La capataiul unui muribund!

[daniil96]

Dumnezeu sa o odihneasca!

[Mosh-Neagu]

Cu tristete revin pe acest topic deschis in urma cu ceva ani, pe cand figuram sub alt user-name. De ce revin?... Oare cum sa incep?
A fost odata un copil care obisnuia sa mearga in toate duminicile si de sarbatori in Sfantul Altar, si sa-l ajute pe Parinte la mici servicii pe masura puterilor lui. Era mereu smerit si ascultator, mereu hotarat sa faca intocmai dupa cum intelesese el de la Parintele. Cand mergea in cate o excursie si se nimerea sa fie zile de post, el se retragea intr-un colt si isi desfacea pachetul cu mancarea pregatita din timp, desi nimeni nu i-a impus (nici macar parintii) sa tina post in aceasta perioada.
Apoi a plecat la scoli inalte. Usor ciudat pentru colegii bucuresteni, a reusit sa-si castige respectul chiar din prima zi cand profesorul de matematica le-a spus celorlalti ca acest copil de tarani venit dintr-un catun al Vrancei este un as al matematicii si nimeni sa nu indrazneasca sa-l ironizeze, fiindca nimeni nu poate fi la nivelul lui. De altfel numele lui era un obisnuit al "Gazetei matematice" din acele vremuri. A terminat Facultatea de Geologie ca bursier si a ales sa mearga in Sf Gheorghe impreuna cu tanara lui sotie, care terminase in acelasi timp aceeasi facultate si fusese repartizata acolo. Mult timp n-au avut copii si poate acesta ar fi trebuit sa fie primul semn cum ca Dumnezeu nu mai facea parte din viata lui. Si totusi, dupa multi ani, au reusit: doi copii; mai intai un baiat, iar la exact doi ani, in aceeasi zi a lunii aprilie, a venit si fetita. Acesti copii sunt acum studenti, extraordinar de buni, nu doar la invatatura, ci mai ales in caracterul lor. Ani la rand s-au chinuit acesti copii sa-i faca pe parinti sa renunte la fumat. Le rupeau tigarile, le aruncau, numai in genunchi nu se asezau sa-i faca sa renunte. Fara folos, insa. Altfel, de o corectitudine cum orice crestin ar trebui sa fie: niciodata nu a incercat sa se substituie vreunui privilegiu, sa insele pe cineva, sa corupa pe cineva, sa minta pe cineva. De nenumarate ori a fost rugat sa intre in politica, promitandu-i-se un loc "sus de tot", de unde sa-si asigure material tot neamul lui, pentru tot restul vietii... dar a refuzat politicos spunand ca in politica trebuie sa minti si sa promiti ceea ce stii ca nu poti face, iar el nu poate minti si... nu suporta compromisul in viata lui. In anii din urma se adancise mult in filozofii complementare, iar mai nou cocheta si cu fenomenul "Feng shui", aranjandu-si gradina si casa dupa metode studiate indelung...
Ne intalneam destul de frecvent, fiind fratele sotiei mele. In urma cu vreo trei ani, mi-am construit un solar, iar cand a venit in vizita si l-a vazut a fost atat de impresionat incat a zis: "Pentru asa solar si asa gradina, iti trebuie un tractoras, iar eu ti-l voi trimite in foarte scurt timp. Iti promit!" Nu pot sa spun ca n-am contribuit si noi la achitarea lui, dar mare parte din bani erau de fapt dividende de la firma lui unde intamplator eram si noi asociati, desi nu contribuiam cu absolut nimic.
In urma cu doi ani, intorcandu-ne dintr-un concediu prin tara la mai multe manastiri, ne-am oprit pe la el, pentru o zi. In acea seara am avut o discutie de cateva ore cu el, in bucatarie, care incepuse firav, chiar in timpul mesei. La un moment dat spiritele s-au incins, iar doamnele, simtindu-se "in plus", s-au retras diplomat fiindca subiectul le depasea si nici nu voiau sa influenteze in vreun fel deciziile noastre. Eu ii reprosam cum se face ca un baiat care si-a petrecut copilaria in Sf Altar, si care nu se rusina sa manance de post, cand ceilalti copii se amuzau pe seama lui, acum sa nu stie ce-i aceea biserica, spovedanie si Sf Impartasanie? Cum se facea ca baiatul "genial" care era laudat de decanii de facultate, "luptatorul" care nu cunoaste teama de infrangere, fiindca gaseste intotdeuna solutii, sahistul care calatoreste in toata tara si in strainatate unde au loc concursuri, sa nu fie in stare sa se lase de fumat? Cum se poate ca, dupa ce, mai bine de 10 ani de disperare ca nu pot avea copii, Dumnezeu s-a indurat si le-a dat doi, cu totul binecuvantati, el inca nu stie sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru ca si-a facut atata mila de ei? Dar... filozofam, fiindca nimic nu se lega. Vorbeam despre Platon si Socrate, vorbeam despre oameni si caractere, dar Dumnezeu "aluneca" pe langa, fara nici o aderenta. M-am intors acasa tare abatut. Mult timp mi-am amintit de acea discutie si sunt convins ca si el facea la fel, doar ca nu era nici o schimbare. Cu vreo sase luni in urma iarasi ne-am intalnit la niste rude comune, iar intre noi iarasi s-a declansat "iadul". De data asta cred ca asistau la discutie cel putin 10 persoane, dar care nu indrazneau sa spuna nici macar un cuvintel. Raspunsurile lui taioase ma dureau pana la sange si le aud si acum in urechi: "Tu nu stii! Eu AM CITIT!" Dar "citit"-ul lui venea din cei pe care eu doar ii rasfoisem si nici unul dintre acei "idoli", nu-l cunoscusera pe Dumnezeu si nu-I slujeau Lui... Si nu puteam sa-i spun in fata atator rude ale lui, ca toata filozifia aceea este egala cu zero si ca n-o sa-l mantuiasca, daca ramane in ea.
