Violenta in familie?

[Carina Laura]

Doamne ajuta! Am nevoie de un sfat referitor la situatia in care ma aflu de ceva vreme...Crescuta de mica in preajma bisericii, fara tata, doar de mama si bunica, la vremea tineretii am ratacit calea si am trait o viata lumeasca, cu discoteci, desfrau, mandrie etc., desi Dumnezeu mi-a randuit sa cunosc inca de mica preoti si duhovnici mari prin intermediul mamei. O astfel de viata si neascultarea m-au adus in cativa ani la atacuri de panica si slabiciune fizica, si de voie de nevoie m-am reintors inspre Dumnezeu si biserica. Dupa o relatie de 4 ani esuata, m-am trezit la 30 ani singura, mai credincioasa si cu 90 kg fata de cele 57 de la care pornisem. M-am apropiat mult de PS Daniil si de parintele Arsenie, mama ducandu-ma la Prislop inca de la 15 ani. Dupa cateva luni de la despartirea de prietenul meu, care voia o fata de lume si nu una bisericoasa, am inceput sa caut pe acest sait tineri crestini, fete si baieti, voind sa vad daca mai sunt si altii asa " innapoiati" ca mine. Astfel am cunoscut un baiat, am inceput sa vorbim, el mai fusese casatorit si era in Italia la munca. Am simtit din ceea ce ne spuneam ca e omul pe care l-am cautat toata viata. Dupa cateva saptamani a venit in tara, dar am inceput relatia pacatuind trupeste...La cateva luni l-am vizitat eu in IT, apoi a venit din nou in Ro, trecusera vreo 4 luni de cand ne stiam cand am mers impreuna la Prislop. Mai intai am trecut pe la PS Daniil care ne-a dat binecuvantare si ne-a trimis la mormantul parintelui Arsenie, incurajandu-l sa ma ceara acolo de sotie. Dupa alte 2 luni, am fost din nou la el in It, iar duhovnicul lui ne-a sfatuit sa ne casatorim cat mai repede pt a nu mai trai in pacat. In urmatoarea sambata, dupa ce am primit binecuvantarea telefonica a PS Daniil si a duhovnicului meu din tara, am facut cununia religioasa. Astfel, la 6 luni de cand ne cunoscusem, ma casatoream cu sotul meu, convinsa fiind ca a fost lucrarea lui Dumnezeu. Singurul semn de intrebare a fost faptul ca a recunoscut ca dragostea lui nu e ft mare, dar a zis ca la 39 an ani, trecut printr-un divort, stie ce vrea. Binecuvantarile de la mormantul parintelui Arsenie, a Preasfintitului si faptul ca sotul meu este cantaret bisericesc, mi-au fost suficiente ca sa cred ca va fi bine. Lucrurile au fost oarecum amestecate, am avut si momente bune, dar si ispite..la vreo 6 luni am descoperit ca sotul meu viziona fime porno, nefiind satisfacut de aspectul meu fizic, putin mai tarziu a fost diagnosticat cu o forma usoara de epilepsie. In 2013 am pierdut o sarcina si am fost diagnosticata cu o faza precancreoasa de col uterin, urmand operatia. In tot acest timp, dragostea lui a ramas putina, dar principiile crestine ne-au facut sa megem inainte. In 2014 in oct, dupa ce am fost din nou la Prislop a venit si vestea unei sarcini. Cam in luna 4 de sarcina am avut un risc de avort cu internare in spital, timp in care sotul meu, am aflat mai tarziu, compunea si trimitea poezii de dragoste unei doamne din bis, de pe un cont fb secret. Am trecut si peste asta, l-am nascut pe puiul meu Emanuel in 14 iulie 2015. A fost langa mine la spital si o saptamana dupa intoarcerea acasa, si s-a copmortat nesperat de atent si grijuliu. Problema e ca la cateva saptamani dupa, a inceput sa se manifeste violent. Se enerveaza din maruntisuti, initial venea amenintator inspre mine cu mana ridicata si maxilarul inclestat...copilasul la 1, 2 luni se speria si plangea saracutul, apoi a devenit din ce in ce mai agresiv, acum 2 luni a spart o masa cu pumnul, aseara a spart usa...duhovnicul i-a zis sa plece din casa cand il ia furia, iar eu sa tac ca sa nu-l mai provoc...aseara am tacut, dar degeaba. Mi-e frica pt mine si pt Manu...ma gandesc ca odata ajunge sa ma loveasca, mai tarziu poate chiar ma omoara. Ce fac? Eu moarta, el la inchisoare si copilasul meu orfan??? El provine dintr-o familie in care tatal sau avand patima betiei a omorat un om si a facut inchisoare, iar ei, 9 copilasi au fost dusi de stat la casa de copii. Stiu ca toate astea vin din copilarie, dar daca el nu cauta ajutor real, daca da vina pe mine, daca nu schimba nimic ce sa fac?Nu-l mai iubesc ca barbat, cel putin nu ca la inceput, as vrea sa putem duce famila inainte pt ca eu am crescut fara tata si stiu ce inseamna, dar daca stand si rabdand risc viata mea si a lui bebe? Chiar daca nu-i face nimic acum, cand va creste oare nu-l va lovi? Si jignirile si tipetele oare nu-l afecteaza pe puiul meu? Sotul meu face cu noi ce a vazut la tatal lui, asa va ajunge si copilasul meu?
Dati-mi va rog o parere, eu am sa discut problema serios si cu PS si cu duhovnicul, dar poate vreun gand al vostru ma lumineaza in vreun fel. Iertati postarea mult prea lunga. Doamne ajuta!

