Violenta in familie?

[AlinB]

Daca stau sa ma gandesc mai bine, problema e mult mai simpla si cu solutii mult mai la indemana.

Pentru ca, intuitia imi zice ca postul fortat nu s-a terminat nici acum pentru barbat..

[RedRose]

As fi vrut si eu sa scriu cateva randuri, dar ma tem ca nu s-ar fi ridicat la nivelul celor scrise de Ahil si Mihnea...Din punctul meu de vedere, ei au cam spus totul...si intr-o maniera brilianta!
Mult curaj, Carina si te rog tine-ne la curent!

[Carina Laura]

Am citit raspunsurile si sfaturile voastre, si, intr-adevar aveti dreptate. Si eu cred si stiu ca doar o familie bazata pe credinta, dragoste, comunicare, intelegere si ajutor reciproc intre soti este mediul ideal de a creste un copil si de a duce inainte crucea casatoriei...asta mi-am si dorit de la noi, atunci cand ne-am casatorit si credeam ca avem toate sansele sa reusim...doar ca, nu stiu cum sa explic, am facut aceasta casatorie , eu la 30 ani, el la 36, aducand fiecare bagajul din viata de dinainte...si patimile noastre, ale altora din jurul nostru care ne-au marcat ne-au si adus in punctul asta...Concret..eu din famile doar cu mama si bunica, vin cu o imagine poate prea idealista..eu am vazut femeia si barbatul impreuna in filme,in desene animate, am crescut crezand ca intre cei doi totul trebuie sa fie perfect...ca el trebuie sa se copmporte perfect...ori vedem ca de fapt trebuie sa fie intelegere din ambele parti, poate ca am asteptari umpicut exagerate fata de realiate...El in schimb a avut o viata mult mai grea...cand tatal sau a intrat la inchisoare, copiii au fost dusi la casa de copii, venea acasa doar vara in vacante, cand s-a intrors tatal sau a inceput sa bea, o batea pe mama lui...la 15 ani mergea si lucra prin sat ca sa castige un banut..apoi pe la 21 a facut o scoala de cantareti bisericesti ca sa-si depaseasca conditia cat de cat..mai tarziu pe la 30 s-a casatorit cu o fata din sat mai mica cu 10 ani, si a venit in IT, doar el, ea ramanand acasa...Dupa vreo 4 ani, in care a muncit si a tinut-o in faculatate si a investit toti banii intr-un apartament, ea a divortat..si a ramas si fara nevasta si fara bani..Cam la 2 ani dupa ne-am cunoscut noi....Ce vreau sa zic cu istrorisirea acestor fapte din viata lui mai mult, e ca simt ca sotul meu are mari dureri sufletesti...la care nu ma lasa sa ajung...si nu doar pe mine...el nu discuta nici cu duhovnicul in profunzime...am fost la PS Daniil, nu si-a deschis inima nici acolo...pur si simplu traieste la exterior..cel putin asta vad eu..ca in sinea lui sigur se macina..uneori imi zice, ca toate femeile sunt la fel....ca daca nu eram eu, era alta...daca incerc sa discut despre intelegere si iubire si toate valorile crestinesti ale unei familii, imi zice sa-l las, ca iar incep cu idealismele mele, ca are 40 ani..si ca nu ne mai schimbam, ca asa cum suntem mergem inainte si atat...Daca as avea credinta tare, poate Dumnezeu l-ar schimba...nici de rugat nu-l vad rugandu-se, poate o face in gand, dar in genunchi nu-l vad niciodata..Nu o spun ca judecata ca as fi mai buna, fiindca ma rog pe genunchi..ci ca preocupare pt ca stiu ca l-ar ajuta si ne-ar ajuta pe amandoi daca ar fi mai aproape de Dzeu..Despre rugaciune parintele care ne spovedeste aici zice ca sotul meu are randuiala lui, ca si utrenia ce o canta duminica e tot rugaciune. Ceea e intr-adevar face e faptul ca il ajuta pe parintele cand are nevoie si cum poate desi nu e angajat sa zicem, pt ca aici situatia e umpic diferita decat in tara..deci asta ar fi jertfa lui. Anul trecut a avut un mic accident, acum 2 zile din nou un incident la munca...si duhovnicul i-a zis sa fie atent ca toate sunt mici atentionari de la Dumnezeu..dar refuza sa gandeasca asa..Eu pe de alta parte am problemele mele..ma lupt de 8 ani cu anxietatea si atacurile de panica, cred ca am si niste simptome de depresie su anxietate post partum pentru ca am ganduri negre privind pe bebe, am discutat si cu duhovnicul si cu psihologul, si oarecum nu-mi fac probleme mari, pentru ca imi iubesc copilul si lupt pentru el..dar da, mi-ar prinde enorm de bine sa-l am pe sot aproape, sau macar sa nu mai am si problema furiei lui...Si ce e mai trist e ca nu reusesc sa gasesc in mine acea credinta de nestavilit, care clar mi-ar fi medicamentul pentru toate. Cat despre abstinenta fizica, a fost indemnul Preasfintitului sa nu avem raporturi, am cazut de comun acord sa facem sta, insa eu din cand in cand i-am zis sotului ca daca crede ca nu reuseste, mai bine sa fim impreuna decat sa pacatuiasca, pt ca urmarile sunt tot ale familiei. Am ajuns la finalul sarcinii, si da, abstinenta oarecum continua, bebe are 7 luni si noi am avut raporturi de doar 2 ori...si nu este decizia mea...E adevarat insa ca nu ma simt sa fac vreun pas inspre el in conditiile de fata...dar nici el nu face. E adevarat ca el e ft deranjat de kg mele, si aici e vina mea, pt ca pe fondul atacurilor de panica nu reusesc sa tin o dieta suficient cat sa se vada rezultate concrete. Si uite asa ne invartim intr-un cerc al neputintelor amandurora, in care in loc sa ne sprijinim, ne batem cap in cap...Eu simt ca am la indemana doar rugaciunea.....Ma gandesc ca poate ar trebui sa vin in tara cu bebe vreo 3 saptamani si apoi sa vina si el in concediu dupa noi, poate ca putin spatiu ne-ar ajuta....Va multumesc ca rupeti din timpul vostru pentru a ma sfatui...Doamne ajuta!

