Care este pozitia BOR fata de persoanele care fac doar cununuia civila?

[anna21]

În prealabil postat de costache marilena

Asa trebuie sa fac Rodica. Mi-am propus de mule ori sa incep o astfel de discutie cu ea. Dar, vezi tu, este foarte delicat. Eu sunt principala vinovata ca nu am dat copiilor mei o educatie mai profund crestina. Nu i-am familiarizat cu biserica. In afara de rugaciunile de culcare (pe care ei nici nu le mai zic) nu i-am invatat mai nimic.
Acum, la maturitate, mi-a venit si mie mintea la cap si am "luat legatura" cu Dumnezeu. MI-am dat seama ca i-am lipsit pe copii de cea mai inalta si necesara invatatura: nimic fara Dumnezeu.
Va trebui mult tact sa incep sa-i vorbesc fetei mele despre voia lui Dumnezeu, despre respectarea legilor Lui sau despre binecuvantarile Lui?
Majoritatea tinerilor "moderni" fara o oarecare educatie religioasa pufnesc si isi dau ochii peste cap:'"da...da...Bine...bla, bla, bla..."
Insa, oricum va reactiona ea, va trebui sa-i tin o lectie de morala crestina. Poate nu ma va asculta la inceput insa stiu sigur ca ii va ramane ceva in capusor. Este totusi un om bun, cu bun simt si relativ ascultatoare.
Dar ce mie nu-mi este cu putinta este cu putinta Lui Dumnezeu. In El imi pun nadejdea. Cu post si rugaciune!

Oooo, nu este timpul trecut.
Trebuie sa-i spui ce este bun, nu gresesti, chiar daca ea nu va asculta.

Parintii mei au fost destul de permisivi (desi eu nu i-am perceput asa la vremea adolescentei), dar cand am pus problema sa ma mut cu prietenul meu, efectiv au "explodat": era ceva care depasea nivelul lor de toleranta.
Au fost discutii f urate, ca eu nu puteam intelege "de ce" sa nu ma mut cu prietenul meu decat daca ma marit. . Nu puteam sa-i inteleg (eram chiar ingrozita de "anacronismul" lor - nici macar nu au ridicat obiectii religioase, ca probabil as fi fugit de acasa la cat de revoltata eram) si era f frustrant de ambele parti. Pana la urma i-a dat Dumnezeu gandul bun prietenului meu si a propus sa ne casatorim (evident, el stia despre atitudinea parintilor mei, cred ca asta a avut un rol).
Ceea ce au avut ei de spus atunci a contat enorm peste timp. Azi sunt mandra de parintii mei ca au principii sanatoase si ca au luat atitudine la momentul potrivit (desi, repet, motivatia lor nu a fost una religioasa, ci au vrut sa ma fereasca de aranjamente imorale).


Un alt fapt care-mi vine in minte.. Am in familie o persoana care traieste in concubinaj de ani intregi cu o tanara. Cand i-am vizitat, copilasul meu a intrebat: este maritata? cam jenant . A inceput sa intrebe cand se vor casatori, sa inisite ca fata ar trebui sa faca parte din familie etc.. L-am lasat sa vorbeasca (cineva poate sa spuna astfel de lucruri fara sa trezeasca revolta). I s-a parut copilului ca nu este suficient si cu alta ocazie a insistat in fata parintilor tanarului ca trebuie sa-l insoare.. Ma gandeam daca nu cumva chiar Dumnezeu ii mustra prin gura unui copil de 6 ani (dar ma tem ca va ramane fara efect).