[aubergine]

Să știți ca nu este neapărat nevoie să fie un om bun dacă cânta în biserică.

Dacă vreți să păstrați familia, încercați să îl duceți la un psiholog și să țineți aproape de biserică.

"Se enerveaza din maruntisuri" - suna destul de ingrijorator. Atat cat stiu despre asta, nu e semn bun. Adica omul dvs. e framantat mereu de ceva, are una sau mai multe griji care il tin in stare de tensiune permanenta, iar aceasta il face irascibil. Pe un asemenea fond de nemultumire/ingrijorare poate fi exploziv, cu descarcari de furie. Chiar daca nu isi doreste asta, chiar daca ii pare rau ca se intampla asa.
Ne-ati dat putine date in legatura cu relatia dvs. concreta. O sa va ridic eu cateva intrebari, ca sa va ganditi singra, eventual, la raspunsuri - nu sa raspundeti inapoi aici, deoarece nu cred ca va ajuta.

1) Cum sta cu bautul si cu consumul de alte substante? Mai consuma filme porno? Are vreo alta patima evident manifesta? - Va intreb deoarece obiceiurile nesanatoase, patimase au printre alte efecte si pe acesta al dezechilibrarii emotionale. Daca are vreo patima din acestea enumerate prioritatea ar fi abstinenta si tratamentul.
2) Cat timp va petreceti impreuna? Cat de mult si de semnificativ vi se pare ca transmiteti unul altuia; comunicati bine? Va impartasiti tot felul de lucruri? Aveti secrete, ganduri ascunse, intentii, planuri si sperante neimpartasite?
3) Ce faceti pentru a va exprima iubirea si a o spori? Concret, care sunt faptele? Daca ne iubim in secret dar nu prea lucram sentimentul in fapte concrete, atunci generam tot felul de incurcaturi, confuzie, indoiala, stres.
4) Cat de mult sunteti centrata pe partea dvs. de contributie la problema? Va ganditi la aportul pe care il aveti in declansarea scenelor de violenta ale sotului? Ati identificat cota dvs. de participare cu claritate? Pentru ca un conflict si o scena de nervi are loc in doua persoane, ca expresie a personalitatii si faptelor ambilor. Conflictul se alimenteaza ori se solutioneaza in cadrul unei relatii circulare, cu un du-te-vino permanent intre A si B. Deci care e cota dvs. de participare la problema? In ce consta? Ce ati putea schimba?
5) Duhovnicul e doar al dvs. ori si al sotului? daca nu aveti duhovnic comun s-ar putea sa apara multe alte probleme. De exemplu impresia sotului ca il barfiti cu duhovnicul. Si pe buna dreptate! Ca asta faceti, de cate ori ii vorbiti duhovnicului despre sot si nu despre dvs.
6) In fine, se intampla des ca, din pricina solicitarii bebelusului, sotia sa fie foarte puternic centrata pe copil si sa il neglijeze pe sot. Cand apare copilul se schimba multe din prioritati. In acest caz sotul s-ar putea simti (chiar daca nu ar avea cu adevarat motiv) abandonat, neglijat. Asta s-ar putea sa il infurie. Ca urmare, cred ca ar fi bine sa discutati tocmai despre aceasta problema cu sotul. Cum se simte in relatie de cand a aparut copilul, ce ar vrea sa se intample de fapt, cum ati putea sa ii oferiti ceea ce cere, care sunt noile limite si noile conditii in care se desfasoara relatia etc.

