Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

Cam asta vreau să spun și eu: Nici părintele Stăniloae n-a schimbat, nici părintele Galeriu sau părintele Noica, nici alții care sunt socotiți de către unii mai ecumeniști. Cel puțin despre părintele Galeriu am citit părerea asta. Cineva îi scuza „ecumenismul” (îi numea pe catolici frați) pentru bunătatea sa extraordinară.

Nu l-a înțeles nici pe sfinția sa, la fel ca nici pe alți mari teologi și trăitori profunzi ai creștinismului ortodox. Puțini i-au cunoscut pe Sfinții Părinți așa ca acești teologi neo-patristici, de care am mai discutat.

Lupta actuală a ortodoxiei împotriva ecumenismului sau a catolicismului este într-un fel o luptă cu imaginea sa din oglindă. Vreau să spun că tocmai din occident i-a venit Ortodoxiei viziunea scolastică, gândirea tehnică, mecanică a mântuirii. Se vorbește și la noi despre har în același fel ca și la ei, detașându-l, adesea, de Persoanele Sfintei Treimi.
Chiar dacă teologic se consideră ca fiind energie divină necreată, se sistematizează și este considerat ca și cum ar fi o energie desprinsă de Dumnezeu, care acționează cumva automat, nu prin voință divină.

Or, la părintele Stăniloae toată teologia ține cont de raportul dintre persoane. Ortodoxia, așa cum o înțelege Părintele, este diferită de Catolicism tocmai prin această viziune. Iar viziunea asta nu se poate naște decât ducând o viață de rugăciune, de relație în Duhul Sfânt cu Dumnezeu.

În general, consideri că eu sau cei care au opinii asemănătoare gândim după mintea noastră și de aceea ne depărtăm de Dreapta credință. Ți-am dat, însă, câteva citate din Dogmatica de seminar. Citește-o și tu, citește și Dogmatica Părintelui Stăniloae, poate și alte cărți ale Părintelui, și vei vedea care este izvorul gândirii așa-zis ecumeniste.

În prealabil postat de N.Priceputu

Lupta actuală a ortodoxiei împotriva ecumenismului sau a catolicismului este într-un fel o luptă cu imaginea sa din oglindă. Vreau să spun că tocmai din occident i-a venit Ortodoxiei viziunea scolastică, gândirea tehnică, mecanică a mântuirii. Se vorbește și la noi despre har în același fel ca și la ei, detașându-l, adesea, de Persoanele Sfintei Treimi.
Chiar dacă teologic se consideră ca fiind energie divină necreată, se sistematizează și este considerat ca și cum ar fi o energie desprinsă de Dumnezeu, care acționează cumva automat, nu prin voință divină.

Or, la părintele Stăniloae toată teologia ține cont de raportul dintre persoane. Ortodoxia, așa cum o înțelege Părintele, este diferită de Catolicism tocmai prin această viziune.

Subscriu pe deplin. E vorba desprea ceea ce numim „tristă ironie”.

Tocmai împotriva acestei viziuni mecaniciste, impersonale vorbea și părintele Rafail în citatul care l-am pus mai devreme pe acest topic. (cel pe care Catalin l-a desfiintat pe motiv ca parintele Rafail, neavand acces la internet, ar citi mai putin ca noi...)

edit: de fapt nu subscriu chiar pe deplin :). Fiindca sunt si multi oameni ai bisericii care iau pozitie intr-un mod pravoslavnic impotriva ecumenismului.....de fapt eu am observat ca acestia predomina in viata reala (doar aici pe forum predomina antiecumenismul ideologic)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

Sa lasam genul asta de poezie si sa revenim la valorile moralei crestine.

Nu putem lăsa genul ăsta de poezie, pentru că e însăşi poezia Scripturii, a Tradiţiei şi a Bisericii.
Dar raţionalismul nu înţelege limba poeziei, pe care o confundă cu manelele şi versificările.
Poezia e duh gingaş, dincolo de grosolăniile limitative şi zdrobitoare ale minţii trufaşe.

Relativismul dogmatic, numit aşa de antiecumenişti, este după mintea mea astfel:
a) fie expresia refuzului unui om care a cunoscut BIserica şi pe Hristos de a purta jugul Celui Blând şi Smerit cu inima;
b) fie expresia unui început de drum în Biserică, omul nefiind încă lămurit ce e cu el şi cu Dumnezeu.

Dar chiar şi între oameni cu credinţă tare şi bine roditoare, apar deseori interpretări subiective, accente diferite, coloraturi aparte care fac ca Părintele Stăniloae, de pildă, să nu fie Părintele Galeriu sau Părintele Bartolomeu Anania etc.