[AlinB]

E foarte greu pentru un om care a fost crescut sub o autoritate excesiva sa-si insuseasca acum alta, fie si sub forma ascultarii bisericesti.

Si din pacate o persoana care a trecu prin atatea traume sufletesti pastreaza ca forma de exprimare majora, gesturile..fizice.

Si daca si aici i s-au pus tot felul de obstacole, plus neintelegerile care le-ati avut pe parcursul relatiei, lucrurile nu pot sa mearga decat dinspre rau spre mai rau.

Orientarea spre pornografie, intr-o relatie, apare atunci cand in relatie energia afectiva este blocata.

Ganditi-va ca a intrat totusi cu niste sperante in relatia asta dar pe parcurs ele s-au pierdut.

In diverse neintelegeri, in oprelisti peste puterea lui de intelegere, in care unul vrea sa-si curete constiinta dar in acelasi timp il lasa pe celalat in urma, in raceala si formalism prin care credinta nu se manifesta lucrator ci loveste in buna intelegere care ar trebui sa existe intre soti...

Nu stiu daca acele kg il deranjeaza cat de faptul ca nu se poate apropia fizic de dvs. fara sa existe tot felul de impedimente.

Inclusiv chestii de genul "eu nu vreau dar dacat tu musai vrei.." desi par a fi ceva afirmativ pana la urma suna tot ca o negatie, o respingere.

Poate cuvintele in situatia de fata nu ajuta prea mult, dar daca ati avea initativa unor gesturi de tandrete, afectiune, exprimate fizic ar ajuta pentru inceput.

Si i-ar putea schimba si intelegerea asupra sexualitatii, in loc de forma comerciala, pornografica, in cea prin care care exista o exprimare a afectiunii, daruirii, unitatii.

Plus chestii marunte, de acum ar trebui sa stiti ce ii place si ce nu, gesturi aparent marunte, zilnice, dar cu o conotatie pozitiva ar putea schimba atmosfera si starea lui de spirit.

Si desigur, si rugaciunea, nu doar la o ora anume ci chiar de toata vremea, l-ar putea ajuta sa gandeasca..altfel.

