Probleme in familie, un sfat daca aveti sa-mi dati va rog

Acum am citit toate mesajele. Multumesc pentru raspunsuri.Am sa incerc sa va raspund la toti acum.
Cum am aflat eu ca mama a facut avort. Era vorba despre avort, si eu am spus ca nu sunt de acord cu asa ceva si ea mi-a spus ca este, ca daca nu ai cu ce sa il cresti nu stiu ce e mai bine. A sarit ca arsa, lucru care m-a surprins, asa ca am intrebat-o daca ea a facut. Nu a dat raspuns concret, a zis ca nu e treaba mea, ca o sa imi spuna peste 10 ani cand sunt maritata si o sa inteleg. Asa ca discutia a continuat cu tata, adica mi-a spus el ce si cum, ca ei initial nu vroiau copii, ca am venit eu, dupa mine a facut mama avort, cand eram mica. El mi-a spus ca a fost elegerea ei si ca el ar mai fi vrut alti copii. Nu a impins-o nici de cum. Si oricum pe vremea aceea nu era sa impatimit cu alcoolul, bea ocazional si putin. Am mentionat ca treaba a avansat in timp. Cand eram mica cu tata era cel mai apropiat mie din familie, ca un prieten. De aceea pentru mine a fost greu cand a plecat afara, in SUA , strict alegerea lui ptr ca servicii aveau amandoi pe vremea aceea+firma. A vrut mai mult in fine. A plecat la fratele sau n-a stat singur. Dupa s-a intors schimbat putin si n-a mai fost ca inainte sa plece, ne-am indepartat , inca ne mai intelgem din cand in cand,dar nu ca inainte.
Dupa a stat un an si a plecat in Anglia, decizie luata complet de el, stiu ca noi i-am zis s anu plece, dar a plecat. Si logic ca ne-am dezobisnuit de el dupa 2 ani si fara el. Si s-a intors si de atunci se cearta mai mereu cu mama si bea mult.
Sa ma duc la mama si sa imbratisez si sa o pup, nu cred ca as putea. Ma simt stinghera. La noi nu a fost afectiune cu imbratisari, pupat, te iubesc si dastea. Nici la ai mei n-am vazut. Nu sunt obisnuita sa o pup si sa o imbratisez pe mama si nici sa la spun alor mei ca ii iubesc. I-am zis odata lu tata ca mi-ar palce si mie sa mai aud un te iubesc si asa si a doua zi mi-a zis ca am jucat teatru si am lasat-o balta.
Nu m-am intors impotriva mamei, adica nu i-am reprosat sau asa ca a facut avort. Nici n-am mai adus in discutie treaba asta de cand am vb prima oara despre.
Alte femeie/femei in viata lu tata? Probabil. Cand era in Anglia eu i-am citit niste mesaje pe tel cand a venit el scurt in tara si tot vb cu una de la el de la servici. Apoi el si-a facut alta adresa, am reusit sa intru pe ea si am vazut ca si-a facut nush ce cont pe site de matrimoniale din Anglia. Ma rog. Apoi acum tot vb cu una cu orele la telefon si mai iese asa, si m-am si certat odata cu el ca m-a dat la o parte ca sa vb cu aia. In sensul ca planuisem sa luam masa impreuna si cand am venit sa mancam el vb la tel si dupa era tare nervos ca l-am intrerupt si ca pierde toata seara cu mancarea in fine. Aia e o colga de scoala ma rog. El a zis ca sunt doar prieteni ca acasa cu mama nu poate vb. Asa o fi. Si mama a observat dar nu s-a bagat sa il intrebe sau asa ca face urat.
Apoi el tot are ceva cu mama, ba ca e asa ba ca aia ba ca nu poate vb cu ea, ba ca nu stiu ce s-a intamplat acum 20 de ani. Daca ar fi sa trag eu o concluzie ar fi ca ei nu se mai iubesc deloc si stau doar pentru mine, de multe ori mi-au dat de inteles asta, dar apoi ma gandesc ca poate ma insel tinand cont ca la noi nu se arata sentimente si afectiune si poate isi revin.
Si ca sa fie clar tata ne trimitea bani cat sa platim rata la banca si intretinerea iarna. Pentru facturi in general.Atat. In rest stateam pe salariul mamei, si nu am omis nici una din noi doua pretentii ca stiam ca si el are nevoie.
Asta asa ca sa dau mai multe detalii ca vad ca fara ele se tot fac presupuneri ne la locul lor.

