David

[bogdansava21]

Stie cineva de ce a pacatuit David?

[Mosh-Neagu]

PACATUL LUI DAVID
David, cel mai “mediatizat” personaj al Vechiului Testament, cel mai mare poet si cantaret al poporului Israel, a trecut de multe ori prin experiente la limita apostaziei. In ciuda aureolei cu care il impodobim de multe ori, David a fost un om supus acelorasi slabiciuni ca si noi. Ceea ce uimeste in schimb la David, e puterea lui de pocainta publica. Isi publica pacatele, parca voind sa ne avertizeze ca si pentru noi exista un real “pericol de cadere.”
Pacatul lui cu Bat-Sheba este, probabil, cel mai negru episod din viata lui. Un episod care avea sa-l marcheze tot restul vietii. Insasi existenta acestei naratiuni este o dovada a faptului ca pericolul pacatului desfranarii este real. Discutam odata cu un tanar despre problema acestor pacate si am fost surprins sa-l aud afirmand “eu nu am probleme in acest domeniu…” Banuind ca e un tanar normal i-am raspuns “in sfarsit am intalnit un om mai puternic decat Samson, mai credincios decat David si mai intelept decat Solomon.” Neconstientizarea pericolului deschide usa caderii.
Intr-o lume „emancipata”, unde auzim ca tot mai multi slujitori ai bisericii sunt biruiti de acest pacat, indiferent de forma lui, pasiva sau activa, este prea greu sa recunoastem ca suntem intr-un real pericol? In urma unor sondaje de opinie, s-au observat trei lucruri care au dus la caderea oamenilor lui Dumnezeu in pacatul desfranarii: 1) neglijarea partasiei cu Dumnezeu; 2) lispsa marturisirii pacatelor; 3) nu au crezut ca asa ceva li se poate intampla lor.
Vom analiza cazul lui David, printr-o exegeza simpla si vom puncta cativa pasi care l-au condus pe David in pacat, bineinteles dorind sa evitam greselile facute de el.
1. Era in locul nepotrivit. “Dar David a ramas la Ierusalim…” 2Samuel 11:1. Ca Imparat al lui Israel trebuia sa fie in fruntea ostirii lui Israel. El era eroul pe care soldatii trebuiau sa-l urmeze. David il trimite pe Ioab, cu toata oastea la lupta, iar el ramane in Ierusalim. Motivele pentru care a ramas in Ierusalim sunt multiple si vom puncta mai jos cateva dintre ele, dar ceea ce conteaza pentru discutia noastra e ca David se afla in locul nepotrivit, la timpul nepotrivit. Acesta a fost unul dintre pasii care l-au condus spre pacat.
De multe ori fara sa ne dam seama ne afla si noi in locul nepotrivit. Cati barbati nu sunt biruiti de ispita, pentru ca se afla in locul nepotrivit, uitandu-se la imagini nepotrivite, asculta muzica nepotrivita, vorbind cu persoane nepotrivite? Nu putem avea biruinta decat daca suntem in locul potrivit. Este absurd sa crezi ca un alcoolic va putea fi eliberat in mijlocul unei carciume. E un nonsens sa crezi ca flirtand cu cineva poti fi scutit de patimi si dorinte. Locul in care suntem determina o mare parte din actiunile noastre. Neaflandu-se la locul potrivit mintea lui David a inceput sa-i dea de lucru.
2. Neglija Legea lui Dumnezeu. Este greu de crezut ca un om ca David, care a scris o mare parte din Psalmi, putea neglija Legea lui Dumnezeu. In Deuteronom 17:17-20, Dumnezeu randuieste o lege pentru viitorii imparati ai lui Israel. Printre poruncile pe care Dumnezeu le instituie este si aceasta “Sa nu aiba un mare numar de neveste, ca sa nu I se abata inima…” Iar porunca aceasta “va trebui sa o aiba cu el si s-o citeasca in toate zilele vietii lui…” In fiecare zi David trebuia sa citeasca aceasta porunca a lui Dumnezeu si s-o implineasca. Prins in multe activitati, neglijeaza porunca lui Dumnezeu, din moment ce-si ia mai multe neveste si mai multe concubine (vezi 2Samuel 3:2-5; 2Samuel 5:13). Relatia lui cu Dumnezeu suferea.
Daca vom neglija Cuvatul lui Dumenzeu, sa nu ne fie de mirare daca vom cadea in ispita. Fara o ancorare puternica in Cuvantul lui Dumnezeu vom merge pe aceiasi cale distrugatoare pe care a mers si David. Doar o relatie stabila si permanenta cu Dumnezeu asigura curatia morala si spirituala pe care o cere Scriptura.
3. Avea probleme familiale. De ce isi lua neveste dupa neveste? Pentru ca nu era multumit cu ceea ce avea. Dragostea lui pentru nevestele lui era superficiala. Este drept ca in contextul cultural in care se afla ii era permis sa aiba mai multe neveste, dar nu aceasta era intentia lui Dumnezeu. Intentia lui Dumnezeu a fost, dintotdeauna, ca barbatul sa aiba o singura nevasta careia sa-I fie credincios. Omul dupa inima lui Dumnezeu trebuia sa-si caute adevarata implinire in Dumenzeu. Alergand “din floare in floare” a sfarsit sub povara dorintelor si fanteziilor neimplinite.
4. Ne era nimeni care sa-l corecteze. In 1Samuel 31 ni se relateaza infrangera suferita de Israel si moartea lui Ioanatan si al lui Saul. Ionatan era cel mai apropiat om de inima lui David, vezi 1Samuel 18:1. Era singurul care avea curajul sa-l infrunte si sa-i spuna atunci cand gresea, ca nu e bine ceea ce face. Fiind imparat, nimeni nu indraznea sa-i spuna “David tu nu faci bine”. David nu mai avea pe nimeni care sa-l corecteze atunci cand gresea din punct de vedere moral si nu mai avea pe nimeni caruia sa-i marturiseasca tensiunile lui sufletesti. A incercat sa-si duca povara, cu care se lupta de mai multa vreme, de unul singur si a sfarsit doborat de ea.
Lipsa “darii de seama” este unul dintre motivele care-i determina pe cei mai multi slujitori sa pacatuiasca. Cine-i va pastori pe pastori? Cine le va purta poverile? Incredinteaza-ti poverile in mana celor ce sunt lipiti de inima ta. Nu incerca sa te descurci singur cand vezi ca nu mai poti. David a crezut ca se poate descurca singur si s-a inselat.
5. A premeditat si a planificat totul. Pacatul a inceput in mintea lui, cu mult inainte de a o avea pe Bat-Seba. Intotdeauna pacatele pornesc de la fantezii si dependente nemarturisite. Bat-Seba era nevasta lui Urie Hetitul. Urie Hetitul nu era un soldat obisnuit. In 2Samuel 23:39 ni se spune ca era unul dintre cei 37 de viteji ai lui David. Era unul dintre fruntasii ostirii lui. Urie era un soldat exemplar, e suficient sa vedem cum se comporta el, mai ales atunci cand David il cheama de la oaste pentru a inscena insarcinarea Bat-Sebei (v 7-13). David il cunostea pe Urie, era ceva obisnuit sa ia masa cu vitejii lui si cu sotiile lor. David o cunostea pe Bat-Seba foarte bine. Ea nu era doar sotia lui Urie, ci era si fata lui Eliam, la randul lui unul dintre cei 37 de viteji ai lui David, 2 Samuel 23:34. Dar despre Eliam gasim un amanunt si mai interesant, era fiul lui Ahitofel. Ahitofel era sfetnicul lui David, 2Samuel 15:12. Era cel mai intelept si mai respectat om din Israel. Despre el ni se spune ca “Sfatul dat pe vremea aceea de Ahitofel avea tot atata putere ca si cum ar fi intrebat chiar pe Dumnezeu.” (2Samuel 16:23). Asadar, Bat-Seba era nepoata lui Ahitofel, unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai lui. David o dorise pe Bat-Seba, care era foarte frumoasa, cu mult inainte de capitolul 11 din 2 Samuel. Capitolul 11 nu reprezinta altceva decat punctul culminant al tensiunilor si dorintelor lui intime legate de Bat-Seba. Cand Ahitofel a aflat ca David a abuzat de nepoata lui si ca l-a omorat pe Urie, si-a pierdut respectul pentru David. Cuprins de amaraciune a visat toata viata la razbunare, de aceea s-a revoltat impreuna cu Absalon si a sfarsit sinucigandu-se.

