Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Pocainta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #741  
Vechi 10.04.2014, 21:21:42
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Unii dintre noi, de câte ori nu mergem la spovedanie și vinovat pentru toate câte am făcut e oricine numai noi nu. E vinovată și vremea de afară, și autobuzul care nu vine la timp, și șoferii din trafic, și ploaia și soarele și soacra și cățelul și purcelul, până și luna de pe cer greșește față de noi și noi, smeriții, față de Dumnezeu, dar numai din cauza lor, în niciun caz din cauza noastră.
Îndreptățirea de sine este păcatul frate cu neascultarea, deoarece Adam și Eva, în rai, s-au îndreptățit și au pierdut totul. Așadar, când mergem la spovedanie să spunem duhovnicului doar păcatele noastre, fără să ascundem ceva, și să dăm vina numai pe noi, nu (și) pe alții.
Bine de luat în seamă...
Reply With Quote
  #742  
Vechi 11.04.2014, 00:58:40
Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.103
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Maria era o femeie căsătorită, care nu se prea înțelegea cu soțul ei și din această cauză în casa lor era tot timpul neliniște și război. Ea se credea foarte credincioasă și mereu mergea la spovedanie, dar de fiecare dată la alt duhovnic. La duhovnic când se spovedea mai mult vorbea despre păcatele soțului său și de faptul că aproape în totalitate vina păcatelor săvârșite erau din cauza lui. Iată însă că într-un final ajunge la un duhovnic foarte iscusit, care o spovedește. Dar și de data aceasta Maria se îndreptățea și găsea explicații păcatelor sale în purtarea soțului ei. După o lungă spovedanie la urmă preotul îi spuse așa:
- Maria! Pentru toate păcatele săvârșite vei face în fiecare zi rugăciunile de dimineață și de seară, paraclisul Maicii Domnului spre ajutor, o catismă la psaltire și…..etc., etc., fapte bune, milostenie, trezvia minții, bunătate, blândețe cu aproapele…. și câte 300 de metanii în zi!
Maria stăta și asculta și consternată de faptul că i-a dat preotul un canon așa aspru l-a întrebat intrigată:
- Părinte! Dar de ce să fac eu așa de multe, de ce să-mi dați un canon așa de greu, când eu toate le fac din cauza soțului? El se cade să-l facă, nu eu!
Și părintele cu blândețe i-a răspuns:
- Maria! Se cuvenea ca ție să-ți dau canon, atâta timp cât tu l-ai spovedit pe el, nu pe tine. Tu în loc să te spovedești pe tine l-ai spovedit pe el. Așa că acest canon ți se cuvine ție. El când va veni la spovedanie îi voi da și lui ceva de făcut spre îndreptare, dar deocamdată tu l-ai spovedit pe el, l-ai judecat în fel și chip și deci se cade acum ca tu să-i faci canonul….
Unii dintre noi, de câte ori nu mergem la spovedanie și vinovat pentru toate câte am făcut e oricine numai noi nu. E vinovată și vremea de afară, și autobuzul care nu vine la timp, și șoferii din trafic, și ploaia și soarele și soacra și cățelul și purcelul, până și luna de pe cer greșește față de noi și noi, smeriții, față de Dumnezeu, dar numai din cauza lor, în niciun caz din cauza noastră.
Îndreptățirea de sine este păcatul frate cu neascultarea, deoarece Adam și Eva, în rai, s-au îndreptățit și au pierdut totul. Așadar, când mergem la spovedanie să spunem duhovnicului doar păcatele noastre, fără să ascundem ceva, și să dăm vina numai pe noi, nu (și) pe alții.
Totusi sunt situatii cand se pacatuiete din nestiinta si din presiunea altora asupra celor mai slabanogi duhovniceste.
Nici cei care ii smintesc pe altii nu raman fara pedeapsa.
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Reply With Quote
  #743  
Vechi 11.04.2014, 09:25:24
oaie_cugetatoare oaie_cugetatoare is offline
Banned
 