Nu imi urasc parintii, Urasc situatia, urasc problemele, urasc cearta. Nu pe ei. Ii iubesc chit ca nu le zic, am nevoie de ei. Mi-ar palce doar sa ne intelegem si sa ne pese mai mult de noi ca familie decat de altele si de trecut. Si de plecat o sa plec, ca trebuie sa imi vad si eu de viata mea. Am aproape de 20 ani. La facultate vreau sa stau in campus. tot in celasi oras cu ai mei sau poate in altul, dar nu vreau sa plec din cauza lor, vreau sa plec pentru ca vreau sa vad cume singura. Nu imi place sa fiu dadacita. Sunt mare si ma descurc. Altii pleaca la 18 ani la facultate in camin si se descurca, eu de ce sa nu pot? Din greutati inveti, nu din stat in puf acasa.

În prealabil postat de Laura19

Multumesc pentru raspunsuri.
Da, mersul la biserica si rugaciunea; da. Trebuie sa recunosc ca sunt cam paralela. Cand eram mica stiu ca ma rugam si il mai trageam de mana pe tata sa mergem la biserica. Dar asta a fsot cand eram mica. M-am departat mult de la biserica si de la ortodoxie. Nici n-am fost crescuta intr-un mod religios. Nu am nici icoane, nici biblie, nici carte de rugaciuni nimic in casa. Ba parca am o bibile mica dar n-are cruce pe ea. Nu cred ca e ortodoxa. Nu mai stiu sa ma rog si intr-un fel imi e si rusine, adica eu cu pacatele mele in spate si cu ratacirea mea sa ma rog pentru mai bine. Plus ca am inteles ca nu se asculta rugaciunile daca nu esti spovedit sau asa. E adevarat?
N-am deschis acest topic ca sa imi judec parintii, l-am deschis ca sa vad cum sa ii ajut si sa ma ajut. Sa fie clar. Am incercat sa discut cu ei, am incercat de toate cu ei si nu ama juns la nici un rezultat. Nu stiu ce sa mai zic. Mai astept pareri/sfaturi.
Multumesc.

Laura, eu am cunoscut pe pielea mea ceea ce se intampla in familia ta. Alcoolul distorsioneaza complet modul de perceptie a realitatii, pentru fiecare membru al familiei. De aici si reactiile irationale pe care la are tatal tau atunci cand consuma, si starea emotionala extrema a mamei tale.
Vreau sa-ti spun doar atat: aveti nevoie de ajutor calificat. Nu numai tatal tau, dar si tu si mama ta. Eu l-am cautat atunci cand am inteles ca nu pot sa fac fata singura unei asemenea situatii. Sunt, cu siguranta, grupuri de sprijin pentru Alcoolicii Anonimi si pentru codependenti in Toronto. Incearca sa gasesti unul. Ei iti pot explica adevarul despre alcoolism. Impreuna cu ei, dar mai ales cu Dumnezeu, ei va pot ajuta pe tine si pe mama ta sa duceti lupta cea buna.

Domnul sa va binecuvanteze si sa va poarte de grija!

