Smerenia

[CM]

În prealabil postat de Va_iubesc

Mandria i-a facut pe ingeri sa ajunga in adancul iadului. Ma uit la mine si-mi vine sa plang, ca la multimea de pacate mai adaug si mandria ca sa le puna capac. Si nu e spovedanie sa nu fie si ea pomenita, dar degeaba, ca iar si iar, mandria reapare. ???

Ce-i de facut? Cum se ajunge la smerenie? As vrea niste sfaturi operationale, mai practice, traite...

Sfaturi operationale .... hm
Sa stii ca citatele biblice nu ajuta.
Si nici sa te gandesti cum te smeresti.
Am simtit-o o data.
In ce context? Eram in masina si conduceam.
Ma gandeam, la nimic.
Eram intr-o perioada in care nu ma culpabilizam in nici un fel. Atentie, toate "sfaturile" celor din jur sunt culpabilizatoare. In ce sens, in sensul ca iti este frica de ce faci su ce vei face ca sa nu mai gresesti.
Smerenia nu e frica.
Este un sentiment al inimii. Se SIMTE in zona inimii si simti, greu de descris, ca si cum esti rupt de orice legatura cu lumea si tu esti cu inima plecata.
Sensul este cu mult mai profund decat cuvantul.
Smerenia nu se cauta, te gaseste ea pe tine intr-o anumita stare pe care o poti atinge.
Dar in nici un caz nu e un target, nu-ti propui. Vine fara ganduri si fara nici un sentiment/resentiment.
Este pur si simplu.
Este foarte simplu de fapt sa atingem starea, numai ca noi tindem sa complicam totul.
Cum am stiut ca este Smerenie?
Atunci stii, inima iti spune.
Si este o stare foarte placuta. Te face sa te simti perfect in pielea ta.
Daca te apuci sa te gandesti la pacate si alte asemenea, pierzi starea imediat.
Gandurile de fapt distrug orice stare spirituala.
Am mai avut sentimente de liniste sufleteasca, profunde, dar numai in acelasi mod. Eram in gradina. Masuram cum voi planta pomii. Eram absorbita total de subiect. Nimic nu mai exista pentru mine pe lume decat pomii. Si atunci am simtit natura, si am simtit sufletul extraordinar de linistit.
Altadata eram la manastire si aprindeam lumanari. Ma gandeam la ce faceam. Absolut nimic altceva.
Era o liniste, de manastire. Fara glasuri omenesti. Si dintr-o data aud, in suflet direct mi-a intrat, la un balcon era un clopotel de acela care se pune in bataia vantului. Pesemne ca vantul adia usor. Si sunetul a fost usor, melodios si m-a "uns la inima" cum se spune. Am intrat instantaneu intr-o alta lume. A linistii. Si asa as fi vrut sa raman, acolo, eram protejata, nimic nu ma putea perturba, nici un om care sa zica ceva "de bine". Era sunet, liniste profunda si eu rezonam perfect.

[sovidiu]

poi ca si "text" ca smerenia este inainte de toate un fel de text (opinia mea), se traduce prin parerea sincera de rau dupa ceva ce e pierdut cand realizezi ca esti si tu o parte a cauzei care a dus la grsheala... deobicei contrara vointzei Divine, si realizand ca n-ai ascultat la momentul potrivit de o invatzatura buna auzita de la parintzi sau cei ce te-au iubit si ajutat, si ca atare in respectiva durere si regretul justificat iei hotararea cu inima, cu sufletul, cu cugetul sa nu mai faci asha ceva, eventual te rogi sa fi ajutat... iar sentimentul e durere si regret si intoarcere si rugaciunea iertarii si credintza ca nu se va mai intampla, adica intr-un cuvant e sentimentul inimii si trairii numindu-se asha de frumos smerenie... ca o lepadare de egocentrism, ca o deschidere catre un viitor mai bun la care si tu vei contribui dupa putintza ta si dupa voia Sa... Deobicei acest sentiment profund il ai dupa ce ascultzi... in popor ... o Doina sau un Bocet. Si cineva zicea bine pe forum ca ar trebui nu sa cautzi a deveni un smerit, purtand cumva adjectivul respectiv ci in evenimentele pe care le traiesti, mereu sa te smeresti ca un fel de atitudine in abordare, in traire-simtzire a comuniunilor, a realitatzilor... realizand ca si tu esti un posibil purtator al vinelor... nu pentru a te posomori ci pentru a te stradui sa nu se intample... sa se mai intample... fara a te ascunde prin asta de intamplari si fara a le cauta cu obsesivitate...

