Nunta + depresia

[AlinB]

E ridicol.
Asta nici macar nu e o problema, ci prostia crasa a celor din jur.

[Mihailc]

În prealabil postat de AlinB

E ridicol.
Asta nici macar nu e o problema, ci prostia crasa a celor din jur.

.....Ce anume?

[fallen]

Cred ca se refera la buza de iepure :). Sau la prejudecatile legate de "oamenii insemnati" :). (asa si bunica-mea il vede pe Basescu "insemnat", insa Gorbaciov "nu era chiar asa":))

[fallen]

În prealabil postat de ioana5760

Nu stiu de ce in faza de femeie necasatorita consideram ca familia, un sot si copii te implinesc, iti aduc fericire. Din ce vad in jur si citesc treaba e cu totul alta, pana la urma se va vedea ce se alege din toate sperantele. Cred ca asa suntem unele din noi sa avem in inima dorul de familie si copii. Singuratatea nu spun ca e rea, are si parti bune, poti lucra la tine, sa citesti, sa te rogi mai mult etc., libertate de miscare.
Mi-e ca ajung la o varsta fara toate astea si ma apuca si pe mine depresia.... avantaj eu: am cui cere nr. de tel. al doctorului :))

Daca, dorindu-va familie si copii, ati rezistat totusi 39 de ani singura, fara sa cadeti in depresie pana acum, inseamna ca sunteti foaaarte puternica !!! Eu stiu ca de pe la 20 de ani deja am inceput sa-mi doresc familie, aveam prieten si-mi doream sa-mi devina sot, si am suferit foarte mult pt ca nu a facut-o, pana la urma. Si nici urmatorul prieten nu a vrut sa-mi devina sot, si am mai suferit cativa ani... Si cand l-am intalnit pe actualul am crezut ca, in sfarsit...dar nici el nu mi-e sot cu adevarat :) dupa cum zice lumea pe aici :). Insa mi-ar fi foarte greu, daca nu imposibil, sa ma intorc la stadiul dinainte de a fi cu el, cel de "fata mare" la mama acasa... In plus, poate ca am si eu vreo meteahna, daca nu multiple, de nu ma vrea niciunul de sotie adevarata si mama la copiii lui, nu? Femeile care la varsta mea n-au sot, de obicei sunt puternice si independente, la fel si majoritatea celor care se despart, divorteaza, chiar (mai ales) cele care raman mame singure, am tot respectul. Insa sa fii trimisa dupa 7 ani pachet la mama acasa, ca o marfa expirata, mi se pare de toata jena :). Si sora mea s-a despartit dupa > 20 ani de casnicie, dar n-a venit la mama acasa cu coada intre picioare :). Si ea chiar a fost cununata, de la 22 de ani, dupa doar cateva luni de relatie, nimeni nu si-ar fi imaginat..(rog prietenii de pe fb sa nu comenteze aspectul acolo).

Nu cred că de vină sunt metehnele, ci altceva, și nu doar în cazul tău.
Sunt pline bisericile de rugăciuni pentru căsătorie. Se duc mamele și dau acatiste ca să se mărite fata (care adesea trăiește necununată). Însă nu înțeleg de ce părinții nu-i mai învață pe copii despre întemeierea unei familii, despre unicitatea soțului, despre curăția dinainte de nuntă. Lucrurile trebuie să fie foarte clare atât în mințile părinților, cât și ale copiilor: De la casa părintească pleci, în urma nunții, la casa ta; sau la mânăstire. Sau, în fine, cine nu vrea nici una, nici alta, să iubească curăția, să se ferească de păcat, îndeosebi de cel trupesc, după cum arată sf. Pavel.

Dacă s-ar proceda așa, căsătoriile s-ar produce în jurul vârstei de 20 de ani, s-ar naște copii, familiile ar avea mai multă stabilitate. Altfel, partenerii se schimbă unul după altul, taina unicității se pierde, oricine devine înlocuibil și fiecare începe să pună în balanță ofertele pe care viața i le scoate în cale, ezitând să facă pasul decisiv.

Or, atunci când crezi în unicitatea căsătoriei, te legi înaintea lui Dumnezeu cu un om, știi că ăla e omul tău până la sfârșit, cu bune și cu rele. Te-ai făcut un trup cu el, iar dezlipirea este un păcat. Sigur, se iartă și acesta, ca orice păcat, dar urmele rămân pentru totdeauna. Nu vei mai fi întreg.

[fallen]

Stati linistiti, ca parintii nu ne-au invatat asa :). Am facut-o de capul nostru, crezand ca merge si asa, cu jumatati de masura :). Chiar i-am spus sora-mii dupa cateva relatii esuate, ca nu ma mai duc cu nici un barbat daca nu ma ia de sotie :). Si uite ca actualul a promis ca ma ia, dar s-a razgandit pe parcurs... Dar daca nu termin povestea cu sor-mea, o sa credeti ca toti copiii lu' mama suntem niste stricati (in special fetele, desi au incercat sa ne educe corespunzator :)). Se pare ca sotul a ales sa plece pt a nu traumatiza copilul, cum l-au traumatizat pe el parintii cand au ajuns sa se certe, sa aiba neintelegeri si scandaluri... Dar se pare ca tot a reusit s-o faca, pt ca de unde era cel mai cuminte copil, acum chiuleste, fumeaza, nu comunica, etc (il duce la psiholog).

