Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Dogmatica
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 24.10.2019, 01:26:52
pamvoo pamvoo is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2016
Mesaje: 4
Implicit O Dumnezeire în Trei Străluciri (Trei Ipostasuri)




Sfântul Sinod din anul 362, care s-a întrunit în Alexandria și a fost prezidat de Sfântul Atanasie cel Mare

Sinodul acesta s-a adunat în Alexandria la anul 362 cu purtarea de grijă mai ‎mult și cu ‎silința marelui Atanasie, la care au fost de față Eusebie al Makelilor, ‎Asterie episcopul Petrei ‎Arabiei, și alți episcopi de la Italia, Arabia, Egipt, și de la ‎Libia, puțini adică, însă bărbați ‎ vrednici ‎de cuvânt și lăudați. Care pe cele în Niceea dogmatisite le-au arătat, și ‎acestea deosebit le-au ‎hotărât:

1. Că Duhul cel Sfânt este de o Ființă cu Tatăl și cu ‎Fiul.

2. Că Dumnezeu Cuvântul ‎Înomenindu-Se, a luat Luiși trup însuflețit, și înmintit ‎‎(că arienii ziceau că neînsuflețit trup Și-a ‎luat, și că lucra în locul sufletului ‎dumnezeirea. Iar apolinariștii că neînmintit).

3. Cum că trebuie ‎a se zice la ‎Dumnezeu zicerile ființei, și ale ipostasului. Adică o Ființă și Trei Ipostasuri, ‎spre ‎lepădarea eresului lui Savelie. Ca nu cu strâmtorarea zicerilor, ca un lucru cu trei ‎nume să ‎socotim pe Sfânta Treime. Ci pe fiecare din nume, Tatăl adică, Fiul și ‎Sfântul Duh în osebit ‎ipostas îl teologhisește (Socrat cartea 3, cap 7; Sozomen ‎cartea 5, cap 12). Pe întrebarea ‎aceasta sinodul 1 cel din Niceea o a trecut cu ‎vederea, iconomisind lucrurile.

Iar a 4-a ispravă a ‎Sinodului acestuia a fost de a uni ‎pe răsăriteni cu apusenii, care foarte se luptau și mare ‎dezbinarea aveau între ei. ‎Pentru că răsăritenii zicând cu bună cinstire o Ființă la Dumnezeu și ‎Trei Ipostasuri, ‎și nu un ipostas, ori trei fețe, se prihăneau de italieni că sunt arieni (fiindcă ‎Arie ‎mărturisea cele trei ipostasuri la Dumnezeu, însă de străină fire și de străină ființă. ‎Iar trei ‎fețe de o fire nu primeau). Iar italienii pentru îngustarea limbii lui, ( Sabellic or Sabellian languages ) o zicere ‎având pe ipostas, ‎însemnătoarea și a ființei, și a ipostasului, nu ziceau Trei ‎Ipostasuri la Dumnezeu, ca să nu se ‎arate, că și ființe trei slăvesc întru Treime. Ci în ‎locul a Trei Ipostasuri, ziceau trei fețe, și în locul ‎unei ființe, un ipostas. Drept aceea ‎se prihăneau de răsăriteni că sunt savelieni ( că Savelie un ‎ipostas de trei nume ‎zicea la Dumnezeu ). Pentru aceasta Sinodul acesta chemând împreună și ‎pe ‎răsăriteni și pe apuseni, și înțelegând de la ei, că trei fețe și trei ipostasuri se ‎deosebesc ‎numai după zicere, și după grai, dar una și aceastași însemnare și ‎înțelegere au. Asemenea și ‎ființa, și ipostasul osebite fiind după glas, la una și ‎aceeași înțelegere, și lucru se zic de dânșii, au ‎iertat acelora și acestora să zică ‎osebitele zicerile aceastea, ca pe niște unite după însemnarea ‎și lucru, după ce mai ‎întâi au anatematisit pe Arie, și pe Savelie. Și așa i-au împăcat și i-au unit. ‎Că nu ‎întru nume, ci întru lucruri este la noi adevărul[42] (Pentru pricina aceasta pomenește ‎și ‎dumnezeiescul Grigorie Teologul în engomionul (lauda) marelui Atanasie, zicând ‎că unirea ‎aceasta a răsăritenilor, și a apusenilor, a fost lucru al lui Atanasie. Fiindcă ‎cu purtarea de grijă și ‎cu ajutorul lui, precum am zis, s-au adunat.