Data înregistrării: 31.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.298
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Îndreptățirea de sine este păcatul frate cu neascultarea, deoarece Adam și Eva, în rai, s-au îndreptățit și au pierdut totul. Așadar, când mergem la spovedanie să spunem duhovnicului doar păcatele noastre, fără să ascundem ceva, și să dăm vina numai pe noi, nu (și) pe alții.
Da, asa este.Pentru ca daca am gasi mereu vinovati pe altii pentru pacatele
noastre , atunci am proceda la fel cum a procedat si Adam in fata lui Dumnezeu, cand a dat vina pe femeie si femeia care a dat vina pe sarpe.
Reply With Quote
  #744  
Vechi 11.04.2014, 20:56:35
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Locație: La intersecția dintre moarte și viață
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.177
Implicit

Odată, un domnitor renumit pentru mintea sa luminată, a aflat că, departe, într-o mănăstire retrasă, trăiește un călugăr bătrân, om de o rară înțelepciune, și, dorind să vadă el însuși cât de adevărată este această veste, se duse neîntârziat în acel sfânt lăcaș și ceru să-l vadă pe călugăr.
Când acesta veni supus și smerit, domnitorul, vrând să-l încerce într-o situație mai puțin obișnuită, îi spuse:
- Părinte, pot să te întreb ceva?
- Desigur, Măria-ta, întreabă-mă!
- Vezi, deja te-am întrebat.
- Iar eu deja ți-am răspuns.
- Ce mi-ai răspuns?
- Dar tu ce m-ai întrebat?
Văzând înțelepciunea acestuia, domnitorul a petrecut, de atunci, mult timp împreună cu bătrânul călugăr, care, pentru povețele sale, era mereu prețuit și căutat atât de boieri, cât și de cei simpli și umili, ce veneau de departe pentru sfaturile sale folositoare, izvorâte din credința și înțelepciunea sa.
__________________
Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții; Căci dacă am fost altoiți pe El prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui (Romani 6:4,5)
https://www.youtube.com/watch?v=AKwizUzyj0I
Reply With Quote
  #745  
Vechi 12.04.2014, 22:08:03
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Locație: La intersecția dintre moarte și viață
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.177
Implicit

Un călugăr bătrân se ruga pe malul unei ape curgătoare. Se ruga în mijlocul naturii, privea cristalinul apei, când remarcă un scorpion căzut în apă; și lupta cu disperare să-și salveze viața. Înduioșat și plin de milă, pustnicul băgă mâna în apă și scoase scorpionul la mal. Acesta însă, drept răsplată, îl înțepă îndată pe chiar salvatorul lui.
După o vreme, când își deschise ochii din nou din rugăciune, bătrânul văzu că scorpionul era din nou în apă și pe punctul să se înece. Din nou îl salvă bătrânul călugăr, iar scorpionul îl înțepă pentru a doua oară, așa de tare încât acesta suspină.
Când această scenă se repetă pentru a treia oară, un pelerin care observa de departe, foarte atent, toate acestea, îl întrebă pe bătrân: “Dar de ce îl ajuți mereu pe acest scorpion nemernic, care în loc să-ți mulțumească el te rănește mereu?”
Fiule, amândoi ne urmăm firile noastre, spuse bătrânul înțelept. Ține de firea scorpionului să înțepe și de a mea să fac binele necondiționat, în iubire și compasiune !”
În viața noastră de zi cu zi întâlnim la fiecare pas câte un scorpion, dar nu întâlnim în noi pe bătrânul pustnic, care obsesiv de frumos iubește pe cel ce-i face rău. Uneori deznădăjduim când vedem că scorpionii din viața noastră ne arată nerecunoștință.
Întodeauna ne dorim să primim calde mulțumiri, să fim lăudați pentru faptele noastre si nicidecum înșelați în așteptări. Din păcate însă nu realizăm cât de scorpioni suntem noi înșine cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos, pe care-L pălmuim la fiecare pas pentru binele făcut, prin fapte rele, prin judecare și osândire, prin nelucrarea sinelui. Trăim în „zodia scorpionului” și înțepăm mâna întinsă a lui Dumnezeu și nici măcar nu ne întristăm pentru asta!

Doamne Dumnezeul meu, ajută-mă în lucrarea mea sinceră să scap de scorpionul din mine și să devin candid/ă și înțele(a)pt/ă precum bătrânul din poveste !!!
__________________
Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții; Căci dacă am fost altoiți pe El prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui (Romani 6:4,5)
https://www.youtube.com/watch?v=AKwizUzyj0I
Reply With Quote
  #746  
Vechi 06.05.2014, 00:58:53
Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.103
Implicit Istoria cutremurătoare a unui drogat

Era într-o după amiază, una din obișnuitele după-amiezi mult tulburătoare din centrul Atenei. Multă lume aștepta în stația de Taxi din Piața Omoniei.

