Sa ramanem ORTODOCSI pana la capat !

În prealabil postat de cristiboss56

Adevarat , adevarat , dar cand navaleste un dracusor pe tine , pe mine , sau pe altcineva , vin altii si se "razboiesc" intre ei , pentru a ne duce in deruta !
Ai vazut de exemplu pe cei cu conturi duble pe forum cum isi raspund , de crezi ca unu-i sfant si celalalt drac . "jocul" asta il fac dracii , au conturi duble , triple , id.-uri diverse si IP.-uri cat cuprinde !

Exact asta am remarcat si eu, Cristian! Se pare ca problema nu are solutie!

[DragosP]

Ei ba bine că n-are!
Interzise explicit clonele, interzise proxy-urile anonime, banate din start clasele de IP-uri dubioase din China, Coreea, Suedia şi să vezi ce lipsă de scandal va fi.

În prealabil postat de DragosP

Ei ba bine că n-are!
Interzise explicit clonele, interzise proxy-urile anonime, banate din start clasele de IP-uri dubioase din China, Coreea, Suedia şi să vezi ce lipsă de scandal va fi.

Poate sugerezi adminului ce e de facut, daca te pricepi la clone.
IP-uri dubioase din Suedia? Hahaha. Cred ca glumesti.

[DragosP]

Sincer să fiu, nu cred că Adrian are nevoie de sfaturile mele. Cel puţin în ceea ce priveste politica privind clonele.

[sophia]

Cristi, ca tu ai deschis acest fir, am o rugaminte:

1. Firul a luat-o de mult timp pe aratura. Subiectul era:
"Sa ramanem ortodocsi" . Si se discuta despre altele...
2. A ajuns la 101 pagini.

Ori il inchizi si deschideti alte fire pentru ce mai vreti, ori deschideti un capitol nou si scrieti la subiect.
Reamintesc ca firul a fost deschis ca raspuns la unele treceri la alte confesiuni.

În prealabil postat de DragosP

Sincer să fiu, nu cred că Adrian are nevoie de sfaturile mele. Cel puţin în ceea ce priveste politica privind clonele.

Si atunci cui ii era adresat mesajul:

În prealabil postat de DragosP

Ei ba bine că n-are!
Interzise explicit clonele, interzise proxy-urile anonime, banate din start clasele de IP-uri dubioase din China, Coreea, Suedia şi să vezi ce lipsă de scandal va fi.

Cine, altcineva, ar putea interzice clonele, daca nu Adrian?!? Nu stiu daca are interesul sa faca acest lucru, dar e singurul, sau unul din putinii, care poate-l faca.

DragosP, in democratie e voie sa faci propuneri. Nu e ca in comunism, cand doar trebuia sa executi ceea ce ti se spunea.

[cristiboss56]

Mănăstirea Sf. Antonie (Deir Anba Antunius)





Sfântul Antonie s-a născut în preajma anului 250 în Egiptul de Mijloc, dintr-o familie creştină înstărită. La vârsta de 20 ani, deşi părea a fi destinat unui trai confortabil, s-a decis să-şi împartă averea săracilor. În primul moment s-a retras spre marginea oraşului natal, mai apoi s-a stabilit într-o necropolă abandonată, impunându-şi un ascetism sever. La vârsta de 35 ani, năzuind spre o izolare totală, s-a stabilit într-o fortăreaţă părăsită din deşert: Pispir (Deir al-Maimun), unde a petrecut 20 de ani de viaţă anahoretică. Mai apoi, în încercarea de a evita orice contact cu lumea, s-a retras într-un loc inaccesibil, pătrunzând adânc în deşertul de pe malul drept al Nilului. Aici a rămas o perioadă de 50 de ani, până la moartea sa întâmplată în anul 356.

Deşi Sfântul Antonie nu a fost organizatorul monahismului creştin, totuşi este perceput ca un „părinte fondator”. Influenţa sa extraordinară, precum şi fascinaţia pe care persoana sa a exercitat-o asupra contemporanilor retraşi în pustie, marchează, în mod real, începutul „mişcării” ce avea să se răspândească rapid în întreaga lume creştină. Anul fondării mănăstirii care îi poartă numele trebuie căutat în perioada cea a urmat imediat morţii sale trupeşti. Sursele literare relaţionează construirea primului nucleu monastic în zonă cu domnia împăratului Iulian Apostatul (361-363).

Discipolii Sfântului Antonie au ridicat o micuţă comunitate la baza muntelui, unde acesta şi-a petrecut ultima parte a vieţii în trup. Cu siguranţă, nucleu iniţial se rezuma la o bisericuţă, o trapeză şi câteva construcţii anexe (o bucătărie şi un depozit pentru alimente). Primii călugări obişnuiau să trăiască separat în peşterile masivului muntos din apropiere, dar se adunau în fiecare Duminică şi sărbătoare liturgică majoră pentru Liturghie, în biserica centrală. Abia în a doua jumătate a secolului al V-lea anahoreţii retraşi în zonă au început să-şi construiască celule apropiate, în interiorul nucleului monastic iniţial. Cu toate acestea, regula discipolilor Sfântului Antonie a rămas semi-anahoretică, activităţile în comun fiind limitate la Liturghie, agapele duminicale şi ajutorarea fraţilor în nevoi.