5. A hotărât ‎sinodul acesta, că cei ce din ‎împărtășirea arienilor se întorc la Soborniceasca ‎Biserică, să se primească, anatematisind eresul ‎lui Arie și mărturisind credința cea ‎din Niceea (încă anatematisind și pe cei ce zic pe Duhul cel ‎Sfânt despărțit de ființa ‎lui Hristos de a Fiului).

6. Au rânduit pentru ierosiții cei ce au fost în ‎eresul lui Arie, ‎care pe amândouă le zice epistolia aceasta.‎


[106] - Însemnează că cuvântul (expresia n.n.) „de o Ființă”, și mai înainte de Întâiul Sinod se întrebuința între cei binecinstitori; iar fiindcă după Dumnezeiescul Ilarie, savelianii și cei de pe lângă Pavel Samosatul, l-au întrebuințat pe acesta ca să surpe Treimea Ipostasurilor celor Dumnezeiește începătoare, pentru aceasta Părinții cei 180 adunați în Antiohia în anul 272 împotriva lui Pavel Samosatul, pe acest cuvânt l-au lepădat; după nume numai (măcar că după înțelegere și după însemnare îl mărturisea) pentru ca să nu dea apucare ereticilor, și mai ales pentru că Pavel cu vicleșug meșteșugind, trei ființe din glasul OMOUSIULUI (de o ființă) zicea că sunt. Una adică cea mai întâi era a Tatălui, iar a 2-a a Fiului, și a 3 -ea a Sfântului Duh, și că din aceea acestea se propun ca niște părți, precum zice Atanasie, (împotriva eresului Arienesc) iar Sinodul din Niceea, Ecumenic fiind, pentru vrednicia sa, nu numai după înțelegere, ci și după nume au poruncit a se propovădui (vezi la Dodecavivlion a lui Dositei, foaia 1031).
„DE O FIINȚĂ” (OMOUSION) iar nu „de asemănătoare ființă” (OMIUSION) precum ziceau viclenește Arienii cei pe jumătate (Imiarianisti), pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Sinodul acesta 1-a propovăduit. Că „de ÎMPREUNĂ” sau pe „de ACEEAȘI”, despre FIINȚĂ se zice, după Aristotel și în Logică. Iar „de Asemănătoare” se zice la felurime, și de obște la cele întâmplătoare ființei, și nu la ființă, și la fire.
Și iarăși, „DE O FIINȚĂ” l-au zis pe el, și nu „DE O ÎMPREUNĂ FIINȚĂ” (SINUSION), precum însemnează Dumnezeiescul Epifanie în Anghirot; că „DEOIMPREUNĂFIINȚĂ” însemnează unire fără de oarecare deosebire (precum o zice Savelie). Iar DE O FIINȚĂ, însemnează pe unirea cea cu deosebire, și pe sporirea a unui Ipostas despre celălalt.



„Pidalionul sau Cârma Bisericii Ortodoxe /
Neofit, Patriarh al Constantinopolului - Iași: Editura Credința strămoșească, 2013”

Last edited by pamvoo; 07.07.2020 at 15:28:17.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 24.10.2019, 02:29:55
pamvoo pamvoo is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2016
Mesaje: 4
Implicit


Pictură realizată de Sf. Andrei Rubliov
Ospeția lui Avraam la stejarul Mamvri





La stejarul Mamvri nu s-au arătat trei îngeri, ci doi îngeri și Domnul împreună cu ei.
Sfântul Iustin Martirul explică acestea în dialogul cu iudeul Trifon:

