Prietena mea este sectanta

[AlinB]

În prealabil postat de blueyes

Ea este botezata la ortodocsi, dar a trecut la acea secta de cativa ani, deci nu cred ca am cum sa o conving sa nu mai mearga acolo

Deci, pentru tine este "o sectara" si n-ai nici o speranta sa o schimbi.
Si intrebi daca e bine "sa umbli" cu ea?
Apropo, pe unde umbli cu ea (sau ii umbli)?

Trol?
Oh, yaa..

[AlinB]

În prealabil postat de guardian knight

Femeia trebuie sa-si urmeze barbatul ! E scris si in biblie ! Numai asa,prin acest sacrificiu in anumite aspecte,ea poate demonstra prin fapte, si nu prin vorbe,iubirea pe care o are !
Daca nu poate face acest mic sacrificiu, insemana ca nici iubire suficienta nu are ! Nu ?!
In schimb barbatul ai ofera fidelitate si credinta,sprijin si ajutor in orice situatie !
In orice relatie inter-umana fiecare trebuie sa dea ceva celuilalt !
O relatie in care numai unul da si lasa de la el in mai multe aspecte, iar celalalt nu face nici un compromis, e deja suspecta si falsa !

In cazul asta nici macar nu e vorba de barbatu'su nefiind casatoriti.

Iar daca barbatusu' e handicapat spiritual, si vrea sa o tarasca in ratacirea lui, are tot dreptul sa nu-l urmeze.

Cazul tau de exemplu, in care prietena este evlavioasa iar tu pe langa ca nici macar nu dai pe la biserica, te legi si de evlavia ei, ce sa mai vorbim de evlavie cand de fapt esti in postura aluia care pe langa ca nu are habar de nimic mai este si agresiv cu aia cat de cat mai buni ca ele.

Ar avea dreptate sa te paraseasca ca sa nu mai vorbim ca daca nu o face, apai ea are o problema sau chiar mai multe daca Doamne fereste ajunge sa se marite cu tine.

[blueyes]

În prealabil postat de AlinB

Deci, pentru tine este "o sectara" si n-ai nici o speranta sa o schimbi.
Si intrebi daca e bine "sa umbli" cu ea?
Apropo, pe unde umbli cu ea (sau ii umbli)?

Trol?
Oh, yaa..

nu am intrebat daca e bine sa umblu cu ea, citeste mai cu atentie ce am scris. Am editat si ultima postare

[AlinB]

În prealabil postat de laurastifter

Există, în astfel de situaţii, inclusiv o a treia alternativă:
aceea ca fiecare să-şi păstreze credinţa sa, respectând-o pe a celuilalt.

O cale chiar mai proasta decat aceea de a-si vedea fiecare de drumul sau.
Si nu vorbesc atat din perspectiva cuplului, la care legatura pe orizontala se dovedeste mai puternica decat cea pe verticala (iarasi, discutii complicate aici) cat din perspectiva copiilor care ma tem ca nu vor fi cu adevarat practicanti a unici uneia dintre credinte.
SAU, o vor alege pe cea mai proasta, mai rar un caz fericit dintr-o astfel de "imperechere".

Iar dacă s-ar pune problema ca unul dintre ei să se convertească la credinţa celuilalt, cred că unicul motiv, unica raţiune suficientă a unei asemenea opţiuni ar fi convingerea că acea credinţă este mai adevărată, mai profndă, mai autentică decât cealaltă.

Realitatea demonstreaza ca "unica ratiune suficienta" de cele mai multe ori se dovedeste dorinta de a-l multumi pe celalalt, credinta personala fiind de fapt cu totul ambigua si relativa.

Dacă m-aş îndrăgosti de un băiat neortodox, aş încerca să-i împărtăşesc gândurile, trăirile mele întru ortodoxie, cu scopul de a-l CONVINGE să se convertească.
În schimb, dacă aş şti că el vrea să devină ortodox nu din convingere personală, ci doar pentru a-mi aduce mie o bucurie (sacrificându-şi astfel convingerile proprii), i-aş propune să continuăm relaţia, păstrându-şi fiecare dintre noi credinţa ÎN CARE CREDE CU ADEVĂRAT; i-aş propune, adică, să rămână în credinţa lui.