[Mosh-Neagu]

Pacatul lui David a avut repercursiuni colosale. Relatia lui cu Dumenzeu a ajuns sa atarne de un fir de par. Pasalmii 31 si 50 sunt expresii ale acelor tensiuni spirituale extraordinare. Natan ii spune lui David: “Domnul iti iarta pacatul, nu vei muri” (2Samuel 12:13), aratand prin aceasta ca intentia lui Dumnezeu a fost sa-l omoare pe David. Nu a avut liniste toata viata, sabia nu s-a dapartat de casa lui niciodata. A trebuit sa-si ingroape trei baieti, in timpul vieti, iar dupa moarte lui, din porunca lui Solomon, al patrulea sau fiu este ucis. Ceea ce ceruse el “sa dea inapoi patru miei…” s-a implinit. Dupa pacatul cu Bat-Seba, David nu a mai fost niciodata acelasi om.
Pentru fiecare dintre noi David este un semnal de alarma. Apostolul Pavel spunea: “Cine crede ca sta, sa ia bine seama sa nu cada”. Ancorati in El, dependenti de harul Lui si de Duhul Lui cel Sfant, vom iesi biruitori. Intelegand pericolul si cautand ajutor la Dumnezeu vom trai o viata curata – vom fi sfinti pentru ca El traieste in noi.