As mai mentiona ca, dupa cunostintele mele in aceasta chestiune, femeile foarte bisericoase si care fac "ascultare sfanta" de duhovnic (ascultare oarba), eventual de duhovnici "mari", isi cam strica singure familiile. Ma rog, nu singure ci impreuna cu duhovnicul. Aceste credincioase (si credinciosi, desi fenomenul acesta de inalta sfintire in detrimentul slujirii concrete a aproapelui apare mai ales la femei) ar trebui sa stie ca mantuirea, in casnicie, se face tinind mereu cont de posibilitatile ultimului, ale celui mai slab ori mai bolnav, ale "lanternei rosii", iar nu dupa avantul primului (premiantului, atletului campion). Avant care de obicei nici nu e autentic, ci nevrotic. Pentru ca in casnicie nu facem intrecere sportiva - care e mai sfant, care e mai cucernic, care e mai rugator si postitor etc. Taina cununiei nu este un prilej sau o invitatie ca eu sotul sau eu sotia sunt mai bun si mai credincios decat celalalt. Ci, dimpotriva, tocmai pentru ca sunt bun si credincios (prin harul pe care mi l-a daruit Dumnezeu ca sa il fac lucrator in viata concreta), am prilejul in casnicie sa ma arat sprijinul si purtatorul, intre anumite limite, ale celui flamand si insetat (de cele duhovnicesti), descult si sarac, cazut intre talharii de tot soiul.

În prealabil postat de Carina Laura

... initial venea amenintator inspre mine cu mana ridicata si maxilarul inclestat...

Ce ii declansa furia? Ce ati spus ori ati facut? Ganditi-va... Si nu mai faceti.
Daca va place linistea, daca va iubiti copilul, sotul, viata...
Daca nu, puteti continua cu aceleasi apucaturi. Dar sa stiti ca pacatuiti cel putin in aceeasi masura cu sotul.
Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va sporeasca puterile intru cele bune!

[Carina Laura]

Multumesc pentru raspunsuri...va raspund pentru ca simt nevoia sa clarific, asa acum pot, pt a fi inteleasa si ajutata. Eu nu pretind ca sunt sfanta si ca respect indrumarile marelui meu duhovnic, daca as fi ascultat de dumnealui nu ajungeam aici...Nu sunt deloc o mare bisericoasa, cel putin nu in sufletul meu, am muuuult de lucru ca sa pot spune ca indeplinesc cu ceva legea crestina. Duhovnicul sotului e cel de aici, din It, al meu la fel, doar ca pentru mine mai mult din motive practice de locatie, sufletul si dragostea mea sunt pentru cel din Ro, insa cum acolo ajung o data pe an...Relatia cu sotul...daca de la inceput nu am fost pentru el sotia lui si in suflet, nu asa cum o cere relatia intre soti conform bisericii...nu, nu comunicam , nu ne facem planuri decat din cele materiale, nu ne suntem parteneri sufletesti, oricat am incercat....el acum e mai preocupat de emisiunile de politica si de meciuri...despre patimi...nu am avut raporturi toata sarcina si l-am "prins" pe filme din nou..dar stiti cum e..eu am incetat sa mai sper la o viata adevarata de sot sotie..mi-as dori sa putem macar sa ne crestem copilul in conditii decente pentru sufletelui lui, si atat. Despre provocari..ce sa zic, aseara a pornit de ex de la faptul ca bebe a vomat dupa ce i-am dat laptic si a murdarit patura..eu l-am rugat doar sa nu mai tipe sa nu sperie copilul, el a vrut sa-l ia in brate si cu el in brate a traniti usa cu putere...normal copilul s-a speriat mai tare, i l-am luat di brate, dupa care a dat doi pumni, unul in usa dulapului, si celalalt in usa de la hol, pe care a si spart-o...acum...l-oi fi provocat luandu-i copilul din brate..dar cum sa il-l fi lasat cand bb se speriase??? Nu stiu...nu sustin ca nu am vina deloc...sunt doar obosita psihic acum, si sincer stiu ca vine de la munca si pentru prima data mi-e teama...m-am gandit ca o fi de la epilepsie...se enerveaza si tranteste si daca repaa ceva si nu se potriveste o piulita de ex...Interesul meu nu e sa demonstrez cine e mai bun sau mai rau, stiu ca si copilul a fost o binecuvantare nemeritata pt noi...as vrea doar sa nu ne batem joc de el.

