Postul negru

[vsovivivi]

Stomacool şi ochiul fudool păcălesc inima să vrea şi sufletul credul să accepte ca să fure împreună şi să ucidă credinţa credincioasă, băgându-ţi în cap ideea plăcerii artei credinţei necredincioase, şi astfel ochiul tău cel drept devine corupt şi corupător şi de acum el lucrează 'virtutea' făţărniciei ca să crească ceva, să fie tot mai mare, mai matur, mai adult, mai adulter, mai adulteres, mai puternic ereges stăpânitor mânios şi foarte riguros şi meticulos ca să acopere astfel, prin râvna asta deşartă că mereu el când s-ar fi impus să facă dreptate sau să asculte cu sinceritate el şi-a găsit atunci mereu portiţe de neascultare printre cuvinte şi apoi acolo, în capacitatea rigurozităţii, şi-a ascuns toată neascultarea, dezvoltându-şi păcatul judecăţii de fraţi făcut acum dintr-o 'conşiinţă' foarte riguroasă... speriat el că viermele nu se mai linişteşte până nu vede că altul face totul perfect... ca să poată el să nu facă nimic decât să pretindă de la altul totul de parcă aşa ar fi şi el mântuit; păi nu aşa te mântui tu când face altul ce trebuia să faci tu ci aşa va avea el mai multă carne spurcată de însăşi făţărnicia lui, şi bani din afaceri cu cărnărie ca să desfrânze căci carnea spurcată pofteşte carne spurcată.

Caută creştinul sau omul viclean caută ştiinţa şi virtutea, prosperitatea... dar nu cu iubirea curată ci cu egoismul adică iubindu-se întotdeauna mult mai mult pe sine, pentru păcat, pentru mândrie, pentru slava şi răsplata de la oameni.

Pe scurt asta se numeşte virtiutia sau învîrtiutia unde tiutia este un termen folosit pentru a denumi un nătărău, un prost, un cretin, şi această şmecherie practicată cu grozăvie viceversată îl mâncă mereu pe creştin înălţându-l şi grozăvindu-l şi se răzbună: porecleşte sau acuză sau judecă sau ironizează viceversa... se simte ca un criminal, tâlhar, mafiot, bătăuş, călău, sadic dar simpatic şi puternic sau ca un ştiinţific îndoielnic şi pururea necredincios dar crezut de toţi căci a primit diplome şi premii, şi acolo e vorba de ştiinţă căci se crede ştiutor, însă e ştiinţă din necredinţă şi din păcătuire şi care nu este o ştiinţă din adevărata cunoaştere sau o înţelepciune ci este orbire spurcată şi făcărnicie foarte sinceră!.. căci se ascunde omul de Dumnezeu şi omul de om lucrând la planurile ascunse ale vicleniei şi răutăţii, adică vrea mereu să vadă finalul cu bucuria curiozităţii de răul altuia.

Şi dacă nu-i satisfaci pofta vicleană şi vrerea ascunsă din burtochi atunci aruncă cu scrîşniciunea viceversată strigând piei satană dar nu către satana zice aşa ci invers, căci el nu prin lege vrea să piară faţă de lege ca să vieţuiască lui Hristos Cuvântul ci vrea o pieire a ceea ce nu este satanicesc deci zice pustiirea către orice nevinovat, către orice trup afară de duhul spurcat şi satanicesc, căci săgeata lui o trimite greşit şi strâmb şi inversat lăudându-se semeţ, astfel că niciodată nu zice drept şi cu dreptate: Piei satană!.. ci scrâşniciunea dinţilor lui e învârtoşată şi cu subânţeles ispititor şi terorist.

[vsovivivi]

E vorba deci de duhul spurcat şi răzvrătit din om care neagă şi contrazice şi răspândeşte neghina vopsită şi nu vrea să audă pe Domnul şi se preface că nu a auzit niciodată şi că nu ştie şi nu se amestecă făcând pe niznaiul în ideea că nu se bagă la judecată, dar nu e vorba de judecată ci e vorba că el vrea să rămână în păcatul lui, să moară în el deşi susţine că nu vrea să moară în păcate, şi atunci se luptă el ca nebunul, ca un câine mort, ca un câine de pământ străin, ca un cîine-lup negru cu colţi foarte albi... se luptă dorind, vrând, voind, insistând, credulizând

...ca poftind un rai viclean făcut din ascunzişuri fiindcă vrea atunci să poată să reuşească şi să izbutească să ajungă acolo...

... dar nu prin lumină şi în lumină ci prin afaceri cu organe furate, organe cu care se laudă că-s ale lui şi că poate face el ce vrea cu ele fără să dea socoteală la nimeni, dar organele alea nu mai sunt ale lui căci fie le-a măritat, fie le-a vândut, fie le-a dăruit, deci nu mai sunt ale lui, dar el se mândreşte că-s ale lui ca să păcălească şi să aibă cu ce face afaceri matrimoniale sau barcubare sau inelare, şi toată grozăvia asta el o face din lăcomica cea mai plăcută şi nevinovată şi sinceră, din dorinţa, din închipuirea că-i place, crezând că vrea dacă vede că vrea şi se simte sminţişor casnic alintat, dar nu vede credulul sofismul şi furtul şi sugestia minciunii din spate şi din umbră, nu vede crima şi trădarea... ci e suficient ca să întoarcă ea capul în spate zâmbind şi gata, atunci credulul naiv pune botul şi crede în scenariul blestemat şi se lasă să alunece în ispită.