În a doua parte a domniei lui David, autorul ne consemnează greşelile lui David şi necazurile din familia şi împărăţia sa. Cum spuneam şi mai devreme, evenimentele din 2 Samuel nu sunt prezentate toate în ordine cronologică. De aceea, nu putem fi siguri că păcatul cu Bat-Şheba a avut loc după toate evenimentele din capitolele 1-10.
Dacă am încerca să localizăm temporal evenimentele din cap. 11, ne-am putea folosi de pasajul din cap.12:24 care ne sugerează că Solomon s-a născut nu după mult timp după ce a murit fiul lui David născut în urma adulterului cu Bat-Şeba. La sfârşitul domniei lui David, Solomon l-a urmat la tron şi nu era un copil. Deci dacă Solomon ar fi avut 20 de ani în acel moment, atunci înseamnă că păcatul cu Bat-Şeba a avut loc aproximativ în al 18-lea an al domniei lui David. Sunt apoi date istorice care plasează cucerirea cetăţii Raba în jurul anului 990 î.H. Având în vedere că domnia lui David peste Iuda a început în 1010 î.H., atunci păcatul cu Bat-Şeba ar fi avut loc în jurul anului 992 î.H. David a domnit 40 de ani peste Iuda şi Israel. Păcatul cu Bat-Şeba a avut loc undeva între al 15- lea şi al 18-lea an de domnie. David avea deci în jur de 47 de ani când a comis această fărădelege. Aceste lucru este important de ştiut. Iată că David depăşise poftele tinereţii şi avea 9 soţii şi mai multe ţiitoare. Cu toate acestea, cel rău l-a prins în capcana adulterului. Ce s-a întâmplat? Cum a fost posibil?
Ştim din istoria lui Saul că nu există zonă de invulnerabilitate şi că lupta credinţei trebuie dusă până la sfârşit. Ispitele sunt foarte mari şi după zeci de ani de credinţă, iar căderea este posibilă şi după mari biruinţe spirituale. Prima greşeală pe care ne-o semnalează autorul la David este aceea că David nu s-a mai dus la război, deşi sosise vremea din an (primăvara) când împăraţii porneau la război. În cap. 10 ni se semnalează faptul că David l-a trimis pe Ioab să lupte împotriva amoniţilor. Oare începea David să îşi dezvolte un obicei prost sau în cap. 10 a rămas cu un motiv întemeiat la Ierusalim? Nu ştim acest lucru, dar ştim sigur că în cap.11, David nu a avut motive întemeiate să rămână la Ierusalim. Nu îl vedem nici bolnav şi nici rezolvând probleme urgente. Nu, ci autorul ni-l prezintă aşezat în pat. Era după-amiaza spre seară şi David se scoală din pat. Oare de când stătea David în pat şi ce căuta el la ora aceea în pat? Oare nu sunt atâtea responsabilităţi pe care le are un împărat? Oare nu era chemarea lui să fie alături de popor şi să poarte războaiele Domnului împotriva vrăjmaşilor Domnului? Îl vedem pe David într-un moment de pasivitate, de relaxare, de lene şi poate chiar plictiseală. David mersese atâţia ani la război. Intrase în rutina războiului şi era obişnuit cu victorii ori unde mergea. Şi atunci, s-a gândit probabil să facă o pauză. David a încetat să persevereze în lucrurile încredinţate de Domnul. Fără o direcţie clară, fără un obiect al muncii, fără o preocupare şi implicare în planurile Domnului, devenim foarte vulnerabili. Când mergem cu toată puterea în direcţia slujirii lui Dumnezeu, ispita este ca ceva care ne opreşte din drumul nostru şi o depăşim mai uşor. Dar când suntem pasivi şi nu prea avem de lucru, nu avem un drum al nostru, ispita este mult mai atractivă pentru că ne dă ea ceva de făcut, şi oricum neavând nimic până atunci, oferta este mult mai tentantă.
David este leneş, relaxat, nemotivat, cu garda jos, cum se spune. Se plimbă pe acoperişul casei împărăteşti fără o preocupare clară pentru planurile lui Dumnezeu. Exact în acest moment cel rău atacă şi-i oferă imaginea unei femei foarte frumoase care se scălda cu trupul gol prin apropiere. Această imagine trezeşte în David o cumplită patima. Ne putem gândi că David putea oricând merge la una din soţiile sau ţiitoarele sale. Însă uneori dorinta este orientată spre o persoană anume. Şi aşa a fost şi acest caz. O poftă fără margini s-a trezit în David de a pacatui exact cu acea frumoasă femeie pe care a văzut-o scăldându-se.

[Mosh-Neagu]