Iar apropo de pornografie - exista si forma ei feminina.
Iubirea idealizata, care vine de la sine, avand ca origine o atractie fatala, statica pe viata, in care femeia asteapta sa i se dea si foarte putin ofera - este intens mediatizata si implementata pana in ultima fibra mentala si afectiva chiar si a celor mai bisericoase doamne/domnisoare.

Dezbarati-va de ea, si slujiti celuilalt, nu propriilor interese - veti fi surprinsa de rezultate.

În prealabil postat de Carina Laura

Ma gandesc ca poate ar trebui sa vin in tara cu bebe vreo 3 saptamani si apoi sa vina si el in concediu dupa noi, poate ca putin spatiu ne-ar ajuta....

Sau poate nu v-ar ajuta. Familia trebuie sa stea unita!

În prealabil postat de crinrin

Sau poate nu v-ar ajuta. Familia trebuie sa stea unita!

Uneori ajuta.
De exemplu, cand intr-o anumita imprejurare un om este, cu adevarat, traumatizat/torturat - prima masura este iesirea din mediul respectiv (deoarece il tine la limite sau chiar peste/in afara lor). Terapia se face intr-un mediu mai putin ostil, adica nutritiv, suportiv.
Dar nu stiu daca aici e vorba despre asa ceva... Probabil ca singurul traumatizat acolo e copilul. Ceilalti doar se rasfata cu rautatile, cu orgoliile, cu artagul. In consecinta, primul lucru la care ar trebui sa se gandeasca parintii ar fi ca nu cumva sa auda norvegienii de ei... Si chiar mai rau de atat: sa nu auda italienii, ca am aflat de la un amic niste lucruri destul de fioroase despre fratii nostri italieni....

În prealabil postat de ahilpterodactil

Uneori ajuta.
De exemplu, cand intr-o anumita imprejurare un om este, cu adevarat, traumatizat/torturat - prima masura este iesirea din mediul respectiv (deoarece il tine la limite sau chiar peste/in afara lor). Terapia se face intr-un mediu mai putin ostil, adica nutritiv, suportiv.
Dar nu stiu daca aici e vorba despre asa ceva... Probabil ca singurul traumatizat acolo e copilul. Ceilalti doar se rasfata cu rautatile, cu orgoliile, cu artagul. In consecinta, primul lucru la care ar trebui sa se gandeasca parintii ar fi ca nu cumva sa auda norvegienii de ei... Si chiar mai rau de atat: sa nu auda italienii, ca am aflat de la un amic niste lucruri destul de fioroase despre fratii nostri italieni....

Adica si pe macaronari i-a apucat atacul etatismului europatologic asupra familiei?!

[Carina Laura]