O.K. M-am mai linistit...:) Credeti-ma ca nu e asa grav cum ar fi putut fi. Doar sunteti, da, obosita si ingrijorata, ok. La fel ca si sotul, probabil.
Uitati ce cred eu, daca tot mi-ati spus atatea:
1) cred ca ati facut o serioasa greseala ca ati stat in abstinenta pe toata durata sarcinii; putini barbati pot tolera asta, de obicei ajung sa cada in diverse ispite - nu le voi enumera...
2) discutati mai mult cu sotul in termeni de autodescriere, de expunere a ce simtiti, ce intelegeti, ce ati voi etc. Nu ca sa va plangeti (in orice caz, nu prea mult, ca l-ar putea irita inca si mai tare), ci cu scopul bine ingrijit de a-l ajuta sa inteleaga mai clar ce vi se intampla. Practicati, deci, automarturisirea, cu atentie si grija la ton, la unele amanunte. Centrati-va pe ce simtiti, pe ce va sperie, pe ce ati dori - fara sa il invinuiti in vreun fel (pentru ca ii declansati reactii de autoaparare si de ostilitate).
3) rugati pe sot sa se destainuiasca si el, la randul sau; o avea multe de spus si e mai bine sa vi le spuna dvs. decat alteia sau decat la carciuma sau decat in gandurile proprii...
4) cred ca trebuie sa stabiliti de comun acord unele lucruri legate de programul zilnic, nevoile presante etc. si sa va ajutati unul pe altul acolo unde celalalt are slabiciuni si neputinte. Uitati, eu am sprijinit-o pe sotie, in perioada sarcinii si lauziei, facind multime de treburi gospodaresti pe care ea nu le mai putea face. N-aveam nici un chef, uneori imi era foarte greu, dar am inteles ca nu exista alternativa. Ce puteam sa fac?... Apoi am mers, sute si sute de ore cu copilul in parc. Sau la doctor, la cresa, la gradinita, la sedintele cu parintii etc. La randul ei m-a sprijinit acolo unde aveam nevoie; ma aflam in abstinenta dupa o perioada de consum cronic de alcool si ea ma ajuta, conform programului de recuperare, exact asa cum o consiliase medicul si grupul de AA si Alanon. Nu i-a fost usor, credeti-ma, dar a facut-o! Deci cautati unde puteti sa va sprijiniti reciproc, stabiliti termenii si incercati sa faceti asta, cat va e cu putinta. Sunt sigur ca veti aprecia reciproc si starea din familie va fi mai buna, treptat, treptat. Nu in ultimul rand ati putea incerca sa discutati impreuna, ca frati, cu duhovnicul si chiar sa incercati cateva intalniri (doua? trei? - uneori sunt suficiente) cu un consilier psi. V-ar putea facilita comunicarea si gasirea de solutii cu sotul.
5) Avem cu totii nevoie de resurse, de sprijinul semenilor. Bine ar fi daca ati avea in comun cu sotul cativa prieteni (nu separat, ca mai rau face, uneori...), un grup de suport etc. Folositi ajutorul oferit de oamenii din jur - poate ca nu va striga nimeni "hai ca va ajut eu!" dar s-ar putea sa fie acolo, fiecare la locul lor, disponibili...:)