- La Koukaki, vă rog!

- Cu plăcere, îi răspund.

Și acesta a fost tot dialogul până la sfârșitul traseului, pentru că ifosul și modul abordării nu lăsa nici un pic de loc discuției. A coborât în strada Veikou, și câțiva metri mai jos o altă mână îmi face semnul caracteristic să opresc. Noul meu client era un tânăr de vreo 25-27 ani, de statură mijlocie, cu o valiză în mână. În timp ce-i aranjam lucrurile în portbagaj, tânărul a urcat și s-a așezat pe scaunul din dreapta șoferului. Și cu o expresie poetică, pe care rar o foloseam în trecut: „Când spre Ithaki vrei să călătorești, să nu pierzi vremea, ci să te grăbești, căci lung îți este drumul și degrab aleargă timpul”, l-am întrebat cu subînțeles: „Încotro mergem?”.

- Da, prietene, la Ithaki merg, însă nu la insula Ithaki, cum îți închipui tu, ci la Centrul de dezintoxicare „Ithaki”, a fost răspunsul care pentru câteva secunde m-a lăsat cu gura căscată. La gară, pentru trenul de Larisa, te rog, a completat el.

Răspunsul neașteptat al tânărului meu client m-a uimit, deoarece nimic din indiciile lui exterioare (ochi, ifos, îmbrăcăminte, comportament) nu trăda blestemata patimă a drogării sale. O mulțime de sentimente (de durere, mâhnire, compătimire, dragoste,…) se succedau unele după altele înlăuntrul meu, o puternică strângere de inimă care a făcut-o să bată neregulat în piept, o lacrimă a curs pe obrajii mei pentru starea în care ajunsese fratele meu, făptura lui Dumnezeu. Încercam să mă stăpânesc, pentru că voiam să aflu din ce pricini a ajuns acolo unde a ajuns, căci și eu sunt tată cu copii în pragul adolescenței.

După ce ne-am făcut cunoștință, l-am rugat pe Pavel ca, dacă nu îi face rău aducerea-aminte a acestor evenimente și nu îl obosește, să-mi spună câteva lucruri referitoare la viața lui și la acea patimă a sa. A primit cu multă bucurie rugămintea mea, pentru care îi mulțumesc.

- Mai întâi vreau să-ți spun că de două luni nu mai iau această otravă și mă simt normal ca și ceilalți oameni. Nu am nici o dorință s-o mai bag în sângele meu, iar aceasta nu o datorez vreunei străduințe de-a mea, ci în întregime puterii minunate a lui Dumnezeu și a Sfinților Lui. Dar mai bine să-ți povestesc de la început istoria mea, de vreme ce atât de mult dorești s-o cunoști.

Până la vârsta de opt ani am crescut în Atena, mai concret în cartierul Koukaki, acolo de unde m-ai luat. Sunt singur la părinți, iar ei mă iubesc într-un chip bolnăvicios, făcându-mi toate hatârurile. La vârsta de opt ani, împreună cu părinții mei, am plecat în America pentru o viață mai bună. Cu ajutorul rudelor noastre de acolo părinții au găsit de lucru, iar eu mergeam la școală. Crescând, au crescut odată cu mine și dorințele mele absurde și viciile. Datorită caracterului meu, m-am încurcat ușor în prietenii rele și foarte repede am încercat marijuana și hașișul. Trecând vremea și anii, drogurile ușoare nu mă satisfăceau nici pe mine, nici pe prietenii mei. De aceea am început să folosim droguri tari, pe care le găseam în același mediu și cu aceeași ușurință, precum le găseam pe cele ușoare. Acestea însă erau scumpe, iar eu nu lucram. La început furam din buzunarele și portofelele părinților mei. Dar atunci când, odată cu trecerea timpului, aveam nevoie de doze mai mari și când au aflat părinții mei, ajungeam chiar să-i lovesc ca să le iau bani. Starea mea era tragică și îmi dădeam seama, dar nu puteam da înapoi sub niciun chip. Părinții mei au început să mă ducă pe la medici și la psihologi, în nădejdea că vor putea face ceva. Dar nimic, nici o lumină nu se arăta de nicăieri. Chiar unii specializați în combaterea acțiunii drogurilor spunea că dacă nu voi schimba cât de repede posibil mediul, viața mea se va sfârși în curând.