In urma cu vreo trei luni, am primit un telefon de la sotia lui, cum ca are febra de vreo doua saptamani si nu-i mai scade, indiferent de ce tratament ar face. S-a internat in Sf. Gheorghe, iar la prima vedere diagnosticul era sumbru. A facut tomografie si... plamanul stang avea o tumora. Dupa cateva saptamani de incercari esuate de a-i stopa febra, a fost transferat la Cluj, unde a luat-o de la capat. In primul moment cand am aflat ca pleaca la Cluj, am luat legatura cu unul dintre preotii foarte dragi sufletului meu, iar acesta m-a privit in ochi ca si cum ar fi stiut rezultatul, indiferent ce vrem noi sau familia lui, desi eu nu-i spusesem aproape nimic despre starea lui: "Urgent spovedit si impartasit, inainte de orice alta decizie!" Am incercat in fel si chip, dar parca amandoi erau inchisi intr-un cerc peste care nu poti sa treci, orice-ai face oricat te-ai ruga tu sau oricine altcineva. Cand am vazut ca a trecut o saptamana, apoi doua, iar ei bateau pasul pe loc, am inteles ca Dumnezeu nu poate intra nicicum "acolo" fiindca tin de manerul usii si cu dintii. Iar in urmatoarele saptamani mi s-a confirmat. Am dorit in cateva randuri sa mergem acolo, dar ni s-a interzis categoric. Acum, dupa ce a ajuns sa fie monitorizat si "intubat" la oxigen, a acceptat cu lacrimi in ochi sa mearga sotia mea si celalalt frate care fusese plecat in Italia. Acum il pazesc cu randul, iar sotia mea imi spunea printre lacrimi ca a ajuns sa traiasca in reluare ceea ce a trait cu cel de la initierea acestui topic. Ar vrea sa nu planga si se tine tare, dar abia asteapta sa se retraga undeva si sa se poata descarca.
Aseara am intrebat daca a reusit sa-i aduca un preot sa-l spovedeasca, dar mi-a raspuns ca nu poate trece peste ei. Cumnata considera ca ar fi un shoc pentru el sa-l vada pe preot intrand pe usa, iar el probabil se jeneaza fata de toti ceilalti. In suflet spune ca se roaga, si ca si-a amintit multe din rugaciunile de altadata, dar mai ales se roaga... improvizand!... Am insistat spunandu-i: "In genunchi, te rog, cauta preotul si fa absolut orice, numai sa-l spovedeasca pana mai e in stare sa spuna doua cuvinte!" In seara asta am intrebat-o, dar raspunsul a fost ca nu a reusit sa faca nimic. Oricum, nu putea sa-mi spuna prea multe fiindca era langa el, dar am inteles ca incercarea esuase lamentabil... Iar eu ma simt neputincios. De cand am aflat ca e bolnav ne rugam intr-una, si multi preoti se roaga zilnic sau aproape zilnic pentru el. Si totusi... nu reusim sa-l facem sa-L primeasca pe Dumnezeu, ca de insanatosire nici pe departe nu mai poate fi vorba... E o chestiune de zile, din cate am inteles... Sau poate nici atat!... Nu stiu ce sa mai fac... Pentru noi a fost un om cu totul deosebit, chiar daca mai aveam conflicte pe teme conceptuale!... (Adica eu, nu sotia mea, ca pentru ea tot fratele ei minunat era, oricand in orice imprejurare).
Pentru cine si-a propus vreo pravila in acest post, sper sa nu indraznesc prea mult daca va rog sa-l amintiti in rugaciunile voastre, pentru mantuirea lui, pentru ca chiar nu stiu cum sa-l mai scoatem de-acolo, daca pleaca asa!... Fie-va mila de un om care probabil i-a intrat in cap ca toata viata a fost extrem de corect fata de toti cei din jur si ca nu merita o astfel de lovitura, total lipsit de o a doua sansa. Inclin sa cred ca acea sansa ar fi avut-o daca in urma cu mai bine de doi ani m-ar fi ascultat, nu fiindca eram eu destept, ci fiindca Dumnezeu m-a dus in calea lui atunci sa-i spuna prin mine ceva anume. Doctorii din Cluj i-au spus ca acel cancer avea... 2 ani vechime si nu cred ca nu a facut legatura, fiindca il stiu un om deosebit de inteligent!
Rugati-va, va rog si pentru el, daca nu va cer prea mult. Numele lui e MIHAI si are 55 de ani. Va multumesc din suflet si va cer iertare daca povestea mea a fost cam lunga, dar am simtit nevoia sa spun tot pentru ca poate unii vor trage anumite invataminte din toate astea...

[Floare alba]

Bunul Dumnezeu sa aiba mila de Mihai!
Grea incercarea prin care treci, frate Moshule. Sa-ti dea Dumnezeu putere sa treci peste toate acestea.
Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi pacatosii! Pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, nu trece cu vederea pe Mihai, si randuieste-i sfarsit crestinesc.