Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 08.06.2015, 09:34:23
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit Cateva solutii pentru iesirea din impasul economic si social actual

In acest topic, as dori sa discutam despre ce masuri economice si financiare ar putea fi propuse si aplicate, pentru imbunatatirea situatiei economice si sociale din Romania.

Principalele prioritati a guvernului, in materie economica si sociala, ar trebui sa fie agricultura, industria si transporturile feroviare si navale, pentru a putea creste semnificativ valoarea PIB-ului si a bugetului, si numai in acest fel putandu-se crea resurse pentru investitii serioase si de amploare in educatie si sanatate de exemplul (din pacate in majoritatea discursurilor politicienilor se sustine ca prioritatile sunt educatia si sanatatea, dar fara a se preciza cum s-ar putea obtine resurse pentru finantarea acestora. Ori fara o agricultura si industrie puternica, care sa creeze plus-valoare, nu putem vorbi de un sistem sanitar si de educatie finantat corespunzator).

In privinta agriculturii, principala problema este modul de practicare a agriculturii de astazi din Romania, si anume o agricultura pe suprafete mici, faramitata, cu mijloace arhaice si rudimentare, asadar o agricultura putin productiva si necompetitiva.
Solutia este ca statul, prin toate miloacele legale, administrative si financiare, sa stimuleze creearea de cooperative/asociatii agricole, si sa se explice taranilor ca singura solutie pentru a putea produce eficient este sa-si uneasca terenurile agricole in cooperative/asociatii. Pentru stimularea creearii acestora, autoritatilor pot adopta unele masuri, cum ar fi- întocmirea actelor si a documentelor juridice la creearea unei astfel de cooperative/asociatii agricole sa se faca gratuit de catre primariile din comunele respective (pentru a se evita taxele notariale), in primii 5 ani de activitatea o astfel de asociatie/cooperativa sa fie scutita de plata taxelor si impozitelor catre stat, o astfel de asociatie/cooperativa agricola sa beneficieze de credite fara sau cu dobanzi reduse pentru achizitionarea de utilaje agricole noi (eventual aceste credite sa fie date din fondurile ministerului agriculturii), motorina folosita in agricultura sa nu mai fie supusa accizarii, asociatiile/cooperativele agricole sa beneficieze de consultanta gratuita din partea inginerilor agronomi angajati ai directiilor agricole judetene, etc.
Apoi fondurile si subventiile care se acorda de stat sau din partea UE in sectorul agricol sa fie acordate prioritar catre cooperative/asociatii agricole, deoarece este total ineficient sa acorzi fonduri si subventii catre producatori individuali, care lucreaza suprafete mici de teren, fara posibilitatea mecanizarii sau irigarii acestor suprafete mici.
O alta problema grava este cea a lipsei sistemelor de irigatii performante, mai ales in contextul secetelor frecvente din ultimii ani. Aici iarasi trebuie facute investitii masive, si de catre stat. De la cca 2 milioane hectare irigate in 1990, astazi mai putin de jumatate mai beneficiaza de sisteme de irigatii. Aici marile investitii trebuie sustinute de stat, iar apoi dupa realizarea lor, sistemele de irigatii sa fie administrate si pazite tot de Agentia de imbunatatiri funciare, dar date in folosinta gratuita catre asociatiile/cooperativele agricole.
O alta problema este cea a lipsei spatiilor de depozitare a produselo agricole (silozuri, depozite frigorifice, etc), ceea ce determina ca de multe ori productia agricole sa fie vanduta sau exportata la preturi mici, in dezavantajul producatorilor agricoli si in avantajul speculantilor si intermediarilor. Solutia ar fi ca statul sa creeze sau sa stimuleze creearea de spatii de depozitare (si acest lucru s-ar putea realiza si prin renovarea fostelor baze de receptie a cerealelor situate in aproape toate fostele statii CFR), urmând apoi a le da spre folosinta gratuita catre cooperativele/asociatiile agricole.
In piete trebuie luate masuri pentru eliminarea speculantilor si intermediarilor. Astfel, pentru a putea vinde produse agricole in piata, fiecare doritor trebuie sa dovedeasca prin certificat de producator (si supus unui control fizic, pentru a vedea daca suprafata de teren mentionata scriptic in certificatul de producator exista si fizic pe teren), ca este ori producator agricol individual, ori este reprezentantul unei asociatii/cooperative agricole.