În prealabil postat de Laura19

Acum am citit toate mesajele. Multumesc pentru raspunsuri.Am sa incerc sa va raspund la toti acum.
Cum am aflat eu ca mama a facut avort. Era vorba despre avort, si eu am spus ca nu sunt de acord cu asa ceva si ea mi-a spus ca este, ca daca nu ai cu ce sa il cresti nu stiu ce e mai bine. A sarit ca arsa, lucru care m-a surprins, asa ca am intrebat-o daca ea a facut. Nu a dat raspuns concret, a zis ca nu e treaba mea, ca o sa imi spuna peste 10 ani cand sunt maritata si o sa inteleg. Asa ca discutia a continuat cu tata, adica mi-a spus el ce si cum, ca ei initial nu vroiau copii, ca am venit eu, dupa mine a facut mama avort, cand eram mica. El mi-a spus ca a fost elegerea ei si ca el ar mai fi vrut alti copii. Nu a impins-o nici de cum. Si oricum pe vremea aceea nu era sa impatimit cu alcoolul, bea ocazional si putin. Am mentionat ca treaba a avansat in timp. Cand eram mica cu tata era cel mai apropiat mie din familie, ca un prieten. De aceea pentru mine a fost greu cand a plecat afara, in SUA , strict alegerea lui ptr ca servicii aveau amandoi pe vremea aceea+firma. A vrut mai mult in fine. A plecat la fratele sau n-a stat singur. Dupa s-a intors schimbat putin si n-a mai fost ca inainte sa plece, ne-am indepartat , inca ne mai intelgem din cand in cand,dar nu ca inainte.
Dupa a stat un an si a plecat in Anglia, decizie luata complet de el, stiu ca noi i-am zis s anu plece, dar a plecat. Si logic ca ne-am dezobisnuit de el dupa 2 ani si fara el. Si s-a intors si de atunci se cearta mai mereu cu mama si bea mult.
Sa ma duc la mama si sa imbratisez si sa o pup, nu cred ca as putea. Ma simt stinghera. La noi nu a fost afectiune cu imbratisari, pupat, te iubesc si dastea. Nici la ai mei n-am vazut. Nu sunt obisnuita sa o pup si sa o imbratisez pe mama si nici sa la spun alor mei ca ii iubesc. I-am zis odata lu tata ca mi-ar palce si mie sa mai aud un te iubesc si asa si a doua zi mi-a zis ca am jucat teatru si am lasat-o balta.
Nu m-am intors impotriva mamei, adica nu i-am reprosat sau asa ca a facut avort. Nici n-am mai adus in discutie treaba asta de cand am vb prima oara despre.
Alte femeie/femei in viata lu tata? Probabil. Cand era in Anglia eu i-am citit niste mesaje pe tel cand a venit el scurt in tara si tot vb cu una de la el de la servici. Apoi el si-a facut alta adresa, am reusit sa intru pe ea si am vazut ca si-a facut nush ce cont pe site de matrimoniale din Anglia. Ma rog. Apoi acum tot vb cu una cu orele la telefon si mai iese asa, si m-am si certat odata cu el ca m-a dat la o parte ca sa vb cu aia. In sensul ca planuisem sa luam masa impreuna si cand am venit sa mancam el vb la tel si dupa era tare nervos ca l-am intrerupt si ca pierde toata seara cu mancarea in fine. Aia e o colga de scoala ma rog. El a zis ca sunt doar prieteni ca acasa cu mama nu poate vb. Asa o fi. Si mama a observat dar nu s-a bagat sa il intrebe sau asa ca face urat.
Apoi el tot are ceva cu mama, ba ca e asa ba ca aia ba ca nu poate vb cu ea, ba ca nu stiu ce s-a intamplat acum 20 de ani. Daca ar fi sa trag eu o concluzie ar fi ca ei nu se mai iubesc deloc si stau doar pentru mine, de multe ori mi-au dat de inteles asta, dar apoi ma gandesc ca poate ma insel tinand cont ca la noi nu se arata sentimente si afectiune si poate isi revin.
Si ca sa fie clar tata ne trimitea bani cat sa platim rata la banca si intretinerea iarna. Pentru facturi in general.Atat. In rest stateam pe salariul mamei, si nu am omis nici una din noi doua pretentii ca stiam ca si el are nevoie.
Asta asa ca sa dau mai multe detalii ca vad ca fara ele se tot fac presupuneri ne la locul lor.

Nu imi urasc parintii, Urasc situatia, urasc problemele, urasc cearta. Nu pe ei. Ii iubesc chit ca nu le zic, am nevoie de ei. Mi-ar palce doar sa ne intelegem si sa ne pese mai mult de noi ca familie decat de altele si de trecut. Si de plecat o sa plec, ca trebuie sa imi vad si eu de viata mea. Am aproape de 20 ani. La facultate vreau sa stau in campus. tot in celasi oras cu ai mei sau poate in altul, dar nu vreau sa plec din cauza lor, vreau sa plec pentru ca vreau sa vad cume singura. Nu imi place sa fiu dadacita. Sunt mare si ma descurc. Altii pleaca la 18 ani la facultate in camin si se descurca, eu de ce sa nu pot? Din greutati inveti, nu din stat in puf acasa.

Mult succes la scoala, Laura si Dumnezeu sa te ajute!

În prealabil postat de Laura19

Buna. Ma numesc Laura si am 19 ani. Sunt noua pe acest forum asa ca imi cre scuze de la inceput daca gresesc cu ceva privind regulile forumului. Problema mea nu prea are legatura directa cu religia, dar m-am gandit ca cele mai bune sfaturi le-as putea primi de aici. Ma scuzati daca e vreun deranj. Cum scrie si in titlu, am o problema(sau mai multe) in familie, mai exact probleme cu parintii. Stiu ca nu e frumos sa iti speli rufele in public, dar chiar am nevoie sa ma descarc si de niste sfaturi.
Parintii mei nu se inteleg , iar eu nu ma inteleg cu ei. Tata e un om bun si sufletist, dar se schimba radical cand consuma alcool. Certurile in familie deobicei pornesc cand el este 'vesel'. Cand eram mica mai consuma o bere doua rar, dar treptat a inceput din ce in ce mai mult. Cand nu are treaba sau nu lucreaza alcoolul e sfant. Foarte mult s-a schimbat dupa ce a stat la munca un an in SUA si, si mai mult dupa 2 ani in Anglia. Nu prea mai suntem pe aceiasi lungime de unda deloc. Eu vreau ceva, tata vrea ceva, mama altceva. Ma refer aici la cariere si idealuri in viata. Foarte des se cearta cu mama, rar saptamana fara certuri. Mereu cand se cearta cu ea ii spune 'boule' sau ca e proasta sau ca nush ce. Au fost si episoade in care am auzit-o pe mama zicand ceva gen: 'nu mai da in mine, ca am sa chem politia' sau lucruri aruncate de pereti sau pe geam. Si replici gen va dau afara din casa, mama ta maine pleaca, tu/voi vreti numai banii mei(mama lucreaza, iar eu sunt la scoala momentan), jucati teatru, complotati impotriva mea etc. Cand vorbesc doar eu si tata, mereu spune ca mama e asa si asa. Si ma doare chit ca nu prea ma inteleg bine cu ea, ca e mama. Si daca nu sunt de acord cu el zice ca sunt ca ea, de parca ar fi ceva rau sa ma aseman cu mama. Si cam asa spune mama, ca sunt ca el. Daca nu sunt de acord cu unul sunt de partea celuilalt si invers. Recunosc ca poate sunt si eu de vina, ca nu fac mereu ce vor si ce ar trebui. Am avut si eu perioada mea de rebeliune prin clasa a9a cand nu stiam ce vreau si cine sunt si faceam prostii, dar mi-a trecut acum. Si mai gresesc si cand le dau replica desi n-ar trebui, ar trebui sa ma abtin, dar nu pot, ma enervez foarte repede de ceva vreme. Si iar ne certam cand le spunca eu vreau sa stau la camin sau asa la facultate, vreau sa ma desprind sa invat de pe acum cum e sa fiu pe picioarele mele si sa muncesc pentru ce imi trebuie in viata. Tata spune ca la mine e solutia ca familia sa isi revina si sa ne intelgem bine, dar nu prea inteleg ce anume trebuie sa fac, in afara de invatat si ajutat prin casa si asa. Asta e pe scurt cam ce se intampla la mine, si sper ca se intelge in mare care e problema. V-as ruga sa imi dati si mie un sfat doua , ce ar trebui sa fac ca sa mearga bine treaba si la noi.
Si inca o problema, separata;daca nu e cu suparare. Eu sunt impotriva avorturilor, 100% impotriva. Si nu de mult am aflata ca mama a facut unul pe putin si tata a zis ca si pe mine vroiau dar le-a zis medicul sa lase primul copil(nu stiu daca e adevarat). Nu stiu detalii pentru ca mama nu a fost dornica de amanunte sau asa. A fost socant pentru mine mai ales ca eu mereu le priveam ca pe niste criminale pe cele care fac avort si mai ales ca mereu as fi dorit un frate sau o sora. E urat sa fi singur la parinti. Cum sa imi iert mama? Cum sa ma comport cu ea? Nu vreau sa o judec nu vreau sa o condamn sau asa. Poate exagerez eu, doar ca nu inteleg de ce, pentru ca cu banii nu stam chair rau, potrivit as spune.
Imi cer scuze daca v-am plictisit si multumesc pentru timplul pierdut citind ofurile mele.

Parca ai scris povestea vietii mele!
Deznodamantul a fost un divort si fiecare isi vede de ale lui-tata de alcool, mama a trebuit sa o scot din viata mea pentru ca imi strica casnicia si acum are propria familie si relatia e foarte rece!
Ce am facut eu. Am constientizat ca ma duc si eu la vale si am invatat, mi-am terminat studiile si mi-am intemeiat o familie opusul celei din care provin. De ajutat parintii nu pot pentru ca nu am ce ajuta dar imi cladesc familia mea cum pot mai bine, imi construiesc cariera si am grija sa nu mai treaca nimeni prin ce am trecut eu. Dragoste cu sila nu se poate! Si mama a facut avorturi si ma mir ca m-a facut si pe mine. Si eu sunt singur si as fi vrut frati.
La 19 ani eram student si nu aveam bani. In primul an o batrana s-a milostivit de mine si m-a ajutat cu cazarea si putini bani. Munceam ca student incat adormeam la cursuri! A fost foarte greu!
Acum cand privesc in urma multumesc lui Dumnezeu pentru ca m-a intarit si m-a calauzit. Si inca ceva...am cunoscut mai multi cu situatii ca a mea. daca iti vezi de drumul tau in viata, casti ochii mari, nu faci tampenii, nu vad de ce nu ai avea succes! Si sa ai mentalitate de invingator, daca iti inchide cineva usa o blochezi cu piciorul si nu te lasi pana nu intri; trebuie sa te asculte pana la urma! E foarte importanta staruinta!
Cat priveste un duhovnic care sa ma indrume am avut surpriza neplacuta sa nu-l gasesc! L-am cautat dar nu mi s-a potrivit nici unul dar asta nu a fost un impediment. Am gasit alti indrumatori, oameni intelepti care m-au inteles si m-au sprijinit. Dumnezeu lucreaza in primul rand prin oameni. Abia de cativa ani am un dohovnic adevarat care culmea e mai tanar ca mine! dar asta e alta poveste!
Succes si nu te da batuta! Vei reusi cu siguranta!

[AlinB]

În prealabil postat de Laura19

Nu imi urasc parintii, Urasc situatia, urasc problemele, urasc cearta. Nu pe ei. Ii iubesc chit ca nu le zic, am nevoie de ei. Mi-ar palce doar sa ne intelegem si sa ne pese mai mult de noi ca familie decat de altele si de trecut. Si de plecat o sa plec, ca trebuie sa imi vad si eu de viata mea. Am aproape de 20 ani. La facultate vreau sa stau in campus. tot in celasi oras cu ai mei sau poate in altul, dar nu vreau sa plec din cauza lor, vreau sa plec pentru ca vreau sa vad cume singura. Nu imi place sa fiu dadacita. Sunt mare si ma descurc. Altii pleaca la 18 ani la facultate in camin si se descurca, eu de ce sa nu pot? Din greutati inveti, nu din stat in puf acasa.

Cred ca stii f. bine ce ai de facut, oricum tragedia este ca omul pagan se schimba foarte greu sau deloc, fie chiar si cu sedinte de "psihoterapie", "consiliere", etc.
Adevaratele valori nu se gasesc in ateism sau o credinta superficiala.

Problema schimbarii se pune tot mai greu dupa o viata de multi, multi ani in care omul a renuntat sa mai lupte cu propriile greseli si cauta mai degraba sa si le justifice.

Ai sansa la o viata frumoasa, chiar daca va fi mai greu la inceput, vei putea avea familia pe care ti-o doresti, nu ai frati/surori dar vei avea copii, nu ai avut un tata poate asa bun dar vei avea un sot, etc.

Doar ai MARE grija la alegerile tale, mai ales cand e vorba de relatii, nu fa concesii sau compromisuri, avortul nu e singurul rau, aici ajung femeile de obicei pentru ca inainte sa aleaga avortul au ales gresit barbatul care sa fie alaturi de ele si mai ales cat de departe sa mearga cu el fara ca el sa-si asume niste angajamente.

[Marimira]

Fără harul lui Dumnezeu nu se poate nimic, pentru că zice Hristos: "Fără de Mine nu veti putea face nimic".

Incearca sa te apropii de Hristos prin biserica, participand la sfintele slujbe si rugandu-te,cauta-ti un duhovnic si pune-i toate intrebarile care te framanta - acesta te va sfatui cum sa-ti organizezi viata si te va indruma cum sa te pregatesti pt.spovedanie - care iti va ridica sufletul din tulburare- te va ajuta sa nadajduiesti ca totul va merge pe fagasul cel bun, asa iti va calauzi Domnul pasii si viata ca sa faci alegeri bune!

[MariS_]

În prealabil postat de Laura19

Buna. Ma numesc Laura si am 19 ani. Sunt noua pe acest forum asa ca imi cre scuze de la inceput daca gresesc cu ceva privind regulile forumului. Problema mea nu prea are legatura directa cu religia, dar m-am gandit ca cele mai bune sfaturi le-as putea primi de aici. Ma scuzati daca e vreun deranj. Cum scrie si in titlu, am o problema(sau mai multe) in familie, mai exact probleme cu parintii. Stiu ca nu e frumos sa iti speli rufele in public, dar chiar am nevoie sa ma descarc si de niste sfaturi.
Parintii mei nu se inteleg , iar eu nu ma inteleg cu ei. Tata e un om bun si sufletist, dar se schimba radical cand consuma alcool. Certurile in familie deobicei pornesc cand el este 'vesel'. Cand eram mica mai consuma o bere doua rar, dar treptat a inceput din ce in ce mai mult. Cand nu are treaba sau nu lucreaza alcoolul e sfant. Foarte mult s-a schimbat dupa ce a stat la munca un an in SUA si, si mai mult dupa 2 ani in Anglia. Nu prea mai suntem pe aceiasi lungime de unda deloc. Eu vreau ceva, tata vrea ceva, mama altceva. Ma refer aici la cariere si idealuri in viata. Foarte des se cearta cu mama, rar saptamana fara certuri. Mereu cand se cearta cu ea ii spune 'boule' sau ca e proasta sau ca nush ce. Au fost si episoade in care am auzit-o pe mama zicand ceva gen: 'nu mai da in mine, ca am sa chem politia' sau lucruri aruncate de pereti sau pe geam. Si replici gen va dau afara din casa, mama ta maine pleaca, tu/voi vreti numai banii mei(mama lucreaza, iar eu sunt la scoala momentan), jucati teatru, complotati impotriva mea etc. Cand vorbesc doar eu si tata, mereu spune ca mama e asa si asa. Si ma doare chit ca nu prea ma inteleg bine cu ea, ca e mama. Si daca nu sunt de acord cu el zice ca sunt ca ea, de parca ar fi ceva rau sa ma aseman cu mama. Si cam asa spune mama, ca sunt ca el. Daca nu sunt de acord cu unul sunt de partea celuilalt si invers. Recunosc ca poate sunt si eu de vina, ca nu fac mereu ce vor si ce ar trebui. Am avut si eu perioada mea de rebeliune prin clasa a9a cand nu stiam ce vreau si cine sunt si faceam prostii, dar mi-a trecut acum. Si mai gresesc si cand le dau replica desi n-ar trebui, ar trebui sa ma abtin, dar nu pot, ma enervez foarte repede de ceva vreme. Si iar ne certam cand le spunca eu vreau sa stau la camin sau asa la facultate, vreau sa ma desprind sa invat de pe acum cum e sa fiu pe picioarele mele si sa muncesc pentru ce imi trebuie in viata. Tata spune ca la mine e solutia ca familia sa isi revina si sa ne intelgem bine, dar nu prea inteleg ce anume trebuie sa fac, in afara de invatat si ajutat prin casa si asa. Asta e pe scurt cam ce se intampla la mine, si sper ca se intelge in mare care e problema. V-as ruga sa imi dati si mie un sfat doua , ce ar trebui sa fac ca sa mearga bine treaba si la noi.
Si inca o problema, separata;daca nu e cu suparare. Eu sunt impotriva avorturilor, 100% impotriva. Si nu de mult am aflata ca mama a facut unul pe putin si tata a zis ca si pe mine vroiau dar le-a zis medicul sa lase primul copil(nu stiu daca e adevarat). Nu stiu detalii pentru ca mama nu a fost dornica de amanunte sau asa. A fost socant pentru mine mai ales ca eu mereu le priveam ca pe niste criminale pe cele care fac avort si mai ales ca mereu as fi dorit un frate sau o sora. E urat sa fi singur la parinti. Cum sa imi iert mama? Cum sa ma comport cu ea? Nu vreau sa o judec nu vreau sa o condamn sau asa. Poate exagerez eu, doar ca nu inteleg de ce, pentru ca cu banii nu stam chair rau, potrivit as spune.
Imi cer scuze daca v-am plictisit si multumesc pentru timplul pierdut citind ofurile mele.

Draga Laura19, dupa cum povestesti nu poti sa-ti ajuti parintii decat fiind tu insati un exemplu bun pentru ei. Daca ei nu pot fi exemplu bun pentru tine, asa cum ar fi fost normal, incearca sa fii tu un exemplu de blandete si bunatate pentru ei. Iar daca nu vei mai putea sa faci acest lucru dinlauntrul familiei, pentru ca stiu ca poate fi un lucru care sa te depaseasca, fa-o din afara ei, adica mergi la camin, invata bine, obtine bursa, intemeiaza-ti o familie crestina, creste copii si in tot acest timp te rogi si pentru parintii tai, pastrezi legatura cu ei, nu-i invinuiesti, nu-i judeca, ajuta-i atat cat poti si prin exemplul propriu vei reusi mai mult decat toate sfaturile si indemnurile verbale la un loc. Domnul sa-ti ajute!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Adriana-Simona]

Ai tai nu se inteleg din cauza patimilor pe care le au. Fiecare le are pe ale lui, nu poti zice ca doar unul e vinovat. Si din cauza ca nu isi ofera dragoste reciproc, fiecare cauta iubire in alta parte sau in diverse lucruri.
Dar nu asta e problema cea mai mare, ci faptul ca nu isi recunosc problemele si defectele. Daca si le-ar marturisi unul altuia si s-ar ierta unul pe altul lucrurile ar lua o intorsatura buna, iar patimile ar disparea.
Dar din cauza incapatanarii lor, fizic nu poti sa ii ajuti prea mult. Ceea ce poti face este sa te porti tu bine cu ei, sa le mai faci cate un cadou, o mica bucurie, si mai ales sa ii ierti cu toata inima. Sa le spui ca tu ii iubesti oricum.
Dar sa incerci sa iti vezi de viata, nu in sensul sa nu iti mai pese de ei, ci in sensul ca atunci cand vor avea nevoie de tine (si va veni vremea) tu sa ii poti ajuta si sufleteste si material. Nu uita ca la batranete tu le vei purta de grija.

Poti sa incerci sa mai povestesti cu ei, sa incerci sa ii faci sa isi dea singuri seama ca ceva nu e in regula cu ei, dar sa nu te dezamagesti daca nu te vor asculta. Sunt sanse mari sa fie prea mandrii sa te asculte. De aceea cel mai bine e sa-i vorbesti lui Dumnezeu despre ei, sa-i ajute sa ajunga pe drumul cel bun.
Momentan solutia ca sa fie pace ar fi sa se desparta, desi recunosc ca nici eu nu sunt adepta acestei solutii.

Iar pentru tine cel mai bine e sa mergi la facultate, sa incepi sa iti castigi singura banutii,sa devii independenta si incet, incet sa te apropii de Doamne Doamne. Vei vedea ca daca tu vei deveni mai buna, mai iubitoare incet incet si ei se vor schimba. Doar ca trebuie sa ai multa rabdare, puterea exemplului face minuni.

Eu iti reomand biserica Sf.Siluan din toronto, si toate scrierile lui, si ale parintelui Paisie Aghioratul(mai ales cartea "Viata de familie"). Te vor ajuta mult, in problemele vietii dar mai ales in problemele cu ai tai te vor ajuta sa ai acel tact si acea rabdare necesara. Vei vedea (zic din experienta :P)

Pun aici link catre pdf, caci stiu ca acolo se gaseste mai greu.
http://www.scribd.com/doc/4436583/Cu...ata-de-familie

[Stanca]

Nu am mai intrat de mult pe forumul asta, dar azi mi s-a deschis, direct de pe mail si m-am trezit exact aici, am citit si m-am innegurat, ca mai intotdeauna cand intru pe forumuri. Mi se reconfirma a nu stiu cata oara ca cel mai greu e sa dai sfaturi, chiar in situatii asemanatoare cu a ta, iar daca totusi te apuci, risti sa devii oricum subiectiv sau sa fii gresit interpretat de ceilalti. Iar cel care a deschis topicul ramane poate tot nelamurit sau poate chiar mai incetosat.
Ma bucur acum ca pe vremea cand aveam eu 19 ani , adica acum vreo 22 ani, nu exista net si nici forumuri, ci trebuia sa te descurci cum poti, cu prietenii, colegii, sa iei in piept familia, sa o "urasti" bine si apoi s-o "ierti" la fel de bine, ca deh, cresti, ajungi si tu mama/tata si iti dai seama ca e cam greu sa fii perfect, ca, incepi sa semeni treptat cu "muma", desi te dadeai desteapta si subtila cand ea inca te intretinea si o trezeai noaptea sa-ti faca clatite cu gem pentru ca tu esti in sesiune si neaparat asta vrei sa mananci...
Am avut tata violent(patimas!) si o copilarie fara o zi de liniste, dar am ajuns acum sa vad toate astea cu umor, culmea! La 12 ani am inceput sa scriu, intai un jurnal, iar in timp am continuat tot mai profesionist si copilaria s-a trasnformat in roman si acum a devenit "de domeniu public". Scrisul si muzica, la vremea aceea, au fost armele mele, m-au ajutat sa nu raman cu traume. De prisos sa mai spun ca Dumnezeu era in toata ecuatia, dar pe atunci latent, a fost nevoie de multe meandre pana sa ajung la El cu totul.
M-am intrebat acum ce as face daca as fi eu acum Laura! Pe langa facultate, care trebuie facuta, clar, eu m-as indragosti. Pentru ca oricum, vine o vreme cand trebuie sa incepi sa intri in propria ta relatie si abia atunci incepi sa intelegi ce e cu cuplurile astea ( care toate par dificile) si, pe de alta parte, familia de origine isi pierde oarecum din importanta si astfel incepi s-o vezi mai detasat, iar parintii simt ei insisi ca e timpul sa isi treaca in plan secund propriile lor "razboaie interne". Are loc schimbul garzilor!
Putina rabdare, Laura, nu stiu ce altceva sa-ti zic, rabdare si credinta ca lucrurile se schimba, toti imbatranim, ne mai luminam, ne ies maselele de minte, nimic nu e batut in cuie. In timpul asta incearca sa te tii tare si sa iti vezi de viata pastrand drumul drept, intr-o zi o sa constati ori ca ai tai s-au linistit ori ca pe tine nu te mai afecteaza atat de mult ceea ce se intampla cu ei. Pentru ca le vei avea pe ale tale, iar ei poate vor fi bucurosi ca le raspunzi la telefon sau ca mai treci sa vezi ce fac...
Va imbratisez pe toti!

Si eu am compus cantece, versuri si proza inspirate din evenimente mai putin placute. Umorul poate fi o arma in asemenea situatii. Detasarea e necesara.

Plecarea la un camin nu stiu daca reprezinta o solutie. Cine suporta cheltuielile? Exista camine si camine... Pana la urma s-ar putea sa te convingi ca tot parintii tai sunt mai buni si-ti ofera mai multa protectie decat altii straini. Ai rabdare si incearca sa participi la niste Sfinte Masluri, sa sfintesti alimente si haine ale parintilor. Cu Dumnezeu alaturi poti sa fii invingatoare. Singura e mai greu. Un duhovnic te poate ajuta sa te cunosti mai bine si iti poate oferi sfaturi utile.

Atunci cand unul dintre parinti calca stramb, toata familia sufera. In unul intra duhul desfranarii, in altul duhul mainiei, iar, daca mai arunca cineva si farmece va puteti scoate ochii chiar si fara motiv. Si uite-asa, omul lui Dumnezeu poate face voia diavolului. E nevoie de Sfestanie in casa, e nevoie de spovedanie a tuturor membrilor familiei. Apeleaza la cineva care ar putea sa-i convinga sa faca acestea.


Ai mare grija sa nu-i superi peste masura, sa nu te blesteme. Caci blestemul parintilor are urmari.

Sfantul Lavrentie de Cernigov spunea ca nu exista oameni rai, ci numai oameni de care diavolul isi bate joc. Stiind aceasta, inarmeaza-te cu post si rugaciune si mergi cu bine pe calea lui Dumnezeu. Acelasi om, daca se roaga cineva pentru el, poate deveni mai bun. Prin urmare, roaga-te pentru parintii tai si plateste acatiste la mai multe biserici si manastiri sa se roage pentru familia ta. S-ar putea ca Dumnezeu sa te fi ales pe tine pentru a-ti conduce spre mantuire familia. Dumnezeu sa-ti ajute.