P.S. Pentru mine ca om crestin, am inteles ca modul in care stau de vorba cu Dumnzeu nu consta *doar) in rugaciuni solitare nesfarsite, ori mai stiu eu in ce moduri de a ma raporta la El, noi doi, intr-un solilocviu mirobolizant. Ci, ca atunci cand ma aflu in relatie cu un om, de pilda cu membrii familiei mele, sa fac practic, prin fapte concrete, ceea ce Lui I-ar placea sa fac. Oare cum ar face El daca ar fi in locul meu, ma intreb uneori... Si incerc si eu sa ma tin de urma Lui, cat de cat, chiar daca nu imi iese foarte bine.
Deci puneti accent pe practica concreta atunci cand va vine sa va rugati si sa Il marturisiti pe Hristos. Asa ne rugam si asa Il marturisim cel mai bine cand suntem in familie: practicand umilinta si dragostea jertfelnica, rastignirea prin silirea noastra (nu a nervilor sotului...:)) catre fapte bineplacute Lui.
Veti vedea ca va ajuta si ca o sa va imbunatatiti viata de familie, treptat. Lucrati cu nadejde, cu rabdare si cu daruire!
Doamne ajuta!

[AlinB]

Eu n-as fi atat de linistit.

[AlinB]

În prealabil postat de Carina Laura

despre patimi...nu am avut raporturi toata sarcina si l-am "prins" pe filme din nou..

Nu a vrut el, sau n-ai vrut tu?

În prealabil postat de Carina Laura

...eu am incetat sa mai sper la o viata adevarata de sot sotie..mi-as dori sa putem macar sa ne crestem copilul in conditii decente pentru sufletelui lui, si atat.

...l-oi fi provocat luandu-i copilul din brate..dar cum sa il-l fi lasat cand bb se speriase???

...copilul a fost o binecuvantare nemeritata pt noi...as vrea doar sa nu ne batem joc de el.

1) Carina Laura, ma intristeaza ca vorbesti despre incetarea sperantei... Cu adevarat lucrul acesta, cand sunteti in Taina Cununiei si va impletiti viata, casa e cu totul intristator. Cum sa va cresteti copilul in asa atmosfera? As vrea sa iti reamintesc un lucru de baza, iarta-ma: hrana de care copilul are nevoie cel mai mult este nu laptele, ci iubirea dintre parinti, buna lor intelegere, pacea caminului. Vorbesc ca om patit si cred ca am invatat, cu Harul Domnului, cate ceva despre asta.
As vrea sa te incurajez cu putere sa reconsideri un pic situatia, cu nadejde/speranta.
Iubirea, intre cei care formeaza o familie, este principala preocupare. Sau ar trebui sa fie. Macar in familie sa luptam pentru asta daca in afara, sa zicem, ne simtim adeseori neputinciosi, nepriceputi, fara putere.
M-as bucura sa discuti impreuna cu sotul tau aceasta chestiune: ce este iubirea dintre soti si ce putem face noi sa ne iubim ca sot si sotie, noi oameni crestini? Plecind de la faptul ca orice spor de intelegere si practica in iubirea dintre voi va aduce mult folos si voua si copilului. Vreti sa il faceti fericit si sanatos pe copil? Iubiti-va! Invatati asta, impreuna, pentru ca e singurul lucru pe care trebuie neaparat sa il invatam noi, pamantenii. Cu atat mai mult noi crestinii casatoriti.