În această perioadă, stând singur acasă într-o stare de deznădejde, a apărut înaintea mea un vizitator ciudat, pe care l-am văzut pentru prima oară. Era de statură mijlocie, avea ochii rotunzi și foarte mari, care se învârteau mereu, avea un păr negru și des, a cărui lungime trecea de cincisprezece centimetri. De asemenea, avea două coarne și coadă. Avea o voce puternică și înfricoșătoare, care nu-ți lăsa loc de împotrivire. A început să-mi înșire toată viața mea de când m-am născut și până în acea clipă, cu lux de amănunte, iar eu nu puteam spune decât: „Da”.

- De toate te-ai desfătat și nimic nu-ți mai rămâne, decât să vii cu mine, mi-a spus acela la sfârșit.

- Dar cum?, l-am întrebat.

- Vei lua mașina și vei merge pe cutare drum. Vei alerga cu atâtea mile (nu-mi aduc aminte numărul), iar acolo te voi aștepta eu.

Drumul acesta era drept multe mile, iar la un anumit punct făcea o ușoară curbă, așa încât toți cei care alergau cu viteză exagerată, ieșeau în afara drumului și se izbeau de un zid, iar acolo nu scăpau cu viață. Auzisem că în trecut fuseseră multe accidente în acel loc. Am făcut exact așa cum mi-a spus și am ajuns și eu în acel zid. Mașina a devenit de nerecunoscut, iar pe mine m-au scos din ea cu niște răni ușoare. După ce mi-au acordat primele ajutoare, am plecat acasă. Trecuseră vreo zece zile de la accident, când apare același ciudat vizitator, dar de data aceasta în bucătărie. Cu o grimasă de neplăcere pe chipul sălbatec și impunător, cu o mișcare a capului înspre înapoi și cu aceeași voce puternică, mi-a spus:

- Nimic nu ai reușit.

Stăteam și-l priveam încremenit și de abia am reușit să-l întreb:

- Ce să fac?

- Acum să iei trei doze din ceea ce iei și vei veni sigur cu mine.

Apoi a dispărut. Dar nu m-am întrebat nici cum a intrat în casă, nici cine este, ci am pus îndată planul în aplicare. Am pregătit compoziția în seringă și căutam să aflu un loc care să nu fie găurit de acele seringilor. Doza a fost mare și îndată am căzut jos în nesimțire.

În timp ce mă aflam în această stare, văd înaintea mea pe cineva înalt cu rasă, cu un fes negru, care în partea dinspre frunte avea o Cruce.

- Nu te teme, mi-a spus, te vei face bine și când te vei întoarce în Grecia să vii la casa mea. Eu sunt Efrem…

M-am ridicat ca și cum nu aș fi luat nimic din acea otravă blestemată. Mi se născuse deja dorința de a pleca în Grecia și, de îndată ce i-am spus mamei despre aceasta, s-a mirat și a considerat-o o minune, deoarece de multe ori încercaseră să mă scoată din acel anturaj, dar nu au reușiseră. Când i-am povestit mamei toate cele care mi s-au întâmplat, a hotărât să mă însoțească până la casa noastră din Atena.

Când am ajuns la casa noastră, am mers la preotul din parohie și de la el am aflat cine a fusese acel ciudat vizitator și ce cerea de la mine. Era diavolul și cerea sufletul meu cel nemuritor. Mulțumesc lui Dumnezeu din adâncul sufletului meu. După ce m-am spovedit și am postit, preotul m-a împărtășit după cincisprezece zile. Când am văzut icoana Sfântului Efrem, mi-am adus aminte că el a fost acela care m-a izbăvit de acea înfricoșătoare patimă. Am mers la Nea Makri, la Mănăstire, și am cerut să mi se facă o Liturghie de mulțumire lui Dumnezeu și Sfântului. Acum merg la acel Centru, ca să fug puțin de lume și să mă asigur că nu le voi mai dori.