În loc să respingă cu hotărâre ispita, David se joacă cu ea, intră în jocul ei, şi astfel, începe să se intereseze de identitatea femeii respective. Atunci când intrăm în negociere cu ispita, mereu vom merge mai departe decât am fi dorit la început. Noi îi dăm un deget, şi ea ne ia toată mâna. David trimite apoi nişte oameni să o aducă. Poate decizia de a se culca cu ea fusese deja luată sau poate a vrut doar să o cunoască şi decizia a fost luată mai târziu. Textul nu ne spune că David a violat-o. Fie că a sedus-o, fie că a profitat de poziţia lui de împărat, Bat-Şeba acceptă sa faca adulter cu David. Era foarte dificil pentru o femeie să îl refuze pe împărat. Viaţa ei şi a familiei ei era în joc. David o constrânge pe Bat-Şeba să facă un lucru împotriva conştiinţei ei şi să îşi trădeze soţul. Dacă Bat-Şeba nu ar fi fost căsătorită, atunci fapta era socotită de Lege mai puţin gravă. Dar pentru că Bat-Şeba, era căsătorită, Legea îi condamna la moarte pe amândoi. Oare nu ştia David, oare ce a fost în mintea lui? Mintea omului are capacitate să se lase sedusă de plăcerea păcatului şi să refuze în momentul săvârşirii păcatului să asculte glasul conştiinţei. Pur şi simplu îl scoţi pe Dumnezeu din mintea ta, nu mai vrei să te gândeşti la El şi la poruncile Lui, şi îţi focalizezi atenţia doar asupra plăcerii păcatului. De regulă când cineva procedează aşa nu se gândeşte la consecinţe. Păcatul îţi promite clipe de neuitat, dar neagă ideea unor consecinţe dureroase. Mesajul este: vei trăi nişte clipe de neuitat şi apoi viaţa îşi va relua cursul ei normal. Aceasta este una din cele mari minciuni care există pe acest pământ. Şi are succes în mod special în contextul ispitelor. Dar consecinţele apar întotdeauna, şi întotdeauna sunt mult, mult mai dureroase decât cineva şi-ar fi putut închipui.
Aşa a fost şi în cazul lui David. Bat-Şeba rămâne însărcinată. Situaţia se complică. Bărbatul ei era de mult plecat la război. Versetul 4 este puţin modificat în alte traduceri care propun următoarea variantă: „ea a venit la David şi el s-a culcat cu ea. Ea tocmai se curăţise de necurăţia ei.” Deci înseamnă că ea tocmai îşi încheiase perioada de necurăţie de după menstruaţie. Deci nu avea cum să fi fost însărcinată deja, iar în perioada de necurăţie nu avea voie să întreţină astfel de relatii. Ba mai mult, bărbatul ei era de mult plecat la război. Era evident că în burta ei era copilul lui David şi că ea avea să fie acuzată de adulter. David a comis păcatul în ascuns şi a dorit să rămână ascuns. Iată că nu a fost aşa. Păcatul iese mereu la iveală. Şi atunci când începe să iasă, cel care l-a comis încearcă şi mai mult să îl acopere, şi tot nu reuşeşte, şi încearcă şi mai mult. Şi în această încercare, comite şi alte păcate. Un păcat are tot timpul prieteni. Păcatul urăşte singurătatea, dar iubeşte nebuneşte companie. Un păcat nu va intra niciodată singur în viaţa noastră. El va aduce cu sine o mulţime de alte păcate. David încearcă să iasă din această situaţie chemându-l pe Urie şi încercând să îl facă pe acesta să se culce cu soţia lui. Dar Urie este o persoană credincioasă cu valori bine întemeiate. El este devotat Domnului şi lui David. Răspunsul lui trădează atâta devotament, demnitate şi disciplină: „Chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi, domnul meu Ioab şi slujitorii domnului meu sunt tăbărâţi în câmp, şi eu să intru în casă să mănânc şi să beau şi să mă culc cu nevasta mea? Nu voi face acest lucru!”. David îşi foloseşte din nou autoritatea de împărat şi îl îmbată pe Urie, în speranţa că sub influenţa alcoolului acesta va ceda şi va merge acasă. Dar Urie chiar şi beat rămâne credincios principiilor lui. Ascunderea unui păcat pare o sarcină facilă la început, dar mereu această sarcină devine din ce în ce mai complicată şi implică din ce în ce mai multe compromisuri. Aşa a fost şi în cazul lui David. Situaţia s-a complicat rău de tot în cazul lui. David se putea opri oricând şi să se pocăiască, dar nu era aşa uşor. Odată intrat în joc, nu ieşi aşa uşor. David hotărăşte omorârea lui Urie, însă se gândeşte la o anumită strategie, tocmai ca şi acest păcat să rămână ascuns. Şi în aceste momente, cel rău vine alături de tine să te ajute, să îţi pună la dispoziţie toate resursele necesare comiterii unui nou păcat. În acest context, resursa cheie este Ioab. Iată cum păstrarea lui Ioab în funcţie se întoarce în cele din urmă împotriva lui David. David ştie sigur că Ioab nu-l va refuza. Ioab chiar se bucura, crede că împăratul se va încărca cu un păcat ca al său. Acest lucru îi va asigura păstrarea funcţiei pentru totdeauna. Ioab nu are nici o ezitare. Putea să îl refuze pe David sau să îi explice că Urie era unul dintre vitejii oştirii. Pe Ioab nici măcar nu îl interesează motivul. Poate îl ştia deja, poate nu. Ioab este bucuros că David devine corupt aşa cum era şi el. David îl implică şi pe Ioab în păcatul lui, şi îl omoară pe Urie prin sabia fiilor lui Amon. A fost vorba de crimă cu premeditare. Iată unde a ajuns David. Bineînţeles că el nu se întristează la auzul morţii lui Urie şi a celorlalţi soldaţi. El se bucură că păcatul lui va rămâne ascuns. David a plâns chiar la moartea lui Saul. Acum însă nu are lacrimi pentru slujitorii lui viteji şi credincioşi care luptau pentru el. David este întunecat şi împietrit de păcat. Păcatul odată intrat îţi strică mintea şi te împietreşte şi te târăşte fără milă spre comiterea unor păcate chiar mai mari. Cap. 11 ne prezintă tăvălugul păcatului dacă vreţi. Şi de unde a începutul totul. De la lene şi neveghere. Apoi, joaca cu ispita, apoi adulter, apoi minciună şi crimă, şi implicarea şi altor persoane în comiterea păcatului. Împietrirea inimii lui David mă sperie. Şi pentru mine această împietrire este oglindită în faptul că David a pus în mâna lui Urie condamnarea acestuia la moarte. El l-a trimis pe însuşi Urie cu scrisoarea morţii către Ioab. Ce sinistru! David, nu era inima ta o inimă după inima lui Dumnezeu? Ce s-a întâmplat cu ea?
Sunt foarte interesante ultimele cuvinte din cap. 11: „Fapta lui David nu a plăcut Domnului.”
Era evident că nu plăcuse Domnului, dar totuşi, autorul insistă pe acest aspect. Este prima dată când autorul face un comentariu negativ la adresa lui David. Putem înţelege că faptele sale dinainte au plăcut Domnului, sau că, dacă unele au fost greşite, nu au fost atât de grave.
În cap. 12, autorul ne prezintă confruntarea şi pocăinţa lui David, dar Domnului. Domnul doreşte să-l ierte pe David şi ia iniţiativa nu să-l omoare, ci să-l cheme la pocăinţă. Ce mare este harul lui Dumnezeu! După tot ce a primit David de la Domnul, fapta sa era impardonabilă şi vrednică de moarte, cu toate acestea, prima iniţiativă a Domnului nu este nimicirea lui David, ci chemarea sa la pocăinţă. Într-adevăr, îndurările Domnului sunt fără margini! Natan este vasul prin care Domnul îl cheamă pe David la pocăinţă. Nu era uşor să confrunţi un rege. Acesta se putea mânia şi te putea omorî într-o clipită. Nu a fost uşor pentru Natan să facă acest lucru, însă acesta a dat dovadă de curaj şi încredere în Dumnezeu. El a dovedit şi multă înţelepciune. Inspirat de Domnul şi-a ales cuvintele cu grijă şi a folosit o metodă foarte eficientă de confruntare. El i-a spus lui David povestea unui om bogat care a nedreptăţit un om sărac. Nu este la întâmplare faptul că povestea era despre o mieluşea. David fusese păstor şi cunoştea foarte bine ataşamentul faţă de un miel. David nu ştia că povestea i se adresează lui. Natan este foarte inspirat, el ştia că omul în general vede mai bine păcatele din viaţa altora decât din viaţa lui. Şi mai ştia că unii oamenii îşi recunosc foarte uşor propriile păcate în ceilalţi, însă nu le recunosc la ei înşişi. David condamnă păcatul omului bogat. Dar Natan îi spune: „Omul acela eşti tu!”. David reacţionează faţă de omul bogat: se mânie, afirmă că ce a făcut el este vrednic de moarte, oferă posibilitatea iertării şi salvării vieţii lui, dar aplică pedeapsa Legii: „să dea patru mieluşele înapoi!”. Reacţia dreaptă a lui David ca judecător îl ajută să înţeleagă reacţia Marelui Judecător şi legitimitatea ei, în ceea ce priveşte păcatul lui David faţă de Urie. David înţelege cât de mult s-a mâniat Dumnezeu, că el este vrednic de moarte, că i se oferă iertarea, dar că vor rămâne pedepse şi consecinţe extrem de dureroase. Şi într-adevăr, tocmai acesta este mesajul Domnului prin gura lui Natan.