[Mihailc]

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu cred că de vină sunt metehnele, ci altceva, și nu doar în cazul tău.
Sunt pline bisericile de rugăciuni pentru căsătorie. Se duc mamele și dau acatiste ca să se mărite fata (care adesea trăiește necununată). Însă nu înțeleg de ce părinții nu-i mai învață pe copii despre întemeierea unei familii, despre unicitatea soțului, despre curăția dinainte de nuntă. Lucrurile trebuie să fie foarte clare atât în mințile părinților, cât și ale copiilor: De la casa părintească pleci, în urma nunții, la casa ta; sau la mânăstire. Sau, în fine, cine nu vrea nici una, nici alta, să iubească curăția, să se ferească de păcat, îndeosebi de cel trupesc, după cum arată sf. Pavel.

Dacă s-ar proceda așa, căsătoriile s-ar produce în jurul vârstei de 20 de ani, s-ar naște copii, familiile ar avea mai multă stabilitate. Altfel, partenerii se schimbă unul după altul, taina unicității se pierde, oricine devine înlocuibil și fiecare începe să pună în balanță ofertele pe care viața i le scoate în cale, ezitând să facă pasul decisiv.

Or, atunci când crezi în unicitatea căsătoriei, te legi înaintea lui Dumnezeu cu un om, știi că ăla e omul tău până la sfârșit, cu bune și cu rele. Te-ai făcut un trup cu el, iar dezlipirea este un păcat. Sigur, se iartă și acesta, ca orice păcat, dar urmele rămân pentru totdeauna. Nu vei mai fi întreg.

Formidabilă postare! Mulţumim, N.Priceputul şi să nu-ţi fie această apreciere spre tulburare!

[anita]

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu cred că de vină sunt metehnele, ci altceva, și nu doar în cazul tău.
Sunt pline bisericile de rugăciuni pentru căsătorie. Se duc mamele și dau acatiste ca să se mărite fata (care adesea trăiește necununată). Însă nu înțeleg de ce părinții nu-i mai învață pe copii despre întemeierea unei familii, despre unicitatea soțului, despre curăția dinainte de nuntă. Lucrurile trebuie să fie foarte clare atât în mințile părinților, cât și ale copiilor: De la casa părintească pleci, în urma nunții, la casa ta; sau la mânăstire. Sau, în fine, cine nu vrea nici una, nici alta, să iubească curăția, să se ferească de păcat, îndeosebi de cel trupesc, după cum arată sf. Pavel.

Dacă s-ar proceda așa, căsătoriile s-ar produce în jurul vârstei de 20 de ani, s-ar naște copii, familiile ar avea mai multă stabilitate. Altfel, partenerii se schimbă unul după altul, taina unicității se pierde, oricine devine înlocuibil și fiecare începe să pună în balanță ofertele pe care viața i le scoate în cale, ezitând să facă pasul decisiv.

Or, atunci când crezi în unicitatea căsătoriei, te legi înaintea lui Dumnezeu cu un om, știi că ăla e omul tău până la sfârșit, cu bune și cu rele. Te-ai făcut un trup cu el, iar dezlipirea este un păcat. Sigur, se iartă și acesta, ca orice păcat, dar urmele rămân pentru totdeauna. Nu vei mai fi întreg.

Aveti dreptate ,mamele trebuie sa isi invete fetele sa nu se lanseze intr-o aventura cu un barbat pentru ca din start ei nu au de gand sa le de sotii de vreme ce le invita in pat fara cununie.
Cine iubeste o femeie se gandeste sa o ia de sotie ,nu sa se distreze.
Aceste invataminte trebuie spuse fetelor de cand sunt foarte tinere ,de la 14-15 ani ca in timp ele sa vada ,pe masura ce cresc , dezavantajele unei relatii in afara casatoriei.
Trauma sufleteasca este unul din aceste dezavantaje pentru ca multe din relatii se termina inainte de a se finaliza prin o casatorie.
Copiii care vin in familii unde a existat convietuire inainte de cununie poarta pacatul parintilor ,pot avea probleme de sanatate,etc.
Ca sa nu mai vorbim ca in zilele nostre sunt foarte multe familii unde nu se mai nasc copii.

[anita]

În prealabil postat de fallen

Dar daca nu termin povestea cu sor-mea, o sa credeti ca toti copiii lu' mama suntem niste stricati (in special fetele, desi au incercat sa ne educe corespunzator :)). Se pare ca sotul a ales sa plece pt a nu traumatiza copilul, cum l-au traumatizat pe el parintii cand au ajuns sa se certe, sa aiba neintelegeri si scandaluri... Dar se pare ca tot a reusit s-o faca, pt ca de unde era cel mai cuminte copil, acum chiuleste, fumeaza, nu comunica, etc (il duce la psiholog).

In orice casnicie mai intervin scandaluri ,si daca ele persista sunt de vina ambii parteneri.Daca vrei sa iti tii familia cedezi in favoarea partenerului si copilul creste cum trebuie.Nu se spune ca cel mai puternic este cel cara lasa de la el ?

[fallen]

In privinta Ioanei, parerea mea e ca ea ar supravietui cu bine chiar si unui eventual esec (desi nu-i doresc asta, Doamne fereste!!!), insa iubitul ei, va suporta foarte greu o dezamagire (fie ca nu se vor casatori, fie ca nu va merge bine casnicia - iarasi zic, Doamne fereste!), pt ca, cum spunea Mihail, el s-ar putea s-o vada pe ea ca pe un ultim resort, salvare, trimisa de Dumnezeu sa-l salveze de depresie, etc. Desi trebuie sa inteleaga -el- ca daca ea nu va fi sa fie pt el, totusi Dumnezeu nu-l va parasi si-i va oferi alta solutie salvatoare. Sugestie: "intrebati" pe par. Arsenie Boca (somewhere, somehow, mergeti pana acolo, cititi-i acatistul, etc), sau pe par. Ciprian de la Sihastria (acolo, la dansul, sau in Bucuresti, cand vine, unde-l gasiti :))!