In privinta zootehniei, si aici situatia actuala este una dezastroasa, deoarece avem un septel inferior ca numar celui din Ungaria sau Polonia de exemplul. Solutia ar fi sprijinirea cooperativelor/asociatiilor agricole pentru creearea si dezvoltarea sectoarelor zootehnice, pentru infiintarea unor mici fabrici de prelucrarea a carnii si laptelui in comune (un exemplul demn de urmat in acest sens este cel al comunei Berezeni).
Apoi discutat cu marii procesatori din domeniul prelucrarii carnii si a laptelui din Romania (Kosarom, Dorna Lactate, Cris Tim, etc) pentru a gasi o solutie ca acestia sa poate achizitiona rentabil materia prima din productia interna. In acest sens, ministerul agriculturii si directiile agricole judetene sa faciliteze încheierea unor contracte ferme si reciproc avantajoase intre acesti mari procesatori si cooperativele/asociatiile agricole.
Reducerea TVA-ului la 9 la suta trebuie aplicata cat mai rapid, pentru toate produsele agricole, animale si vegetale.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 08.06.2015, 10:07:32
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

In privinta industriei, in primul rand, trebuie stimulati si sustinuti industriasii seriosi romani, pentru a existat un caputal romanesc cat mai mare si in industrie.
In accelasi timp, trebuie adoptate masuri serioase, clare si eficiente (regimul taxelor si impozitelor sa fie unul stimulativ si nu unul de jecmanire a contribuabililor cum este cel actual, redusa cat mai mult posibil birocratia si simplificat la maxim regimul documentelor si aprobarilor, etc) pentru atragerea de investitori si straini, dar care sa fie seriosi si puternici (atragerea pentru a investi in Romania a unor firme precum MAN, Mercedes, Volvo, etc). In acest sens, se poate consulta experienta si bunele rezultate obtinute dupa 1990 de Polonia sau Cehia.
Principala atributie a functionarilor din ministerul industriilor ar trebui sa fie obtinerea si încheierea unor contracte ferme cu firme straine puternice, precum cele amintite mai sus, pentru ca acestea sa infiinteze fabrici si uzine in Romania.


In privinta infrastructurii energetice si de transport, consider ca acestea trebuie sa ramana in proprietatea statului roman, si s-a facut o mare greseala când s-au privatizat Romtelecom in 1998 sau filiale Electrica dupa 2000.
Nicioadata nu voi fi de acord cu privatizarea unor unitati precum Posta Romana, CNADNR, TAROM, CFR-Marfa, Calatori sau Infrastructura, sau Romgaz, Transgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transelectrica. Toate acestea trebuie sa ramana in proprietatea statului roman, dar pentru decapusarea acestora se poate adopta solutia managementului privat (statul sa aleaga un manager privat- nu numit pe criterii politice- si acest manager privat, in schimbul salariului primit de la stat, sa aibă sarcina redresarii si aducerii pe profit a acestor companii nationale).