...deci vrea multe pofte deodată, cât mai multe sau pe rând...

...pofte de fete, de fructe, de compot, de dulciuri, ca să le ţie el cu ochii şi să-l ţină ele cu mâna lor delicată...

... realizând practic un patrat de 'înţelepciune', adică nu e înţelepciune ci e mita iubirii egoiste de sine, mita grijii de multe cu care se crede el tot mai mare şi mai tare, griji şi pofte cu care se creşte pe sine ca buruiana cea mai grasă şi frumoasă şi aleasă, căci cică e şi tămăduitoare, se măreşte deci pe sine pentru putere şi plăcere deşartă... adică politeţea făţarnică a idolilor averilor ispititoare şi aprecierilor pentru necredinţă şi dreptate răzbunătoare.

Pe scurt, e vorba de pofta fuereţilor de cât mai multe fereţete deodată sau pe rând până la final, adică e vorba de scenariul ispiticios, ţinerea cu vederea pe multe deodată care te ţin, şi răzbunarea prin ascunderea adevărului şi furarea organelor şi dezbinarea de Dumnezeu prin iubirea egoistă de sine şi mărirea mincinoasă de puterea ta adică e vorba de trădarea primei iubiri curate şi împărtăşite pe dea-ntregul, acolo unde în taină este şi Iisus.

[vsovivivi]

Dimineaţa devreme a trimis Dumnezeu sfinţi şi prooroci ca să te scoată din cădere şi din bătaia năpraznică şi amară care va urma, ca să nu sugi dulapu' pentru ca să scapi atunci când ţi se va da... cu pulanu' peste cap.

Dimineaţa devreme ţi-a vorbit şi la început de orice ţi-a spus cu blândă mustrare că te spurci singur deznădăjduind, căci asta înseamnă 'ţine mintea la iad şi nu deznădăjdui', adică ţine mintea la mustrare şi nu te spurca cu deznădejdea, căci este scris ca noi creştinii să avem nădejdea că vom fi împreună cu Iisus, fie că vor învia cei ce au murit mai înainte în Domnul, fie că noi cei ce vom fi rămas vom trece prin moarte ca să fim cu El, fie vom vieţui la nesfârşit împreună cu El ca în Rai aici pe pământ, fie vom muri şi vom învia de câteva ori ca să ne dovedim dreptatea şi să moştenim cerul şi pământul cel nou al drepţilor, acolo unde locuieşte Dreptatea adică Dumnezeu Sfântul împreună cu toţi sfinţii şi îngerii statornici.

Deci căscatul ăsta eretic al lăcomieie ochilor şi semeţiei chipului ascuns şi trufiei vieţii în trădare adică în ipită pe ispită de parcă ai fi incoruptibil şi infailibil e păcat mare căci deznădejdea înfumurată cu care priveşti ca să-ţi pui încrederea fatalistă în idoli ispitind pe Domnul te spurcă complet cât ai clipi!.. şi e păcat de Dumnezeu, căci Îl lepezi aşa încet încet şi te va mânca făţărnicia, şi vei muri în păcatele tale fără greşală dacă nu te pocăieşti, vei putrezi acolo unde stai în ascuns cu câştigul tău viclean păstrat în ascunzişul ochilor căscaţi exact precum a putrezit brâul de in neudat al lui Israel cel vechi şi al trădătoarei Iuda băgat de Ieremia în crăpătura din piatră în munte, aşa după cum i-a arătat Domnul că a putrezit, deşi era închisă gura crăpăturii cu pământ.

Nimic n-a ajuns acolo la ea, nici apa, nici insectele, nici bacteriile, nimic, şi totuşi brâul de in a putrezit!.. fiindcă Domnul v-a lipit de El ca un brâu de in curat iar voi v-aţi alipit de idoli şi l-aţi lăsat pe Dumnezeu în timp ce neamurile păgâne nici până astăzi nu şi-au lăsat idolii lor deşi ăia nu sunt Dumnezei, şi iată că recabiţii nu beau vin şi nu zidesc case, nu seamănă livezi, şi trăiesc în corturi aşa cum le-a poruncit tatăl lor Recab şi pentru că ei au ascultat de părintele lor până azi deşi nu era Dumnezeu decât un om iată că întotdeauna recabiţii au înaintea Domnului pe unul dintre ei care să fie auzit de Dumnezeu... iar casnicii Domnului cei făţarnici nu au pe nimeni şi rugăciunile lor cele lungi se scufundă ca plumbul spurcat de vrăjitoare la fundul oceanului.

Adică ''...şi nu ne duce pe noi în ispită, în Babilon şi-în Babilochi, ci ne izbăveşte de cel rău prin ispite şi încercări, căci a Ta este Împărăţia şi...''