[maria55]

Cu ani in urma cind ma duceam la marturisit ,ma intreba Parintele daca ma mandresc .
Eu ma tot enervam ca nu intelegeam ce vrea . Ma gindeam , se refera la pluover ,sau la pantofi ,sau ca ma cred frumoasa ? In fine ,intotdeauna am zis ,NU .
Mai tirziu mi-am dat seama la ce se referea .
Ce vreau sa zic : cit timp umbli aiurea nu se leaga mandria de tine .Cum vrei sa innaintezi pe cale , devii mandru .Ce prostie !
Si nu te lasa nicicum . Citeodata ramane un pas in urma zici ca ai scapat ,si iar fuge dupa tine si te apuca de mana cind nici nu banuiesti . Am zis ,va veni o vreme cind nu vom mai avea loc pe aceiasi carare , ori eu ori ea . Dar pina atunci cred ca e cale lunga . Tare asi vrea si eu o reteta !

[ory]

Ai dreptate Sovidiu,m-a cam luat valul pe moment si am scris mai putin cugetat....nu pot sa spun ca e batut in cuie.STIU CA AI DREPTATE,SI CRED!

În prealabil postat de Va_iubesc

Ce-i de facut? Cum se ajunge la smerenie? As vrea niste sfaturi operationale, mai practice, traite...

Elena draga, ce vrei tu aici e cam... Luna de pe cer! Cine ar putea sa spuna ca stie cum sa ajunga la smerenie?! Nici sfintii nu ar indrazni asa ceva, darmite niste amarati ca noi. Cred ca ce putem sa facem este sa cautam sa fim cat mai simpli cu putinta si daca vreodata avem vreo realizare sa nu o punem pe seama noastra, ci sa constientizam ca Dumnezeu ne-a ajutat de am ajuns la asa ceva. Si oricum, sa nu staruim prea mult a ne gandi la acea realizare, mai bine sa zicem o rugaciune de multumire si un Doamne ajuta! pe mai departe.

[sovidiu]

În prealabil postat de ory

Ai dreptate Sovidiu,m-a cam luat valul pe moment si am scris mai putin cugetat....nu pot sa spun ca e batut in cuie.STIU CA AI DREPTATE,SI CRED!

Itzi multzumesc, dar totusi in mesajul respectiv cred ca am gresit cand am afirmat despre un anumit sentiment al lui Dumnezeu, cand am afirmat despre opozitzia dintre gelos in sensul Sau si gelos in sensul omenesc (sa moara si capra vecinului...) cred ca am gresit, adica sigur am gresit, ca defapt era vorba despre un Dumnezeu zelos, unde cuvantul zelos este o impletire dintre zel si gelozia izvorata din iubire... dand nashtere unui adjectiv ce caracterizeaza mai bine acel sentiment... si nu este o confundare sau contradictzie cu gelozia umana fireasca, si ea izvorand si din iubire dar uneori si din ura ori nemultzumire...

[Laurentiu]

În prealabil postat de Va_iubesc

Mandria i-a facut pe ingeri sa ajunga in adancul iadului. Ma uit la mine si-mi vine sa plang, ca la multimea de pacate mai adaug si mandria ca sa le puna capac. Si nu e spovedanie sa nu fie si ea pomenita, dar degeaba, ca iar si iar, mandria reapare. ???

Ce-i de facut? Cum se ajunge la smerenie? As vrea niste sfaturi operationale, mai practice, traite...

Pãrintele ARSENIE Boca

CĂRAREA IMPĂRĂŢIEI

Capitolul 2: - Războiul nevăzut


[color=null]Despre adevărata smerenie[/color]


Cel cu adevărat smerit, când este nedreptăţit, nu se tulbură nici nu se apără în privinţa acelui lucru de care a fost nedreptăţit. Şi primeşte clevetirile ca şi cum ar fi adevărate şi nu se îngrijeşte să convingă pe oameni că a fost clevetit ci îşi cere iertare. Că unii şi-au atras asupră-le numele de neastâmpăraţi, deşi în realitate nu era aşa, iară alţii au răbdat să fie numiţi curvari, deşi erau departe de curvie şi rodul păcatului, pe care nu-l făcuseră. Cu lacrimi l-au mărturisit în public şi-şi cereau iertare pentru o nelegiuire care n-o făcuseră, deşi erau încununaţi cu toată curăţia şi nevinovăţia în sufletele lor, cu plângere de la cei ce-i nedreptăţiseră.

Tu crezi că ai smerenie; alţii se învinovăţesc pe sine-şi, tu însă nu suferi nici când alţii te învinovăţesc şi te declari plin de smerenie. Dacă eşti smerit cu cugetul, pune-te singur la încercare şi vezi dacă poţi răbda nedreptatea, fără să te tulburi.

