Fetita mea se bucura ca Dumnezeu o ajutat-o

[lore86]

O, da, daca ne-am uita mai atent la micutii si am fi atenti ce zic.
Zilele astea sotul meu s-a simtit foarte rau. Avea dureri mari de la o hernie de disc mai veche. A venit sora sa, care e asistenta si i-a facut injectii de calmare.
A doua zi dimineata, cand s-a trezit micuta l-a intrebat:
"Tati, cum te simti"?
"Bine, slava Domnului, multumesc, draga mea."
"Sa sti ca Maica Domnului si Sfantul Grigorie au facut o minune cu tine"
Am ramas paf.
"De unde sti asta? am intrebat-o".
"Nu stiu, asa mi-a venit mie".
Asta se intampla in 21 noiembrie. Iar cu o zi inainte, fusese praznuirea Sfantului Grigorie Decapolitul.

In fata unei asa situatii, ce sa mai zici?

Cu doua seri in urma, am primit un telefon daca nu doresc sa insotesc o pereche de tineri casatoriti si cu multa frica de Dumnezeu, la Sihastria si la Negru-voda. La Parintele Iustin, tocmai fusesem cu ceva timp in urma, iar la Sihastria, deasemenea fusesem si "stiam" ca Parintele Ciprian este la Bucuresti, deci nu-mi prea dadea ghes inima. Totusi, am sunat la Manastire sa ma interesez daca Parintele mai poate fi gasit si pe-acolo si cand. Am aflat asadar ca Parintele s-a intors, deci am primit cu placere invitatia de a ma alatura perechii de tineri. Seara am avut o discutie cu fiul cel mic (Catalin) si i-am spus ce am de gand pentru urmatoarea zi. M-a privit cu o bucurie inexplicabila, dar si cu tristete ca nu poate sa ma insoteasca (in primul rand scoala, iar in al doilea - eu eram invitat si mergeam cu masina tinerilor), apoi m-a rugat sa-i transmit Parintelui Iustin Parvu, multa sanatate si zile binecuvantate de Dumnezeu. Ajuns in camaruta Parintelui, am asteptat in genunchi sa-mi vina randul. In fata mea mai erau cateva perechi, fiecare cu necazul lor si cu mai multe pomelnice. Parintele le citea atent pe toate, uneori mai dadea inapoi din banuti, mai intreba de una de alta, sau raspundea dupa caz intrebarilor ce i se puneau. Cand mi-a venit randul, m-am apropiat si am asezat pomelnicul pe bratul de lemn al fotoliului si asteptam cuminte. Parintele a luat pomelnicul, l-a citit cu atentie, apoi a zis: "Catalin!... Ce face Catalin?" Probabil uimirea mi se citea pe chip. "Catalin va ureaza multa sanatate si ani buni printre noi si se bucura mult sa fie cu parintele, in Sfantul Altar!" A zambit si mi-a raspuns: "Spune-i ca ii doresc sa fie in Sfantul Altar si la 30 de ani... Asa sa-i spui!"
A mai continuat apoi ceva legat de mine sau de familie (nu detaliez), dar era clar ca Parintele "stia" mult mai mult decat i-as fi putut eu spune. Anterior am ajuns sa fim penultima "binecuvantare" a unei zile lungi si extrem de obositoare (era aproape miezul noptii) si nu avusesem atunci timp sa spunem nimic. Practic nu avea ce sa-si aminteasca despre noi. Acest om este poate unica sansa pe care o avem unii dintre noi, de a-i saruta cu smerenie mana cu care binecuvinteaza. Pentru ca in curand, si el ne va parasi si se va alatura cetelor de sfinti bine-placuti lui Dumnezeu, care pot mijloci pentru noi. Daca dorinta Parintelui in ce priveste viitorul fiului meu se va indeplini sau nu, doar Dumnezeu stie si asa cum i-am raspuns si sfintiei-sale, noi ne-am bucura sa fie asa, dar totul se va intampla cum le va orandui Dumnezeu.

[lore86]

ce intamplare minunata. De multe ori am avut ocazia sa ma conving de forta duhovniceasca a cuvintelor parintelui. Acum, citind postarea ma alatur gandului parintelui dorindu-i lui Catalin sa fie un preot vrednic!
Sti ce e ciudat de trist?
Ca avem niste oameni de o valoare duhovnicesca extraordinara dar pe care totusi fie ii evitam , fie mai rau, le tot cautam nod in papura. Si dupa ce trec dincolo ne tanguim ca vai! ce duhovnic mare am pierdut.