MOTIVELE pentru care mă CĂLUGĂRESC

[Igor_Paslusnik]

Hristos a înviat,
Doamne ajută,

Spunea un frăţior creştin, că ar fi greşit dacă un om îşi anunţă plecarea în monahism în mod public. Dar oare se supără Dumnezeu pe cineva dacă mărturiseşte motivele dragostei sale faţă de El şi faţă de omenire, motivele călugăriei şi dedicării vieţii sale, Domnului, Sfinţilor şi omenirii, altor oameni? Nu se supără.

Scriu aceste motive sau argumente, pentru oricine doreşte să se călugărească şi încă mai are lupte şi îndoieli, şi nu biruieşte uşor, lipsindu-i mult suport moral şi sprijin, acestea să-i fie spre întărire în alegerea călugăriei şi afierosirii Domnului Hristos.

Sunt un tânăr de 29 de ani, deci sunt ca voi, am studiat, am cercetat, am citit mult, în multe domenii, dar nu beletristică, nuvele şi romane, ci cultură generală, ştiinţă, domenii reale de studiu actual şi mai ales teologie şi sincer, m-am îndrăgostit de Teologie şi de Dumnezeu. De Biblie, de Patristică şi Dogmatică. Scriu motivele şi pentru mama mea şi fraţii mei, colegi şi cunoştiinţe. Mama care m-a crescut singură, cu jertfă grea, fiind orfan de la 2 ani şi mama văduvă, ea care nu înţelege hotărârea mea şi care se sminteşte cu plânsul, în loc să-şi plângă păcatele, decând a aflat de plecare. Vreau să devin un creştin mai plăcut Domnul, să mă pocăiesc cu adevărat, să împart tot ce am săracilor, să mă lepăd de mine însumi, să-mi iau crucea şi să urmez Domnului. Să-mi pierd sufletul pentru Domnul, să-l pot găsi pentru Împărăţia Cerurilor, spune Scriptura.

Fiindcă sunt precum voi, toţi oamenii, cu lupte, ispitiri, încercări, avem poate aceleaşi căutări. Doar că eu iubesc pe Domnul Treime mai mult ca voi, caut să-L înţeleg în măsura dăruită mie de El şi cer o măsură mai mare, fiindcă mi-e sete şi foame şi dor de Dumnezeu şi doresc pe Bunul, pe Domnul, mult mai mult ca majoritatea, mult mai mult decât orice altceva ştiu, văd şi simt că există, văzut şi nevăzut, înţeles şi neînţeles.

E o maximă în filosofie: "Cuget, deci exist." Însă e foarte puerilă. Adevărata maximă filosofică este: "Exist, fiindcă Dumnezeu există". Cum deci, să nu-ţi dedici fiecare minut lui Dumnezeu?

Scriu aceste argumente pentru voi, fraţi şi surori în Hristos Iisus Domnul. Îmi cer iertare anticipat, celui căruia va fi nemulţumit de orice conţinut al textului, îl rog să citească până la final şi să nu mă judece prea aspru, de crede sau nu.

Iar dacă consideră cineva că judec pe cineva, să-şi amintească versetul: "cu măsura cu care judeci, cu aceea vei fi judecat." Să mă judece Dumnezeu cu măsura cu care "judec" şi eu pe alţii, cu măsura Bisericii şi-a Sfinţilor Lui, care vor judeca pământul.

Dar sunt rânduri scrise cu inima, nu cu mintea, cu inima în care Domnul a pus dragoste şi durere... Şi unde pune El, pune din belşug.
Atenţie ! Vă avertizez să nu citiţi nimic din ce e scris aici, dacă nu vreţi să vă călugăriţi. Că veţi ajunge să vă călugăriţi. E un lucru bun şi minunat, călugăria, preaînalt, dar trebuie să fi-ţi hotărâţi şi să nu acţionaţi la sentiment şi emoţie, ci pentru toată viaţa. Lucid şi responsabil.

"Sus să avem inimile." Lectură e uşoară, nădăjduiesc să fi scris simplu şi sper cu rost, pentru a vă fi de un folos şi ajutor cât mai viu.

Cele 80 de motive, argumente, ca simbolistica zilei a 8-a, a Veşniciei, pentru care mă călugăresc şi prin care oricine se poate călugări, dacă iubeşte cu adevărat :

1 - Hristos Dumnezeu, Domnul Treime Savaot Iubire.

2 - Păcatele mele, mari, multe, grele, care le fac în fiecare ceas şi minut, care apasă pe mine şi pe omenire, patimile şi neputinţele, care prin rugăciune, smerenie, dragoste, discernământ, asceză, nădăjduiesc să le fac cât mai puţine, mai rare şi mai mici, spre curăţire, luminare şi îndumnezeire.

3 - Suferinţa şi dragostea pentru omenire; pentru ierarhi, preoţi, diaconi şi toţi creştinii, ereticii, păgânii, ateii şi întreaga creaţie.

4 - Biserica, Sfinţii Săi, cei ce au îmbunătăţit şi îmbunătăţesc chipul lui Hristos din ei şi de pe ei, cei ce se dăruiesc altora, în cea mai mare dragoste, pusă pentru prietenii lor, care sunt toţi creştinii, fiindcă toţi poartă chipul lui Hristos, care suntem chemaţi să fim ca ei, să le urmăm lor, să trăim ca ei, să ne mântuim.

5 - Mai mult de 32.000 de oameni mor de foame (de foame!) în fiecare zi ! În fiecare 24 de ore. Dintre care 21.000 sunt înregistraţi cu nume şi prenume, ţinuţi în evidenţe, se ştie exact cine a murit din cei înregistraţi. Deci mai mult de 22 de oameni în fiecare minut, adică 1 om la fiecare 2,7 secunde, deci aproximativ 11.680.000 în fiecare an, mor de foame. "Civilizaţiei" nu-i pasă cu adevărat de ei... Şi fiindcă numărul oamenilor pe pământ creşte, şi numărul muritorilor de foame va creşte şi mai mult.

6 - Aproximativ 8 milioane şi 400.000 de oameni mor de cancer în fiecare an, multe tipuri de cancer, boală la care nu există leac oficial, deci aproximativ 23.000 de oameni pe zi, adică 16 oameni pe minut, mor de cancer, deci câte unul la 3,7 secunde.

7 - Datorită HIV (SIDA), moare o persoană la fiecare 20 de secunde, 180 pe oră, deci peste 1 milion şi 576.000 de oameni pe an... Pentru mine acestea nu sunt sume, nu sunt numere şi nici statistici, şi nu face parte din sociologie şi niciun sistem, sunt tragedii şi personal, mor odată cu fiecare dintre ei...

8 - Mai mult de 1 milion şi 220.000 de oameni mor anual de pneumonie, boală care se tratează, dar în Africa şi Asia, adesea intenţionat, nu ajung medicamente... Adică 3342 pe zi, sau 2,32 oameni pe minut. No comment.

9 - Peste 1 milion şi 190.000 de oameni mor anual, de diarie/dezinterie... 3260 pe zi.

10 - Mai mult de 998.000 mor anual, de tuberculoză (despre care se spune că este boala nr. 1 mondial, de-a lungul istoriei, din cauza căreia au murit cei mai mulţi oameni). Deci 2734 pe zi mor de tuberculoză.

11 - Peste 857.000 mor anual de malarie... 2347 pe zi mor de malarie. Ştiţi că virusul malariei, transmis prin ţânţari, te poate ucide în multe feluri ? Coloana vertebrală, muşchi, sistemul nervos, sânge, creier, plămâni, creier, splină, stomac. Şi sunt 11 tipuri de malarie. Cunoscute. Şi tratamentul pe lângă că nu este suficient şi nu ajunge la toţi, nici nu are efect la toţi şi riscă oricând reîmbolnăvire.

12 - Mai mult de 480.000 mor anual mai ales în Asia şi Africa de la numitele "bolile copilăriei": varicelă, pojar, rujeolă, tetanus, tuse convulsivă, etc., (adunate împreună) acolo unde nu există vaccin şi niciun tratament pentru aceste afecţiuni. Cu greu se obţine un paracetamol sau un algocalmin. Deci 1315 morţi pe zi. În cea mai mare parte copii.
Aceste statistici şi evidenţe sunt date de Crucea Roşie, Salvaţi Copiii, Unicef, Onu, ş.a., găsite şi pe site-uri precum worldometers.info sau poverty.com)

13 - Poate cel mai dureros argument:
Ne amintim cu doliu şi pocăinţă, având exemplu nevinovăţia, dragostea, credinţa, inocenţa Mucenicilor, pe 28 şi 29 decembrie, cei 20.000 de Sfinţi Mucenici ucişi în Nicomidia şi a celor 14.000 de prunci ucişi de Irod.

Da? Închideţi ochii şi gândiţi-vă că muriţi odată cu fiecare din amintiţi mai sus. Gândiţi-vă că muriţi de fiecare dată, la fiecare 2,7 secunde, cu cel care moare de foame. Cum ar fi să mori de foame? Sunt convins că aceia nu se mai gândesc la mâncare în ultimele lor ore de viaţă, oricum mâncarea atunci nu-i mai ajută. Închideţi ochii şi muriţi şi voi odată cu ei, simţiţi-le durerea... Plângeţi cu ei şi pentru ei...

Ce facem pentru ei? Cât facem? Cine face? Când? Cum? De ce? Până când? Care este ideologia, filosofia, fundamentul, argumentaţia, scopurile şi organizarea vieţii şi societăţii fiecărei ţări în parte? Şi pentru care şi prin care se şi consumă bugetele şi pib-urile fiecărei ţări? Economii şi bănci şi proiecte... of...

Totalul de peste 26.400.000 de morţi în fiecare an de foame sau boli, cine-i pomeneşte? Pomenim 14.000 de prunci ucişi de Irod, dar pe acei mult peste 26 de milioane de oameni ucişi anual, cine-i pomeneşte?

Nu sunt statistici. Sunt Sfinţi Mucenici. Oricine este ucis de alt om, cu voie sau fără voie, sau e condiţionat pentru a muri, prin multe căi şi indiferenţa celor responsabili (până la urmă noi toţi), cei care au puterea să facă ceva, dar care-i lăsăm să moară, prin diverse mijloace sau boli sau privare de drepturile elementare, în căi directe şi indirecte, aceia ucişi, sunt Sfinţi Mucenici.

De ce? Fiindcă necredincioşii carei-au ucis sau i-au lăsat să moară, le-au luat timpul rămas de trăit şi nu au mai putut descoperi Ortodoxia, nu s-au mai putut pocăi, nu au mai devenit creştini, ca cei ce doresc curăţirea, luminarea şi îndumnezeirea în Biserică. Astfel prin chinul lor, prin sângele vărsat, viaţa şi libertatea luate forţat, se sfinţesc, mântuirea le este dată "ca prin foc", precum tâlharului răstignit lângă Hristos, sângele vărsat le este Sfântul Botez, blândeţea şi nevinovăţia le este mărturisirea, Sfânta Spovedanie, iar lacrimile le este Sfântă Împărtăşanie, de aceea au devenit Sfinţi Mucenici, pe aceia şi doar pe aceia, îi mântuieşte Dumnezeu şi îi numără între Biserica Sa.

Pentru mine... ca creştin... lucrul acesta este cea mai mare tragedie ce am trăit-o în viaţa mea. În primul război mondial, au murit aproximativ 20 de milioane de oameni, iar în 2-lea război mondial, aproximativ 80 de milioane de oameni, cu tot cu armată, civili şi cei ce au murit de foame şi boli, din urma războiului. Deci aproximativ 100 de milioane.

Însăşi cuvântul aproximativ îmi provoacă durere şi fiori, când ştiu că oamenii, atât de minunaţi, Taina Persoanei, devin şi sunt şi azi, statistică, se ucid atât de uşor, atât de crud, de repede, cu fel de fel de mottouri, filosofii şi motivaţii ale crimelor şi războaielor lor.

[crincrin]

3. Tipuri de persoane pseudo-duhovniceşti

3.1. Tipul patologic

Tipul patologic, psihopatul, a cărui vocaţie mistică apare datorită unor deranjamente psihice personale, este un tip de obicei activ, având numeroase „convorbiri cu Dumnezeu” şi „vedenii de sus”, prin care îşi alimentează mândria cu învestirea unor misiuni importante chiar pentru omenirea întreagă.

Între aceşti autointitulaţi „prooroci”, unii sunt psihopaţi confirmaţi de ştiinţa medicală, iar tratarea lor necesită şi o intervenţie clinică (tratament, internare în spital). Alţii însă, a căror boală nu e întotdeauna şi pentru toţi evidentă, se dau drept reprezentanţi ai unei spiritualităţi autentice, cucerindu-şi adepţii prin convingerea puternică în ceea ce spun, convingere susţinută şi prin manifestări exterioare agresive, uneori chiar ridicole şi prin „reţete” proprii de spiritualitate.

Totdeauna se dau pe sine drept mari personalităţi[1] şi ţin neapărat să fie consideraţi ca atare, mergând uneori până la sacralizarea propriilor persoane şi obiecte (delir de grandoare). Au adesea „vedenii în duh” sau „convorbiri cu îngeri”, despre a căror importanţă nu se consultă niciodată cu Biserica şi pe care niciodată nu le raportează la reperele dumnezeieşti ale Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii. Duhurile cu care comunică le dau un fel de autonomie în cele spirituale, întărindu-le convingerea propriei infailibilităţi astfel încât ajung să se propovăduiască pe ei înşişi şi nu pe Dumnezeu[2]. Unii ca aceştia nu cunosc nimic despre smerenia adevărată, despre dreapta socotinţă, despre deosebirea duhurilor, virtuţi absolut necesare oricărui creştin drept-măritor.

Toţi aceşti „prooroci”, având „comunicări directe cu Dumnezeu”, se cred mai presus chiar şi de Sfânta Scriptură, pe care o folosesc ca să-şi argumenteze „misiunea”, făcând de obicei, propagandă de grup, sacrificând orice pentru grup, chiar logica, bunul simţ şi omenia, provocând mari crize sufleteşti în ascultătorii naivi şi nepregătiţi şi aproape terorizându-i cu propriile lor obsesii şi nelinişti. Lângă ei nu ai sentimentul seninătăţii, al odihnei şi al bucuriei pe care-l trăieşti la întâlnirea cu un om îmbunătăţit, ci o teribilă încrâncenare şi teamă; sunt făcători nu de pace, ci de panică. Apogeul dezechilibrului îl ating fanaticii, manevraţi clar din umbră de duhurile viclene, care-i aruncă în excese şi exagerări cu totul străine de viaţa Bisericii.

https://unsufletortodox.wordpress.co...sul-misticism/

[Ni_kos]

În prealabil postat de crincrin

3. Tipuri de persoane pseudo-duhovniceşti

3.1. Tipul patologic

Tipul patologic, psihopatul, a cărui vocaţie mistică apare datorită unor deranjamente psihice personale, este un tip de obicei activ, având numeroase „convorbiri cu Dumnezeu” şi „vedenii de sus”, prin care îşi alimentează mândria cu învestirea unor misiuni importante chiar pentru omenirea întreagă.

Între aceşti autointitulaţi „prooroci”, unii sunt psihopaţi confirmaţi de ştiinţa medicală, iar tratarea lor necesită şi o intervenţie clinică (tratament, internare în spital). Alţii însă, a căror boală nu e întotdeauna şi pentru toţi evidentă, se dau drept reprezentanţi ai unei spiritualităţi autentice, cucerindu-şi adepţii prin convingerea puternică în ceea ce spun, convingere susţinută şi prin manifestări exterioare agresive, uneori chiar ridicole şi prin „reţete” proprii de spiritualitate.

Totdeauna se dau pe sine drept mari personalităţi[1] şi ţin neapărat să fie consideraţi ca atare, mergând uneori până la sacralizarea propriilor persoane şi obiecte (delir de grandoare). Au adesea „vedenii în duh” sau „convorbiri cu îngeri”, despre a căror importanţă nu se consultă niciodată cu Biserica şi pe care niciodată nu le raportează la reperele dumnezeieşti ale Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii. Duhurile cu care comunică le dau un fel de autonomie în cele spirituale, întărindu-le convingerea propriei infailibilităţi astfel încât ajung să se propovăduiască pe ei înşişi şi nu pe Dumnezeu[2]. Unii ca aceştia nu cunosc nimic despre smerenia adevărată, despre dreapta socotinţă, despre deosebirea duhurilor, virtuţi absolut necesare oricărui creştin drept-măritor.

Toţi aceşti „prooroci”, având „comunicări directe cu Dumnezeu”, se cred mai presus chiar şi de Sfânta Scriptură, pe care o folosesc ca să-şi argumenteze „misiunea”, făcând de obicei, propagandă de grup, sacrificând orice pentru grup, chiar logica, bunul simţ şi omenia, provocând mari crize sufleteşti în ascultătorii naivi şi nepregătiţi şi aproape terorizându-i cu propriile lor obsesii şi nelinişti. Lângă ei nu ai sentimentul seninătăţii, al odihnei şi al bucuriei pe care-l trăieşti la întâlnirea cu un om îmbunătăţit, ci o teribilă încrâncenare şi teamă; sunt făcători nu de pace, ci de panică. Apogeul dezechilibrului îl ating fanaticii, manevraţi clar din umbră de duhurile viclene, care-i aruncă în excese şi exagerări cu totul străine de viaţa Bisericii.

https://unsufletortodox.wordpress.co...sul-misticism/

Esti monah acum? Cum este viața monahală? Nu sunt ironic, întreb, vrem să cunoaștem din experințele tuturor.

[catehumen]

În prealabil postat de crincrin

3. Tipuri de persoane pseudo-duhovniceşti

3.1. Tipul patologic

Tipul patologic, psihopatul, a cărui vocaţie mistică apare datorită unor deranjamente psihice personale, este un tip de obicei activ, având numeroase „convorbiri cu Dumnezeu” şi „vedenii de sus”, prin care îşi alimentează mândria cu învestirea unor misiuni importante chiar pentru omenirea întreagă.

Între aceşti autointitulaţi „prooroci”, unii sunt psihopaţi confirmaţi de ştiinţa medicală, iar tratarea lor necesită şi o intervenţie clinică (tratament, internare în spital). Alţii însă, a căror boală nu e întotdeauna şi pentru toţi evidentă, se dau drept reprezentanţi ai unei spiritualităţi autentice, cucerindu-şi adepţii prin convingerea puternică în ceea ce spun, convingere susţinută şi prin manifestări exterioare agresive, uneori chiar ridicole şi prin „reţete” proprii de spiritualitate.

Totdeauna se dau pe sine drept mari personalităţi[1] şi ţin neapărat să fie consideraţi ca atare, mergând uneori până la sacralizarea propriilor persoane şi obiecte (delir de grandoare). Au adesea „vedenii în duh” sau „convorbiri cu îngeri”, despre a căror importanţă nu se consultă niciodată cu Biserica şi pe care niciodată nu le raportează la reperele dumnezeieşti ale Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii. Duhurile cu care comunică le dau un fel de autonomie în cele spirituale, întărindu-le convingerea propriei infailibilităţi astfel încât ajung să se propovăduiască pe ei înşişi şi nu pe Dumnezeu[2]. Unii ca aceştia nu cunosc nimic despre smerenia adevărată, despre dreapta socotinţă, despre deosebirea duhurilor, virtuţi absolut necesare oricărui creştin drept-măritor.

Toţi aceşti „prooroci”, având „comunicări directe cu Dumnezeu”, se cred mai presus chiar şi de Sfânta Scriptură, pe care o folosesc ca să-şi argumenteze „misiunea”, făcând de obicei, propagandă de grup, sacrificând orice pentru grup, chiar logica, bunul simţ şi omenia, provocând mari crize sufleteşti în ascultătorii naivi şi nepregătiţi şi aproape terorizându-i cu propriile lor obsesii şi nelinişti. Lângă ei nu ai sentimentul seninătăţii, al odihnei şi al bucuriei pe care-l trăieşti la întâlnirea cu un om îmbunătăţit, ci o teribilă încrâncenare şi teamă; sunt făcători nu de pace, ci de panică. Apogeul dezechilibrului îl ating fanaticii, manevraţi clar din umbră de duhurile viclene, care-i aruncă în excese şi exagerări cu totul străine de viaţa Bisericii.

https://unsufletortodox.wordpress.co...sul-misticism/

Subscriu ! Absolut adevarat ,bravo domnule ,am crezut ca nimeni de pe aici n-o sa-l opreasca . E plina lumea de nebuni si nimeni nu-i strange la un loc ...

[Igor_Paslusnik]

https://www.crestinortodox.ro/forum/...7&postcount=25

[gpalama]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

https://www.crestinortodox.ro/forum/...7&postcount=25

Un pic de smerenie nu ti-ar strica... din aia "garantata" si nu din aia personala, mandrie si orgoliu poleite cu smerenie declarativa.

Stii, cuvintele nu pot ascunde intotdeauna ce simtim si ce gandim, intotdeauna realitatea transpare prin faptele tale.

Nu te-ar arata nimeni cu degetul daca nu ar fi si un motiv solid in spate.

Eu te-as sfatui sa iei o hartie si sa scrii pe ea ce ti s-a reprosat si de ce. Ar fi intersant daca ai putea face distinctia intre cuvant si ce e in spatele lui.

[Igor_Paslusnik]

Mulțumesc "gpalama". Pomenește-mă și iartă-mă.

[Igor_Paslusnik]

Şi apoi oroarea cea mare, că de pe la 1950, decând au început să moară de foame şi boli, aproximativ câte 26.400.000 în fiecare an. Deci din 1950, până în 2017, sunt 67 de ani, ori 26,4 milioane, sunt peste 1.768.800.000 de oameni. Peste 1 miliard şi 768 de milioane de oameni au murit până acum. În 67 de ani de pace, începând din 1950.

Doar cei care au murit de foame şi boli. Nu de gloanţe, de arme sau bombe. Ci din cauza gândirii umane. Măi oamenilor ! Asta face organizarea democraţiei capitaliste ? În timp ce atâtea organizaţii strigă lumii, nimeni nu-i aude... Se prefac că nu-i aude. Acest sistem care ar trebui să fie cel mai înfloritor din istorie, îmbolnăveşte mintea oamenilor cu otrava consumului, a exploatării şi indiferenţei umane şi a doririi celor materiale, cum nu s-a mai întâmplat niciodată în umanitate...

Cât de bolnavi suntem, să ne luăm maşini, case, telefoane, să dezvoltăm afaceri, când la distanţă de câteva sute de kilometri, moare câte un om de foame la fiecare 2,7 secunde... Extraordinar ! Şi dacă refuzi să fi precum acei oameni îmbolnăviţi, te consideră nebun şi antisocial, etc.
Nu pot să descriu în cuvinte durerea pentru cei morţi, adormiţi de foame... de boli... 26 de milioane pe an... Mai mult ca la primul război mondial. Mult mai mult. În fiecare an...

Mai poţi să te bucuri? Mai poţi să-ţi serbezi ziua de naştere, sau ziua încreştinării, ziua botezului, când cu 24 de ore în urmă, ziua ce-a trecut, au murit de foame şi sete 32.000 de oameni ? Şi cu tot cu cei ce au murit de boli, un total de peste 72.300 de oameni morţi pe zi. Nu cei din cauze naturale, de bătrâneţe şi aşa. Nu, doar cei morţi de foame şi sete. Şi boli. Deci şi azi, onomastica ta, de ziua ta, vor muri tot atât ! Şi mâine la fel... Şi în fiecare zi, şi în fiecare lună şi anul viitor la fel.

Mai poţi să-ţi cumperi maşină când ştii cât de reci şi indiferenţi sunt oamenii unii cu alţii? Cât de repede te înjură şi cât de uşor e predispus la violenţă omul? Când ştii că cel care ţi-a produs telefonul şi maşina e plătit cu 2-3 dolari pe 12 ore de muncă pe zi, 6 zile pe săptămână? Şi brandul, cu belşugul de profit la nivel mondial care rezultă din vânzările telefoanelor şi ale maşinilor de serie sau cele luxoase şi scumpe, nu aduc decât poate 0,1%, adică câteva milioane de euro sau dolari, pentru acei năpăstuiţi, ca să impresioneze media şi pe cei puţini la minte şi ca să nu zică că n-au făcut nimic.

Ţi se oferă şi ţie posibilitatea să faci afaceri, să primeşti un ban, să-ţi cumperi... bomboane şi nu te mai gândeşti la filosofia acţiunilor la nivel mondial. Eşti mulţumit. Şi ei la fel... Nu! Nu, eu nu sunt mulţumit stricăciunile lumii acesteia. Există o altă lume. A Sfinţilor. A lui Hristos. Pe care vreau să o aleg. Şi trăiesc lumea asta, doar ca să mă pregătesc pentru cealaltă.

Mai poţi să-ţi faci liniştit o familie, când ştii că zeci de mii de copii, la propriu, zeci de mii de copii, măi omule, mor de foame, sete şi boli? Fraţii noştrii din Adam şi Eva ! Oameni ! Copii ! Zilnic ! Peste 72.000... Zilnic...

Mai poţi să cumperi hăinuţe pentru 1 copil al tău, sau 2 copii sau câţi ai? Da? Să-ţi dai energia, dragostea, resursele, banii, mintea, inima, toată fiinţa ta, pentru un copil? Când atât de mulţi, mii, nu 100 sau 300, ci mii de copii, mor în fiecare zi de foame şi de boli. Zeci de mii. Şi sute de mii pe săptămână. Şi milioane pe lună. Iar acel copil al tău, mai există şanse să moară în orice zi, din orice cauză, accident, eveniment, sau să mori tu, şi-l laşi la voia întâmplării? Argument pentru care măcar să nu faci un singur copil, ci mulţi.

Mai poţi să te căsătoreşti când ştii că există şansa oricând să fi înşelat? Să-ţi cadă femeia în adulter? Te mai poţi apropia de ea, când ştii cu câtă poftă a dorit şi a iubit pe altul? Când ştii ce mult i-a plăcut să fie atinsă de acel străin? N-o mai poţi dori. Motivând prin felurite nepăsări, minciunele, căderea. Când tu practic, vroiai să vă sfinţiţi. Şi-atunci, dându-i "cartea de despărţire", adică divorţ, nu oare timpul petrecut cu ea, l-ai aruncat la gunoi? Sau în cazul femeii când e înşelată de bărbat. În loc să fi câştigat acel timp pentru mântuire? Câte minute din cele 1440 de minute pe zi, ai dăruit efectiv, mântuirii? Fapte, cuvinte, gânduri. Câte minute? Apoi persoana cu care te-au unit în Taina Căsătoriei, a terfelit miile de minute împreună şi le-a călcat în picioare, prin adulter, desfrânare.

Acesta e doar un exemplu, cu referire la persoana necredincioasă, care nu vrea să se sfinţească, care vine la Biserică cu haine mulate pe ea, cu fustă care-i dezveleşte pulpele, adesea şi bulanele, cu capul descoperit, adesea ieşit de la coafor. Mai doreşte ea sfinţenie, virtuţi, asceză, curăţire, îndumnezeire? Intră doar vreo 3 minute pe săptămână în Biserică. Mai poate soţul să-şi dorească să alerge după Hristos, lângă ea? Şi multe fete creştine, dacă le spui că iubeşti mai mult pe Hristos, decât o vei iubi pe ea vreodată şi printre altele, refuzi să ai maşină toată viaţa cât timp locuieşti în oraş, nu vor dori căsătorie. Vor căuta altul.

Deci iată, nu imposibil, dar uite cât de multe piedici sunt puse sfinţirii în căsătorie. Şi nesfinţindu-ne, păcătuim mult mai mult, suntem mai departe de mântuire, de curăţire, luminare şi îndumnezeire. Şi-atunci firesc că doreşti pe Domnul.

Cu cât înţelegi mai mult şi vrei să trăieşti mai mult pentru Hristos, cu atât vezi că e mai greu să te sfinţeşti. Căsătoria este frumoasă şi este a doua cale spre mântuire. Şi s-au spus multe cu asta. Este a doua cale. Mai uşoară, cu mult mai puţină nevoinţă, aproape fără asceză. Cu multe dezlegări, îndulciri, mult mai puţin plătită, nu fiindcă dorim plată, ci fiindcă avem mult mai puţin de dăruit altora; tuturora.

"Dacă pe Mine M-au urât şi pe voi vă vor urâ". Ce lume-i asta? Doamne... Ce se întâmplă cu omenirea? Doamne ! Miluieşte...

14 - Aproximativ 6 milioane de hectare de pădure se defrişează pe tot pământul în fiecare an. Deci aproximativ 13.000 de hectare în fiecare zi. 6. Milioane. De hectare. Dispar. Anual. Doamne...

Asta în condiţiile în care pădurea produce oxigenul, hrănindu-se cu dioxidul de carbon, produce circulaţia apei în pânza freatică, fiind şi filtru al apei, împiedică alunecările de teren, întreţine ecosisteme pentru o multitudine de animale, insecte şi alte vietăţi, care au dispărut, sau sunt pe cale de dispariţie. Cum? Cum e posibil să ştergem de pe faţa pământului 6 milioane de hectare anual? Cum e posibil aşa ceva? Dacă tot aşa o ţinem, în aproximativ 50 de ani nu vor mai exista păduri pe pământ... Ideologia gândirii de azi, filosofi acţiunii, principiile sociale... De ce nu-i opreşte nimeni? Pentru că gândim stricat. Fără Dumnezeu. Fără Hristos. De ce nu ne pasă de ceilalţi care vor veni după noi?

15 - Mai mult de 7,5 milioane de hectare agricole, se pierd anual datorită eroziunii solului, deci aproximativ 19.000 de hectare pe zi. Ce mai pot să adaog?

16 - Aproximativ 11,5 milioane de hectare de pământ se deşertifică în fiecare an. Devin deşert. 11,5 milioane de hectare de pământ fertil, devine deşert !
Ne dăm noi seama ce înseamnă aroape 12 milioane de hectare de pământ în fiecare an care devin deşert? Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii... Reuşim cu adevărat să înţelegem ce înseamnă asta ?

17 - Aproximativ 9,5 milioane de tone de deşeuri, chimicale toxice, se varsă în oceane sau pe pământ, deci în mediu şi în fiecare an şi eliberăm peste 90 de milioane de tone de dioxid de carbon, CO2, în atmosferă. Pe zi. Nu mai am cuvinte...

18 - Peste 1 miliard şi 630 de milioane pe pământ, sunt cu exces de greutate sau supragreutate şi peste 650 de milioane de oameni sunt obezi, în timp ce peste 750 de milioane de oameni sunt subnutriţi şi malnutriţi, la limita subzistenţei şi peste 650 de milioane de oameni nu au acces la o sursă potabilă de apă. Iar aceste numere cresc.

19 - Peste 5 milioane de oameni mor din cauza ţigărilor în fiecare an, peste 2,5 milioane din cauza alcoolului, peste 1,5 milioane mor în accidente de maşină, şi peste 1 milion de oameni se sinucid anual... Se sinucid... Oare ce e în mintea sinucigaşului cu 2 zile înainte de-a săvârşi păcatul împotriva Vieţii, împotriva Duhului Sfânt? De ce nu caută pe Hristos? De ce e atât de nemulţumit?

20 - Se vând peste 5 milioane de telefoane mobile pe zi... Se consumă peste 200 de milioane de dolari pe jocuri video pe zi... Se trimit aproximativ 200 de miliarde(!) de emailuri pe zi... Se scriu peste 3,5 milioane de postări noi pe bloguri pe zi... Se dau aproximativ 500 de milioane de tweeturi (ciripituri) pe zi... Sunt aproximativ 4 miliarde de căutări google pe zi... de la cei peste 3,5 miliarde de oameni pe pământ, care au acces şi folosesc internetul. Doamne... Cum ne consumăm timpul... Şi cum singuri ne agonisim o veşnicie în bezna minţii şi-a inimii...

21 - Fiindcă noi toţi am devenit numere, suntem deja o înşiruire de numere, avem CNP-uri în buletine (Cod Numeric Personal în România din 1978 şi prima oară în lume în America în 1936, răspândit apoi mondial). Adică timp de mii de ani, omenirea s-a descurcat excelent fără cnp, şi din urmă cu 80 de ani, America a dat tonul pe întreg pământul, să se folosească cnp-ul? Nu, nu mă conduce America, ci Dumnezeu.

Trebuie să se dea posibilitatea, libertatea să alegem dacă vrem să avem codul cnp şi codul de bare sau dacă nu vrem să le avem şi să le folosim. Altfel nu e libertate. Cnp-ul a fost introdus înaintea codului de bare. Din necunoaştere, indiferenţă şi împătimire după cele materiale, acceptăm propunerile şi ne lepădăm de taina persoanei, primim un număr la naştere cu care ne identificăm toată viaţa, iar în buletin, numărul este pus primul cu prioritate, deasupra numelui.

[Igor_Paslusnik]

Şi alte câteva zeci de argumente ce nu le mai enumăr din lipsa spaţiului, acel cnp, nu-mi este de folos la mântuire. Refuz să devin sclav digital şi să redefinesc negativ normalitatea. Fără să mai amintim de codul de bare, în care a fost pus intenţionat după litera Bibliei (nu după Duh) spre a batjocori pe creştini.

Semnul fiarei, numărul fatidic, al materiei prin excelenţă. Dacă nu mai vrem nevoinţă şi asceză, nu vrem să înţelegem ce şi de ce este mântuirea, nu-i de vină Hristos, însă ne învaţă: "Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, cine nu adună cu Mine, risipeşte." În libertatea ce ne-a fost dată de Dumnezeu, doresc să nu mai folosesc cnp-ul, cu doar numele unic, care îl primesc la naştere lângă numele de familie, pe care îl accept, din dragoste şi smerenie, sunt mulţumit cu el, nu vreau altul cu alt impact, care să-mi evidenţieze egoul şi mândria.

Şi nici nu doresc să supăr pe cei care vor să folosească în libertatea lor, cnp-ul, dar eu nu-i văd scopul, argumentele, raţiunile, filosofia din spatele practicii acesteia, şi devine inumană, nu-mi doresc să fiu după chipul lumii veacului acestuia.

22 - Poluăm şi nu ne pasă, ţiţei, plastic, noxe, chimicale, deşeuri, preferăm, firesc lumii, să ne luăm maşină, când în oraş există troleibuz, tramvai, autobuz, sau înafara oraşului, când există tren şi avion. Nu vrem să călătorim cu cei mulţi, cu mijlocul de tranposrt în comun, cu oamenii, nu vrem să fim în comuniune? Comuniunea este doar în Sfântul Potir? Dar Liturghia de după Liturghie? Preferăm maşina persoanală, vrem cumva să fim egocentrici? Nu ne pasă de ceilalţi? De mediu, de ce lăsăm celor ce vor veni după noi? Oare de ce facem atâta stricăciune în fiecare zi? De ce atât de mult ne depărtăm de Domnul? Oare iubim atât de puţin pe Domnul şi pe Sfinţi? Să ştiţi că în tramvai, la fiecare călătorie a mea, oamenii, cei simpli, frumoşi, le simţi curăţia, fecioria, le înţelegi frumuseţea, îi vezi că sunt Sfinţi. Mărturisesc, cu tramvaiul şi autobuzul călătoresc oameni sfinţi. Cum să te saturi privind Sfinţii ?

23 - Preferăm să nu călătorim cu tramvaiul, autobuzul sau troleibuzul, motivând pueril şi oarecum adesea iraţional, împrăştiindu-ne de la Hristos în argumentele noastre, spunând că... nu ne place? Nu vrem să suportăm mirosul unora din călători, sau privirile lor, câteodată involuntar atingerile lor? Ca să nu stăm în picioare, să nu facem nevoinţă? Că vrem să ajungem mai repede, fiindcă nu vrem să învăţăm să avem blândeţe şi răbdare şi nu vrem să fim mulţumiţi cu ce avem? Doar putem să avem mai mult, nu? Nu vrem să purtăm slăbiciunile şi neputinţele celuilalt, nu vrem să ne uităm, să-i privim cu blândeţe pe ceilalţi, cu dragoste, ne e frică de privirea lor, de gândurile lor, reacţiile lor?

Vrem să ne expunem la cât mai puţine riscuri pentru mântuire, nu vrem şi nu ne place să fim judecaţi de nimeni, fiindcă nu vrem să fim în necazul şi suferinţa lor? Nu aşa a făcut Hristos. Vrem să fim bogaţi material, bogăţie tot datorită celor mici şi neputincioşi, din orice domeniu, în loc să ne comparăm minunat cu cei mai săraci ca noi material, preferăm să-i evităm? Nu suntem mulţumiţi cu ce avem? Vrem să-i ajutăm pe aceia? Iar când îi ajutăm cu puţin din multul nostru, credem că am făcut mare lucru? Nu vrem să stăm să ne rugăm în autobuz, pentru cei din autobuz, în timpul călătoriei? Sau să cedăm scaunul unui frate/soră în Hristos, care are mai mare nevoie de acel scaun. Vrem să ne vindecăm de ură, patimi, frici, neputinţe? Preferăm maşina şi credem că am rezolvat multe, dar defapt am rezolvat să ne punem pe drumul spre împătimiri şi Doamne fereşte, iad. Fiindcă Împărăţia Cerurilor o trăim înăuntrul nostru din viaţa aceasta, aşa şi iadul îl trăim înăuntrul nostru încă din viaţa aceasta. Nu-i prea bine. Trebuie să vrem toate lucrurile acestea, dacă vrem să ne mântuim.

Patriarhul Pavle al Serbiei mergea peste tot în Belgrad cu tramvaiul şi autobuzul. Slujitorii Domnului şi slujitorii oiţelor, episcopi, preoţi, diaconi, să fie văzuţi în mijlocul oamenilor, cât mai des, asta-i mai mare mângâiere şi nevoie, mai ales pentru cei năpăstuiţi şi întristaţi, care se mângâie văzând un om al Domnului. Pentru mine, asta devine apăsător gândindu-mă la turma lui Hristos, refuzul de-a călători cu tramvaiul, autobuzul, trenul, din diverse motive, a tot mai multor creştini, oarecum înstăriţi, care mulţi practic se luptă să reuşească să-şi cumpere maşină, din puţinul lor, numai ca să nu mai călătorească cu autobuzul sau tramvaiul.

Lucru acesta se întâmplă şi la destui şi prea mulţi dintre episcopi, preoţi şi diaconi, în Biserică. Nu spun să nu circule deloc cu maşina. Dar ei circulă deloc cu autobuzul, tramvaiul şi trenul. Da, noi ştim că nimic material nu este al lor, şi ştim că dacă sunt mutaţi sau dacă adorm în Domnul, vor lăsa totul la cei ce vin după ei, şi îi îngăduim, ştim că nu au altă bucurie materială, nu au soţie, copii, nepoţi, nu au afaceri de milioane, ştim şi spunem ce mângâiere să aibe alta decât un transport în confort şi siguranţă? Noi, studioşii, poate intelectualii, cei care iubim, fiindcă ştim asta, din iubire le permitem. Dar oiţele, cei ce nu cunosc teologie, dar care însetează şi caută pe Domnul, oameni capabili, mulţi dintre ei ingineri, sau în orice domeniu, sau care devin creştini, din atei sau din alte confesiuni, care ies din erezii sau păgânismul musulman, budist, hindus, vor să trăiască cât mai autentic în Hristos, aceia se smintesc foarte uşor şi repede.

Oiţele se smintesc de maşinile scumpe şi orice bogăţie care practic nu foloseşte cu adevărat nimănui, decât să depărteze de Hristos. Şi spune Hristos Domnul: "decât să smintească pe aceia mai mici, mai bine să-şi lege o piatră (...)" şi s-o târască după ei, cum de altfel bogăţia este o piatră grea, care ţine pe om departe de Rai şi îl duce la moartea ce-a dea doua, în adâncuri şi abisuri, fără de Dumnezeu. Că zice Domnul: "mai uşor intră cămila prin urechile acului, decât bogatul în Împărăţia Cerurilor".

Deci ne arată Domnul că sub absolut nicio formă să nu smintim pe cei mici, ca să nu ajungem precum Apostolul Iuda Iscarioteanul care s-a îmbolnăvit, dragul de el, aşa şi mulţi dintre slujitorii oiţelor, lipindu-şi inima de cele mici materiale, ajung să dorească tot mai mult ele, tot mai mari, mai scumpe şi mai nefolositoare şi se pot îmbolnăvi de boli şi patimi, diverse. Iar dacă nu-şi lipesc inima de ele, mai bine să nu le accepte şi să nu le folosească. Asceza aduce salbe şi belşug de virtuţi.

Oamenii, majoritatea, îşi aduc aminte de Dumnezeu când văd câte un episcop, preot sau diacon, mai ales în mijlocul de transport, deci văzând reverenda neagră a pocăinţei, un slujitor, reprezentant al lui Hristos în mijlocul lor. Unii, puţini, mai gândesc sau spun lucruri necuvincioase, atât e măsura lor sau sunt piliţi de alcool, pe aceia îi evităm dacă nu le putem purta neputinţele, nu ştim, nu vrem sau nu putem, nefăcându-ne după putere, vase ale Domnului, să lucreze Domnul prin noi la vindecarea lor.

În toată viaţa mea, mărturisesc, mai ales în ultimii 2-3 ani, decând port numai negru (culoarea pocăinţei) fiindcă mereu am călătorit numai cu transportul în comun(iune), nimeni, repet, nimeni nu m-a hulit pe mine sau Biserica, vreodată, niciodată. Din contră, să nu exagerez cu o sumă prea mare, dar sunt peste 20, care începeau să plângă, încet, ruşinaţi, suav, pe furiş, ascunzându-se parcă, începeau scumpii de ei, să tragă de nas şi să-şi şteargă ochii, iar mulţi tineri, în alte circumstanţe, ridicau din sprâncene şi puneau capul în jos, gândindu-se.

Mărturisirea lui Hristos, spune Sfântul Ioan Gură de Aur la tratatul despre preoţie: episcopii, preoţii, diaconii dar şi toţi creştinii, predica şi mărturisirea Domnului, nu se face doar prin cuvinte şi câteva fapte de milostenie, ci şi prin mers (!), privire (!), gesturi (!), haine (!), tonul vocii (!), mişcările trupului(!), prin tot ce facem, prin toată viaţa noastră... Acestea nu cu încordare, nu cu stres, ci păstrându-ne unicitatea, cu blândeţe, dar înmulţind cuminţenia, fecioria, sfiala, inocenţa, nevinovăţia, orice virtute în toată sfinţenia.

De ce să nu vrem să ajungem să nu mai trăim noi, ci Hristos să trăiască în noi? Şi dacă vrem să trăiască Hristos în noi, la ce măsură vrem? Spune Sfântul Vasile cel Mare în omiliile dogmatice, că nu există o măsură maximă a îmbunătăţirii în Dumnezeu, numai să rămâi în iubire şi ascultare de Domnul şi cât de mult poţi prin rugăciune, să slujeşti aproapelui.

Când nu ascultăm de Domnul, singuri ne stricăm măsura, prin lipsa rugăciunii, care să fie nu mecanică, ci trăită, atentă, poate cu lacrimi, să nu fim biruiţi de ispită şi să nu ne împuţinăm măsura şi nici să nu vrem să rămânem căzuţi. De ce să nu vrem toţi creştinii, să urmăm exemplul Patriarhului Pavle? Să călătorim cu toţii cu autobuzul, cu tramvaiul, troleibuzul. Biserica se va întări, turma nu se va mai risipi, se va înmulţi, va deveni mai credincioasă, va înţelege mai bine "cultele" şi orice erezie şi ateism şi se va feri mai bine de ele. Cât de mult ne luptăm pentru turmă? Să ne punem viaţa pentru oiţele lui Hristos. În cât mai maximă măsură.

Şi o altă soluţie: în oraş, fiindcă există transport peste tot, nimeni nu ar mai trebui să circule cu maşinile (cel puţin nu cei ai lui Hristos, cei ai Dragostei), decât cu mijlocul de transport în comun(iune), niciun episcop, preot sau diacon, când se află în oraş nu ar trebui să circule cu maşina, doar înafara oraşului. Special, intenţionat ca să fie exemplu. Spune Pavel: "Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos." (1 Corinteni 4, 16).

[crincrin]

2.1. Cauzele falsului misticism

Cauzele falsului misticism sunt multiple. De cele mai multe ori ele se conjugă în proporţii diferite de la caz la caz, nuanţând într-un fel specific fiecare deviere mistică. Le putem totuşi prezenta în felul următor:

a) Unele sunt cauze ivite dintr-o viaţă spirituală degenerată în superstiţii şi practici oculte, „Mulţi dintre cei care practică formele magiei şi ale superstiţiei socotesc că nu păcătuiesc faţă de Dumnezeu, ci chiar Îl servesc. Ceea ce dă practicilor magice un caracter de fals misticism este convingerea celor ce recurg la ele că intră oarecum în contact cu lumea de dincolo, supranaturală.”[1] Tocmai această ofertă a contactului şi a ajutorului imediat ce vine din lumea nevăzută atrage mulţi oameni spre respectivul domeniu. Superstiţia împreună cu erezia şi ateismul formează triada infernală cu care diavolul ameţeşte minţile oamenilor, deviindu-i de la dreapta credinţă în Dumnezeu spre căile pierzării veşnice.

b) Alte cauze sunt cele patologice, bolile şi deranjamentele psihice, care produc şi alimentează deseori falsul misticism. Unele tulburări şi stări de boală se datorează multora dintre aşa-numitele viziuni şi comunicări cu fiinţe din alte lumi. „Ele sunt susţinute însăşi de o frământare religioasă în cei ce le produc, ca şi în cei care le acceptă, spre deosebire de manifestările ocultismului, care sunt lipsite de o frământare religioasă, deşi sunt însoţite şi ele de un fior al întâlnirii cu nevăzutul. Dar, dacă privim atent, observăm că şi frământarea religioasă la subiectele producătoare de false viziuni este bolnăvicioasă.”[2]

c) Între cauzele morale ale evlaviei false amintim ignoranţa, lăcomia şi prezumţia (închipuirea de sine). Deseori azi, mentalitatea magică, lăcomia şi prezumţia se întâlnesc în unul şi acelaşi impostor, care, exploatând ignoranţa creştinilor, devine promotorul pe scară largă al unor experienţe şi fenomene paranormale.[3] Însă „formele epidemice ale falsului misticism sunt un semn trist de înapoiere religioasă generală şi un certificat ruşinos pentru păstorii sufleteşti ai unui popor. (…)

https://unsufletortodox.wordpress.co...lui-misticism/