Cu luare aminte să vorbeşti în faţa unuia care-i trufaş în cuget şi bolnav de pizmă. Căci pe măsură ce tu vorbeşti el răstălmăceşte spusele tale după bunul lui plac şi din lucrurile cele bune pe care le-ai spus, el caută prilej de a face pe alţii să se poticnească.

[VoicaDaniela]

Eu, una sunt foarte ratacita pentru ca am numeroase amintiri care pur si simplu ma enerveaza si imi provoaca o stare de ura, fata de semenii mei ncare m-au jignit sau nedreptatit si care m-au lipsit de prietenia lor atunci cand nu ma asteptam la asa ceva.Aceasta nervozitate este ascunsa in mine si nu o manifest, sunt chiar rea, desi nu par si degeaba ma rog.Asta nu ma ajuta sa ma smeresc.Eu nu-i judec pe oameni ci pur si simplu ii etichetez, atunci cand ma apuca aceste stari.Imi trec si iar ma apuca si dat fiind faptul ca nu imi trec o data pentru totdeauna chiar nu pot progresa pe calea smereniei.Chiar am nevoie de sfaturi.Cum sa fac pentru a nu mai uita niciodata ca si eu sunt rea si daca nu-mi aminesc sa fi nedreptatit sau jignt vre un om(nu-mi amintesc, nu ca n-as fi facut-o)in mod sigur, pacatuind L-am jignit chiar pe Dumnezeu caruia ii cer mereu iertare si multe altele?Cum sa fac sa nu mai uit niciodata ca de fapt convingerile limiteaza capacitatile(cu acest "nu pot al meu")?Oare as putea vreodata sa ma enervez in aceeasi masura pentru vre un rau pe care l-am facut chiar eu?Sa ma autoetichetez la fel de agresiv cum o fac cu ceilalti in gandul si-n simtirile mele?Poate asa m-as potoli, dar asta nu s intampla.Nu pot aloca energia din mine pentru asa ceva, chiar daca m-am gandit la asta.Pur si simplu, nu pot.

[Va_iubesc]

În prealabil postat de VoicaDaniela

Cum sa fac pentru a nu mai uita niciodata ca si eu sunt rea si daca nu-mi aminesc sa fi nedreptatit sau jignt vre un om(nu-mi amintesc, nu ca n-as fi facut-o)in mod sigur, pacatuind L-am jignit chiar pe Dumnezeu caruia ii cer mereu iertare si multe altele?Cum sa fac sa nu mai uit niciodata ca de fapt convingerile limiteaza capacitatile(cu acest "nu pot al meu")?Oare as putea vreodata sa ma enervez in aceeasi masura pentru vre un rau pe care l-am facut chiar eu?Sa ma autoetichetez la fel de agresiv cum o fac cu ceilalti in gandul si-n simtirile mele?Poate asa m-as potoli, dar asta nu s intampla.Nu pot aloca energia din mine pentru asa ceva, chiar daca m-am gandit la asta.Pur si simplu, nu pot.

Draga Daniela,

In explicatia ta dai si datele problemei si raspunsurile. Sa dai slava Domnului ca iti arata atat de bine suferintele tale, unele foarte subtile. Si mergi cu aceste rani inaintea lui Dumnezeu. El poate sa le lege si sa te faca sa depasesti acel "nu pot" al tau. Eu cred ca tu te bazezi pe tine in rezolvarea problemelor tale si de aceea ajungi sa spui "nu pot". E normal. Baza trebuie sa fie Dumnezeu, fiindca tot "ce-i cu neputinta la oameni e cu putinta la Dumnezeu". Adica cu adevarat tu nu poti, dar El poate. Tu trebuie numai sa vrei.

Si un sfat mai practic. Cand iti vine gandul ca ti-a facut cineva ceva si inainte de a-l eticheta, spune-I lui Dumnezeu o rugaciune, ceva de genul: "Doamne, miluieste-ma pe mine cea care traiesc in orbire si nu vad faptele mele, ci numai ale aproapelui, si in loc sa ma preocup de mine si sa vad intunericul din mine, ma uit numai la intunericul celui de langa mine, intunecandu-ma pe mine si mai mult. Da-mi Doamne lumina de a ma vedea pe mine, de a vedea drumul catre Tine si de a ma asemana cu Tine, Cel Care Te-ai jertfit pe cruce pentru cei pe care eu ii urasc desi ar trebui sa-i iubesc."

Elena

[analugojana]

Solutie: citeste Sf. Ioan Scararul - Scara Raiului si-ti trece.