rasul ca terapie

[miles to truth]

Ultimul deceniu a adus, în sprijinul proverbului citat la începutul articolului("râsul este cel mai bun medicament"), numeroase argumente reieşite din cercetări ce abordau legătura nebănuit de puternică dintre râs şi starea de sănătate. În afară de constatarea empirică, de mult ştiută, că oamenii veseli şi optimişti sunt, în general, mai sănătoşi şi trăiesc mai mult, studii recente au început să scoată la iveală conexiuni mai specifice între terapia prin râs şi evoluţia unor boli precum demenţa, cancerul, maladiile cardiovasculare...

În 2006, un studiu publicat de cercetători de la Universitatea Maryland, SUA, arăta că râsul provoacă dilatarea endoteliului vascular (peretele intern al vaselor de sânge) şi măreşte fluxul sangvin. Efectul s-ar datora eliberării de către hipotalamus a unor compuşi de tipul endorfinelor care, ataşându-se de receptori specifici din endoteliul vascular, ar stimula producerea de oxid de azot. Această substanţă are ca efect dilatarea vaselor de sânge şi, după cum arată alte studii, publicate în 2009, reduce inflamaţiile şi scade probabilitatea formării cheagurilor de sânge.

Alte cercetări au arătat că râsul stimulează activitatea sistemului imunitar, scade tensiunea arterială, reduce nivelul unor hormoni de stres (precum cortizolul şi epinefrina), micşorează nivelul de colesterol în sânge, scăzând astfel riscul apariţiei bolilor cardiovasculare şi a diabetului. Râsul are un efect la fel de bun asupra organismului ca şi exerciţiul fizic, ajutând la echilibrarea funcţiilor corpului.
De asemenea, un râs zdravăn pune în mişcare diafragma, un muşchi cu rol important în circulaţia sângelui - şi iată de ce râsul a fost utilizat recent ca parte din tratamentul ulcerului varicos.

Cele mai recente ştiri în acest domeniu vin de la Universitatea New South Wales, Australia: un studiu publicat chiar în acest an susţine că râsul e un "leac" eficient în ameliorarea simptomelor demenţei. 400 de pacienţi vârstnici, suferind de demenţă, care locuiau în 36 de cămine de bătrâni, au fost implicaţi în acest proiect de cercetare, ce presupunea intervenţia unui specialist în terapia prin umor. Acesta, un profesionist care, prin jocuri, glume şi cântece, îi încuraja pe pacienţi să socializeze şi să comunice, a lucrat cu 200 din cei 400 de rezidenţi ai căminelor. Ceilalţi 200 de pacienţi au constituit grupul de control, care a primit doar îngrijirile standard prevăzute pentru starea lor de sănătate. Personalul de îngrijire a fost, de asemenea, instruit de un alt profesionist, pentru a învăţa să integreze umorul în comportamentul faţă de pacienţi.
Rezultatele au fost foarte promiţătoare: în cazul celor care primiseră şi un "tratament cu umor", agitaţia (una dintre cele mai frecvente probleme întâlnite la pacienţii cu demenţă, şi care, în mod obişnuit, este ţinută sub control cu ajutorul unor medicamente puternice) s-a redus în medie cu 20%. A scăzut astfel nevoia administrării de medicamente anti-psihotice care, spre deosebire de râs, au efecte secundare neplăcute. Şi personalul a beneficiat mult de pe urma acestui program, suportând mai uşor şi abordând cu mai mult entuziasm sarcinile dificile pe care le presupune îngrijirea acestor pacienţi.