Interviu cu CristianR

[Mihailc]

CristianR: care este locul care ți s-a lipit cel mai tare de inimă (în pelerinajele tale) și de ce?

[CristianR]

Cred că Mânăstirea Neamț. Când am pornit spre ea, de la Târgu Neamț, pronia a făcut să întâlnesc un călugăr care parcurgea același drum, întorcându-se la mânăstire după ce rezolvase probabil niște treburi administrative în oraș. Era unul dintre călugării cu vocație, cu o evlavie neprefăcută și care, ajungând la mânăstire, avea să se ocupe și de cazarea mea într-o chilie, el fiind arhondar la acel moment. M-a impresionat, mai târziu, felul în care l-am văzut slujind într-o capelă aflată între chilii, purtând camilafcă și un veșmânt larg, făcând mișcări ample, hieratice. Mărturisindu-i căutarea în care mă aflam, m-a tratat cu multă atenție și bunătate. Se numea Irinarh - un nume pe care nu-l mai întâlnisem până atunci și cred că de aceea l-am reținut.

Însă ceea ce m-a marcat a fost întregul spațiu natural din jurul mânăstirii, pe care l-am simțit de la prima vedere duhovnicesc, transfigurat de rugăciunile de secole ale pustnicilor și călugărilor. Era de o frumusețe transparentă, parcă, pentru Dumnezeire, nu puteai, aflându-te acolo, să nu-L simți pe Dumnezeu aproape.

De acolo aveam să descopăr, la capătul unui drum de poveste de cca. 8 km printr-o zonă împădurită, Schitul Icoana Nouă, unde se puneau bazele unei biserici pe care aveam să o regăsesc peste ani desăvârșită.

[Mihailc]

Care este diferența dintre turist și pelerin?

[CristianR]

Cred că, spre deosebire de turist, pelerinul este conștient că lumea nu este profană în totalitate și caută să identifice, să vadă, să pipăie... să cunoască atât cât poate el sacrul din lume, acele 'portaluri' către lumea spirituală, nevăzută.

Caută eternitatea în mijlocul temporalității și ceea ce este netrecător în mijlocul celor trecătoare, vizitând locuri sfințite de rugăciunile înaintașilor, de prezența sfinților, în care până și materia se poate transfigura, devenind transparentă, prin har, pentru lumea nevăzută.

Ochii turistului sunt ațintiți către lumea profană, închiși pentru sacru, motiv pentru care, chiar atunci când merge la mânăstiri, o face din curiozitate, din interes cultural, istoric - uneori chiar gastronomic -, căutând să-și îmbogățească experiențele pe orizontală, în orizontul închis, chiar dacă imens, al materialității și temporalității.

[Mihailc]

Mulțumesc mult, (și) în numele celor care frecventează/vor frecventa acest topic.

Acum o să te rog să-mi dai un top trei autori moderni care ți-au influențat benefic viața și câteva cuvinte despre fiecare în parte (cum ți-au influențat viața?)

[CristianR]

Greu de ales doar trei, pentru că îmi dau seama că aproape fiecare carte citită a adus un spor de înțelegere și, prin asta, o ajustare a parcursului vieții mele lăuntrice.

1. Cred totuși că pe primul loc ar fi Dumitru Stăniloae, a cărui primă carte citită și deja menționată anterior – 7 Dimineți cu Părintele Stăniloae (interviuri de Sorin Dumitrescu) – a fost o revelație, pentru că a marcat începutul răspunsurilor fundamentale, după ce până atunci acumulasem mai degrabă întrebări. Aveau să urmeze multe altele, între care Sfânta Treime sau La început a fost Iubirea, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Tratatul de Ascetică și Mistică, Teologia Dogmatică, Filocalia. Tot prin el aveam să aflu despre marii teologi din diaspora rusă (Losski, Evdokimov, Schmemann, Berdiaev), publicați ulterior de Sorin Dumitrescu la Anastasia.

2. Nicolae Steinhardt cu al său Jurnal al fericirii a contat probabil la fel de mult în decizia de a apuca pe calea spre Hristos, pentru că, după cum știe oricine a citit această carte, acolo nu este literatură, ci viață reală, devenire, credință încercată, cruce. Esențială îmi pare afirmația sa că Hristos n-a venit să aducă o religie nouă, ci "un mod de viață" care derivă din urmarea Lui.

3. Viktor Frankl, psihiatrul vienez care a supraviețuit lagărului nazist și i-a ajutat și pe alții să o facă, printr-o reașezare a conștiinței de la întrebarea "ce mai pot aștepta de la viață?" la "ce așteaptă viața de la mine?", "pentru ce mă aflu în aceste împrejurări concrete de viață, ce le pot oferi celorlalți?". Un om care a găsit sensul transcendent al vieții, unul profund creștin, care poate fi aflat doar prin des-centrarea din propriul eu și regăsirea adevăratului Centru, Acela care dă și sensul fiecărei ființe. N-am redat aici întocmai cuvintele lui Frankl, ci mai degrabă rodul lor în conștiința mea, dar semnificația este aceeași.


Să sperăm că întreprinderea ta va aduce roade, cât de mici, și că vor accepta și alții să-și părăsească puțin zona de confort ca să devină pentru puțin timp protagoniști și mărturisitori.

[Mihailc]

Dacă primele două locuri sunt oarecum normale pentru un creștin-ortodox dornic să-și cultive credința, prezența lui Viktor Frankl pe locul trei poate fi surprinzătoare. Eu știu că părintele Galeriu a avut un dialog epistolar cu dânsul în limba germană care s-a întins pe mai mulți ani, intuiesc că pe filera asta ai ajuns să-l cercetezi.

Când/în ce împrejurări ai descoperit opera lui Viktor Frankl și de ce aceasta este relevantă inclusiv pentru credincioșii ortodocși?

[CristianR]

Părintele făcea dese referiri la Frankl, dar și la alți oameni de știință care parcurgeau drumul de la periferie spre centru, de la revelația naturală la cea supranaturală, atestând faptul că onestitatea ne poate direcționa pe toți către Adevărul unic, indiferent de punctul de plecare.

Cred că ceea ce are în comun psihiatrul vienez cu ceilalți doi autori menționați de mine mai sus este autenticitatea, faptul că opera lui se identifică cu propria viață, că este un om care - fără a fi formal creștin - a trecut prin cruce și a dobândit o viață nouă, cu și mai mult sens decât găsise înainte de a trece prin lagăr, unul transcendent. Și nu doar pentru sine, el devenind un misionar al sensului, al vieții creative ce are capacitatea de a-i vindeca pe mulți de deznădejde, prin dăruire până la uitare de sine.

Dacă Platon și alți înțelepți greci au putut fi considerați creștini avant la lettre de către Părinții Bisericii (fiind pictați și pe exteriorul bisericii de la Sucevița), de ce n-am recunoaște și altora – fie oameni de știință ori artiști adogmatici – posibilitatea de a-L cunoaște și mărturisi pe Dumnezeu, fiecare în felul lui? Muzica, spre exemplu – care prin natura ei depășește orice graniță conceptuală –, este considerată de unii ca o formă de rugăciune, un dialog fără cuvinte cu Dumnezeu. Poate că autenticitatea tocmai asta înseamnă: un loc de întâlnire a Dumnezeirii, care poate fi aflat în tot ceea ce înseamnă spirit, lumină, adevăr, iubire.

Având în vedere că Frankl a dezvoltat ceea ce se cheamă “logoterapie” (vindecarea prin aflarea sensului în viața proprie), cuvântul-cheie care face legătura între Frankl, Platon și credința creștină cred că este “Logos”, cu polivalența lui semantică: Cuvânt, Rațiune, Sens.

[Mihailc]

Cum se face că cei mai mulți ortodocși sunt nepracticanți? Se poate vorbi de nevoia de a reconverti ortodocșii nominali la propria credință?

[CristianR]

Mi-am pus de multe ori această întrebare și nu m-am putut opri la un singur răspuns. Trecând peste faptul că pentru cei mai mulți apartenența la Biserică derivă din nașterea într-o familie creștin-ortodoxă, ea rămânând la nivelul de tradiție, o explicație ar putea fi faptul că, pur și simplu, a o practica serios este de-a dreptul greu; mai greu decât în cazul altor confesiuni creștine: posturi lungi și severe, spovedanii răscolitoare, inconfortabile, slujbe lungi, obositoare - chiar plictisitoare dacă nu faci efortul de a le pătrunde înțelesurile. Iar asta nu este deloc ușor, pentru că acestea sunt oferite mai ales simbolic, în vreme ce noi, oameni ai secolului XXI, suntem trecuți prin școli care ne învață să ne raportăm la lume rațional, analitic, la nivel conștient, pierzând legătura lăuntrică cu straturile profunde ale conștiinței, ale inconștientului colectiv, pe care aceste ritualuri au capacitatea de a o reface.

Sunt mulți cei pe care i-am auzit că se poticnesc de faptul că, intrând la o slujbă ortodoxă, nu pricep nimic. Chiar dacă liturghia este abundentă în versete biblice și gesturi cu semnificații profund ancorate în Evanghelii, Epistole, cărțile sapiențiale, Psalmi, descifrarea lor se dovedește a fi tare anevoioasă, o piatră de poticnire pentru neinițiați.

Poate că tocmai asta a devenit Ortodoxia - o religie pentru inițiați, un drum anevoios pe care iubitorii de drumeții alpine îl adoră, dar pe care și cei nepregătiți doresc sau se simt datori să o apuce, cu speranța unei răsplăți viitoare, ori doar pentru a puncta, sacralizând, marile momente ale vieții: nașterea, nunta, moartea – în care toți simțim că avem nevoie de asistență divină.

Cei mai mulți cred că se simt neajutorați în fața practicii ortodoxe, neștiind prea clar cu ce sunt datori, ce se așteaptă de la ei, cum să înțeleagă, să discearnă în noianul de opinii care se revendică de la ortodoxie.

Cateheza ajută, anii de studiu a religiei în școală a făcut ca în biserici să putem azi vedea și tineri, unii dintre ei cu o bună înțelegere a credinței. În programul unor biserici este inclusă, de asemenea, și cateheză, deci cei doritori ar avea de unde se adăpa. Legătura personală cu duhovnicul este, iarăși, foarte importantă – fără ea este foarte probabil să te îndepărtezi de Cale.

Poate că avem nevoie de regăsirea simplității și a clarității credinței. Întoarcerea la tipul de cateheză practicat în primele veacuri creștine de către Sfinții Părinți, respectiv studiul Noului Testament ar putea aduce limpezime și unitate, totodată, inclusiv interconfesională.