„— Voi știți că Scriptura zice: „Și a zis Domnul către Avraam: Pentru ce a râs Sarra, zicînd: oare, voi naște cu adevărat ? Căci am îmbătrînit. Dar, oare, cuvîntul acesta este cu neputință la Dumnezeu ? în vremea aceasta Mă voi întoarce la tine, peste un an, și Sarra va avea un fiu” [477]. Iar puțin mai departe: „Și ridicîndu-se de acolo, bărbații priviră la fața Sodomei și Gomorei. Iar Avraam mergea dimpreună cu ei, conducîndu-i. Și Domnul a zis: Oare voi ascunde de Avraam, copilul Meu, cele ce voi face?”[478]. Iar puțin mai departe, zice din nou astfel: „Zis-a Domnul: Strigătul Sodomei și Gomorei s-a înmulțit, iar păcatele lor sunt mari, foarte. Deci, coborîndu-Mă, voi vedea, dacă ei petrec după acest strigăt, venit pînă la Mine, iar de nu, ca să știu. Și întorcîndu-se bărbații de acolo, au venit la Sodoma. Și Avraam era stând înaintea Domnului și apropiindu-se Avraam, zise: Nu cumva vei pierde pe drept, la un loc cu cel nelegiuit ? etc.”[479] , căci socot că nu trebuie să mai spun, iarăși, aceleași lucruri, căci le-am spus mai înainte pe toate, ci numai pe acelea prin care am făcut dovada lui Tryfon și celor care erau cu el. Am ajuns, deci, la următorul pasaj, în care se spune: „Și a plecat Domnul, după ce a încetat de a mai grăi lui Avraam și S-a dus unde a găsit cu cale. Iar cei doi îngeri au venit seara la Sodoma. Și Lot stătea la poarta Sodomei”[480], și celelalte, de asemenea, până la: „Și întinzîndu-și bărbații mâinile au apucat pe Lot la ei în casă și au închis ușa casei”[481] și celelalte, până la: „Și îngerii l-au ținut de mână pe el, pe femeia lui și pe fiicele lui, în timpul cât i-a cruțat pe ei Domnul. Și a fost, când i-a scos pe ei afară și le-au zis: Mântuiește-ți, mântuiește-ți sufletul tău. Să nu te uiți înapoi și nici să nu te oprești în locul de jur-împrejur. Mântuiește-te în munte, pentru ca să nu fii și tu cuprins laolaltă. Și a zis Lot către ei: Doamne, mă rog, pentru că servitorul Tău a găsit milă înaintea Ta și ai mărit dreptatea Ta, pentru ca să faci să trăiască sufletul meu. Eu, însă, nu mă pot mântui în munte, pentru ca să nu mă cuprindă relele și să mor. Iată, orașul acesta mic este aproape, pentru a ne refugia în el. Acolo mă voi mântui, că este mic și va trăi sufletul meu. Și a zis lui: Iată am admirat chipul tău și în cuvîntul acesta, de aceea nu voi distruge cetatea, despre care ai vorbit. Grăbește-te de te mântuie acolo. Căci nu voi putea face nici un lucru, pînă ce nu vei intra tu acolo. Pentru aceasta a numit numele cetății Segor. Soarele a ieșit pe pămînt și Lot a intrat în Segor. Și Dumnezeu a plouat în Sodoma și Gomora pucioasă și foc de la Domnul din cer și a distrus orașele acestea și tot locul, de jur-împrejur” [482]. Și iarăși, oprindu-mă puțin, am adăugat: Oare, nici acum n-ați înțeles, voi, prieteni, că Unul dintre Cei trei, Care este și Dumnezeu și Domn și Care slujește celui din ceruri, este Domnul celor doi îngeri ? Căci, pe când aceștia au venit la Sodoma, El rămânând pe loc a vorbit ca Avraam cele scrise de Moise, iar după convorbire, plecând și El, Avraam s-a întors la locul lui ? Când a ajuns și el la Sodoma, n-au mai vorbit cei doi îngeri lui Lot, ci El, după cum se vede din cele grăite acolo. Iar El este Domn, în afară de Domnul din cer, adică de Făcătorul tuturor, luând asupra Lui să aducă peste Sodoma și Gomora cele pe care Cuvântul le enumera astfel, zicînd: „Domnul a plouat asupra Sodomei și Gomorei pucioasă și foc, de la Domnul din cer” [483] .