Eu as zice ca e o idee PROASTA.

Pentru ca, ramanind in credinta lui:

1. Nu va putea participa cu adevarat la viata Bisericii, participare prin care ar putea, poate, sa descopere profunzimile ortodoxiei. Din exterior nu e imposibil, dar mai dificil.
De ce, te las pe tine sa descoperi din ceea ce crezi ca stii despre chestiunea asta.

2. Foarte posibil sa fie frustrat de aceasta diferenta iar cum bine se stie, sectarii au prostul obicei (bun, din perspectiva lor proasta) sa preseze pe membrii lor care sunt in familii mixte, sa puna la randul lor presiune pe membrii familiei de a se converti la ratacirea lor. Iar daca adultii nu ii pot convinge, macar copii sa-i convinga, sau macar sa le opreasca botezul (ortdodox) sa ii boteze in credinta lor, etc.

[AlinB]

În prealabil postat de blueyes

nu am intrebat daca e bine sa umblu cu ea, citeste mai cu atentie ce am scris. Am editat si ultima postare

Pai asta ai scris in PRIMA postare.
O modifici si pe aia?

[AlinB]

În prealabil postat de blueyes

Ea este botezata la ortodocsi, dar a trecut la acea secta de cativa ani, am intrat cu ea si in biserici ortodoxe si in manastiri, dar ea nu vrea sa renunte la acea secta pentru ea e locul cel mai drag.

Drag, de ce?

[guardian knight]

În prealabil postat de laurastifter

"Religia trebuie sa fie motiv de legatura intre oameni si nu de conflicte !"
În această privinţă, sunt întru totul de acord cu dvs!
"Dumnezeu a lasat formula triadica a crestinismului, cu cele trei ramuri ale sale :ortodoxia,catolicismul si protestantismul !"
În privinţa aceasta, opinia mea este diferită.
Dumnezeu a întemeiat o singură credinţă, o singură Biserică (în sensul de comunitate de credincioşi, nu mă refer la organizarea şi ierarhia instituţională...).
"Este un Domn, o credinţă, un Botez" - scria în acest sens, în Epistola sa către Efeseni, Sfântul Apostol Pavel (Ef5, 4).
Ulterior, în timp, creştinii s-au divizat în confesiuni distincte, hiperbolizând importanţa unor diferenţe dintre ei, până când s-a ajuns la situaţia actuală (o creştinătate dezbinată, care propovăduieşte unitatea).
Domnul Iisus Hristos i-a dorit pe credincioşii Săi uniţi în comuniunea dragostei, împreună-căutători ai adevărului şi trăitori ai libertăţii în Duhul Sfânt, iar nicidecum despărţiţi în confesiuni şi denominaţiuni distincte, care-şi revendică, într-un duh al concurenţei total străin de Evanghelie, superioritatea unora faţă de alţii.
Căutarea şi regăsirea unităţii pierdute este, aşadar (sau bine ar fi să fie) unul dintre principalele deziderate ale creştinătăţii actuale; şi tocmai acesta este şi scopul mişcării ecumenice: "ca toţi să fie una", în numele lui Hristos.
Ridicăm adesea ziduri despărţitoare între noi, trasăm graniţe artificiale, dar atât de greu ne este să construim şi punţi de legătură...
"Cred ca este o atitudine gresita ca sa sutinem ca una din ele este mai buna decat alta..."
Şi în această privinţă am o opinie parţial diferită.
Am o viziune şi o atitudine profund ecumenică, căutând din toată inima duhul Bisericii primare, în care creştinii erau una (erau "ecumenişti", ar spune unii dintre colegii noştri de forum), neexistând dezbinări între ei, deşi diferenţe de gândire şi trăire a credinţei existau, în mod inevitabil (că doar nu ne-o fi creat Dumnezeu pe toţi identici, ci persoane unice ne-a făcut, după chipul unicităţii Sale...). :)
Totuşi, ideea de a nu asuma nici o credinţă, privindu-le pe toate ca egale îmi pare, mai degrabă, relativism confesional decât ecumenism autentic.
Poate că exagerez eu?
Dacă două persoane au opinii diferite într-o anumită privinţă, privesc aceeaşi realitate din perspective diferite (cum îmi place mie să spun), le voi respecta opiniile amândurora, încercând să preiau ceea ce este frumos şi constructiv din ambele viziuni. Totuşi, îmi voi însuşi doar una dintre aceste opinii.
De exemplu, dacă aici, pe forum, unii dintre membrii suntem ecumenici, iar alţii antiecumenişti (aşa cum se declară ei înşişi), voi respecta viziunile ambelor categorii, dar nu voi putea fi, totodată, ecumenică şi neecumenică, aşa că voi opta pentru una dintre alternative: pentru cea ecumenică.
La fel şi-n cazul celor 3 confesiuni:
îi respect din toată inima pe confraţii mei creştini catolici şi protestanţi, NU mă cred întru nimic mai bună sau privilegiată în raport cu ei şi, totodată,
nu-mi relativizez credinţa,
nu sunt ortodoxă, catolică şi protestantă în acelaşi timp (nu de alta, dar o astfel de poziţie ar fi inconsistentă în sine, ar încălca principiul noncontradicţiei...), ci
îmi asum şi trăiesc cu toată convingerea credinţa ortodoxă,
străduindu-mă să caut, împreună cu semenii şi coreligionarii noştri de alte confesiuni, unitatea mult dorită atât de Dumnezeu, cât şi de noi.
Cred că este important să urmăm dreapta socotinţă (discernământul duhovnicesc), strecurându-ne printre extreme (intoleranţă vs. relativism) şi păstrând astfel o deschidere iubitoare specific evanghelică, atât de compatibilă cu la fel de evanghelica statornicie întru credinţă, consecvenţă în principii şi trăire.
Personal aşa înţeleg şi aşa cred... Care este opinia dvs în această privinţă?