[Mosh-Neagu]

Dincolo de înţelepciunea cu care Domnul l-a inspirat pe Natan, ceea ce mă uimeşte este că a fost nevoie de o asemenea strategie pentru trezirea lui David. Oare nu era evident că David păcătuise? De ce mai era necesară o asemenea demonstraţie şi abordare? Şi mai menţionăm că trecuseră peste 9 luni de la comiterea adulterului cu Bat-Şeba, căci din mesajul lui Natan aflăm că în cap. 12 Bat-Şeba deja născuse: „copilul care ţi s-a născut va muri.” Ce făcuse David 9 luni de zile? Mă îngrozesc când mă gândesc la efectul de împietrire al păcatului. Iată că cel care avea o inimă după inima lui Dumnezeu nu îşi pune problema pocăinţei timp de 9 luni de zile chiar dacă era vorba despre adulter şi crimă. Şi după 9 luni de zile este nevoie să vină Natan şi să îi facă o demonstraţie foarte inteligentă pentru a-l convinge de păcatul său împotriva lui Dumnezeu. După ce păcătuieşti numai eşti acelaşi om. Păcatul îţi fură lumina, îţi atacă luciditatea spirituală, îţi întunecă discernământul. Efectele şi consecinţele păcatului se regăsesc în primul rând în personalitatea celui care l-a comis. Domnul este foarte întristat şi mâniat de păcatul lui David. El îi aduce aminte cât de mult l-a înălţat şi cât de mult ia oferit. David nu doar că îl avea pe Domnul, dar avea de toate: succes, soţii, copii, lucrare, prestigiu.
Şi cu toate acestea a dorit ceva mai mult, chiar dacă acest „mai mult” intra în contradicţie cu poruncile divine. Şi Domnul subliniază atât de frumos: „Şi dacă ar fi fost puţin atât, aş mai fi adăugat. Pentru ce dar ai dispreţuit cuvântul Domnului?” Gravitatea păcatului a fost judecată în raport cu cât îi fusese dat de Domnul. David primise enorm. Dacă era un om care nu a reuşit să se căsătorească, care ar fi fost sărac şi fără perspective şi care de-abia a început să umble cu Dumnezeu, ar fi fost vinovat dacă ar fi comis adulter, dar totuşi mai puţin vinovat decât David. Ispita şi presiunea ar fi fost mult mai mare pentru acesta. Dar David nu doar că Îl cunoştea pe Domnul de atâţia ani, dar avea şi binecuvântări pământeşti din belşug. Cu toate acestea, a cedat ispitei. David era vrednic de moarte şi Legea prevedea atât pentru adulter, cât şi pentru crimă pedeapsa capitală. Cu toate acestea, Domnul îi oferă iertarea sa. Iată cât de mare era harul lui Dumnezeu. Înţelegem că, din pricina efectului de împietrire al păcatului, pedeapsa pentru adulter, crimă, idolatrie etc, era pedeapsa capitală. Cei mai mulţi deci care aveau să comită aceste păcate nu aveau să îşi mai pună problema unei pocăinţe autentice. Totuşi, pentru cei disponibili pocăinţei, Domnul era gata să le ierte şi aceste păcate. Pocăinţa lui David este descrisă în tulburătorul Psalm 51 scris „când a venit la el proorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba.” Comentariul de la începutul psalmului ne ajută să înţelegem că pocăinţa lui David a avut loc după confruntarea cu Natan. Iată ce important este rolul unui prooroc care confruntă. De multe ori minimalizăm importanţa acestui rol: de ce este nevoie de confruntare? Îşi poate da seama şi singur? Sau Natan se putea gândi: dacă nu s-a pocăit atâta vreme, ce rost are să-l mai confrunt acum? Sigur nu va primi mustrarea mea. Dar iată că David a primit mustrarea lui Natan şi a primit harul pocăinţei.
Dacă facem o comparaţie între păcatul lui David şi cel care a adus la lepădarea lui Saul, ne dăm seama că nu putem afirma că păcatul lui David a fost mai puţin grav. Ba mai mult, parcă ni se pare că este mult mai grav. Cu toate acestea, Domnul nu îl leapădă pe David ca împărat şi David îşi şi reface relaţia cu Domnul. De ce Domnul nu l-a lepădat şi pe David din funcţia de împărat? Nu ştim exact, dar Domnul se uită la inima din spatele unei alegeri şi se uită şi la alegerile viitoare a celui ce a comis păcatul. Se pare că hotărârea de a renunţa la Domnul a fost mult mai profundă în cazul lui Saul şi acesta a evitat pocăinţa până la sfârşitul vieţii. David a căzut în păcat, dar a primit mustrarea şi Domnul i-a dat nu doar harul de a reintra în relaţie cu El, dar i-a dat şi şansa păstrării tronului. Atunci când Domnul pedepseşte pe cineva, se uită nu doar la fapta vizibilă, ci şi la inima celui ce a comis păcatul, la profunzimea deciziei de a întoarce spatele lui Dumnezeu şi la disponibilitatea viitoare a celui în cauză de a se pocăi. După ce vedem cum Domnul îl iartă pe David şi nici nu îl îndepărtează de la tron, ne punem întrebarea: atunci să păcătuim ca să se înmulţească harul? Dacă Domnul iartă într-o secundă şi adulterul, şi crima, atunci măcar la fel de repede va ierta şi alte păcate. Deci e simplu: păcătuiesc şi apoi îmi cer iertare. Toate bune şi frumoase, da mesajul lui Dumnezeu pentru David include doar vestea iertării. Domnul îi vesteşte şi consecinţele păcatului său: „Acum niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai dispreţuit şi pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie Hetitul. Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta, şi voi lua sub ochii tăi pe nevestele tale şi le voi da altuia care se va culca cu ele în faţa soarelui acestuia. Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă voi face lucrul acesta împotriva întregului soare şi întregului Israel.”
