Mintea in Biserica

[florin.oltean75]

MINTEA IN BISERICA

Ortodoxia nu este puternica prin rigoarea filosofica (sustinuta fundamental pe dogme - care nu lamuresc multe contrarietati) ci prin forta ritualului.

Ca sa ai acces facil la trairi dumnezeiesti se recomanda participarea la slujbele bisericii.
Rezultatele duhovnicesti se obtin mai usor astfel.

Cel ce spune ca se roaga singur, se inseala intr-o oarecare masura.

Cand ne ducem la biserica, credinta noastra trebuie sustinuta de intelegerile contemplative ale simbolurilor.
Cine nu cunoaste intelesul acestora, putin se foloseste, pentru ca mintea lui este neastamparata si nu este asezata succesiv si cu randuiala in cugetarile cele sfinte.

Slujba este in principiu un agregat de simboluri.

Cu cat suntem mai adanciti in cunoasterea acestora, cu atat trairea va fi mai profunda.
Melodiile cantarilor bisericesti fluidizeaza inima si prin aceasta intelegerile, intr-o maniera unica.

Pentru ca in ortodoxie, mireanul nu este invatat cum sa beneficieze de simbolistica ritualica,
voi incerca sa fac o traducere din simbolistica budista.

Pana se ajunge la biserica, se fortifica aspiratia mantuirii izvorata din trei:
aspiratia care se naste intelegand ca aceasta lume este sub puterea pacatului si ca trebuie degraba “sa iesim din ea”,
aspiratia care se naste intelegand bucuriile ingeresti din imparatia lui Isus,
aspiratia care se naste intelegand ca momentul propriei morti este aproape.


Toaca

Toaca este sunetul care se rapandeste in ceruri si pe pamant pentru a aduna toata suflarea zidita spre a aduce slava Lui Dumnezeu.
Cand credinciosul aude toaca isi aduce aminte ca Dumnezeu este pretutindeni, ca umple cerurile si pamantul. In ritmul batailor de toaca vedem cu ochii minti cum se aduna toate puterile ceresti sa dea slava Celui Preamarit. In acelasi timp vedem cum toata faptura aflata sub puterea pacatului ne inconjoara si isi indreapta ochii spre Cel Preainalt.
Toata suflarea isi intinde sufletul spre a primii revarsarea de har mantuitoare.

Meditam cu atentie si claritate pe durata batailor de toaca la aceasta adunare a sufletelor insetate la rugaciune.

Clopotul

Clopotul poate avea aceeasi semnificatie daca nu este batuta toaca.

Bataile de clopot ne pot indemna sa ne indreptam intelegerea spre Puterea Lui Dumnezeu care strabate cerurile si iadurile. Poate fi o contemplatie a Slavei care straluceste ca o mie de sori la un loc. Fiecare bataie de clopot poate activa succesiv intelegeri ale acestei Puteri coplesitoare.

Sau, poate sa ne indemne sa cugetam la esenta intangibila a dumnezeirii.
In budism, sunetul de clopotel activeaza in mod repetat intelegerea naturii ultime a lucrurilor.

Pentru cine ne rugam

Noi ne aflam in biserica sa ne rugam nu doar pentru noi insine, ci pentru toate sufletele.
Asa ca ne vizualizam inconjurati, mai aproape de noi, de cei dragi. Imediat dupa acestia urmeaza fiintele care sunt in cea mai mare nevointa, si anume cele din iad, dupa aceea cele din locurile intunecate si pline de frica si obida. De asemenea suntem inconjurati de cei ce nu se pot ruga pentru ei insisi din cauza bolilor, neputintelor, din cauza nestiintei sau pentru ca mintea lor este inlantuita de rautati.
Dintre toti ne vedem pe noi insine ca fiind cei mai mici si neinsemnati.

Inchinarea

Cand se spune:

Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu.

Ne imaginam ca toate fiintele ingeresti aflate in ceruri, serafimii, heruvimii, sfintii, care stralucesc cu putere, precum si toate fiintele care ne inconjoara, se pleaca inaintea Slavei Lui Dumnezeu. Cu cat vederea este mai clara, cu atat mai bine.

Plecaciunea se face cu doua intentii de catre fiecare fiinta:
una de lauda si preamarire, iar cealalta cu dorinta arzatoare de a atrage in adancul inimii focul dumnezeirii.

Puterile cerului: toti sfintii, serafimii, heruvimii se numesc in budism “Camp Roditor” deoarece cugetarea la calitatile acestora si repectul pe care noi il aratam lor ne face sufletul un camp roditor de virtuti.

Laudele

Isus poate fi imaginat sub aspectul slavei, in vesmantul alb, taboric, puternic stralucitor.
Cand se liturghisesc laudele miscam sufletul spre bucuria contemplarii virtutilor perfecte ale iubirii dumnezeiesti.

Astfel apare o “dragalasenie” intre suflet si Isus care isi dezvaluie frumusetea virtutilor.

Cand se spune Aliluia (care inseamna in ebraica slava Lui Dumnezeu) ne imaginam ca Isus straluceste cu putere mare si este efectiv prezent in Biserica Lui in fata noastra.

Se spune de trei ori Aliluia pentru a sensibiliza mintea la slava Lui Dumnezeu.

La primul aleluia vedem stralucirea taborica mai mica, la al doilea stralucirea este mai accentuata iar la cel de al treilea aleluia stralucirea este coplesitoare, umple Biserica si prin aceasta toata Creatia.


Semnul crucii

Cand facem semnul crucii trebuie sa avem mintea concentrata pe intelesul foarte subtil al acesteia.

Intelesul subtil al crucii este unul de natura conceptuala - unirea cerului cu pamantul, in principiu al sufletului cu Dumnezeu, prin rascumpararea dragostei jertfelnice.
Astfel, cel cu credinta, facand un singur semn al crucii poate contribui la mantuirea a miliarde de suflete.

Aceasta este o intelegere preliminara, insa noi trebuie sa fim focalizati pe intelesul ei foarte subtil, ultim .

Intelesul ultim al crucii il reprezinta chiar starea finala de nepatimire in Lumina Lui Dumnezeu, fara forme si chipuri. Astfel ca, in momentul in care facem cruce trebuie sa credem ca deja am si fost blagosloviti cu aceasta stare. Este o miscare a mintii pe care Isus ne-a indemnat in scripturi sa o savarsim.

Astfel, cand facem crucea, ne imaginam ca cerurile si toate lumile dispar, toate formele de trupuri ingeresti si omenesti se dizolva in slava Lui Dumnezeu, inclusiv trupul nostru si mintea noastra. Astfel ca ramane doar Dumnezeu.

La fiecare semn al crucii pe care il facem activam aceasta intelegere.

Toate dispar..ramane doar Dumnezeu.

Adica suntem cu totul “Al Tatalui, al Fiului si Al Sfantului Duh” in eternitate (amin).

Trairea aceasta este una cu totul speciala. Concomitent putem gandi ca odata cu noi intra in extazul mantuirii toate sufletele.

Revarsarea de har

Cand auzim cuvantul mila in timpul rugaciunii,

Ca la Domnul este mila si multa mantuire ,

ne imaginam ca din inima Lui Isus se revarsa valuri intense de iubire nemarginita, sub forma luminii, peste toate fapturile care ne inconjoara. Ingerii si sfintii se aprind cu lumina mare cand sunt atinsi de har, cei bolnavi se insanatosesc, cei din iad sunt racoriti si ridicati la loc de pace si lumina, cei inrautatiti se vindeca si o iau pe calea virtutii.

Dumnezeu cand da, nu da cu parcimonie, ci cu bucuria iubirii dumnezeiesti, din abundenta, ca sa sature tot sufletul.

Intrarea in flux

Prin activarea acestor cugetari si repetarea lor timp indelungat, acestea se matureaza - intelesurile se clarifica si devin din ce in ce mai fine, tinand astfel tot timpul mintea in Dumnezeu.

In budism se spune ca se intra in flux.
In crestinism se spune ca am intrat la lucru in via Lui Dumnezeu.

Numai prin efort asiduu putem deveni purtatori de Duh , asa cum ne-a indemnat Isus.

„Voi fiti dar desavarsiti, după cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit.” (Matei 5:48)