[vsovivivi]

Puiul de om foarte alintat, copil de bani gata răsfăţat, obraznic, veşnic nemulţumit şi plin de pretenţii, creşte ca un prinţişor sminţişor şi se face mai gras ca un viţel îngrăşat, creşte ca un talent deosebit plin de talente, apreciat şi lăudat de toţi cunoscuţii tatălui, subalterni sau care au avut cândva nevoie de el, sunt siguri că cică va fi o somitate în materie... de orice.

Acest pui de om gLumesc şi nu pui de Dumnezeu ci pui de om şi atât, ajungând el mare devine ereges, aşa ca buda, falnic, frumos, bine pregătit, deştept, îndrăzneţ, serios, având deci toate competenţele şi calităţile gLumii, şi ca orice rege bineînţeles că vrea amante, vrea fete tinere şi frumoase, fete bogate ca el, vrea să borască pe străine, să scuipe, să fecundeze fără obligaţii, deci se lasă plătit de babacii înstăriţi care l-au crescut ca să plătească ei pentru păcate şi dacă nu trăieşte pe banii lor atunci se angajează undeva pe post mare ca să aibă unde să lucreze pentru a primi bani ca să plătească şi el pentru păcate.

Acest tânăr neştiutor, mândru de sine, vrea să fie şi creştin dacă nu cumva a fost botezat de mic, şi atunci descoperind credinţa şi îmbrăcându-se el cu hainele credinţei tăgăduind însă puterea ei căci nu-i place sărăcia dar văzând că Harul stă departe de el, caută atunci să-şi cumpere harul prin mită sau la bogaţi şi merge să plătească harul cu bani tot aşa cum şi-a cumpărat păcatele, căci îşi permite, îşi permite fiindcă a ajuns un fel de rege şi acum eregesul e foarte mânios pe Har şi pe Dumnezeu că de ce nu are şi el duh sfânt ca sfinţii, şi vrea să cumpere Har tot aşa cum a cumpărat mai înainte păcatele. Nu se poate şi Chefa, adică sf. Ap. Petru a zis vrăjitorului că nu poţi cumpăra harul pe bani şi nici să faci afaceri cu har ca să te îmbogăţeşti, căci aia avea în inima lui crezând el că aApostolii şi creştinii asta urmăresc, şi atunci ar fi voit şi el să fie un nou tip de speculant vrăjitor.

Acuma acest personaj, ajuns în culmea experienţelor lui păcătoase, dând de bai, de boli, de întâmplări rele, ajunge ca un mare 'înţelept' să facă analize foarte competente şi să emită păreri foarte drepte, foarte bine socotite... doar că ele au acelaşi scop: oricine să facă cât mai uşor bani cu care să-şi cumpere păcate.

Şi cum a ajuns la concluzia de sine că e un om de foarte mare valoare, toată viaţa lui fiind apreciat de oameni de foarte mare valoare, plăcându-i să se creadă un înţelept, deci intrându-i în cap dorinţa cunoaşterii înţelepciunii, vrea să experimenteze, şi cum practic experienţa are nevoie de situaţii reale ca să devină experienţă iată-l atunci pe eroul nostru celebru cum singur îşi concepe şi-şi crează şi-ţi născoceşte tot ce are nevoie adică tot felul de situaţii şi roluri pentru ca plasându-se în ele să vrea să trăiască foarte neprefăcut tot felul de bune prilejuri prin care să se afirme în fel şi chip şi ca să reacţioneze aşa cum i-ar plăcea lui sau cum ştie că i-ar place publicului sau de ce nu, cum îşi închipuie că i-ar plăcea Domnului, şi astfel, pentru a fi pe plac, crează situaţii în care se joacă jucând pe rând sau deoadtă, ca un măscărici căruia nu-i mai pasă, toate posibilităţile, trăindu-le complet pentru plăcerea de final inclusiv cu păcate şi răutăţi şi făţărnicii, deci trăind orice rol spectaculos chiar dacă unele roluri sunt de desfrânată, de criminal, de făţarnic, de om sadic şi hain, de afacerist zgârcit şi răzbunător, şi mai ales, prin asta, vrea să se arate păcătos şi deznădăjduit ca un fel de smerenie, căci aşa vede el la alţi prefăcuţi, dar nu păzindu-se ci păcătuind şi el fără oprelişti şi fără probleme ca să fie smoleala cât mai veridică, pentru ca personajele jucate să fie cât mai credibile, şi ca să fie liniştit împreună cu toată turma de oi pământească dezbinată şi împrăştiată şi fără păstor dar având stăpânire şi eregi şi generali şi comandanţi şi şefi de tot felul peste ea ca să-i dea impresia de unitate şi ascultare de mai mare.

La final, acest vierme, vine şi epite o părere cu care se înalţă lăsându-se copleşit de griji şi de probleme nerezolvate şi de probleme imposibile în curs de rezolvare la care lucrează din greu... şi dăruie încredere în jur că cică el le va rezlova, deci nicio grijă că el are încredere în sine şi are din belşug capacităţi mari şi e convins că poate şi se va rezolva... aşa se arată adesea, în smoleala asta superstiţioasă, iar părerea lui episă cu frică pentru slava deşartă o ţine sus ca împreună cu ea să plutească exact ca un dirijabil plin cu biogaz.