Deşi David este iertat, iertarea nu anulează toate consecinţele dureroase ale păcatului. După ce citim Psalmul 51 (50) suntem profund mişcaţi de sinceritatea lui David şi de dimensiunea pocăinţei lui. Domnul îi răspunde şi îl iartă, dar cu demnitate şi verticalitate aduce toate consecinţele dureroase pe care i le vestise mai dinainte. Şi în următoarele 8 capitole autorul nu face altceva decât să ne descrie cum s-au împlinit nenorocirile pe care i le vestise Domnul lui David.
Păcatul aduce consecinţe. Este o lege implacabilă. Ea izvorăşte din însăşi dreptatea şi demnitatea lui Dumnezeu. Iertarea nu anulează decât o parte din consecinţele unui păcat. În cele ce urmează vom analiza consecinţele păcatului lui David şi ne vom îngrozi de durerile cu care s-a confruntat sufletul lui David. Consecinţele păcatului lui le vom descoperi mai întâi în el, apoi în familia lui şi apoi în împărăţia, şi nu în cele din urmă la neamurile dimprejur. David a păcătuit în ascuns, şi a făcut tot ce a putut să îşi ascundă păcatul. Dar iată că acel păcat făcut în ascuns a generat consecinţe dezastroase până la marginile pământului. Suntem legaţi unii de laţii mai mult decât ne închipuim noi. David avea şi o poziţie specială, de Uns al Domnului. Cu cât rolul nostru e mai reprezentativ în lucrarea lui Dumnezeu, cu atât mai grave consecinţe are păcatul nostru asupra celor din jurul nostru.
Vom analiza cu atenţie aceste capitole evidenţiind diferitele consecinţe ale păcatului lui David.
# Prima consecinţă a păcatului lui a fost că a adus şi mai multe păcate. Un păcat nu ne vizitează niciodată singur.
# A doua consecinţă a fost împietrirea inimii lui David.
# A treia consecinţă a fost moartea copilului. Domnul i-a spus: „Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri. Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să-L hulească, săvârşind fapta aceasta, fiul care ţi s-a născut va muri.”
Păcatul lui David nu a rămas ascuns. Diavolul ne amăgeşte că păcatul nostru va rămâne ascuns, dar apoi îl răspândeşte până la marginea pământului pentru a ne umple de ruşine şi pentru ca vrăjmaşii Domnului să batjocorească Numele Lui. David era o lumină pentru împăraţii din jur, pentru neamurile din jur, era o lumină deranjantă. Viaţa curată a lui David aducea la lumină şi condamna întunericul din ei. Câtă bucurie a adus căderea lui David celor deranjaţi de lumina din David: iată şi el este ca noi, de fapt, Domnul cu care se laudă este o mare minciună! David era o persoană publică cu rol de model. Păcatul lui a devenit cunoscut. El trebuie pedepsit în mod public, tocmai pentru ca Domnul să arate tuturor că el Se detaşează de fapta lui David şi nu o aprobă. Ne aducem aminte cum Moise, deşi a fost iertat, nu a mai putut intra în ţara promisă după ce a vorbit uşuratic cu buzele înaintea întregului popor. Prima pedeapsă publică a lui David a fost moartea copilului. O pedeapsă cumplită, mai dureroasă decât însăşi moartea lui David. Pierderea unui copil este una din cele mai mari dureri pe care le poate avea cineva. David rostise cu puţin înainte cu mânie: „Şi să dea înapoi patru miei...”. David, omorându-l pe Urie, a luat pe cineva drag din viaţa multor oameni. David avea să trăiască şi el această mare durere: mai întâi copilul de-abia născut, apoi Amnon, apoi Absalom. Trei dintre copiii lui aveau să moară. Dar care ar putea fi a patra pierdere? Să fie pierderea tronului, sau durerea produsă de necinstirea ţiitoarelor lui, sau trădarea şi moartea lui Adonia? Nu ştim sigur, dar pedeapsa lui Dumnezeu aduce mai multă durere în viaţa lui David decât a adus el în viaţa altor oameni prin uciderea lui Urie.
Deşi autorul, atunci când ne descrie consecinţele păcatului lui David nu face o separaţie clară între prezentarea consecinţelor asupra personalităţii lui, a consecinţelor asupra familiei şi cele asupra împărăţiei lui, în cap.11-12, se pare că el insistă mai mult asupra consecinţelor păcatului asupra personalităţii lui, deşi cu acestea ne vom întâlni şi în celelalte capitole.

