ajutati-ma va rog... nu stiu ce sa mai fac cu viata mea...

[maria40]

Maria25 am citit postarile tale.....
Vreau sa stii ca sunt in aceeasi barca cu tine, insa, la mine suma este de 3 ori mai mare decat a ta. Sunt la pamant atat financiar cat si psihic. Ceea ce am patit a fost in urma cu 10 luni, anul trecut. Pe mine m-a inselat o "prietena" de familie. Banii mei s-au evaporat inca nu am aflat unde.
Despre aceasta "prietena" a noastra am aflat ulterior dupa ce m-am mai documentat ca este sociopata. Acest gen de oamnei ,mint, inseala si fura fara nici un fel de scrupule si nu au nici un fel de sentiment pentru ceilalti. Nu am facut nici un fel de acte cu ea pentru bani si deci nu cred ca-i voi mai recupera vreodata.
Problema care ma macina cel mai mult este ca n-am nici un fel de explicatie pentru comportamentul meu. Eram ca drogata (de altfel multi din cei care ma cunosc mi-au spus ulterior ca parca nu mai eram eu) credeam absolut tot ceea ce imi spunea , nu mai aveam ratiune si logica. Eram ca in transa sa-i fac rost de bani ca sa-i dau ei pentru niste cauze sociale inexistente. M-am imprumutat de la prieteni nostrii in ideea in care le voi da inapoi banii acestora banii pe care nu i-am mai vazut si a trebuit sa-mi ipotechez apartamentul ca sa pot restitui datoriile prietenilor.
Am fost la un duhovnic care m-a sfatuit ce acatiste sa citesc....de anul trecut din august ma rog si ma rog si ma rog sa faca Dumnezeu ceva cu viata mea ca nu mai pot.
Recunosc ca de multe ori ma rog lui Dumnezeu sa nu ma mai trezesc dimineata pentru ca fiecare zi este un iad pentru mine.
Nu mai am prieteni de fapt ii am dar nu-i mai pot privi in ochi mi-e o rusine de ei de mor.
"Pritenei" am vrut sa-i torn benzina si sa-i dau foc la cat rau mi-a facut mie si familiei mele dupa care m-am gandit ca nu merita o asemenea escroaca sa o fac eu mucenica am eu destule pacate nu le mai vreau si pe ale ei.
Am trecut si trec prin clipe cumplite atat de cumplite incat as fi preferat orice dar nu ce mi se intampla acum.
Nu pot sa-ti scriu intreaga poveste dar oricum in mare cam despre asta e vorba: O TEAPA CAT CHINA DE MARE!
Ti-am scris asta ca sa vezi ca nu esti singura. Raul pe lumea asta e de multe feluri probabil ca Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce nu stiu ce sa zic.
Oricum mi-a placut vorba cuiva: De ce cade omul?
Raspuns; Ca sa se ridice!

[Grabriella]

Asa suntem noi, oamenii, ne comparam intotdeauna cu cei mai favorizati de viata si mereu ne intrebam:"De ce? Doamne!"De ce mie? De ce eu?"
Am trait si eu o experienta traumatizanta anul trecut. Dupa 25 de ani de vechime pe un post sigur la stat am fost pusa in discutie sa mi se reduca postul. Asta dupa ce in acelasi an sotul meu nu a fost platit de patron pentru vreo 4 luni dupa care a dat faliment, iar datoriile noastre la banca erau de peste 400 eu. lunar( credit ipotecar si lising la masina). Fiul cel mic a terminat liceul si ar fi trebuit sa-l pot sustine sa-si continue studiile. Eram in pericol sa pierd tot, tot.
Numai Bunul Dumnezeu m-a salvat, Maicuta Sfanta si Sfintii Sai, precum si scumpii si bunii si dragii preoti duhovnici care m-au sfatuit si m-au sustinut in rugaciune.
M-am intrebat atunci "oare dece?" Mi-am analizat atunci trairile.Abia atunci am inteles clar ca eu nu am nimic, ca tot ceea ce am, am primit in dar. Ca aceasta incercare a fost de fapt o incercare a credintei mele in Dumnezeu. Si nu am putut sa nu ma gandesc la dreptul Iov care intr-o clipa a pierdut tot, la Sfintii apostoli care au lasat tot,la ucenicii care si-au vandut averile si le-au dat Bisericii, la toti Sfintii care si-au impartit averea la saraci. Mi-a fost atat de rusine ca eu, putin credincioasa , doar la ideea ca as putea pierde tot ceea ce Dumnezeu, in marea Sa bunatate mi-a facut cadou, m-am tulburat si suparat grozav. Nici macar n-am putut sa ma bucur ca toate lucrurile s-au rezolvat pentru ca mi-am dat seama ca nu sunt vrednica sa pun o astfel de jertfa fara sa-mi pier credinta , poate , si de aceea n-a ingaduit Dumnezeu sa pierd tot. N-am putut decat sa zic cu lacrimi ca si Sf. Apostol Petru: "Doamne, pleaca de la mine ca sunt o pacatoasa!" si o nevrednica si necoapta sa port crucea.
Este o mare cinste pe care Dumnezeu o face oamenilor de a le incerca credinta in fel si chip. Abia cand pierzi ceea ce ai si trebuie sa traiesti prin credinta iti dai seama cata credinta ai, cata incredere ai tu in Dumnezeu pe care nu-l vezi dar care sti ca este Tatal tau. Oare in aceste incercari poti sa mai zici: " Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat? Putem noi sa ne abandonam in Bratul tare si Sfant al Tatalui Ceresc? Putem sa avem acea credinta a copilasului de 2 anisori care se arunca in bratele mamei fara frica, stiind ca aceasta il prinde? Credem, oare, ca noi suntem mai grijulii sau mai iubitori fata de copii nostri decat Tatal Ceresc fata de noi ?
Da, adevarat este cuvantu care zice "Incercarea credintei voastre este mai pretioasa decat aurul." Doar acaesta incercare te face pe tine constiet de iubirea si increderea pe care le ai fata de Dumnezeul si Tatal tau.Oare cum s-ar simti un tata oarecare daca copii lui ar apela la el doar sa-i ceara, sa-i ceara si niciodata sa nu-i fie recunoscatori, sau sa nu pretuiasca ceea ce primesc, considerandu-l pe tata dator sa dea mereu neconditionat.
"Doamne , ajuta-ne sa ne numaram bine zilele sa vedem cat de trecatori suntem!"