De-a lungul secolului al V-lea, mănăstirea Sf. Antonie a fost un refugiu pentru asceţii din deşertul Sketis (Egiptul de Jos), forţaţi să-şi abandoneze chiliile datorită deselor şi violentelor atacuri ale berberilor. Între cei care au găsit adăpost aici amintim pe Sfântul Ioan cel Scurt (cel Mic), care şi-a sfârşit viaţa pământească în zonă.

În secolele VII-VIII, mănăstirea Sf. Antonie era ocupată de călugări melkiţi (cei care acceptaseră Ortodoxia chalcedoniană spre deosebire de majoritatea creştinilor egipteni, care rămăseseră fideli ereziei lui Eutihie; de la cuv. melek = rege – supuşi împăratului de la Constantinopol), fapt certificate de Sinaxarul Ethiopian: în anul 790, un grup de călugări monofiziţi de la mănăstirea Sf. Macarie din Sketis, deghizându-se în beduini, au reuşit să pătrundă în mănăstirea Sf. Antonie şi să recupereze moaştele Sfântului Ioan cel Scurt, pe care le-au transportat la mănăstirea din Wadi al-Natrun.

În secolul al XI-lea, comunitatea a fost lovită de o epidemie de ciumă bubonică, care a împânzit întreg Egiptul, precum şi de raidurile destructive ale turcilor mameluci, sub comanda lui Nasr al-Dawla. Opera de restaurare a fost finalizată în secolele următoare de către călugării monofiziţi, care au reuşit, după o serie de încercări eşuate, să ocupe mănăstirea Sf. Antonie.

Secolele XIII-XIV constituie perioada de vârf a mănăstirii: artele şi literarura cunosc o extraordinară efervescenţă. Pictura bisericii Sf. Antonie se circumscrie acestei epoci (1232-1233); între numeroasele copii şi traduceri ale unor manuscrise amintim lucrarea monahului Simeon, care a realizat traducerea în etiopiană a Sinaxarului Ethiopian, iniţial redactat în limba arabă. În secolul al XV-lea, stareţul mănăstirii a reprezentat Biserica Coptă la Conciliul unionist de la Florenţa (1438-1445), o încercare eşuată de unire a Bisericii Romane cu Bisericile Răsăritene.

]Această perioadă înfloritoare a fost întreruptă spre sfârşitul secolul al XV-lea, atunci când beduinii au atacat mănăstirea, au ucis toţi călugării şi au distrus clădirile. Biserica Sf. Antonie a fost transformată în bucătărie, iar manuscrisele rare din bibliotecă serveau la menţinerea focului. Câţiva ani mai târziu, mănăstirea a fost restaurată prin grija patriarhului Gabriel VII (1525-1568), care a trimis 20 de călugări de la mănăstirea Sirienilor din Wadi al-Natrun pentru a reînvia tradiţia şi viaţa monahală. În secolul al XVII-lea, ordinul călugărilor franciscani a stabilit un acord cu mănăstirea Sf. Antonie: în schimbul unei sume anuale modice, doi-trei franciscani aveau dreptul de a rezida în centrul monahal de aici pentru a învăţa limba arabă şi a se pregăti pentru slujirea misionară în Orient.
De-a lungul secolelor, mănăstirea Sf. Antonie a jucat un rol important în istoria Bisericii Copte. Alături de numeroase alte dovezi, această afirmaţie este întărită de numărul mare al patriarhilor copţi care s-au format spiritual în acest aşezământ. În ultimele trei secole, 12 călugări antonieni au atins cea mai înaltă treaptă administrativă din cadrul structurii eccleziale vizibile a Bisericii Egiptene.

MANASTIREA SF.ANTONIE CEL MARE,EGYPT:
http://www.youtube.com/watch?v=Fldfo0wB-5U

Tagma celor ce se învrednicesc a fi urmașii întăriți ai apostolilor, nu trebuie să uite că ortodoxia strămoșilor noștri s-a născut în staul, pe cruce, în catacombe și pe ruguri. În chivotul tradiției noastre găsim cartea fantastică scrisă cu sângele martirilor, viețile sfinților mucenici. Biserica să învieze iar tradiția noastră ortodoxă și va fi iar pâinea noastră cea spre ființă și nu vom mai gândi cu teamă la plinătatea cărărilor neamului nostru. Cine are urechi de auzit să audă!

Sursa:
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...na/#more-53751

Să ne iubim aproapele indiferent de religia, nationalitatea, obiceiurile lui.

Am gasit acest articol despre Cuv. Seraphim Rose, care m-a pus pe ganduri si ser ca va pune pe ganduri si pe altii:

"PROPOVADUIND ortodoxia launtrica a inimii, Parintele Serafim a atentionat

împotriva ispitei de a urma “întelepciunea de suprafata”. El a zis ca “a fi ‘ortodox dar nu

crestin’, este o stare care are un anumit nume în limbajul crestin: înseamna a fi fariseu, a

fi atât de înnamolit în litera legilor Bisericii, ca omul îsi pierde sufletul care le da lor

viata, duhul crestinismului adevarat.