Foarte frumos ati explicitat multe aspecte, si atitudinea dvs. echilibrata si comprehensiva ar fi bine sa fie mai larg raspandita si in masa acelor "ritualisti de duminica" ,care confunda ritualul cu fapta crestina !
Acesti crerstini de duminca, sunt foarte puternici si fanatici,chiar, in ce priveste "ritualul pentru ei", insa cand vine vorba de "fapta concreta pentru altii",aicea nu stiu, ei cat de bine stau ! (oricum,eu stau cel mai prost, si sunt cel mai slab si ticalos !)

Deci, fapte nu vorbe !
Asta cred,ca asteapta Cel de Sus de la noi !!!
Vorbarie mai putina si ritualism mai redus, insa fapte multe clare si concrete !!!

[blueyes]

În prealabil postat de AlinB

Drag, de ce?

Pai acolo se simte cel mai bine, acolo se regaseste. Ea spune ca acolo se simte cel mai aproape de Dumnezeu.

Sunt pentru toleranţă între oameni, respectiv faţă de cei de alte confesiuni, totuşi mi se pare complicat să mă căsătoresc cu cineva de altă confesiune. Foarte complicat. Nu cred nici în "soluţia" ca fiecare să-şi păstreze credinţa. Cum s-ar putea cununa în acest caz? Ce comuniune ar exista între soţi dacă nu au o temelie comună?

Dar nici nu ştiu dacă e vorba de căsătorie în postările anterioare. Îmi cer scuze pentru nedocumentare...

[AlinB]

În prealabil postat de blueyes

Pai acolo se simte cel mai bine, acolo se regaseste. Ea spune ca acolo se simte cel mai aproape de Dumnezeu.

Si pentru tine ceinseamna? Ortodoxia? Credinta ei?
Pentru ce "umbli" cu ea? Ea ce a gasit interesant la tine?