Sa ne intrebam constiinta...

[adam000]

Te ambalezi degeaba, nu fac nici o figura de gica-contra, incercam sa deduc ce ai vrut sa spui prin exprimarea ta neclara.
Cat despre logica, te invit sa-ti urmezi singur sfatul, ia un dictionar si lamureste-te ca formularea "iubirea abstracta de Dumnezeu" este un nonsens.

Later edit: Sa o lasam. Sintem in post si deja ne pierdem in vorbarie.

[Mihailc]

În prealabil postat de adam000

Te ambalezi degeaba, nu fac nici o figura de gica-contra, incercam sa deduc ce ai vrut sa spui prin exprimarea ta neclara.
Cat despre logica, te invit sa-ti urmezi singur sfatul, ia un dictionar si lamureste-te ca formularea "iubirea abstracta de Dumnezeu" este un nonsens.

De acord că mă ambalez degeaba, însă propoziția : ”iubire abstractă de Dumnezeu” chiar are sens. E chiar iubirea așa cum o înțelegi tu!

Later edit: Corect, înmulțim vorba degeaba!

[luciand]

Un preot declară ritos unei credincioase, care se „programează” la spovedanie, că el nu mai spovedeşte femeile decât dacă sunt îmbrăcate în fustă...
O credincioasă „pătrunsă” de evlavie apostrofează o mamă cu un copil care plânge şi îi cere să părăsească biserica pe motiv că deranjează lumea de la rugăciune...
O călugăriţă se burzuluieşte şi scoate afară din mănăstire o femeie îmbrăcată în pantaloni...
Un credincios, un adevărat „stâlp” al comunităţii, dă afară din biserică două fetiţe, de doi şi patru ani, pentru că în aşteptarea momentului euharistiei se plimbă nerăbdătoare prin faţa uşii proscomidiarului...


...

E foarte important ca femeile să aibă fustă! Mult mai important decât să se spovedească!
E foarte important ca în biserică să fie linişte, să fie „atmosferă” de rugăciune! Mult mai important decât să fie lăsaţi copiii să vină la Hristos!
E foarte important să fim rigizi, rigorişti, prinşi în capcana propriei noastre suficienţe!
Că, doar, noi dăm zeciuală, noi ne rugăm, noi postim, nu ca păcătosul de vameş!
Noi n-avem vreme pentru nişte pîrliţi şi pentru nişte amărâţi care ne deranjează de la trebile importante! Că, doar, noi suntem ocupaţi cu iubirea noastră (abstractă) de Dumnezeu!...

[tabitha]

În prealabil postat de luciand

Noi n-avem vreme pentru nişte pîrliţi şi pentru nişte amărâţi care ne deranjează de la trebile importante! Că, doar, noi suntem ocupaţi cu iubirea noastră (abstractă) de Dumnezeu!...

Mi-a plăcut tot ce ai scris, Lucian.

[adam000]

Presupunind ca exemplele pe care le dai sint imaginare (eu in nici un caz nu pot crede/imagina ca un preot ortodox ar face as ceva; iar despre restul exemplelor, altfel ne-ai ispiti sa judecam niste oameni pt faptele lor), tie ti se pare ca asemenea comportamente sint gesturi de iubire, de adevarata iubire?
"Abstracta" sau nu (vad ca voua va place cuvantul asta), mie mi se pare ca nu este vorba de nici un fel de iubire. Dupa cum spuneam intr-un post anterior, omul despartit de Dumnezeu (inima ranita de moarte) nu stie si deci nu poate sa iubeasca.

Niste cuvinte lamuritoare in acest sens:

http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...re-ne-trebuie/

http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...-lui-dumnezeu/

[laurastifter]

În prealabil postat de Raoul

Da,ideea nu e chiar rea. Parca am fi la testele psihologice Despre calitati ce pot sa spun,ma feresc a mi le zice sau la a incerca sa mi le identific,mi-e ca nu cumva - involuntar - sa o dau in fariseism. Iar cu defectele... cel mai bine ni le vede altcineva! Asta o spun si sfintii parinti.

Doamne ajută!
Da, Raoul. Şi eu tot din testele psihologice m-am inspirat. Îmi pare rău că, de mai bine de o săptămână, n-am mai scris aici, la acest topic, observ că au fost postate câteva mesaje deosebit de interesante. :)

Îţi doresc o seară binecuvântată!

[laurastifter]

În prealabil postat de ucenic

Foarte interesant acest topic. Foarte instructiv si foarte util.

...

Revin.

Vă mulţumesc mult pentru aprecieri. :) Mă bucur că vă este de folos topic-ul. :)

P. S. V-am urmărit postările. :) Observ că aveţi o atitudine foarte tolerantă, politicoasă şi echilibrată. Felicitări!

Doamne ajută!

[laurastifter]

În prealabil postat de DragosP

Nu prea înţeleg: ce este ziditor pentru voi ştiind că eu (generic spus "eu") sunt beţiv, afemeiat, hoţ sau, din contră virtuos, smerit, cu frică de Dumnezeu.

Am încercat să propun un exerciţiu de autocunoaştere... Îmi par interesante multe dintre întrebările folosite în testele psihologice şi de acolo m-am inspirat. Poate că ideea este copilărească, nu ştiu... dar mie îmi pare util să mă autoanalizez. :)

Doamne ajută!

[luciand]

În prealabil postat de adam000

Presupunind ca exemplele pe care le dai sint imaginare (eu in nici un caz nu pot crede/imagina ca un preot ortodox ar face as ceva; iar despre restul exemplelor, altfel ne-ai ispiti sa judecam niste oameni pt faptele lor), tie ti se pare ca asemenea comportamente sint gesturi de iubire, de adevarata iubire?
"Abstracta" sau nu (vad ca voua va place cuvantul asta), mie mi se pare ca nu este vorba de nici un fel de iubire. Dupa cum spuneam intr-un post anterior, omul despartit de Dumnezeu (inima ranita de moarte) nu stie si deci nu poate sa iubeasca.