El a aratat cum putem fi dusi înainte cu “corectitudine” chiar în aspecte mici: “Pot sa ne placa icoanele bizantine bine-facute (ceea ce este un lucru bun), dar mergem prea departe daca dispretuim icoanele mai moderne ca stil, care se gasesc în multe din bisericile noastre. La fel se pune problema si cu cântarile bisericesti, arhitectura, urmarea regulilor corecte de post, a îngenuncherii în biserica, etc. …

Daca va impresioneaza puternic sa aveti icoane bune si începeti sa spuneti: ‘Se afla o icoana de un stil nepotrivit în biserica noastra!’ trebuie sa ai mare grija, pentru ca îti concentrezi întreaga atentie pe ceva exterior. De fapt, daca exista o biserica care nu are nimic altceva decât icoane de un stil bun, devin suspicios, pentru ca poate [oamenii de acolo] sunt doar urmatori ai modei. Exista un caz (unul din multe) în care o biserica avea icoane rusesti vechi, originale – unele bune si altele de un gust destul de prost, pictate într-un stil relativ nou – si o persoana fanatica le-a scos pe toate si a pus în loc icoane noi, reproduceri pe hârtie, într-un stil perfect bizantin. Si care a fost rezultatul?

Oamenii de acolo au pierdut contactul cu traditia, cu oamenii care le-au adus lor ortodoxia. Ei au înlocuit icoanele originale la care se rugasera credinciosii de secole.
PROPOVADUIND ortodoxia launtrica a inimii, Parintele Serafim a atentionat

împotriva ispitei de a urma “întelepciunea de suprafata”. El a zis ca “a fi ‘ortodox dar nu

crestin’, este o stare care are un anumit nume în limbajul crestin: înseamna a fi fariseu, a

fi atât de înnamolit în litera legilor Bisericii, ca omul îsi pierde sufletul care le da lor

viata, duhul crestinismului adevarat.

El a aratat cum putem fi dusi înainte cu “corectitudine” chiar în aspecte mici: “Pot sa ne placa icoanele bizantine bine-facute (ceea ce este un lucru bun), dar mergem prea departe daca dispretuim icoanele mai moderne ca stil, care se gasesc în multe din bisericile noastre. La fel se pune problema si cu cântarile bisericesti, arhitectura, urmarea regulilor corecte de post, a îngenuncherii în biserica, etc. …

Daca va impresioneaza puternic sa aveti icoane bune si începeti sa spuneti: ‘Se afla o icoana de un stil nepotrivit în biserica noastra!’ trebuie sa ai mare grija, pentru ca îti concentrezi întreaga atentie pe ceva exterior. De fapt, daca exista o biserica care nu are nimic altceva decât icoane de un stil bun, devin suspicios, pentru ca poate [oamenii de acolo] sunt doar urmatori ai modei. Exista un caz (unul din multe) în care o biserica avea icoane rusesti vechi, originale – unele bune si altele de un gust destul de prost, pictate într-un stil relativ nou – si o persoana fanatica le-a scos pe toate si a pus în loc icoane noi, reproduceri pe hârtie, într-un stil perfect bizantin. Si care a fost rezultatul?

Oamenii de acolo au pierdut contactul cu traditia, cu oamenii care le-au adus lor ortodoxia. Ei au înlocuit icoanele originale la care se rugasera credinciosii de secole.

În mod deosebit, Parintele Serafim a vazut în atacul “ortodox” neautorizat asupra Fericitului Augustin un semn al formalismului care va duce la acceptarea lui Antihrist. Doctrinele “exagerat de logice” ale lui Augustin, despre care Parintele Serafim a spus ca “nu i-a fost un mare admirator”, au fost doar aspectul de suprafata, intelectual al unui om a carui inima a fost în întregime ortodoxa. Dupa cum a scris Parintele Serafim într-o scrisoare: “Lucrul cel mai frumos si mai ortodox despre el este simtirea, evlavia, dragostea ortodoxa pentru Hristos care tâsneste atât de puternic în operele sale ne-dogmatice, cum ar fi Confesiunile sale (Parintilor rusi le plac si Monologurile). Ca sa-l distruga pe Augustin, asa cum încearca sa faca criticii de astazi, înseamna sa distrugi si aceasta evlavie si iubire pentru Hristos …. Eu ma înfricosez de inimile reci ale ‘intelectualului corect’ cu mult mai mult decât orice greseli pe care le-ai putea gasi la Augustin. Intuiesc în aceste inimi reci o pregatire pentru lucrarea lui Antihrist (a carui imitare a lui Hristos trebuie sa se extinda si la ‘teologia corecta’!). Eu simt în Augustin iubirea lui Hristos.”





Continuarea:

http://luptapentruortodoxie.blogspot...utarea-la.html