Oameni diferiţi aleargă la duhovnici diferiţi, printre altele şi datorită unor nuanţe care îi diferenţiază şi pe unii (duhovnicii) şi pe alţii (credincioşii) între ei.
Chiar şi aici pe forum, să zicem că eu mă simt foarte apropiat în gândire şi trăire ortodoxă de N.Priceputu şi MariS_, precum şi de Pelerinul şi de sora Nutucutu. Avem puncte comune, e indiscutabil, însă nu suntem nici pe departe identici, în nici o privinţă.
Iar dacă nu suntem identici, ar trebui să scot securea la ei şi să le cer să fie ca mine în credinţă? Ce, nu-i îndeajuns că suntem iubitori unii cu alţii, măcar că suntem respectuoşi şi iertători reciproc? Şi că ne completăm opiniile, uneori purtînd mici polemici cu gândul că suntem pe Cale, încă, iar nu depozitari deja ai Adevărului?

Valorile moralei creştine, de care pomeneşti, sunt bine şi clar formulate. Le ştiu şi copilaşii, nu-i problemă, că bunicuţele nu încetează să le turuie, zi şi noapte.
Dar egoismul, dispreţul, răutatea, îngâmfarea, brutalitatea şi stângăciile în dialog, ş.a.m.d.
fac ca aceste valori să rămână agăţate pe un colţ de cer, departe foarte de evenimentele dintre noi.
Să punem deci valorile moralei creştine mai între noi, mai la sol. Şi să continuăm exerciţiile de dialog ale acceptării alterităţii, cu iubire, cu gândul şi râvna de a deprinde cât de cât iubirea, pentru început.

Aşa e poezia asta numită viaţă de om creştin.
Dacă nu mă înşel, ea se sprijină tare inclusiv pe dogmatică. Ia cercetează niţel, şi vei vedea chiar în dogmatică temeiul poeziei vieţii creştinilor.

[laurastifter]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu putem lăsa genul ăsta de poezie, pentru că e însăşi poezia Scripturii, a Tradiţiei şi a Bisericii.
Dar raţionalismul nu înţelege limba poeziei, pe care o confundă cu manelele şi versificările.
Poezia e duh gingaş, dincolo de grosolăniile limitative şi zdrobitoare ale minţii trufaşe.

Relativismul dogmatic, numit aşa de antiecumenişti, este după mintea mea astfel:
a) fie expresia refuzului unui om care a cunoscut BIserica şi pe Hristos de a purta jugul Celui Blând şi Smerit cu inima;
b) fie expresia unui început de drum în Biserică, omul nefiind încă lămurit ce e cu el şi cu Dumnezeu.

Dar chiar şi între oameni cu credinţă tare şi bine roditoare, apar deseori interpretări subiective, accente diferite, coloraturi aparte care fac ca Părintele Stăniloae, de pildă, să nu fie Părintele Galeriu sau Părintele Bartolomeu Anania etc.

Oameni diferiţi aleargă la duhovnici diferiţi, printre altele şi datorită unor nuanţe care îi diferenţiază şi pe unii (duhovnicii) şi pe alţii (credincioşii) între ei.
Chiar şi aici pe forum, să zicem că eu mă simt foarte apropiat în gândire şi trăire ortodoxă de N.Priceputu şi MariS_, precum şi de Pelerinul şi de sora Nutucutu. Avem puncte comune, e indiscutabil, însă nu suntem nici pe departe identici, în nici o privinţă.
Iar dacă nu suntem identici, ar trebui să scot securea la ei şi să le cer să fie ca mine în credinţă? Ce, nu-i îndeajuns că suntem iubitori unii cu alţii, măcar că suntem respectuoşi şi iertători reciproc? Şi că ne completăm opiniile, uneori purtînd mici polemici cu gândul că suntem pe Cale, încă, iar nu depozitari deja ai Adevărului?

Valorile moralei creştine, de care pomeneşti, sunt bine şi clar formulate. Le ştiu şi copilaşii, nu-i problemă, că bunicuţele nu încetează să le turuie, zi şi noapte.
Dar egoismul, dispreţul, răutatea, îngâmfarea, brutalitatea şi stângăciile în dialog, ş.a.m.d.
fac ca aceste valori să rămână agăţate pe un colţ de cer, departe foarte de evenimentele dintre noi.
Să punem deci valorile moralei creştine mai între noi, mai la sol. Şi să continuăm exerciţiile de dialog ale acceptării alterităţii, cu iubire, cu gândul şi râvna de a deprinde cât de cât iubirea, pentru început.

Aşa e poezia asta numită viaţă de om creştin.
Dacă nu mă înşel, ea se sprijină tare inclusiv pe dogmatică. Ia cercetează niţel, şi vei vedea chiar în dogmatică temeiul poeziei vieţii creştinilor.