[477]. Fac. 18, 13-14.
[478]. Fac. 18, 16-17.
[479]. Fac. 18, 20-23.
[480]. Fac. 18, 33; 19, 1.
[481]. Fac. 19, 10.


Sfântul Ioan Hrisostom spune de asemenea:

„… Scriptura vorbește de îngeri; că în cortul lui Avraam s-au arătat în același timp și îngerii, și Stăpânul acestora. Deci îngerii, ca niște slujitori, au fost trimiși să piardă cetățile acelea, iar El a rămas…”

Sfântul explică chiar și singularul Doamne din Facerea, 18:3, astfel:

„Să nu te miri, apoi, că dreptul Avraam spune: „Doamne”, ca și cum ar vorbi unui singur om, când trei erau cei pe care i-a primit. Se poate că i s-a părut unul din care au venit mai cu vază și de aceea lui îi adresează rugămintea.”

Omilii la Facere, Omilia XLII.

Este adevărat ce spune Sfântul Ioan Hrisostom, căci la (Facerea 19), fiind doar cei doi îngeri și lipsind deci atitudinea de mai-mici (slugi), nemaifiind Domnul acum cu ei (și deci ambii fiind deopotrivă), Lot le vorbește diferit de Avraam, adresând-se la plural:

„1. Cei doi Îngeri au ajuns la Sodoma seara, iar Lot ședea la poarta Sodomei. Și văzându-I, Lot s-a sculat înaintea Lor și s-a plecat cu fața până la pământ
2. Și a zis: „Stăpânii mei, abateți-vă pe la casa slugii Voastre, ca să rămâneți acolo; spălați-Vă picioarele, iar dimineață, sculându-Vă, Vă veți duce în drumul Vostru”. (Facerea 19)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 24.10.2019, 03:04:36
pamvoo pamvoo is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2016
Mesaje: 4
Implicit



Din Scrierile Sfinților Părinți despre Sfânta Treime

"Pentru noi este un singur Dumnezeu, pentru că este o singură Dumnezeire. Și, deși credem că sunt trei, Persoanele din El privesc către Unime. Căci nu este Unul din Cei trei mai Dumnezeu, iar Altul mai puțin Dumnezeu; și nici Unul un Dumnezeu mai întâi, iar Altul un Dumnezeu mai pe urmă. Nici [Dumnezeu] nu Se desparte prin voință, nici nu Se împarte prin putere, și nici nu este ceva acolo din cele câte sunt însușite lucrurilor care se pot împărți; ci, dacă trebuie să o spunem într-un cuvânt, Dumnezeu este Neîmpărțit între Împărțiți și, ca în trei sori uniți între ei, o singură amestecare a luminii. Așadar – când privim către Dumnezeu, și către Pricina cea dintâi și către monarhie -unul este lucrul care ni se înfățișează; când privim însă către Cele în care este Dumnezeirea și care își au de aici ființa, din Pricina cea dintâi, mai presus de vreme și deopotrivă slăvite, atunci Trei sunt Cele pe care le cinstm.
…………………………………………
Iarăși, am cugetat la soare, și la raza lui și la lumină. Dar și aici este o temere: întâi, ca nu cumva să fie cugetată vreo alcătuire a firii [dumnezeiești] celei nealcătuite, cum este cea a soarelui și a celor din soare; și al doilea ca nu cumva să dăm ființarea de sine doar Tatălui, iar pe celelalte Persoane să le socotim ca nefiind de sine, ci să le luăm drept niște puteri ale lui Dumnezeu care sunt în El, iar nu de sine stătătoare. Fiindcă nici raza nici lumina nu sunt un alt soare, ci niște curgeri sau revărsări de soare și însușiri ale firii soarelui. Și ca nu cumva în aceasta să dăm lui Dumnezeu și ființa, și neființa, așa cum iese din această pildă, lucru care ar fi și mai fără noimă decât cele spuse."