In domeniul energiei electrice, astazi in Romania, avem un paradox- desi productia de energie electrica depaseste cu cca 40 la suta consumul si necesarul intern, totusi pretul la energie electrica este mare la consumatorul final.
Solutia este eliminarea intermediarilor si baietilor destepti din energie, prin adoptarea urmatoarelor masuri- producatorii de energie electrica de stat- in speta Hidroelectrica , filialele fostei Termoelectrica si Nuclearelectrica- sa vanda energie electrica numai catre Transelectrica, fara intermediari, iar contractele sa fie incheiate direct, numai intre aceste unitati. Apoi Transelectrica (care este tot de stat), sa vanda energie electrica, la un pret stabilit de stat, numai catre filiale de distributie a Electrica (care au fost privatizate dupa 2000), pentru consumatorii casnici.
Iar pentru marii consumatori industriali, sa fie incheiate contracte directe intre Tanselectrica si acestia.
Apoi nu este normal ca un consumator casnic sa plateasca tot felul de taxe suplimentare- asa-zisele taxe verzi, taxe de cogenerare, etc care apar pe factura de curent.
In privinta politici energetice pe termen lung a Romaniei, trebuie avuta in vedere obtinerea de energie electrica din surse cat mai stabile, sigure si ieftine. Eforturile statului in acest sens trebuie concentrate pe hidrocentrale, terminarea celor 5 reactoare de la Cernavoda (eventual printr-un parteneriat public-privat), dar si mentinerea in exploadare si modernizare a câtorva termocentrale eficiente (pe gaz metan sau carbune superior- huila din Valea Jiului).
Sunt laudabile si eforturile depuse in ultimii ani in energiile neconventionale (soare, vânt), insa la ora actuala nu exista o strategie coerenta in acest domeniu. Aici trebuie incurajati investitorii privati, si gasita o modalitate tehnica pentru ca energia furnizata de aceste sisteme neconventionala sa poata fi preluata si transportata eficient de reteaua de transport a Transelectrica.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 08.06.2015, 10:41:13
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

Un alt sector deosebit de important este cel al transporturilor si telecomunicatiilor.
Din pacate in toate discursurile politicienilor se sustine prioritatea constructiei de autostrazi, ignorandu-se faptul ca si caile ferate sau transportul naval sunt la fel de importante!
Voi incerca sa ofer cateva solutii concrete pentru fiecare tip de transport in parte.

In primul rand, datorita faptului ca este eficient, sigur si putin poluant, trebuie in primul rand dezvoltat si promovat transportul feroviar. In tari precum Polonia, Austria, Germania, FRanta, Rusia, etc, caile ferate sunt continuu modernizate, dezvoltate si extinse astazi, spre deoasebire de Romania, unde sunt distruse, inchise sau lasate sa se degradeze si ignorate.
Solutiile sunt- investitii masive facute de stat (din fonduri de la buget sau europene) in infrastructura feroviara interoperabila (linii magistrale si linii principale), adoptarea unor masuri economico-financiare si administrative pentru promovarea transportului feroviar (motorina folosita in transporturile feroviare sa nu mai fie accizata, curentul electric folosit de CFR-INfrastructura sa fie achizitionat cel mai ieftin de pe piata, direct de la Hidroelectrica, fara intermediari, pe traseele paralele cu calea ferata ARR-ului sa nu acorde nici un fel de licenta pentru transport auto interurban de calatori, acordarea subventiei in transportul feroviar de calatori sa se faca intr-un mod nediscriminatoriu, atat pentru CFR-Calatori cat si pentru operatorii privati Regiotrans si TFC, acele firme private care utilizeaza transportul feroviar de marfa- indiferent ca utilizeaza serviciile CFR-Marfa sau a unui operator privat- sa beneficieze de anumite avantaje fiscale din partea statului, etc).
Situatia actuala dezastroasa a CFR-Infrastructura, CFR-Marfa sau CFR-Calatori, se datoreaza in primul rand capusarii si jafului practicat si la aceste companii de indivizi precum Necolaiciuc. Solutia este ca toate contractele incheiate de aceste companii de stat cu firme private sa fie verificate la sange, iar cei care se dovedeste ca au incheiat contracte oneroase sa fie trasi la raspundere si prejudiciul recuperat din valorificarea bunurilor acestor indivizi.
Pentru evitarea repetarii unor astfel de situatii, trebuie , pe cat posibil, ca toate lucrarile de constructii, intretinere si reparatii din domeniul feroviar sa se faca in regie proprie, fara a mai apela la firme private. Astfel, CFR-Infrastructura trebuie sa aibă propriile balastiere (pentru aprovizionarea cu piatra sparta), propriile baze de producere si creuzotare a traverselor din lemn, propriile sere si pepieniere, propriile sectii de producere a echipamentelor de semnalizare si dirijare a circulatiei feroviare, etc.
In privinta sectiilor secundare neinteroperabile, inchiriate catre gestionarii privati de infrastructura feroviara (SC RC CF Brasov, TFG si Regional Cluj-Napoca), aici trebuie modificata legislatia, astfel incat sa se poate incheia contracte pe o perioada mai lunga (10-20 de ani), astfel incat acesti gestionari privati de infrastructura feroviara sa fie stimulati sa investeasca in repararea si intretinerea sectiilor secundare inchiriate. Astfel, daca un gestionar privat investeste serios in repararea, reabilitarea sau reconstructia unei cai ferate secundare, sa beneficieze de anumite avantaje fiscale, de reduceri de impozite, de prelungirea automata a perioadei de inchiriere a sectiei respective, etc.
Insa, pe de alta parte, AFER-ul trebuie sa impuna un control mai strict in privinta elementelor care tin de siguranta circulatiei. Ma refer aici la sanctiuni dure in cazul folosirii unui material rulant care nu respecta normele si cerintele de siguranta a circulatiei, la nerespectarea timpilor de servici si de odihna a personalului de locomotiva (cum din pacate se intampla deseori la operatorii privati), la eliminarea utilizarii unor trenuri de marfa supratonate, care degradeaza infrastructura feroviara, etc.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 08.06.2015, 10:55:58
DragosP's Avatar
DragosP DragosP is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.03.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 6.610
Implicit

Și dacă noi discutăm, ce rezolvăm?
Les jeux sont faits, rien ne va plus, în caz că nu știai.
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat!
"Trebuie sa mori înainte de a muri
Pentru a nu muri atunci când mori"
Reply With Quote
  #5  
Vechi 08.06.2015, 11:01:55
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

O alta problema grava este cea a furturilor din instalatiile feroviare. Aceste fapte ar trebui sa incadrate la acte de terorism, iar cei prinsi sa fie pedepsiti- prin modificarea codului penal- la inchisoare pe viata, fara posibilitatea eliberarii conditionate.
Apoi- tot prin modificarea legislatiei- politia si jandarmeria in special, sa fie obligate prin lege sa asigure si paza gratuita a infrastructurii feroviare, iar jandarmii care pazesc infrastructura feroviar sa fie dotati cu arme de foc, si sa actioneze dupa principiul primul glont in aer, al doilea in hot.
De asemenea, trebuie mult mai bine controlata si activitatea centrelor de colectare a fierului vechi. In primul rand, acestea sa se poata infiinta in conditii mult mai restrictive, iar patronii sau angajatii unor astfel de centre care ar primi la colectare elemente tip CFR sa fie sanctionati penal cu inchisoare, iar respectivul centrul inchis definitiv.

La fel de importanta este si redarea demnitatii meseriei de ceferist, si a prestigiului acesteia, asa cum era in 1990, când ceferistii formau a doua armata a tarii.
Acest lucru se poate realiza nu numai printr-o salarizare corespunzatoare, dar si prin alte masuri. Astfel, scolarizarea si intruirea personalului operativ feroviar sa se faca strict in functie de necesar, astfel incat dupa terminarea unei scoli profesionale ori liceu industrial CFR, omul respectiv sa aiba asigurat imediat si locul de munca . In acest sens, toate cele 17 licee CFR existente in 1990 sa treaca din nou sub patronajul Ministerului Transporturilor, iar programa scolara sa fie stabilita de acesta, cu accentul pus pe pregatirea practica, pe teren. Cazarea si masa sa fie gratuita pe perioada scolarizarii.
Pentru stabilirea cifrei de scolarizare, sa se stabileasca impreuna cu CFR-Infrastructura, CFR-Calatori, cFR-Marfa si gestionarii si operatorii privati feroviari, de cat personal operativ este nevoie, cu obligatia operatorilor privati de a angaja imediat personalul operativ scolarizat, in caz contrar operatorii privati urmând a suporta costurile de scolarizare, masa si cazare a acestui personal operativ, pe durata scolarizarii.
De asemenea, verificarea , testarea medicala si salarizarea personalului operativ feroviar sa se faca unitar, atat la companiile de stat cat si la operatorii privati.
Apoi trebuie recuperate fostele baze de cazare, turistice si de agrement care apartineau inainte de 1990 de CFR, pentru a fi folosite atat pentru recreearea si cazarea turistica a personalului operativ feroviar, cat si pentru obtinerea de venituri suplimentare la bugetul CFR-Infrastructura.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 08.06.2015, 11:29:09
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