[Mosh-Neagu]

Păcatul odată intrat în viaţa noastră ne mutilează personalitatea şi distruge rapid ceea ce Dumnezeu a zidit cu atâta trudă şi răbdare în noi. Am observat deja cum păcatul înfăşoară aşa de lesne. Păcatul nu ne vizitează niciodată singur şi ne atrage într-un lanţ fără sfârşit de păcate. David a început cu o neveghere, dar a ajuns apoi un curvar, un mincinos şi un criminal. În cap.11 observăm cum păcatul înfăşoară cu rapiditate personalitatea lui David şi cum acesta devine rob păcatului. În cap. 12 ne-am speriat de împietrirea adusă de păcat. David, cel cu inima curată, devine insensibil faţă de propriile păcate, chiar dacă acestea însemnau curvie şi crimă. El nici nu îşi pune problema pocăinţei pentru mai bine de 9 luni de zile şi este nevoie de intervenţia inspirată a lui Natan. Păcatul anihilează simţurile spirituale şi înăbuşă cu brutalitate strigătul conştiinţei. David îmbracă fără ruşine haina făţărniciei şi îşi ascunde nelegiuirile sub preş. Cucerirea cetăţii Raba ne prezintă un alt David, decât cel cu care eram noi obişnuiţi. Punctul forte al spiritualităţii lui David era smerenia lui. Mereu făcea un pas înapoi şi dădea toată slava Domnului. Dar acum la Raba se lasă atras de propunerea perfidă a lui Ioab, şi David vine la finalul bătăliei pentru a lua el slava. Fără ruşine, îşi pune coroana unui împărat păgân pe cap şi arată spre sine cu toată putere. Ce mare contrast este între acest tablou şi cel care ni-l prezintă pe David umil, dansând în haine de in înaintea chivotului. Ba mai mult, tratamentul la care a supus pe prizonieri ne şochează. Deşi sunt unele traduceri care propun o variantă mai acceptabilă de traducere, şi anume că David i-ar fi pus să muncească cu fierăstrăul şi securile, cred că traducerea lui Cornilescu este corectă. Iată-l pe David crud, nemilos, plin de dorinţa de a se răzbuna. Domnul a fost de acord cu pedepsirea amoniţilor, dar nu a poruncit torturarea lor şi nici nimicirea lor cu desăvârşire. Punctele forte ale lui David erau smerenia, şi bunătatea şi lepădarea răzbunării deşarte. Dar David este acum mândru, fugind după slava deşartă a mulţimii, robit de gândul răzbunării şi de o cruzie feroce. Ce s-a întâmplat cu David? David a fost preschimbat de păcat. Şi pentru a înţelege cât de mult îţi maltratează păcatul inima, autorul subliniază prin cucerirea cetăţii Raba cum păcatul a subminat şi preschimbat în rău cele mai minunate calităţi ale lui David. Atunci când păcătuim cu gândul că ne vom cere iertare, uităm de forţa de mutilare a păcatului. După ce vom păcătui, nu vom mai fi aceleaşi persoane ca înainte, şi gândul de a ne cere iertare s-ar putea nici să nu mai apară. Ce trebuie mereu să ne înfricoşeze la păcat, este că el ne va fura luciditatea minţii şi nu vom şti niciodată în ce ne va transforma pactul cu diavolul.
Înainte de a ne prezenta cucerirea cetăţii Raba, autorul ne descrie durerea lui David la pierderea copilului său, precum şi insistenţa sa în a căpăta îndurare din partea lui Dumnezeu. Oare cum să interpretăm insistenţa lui David? Cu siguranţă, autorul vrea să sublinieze prin acest tablou că dureroasa confruntare cu consecinţele păcatului este implacabilă, de neevitat. Ori cât de mult a insistat David în rugăciune, Domnul a rămas intransigent. David a încercat să îl convingă pe Domnul să anuleze confruntarea cu consecinţele păcatului, dar Domnul a rămas ferm pe poziţie. David tocmai experimentase iertare pentru crimă şi adulter. El ştia că îndurările Domnului sunt fără margini, şi a sperat până în ultima clipă. Gestul său pare frumos, dar dovedeşte că nu a înţeles încă necesitatea confruntării cu consecinţele propriilor păcate. În primul rând, David făcuse un păcat public şi din pricina lui Neamurile din jur huliseră Numele Domnului. El trebuia pedepsit public. Şi apoi, după cum vom vedea pe parcursul secţiunii, tocmai durerea confruntării cu propriile păcate aduce vindecarea sufletului nostru mutilat de propriile păcate. David nu a jelit pentru moartea copilului, ci doar înainte, în speranţa salvării vieţii lui. Dar David a jelit chiar pentru moartea lui Saul. Oare nu ar fi fost normal să jelească şi pentru moartea copilului său? Lacrimile ne-au fost date de Domnul ca să plângem. Avraam a jelit-o pe Sara, poporul Domnului şi-a jelit mereu eroii credinţei. Existenţa durerii şi exprimarea ei este o normalitate. Ea arată şi cât de mult am iubit pe cei pe care i-am pierdut. E adevărat că durerea ne poate copleşi sufletele şi ne poate închide în temniţa depresiei, dar cel credincios are speranţă, are nădejdea învierii din morţi şi a revederii cu cei dragi. Ei nu au plecat de tot, este doar o mică despărţire. Peste puţină vreme, foarte puţină vreme ne vom uni cu toţii în slavă. David nu mai are lacrimi pentru copilul său şi merge doar pe principiul că „viaţa merge înainte.” Slujitorii lui sunt, pe bună dreptate, surprinşi de reacţia sa. Ce se întâmplase cu inima sensibilă a lui David care a scris cântări de jale chiar la moartea vrăjmaşilor lui?
Bat-Şeba a fost şi ea pedepsită pentru păcatul ei. Ea a suferit multă vreme pentru pierderea copilului. În 1 Cronici 3:5, autorul precizează că Solomon a fost al patrulea copil al Bat-Şebei. Este posibil deci ca durerea pierderii primului copil să fi persistat cu putere mai bine de patru ani de zile. Naşterea lui Solomon marchează un momente al mângâierii şi speranţei. Domnul le-a iertat păcatul şi le dă şansa unui nou început. Cu toate acestea suferinţa cumplită adusă de consecinţele păcatului îi ajută să înţeleagă gravitatea păcatului şi să nu cadă în ispita de a transforma harul în desfrânare.
Secţiunea 11-20 ocupă un loc special în revelaţia progresivă a lui Dumnezeu. Nicăieri nu avem descrisă o cădere aşa de mare a unui om credincios care apoi este iertat şi reabilitat. Căderea lui Saul a fost ameţitoare. De la Lucifer şi Adam nu mai găsim o cădere aşa de mare. Înţelegem vulnerabilitatea şi pericolul căderii. Astfel nu suntem chiar aşa şocaţi când are loc şi căderea lui. David. Dar spre deosebire de Saul, David se întoarce la Domnul şi primeşte iertarea şi reabilitarea. De această dată ne surprinde harul şi îndurarea lui Dumnezeu. Dar autorul nu insistă atât pe acestea, cât pe consecinţele păcatului. Dacă istoria s-ar fi terminat în cap. 12 cu cuvintele: „Domnul îţi iartă păcatul nu vei muri.”, atunci ne-am fi gândit cu toţii: „să păcătuim deci ca să se înmulţească harul.” Dar istoria păcatului lui David nu se încheie aici. Aproape jumătate din cartea 2 Samuel autorul ne descrie consecinţele păcatului lui David. Nicăieri în Scriptură nu înţelegem mai bine aceste adevăruri: iertarea nu anulează toate consecinţele păcatului, harul nu poate fi transformat în desfrânare, Domnul nu se lasă batjocorit: omul va culege ce va semăna. Cu toţii ne speriem de suferinţă. Citind experienţele prin care a trecut David ne îngrozim şi ne rugăm să nu trecem prin nici una din ele. Ce este de făcut? Să veghem în fiecare zi a vieţii noastre şi să acceptăm mai degrabă suferinţa despărţirii de păcat. David ar fi suferit dacă şi-ar fi omorât lenea şi pofta din cap.11. Dar ar fi suferit mult, mult mai puţin decât în cei 10 ani de zile de necazuri. Autorul vrea să privim la David şi să ne îngrozim. Da, există şansa iertării oricărui păcat, dar să nu uităm că vom culege ce am semănat. David a semănat câteva săptămâni de neveghere şi a cules 10 ani de necazuri. Oare nu este mai înţelept să umblăm în căile Lui şi să acceptăm fără ezitări suferinţa despărţirii de păcat? Aceste capitole ne învaţă frica de Domnul într-un mod minunat. Cine este înţelept va lua aminte.