Este trist, dar tot ceea ce am scris e adevărat!
Ceea ce este şi mai trist e faptul că, de fiecare dată, cei de faţă au avut o atitudine de "înfierare" a "nesimţiţilor" care strică "buna rânduială". Mai puţin primul exemplu care, în schimb, e simptomatic dintr-o altă perspectivă - a acriviei în faţa iconomiei, rigorii în faţa îngăduinţei, a îndreptăţirii noastre în faţa milei creştineşti. În final a iubirii "abstracte", a părerii noastre că Îl putem iubi pe Dumnezeu fără să-l iubim pe omul de lângă noi. Şi a părerii noastre că Dumnezeu primeşte suficienţa şi rigoarea noastră fadă în locul ajutorării "celor mici ai Săi". "...Că dacă acelora mai mici ai Mei le-aţi făcut, Mie mi-aţi făcut!"

[laurastifter]

În prealabil postat de CarareaImparatiei

Ăsta-i joc de copii. Numai că, ar cam trebui să ne-ndreptăm atenția mai mult către rugăciunea lăuntrică, spre lupta cu patimile ce ne stăpânesc, și nu să facem castelașe din cuvinte cu lopețica minții noastre rătăcite, căci s-ar putea să vină valul să ne ia cu tot cu jucării. Ș-atunci nu vom mai putea striga după niciun ajutor, iar să înnotăm nu vom ști, vremea când puteam să învățăm fiind amarnic irosită cu liste și schițe amăgitoare. Moartea vine mâine să ne smulgă din iluzoria trăire, iar noi comparăm calitățile și defectele, balansând și contrabalansând, înșelându-ne în schimburi de plăsmuiri ziditoare. Am gâlgâit o dată, de două ori, și gat-am fost. Toate sunt cenușă. Și listă, și cuvinte, și analize, și idealuri, și zidiri...

Iartă-mă! Te rog nu te supăra pe mine. Nu vreau să te mâhnesc. Știu că ai intenții bune, dar la Dumnezeu, mergem cu fapta. Mergem cu trăirea. Așa cum spune și părintele Arsenie Papacioc că trebuie să avem o stare de prezență continuă, noi trebuie să fim tot timpul cu mintea la Dumnezeu. Să transformăm fiecare lucrul al nostru într-o rugăciune. Să nu irosim timpul. Să prețuim fiecare secundă, dăruindu-i-o lui Dumnezeu, prin fapte bineplăcute Lui. Să ne cercetăm inima, prin rugăciune, și să încercăm să tăiem din spinii patimilor ce-o schilodesc. Să încercăm să dăruim în fiecare clipă ceva... Dăruind vom dobândi.

Nu văd rostul acestei liste, cu atât mai mult cu cât trebuie să facem schimb între noi. Interesant o fi, dar în niciun caz util și instructiv.

Calitate. Un măr prea frumos, și pe dinăuntru găunos. Un cuvânt prea mare pentru mine. Prea periculos. Și atât de fad. Dar, într-adevăr, pare la îndemână și-mi place să mestec la el...că sunt prost. Mă joc de-a conștiința. Vorbesc de mine.

Pocăință. Smerenie. Nădejde. Ia te uită! Așa da cuvinte. Parcă m-ar pălmui, ș-apoi m-ar mângâia. Ceva îmi spune că-s mai pline de adevăr și mai vii decât toată viețuirea mea de până acum.

Iertați-mă! Maica Domnului să vă miluiască!

Da, aveţi dreptate: este un joc de copii... şi multe dintre discuţiile virtuale pot fi calificate drept jocuri în contrast cu lucrările duhovniceşti pe care le-aţi menţionat (rugăciune, luptă contra patimilor etc). Mulţi dintre noi preferăm să comunicăm chiar şi cu cei apropiaţi în mod virtual, în loc să-i privim în ochi şi să le mărturisim dragostea noastră faţă de ei. Ne este mai uşor să le scriem prietenilor mail-uri sau mesaje pe mobil de ziua lor de naştere, deşi le-am face o bucurie mult mai mare dacă i-am suna sau i-am vizita şi am vorbi cu ei. Este foarte trist...
Sunt de acord cu dvs şi în privinţa faptului că, în comparaţie cu rugăciunea şi viaţa interioară, topic-ul acesta este copilăresc şi nefolositor.
Evident că rugăciunea trebuie să ocupe primul plan în viaţa noastră duhovnicească!
Atunci când am iniţiat topic-ul, nici prin gând nu mi-a trecut că cineva l-ar putea lua în serios atât de mult, încât să renunţe la activităţile spirituale pentru a urmări postările, aşa cum fac cei împătimiţi de telenovele sau de sport. Ferească Dumnezeu! Sper că n-am smintit pe nimeni atât de grav, Doamne fereşte!!! M-am gândit doar că ar fi o discuţie interesantă şi - cine ştie? - poate chiar şi utilă într-o oarecare măsură. :)

Vă mulţumesc pentru sinceritate... şi pentru critici. :) Nu m-aţi mâhnit deloc, fiindcă am întrezărit în cuvintele dvs o intenţie pozitivă: aceea de a-mi atrage atenţia asupra faptului că există o mulţime de activităţi ce întrec enorm de mult în importanţă discuţia iniţiată de mine pe forum.

Să aveţi o noapte binecuvântată şi un post cu folos duhovnicesc!
Maica Domnului să vă miluiască şi pe dvs!