[Grabriella]

"Pr. S.V.: Maică Siluana, aţi spus să coborâm cu mintea în iadul nostru, dar ce facem după ce ajungem să ne recunoaştem şi să ne vedem iadul nostru, ce este de făcut mai departe?

M.S.: Nu mai trebuie să facem nimic... deci toată „facerea" noastră este să pătrundem acolo, că mai departe face Dumnezeu. El acolo ne aşteaptă. Şi uitaţi-vă la oameni când spun sau uitaţi-vă la noi când spunem, când vedem la un moment dat ceva uluitor sau a apărut ceva straniu în faţa noastră şi rămânem muţi în faţa acestei vederi şi zicem: „Doamne". Deci această muţenie în faţa unei realităţi scandaloase sau minunate este începutul rugăciunii. Nu trebuie să fac nimic după ce am ajuns în iad, pentru că aceasta ar însemna că încă mai trăiesc cu iluzia că eu aş putea să ies de acolo doar cu puterile mele, că îi dau eu ceva dracului să-mi deschidă poarta. Nu există aşa ceva, din iadul meu nu mă poate scoate decât Hristos."
Maica Siluana

[Grabriella]

Cea mai mare porunca este DRAGOSTEA.Dragostea de Dumnezeu si cea de aproapele.Cel mai greu examen al vietii este cel al IUBIRII!

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

Cap. 13

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

8. Dragostea nu cade niciodată.

13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

[Grabriella]

Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.
Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare: ,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut... Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.”
A pus scrisoarea intr-un plic, si pe plic a scris adresa destinatarului: ,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos - in ceruri”. Conteaza mai putin ce s-a intamplat dupa ce a scris aceasta scrisoare. Important este ca a scris-o. Important este ca a avut nadejdea ca aceasta scrisoare va ajunge la destinatie.
Sfântul Nectarie ne invata nu sa intrebam ,,de ce?”, ci sa cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfântul Nectarie ne arata ca nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a incaltarilor nu trebuie sa ne indeparteze de Dumnezeu. Ci cu cat mai mari sunt incercarile cu atât mai mare trebuie sa ne fie credinta.
Si totusi ce s-a intamplat dupa ce Anastasie a scris scrisoarea?
Dumnezeu a intervenit intr-un mod smerit. Daca scrisoarea ar fi ajuns la posta, poate ca vreun postas ar fi aruncat-o, sau poate ca si daca ar fi citit-o, tot nu ar fi putut sa il gaseasca pe expeditor pentru a-l ajuta.
Dar Dumnezeu a randuit ca un negustor sa se ofere sa duca scrisoarea la posta, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, caci afara era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii, negustorul a fost curios sa citeasca scrisoarea. Si, citind-o, si-a dat scama ca din randuiala lui Dumnezeu ajunsese sa o citeasca. A facut un colet cu haine, incaltari, mancare si bani, si l-a trimis lui Anastasie impreuna cu o carte postala pe care scria: ,,De la Hristos, pentru Anastasie”.
http://www.sfantulnectarie.ro/HTML/B...nunicarti.html