Mă asociez întru totul punctului dvs de vedere (şi de data aceasta).
Pr. Stăniloae: "Dumnezeu este atât de mare, încât doar poezia poate încerca să-L exprime". :)

[laurastifter]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu putem lăsa genul ăsta de poezie, pentru că e însăşi poezia Scripturii, a Tradiţiei şi a Bisericii.
Dar raţionalismul nu înţelege limba poeziei, pe care o confundă cu manelele şi versificările.
Poezia e duh gingaş, dincolo de grosolăniile limitative şi zdrobitoare ale minţii trufaşe.

Relativismul dogmatic, numit aşa de antiecumenişti, este după mintea mea astfel:
a) fie expresia refuzului unui om care a cunoscut BIserica şi pe Hristos de a purta jugul Celui Blând şi Smerit cu inima;
b) fie expresia unui început de drum în Biserică, omul nefiind încă lămurit ce e cu el şi cu Dumnezeu.

Dar chiar şi între oameni cu credinţă tare şi bine roditoare, apar deseori interpretări subiective, accente diferite, coloraturi aparte care fac ca Părintele Stăniloae, de pildă, să nu fie Părintele Galeriu sau Părintele Bartolomeu Anania etc.

Oameni diferiţi aleargă la duhovnici diferiţi, printre altele şi datorită unor nuanţe care îi diferenţiază şi pe unii (duhovnicii) şi pe alţii (credincioşii) între ei.
Chiar şi aici pe forum, să zicem că eu mă simt foarte apropiat în gândire şi trăire ortodoxă de N.Priceputu şi MariS_, precum şi de Pelerinul şi de sora Nutucutu. Avem puncte comune, e indiscutabil, însă nu suntem nici pe departe identici, în nici o privinţă.
Iar dacă nu suntem identici, ar trebui să scot securea la ei şi să le cer să fie ca mine în credinţă? Ce, nu-i îndeajuns că suntem iubitori unii cu alţii, măcar că suntem respectuoşi şi iertători reciproc? Şi că ne completăm opiniile, uneori purtînd mici polemici cu gândul că suntem pe Cale, încă, iar nu depozitari deja ai Adevărului?

Valorile moralei creştine, de care pomeneşti, sunt bine şi clar formulate. Le ştiu şi copilaşii, nu-i problemă, că bunicuţele nu încetează să le turuie, zi şi noapte.
Dar egoismul, dispreţul, răutatea, îngâmfarea, brutalitatea şi stângăciile în dialog, ş.a.m.d.
fac ca aceste valori să rămână agăţate pe un colţ de cer, departe foarte de evenimentele dintre noi.
Să punem deci valorile moralei creştine mai între noi, mai la sol. Şi să continuăm exerciţiile de dialog ale acceptării alterităţii, cu iubire, cu gândul şi râvna de a deprinde cât de cât iubirea, pentru început.

Aşa e poezia asta numită viaţă de om creştin.
Dacă nu mă înşel, ea se sprijină tare inclusiv pe dogmatică. Ia cercetează niţel, şi vei vedea chiar în dogmatică temeiul poeziei vieţii creştinilor.

Le-aş propune celor care mă acuză de "relativism" pentru că mă bucur şi mă mir de taina unicităţii fiecăruia dintre noi, le-aş propune să mediteze la următoarea întrebare simplă:
din ce motiv, oare, între cărţile Sfintei Scripturi există diferenţe foarte uşor observabile, în funcţie de autorii lor?
De exemplu, între epistolele Noului Testament (redactate aprox. în aceeaşi perioadă şi având acelaşi mesaj despre Hristos Cel răstignit şi înviat) stilul literar şi chiar unele dintre ideile Sfinţilor Apostoli Petru, Pavel, Ioan, Iacov şi Iuda se deosebesc între ele destul de mult.
Oare nu aveau toţi aceeaşi credinţă?
Sfântul Apostol Pavel spune: "deci ori eu, ori aceia aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut" (I Cor15, 11). Prin urmare, el recunoştea cu toată convingerea adevărul şi caracterul revelat al mesajului celorlalţi Apostoli, deşi fiecare dintre ei îl transmitea într-un stil diferit şi accentuând idei diferite. Îi recunoştea harul apostolic lui Petru, deşi, la Antiohia, avusese cu el o... polemică pe teme de credinţă (Gal2).
De ce-n Scripturi există o varietate atât de mare de genuri literare... de la poezie (Psalmi şi alte multe pasaje şi scrieri întregi cu un caracter poetic, de o deosebită valoare literară), până la scrieri profetice, apocaliptice (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, dar şi anumite pasaje din V T aparţinând genului literar apocaliptic), scrieri din lit. sapienţială, cărţi istorico-narative, epistole etc?
De ce, oare, Duhul Sfânt nu le-a insuflat tuturor autorilor biblici să scrie fix aceleaşi cuvinte şi definiţii, fără a le lăsa libertatea de a transmite mesajul divin în stilul propriu al fiecăruia? De ce Dumnezeu i-a lăsat, cu alte cuvinte, să mărturisească mesajul revelat cu atât de multă... originalitate?
Aştept cu interes opiniile unor parteneri de dialog precum Cătălin, Alin sau Dragoş, care înţeleg credinţa într-un mod diferit unor useri precum domnul profesor Cezar, domnul N.Priceputu, domnul MariS ş. a.
Hristos în mijlocul nostru!