( Sfântul Grigorie Teologul )



"Că unde în cuvintele cele de Dumnezeu insuflate va afla cineva pe Fiul numit Purcezător și mai vârtos și de Grigorie Teologul cel Mare numirile Fiului toate și de multe ori s-au numărat și nu numai s-au numărat, ci și s-au privit? Care și cuvântul acela, Unul Născut, tâlcuindu-l, “nu numai pentru că este Unul”, zice, “din Unul și numai, ci și pentru că întru un chip”[53]. Care aiurea același cuvânt iarăși tâlcuindu-l, a zis întru un chip și cu deosebit chip[54]. Iar acel cuvânt “Unul” a zis pentru că este Unul, iar acela “din Unul” pentru că L-a născut întru feciorie, aceeași este a zice, pentru că nu din însoțire. Iar acel “numai” ce altceva poate fi fără cât că numai Fiu, iar nu și Tată, nici Purcezător. Iar dacă și Tatăl numai Tată Se zice, cu cuviință – că din Tatăl este Duhul – și al Tatălui Duh Se zice și Tată și al Duhului se va zice ca un Purcezător; că marele Iacov, fratele lui Dumnezeu, a zis că El este Părinte al Luminilor [55] (Iacov 1, 17), adică al Fiului și al Duhului . precum și marele Atanasie, tâlcuind, zice[56]. Iar dacă aceasta așa este, precum și este, s-ar fi zis și Fiul Tată al Luminii, adică al Sfântului Duh, dacă și dintr-Însul, precum zici tu, ar fi fost Duhul. Deci dacă cu aceasta era a-L numi pe Fiul, adică Tată al Luminii sau Purcezător al Sfântului Duh, cum marele în teologie Grigorie nu le-ar fi pus mai întâi decât toate celelalte numiri ale Lui și mai vârtos că se nevoia să-L arate de o cinste cu Tatăl? Pentru aceea zice: “Dacă mare este Tatălui a nu fi de la nimeni, nu este mai mic Fiului din acest fel de Tată a ieși. Și se află la Fiul nașterea lucru atât de mare”[57]. Deci, de s-ar fi aflat la Fiul aceea, adică a fi purcezător, cum nu ar fi zis acest lucru atât de mare; pentru care și mai mult s-ar fi văzut că arată pe Fiul întocmai cu Tatăl? Dar nu a zis; pentru aceasta dar nici nu se află.”