2) La noi a fost invers, de mai multe ori...:) Eu eram speriat ca bebe va pati nu stiu ce (vai! micutul s-a speriat!!, vai, micutul sughite! vai, tuseste, vai are febra etc.). Saraca nevasta-mea se uita mirata la mine si nu stia cum sa imi spuna ba ca sunt cam anxios, ba ca minimalizez puterea adaptativa a fapturii din fata mea si uit ca un copil nu pateste nimic doar pentru ca se sperie (face si el un antrenament emotional, acolo, ca doar a venit intr-o lume cu multe prilejuri de spaime, ca si noi). Eram hiperprotector, imi proiectam angoasele personale asupra lui si am inteles cu timpul si destul de greu asta. Cu vremea am descoperit insa ca puiul de om nu trebuie considerat un bibelou si nici nu tre tinut musai in clopotul de sticla ori in palatul de clestar. Dupa cum nici nu trebuie lezat, in mod distructiv. Ideea e ca unui copil e suficient sa ii creem conditii rezonabile pentru dezvoltare. Restul face natura din el si Pronia lui Dumnezeu.

3) Tocmai faptul ca il considerati pe copil o binecuvantare nemeritata ar putea fi inceputul lui a va bate joc de el... Adica Dumnezeu nu stie, oare, mai bine de ce vi l-a trimis? Eu cred ca vi l-a daruit tocmai ca binecuvantare pentru un inceput bun, pentru mai multa incredere in iubirea voastra, in drumul greu spre mantuire. Oameni buni, copilul trebuie primit ca o binecuvantare! Cum poate fi altfel? Ia-l si tu, ca odinioara cand Dumnezeu a facut pace cu oamenii, drept curcubeul de pe cerul vietii voastre...:) Semnul impacarii Domnului cu voi. Dar nu strangeti prea multi nori, prea multa ploaie, ca sa apara curcubeul. Vine el, strengar, si pe cer senin! Doar sa va insoriti si voi nitel, unul pe altul si impreuna.

Hai, nu mai intarzia ci treci degraba la discutii si gesturi sincer afectuoase cu sotul tau! Si da-i si lui voie sa o faca.
Succes,
Domnul sa va calauzeasca!

P.S. Cand ti-ai cerut iertare ultima data de la el? Dar sotul de la tine... Poti incepe sa ii ceri iertare pentru un lucru mic. Sau dimpotriva, pentru ceva foarte important! Cum simti ca poti, deocamdata...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Carina Laura

Interesul meu nu e sa demonstrez cine e mai bun sau mai rau, stiu ca si copilul a fost o binecuvantare nemeritata pt noi...as vrea doar sa nu ne batem joc de el.

Cea mai buna metoda ca sa nu va bateti joc de copil este sa nu va bateti joc de casatorie. Lucrul, simplu daca amandoi aveti dorinta de a duce o viata asa cum ii place Domnului nostru, al carui jug este bun si a carui povara e usoara, devine dificil, dar nu de nefacut daca doar unul are aceasta dorinta. Modelul dv trebuie sa fie Sfanta Familie. Eu nu mi-l imaginez pe Dreptul Iosif aruncand cu zgarieciul prin casa cand mesterea. Stiu ca el alcatuia dulapuri si usi, nu ca le distrugea dand cu pumnii in ele. La randul dv, cercetati daca nu sunteti cam departe de Aparatoarea Doamna.

El ar trebui sa constientizeze ca filmele porno sunt o nenorocire pentru sanatatea spirituala, psihica, fizica si, in cele din urma, sexuala a familiei. Cum sa nu fie furios ? Scena cu copilul care vomeaza laptic in pat e din alt film decat a vazut el ultima oara. Iar dv, nu lasati ca soarele sa apuna peste mania lui. Nu il lasati sa sufere, ci oferiti-i pansamentul blandetii dv. Altminteri, mania devine nebunie, fiindca deosebirea dintre ele sta in durata. Ira furor brevis est.

Se desprimavareaza si lumea incepe sa-si faca planuri de iesire, daca nu chiar de concediu. O retragere spirituala in doi cred ca v-ar prinde bine, ar reaprinde focul stins din camin, ar repune bazele casniciei dv, binestiind ca orice fundament afara de Cristos este nisip. Ati auzit de urarea "casa de piatra!" ? Ei bine, asta inseamna o casa a carei fundatie este Cristos.

Casa de piatra, Carina!