K. S., taximetrist.

Sursa: Revista SFÂNTUL CIPRIAN.
Sursa: http://www.marturieathonita.ro/istor...a-unui-drogat/
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Reply With Quote
  #747  
Vechi 06.05.2014, 01:09:56
Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.103
Implicit

Ceea ce m-a izbit citind aceasta poveste a fost momentul in care satana apare s-i porunceste sa mearga in cutare loc unde se vor intalni...;intamplator sau nu,cand eram adolescenta am cazut in pacatul hulii impotriva lui Dumnezeu,am spus ceva nepotrivit ziua iar seara l-am visat pe duhul rau poruncindu-mi sa ies afara si sa-l intalnesc la mijlocul unui drum...
Cu simturile amortite,m-as fi dus daca nu m-ar fi oprit o senzatie de ultim moment:imi era teribil de frig langa duhul acela,imi clantaneau dintii in gura de frig,altfel nimic nu-mi dadea de banuit ca nu este lucru curat cu acea aparitie.
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Reply With Quote
  #748  
Vechi 14.05.2014, 21:48:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Într-o seară, un tânăr se apropie de Maestru și-l întrebă: -Cum pot fi sigur că ceea ce fac eu în viață este pe placul lui Dumnezeu?
Maestrul, surâzând îi spuse:
-Într-o noapte, adormind, am visat următoarele: o bicicletă cu două locuri, un tandem și L-am văzut pe Dumnezeu în spatele meu, pedalând. După un timp, Dumnezeu mi-a sugerat să schimbăm locurile. Am fost de acord și, din acel moment, viața mea s-a schimbat, viața mea n-a mai fost aceeași. Dumnezeu îi dădea vieții mele, fericire și emoții. Ce s-a schimbat, când am inversat locurile?
Când conduceam eu, cunoșteam pe de rost strada, curbele, suișurile, coborâșurile. Era aceeași stradă monotonă, era … aceeași. Era întotdeauna drumul cel mai scurt între două puncte.
Dar când a început să conducă El, El știa scurtături nemaivăzute, sus între munți, traversam locuri stâncoase cu viteză maximă. Tot ceea ce reușeam să fac era să mă țin în șa. El îmi zicea: Pedalează! Pedalează!
Când deveneam îngrijorat, Îl întrebam:
- Doamne, unde mă duci?
Dar El nu-mi răspundea nimic, doar surâdea.
Deodată, nu știu cum, am început să am încredere. Repede, am uitat viața monotonă și am intrat în aventură și ziceam: Doamne, mi-e teamă! Dar El, se uita înapoi, îmi lua mâna și, dintr-o dată, mă linișteam.
M-a dus printre oameni de care aveam nevoie, oameni care m-au vindecat, m-au acceptat și s-au bucurat. Ei ne-au dat daruri pentru drum, pentru călătoria noastră. Dar Dumnezeu mi-a zis:
- Împarte darurile primite, sunt bagaje în plus, sunt grele.
Și le-am împărțit persoanelor cu care ne întâlneam în drum și, mi-am dat seama că, atunci când împărțeam, eram eu cel ce primeam și totuși bicicleta noastră era ușoară.
La început nu m-am încrezut în El, mă gândeam că mă va duce cine știe unde. Dar El cunoștea secretele bicicletei, știa cum să o încline când venea o curbă, știa să sară ca să evite locurile stâncoase, zbura ca să evite locurile înfricoșătoare. Iar eu, învăț să tac și să pedalez în locurile cele mai neobișnuite, încep să mă bucur de panorama care se ivește la orizont, de vântul care îmi bate în față și de … tovarășul meu de drum.
Și când nu mai sunt sigur că pot merge înainte, El îmi surâde și-mi zice:
-Nu te îngrijora! Eu conduc, tu pedalează!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #749  
Vechi 19.05.2014, 21:45:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

" Te caut, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "

În miezul unei nopți de primăvară, un tânăr creștin-ortodox, care se ruga în fața unui altar, în genunchi, lângă câteva icoane și cărți sfinte, într-o cămăruță mică foarte sărăcăcioasă, atât de umilă, încât avea o gaură mare în tavan și era neîncălzită și neelectrificată, printre lacrimi, aprinzând 7 lumânări, deznădăjduit din cauza faptului că niciodată nu L-a putut simți pe Dumnezeu, deși dintotdeauna L-a căutat, a început să se roage timid: „Doamne, dacă într-adevăr exiști, permite-mi să Te simt, să Te întâlnesc, să Te găsesc; Doamne, vorbește-mi!” Afară a început să plouă; picăturile de ploaie acompaniau suav o pasăre, care s-a oprit din zbor în dreptul ferestrei camerei băiatului, cântând, însă băiatul nu a auzit-o. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit”!
Neauzind nimic, tânărul s-a rugat iar: „Doamne, vorbește-mi!” Și pasărea a ciocănit de trei ori geamul, atât de puternic, încât sunetul a răsunat în toată cămăruța lui, dar băiatul nu a ascultat-o. Era prea concentrat să audă doar ce considera el ca trebuind. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” a doua oară.
Cu durere în suflet tânărul a murmurat în tihnă: „Doamne, Te implor, vorbește-mi!”. Vântul a început să bată lin, afară, părând a fi o adevărată simfonie, la pătrunderea lui printre crăpăturile ferestrei măcinate de trecerea timpului, dar băiatul nu i-a dat importanța cuvenită, ci l-a tratat cu ignoranță. Se aștepta la altceva. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” pentru a treia oară!
Stingând 3 lumânări, trist, tânărul a spus cu voce parcă lipsită de viață: „Doamne, arătă-mi-Te, vreau să Te văd!”. Pasărea a zburat de la geamul lui. Un fulger a brăzdat toată bolta cerească, dar tânărul nu a observat măreția lui. Dumnezeu, astfel, i s-a „arătat”!
Nedumerit, tânărul a început să strige fierbinte, printr-o rugă lăuntrică: „Doamne, Dumnezeul meu, lasă-mă să Te miros!”. O floare de pe icoana Sfintei Treimi a căzut lângă genunchii băiatului, iar nectarul ei s-a împrăștiat pe hainele lui. El, însă, nu i-a perceput mirosul îmbietor. Aștepta altceva. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „mirosit”.
Stingând încă 2 lumânări, tânărul continuă să converseze cu Dumnezeu: „Până când mă vei lăsa zadarnic, să Te chem, oare vrei puțina credința-n Tine să mi-o pierd? Doamne, vreau să Te întâlnesc, să Te găsesc, să pun mâna pe Tine, să Te ating!”. Prin gaura din tavanul cămăruței sale, dintr-un stup, din podul casei, veni pe aripile aerului o albină și se puse pe umărul drept al băiatului, dar el a lovit-o cu mâna stângă; a gonit fragila insectă. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „atins”!
Apăsat de o profundă povară, pe băiat l-a cuprins somnul, dar în ultimul moment a apucat să stingă încă o lumânare și să mai spună câteva cuvinte, înainte să adoarmă: „Doamne, Doamne, Doamne, lasă-mă să Te gust!”. Adormi, gemuit fiind lângă altar, cu capul sub candela care ardea pâlpâind. O picătură de untdelemn din candelă s-a scurs ușor și a căzut pe obrazul lui. S-a prelins și a ajuns în gura băiatului. Pulsul inimii lui s-a accelerat, iar tânărul s-a trezit având în gură un gust dulce parfumat, dar nu l-a simțit, pentru că s-a grăbit să se pună în pat, pentru a-și continua somnul. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „gustat”!
Ajuns în pat și continuându-și somnul, băiatul a avut un vis: S-a visat pe el însuși, în fața altarului, în genunchi, vorbind cu Dumnezeu, și spunându-i: „Nu Te simt, Doamne, nu Te întâlnesc, nu Te găsesc, cred că nu exiști, sau dacă exiști m-ai părăsit, nu mă mai iubești”. Cuvintele lui au fost urmate de un vuiet puternic. Dintr-o dată un înger frumos foarte, a apărut stând lângă singura lumânare, care încă mai ardea, și i-a spus, privindu-l: „Băiatule, eu sunt Rafael, unul din cei șapte sfinți îngeri, care ridică rugăciunile oamenilor dreptcredincioși și le înalță înaintea slavei Celui Sfânt. Am fost trimis la tine de Cel Preaînalt. Nu te teme! Eu îți voi spune ce-mi este îngăduit, iar tu vei păstra toate cuvintele mele în inima ta. Binecuvântează-l pe Dumnezeu, slăvește-L și cunoaște slava Lui; mărturisește înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru tine. Dar ce a făcut El pentru tine, în această noapte? La toate rugăciunile ți-a răspuns, dar tu nu ți-ai dat seama. De ce? Nu ți-ai lăsat inima și trupul să-L simtă pe Dumnezeu, doar pentru