Din fericire pentru noi, Iisus Hristos a venit pentru cei bolnavi si nu pentru cei sanatosi, nadajduiesc ca are puterea sa ne ajute si pe noi. Tot din fericire pentru noi, judecata ne-o va face tot El la vremea randuita... Mi-am expus viata de familie aici in speranta de a primi intarire prin sfaturi venite de la crestini mai induhvniciti decat mine, care in spiritul poruncii intrajutorarii aproapelui ar dori sa-mi raspunda. Ma mahneste concluzia la care ati ajuns dnule, lasati a se inteleaga ca noi ne certam si facem scandaluri orbiti de orgoliile dintre noi, insensibili la trauma si suferinta fiului nostru, chiar placandu-ne, adica rasfatandu-ne. Intai de toate, insasi preocuparea pentru binele copilului m-a manat sa scriu, de la primele semne ale problemei, tocmai pentru a nu ajunge in situatii care sa-l traumatizeze in mod real. Va asigur ca putina credinta si dragostea ce o am nu-mi ingaduie sa-mi bat joc de darul lui Dumnezeu, si de cea mai mare comoara din viata mea.Pana in momentul de fata, puiul meu are o mama care isi petrece 24h din 24 cu el, il ingrijeste cum poate mai bine, si ambii parinti ii ofera toate resursele de care dispun pentru a-l face face fericit, inclusiv sotul. Este cat se poate de adevarat ca avem neputinte si probleme in relatia dintre noi, si puiul nostru a fost partas la momente pe care nu mi le-as fi dorit, dar nu a fost niciodata abuzat cum nu am fost nici eu, cel putin nu fizic. Stiu ca Dumnezeu are puterea sa ridice de la el si de la noi, neputintele acelor clipe, nadajduiesc ca daca ii cer ajutorul o va si face. Cat despre autoritati, cunosc cazul unei doamne cu 2 copilasi care traia in concubinaj cu un italian, in cazul lor el se imbata si se droga, o ameninta ca o omoara, iesea si facea scandal in tot blocul, o si batea, da, copiii sunt traumatizati sufleteste, se vede clar, autoritatile au luat mama si copii si i-a plasat intr-o casa familiala administrata de maici catolice, si ii sprijina financiar. I-au dat si posibiliatea intoarcerii singura cu copiii in Romania dar a refuzat. Haideti totusi sa nu exageram lucrurile, pentru ca eu si sotul deocamdata nu ne-am batut, nu suntem nici betivi, nici drogati, si asa cum putem tinem si noi de biserica, impartasim copilul saptamanal si tot saptamanal ne si spovedim. Astfel ca imi pun increderea in Dumnezeu ca vazand ca cerem ajutor ne va feri, ne va intari ca sa putem depasi greutatile, sa ne invingem orgoliile si sa ajungem sa avem si noi o familie mai inchegata pentru copil si pentru noi insine. Va multumesc sincer pentru timpul si interesul pe care l-ati aratat fata de problema mea.Veti spune ca mandria m-a facut sa va dau acest raspuns, va spun ca nu mandria ci durerea de mama a facut-o ca raspuns la :"Probabil ca singurul traumatizat acolo e copilul. Ceilalti doar se rasfata cu rautatile, cu orgoliile, cu artagul. In consecinta, primul lucru la care ar trebui sa se gandeasca parintii ar fi ca nu cumva sa auda norvegienii de ei... Si chiar mai rau de atat: sa nu auda italienii, ca am aflat de la un amic niste lucruri destul de fioroase despre fratii nostri italieni...." Desi ma mahneste aceasta fraza, va multumesc pentru sfaturile si parerile ziditoare pe care mi le-ati oferit in alte postari anterioare. In ceea ce ma priveste am sa inchei acest subiect aici, intrucat am ajuns la concluzia ca e mai bine sa caut ajutor in camara sufletului meu in rugaciune si in discutiile cu duhovnicul si sa aloc timpul petrecut pe forum puiului meu. Doamne ajuta, post usor cu binecuvantari tuturor, si pomeniti-ne in rugaciuni daca puteti!

[flying]

În prealabil postat de Carina Laura

Mi-am expus viata de familie aici in speranta de a primi intarire prin sfaturi venite de la crestini mai induhvniciti decat mine, care in spiritul poruncii intrajutorarii aproapelui ar dori sa-mi raspunda.

Carina ,e drept ca se cheama forum ortodox ,dar nu trebuie confundat nici o secunda cu Biserica.Aici e un fel de Turn Babel in care vocile autorizate(le numeri pe degetele de la o mana) se amesteca cu cele "care fac doar zgomot" si daca nu ai o oarecare baza de cunostinte a ortodoxiei,o sa iesi de pe forum mai derutat, decat ai intrat.

Uite eu cred ca parintele Porfirie iti poate da raspunsurile pe care le cauti si incurajarile de care ai nevoie Ne Vorbeste Parintele Porfirie
Sfintii au putere reala de a ajuta si schimba un om,vorbele lor au putere si lucrare autentica...sfintii nu au timp de forumuri,de taclale,nu intra pe forumuri,forumul lor sunt cartile pe care le scriu sub inraurirea Harului lui Dumnezeu.

[aubergine]