P. S. Faptul că aici, pe topic, s-au creat deja două tabere (pe de o parte, Cezar_Ioan, N.Priceputu, MariS, Vlad, Theodore şi eu - sper că n-am uitat pe cineva -, iar pe de altă parte Cătălin2, AlinB, Dragos ş. a.) evidenţiază tocmai ideea pe care încerc s-o susţin: aceea că aceleaşi realităţi (mai exact, aceeaşi credinţă) pot fi privite, înţelese, asumate, trăite în modalităţi diferite şi, tocmai prin aceasta, complementare. Şi inclusiv între cei care simt şi trăiesc în modalităţi asemănătoare credinţa în Dumnezeu există diferenţe de nuanţă în gândire. :) Şi asta este minunat!
"Dacă ar fi toţi un singur mădular, atunci unde ar mai fi trupul?" - se întreba retoric Apostolul neamurilor cel care, într-un alt context, remarcase şi faptul că "fiecare are de la Dumnezeu chemarea sa: unul aşa, altul într-alt fel" (I Cor7, 9).

Laura, măcar pe forum nu sunt „domnul”. Doar N.Priceputu :)

[DragosP]

Eu nu-s în nici o tabăra.

[laurastifter]

În prealabil postat de N.Priceputu

Laura, măcar pe forum nu sunt „domnul”. Doar N.Priceputu :)

Am înţeles. :)

[laurastifter]

În prealabil postat de AlinB

Unicitatea nu e o valoare.
Sunt criminali care au facut atrocitati unice in istorie..sau ma rog.
Aproximativ.
Nici in erezie nu poti fi absolut original.

Sa lasam genul asta de poezie si sa revenim la valorile moralei crestine.



Nu ai avut niciodata o relatie divergenta, nu-i asa?
Sa stii ca nu e ca in filme.

Aţi scris: "Unicitatea nu e o valoare".
Ce înţelegeţi dvs prin conceptul de "unicitate", în contextul discuţiei despre unicitatea fiecărei persoane umane şi despre modul unic în care fiecare dintre noi trăieşte relaţia cu Acelaşi Dumnezeu? Vă întreb pentru că este posibil ca, prin aceleaşi cuvânt, să înţelegem lucruri didferite şi aceasta să fie cauza polemicii... :)
"Nu ai avut niciodata o relatie divergenta, nu-i asa?"
O, ba da! Inclusiv cu o doamnă profesoară de Filosofie de care sunt foarte ataşată de mulţi ani şi care, de câte ori ne revedem, îmi pune întrebări şi mă contrazice pe teme filosofice şi, mai ales, teologice. O contrazic şi eu, vă puteţi imagina, fiindcă aşa îmi e stilul. :) Şi dumneaei îi place să polemizeze, ca şi mie, aşa că aceste opinii diferite dintre noi nu constituie nicidecum un obstacol în calea dialogului, ci din potrivă. :)
Dezbateri şi polemici am avut şi cu alte persoane mai mult sau mai puţin apropiate, dar mereu pe un ton cuviincios şi într-un mod constructiv.
Să vedeţi ce discuţii am cu un vechi prieten de familie mult mai mare ca vârstă decât mine (are peste 40 de ani), care este ateu. Şi amândurora ne place mult să discutăm. Uneori (n-o spun ca să mă laud, ci doar pentru a vă arăta că nu vorbesc din filme, aşa cum aţi presupus, ci din proprie experienţă) am reuşit să-l conving de anumite aspecte legate de credinţa noastră. I-am mărturisit sincer, din toată inima, ce cred despre Hristos, ce loc ocupă El în viaţa mea, i-am vorbit inclusiv despre anumite noţiuni teologice pe care le-am studiat la facultate (îi place mult să afle lucruri noi şi este o persoană bine informată) şi şi-a exprimat acordul în anumite privinţe. În altele, aem convingeri radical diferite, dar ne înţelegem unul pe celălalt, chiar dacă suntem doar parţial de acord.

[laurastifter]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Excelente comentariile d-rei Laura si ale fratelui Nepriceputu. Subscriu.

Mulţumim pentru susţinere. :)