că mintea ta nu a înțeles felul în care El ți s-a făcut cunoscut. L-ai fi simțit dacă ai fi avut iubire și credință puternice, în inimă și suflet, pentru că cel care iubește și crede în El, cu adevărat, nu are cum să nu-L simtă, de vreme ce Dumnezeu este iubire. Dar tu ai avut îndoieli și, mai mult decât atât, ai îndrăznit chiar să ceri semne de la Dumnezeu, ispitindu-L. Le-ai primit pe toate, băiatule, dar, chiar și așa, tu nu le-ai înțeles. Iubirea de oameni a lui Dumnezeu, însă, este mare. Privește către icoana Sfintei Treimi”. Tânărul, vizibil uimit de cuvintele Sfântului Înger, se uită către icoană. O voce blândă și-a făcut simțită prezența, rezonând din spatele icoanei, care era total învăluită într-un nor de lumină albă-aurie: „Fiule, îi zise vocea, nu te teme, Eu știu demult că inima ta geme. Eu sunt Dumnezeu, Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe urmă; Eu exist! Nu te-am uitat, nu te-am părăsit. Să nu crezi că aș putea să te uit vreodată, că aș putea să te părăsesc. Lângă tine stă mereu unul dintre îngerii Mei, la fiecare pas al tău. Să nu te simți singur niciodată, ai toată dragostea Mea”. Pe băiat îl bufni plânsul. Dumnezeu continuă să-i vorbească: „ Fără credință, dar, nu este cu putință să fii plăcut Mie, căci cine se apropie de Mine trebuie să creadă că Eu exist și că Mă fac răsplătitor celui care Mă caută „. Dar ce este credința, Doamne, întrebă băiatul, căci eu am trăit tot timpul cu senzația că am credință în Tine?! „ Credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Altfel spus este încrederea sau crezarea în ceva nevăzut ca și cum ar fi văzut, și dorirea și sperarea celor așteptate ca și cum ar fi de față, ca și cum ar fi primite. Oh, fiule, credința ta în Mine a fost prea mică și nestatornică. Te-ai îndoit de existența Mea. Să știi că dacă aș fi dorit, Eu aș fi putut pur și simplu să apar în fața ta, în trecut, pentru a demonstra că exist, însă dacă aș fi făcut acest lucru, tu nu ai mai fi avut nevoie de credință. Fericiți sunt cei ce nu au primit nicio dovadă a existenței Mele, dar au crezut în Mine!
Fiule, există o mulțime de dovezi cu privire la existența Mea. Biblia, Cuvântul Meu, spune: „ Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria. Ziua zilei spune cuvânt, și noaptea nopții vestește știință „ (Psalmul 19:1, 2). Așadar, minunățiile naturii demonstrează existența Mea, tocmai de aceea Eu ți-am trimis pasărea, albina, fulgerul...; semnele de la Mine. Prin ele M-am revelat ție, dar tu nu te-ai așteptat la o altfel de revelație, tocmai de aceea nici nu le-ai luat în seamă. Nu Mă poți vedea, înțelege, fiule, pentru că Eu locuiesc în lumină neapropiată. Pe Mine nu M-a văzut niciun om, niciodată, nici nu M-a înțeles. A încerca să Mă vezi, să Mă înțelegi, să Mă atingi, îți este și îți va fi întotdeauna cu neputință. Acum știi că Eu exist, însă. Credința ta prea mică în Mine s-a transformat în convingere. Cunoaște-Mă și vorbește despre Mine prin antinomie, pe cale apofatică și pe cale catafatică. Calea apofatică înseamnă să Mă cunoști prin negație, evitând să gândești și să spui ceva despre Mine, din toate ce nu pot fi gândite și spuse. Eu sunt necuprins, nemărginit, necunoscut pe calea rațiunii, căile Mele sunt necercetate și nepătrunse. Calea catafatică înseamnă să recunoști și să susții existența Mea prin afirmații: Dumnezeu este bun, atotputernic, înțelept, milostiv și așa mai departe. Eu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, adică Cel viu, Singurul, dar în trei ipostasuri: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, Care lucrez în creația Mea, Eu, Care M-am revelat lui Moise, în rugul aprins, Mă fac cunoscut prin opera Mea, prin tot ce există și am creat numai de natură pozitivă, căci nu Eu am creat răul, dar sunt de necunoscut în ființa Mea. Prin opera Mea, Eu pot fi numit creator, dar prin ființa Mea nu am nume grăit, pentru că sunt de negrăit. Apropie-te întotdeauna de Mine, în mister divin, fiind mulțumit să Mă întâlnești și să realizezi, în același timp, neputința minții umane de a Mă înțelege. Te iubesc!”.
Vocea și norul de lumină aurie dispărură. Îngerul Rafael a zâmbit, a stins ultima lumânare aprinsă, cea de-a șaptea, și, îndată, visul băiatului a luat sfârșit.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #750  
Vechi 19.05.2014, 21:46:31
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit << continuare >>