Deci pe scurt, primeşte bani sau lucrează pentru bani ca să plătească păcatele în care s-a văzut în tot felul de situaţii care i-au plăcut ca să se creadă şi să se arate în fel şi chip... şi-a permis mereu şi caută să-şi permită şi pe mai departe.

Dacă luminochiul din tine de pe stomochi este ca o cetate, ca o peşteră, ca o bulă, ca un balon, şi este plin de întuneric sodomic şi gomoric poftitor de fete necunoscute ca să le scuipi, să le boreşti, să le plăteşti ca să te lase să pui în practică scenariul şi situaţiile visate şi născocite şi lucrate căci îţi permiţi ca un casnic, cum atunci este şi cum va fi întunericul cel smolit pe afară şi semeţ şi sminţişor prin interior din tine care trăieşti la marginea iadului, dar mai mult, cum este întunericul cel ascuns al făţarnicului?

''Iată deci piatra de temelie şi în mijlocul ei şade răutatea!''

Nu puiul de om trebuie să fie smerit şi mic ci puiul de Dumnezeu e poruncă să se smerească pentaru ca să poată să fie Harul Duhului Sfânt foarte mare peste voi şi în voi. Nu faceţi viceversa!

[vsovivivi]

Eregesul chefiritat se irită din pricina că având părere mare şi foarte înţeleaptă ca o putoare de mare valoare, el nu suportă să fie pus să repete lucruri mici şi elementare fără rost căci dispreţuieşte pe proştii care fac aşa şi cade în deznădejde... spre deosebire de şarpele ispititor care ştie că repetiţia e mamona învăţăturii şi atunci repetă lucrurile simple în fel şi chip ca să păcătuieşti şi apoi să te slujască pe tine în locul lui Dumnezeu... defapt necredinţa şi făţărnicia... adică mândria, mai bine zis trădarea învoitoare fiindcă ţi se pare că eşti bun... însă te păcăleşti ca naivul linguşindu-te şi consolându-te în deşert sperând că păcatul nu o să se pună fiindcă eşti un privirilegiat, un casnic şi cunoscut alintat.

Aşa a păţit şi sărmanul sf. Ap. Petru... şi Pavel... şi Ioan... şi ceilalţi căci toţi se îndoiseră şi credeau că Iisus bravează şi grozăveşte ca eroii militari, sau ca haiducii ce luptă pentru cauze nobile dar absurde ca vise şi cuviinţe şi speranţe omeneşti, credeau deci că credinţa e un fel de poveste, un fel de legendă, un eroism frumos dar niciunii nu credea că Iisus chiar va învia aşa cum spusese de la Tatăl deşi au văzut cu ochii lor mulţimea imensă de oameni vindecaţi şi de morţi readuşi la viaţă prin rugăciunile şi mila Lui... chiar cuvintele mironosiţelor li se păreau mincinoase şi visătoare şi pline de nădejdi iluzorii oricâţi îngeri ar fi văzut şi auzit... erau trişti şi sceptici.

... iar când l-a întrebat Domnul de trei ori despre iubire, s-a supărat că de ce l-a întrebat încă şi încă şi încă şi încă odată?.. de parcă Domnul s-ar fi îndoit de iubirea lui şi nu invers... iar acolo nu era vorba de îndoială numai ci mai mult de lenea aia cu părere mare care zace în orice putoare omenească, inclusiv şi mai ales în mine, la baza oricăror ascultări şi voinţe.

[vsovivivi]

Omul săracu', sărmanul creştin, creştinul şi oricine crede, de la Adam şi Eva cea amăgită de şarpe, crede ca credoolul că Dumnezeu caută cică la faţa omului, şi asta o cred toţi credincioşii cu numele şi de asta ei se arată atât de neprefăcuţi că mai mai că-ţi vine să-i şi crezi că nu se prefac. Toţi dar absolut toţi afară de Unul, toţi se prefac cât mai perfect că nu se prefac deloc, vorbind frumos dar viclean, cântând frumos dar viclean, arătând frumos dar viclean, sau invers, vorbind slobod dar viclean, vorbind lejer dar viclean, vorbind neaoş dar viclean... şi toate câte le fac le fac numai ca să-ţi ia ochii şi să-i crezi că nu se prefac şi să crezi şi tu ca ei că cică ei pot face pe Dumnezeu să caute la faţa omului, de parcă s-ar uita Domnul la lux şi la podoabe, la funcţii şi la bani, la vrăjeală.

Nu vă lăsaţi păcăliţi ca cretinii creduli, nu vă lăsaţi şi voi păcăliţi de şarpele ispititor cu ochii şi cu pielea lui şi cu semnele de pe ea, fiţi siguri că Domnul nu caută la faţa omului, şi fie că eşti rege sau gunoier, fie că eşti puternic sau handicapat, fie că eşti frumos sau urât, îmbrăcat sau gol, în costum sau în chiloţi, El sigur nu se uită la renumele şi la faima ta ci El se uită la inima şi la viaţa şi la faptele tale oricine ai fi şi orice mită I-ai oferi ca să te creadă... ascultător.