34. Iar noi împreună cu Sfinții Părinți Îl punem de mai multe ori pe Duhul după Fiul, și pe Acesta după Tatăl, ca acelor Trei pentru noi prea-mari, cu cuviință dumnezeiască și cu iconomie purtătoare de grijă, prin toate să dăm prea-scurtă slavoslovia, și mulțumirea și pomenirea. Nu pentru că Ele, adică Fețele, sunt a doua și a treia cu cinstea și cu vrednicia, pentru că sunt de o cinste, nici pe Doime făcând-o noi început al Feței celei uneia, nici aducând la Doime pe Cea una. Ci nouă un Dumnezeu ne este, fiindcă la o Pricină Se aduc și Duhul, și Fiul, din Care numai și Unul, și Altul au și ființa; și pentru că un început este Tatăl, precum zice și făcătorul de minuni Grigorie. Deci după aceasta este un Dumnezeu, și pentru că o fire este la câte Trei Persoanele. Căci acestea – adică două și trei, și Cea dintr-Însul și a Se aduce la Dânsul – nu despart firea, ci Se despart împrejurul firii. Căci nici nu sunt chiar dintr-însa, măcar că nu fără de dânsa, nici nu Se aduc la dânsa, măcar că nu fără de dânsa. Căci firea, care este una, cum se va naște ea pe sine, și se va purcede și se va aduce la sine? Așadar nici început nu au cele dintr-Însul, nici pricinuitoare nici pricinuită nu poate fi ei însăși firea cea una. Deci – dacă toate Acestea sunt chiar și cu adevărat după acestea după care Se și împart, iar Acestea sunt cele trei Ipostasuri, adică cele trei Fețe ale uneia cu firea Dumnezeirii – când Latini O zic din Amândouă pe Cea una, zic adică din amândouă Fețele. Căci după Acestea, adică după Fețe, Se și zice “Amândouă”, căci Cea una nu poate să Se zică cândva “Amândouă”. Deci - de vreme ce după Acestea, adică după Fețe , O zic ei din Cele două pe Cea una, după Care Se și înțeleg și Se zic și începutul și pricina – pentru aceea din două începuturi O zic ei pe cea una Față, și două începuturi și două pricini, și aduc în lăuntru multa dumnerzeire (politeismul), Căci este un Dumnezeu nu numai pentru că este o fire [dumnezeiască], ci și pentru că la un [singur] Ipostas au aducerea Cele dintr-Însul. Și Cele două din început Se aduc la o Pricină și un început nu numai împreună, ci și fiecare dintr-Însele deosebit. Și pentru aceasta este un început al Dumnezeirii și un Dumnezeu după această aducere, pentru că amândouă Fețele Se aduc la Una fără de mijlocire. Căci, de nu ar fi fără de mijlocire și Duhul din Tatăl, aceasta de nevoie ar face două pricinile Duhului (filioque n.n.): pe cea din mijloc și pe cea de la margine. Și, pentru o aducere de acest fel, nu este cu putință ca Cele trei să fie un Dumnezeu. Iar mai vârtos nu este cu putință nici a fi Dumnezeu Cel ce este din Tatăl prin mijlocirea Dumnezeirii (pnevmatomahism sau macedonianism – erezie care descria Ipostasul Sfântului Duh ca fiind “o creatură și o făptură făcută prin Fiul” n.n.), căci prin mijlocirea Dumnezeirii a venit Tatăl la zidiri, după teologi.

35 „Căci, [El] nu le-a zidit pe acestea ca Cel ce este Tată, ci ca Cel ce este Dumnezeu. Iar Fiul este un Dumnezeu împreună cu Tatăl; pentru aceasta, zidirile sunt din Tatăl „prin Fiul” ca dintru un Dumnezeu. Și unul este începutul zidirilor, Dumnezeu. Iar Dumnezeu naște și purcede ca Cel ce este Tatăl al Luminilor (Iacov 1, 17) celor împreună cu El vecuitoare. Deci, dacă Duhul Sfânt ar fi din Tatăl prin Fiul ca din unul, nu va fi din Tatăl și Fiul ca dintru un Dumnezeu, ci ca din Cel ce ar fi un tată, Tatăl și Fiul. Și ce poate fi mai fără de cuviință decât această amestecare? Pentru aceea, și ei fugind de aceasta, Latinii zic: „ca dintru un Dumnezeu”. Ceea ce nu are loc nicidecum, precum s-a arătat, mai vârtos pentru că și Duhul este un Dumnezeu împreună cu Tatăl și cu Fiul. Deci, de vreme ce cu adevărat și negreșit unul este Tatăl, pentru aceasta Fiul și Duhul au un Început și o Pricină numai pe Tatăl nu numai Amândoi împreună, ci și deosebit fiecare dintr-Înșii. Și astfel un Început este al Dumnezeirii, deși acelora care cugetă cele ale Latinilor, prihănindu-se și zicând două începuturi la Dumnezeire, li se pare că se îndreptează întărindu-se că socotesc un început al Fiului și al Duhului. Căci, voind să ne amăgească, aceasta întăresc ei precum am zis și mai-nainte. Căci însă și pentru aceasta se îmvinuiesc ei de către noi: Cum zic unul începutul Fiului și al Duhului, dar grăiesc [a fi] două începuturile Duhului Celui unul? Iar aceia, întrebați fiind pentru unul, adică pentru Duhul, răspund cu amăgire pentru amândoi, adică pentru Fiul și pentru Duhul, amăgindu-se mai vârtos pe sine decât pe cei ce întreabă.”