Era dimineață! Trezit din somn, tânărul și-a adus aminte de visul pe care l-a avut și se simțea pe deplin fericit că Dumnezeu i-a vorbit. Cuprins de o iubire de nedescris, s-a dat jos din pat, s-a spălat pe față, s-a îmbrăcat și a început să facă metanii în fața altarului, în semn de recunoștință. Era convins de existența Celui pe Care l-a căutat mult timp și pe Care l-a întâlnit tot de atâtea ori, însă fără să realizeze. În timpul celei de-a treia metanii a observat Biblia deschisă, deși tot timpul era închisă, pentru că așa obișnuia să o lase. S-a oprit, și a început să citească: „De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor. Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este. Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură. Ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 4:17; 5:44, 45, 48; 6:19-21; 7:21). Emoțiile l-au invadat. O lacrimă i s-a scurs din ochiul drept, gâdilându-i și umezindu-i pielea uscată. A închis gentil Biblia, a pus-o pe altar, și a deschis fereastra, ca să admire frumusețea dimineții. O adiere de vânt l-a mângâiat. A închis fereastra și, din nou, a observat Biblia deschisă. A luat-o în brațe și a început să citească: „”Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă” (Marcu 12:30, 31). Uluit de ce a citit, a închis Biblia, a pus-o pe altar și a plecat afară, contemplând la cele citite. Ajuns afară un gând îi tot reverbera insistent în minte: „întoarce-te în camera ta, degrabă, întoarce-te”. S-a întors și a observat pentru a treia oară consecutiv Biblia deschisă. S-a pus în genunchi, fiind oarecum speriat de ce i se întâmpla, și a început să citească: „Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine își va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale „ (Matei 16:24-27). Un fior cald l-a traversat din cap până în picioare. Atunci a înțeles că Dumnezeu a făcut în așa fel, încât Biblia să se deschidă în numele Sfintei Treimi, ca el să citească unele dintre cele mai importante versete, cu scopul de a-și da seama ce să facă mai departe cu viața lui.
Emoționat fiind, negăsindu-și cuvinte de slavă, ca să-L laude pe Dumnezeu, a închis Biblia și a deschis-o la întâmplare, pe la sfârșit, sperând că va găsi acolo cuvintele prin care să-și poată arăta recunoștința față de nemăsurata bunătate a lui Dumnezeu; și le-a găsit, cu îngăduița Lui: „Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava și cinstea și puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile și prin voința Ta ele erau și s-au făcut” (Apocalipsa 4:11).
Din acel moment băiatul și-a predat inima în mâinile lui Dumnezeu și, ducând o viață bineplăcută Lui, s-a mântuit ajungând în Raiul în care ceata sfinților îngeri și a arhanghelilor, cu toate cereștile puteri, Îl laudă pe Dumnezeu, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de slava Ta ".
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Povesti cu talc silverstar Generalitati 500 22.03.2015 19:01:38
Despre rugaciunea continua ( o povestioara cu tâlc ) cristiboss56 Rugaciuni 10 25.10.2010 23:21:27
Violonistul - o poveste cu talc costel Generalitati 2 25.09.2009 15:35:42