In privinta transportului auto, acesta trebuie sa aibă rolul de a face legatura intre sate/comune si orasul/statia CFR cea mai apropiata, urmând ca legatura intre orase si pe distante mari sa se faca exclusiv de transportul feroviar.
In acest sens, ARR-ul nu trebuie sa dea licente de transport auto de calatori pe trasee paralele cu calea ferata.
In plus, la acordarea licentelor de transport auto de calatori, trebuie impus ca firma respectiva sa dispuna de autobuze noi de mare capacitatea, pentru eliminarea dubelor si microbuzelor, si a conditiilor total improprii unui transport civilizat oferite de acestea.

In privinta constructiei de autostrazi si drumuri, aici iarasi avem un paradox- costul unui km de autostrada in Romania este mai mare chiar decat in Grecia, tara predominant muntoasa.
Pentru constructia de autostrazi, se poate adopta si solutia parteneriatului public-privat, sau acordarea dreptului unui investitor privat de a costrui si exploada autostrazi.

Toate contractele incheiate de CNADNR pentru constructia de autostrazi si drumuri trebuie verificate la sange, iar acolo unde pretul sau conditiile acceptate de CNADNR sunt cu mult peste cele ale pietii , respectivul contract reziliat, iar cei care l-au incheiat trasi la raspundere.
Apoi nu mi se pare normal ca CNADNR sa apeleze la firme private chiar si pentru dezapezirea drumurilor, când aceste lucrari le poate face in regie proprie, cu utilajele si mana de lucru proprie!

In privinta transportului naval, aici in primul rand trebuie unificate toate administratiile de porturi si canale navigabile din subordinea ministerului transporturilor (pentru reducerea birocratiei), terminata constructia canalului navigabil Bucuresti-Dunare.
Toate porturile si canalele navigabile romanesti trebuie sa ramana in proprietatea statului roman, iar acel proiect de trecere a portului Constanta in subordinea primariei Constanta nu mi se pare o idee buna.
Pentru valorificarea pozitiei Romaniei de tara cu acces la Dunare si Marea Neagra, trebuie adoptate taxe de operare in porturile romanesti, de natura a stimula pe armatorii navali sa foloseasca cat mai mult aceste porturi.
Un alt proiect care trebuie pus in aplicare, mai ales in contextul semnarii acordului de asociere a Moldovei la UE, este cel de amenajare pentru navigatie a raului Prut. Costul proiectului este de cca un miliard euro, bani care ar putea fi obtinuti din fonduri europene.