[bogdansava21]

Multumesc dar tot nu am gasit raspuns la intrebarea mea. Am atasat poza acolo, si scrie ca dupa ce s-au numarat toate neamurile lui David, el a simtit cum ii batea inima (de emotie probabil) si a recunoscut ca a pacatuit. Ce treaba a avut numaratoarea neamurilor cu pacatele pe care le-a comis?

[anita]

În prealabil postat de bogdansava21

Multumesc dar tot nu am gasit raspuns la intrebarea mea. Am atasat poza acolo, si scrie ca dupa ce s-au numarat toate neamurile lui David, el a simtit cum ii batea inima (de emotie probabil) si a recunoscut ca a pacatuit. Ce treaba a avut numaratoarea neamurilor cu pacatele pe care le-a comis?

Numaratoarea neamurilor a fost o greseala.David a pacatuit si biserica spune ca acest pacat a fost facut de David din mandrie. Deci aici este vorba de pacatul mandriei si numaratoarea poporului lui Israel nu a fost placuta Domnului.

[Dalian]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

David, cel mai “mediatizat” personaj al Vechiului Testament

Ce faci, moșule, mediatizezi scrierile sectanților eretici?
Și nici nu dai sursa?

[bogdansava21]

În prealabil postat de anita

Numaratoarea neamurilor a fost o greseala.David a pacatuit si biserica spune ca acest pacat a fost facut de David din mandrie. Deci aici este vorba de pacatul mandriei si numaratoarea poporului lui Israel nu a fost placuta Domnului.

Pai nu Domnul i-a poruncit sa faca numaratoarea?