În prealabil postat de Carina Laura

Din fericire pentru noi, Iisus Hristos a venit pentru cei bolnavi si nu pentru cei sanatosi, nadajduiesc ca are puterea sa ne ajute si pe noi. Tot din fericire pentru noi, judecata ne-o va face tot El la vremea randuita... Mi-am expus viata de familie aici in speranta de a primi intarire prin sfaturi venite de la crestini mai induhvniciti decat mine, care in spiritul poruncii intrajutorarii aproapelui ar dori sa-mi raspunda. Ma mahneste concluzia la care ati ajuns dnule, lasati a se inteleaga ca noi ne certam si facem scandaluri orbiti de orgoliile dintre noi, insensibili la trauma si suferinta fiului nostru, chiar placandu-ne, adica rasfatandu-ne. Intai de toate, insasi preocuparea pentru binele copilului m-a manat sa scriu, de la primele semne ale problemei, tocmai pentru a nu ajunge in situatii care sa-l traumatizeze in mod real. Va asigur ca putina credinta si dragostea ce o am nu-mi ingaduie sa-mi bat joc de darul lui Dumnezeu, si de cea mai mare comoara din viata mea.Pana in momentul de fata, puiul meu are o mama care isi petrece 24h din 24 cu el, il ingrijeste cum poate mai bine, si ambii parinti ii ofera toate resursele de care dispun pentru a-l face face fericit, inclusiv sotul. Este cat se poate de adevarat ca avem neputinte si probleme in relatia dintre noi, si puiul nostru a fost partas la momente pe care nu mi le-as fi dorit, dar nu a fost niciodata abuzat cum nu am fost nici eu, cel putin nu fizic. Stiu ca Dumnezeu are puterea sa ridice de la el si de la noi, neputintele acelor clipe, nadajduiesc ca daca ii cer ajutorul o va si face. Cat despre autoritati, cunosc cazul unei doamne cu 2 copilasi care traia in concubinaj cu un italian, in cazul lor el se imbata si se droga, o ameninta ca o omoara, iesea si facea scandal in tot blocul, o si batea, da, copiii sunt traumatizati sufleteste, se vede clar, autoritatile au luat mama si copii si i-a plasat intr-o casa familiala administrata de maici catolice, si ii sprijina financiar. I-au dat si posibiliatea intoarcerii singura cu copiii in Romania dar a refuzat. Haideti totusi sa nu exageram lucrurile, pentru ca eu si sotul deocamdata nu ne-am batut, nu suntem nici betivi, nici drogati, si asa cum putem tinem si noi de biserica, impartasim copilul saptamanal si tot saptamanal ne si spovedim. Astfel ca imi pun increderea in Dumnezeu ca vazand ca cerem ajutor ne va feri, ne va intari ca sa putem depasi greutatile, sa ne invingem orgoliile si sa ajungem sa avem si noi o familie mai inchegata pentru copil si pentru noi insine. Va multumesc sincer pentru timpul si interesul pe care l-ati aratat fata de problema mea.Veti spune ca mandria m-a facut sa va dau acest raspuns, va spun ca nu mandria ci durerea de mama a facut-o ca raspuns la :"Probabil ca singurul traumatizat acolo e copilul. Ceilalti doar se rasfata cu rautatile, cu orgoliile, cu artagul. In consecinta, primul lucru la care ar trebui sa se gandeasca parintii ar fi ca nu cumva sa auda norvegienii de ei... Si chiar mai rau de atat: sa nu auda italienii, ca am aflat de la un amic niste lucruri destul de fioroase despre fratii nostri italieni...." Desi ma mahneste aceasta fraza, va multumesc pentru sfaturile si parerile ziditoare pe care mi le-ati oferit in alte postari anterioare. In ceea ce ma priveste am sa inchei acest subiect aici, intrucat am ajuns la concluzia ca e mai bine sa caut ajutor in camara sufletului meu in rugaciune si in discutiile cu duhovnicul si sa aloc timpul petrecut pe forum puiului meu. Doamne ajuta, post usor cu binecuvantari tuturor, si pomeniti-ne in rugaciuni daca puteti!

V-ati asumat un risc cand ati venit aici si ati povestit anumite lucruri intime, v-ati asumat sa primiti sfaturi de tot felul, si sa vi se spuna anumite lucruri care nu v-ar putea conveni. Asa cum d-voastra ati fost sincera, poate prea sincera, asa si altii au fost sinceri si si-au spus parerea.

Nu e frumos sa veniti si sa spuneti lucruri urate despre sotul d-voastra unor necunoscuti, practic. Totusi, este sotul d-voastra, chiar daca greseste si nu il mai iubtiti. Daca erati fata in fata cu oamenii de pe forum oare ati fi spus tot ce scrieti aici?

Sa stiti ca nu este frumos ce ati facut. Oamenii nu spun intotdeauna numai lucruri de mangaiere, ci spun si lucruri prin care vor sa mustre, sa atraga atentia, sa fiti in stare sa acceptati si critica, nu numai vorbele bune.