In privinta transportului aerian, aici in primul rand trebuie vazuta situatia financiara a TAROM, care, desi are o flota destul de noua, desi a avut si management privat, astazi este tot pe pierdere! Aici trebuie numit un manager privat, dar cu o sarcina precisa, intr-un timp clar precizat.
TAROM-ul trebuie sa ramana in proprietatea statului roman.
In privinta aeroporturilor din tara, daca anumite consilii judetene pot sustine si moderniza/extinde un aeroport (cum este la Cluj-Napoca, Timisoara), sunt de acord ca aeroporturile din localitatile respective sa fie date spre administrare acestor consilii judetene.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 08.06.2015, 11:47:36
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

In privinta educatiei, dupa atatea reforme si contrareforme, cred ca cea mai buna lege a invatamantului de pana acum a fost cea din 1995.
Invatamantul trebuie organizat pe urmatoarele nivele- 8 clase obligatorii, in care sa se puna accentul pe insusirea culturii generale si a dezvoltarii personalitatii si relatiilor inter-umane a copilului.
Apoi elevul sa aleaga, ori liceu teoretic, ori liceu industrial sau scoala profesionala (liceul cu durata de 4 ani, scoala profesionala cu durata de pana la 3 ani, in functie de complexitatea meseriei respective), ori liceu vocational (de sport, muzica, pentru elevii care au talent in acest sens). Aici o mare raspundere trebuie sa revina dirigintilor din clasele 5-8, pentru ca, in functie de aptitudinile si inclinatiile elevilor, sa-i poata indruma ori spre un liceu teoretic si apoi facultate, ori spre un liceu industrial sau scoala profesionala.

In privinta liceelor industriale si a scolilor profesionale, din pacate astazi majoritatea sunt foarte slab dotate cu utilaje tehnologice, scule, masini-unelte, pentru ca elevii sa poata invata foarte bine o anumita meserie, iar pregatirea practica se face de multe ori numai pe hartie.
Solutia ar fi ca, in momentul in care o scoala profesionala sau liceu teoretic solicita sa primeasca autorizatia de functionare de la minister, intai sa fie verificata daca dispune de toate dotarile, utilajele tehnologice, masinile-unelte necesare pentru pregatirea practica a elevilor in meseria respectiva, si abia apoi sa primeasca autorizatia de functionare.

In privinta invatamantului superior, admiterea la facultate sa se faca numai pe baza de examen scris, iar in universitati sa se puna accent pe activitatea de cercetare practica.
Multe universitati particulare, aparute peste noapte, care sunt numai fabrici de diplome, trebuie strict verificate si lasate sa functioneze numai daca îndeplinesc niste criterii minime.

De asemenea, este importanta si redarea demnitatii profesorilor, care se poate face nu numai printr-o salarizare corespunzatoare, dar si prin adoptarea si respectarea stricta a unei conduite morale a acestora, iar profesorii care incalca aceste norme morale (prin comportament, tinuta, solicitarea de bani de la parintii copiilor, etc) sa fie imediat exclusi din sistem.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 08.06.2015, 11:57:10
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

In privinta administratiei publice locale si centrale, pentru a forma o administratie eficienta as propune urmatoarele masuri

-In functie de numarul de locuitori din orasul/comuna respectiva, comparativ cu numarul de angajati dintr-o primarie dintr-o localitate cu accelasi numar de locuitori din Franta sau Germania, cati angajati sunt intr-o primarie dintr-o localitate cu accelasi numar de locuitori din Romania. Si astfel, in functie de acest criteriu, prin hotarare de guvern, sa se stabileasca cati angajati trebuie sa ie intr-o primarie din Timisoara, Cluj-Napoca, sau intr-o primarie din Harlau, Murgeni, etc.
-Stabilite sarcini clare si precise pentru fiecare angajat din administratia publica, iar in caz de neindeplinire a acestora, aplicate sanctiuni.
-Circuitul hartiilor si aprobaririlor simplificat la maxim
-Asigurata si o salarizare corespunzatoare pentru personalul din administratie.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 08.06.2015, 12:14:07
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

In privinta organizarii vietii politice, in primul rand, pentru a nu mai exista partidulete de gen PPDD, PNG, PC, etc, ar trebui ca pentru infiintarea unui partid politic sa fie necesare minim un milion de semnaturi, iar pentru intrarea in parlament, pragul electoral sa fie de 10-15%.
In acest fel, s-ar limpezi si viata politica romaneasca, si ar intra in parlament numai 3-4 partide, simplificandu-se si procesul legislativ.
In mod normal, in Romania, trebuie sa existe numai 3-4 partide mari, care sa reprezinte principalele doctrine politice- social-democratia, liberalismul, crestin-democratia si nationalismul.
Din experienta de pana acum, votul uninominal nu a dat rezultatele asteptate, asadar as inclina spre votul pe liste.