37 „Deci Dumnezeu și Tatăl, ca Cel ce este Tată, este Început și Pricinuitor; și, ca Cel ce este Început, este Tată al Luminilor (Iacov 1, 17), adică al Fiului și al Duhulu; și, ca Cel ce este Pricinuitor, este Pricinuitor și Început și Tată. Deci, de este și Fiul pricinuitor al Duhului, de nevoie va fi și început și Tată, ca Cel ce este pricinuitor; că, precum la om, ca cel ce este om, fiindcă este primitor de știință, pentru aceasta cel ce este primitor de știință nu se poate a nu fi și om, așa și la Dumnezeu; de vreme ce Tatăl, ca Cel ce este Tată, este Început și Pricinuitor, pentru aceasta Cel ce este Pricinuitor nu este cu putință să nu fie și Început și Tată, măcar că teologul Grigorie scrie: „că așa este Fiu chiar cu adevărat Fiul, pentru că nu este El și Tată”[100].

Vezi că se leapădă arătat singura începătorie și unimea cea după Ipostas a Tatălui[101] de cei ce zic că Duhul este și din Fiul și nu suie pe amândouă Fețele numai la un izvor al Dumnezeirii? Că o fire sunt și toți oamenii, dar nu unul toți oamenii. Și măcar deși unii prin alții, iar mai vârtos prin cei mai înainte de noi, ne suim la unul strămoșul, dar multe sunt pricinile și nu suntem din unul noi, pentru aceasta nici nu suntem unul.”

( Sfântul Grigorie Palama )

Last edited by pamvoo; 08.11.2019 at 21:53:05.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 08.11.2019, 21:53:48
pamvoo pamvoo is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2016
Mesaje: 4
Implicit

"Pentru că fiecare dintr-Însele nu are unime către cealaltă mai puțin decât către Sine; adică întru toate una sunt Tatăl, Fiul si Sfântul Duh, afară de nenaștere, și de naștere și de purcedere. Iar despărțirea se vede cu cugetul; pentru că un Dumnezeu cunoaștem; iar deosebirea o înțelegem numai întru însusiri, a părintimii zic, și a fiimii, și a purcederii, dupa Pricină, si Pricinuit si desăvârșirea Ipostasului, adică după chipul ființării pe deosebire o înțelegem. Căci nici depărtare a locului, precum la noi, nu putem zice la Dumnezeirea cea nescrisă împrejur. Fiindcă Ipostasurile sunt Unele întru Altele întrucât să nu se amestece Unul cu Altul: ci se țin Unul de Altul, după cuvântul Domnului, Care a zis: „Eu întru Tatăl, și Tatăl întru Mine” (Ioan 14: 11). [La Ipostasurile Dumnezeirii nu este] nici deosebire a voinței, sau a socotelii, sau a lucrării, sau a puterii, sau a altceva, care acestea nasc întru noi pe despărțirea cea cu lucrul, și cu totul desăvârșită. Pentru aceea nici nu zicem că Tatăl, și Fiul și Sfântul Duh sunt trei dumnezei, ci mai vârtos zicem că Sfânta Treime este un Dumnezeu. Căci la un Pricinuitor Se aduc Fiul și Duhul, dar nu Se alcătuiesc, nici Se amestecă după amestecarea lui Savelie. Fiindcă nu Se unesc - precum am zis - încât să Se amestece, ci încât să Se țină Unul de Altul, și au încăperea cea întru Sine, adică a Unuia în Altul, fără de nici o amestecare sau tulburare. Nici nu se depărtează Unul de Altul și nu se taie cu ființa, după despărțirea lui Arie. Pentru că Dumnezeirea este neîmpărțită întru Cele despărțite, ca să zic în scurt. Așa cum, în trei sori ce se țin unul de altul și nu sunt despărțiți cu nici o depărtare de loc, una este amestecarea și împreunarea luminii."

( Sfântul Ioan Damaschinul )



"Dreapta credință în scrierile Sfinților Părinti, Vol. 2 /
Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan Damaschinul – București: Editura Sophia, 2009"

Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare