Crima de onoare

[ladyanda]

Ce parere aveti de crima de onoare? in unele tari inca se practica acest lucru si de cele mai multe ori chiar de catre un membru al familiei. "M-a facut de rusine! trebuie sa moara! ca sa-mi spal onoarea"

[Bast-et]

Este o prostie.
Din pacate moare lume din cauza ei.

[claudiu-marius]

o aiureala ce e preluata din codul Bushido al samurailor

[valentin.viliga]

În prealabil postat de claudiu-marius

o aiureala ce e preluata din codul Bushido al samurailor

codul Bushido prevede spalarea onoarei prin sinucidere rituala nicidecum sa omori pe altul daca ti-ai pierdut onoarea

,,O intalnire in pragul zorilor, cand negurile noptii inca nu s-au risipit, numaratul pasilor, mirosul iute de praf de pusca, zanganitul spadelor incrucisate, picaturi de sange pe pamantul reavan. Intr-un cuvant – duelul. Un obicei milenar, „dreptul barbatilor”, cel mai des uzitat mod de a spala onoarea patata prin cine stie ce jignire. De-a lungul vremii, acest obicei „barbatesc” a facut numeroase victime, aproape la fel de multe ca razboaiele. Si la urma urmei, ce altceva au fost duelurile decat niste razboaie personale, purtate, la fel ca si conflictele dintre tari, in numele orgoliului, dar, la drept vorbind de dragul bogatiei, gloriei sau al nurilor vreunei „Elene din Troia”?

Intr-una dintre salile Muzeului Maritim din orasul croat Dubrovnik, vizitatorii pot admira o frumoasa pereche de pistoale, vechi de sute de ani. Capodopere ale mesterilor faurari italieni, aceste pistoale placate cu argint nu sunt niste arme obisnuite, ci piese unicat: au un singur glonte, mai masiv decat cele normale, iar teava mai scurta. Scopul lor era unul singur: sa serveasca drept „aparatoare ale onoarei” participantilor la dueluri.
Desigur, pistoalele au fost printre ultimele arme folosite in duel, fiindca in evul mediu, se foloseau preponderent sabia sau chiar pumnalul. De fapt, am putea spune ca primele dueluri nu dateaza din era cavalerismului medieval, cand palatinii se impungeau pe rupte din pricina unei singure ocheade aruncate delicatelor domnite sau din cauza unei vorbe aruncate aiurea, la ospete.

Ele sunt mult mai vechi, caci am putea considera „duel” si obiceiul, existent la multe popoare antice, ca in locul unor intregi armate sa lupte doar cate un reprezentant al acestora, ales dintre cei mai viteji si mai puternici soldati. Legendarul Ahile a fost unul dintre acesti „duelgii” in numele ostii, iar celalalt supranume al nu mai putin legendarului Cid spaniol, „Campeador” vine tocmai de la faptul ca el reusise sa castige, prin duel individual, multe batalii pentru suveranii sai.

Un obicei stravechi

Cum se declansa un duel? Initial, adica la inceputul perioadei medievale, atunci cand duelurile au cunoscut o epoca de mare inflorire, cavalerul care-si simtea onoarea prejudiciata, arunca manusa de fier a armurii in fata preopinentului; daca acesta o ridica, insemna ca accepta provocarea, daca nu, nu era obligat sa se prezinte la duel si scapa sigur cu viata, dar era dezonorat pe vecie.
Nu-i de mirare ca absolut toti cavalerii preferau prima varianta. Mai tarziu, adica prin secolele 18-19, a aparut obiceiul lovirii adversarului cu manusa de catifea a celui ofensat, inainte ca aceasta sa fie aruncata. Desigur, se poate spune ca secolele respective au insemnat perioada de maxima inflorire a duelului, cand era chiar de bon-ton sa provoci sau sa fii provocat la duel si ziarele bulevardiere nu mai pridideau sa insereze, in paginile lor, stiri despre cine s-a mai batut si cine a mai murit in duel, caci duelul devenise un moft la moda... De obicei insa, duelurile erau declarate doar de amorul artei, fiindca, odata ajunsi la locul ales pentru a incrucisa sabiile, rivalii preferau sa fie impacati de martori decat sa-si verse pretiosul sange.

Si doamnele se-mpusca, nu-i asa?

Interesant e faptul ca, desi au fost considerate o metoda barbateasca de a-si repara onoarea, duelurile au fost practicate nu doar de domni ci si de doamne! Cel mai faimos duel feminin a avut loc in 1792, in Anglia, intre lady Amleria Braddock si doamna Elphinstone. Marul discordiei l-a constituit, desigur, cochetaria specifica urmaselor Evei, intrucat cele doua respectabile doamne s-au luat la harta dupa ce prima a facut o remarca nepotrivita la adresa celei de-a doua.

,,Rivalele" :) s-au duelat prima data folosind pistoale cu un singur foc. In vreme ce lady Braddock a tras aiurea, doamna Elphinstone a fost foarte aproape de a-si rapune adversara, glontele ei trecand prin palaria acesteia. In ciuda apelurilor facute de martori, spre a se impaca, doamnele nici n-au vrut sa auda de asa ceva si au continuat lupta, incrucisand sabiile. Doamna Elphinstone a fost ranita la mana si adversara ei a cerut incetarea luptei, impacarea fiind consfintita printr-o scrisoare semnata de amandoua.

Poe, duelgiul betiv

Adesea se intampla ca soarta duelurilor sa fie hotarata nu de participanti ci de martorii lor. Acestia urmareau ca lupta sa se desfasoare dupa toate regulile onoarei si cavalerismului si nimeni sa nu triseze. Au existat chiar cazuri in care, atunci cand unul dintre duelgii a incercat sa triseze, propriul sau martor sa-l impuste! Secunzii se trezeau chiar implicati in schimbul de focuri, fara voia lor – asa ceva a patit, de pilda, in tinerete, cel ce avea sa devina presedintele Statelor Unite, Andrew Jackson, ranit in umar in urma unei lupte generale, iscate din cauza unui duel la care participa in calitate de martor.

Deosebit de importanta pentru evolutia ostilitatilor era alegerea armelor, cel provocat la duel avand rolul decisiv in aceasta. Provocat la duel, un alt viitor presedinte american, Abraham Lincoln a profitat de situatie alegand sa se bata nu cu pistoale ci cu sabii lungi, care constituiau pentru el un avantaj, data fiind lungimea neobisnuita a bratelor sale. Duelul s-a incheiat din fericire fara victime, adversarul lui Lincoln cerandu-si scuze dupa primele fandari...

Capitanul unei baleniere ameriane, Samuel Harvey, a fost provocat la duel de catre un partener de jocuri de carti, pe care-l lovise in timpul unei partide, acuzandu-l ca a trisat. Harvey a ales drept arme de duel doua harpoane si, pentru a-i da de inteles rivalului cu cine s-a pus, inainte de lupta a luat un harpon si l-a infipt in trunchiul unui copac, aflat la 20 pasi distanta. Desigur, cartoforul palmuit a cerut imediat anularea luptei. La fel a procedat si Edgar Allan Poe care, dupa ce a facut greseala de a-l provoca la duel pe un pistolar notoriu, si-a dat seama ca n-are nici o sansa in fata acestuia si s-a prezentat la locul duelului mort de beat. Lupta s-a anulat si a doua zi Poe si-a cerut scuze.

O lupta la inaltime

Curiozitatile din sfera duelurilor nu lipsesc. De pilda, la sfarsitul secolului 19, doi francezi s-au duelat pocnindu-se reciproc in cap cu bile de biliard iar pe la 1400, un cavaler a provocat la duel un caine, pentru ca acesta ii furase lenjeria intima a domnitei sale, gest considerat inadmisibil de catre vajnicul razboinic. La curtea unuia dintre nenumaratii suverani ai ducatelor germane, prin secolul XVII, unul dintre curteni a ras de bufonul pitic al regelui, spunand ca n-ar fi in stare sa omoare in duel nici un curcan. Piticul l-a provocat la duel si l-a impuscat drept in inima pe impertinent.
Cel mai faimos duelgiu din istorie a fost fara indoiala americanul Richard Martin, poreclit „Humanity Dick” sau „Tragaciul”. Luptator inflacarat pentru drepturile animalelor, el nu manifesta nici un fel de compasiune pentru rasa umana si de aceea n-a precupetit nici un efort spre a-i imputina reprezentantii: a luptat in peste o suta de dueluri si nu a pierdut nici unul, trimitand pe lumea cealalta cateva zeci de adversari. In cadrul unui episod tragi-comic, desfasurat pe la 1880 in Franta, un doctor a preferat sa lupte imbracat numai in chiloti, pentru ca nu cumva, in cazul in care ar fi fost ranit, tesatura de la haine sa-i patrunda in rana si sa provoace infectarea.

Dar cel mai spectaculos duel a avut loc tot in Franta, in 1808, participantii luptand nu de pe pamant, ci din aer, mai precis din nacelele a doua baloane cu aer cald ridicate deasupra Parisului. Domnii de Grandpre si de Pique s-au luptat pentru farmecele renumitei dansatoare Mademoiselle Tirevit, care era iubita oficiala a unuia dar amanta secreta a celuilalt. Pe 3 mai 1808, sub privirile unei uriase multimi, cei doi parizieni s-au ridicat la circa 600 metri inaltime, in preajma palatului Tuileries si, aflati la circa 50 de metri unul de altul, au tras. De Pique a ratat tinta, dar de Grandpre a nimerit in panza balonului: rivalul sau si secundul acestuia s-au prabusit in cateva minute, pe acoperisurile cladirilor de dedesubt, gasindu-si instantaneu moartea. De Grandpre si martorul sau au planat lin spre vest si au aterizat, la 30 km distanta de Paris."

,,Duelul este cea mai spectaculoasa si mai corecta forma de executie” – spunea Descartes, facand aluzie la reglarea de conturi intre doi barbati care-si disputa onoarea intr-un mod cat se poate de corect, fara sa apeleze la justitia umana obisnuita. Dar, spunea filosoful francez, „de cele mai multe ori, duelul are o cauza care nu justifica moartea, si de aceea o resping, caci pe primul plan este vanitatea care atinge forme absurde”. Vanity is my favorite sin....

Asa cum era vazut in perioada evului mediu si in secolele urmatoare, duelul are si o nuanta nedreapta. Caci nu intotdeauna partea lezata – cea care „arunca manusa” celui care insulta – este si cea care isi pierde viata. De aceea, dreptatea este stramba de multe ori, insa cel trecut in nefiinta nu mai sufera de orgolii ranite, iar supravietuitorul nu este un ucigas in litera legii, ci numai in spiritul ei. Apartinand, de regula, clasei superioare a societatii, provocarea la duel nu putea fi ignorata. Martorii fiecarei parti stabileau armele si terenul de lupta – ferit de ochii multimii –, totul fiind o chestiune privata. Regulile medievale spuneau ca inclestarea inceteaza daca unul dintre combatanti este ranit si nu mai poate continua infruntarea. Dar daca apriori se stabilise ca duelul se desfasoara pana la moarte, atunci lupta se relua dupa insanatosirea ranitului (este cazul nuvelei „Duelistii” de Joseph Conrad, publicata in 1908; combatantii au reluat lupta pe parcursul a peste patru decenii, fara ca vreunul dintre duelisti sa moara, abandonul fiind datorat batranetii).


Punerea in joc a onoarei avea doua laturi. Prima privea insasi cauza provocarii la duel. Asa cum sustin istoricii acestor „razboaie discrete si strict personale”, la mijloc era, de cele mai multe ori, o femeie. Gelozia juca un rol primordial, mai ales daca doamna cu pricina apartinea inaltei societati. Insa un cuvant sau gest insultator de alta natura sau – asa cum spune istoricul francez Delbruy – o banala partida de carti putea declansa mecanismul jocului de-a moartea si onoarea. A doua nuanta a corectitudinii consta in respectarea regulilor mutual admise. Daca vreunul dintre combatanti se abatea de la o regula, atunci martorii aveau dreptul sa-l ucida fara ca nimeni sa se opuna.

Dupa cum spun unele cronici engleze si americane din secolul XIX, duelul cu pistoale oferea uneori prilejul unor executii ale duelistului care a deviat de la cutuma prestabilita. Informatiile se refera indeosebi la duelurile pistolarilor din vestul SUA. In aceste cazuri, trebuia respectat numarul de pasi pe care fiecare luptator il facea pana la realizarea distantei preconvenite de comun acord. Cine „se grabea” era executat de asistenta.

Desi primele dueluri din Europa ar fi apartinut societatii vikingilor, primul „Cod al duelului” a aparut in perioada Renasterii italiene. Onoarea „spalata” prin duel reprezenta, in opinia autorilor, „o forma judiciara paralela de eliminare a blasfemiatorilor, criminalilor nedovediti, falsificatorilor si trisorilor si chiar a celor care molestau femei fara aparare”.


Cazuri celebre ale istoriei duelului

Cronicile duelurilor faimoase alcatuiesc o istorie paralela a epocilor in care onoarea s-a „vindecat cu sange”. Primul duel clasic de mare rezonanta s-a desfasurat in Franta anului 1547, la 10 iulie, intre Guy de Jarnac si contele François Chataigneraie. Cazul a intrat in istorie sub numele de „Lovitura lui Jarnac”. Acesta era un ageamiu intr-ale luptelor cu spada, pe cand Chataigneraie era un favorit al regelui si redutabil spadasin. Jarnac a facut, in mod surprinzator, o fandare si si-a ranit adversarul. Uluit de aceasta manevra castigatoare, contele a refuzat cu demnitate asistenta medicala si a murit datorita hemoragiei.

In 1598, celebrul autor englez de piese de teatru, Ben Jonson (confundat de unii cu Shakespeare) l-a ucis in duel pe actorul Gabriel Spencer, care-si batuse joc de o piesa a maestrului. In 1609, la nivelul cel mai inalt al nobilimii engleze, s-a desfasurat un duel cu dublu deces: Sir George Warton si Sir James Stuart. In 1613, doi lorzi s-au refugiat in Olanda, din cauza prigoanei regale impotriva duelului. La mijloc era o femeie exceptional de frumoasa, pe nume Venetia Stanley. Lord Sackville l-a ucis pe Lord Bruce, dar Venetia s-a maritat cu Sir Kenelm Digby, nedorind sa fie nevasta unui criminal...

In 1832, un proeminent matematician francez, Evariste Galois, este omorat in duel de catre Perscheux d’Herbinville. Se pare ca la mijloc era o jignire de natura profesionala. In SUA, unul dintre cele mai faimoase dueluri s-a petrecut la 16 mai 1777, intre doi oameni politici importanti cu opinii diferite. A fost vorba despre Button Gwiunnett, semnatar al Declaratiei de Independenta, si preopinentul sau Lachlan McIntosh. Ambii au fost raniti de focurile de revolver, dar McIntosh a murit trei zile mai tarziu. Tot in lumea politicii de rang inalt este consemnat duelul dintre vicepresedintele SUA Aaron Burr si secretarul Trezoreriei nationale, Alexander Hamilton. Acesta din urma si-a pierdut viata, la 11 iunie 1804. La 13 septembrie 1859, senatorul SUA David Broderick isi pierde viata in duel cu fostul sef al Curtii supreme din California, David Terry.

Primele dueluri faimoase din Rusia s-au inregistrat in anul 1817. Cronicile spun ca din cauza rapitoarei balerine Avdotia Istomina, contele Zavadovski l-a ucis pe contele Sheremetev, iar revolutionarul Iacubovici l-a impuscat pe actorul Alexander Cribodeov, din cauza aceleasi femei fatale..."

Cititi si ,,Duelul la romani">AICI

[claudiu-marius]

În prealabil postat de valentin.viliga

codul Bushido prevede spalarea onoarei prin sinucidere rituala nicidecum sa omori pe altul daca ti-ai pierdut onoarea

Dragul meu esti total pe dinafara daca nu cunosti unele lucruri nu te mai obosi sa atragi atentia doar asa ca ai vazut si tu filme si doar asata sa promovat prin ele (sinuciderea )Codul Bushido prevede ambele modalitati

[Smila1]

Eu cred ca e un lucru necesar. La ultimul rand, daca nu poti sa iti controlezi resursele reproductive (femeile), trasaturile genetice cum si valorile culture nu vor fi reproduse. Deci cei care nu isi apara onoarea dispar.

[Jamaica]

În prealabil postat de Smila1

Eu cred ca e un lucru necesar. La ultimul rand, daca nu poti sa iti controlezi resursele reproductive (femeile), trasaturile genetice cum si valorile culture nu vor fi reproduse. Deci cei care nu isi apara onoarea dispar.

crima de onoare este un lucru necesar??

[camy_d]

În prealabil postat de ladyanda

Ce parere aveti de crima de onoare? in unele tari inca se practica acest lucru si de cele mai multe ori chiar de catre un membru al familiei. "M-a facut de rusine! trebuie sa moara! ca sa-mi spal onoarea"

Total NEORTODOX!!! E nevoie să spun mai multe?