[glykys]

În prealabil postat de Grabriella

Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.
Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare: ,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut... Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.”
A pus scrisoarea intr-un plic, si pe plic a scris adresa destinatarului: ,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos - in ceruri”. Conteaza mai putin ce s-a intamplat dupa ce a scris aceasta scrisoare. Important este ca a scris-o. Important este ca a avut nadejdea ca aceasta scrisoare va ajunge la destinatie.
Sfântul Nectarie ne invata nu sa intrebam ,,de ce?”, ci sa cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfântul Nectarie ne arata ca nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a incaltarilor nu trebuie sa ne indeparteze de Dumnezeu. Ci cu cat mai mari sunt incercarile cu atât mai mare trebuie sa ne fie credinta.
Si totusi ce s-a intamplat dupa ce Anastasie a scris scrisoarea?
Dumnezeu a intervenit intr-un mod smerit. Daca scrisoarea ar fi ajuns la posta, poate ca vreun postas ar fi aruncat-o, sau poate ca si daca ar fi citit-o, tot nu ar fi putut sa il gaseasca pe expeditor pentru a-l ajuta.
Dar Dumnezeu a randuit ca un negustor sa se ofere sa duca scrisoarea la posta, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, caci afara era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii, negustorul a fost curios sa citeasca scrisoarea. Si, citind-o, si-a dat scama ca din randuiala lui Dumnezeu ajunsese sa o citeasca. A facut un colet cu haine, incaltari, mancare si bani, si l-a trimis lui Anastasie impreuna cu o carte postala pe care scria: ,,De la Hristos, pentru Anastasie”.
http://www.sfantulnectarie.ro/HTML/B...nunicarti.html

Ce frumoooos!

[IOLANDA]

Din fericire am reusit si eu sa citesc anul trecut -prin noiembrie-despre viata Sfantului Nectarie,despre care ,chiar nu stiam mai nimic(spre rusinea mea).Din acel moment am inceput sa-l iubesc pe acest mare Sfant ,al secolului nostru.M-a impresionat in mod special rugaciunile pe care le inalta el catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu.(rugaciuni care durau si citeva zile necontenit(fara sa bea si sa manince nimic) si numai cu lacrimi de pocainta si smerenie.Doamne Ajuta-ne pe noi pacatosii sa gasim calea cea stramta spre mantuirea sufletelor noastre....

[vasilik]

Vreau sa scriu si eu aici despre ajutorul pe care l-am primit de la Sfantul Nectarie desi la cat sunt de pacatoasa nici nu meritam ajutorul lui dar cum el este foarte bun si milostiv atunci cand cineva ii cere ajutorul. Problema mea a inceput anul trecut cand, la facultate, din cauza unei restante nu am putut sustine examenul de licenta. Din acel moment am simtit un gol in suflet, eram deznadajduita deoarece a trebuit sa astept un an ca sa pot reface cursul la acea disciplina la care aveam restanta (disciplina despre care vorbesc se numeste "Contabilitate financiara", o disciplina foarte grea cu niste calcule foarte ample si complicate). Pentru a putea trece de acest examen eu trebuia sa stiu sa rezolv acele probleme, iar pentru mine acele probleme erau groaznice. Nu le intelegeam sub nici o forma. Simteam ca iar ma asteapta un an de stat acasa, de chin si zbucium dar mi-am amintit de Sfantul Nectarie care ajuta pe tot omul aflat in nevoi si suferite si am inceput sa ma rog lui. Am inceput sa citesc acatistul lui, si ma rugam sa ma ajute, sa nu ma lase sa stau iar acasa, sa imi arate drumul cel bun. Timpul trecea, examenul se apropia iar eu nu reuseam sa invat nimic. Nu puteam sa rezolv nici macar jumate de problema iar atunci i-am spus sfantului atunci cand ma rugam ca eu acest examen il las in mainile lui si sa faca cum crede el ca este mai bine si anume, daca este de parere ca merit sa ma ajute iar daca nu...sa faca cum crede el. Si minune!!!! Sfantul Nectarie nu m-a lasat!!!! Am sustinut examenul. nescriind mare lucru iar ieri cand am vazut rezultatele, eram promovata si astazi mai mare mi-a fost bucuria vazand ca nota mea finala la acest examen este.......8!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Nu imi venea sa cred, simteam ca nu mie mi se intampla asta, ca nu sunt singura si ca desi sunt cea mai mare pacatoasa Dumnezeu si sfintii Lui ma iubesc. Ii sfatuiesc pe toti cei care au probleme, necazuri, si mai ales examene, sa se roage sfantului cu incredere si or sa vada sau simta negresit ajutorul lui. Multumesc din suflet Sfinte Nectarie ajutorul dat si ca te-ai milostivit si asupra mea pacatoasa!!!!!!

[anisoara]

Nu dispera ,roagate zi de zi cu credinta fara sa ceri nimic special,sa-ti indrepte viata.Daca ai Duhovnic cere-i mereu sfatul.Spovedestete cat mai des ,roagate ptr. iertarea pacatelor si sa ai credinta.Nu cere lucruri materiale ,Dumnezeu iti va da cele necesare traiului ,ai incredere.doamne ajuta!

În prealabil postat de maria25

Buna seara!

Sunt noua pe forum, cu toate ca va citesc de mult timp. Sper din tot sufletul sa gasesc aici o alinare, un sfat, o solutie... si sa nu deranjez pe nimeni cu problemele mele.

Nici nu stiu cu sa incep. Incerc sa imi descarc putin sufletul.

Sunt intr-un punct al vietii mele in care ma gandesc serios sa nu mai traiesc. Chiar daca vreau, chiar daca am sperat nespus intr-o noua sansa la viata, la o schimbare. Nu mai pot. Am acumulat foarte multe datorii. Am pierdut tot. Maine poate ma da afara proprietarul pentru ca nu am bani sa imi platesc chiria. Realistic vorbind, nu am nicio sansa sa imi revin financiar. Job nu am gasit, de imprumutat nu am de la cine. Cu toate ca la inceputul iernii anul trecut, am facut o targuiala legala cu un investitor pe care il cunosc, garantata cu ipoteca. Suma 20,000 euro. Bani pe care nu i-am vazut pana acum. Si nu stiu prin ce minune vor mai veni. Am pierdut masina. Am acumulat alte datorii. Sunt la capatul puterilor. Pe mama si pe bunicul meu i-am stors de bani. In plus de asta, pot spune ca am pierdut 5 ani din viata. In ultimul an din liceu m-am indragostit de un baiat, cu care in prezent am un copil de aproape 2 ani. Am renuntat la facultate. Nimeni nu stie asta. Am fost si logoditi. M-a parasit cand am ramas insarcinata si s-a insurat cu altcineva. M-am sacrificat enorm pentru acest copil si i-am oferit tot ce este mai bun. Dar acum, nu pot pune nici macar o paine pe masa. Nu-i pot oferi nici macar un acoperis de-asupra capului sau dreptul de a merge la gradinita. Nu il invinovatesc pe tatal lui, cu toate ca majoritatea alegerilor mele le-am considerat bune si le-am facut pentru el, dar si el a contribuit foarte mult la acest necaz infinit pe care-l duc zi de zi.

Nici nu stiu cum sa ma exprim, cu toata sinceritatea. Mi-este tare greu.

Am un duhovnic. Un om minunat. M-a ajutat enorm. Cred in Dumnezeu si cred in minunile lui. Am facut si multe rele si sunt constienta ca doar eu sunt de vina si ca trag din cauza asta. Am fost si la dezlegari, in masura in care am putut merge, am citit acatiste, psalmi, rugaciuni. Imi impartasesc copilul cand pot. Plang zi de zi. Ma rog zi de zi. Fiecare zi este un chin. Chiar daca gasesc un ban la cineva, ma intorc in acelasi loc. Sa-mi fie cu iertare, dar de cand l-am cunoscut pe tatal copilului, rau a fost. Nu stiu ce sa mai fac. Tot ce mi-am dorit a fost un nou inceput, o noua sansa. Asta i-am cerut lui Dumnezeu anul trecut. De asta am cerut un ban investitorului garantat cu ipoteca, sa pot sa ma dreg. Sa merg la o scoala, sa o iau de la capat. Sa fiu un om normal. Tot ce pot sa gandesc acum este ca m-a inselat. Ca o ultima speranta, am tinut 2 marti din cele 9 ale novenei Sf Anton de Padova. dar nu stiu daca mai apuc eu luna martie. Sunt ruinata. Pe tatal copilului inca il mai iubesc, dar intr-o masura mai cumpatata. De cand a cunoscut-o pe respectiva, s-a intors la 180 de grade.

Chiar nu stiu ce sa mai fac. Stiu ca toate se pot cu credinta in Dumnezeu, dar am ajuns atat de disperata, incat nu mai pot spera in nimic. N-am nicio sansa sa ies din acest calvar.
Ar fi multe de povestit...

Toate cele bune!

[anisoara]

Nu cere nimic material,cere credinta si iertare de pacate in rugaciunile tale.Spovedestete cat mai des si cere sfatul Duhovnicului.Ai incredere ca viata ta se va schimba.Si eu am trecut prin momente dificile,acum am impresia ca Dumnezeu ma poarta pe brate. Doamne ajuta!