Din prostia asta a gLumii vin o mulţime de fărădeşegi şi păcate şi o mare râvnă habodnică în deşert...

Credeţi: Dumnezeu nu caută la faţa omului... ci oricine crede şi face voia Sa va fi mare în împărăţie orice ar fi: cioară, porc, om, pom, iepure, frunză, nor, pământ, foc... şi oricine zice că crede dar nu face voia Lui se poate asemăna omului care-şi zideşte casă de paie... pe nisip lângă blata de păcură. Vai lui ce va păţi când v-a veni o scânteie sau prima ploaie serioasă!

[vsovivivi]

Am citit pe diagonală articolul pus pe site despre insecte, de unde rezultă că insectele sunt rele şi blestemate şi cică au apărut din pricina că omul a fost blestemat de Dumnezeu pentru păcatul său, şi ca atare şi pământul (ăla pe care calcă Adam) e blestemat.

Aşa ceva mai rar şi se aduc şi argumente din scripturi şi din sfinţii părinţi.

Îmi vine să râd deşi nu e de râs ci de plâns.

Păi acolo la Facerea, oare nu e scris clar că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce şi că pământul e blestemat din pricina ta şi că el îţi va da spini şi pălămidă pentru că ai ascultat de glasul femeii tale care se lăsase sub slăbiciuni ca să fie amăgită de şarpe pentru semeţia lui Adam?

Şi adică oare nu e scris despre vechiul Canaan că i s-a cerut lui Ioşua de către îngerul Domnului să se descalţe deoarece va intra în pământ sfânt după trecerea Iordanului şi va păşi pe el?

Cum devenise din pământ blestemat direct pământ sfânt?.. dacă nu prin credinţa lui Avraam şi Sarra în Hristos adică în Cel promis?.. căci ei erau îngropaţi acolo.

Şi dacă a venit Domnul Hristos Iisus şi acum Cuvântul lui Dumnezeu gata, tot pământul e binecuvântat sau încă mai e blestemat de avem atâţia gândaci şi insecte dăunătoare?

Pământul era şi este bun dintotdeauna, acolo unde nu calcă omul păcătos, fiindcă atunci când Creatorul a făcut Cerul şi Pământul.. pentru urmele paşilor Săi l-a făcut bun şi frumos foarte şi roditor nevoie mare, şi pe om din pământ i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască după chipul lui Dumnezeu şi asemănarea Sa şi a suflat Domnul Dumnezeu asupra omului modelat de însăşi mâinile Domnului suflare din suflarea Lui, Cuvânt din Cuvântul Lui şi pământul a devenit carne vie cu suflet viu şi umbla omul pe pământ şi toate erau bune şi frumoase.

Unde scrie deci că pământul a fost blestemat de Dumnezeu? Nicăieri!
Unde scrie că Dumnezeu a blestemat pământul şi din el au apărut gândaci şi insecte dăunătoare omului? Nicăieri.

Din pricina că n-ai ascultat porunca pe care ţi-am dat-o este blestemat pământul pe care calci şi tu din sudoarea frunţii te vei hrăni din el în timp ce el îţi va da buruieni, spini şi pălămidă şi toate insectele dăunătoare, inclusiv cârtiţa supărată şi revoltată.. dar cu ochi străini, ce se cască viceversa, de cum vrei să-i deschizi.

Curiozitatea ispitei păcatului şi egoismul mândriei grozave a iubirii de sine pentru minciuna măririi de sine şi slava deşartă ca mare sminţişor foarte apostol, foarte teolog, vorba sf. ap. Pavel, ea te târăşte prin cer ca să te crezi zeu sau zmeu incoruptibil şi infailibil... însă Domnul Iisus a văzut pe satana căzând din cer la pământ iar Moise a zis că va veni Cel de care să ascultăm, El va zice : Piei satană şi înapoia Mea satană şi-napoia sfinţilor alungându-l în pustiurile fără de om şi fără de viaţă ca să stea departe de lucrările Domnului... şi dacă nu ascultă chiar şi satana piere... deci chiar dacă este tradiţia înţelegerii că cică îngerii nu pier niciodată... fiindcă sunt îngeri şi nepieritori... iată că şi în Apocalipsă este scris despre moartea a doua, adică despre locul unde sunt aruncaţi toţi cei ce sunt prâcioşi piericioşi şi merg la pierzare ducând la pierzare, adică toţi cei ce trăiesc în minciună şi toţi cei care nu vor fi găsiţi scrişi în cărţile acelea, adică în Cartea Vieţii Mielului.

Gândracii şi insectele dăunătoare apar deci de la cei ce dau ca să dea pentru păcate luându-se după cei făţarnici, foarte apostoli şi foarte mari teologi, vorba sf. ap. Pavel, care cred ei că Domnul caută la faţa frumoasă ori 'cuvioasă' şi la haina scumpă a omului, ăia care se prefac perfect că nu se prefac deloc, numiţi de Iisus: multe mesii mincinoase se vor ridica şi se vor arăta în zilele de pe.. URMĂ.

[vsovivivi]

Mulţi au interpretat în fel şi chip scriptura vorbind despre Maria Magdalena, ca fiind o desfrânată care a şters cu părul ei picioarele mântuitorului şi care a iubit mulţi bărbaţi şi dacă a iubit mult i se iartă mult, şi dacă i se iartă mult atunci ea va iubi mult mai mult pe Stăpânul faţă de cel căruia i se iartă puţin, deşi Stăpânul îi iubeşte pe amândoi foarte mult.

Nu ştiu dacă au sau nu dreptate cei ce o interpretează ca pe o mare desfrânată foarte frumoasă care s-a simţit atrasă de Iisus şi de Cuvântul Lui cu care a fost trimis de Tatăl de la Carele L-a auzit căci dragostea din ea o îndemna la pocăinţă şi sinceritate şi viaţă curată... şi atunci a îndrăznit pentru că desfrânatele sunt îndrăzneţe... nu ştiu, poate, deci poate că aflând despre cel ce este gata să ierte.. păcatele, inima ei prea 'iubitoare' a crezut şi s-a lăsat sedusă de 'amăgitorul' cum îi spuneau Lui iudeii şi fariseii, căutând ea răzbunare împotriva acestor faraoni tirani şi răi şi făţarnici, prin dorinţa de a-L crede pe Iisus. Poate aşa o fi... nu ştiu, nu mă pricep.

Însă ce este mai important despre ea este faptul că văzând Domnul dorinţa ei de a-L urma, a scos din ea 7 draci sau demoni, adică nu unul cum avea copilul lunatic sau o legiune cum aveau cei doi îndrăciţi din ţinutul Gadarenilor ci fix 7!

Înseamnă deci că ea nu era nicidecum o desfrânată ca celelalte desfrânate sau o îndrăcită ca ceilalţi îndrăciţi, ci ea ştia că ieşise din păcate, din desfrânare de mică, adică îşi curăţise casa după cuvântul Domnului care vorbeşte despre cei ce-şi curăţă casa şi dau afară pe demon, năravul lăcomiei sau desfrânării însă acesta ieşind şi umblând prin locuri fără apă şi fără mâncare se întoarce şi găsind casa curată şi măturată, se mândreşte şi mai ia cu el încă 6-7 duhuri rele şi intrând în acel loc fac din casa aceea bar cu bară şi cu paturi ascunse şi cu jocuri de noroc sau electronice şi starea acelui păcătos devine mai stricată şi mai deplorabilă şi mai dureroasă şi chinuitoare decât aia de dinaintea măturării ei, dacă nu cumva fac din el muzeu istoric şi bibliotecă 'duhovnicească'.

Astfel am impresia că Maria Magdalena era o fiinţă ce-şi curăţise viaţa şi inima iubind mult pe Dumnezeu însă din pricina răstălmăcirii predaniilor şi din pricina mulţimii de prooroci făţarnici şi mincinoşi farisei şi saduchei, inima ei era acum plină nu de un drac ci de toţi cei 7 draci smintiţi care lăsau impresia în inima păcătosului că prin ei ea dobândeşte înţelepciune şi nu spurcăciune şi prefăcătorie vicleană şi rea faţă de Dumnezeul cel Adevărat şi Bun şi Milostiv, adică faţă de Cel Sfânt cu Viaţa şi cu Moartea.

Practic deci cred că ea era o fiinţă foarte curată şi foarte înţeleaptă, doar că înţelepciunea ei era înţelepciuma gLumii şi înţelepra fariseilor şi saducheilor iudei făţarnici care învârtoşau inimile oamenilor de la căile Domnului pentru bani şi pentru putere sau pentru slavă deşartă ca 'foarte mari învăţători şi prooroci drepţi şi înţelepţi, exemple de urmat' ferească-ne Dumnezeu.

Şi încă ceva, Mamona asta despre care vorbim este un termen fără legătură cu Amon sau Mamon sau ca alte zeităţi şi idoli păgâni ci este format din cuvântul MAMA (referitor la limba română care urma să fie limba Mântuirii), finalul de la SOLO-MON, şi o parte din numele ONAN al fiului păcătos al lui Iuda patriarhul, fiul acela care nu voia să împlinească datoria în mod cinstit şi corect faţă de numele Domnului, al tatălui şi al fratelui său, căci intra la văduva fratelui dar nu voia să-i ridice copii fratelui său ca să nu moştenească... pe Dumnezeu deci denumirea asta de MAMONA folosită de Iisus este pentru a scoate la lumină năravul femeilor păcătoase asemenea Mariei Magdalena, deci nu e vorba doar de iubirea de arginţi şi idolul acestui tip de egoism necredincios ci de 'înţelepciuda' celor 7 năravuri blestemate de Dumnezeu căci îl omoară oricare din ele pe omul credincios care se lasă sub slăbiciuni ca să le facă pe ele.

Iar acest nume blestemat a fost dat de Iisus năravului de stăpân din casa creştinului, căci lui slujeşte creştiunul crezând că slujeşte pe Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu, iar acest şarpe mândru şi semeţ şi foarte înverşunat locuieşte în ascunsul păcatelor în casnicii caselor Domnului prefăcându-se ei mereu că nu se prefac deloc şi mimând ei o trăire autentică şi cuvioasă sau sinceră, dându-se exemple pe ei înşişi, împrăştiind neghina vopsită în ideea că cică ar fi de mare folos, şi toate astea numai pentru faptul că ei cred ca naivii că sunt alintaţi, privilegiaţi în sensul că cică Domnul ar aplica dreptatea cu favoritisme căutând la faţa, la funcţia, la haina, la punga sau la linguşelile şi frumuseţea omului, la moda lui luxoasă sau la comportamentul grozav şi ghiduş al casnicilor măscărici ce încearcă să-i facă pe plac gLumeşte.

Deci MAMONA reprezintă un nărav groaznic ce apare în creştin încă din pântecele maicii lui şi apoi îi este transmisă omului toată viaţă această nebună credinţă cretină şi este ea bine întreţinută cu credulitate de toţi casnicii din imbecilitatea milei pentru păcate pentru că cică ''să nu cumva să sufere pupilul''... din pricina Domnului... cel rău şi urât căci aşa îl dispreţuiesc toţi casnicii pe Iisus şi Cuvântul lui Dumnezeu din invidie pentru mila lui cea dreaptă şi mângâierea şi alintul pe care El îl oferă din belşug curat tuturor celor care împlinesc Cuvântul fără deosebire şi fără privilegiere şi fără favoritisme sau scuzăciuni şi sustrageri 'prieteneşti', adică fără mită stricăcioasă... căci există şi un dar sau o mită bună cum ar fi, drept exemplu, rugăciunea umilă şi tainică către sfinţi sau drepţi sau către îngerii albi sau către Dumnezeu şi Maica Precistă.

Ce este de făcut?

Păi creştinul vrea mereu să se răzbune.. însă Domnul a zis : '..a Mea este răzbunarea..' deci creştinul trebuie să se răzbune şi el... dar cum trebuie să se răzbune atunci când îi vine lui de la Dumnezeu pofta cea mare de răzbunare? Cum?

Păi cum s-a răzbunat Domnul şi pe cine? Cum?

S-a răzbunat foarte pe păcate şi pe păcătoşi nefăcându-le şi neurâmându-i pe toţi cei ce nu mai vor a se întoarce lăsându-i pentru ziua cea mare a lor când Cuvântul îşi va face gloria Lui de la Dumnezeu, şi a urmat pe sf. prooroc Ioan Botezătorul şi pe toţi cei ce s-au umilit şi s-au întors sincer la Viaţă socotindu-i fraţii ai Săi şi MAMĂ a Lui căci toţi cei ce fac voia Tatălui din Ceruri sunt adevăratele Lui neamuri, deci iată adevăraţii casnici ai lui Dumnezeu, toţi cei ce-şi zidesc casa pe stâncă şi nu pe nisip, adică nu-şi strâng vorbe multe şi înţelepte cât mulţimea nisipurilor mării neţinând însă nicio poruncă ci aceia sunt casnicii lui buni care pe câte şi le strâng pe toate le şi împlinesc veşnic în tainca rânduială sfântă!

Simplu şi frumos să vă placă Hristos. Vai nouă celor ce ne place alt şarpe.. (căci mulţi auzim Cuvântul dar nici cu degetul nu ne atingem ca să împlinim întocmai Cuvântul lui Dumnezeu auzit, dacă nu cumva suntem atât de făţarnci încât evităm să auzim sau ne astupăm urechile sau ne facem că cică nu am auzit niciodată ori minţim ca câinii păcăliţi că cică iată noi am crezut mai bine şi cu tărie că defapt nu era de la Dumnezeu. El este!.. credeţi numai...)

[vsovivivi]

Adică de aici porneşte fărădelegea, de la curiozitatea coruptibilă cu care priveşti spre fericirea deşartă, pustiitoare, pieritoare la femeia altuia, la Suzana, cum se bălăceşte.

..Şi odată ce ai învăţat să priveşti aşa cu nepăsare corupţia progresează în tine şi creşte în grad şi în funcţie de la stânga la dreapta:

martor corupt, informator corupt, securist corupt, politician corupt, procuror corupt, poliţist corupt, avocat corup, judecător corupt, temnicer corupt, chinuitor-gâde corupt, soldat corupt, general-mareşal corupt, medic de front corupt, născocitor corupt, ştiinţific corupt, creator de arme de distrugere în masă.. corupt, călugăr corupt, preot corupt, arhiereu corupt, patriarh corupt, sminţişor corupt, prooroc corupt, înger corupt, casnic corupt.

Deci e vorba de mărturia coruptă căci martorul corupt îşi corupe mărturia şi devine părbat corupt şi aşa sunt toţi bărbaţii CORUPŢI=părbaţi (mâncă de parc-ar avea păr în gură), afară de cei ce cu adevărat sunt drepţi şi care sunt bărbaţi şi drepţi din credinţă căci ei din credinţă sunt drepţi şi dacă sunt în credinţă ei devin tot mai drepţi şi tot mai incoruptibili în supunerea vieţii lor şi a lor îşişi vieţii celei drepte a dreptului Iisus.

Viclenia deşertificatoare cu ispita poftei cărnii spurcate cu toate momiţele ei cu părbăţia dreptăţii corupte şi cu prostia credulităţii că cică tu ispitind nu eşti pieritor aşa cum a crezut prostul de şarpe mândru înseamnă spurcăciunea pustiirii, adică părbatul corupt care-şi permite să mintă şi să corupă deoarece corupţia făcându-şi plinul ea nu se mai teme şi corupe cu nepăsare că-şi permite să se supere din lene repetitivă şi să se mânie din minciuna măririi de sine foarte competentă cu concluzie şi sentinţă şi părere de prooroc mincinos corupt foarte competent ca un vRex bănuitor că a fost păcălit şi batjocurit în ascuns sau prin spate deşi el a fost mustrat pe faţă, în faţă, în direct..

Toată gLumea e plină de astfel de exemplare de părbaţi smintiţi şi învârtiţi.

Această corupere pismaşe este fărădelegea înălţătoare a pustiirii iar credulitatea autopăcălirii care-i face foarte 'competenţi' în corupere îi va bicui şi-i va bate iar puşcăria răutăţii în care vor ajunge aia-i va mustra!.. îi va mustra şi ei abea atunci vor regreta..

Deci ''ajută Doamne necredinţei mele.., adică să nu mai cred în corupere, aşa strig şi eu ca tatăl copilului lunatic care am devenit din cauza mea.

''Acest soi de demoni vicleni şi necuraţi nu ies afară decât cu rugăciune, căci sunt demonii postului corupt!

[vsovivivi]

Creştinul ar trebui să se revolte, să se răscoale, să lupte şi să se opună milei amăgitoare care-l înfurie şi-l grozăveşte.. ca să scape.

Dar cu ce să lupte? Păi..

Întâi omul se încântă cu păcatul, apoi în carul cu fete goale, tinere şi frumoase, el caută acul.

Cu acul ăla idolicesc el îşi coase pe chip sfinţenia coruptă cu care ademeneşte şi ispiteşte arătându-se frumuşel, puternic, vioi, drept, credincios, de nădejde, bun, plin de plăceri şi fericire, adică îşi pune pe el moda cea mai cool care-i asigură prilejul ivirii păcatelor şi punându-şi toată nădejdea în moda asta el se lasă dus cu ochii închişi în păcat nădăjduind în ac.

Însă pentru a se satisface el are nevoie de curăţenie, de parfum, de calitate, şi de aceea în interior şi exterior se dă cu săpun, cu şampon, cu pastă de dinţi, cu mâncăruri alese, cu băuturi fine, adică se bagă în baie cu spumă şi clăbuc ca să fie şi el aşa de transparent şi rotund ca un clăbuc colorat de lumina soarelui ce se lasă purtat de vântul primăverii, răcoros şi înmiresmat, pe un cearşaf alb pus la umbră într-o atmosferă intimă şi ferită.

Însă îndrăgosteala de altădată, din copilărie, din liceu, din vacanţe.. acum nu mai e îndrăgostire şi iubire curată ci este înlocuită de pofta păcatului, a înşelării, a trădării, a răzbunării, căci pofta cea rea se îmbracă în iubirea cea naivă, în dragostea de la prima vedere şi vrea tare cu toată patima răzbunăriii căci el acum ca un războinic se revoltă pe rău, el luptă cu făţărnicia, cu sminteala, cu ironia, cu ipocrizia, cu corupţia, din milă, din foarte multă milă pentru dulcineea, doar că e amăgit în revoluţia dreptăţii, e smintit, e păcălit, e greşit, e eronat, e nedrept, exact aşa cum a păţit Eva... da' lui nici nu-i pasă din moment ce învârtoşarea asta nebună şi prostească îl face mai animalic, mai dezlănţuit, mai cool, mai încântât de sine, mai apreciat de gLume, mai jmecher.. mai scrâşmar având toţi împresia că nu se preface deci iată pare că a atins culmea perfecţiunii: se preface perfect că nu se preface exact ca beţivii deznădăjduiţi şi ca toţi cei ce slujesc deşertăciunea deşertăciunilor... părânduli-se lor că vorbesc şi trăiesc şi joacă.. pe plac.

Deci pe astea trei ar cam trebui să le postească omul ce se numeşte creştin:

1. Încântarea cu păcatul.. (ca să vadă, să ştie, să guste, să se lase sub slăbiciuni, să facă, să simtă cu simţul coruţiei fetele...)

2. Căutarea să arăţi cât mai frumos şi atractiv şi bine îmbrăcat şi curat pentru păcat făcut pe curat cu fecioare curate goale şi spălate, necdunoscute necunoscătoare... pentru bani şi pentru neputinţa ta deznădăjduitoare ca un cre-emo de foartă mare valoare.

3. Revolta amăgită, furia amăgită, mila amăgită, războiul smintit şi amăgitor pe care-l porţi ca prostul cu nădejdea ta, cu Iisus Cristos şi Cuvântul lui Dumnezeu, cu sfinţii, cu sfinţenia, curată, cu drepţii, cu nevinovaţii, cu fecioarele, cu copiii orfani, cu săracii... în loc să te revolţi pe duhurile rele din peştera cea plină cu tâlchari din inima ta!