Este total anormal sa existe un partid politic creat pe criterii etnice- ma refer la UDMR. Nici in Franta, nici in Germania sau SUA sau Rusia nu exista asa ceva! UDMR nu are ce cauta in parlament sau pe listele electorale, iar reprezentarea minoritatilor etnice (inclusiv cea maghiara) sa se faca in parlament numai prin grupul minoritatilor.

Pentru reducerea coruptiei, ca si masuri propun

-Fiecare parlamentar, primar, consilier judetean sau local, membru a guvernului, sa nu aibă dreptul, nici el nici neamurile sale pana la gradul 7, sa detina ori sa fie actionar intr-o firma care sa aibă contracte cu statul
-Daca un parlamentar, ales pe listele unui partid politic, in timpul mandatului, trece la alt partid, sa-si piarda automat mandatul si sa fie exclus din parlament
-Orice parlamentar, membru a guvernului sau presedintele, sa nu mai beneficieze de nici un fel de imunitate, si sa fie obligat prin lege sa se prezinte deindata la audieri daca este citat de DNA sau alt organ de justitie, si daca justitia decide, sa fie cercetat in stare de arest.
-Daca un functionar a statului este condamnat printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, prin ordin a procuratorii sa-i fie confiscata toata averea pentru recuperarea prejudiciului creat statului.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 08.06.2015, 12:31:28
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

In privinta relatiilor internationale a Romaniei, in primul rand trebuie adoptata o pozitie mult mai demna in cadrul UE, dupa exemplul Poloniei. Apoi tratatul de aderare a Romaniei la UE s-a negociat foarte prost pentru Romania, si ma pronunt pentru revizuirea clauzelor acestui tratat.
De asemenea, trebuie spus clar reprezentantilor UE ca Romania nu va accepta nicioadata unele masuri adoptate in UE in privinta vietii sociale (asa-zisele casatorii intre persoane de accelasi sex, legalizarea avorturilor, libertatea presei inteleasa doar in sensul de a denigra pe oricine si orice, etc), si ma pronunt pentru interzicerea prin lege a avorturilor.

Apoi trebuie reluate si consolidate- îndeosebi pe plan economic - relatiile cu Rusia si China, deoarece Rusia este o imensa piata de desfacere cu mare potential, iar China are o forta economica de necontestata astazi.

In privinta Republicii Moldova, diplomatia romaneasca trebuie sa sustina cu tarie ca Moldova este al doilea stat romanesc, si asa cum s-a facut unificarea Germaniei, la fel trebuie facuta si unirea cu Moldova.
Ca si masuri concrete pentru o legatura cat mai stransa cu Moldova- interconectarea retelelor electrice (lucrarile tehnice se pot face de Transelectrica), pentru a putea furniza Moldovei canditati mari de energie electrica ieftina produsa in Romania, terminarea gazoductului Iasi-Ungheni- Chisinau (lucrarile pot fi realizate de Transgaz la preturi avantajoase), acordarea de facilitati la importul de produse agricole moldovenesti, oferirea de burse gratuite unui numar cat mai mare de elevi si studenti din Moldova (dar cu obligatia acestora ca dupa terminarea studiilor in Romania sa lucreze in Moldova sau Romania), simplificarea regimului de trecere a frontierei numai pe baza de buletin de identitate (daca UE s-ar opune , atunci guvernul roman se acorde in masa, imediat, cetatenie romaneasca tuturor cetatenilor din Republica Moldova- cu exceptia celor din Transnistria), acordarea de facilitati fiscale firmelor romanesti care investesc in Republica Moldova, etc.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare