Nunta + depresia

[anita]

În prealabil postat de fallen

Dar se pare ca tot a reusit s-o faca, pt ca de unde era cel mai cuminte copil, acum chiuleste, fumeaza, nu comunica, etc (il duce la psiholog).

Fallen ,foarte multi tineri adolescenti sunt asa ,dar depinde de parinti ca ei sa se schimbe in bine.
Uite cunosc un caz asemanator ,un copil problema care acum aduce multe bucuirii parintilor.
Dar parintii duc o viata crestineasca ,se spovedesc des ,se roaga ,tin posturile ,fac milostenii ,deci se poate si fara psiholog.

În prealabil postat de fallen

Stati linistiti, ca parintii nu ne-au invatat asa :). Am facut-o de capul nostru, crezand ca merge si asa, cu jumatati de masura :).

Sigur, nu întotdeauna e vina părinților; poate fi și neascultarea copiilor, și atunci ei sunt cei care trebuie să-și asume neîmplinirile propriilor vieți. Dacă înțeleg unde și când au greșit/păcătuit, va fi, măcar, un punct de plecare pentru pocăință (care înseamnă întâi de toate oprirea păcatului) și atunci vor putea să-și sfătuiască propriii copii să nu le repete greșelile.
Deși nu este ușor să fii altfel decât colegii și prietenii sau decât ceea ce vezi zi de zi la TV. Ruptura dintre duhul lumii și Duhul lui Dumnezeu este profundă, însă alegerea trebuie să fie netă; nu merge cu jumătăți de măsură.

[Corinusha]

În prealabil postat de anita

Aveti dreptate ,mamele trebuie sa isi invete fetele sa nu se lanseze intr-o aventura cu un barbat pentru ca din start ei nu au de gand sa le de sotii de vreme ce le invita in pat fara cununie.
Cine iubeste o femeie se gandeste sa o ia de sotie ,nu sa se distreze.
Aceste invataminte trebuie spuse fetelor de cand sunt foarte tinere ,de la 14-15 ani ca in timp ele sa vada ,pe masura ce cresc , dezavantajele unei relatii in afara casatoriei.
Trauma sufleteasca este unul din aceste dezavantaje pentru ca multe din relatii se termina inainte de a se finaliza prin o casatorie.
Copiii care vin in familii unde a existat convietuire inainte de cununie poarta pacatul parintilor ,pot avea probleme de sanatate,etc.
Ca sa nu mai vorbim ca in zilele nostre sunt foarte multe familii unde nu se mai nasc copii.

Mamele degeaba vor si incearca saisi invete fetele chestiile astea, dac fetele nu vor sa invete. Nu e intotdeaun vin printilor. Credeti ca mama nu m-a invatat toate astea? Ba da, dar nu am rut eu a le invt cu adevart. La fel e valabil ca pentru toata lumea. Ajungi la varsta la care oricum ar fi, iei deciziile singu, mai pe fata sa mai pe ascuns, deoarece esti capabil sagandesti singur. Nu intotdeauna relatia se sfarseste, cand tinrii isi incep viata sexuala inainte de casatorie au traiesc in concubinaj o vreme. La multi ea ajunge la casatorie. Eu personal n-am vrut din capul locului sa ajung sa ma casatoresc virgina, si nu pt ca "asa era trendul". Nu, pur si simplunu am vrut sa astept pana la 23 de ani. Ca m-am casatorit tot cu primul si ultimul barbat din viata mea, asta-i alta poveste; dar nu regretam nii daca relatia se sfarsea, pentru ca am sintit ca el omul potrivit. Nare decat sa ma judece lumea; nu imi pasa. Eu sunt impacata cu mine, si nu regret.
Dar oricum, nu incurajez pe nimeni sa-si inceapa viata sexuala inainte e casatorie; sfatuiesc ca, inainte sa o faca, indiferent ca e inainte sau dupa casatorie, sa se ganeasca bine daca el e omul potrivit pentru asta, pentru o familie etc.

Cea mai bună învățătură e prin exemplul propriu...

Dacă mama sau tata apelează la învățătura creștină numai când și cu ce îi convine, nu va avea prea mare credibilitate.

În prealabil postat de N.Priceputu

Sigur, nu întotdeauna e vina părinților; poate fi și neascultarea copiilor, și atunci ei sunt cei care trebuie să-și asume neîmplinirile propriilor vieți. Dacă înțeleg unde și când au greșit/păcătuit, va fi, măcar, un punct de plecare pentru pocăință (care înseamnă întâi de toate oprirea păcatului) și atunci vor putea să-și sfătuiască propriii copii să nu le repete greșelile.
Deși nu este ușor să fii altfel decât colegii și prietenii sau decât ceea ce vezi zi de zi la TV. Ruptura dintre duhul lumii și Duhul lui Dumnezeu este profundă, însă alegerea trebuie să fie netă; nu merge cu jumătăți de măsură.

Nu cred că neascultarea copiilor față de părinți (vorbesc de cei fiziologici) duce musai la neîmplinire. Așa cum s-a mai spus, nu există școală pentru părinți, așa că și ei, cu cele mai bune intenții, desigur, pot să ne dea și sfaturi proaste.
Putem fi neîmpliniți chiar dacă, sau tocmai pentru că îi ascultăm.
Pe de altă parte, cele mai bune învățături sunt cele din propriile experiențe. Ar mai fi șansa, sper, ca printr-o viață cu adevărat duhovnicească, în întreaga familie, părinții să fie modele, sau să inspire încredere copiilor, iar atunci sfaturile să fie bune, naturale și să dea roade.

Tu să nu faci ca mine... e o expresie un pic hilară... Poate să aibă succes tocmai prin simțul umorului...
Iar expresiile de genul Eu nu am știut... Pe mine nu a avut cine să mă învețe... Eu nu am avut condiții... nu prea mă inspiră... mai ales dacă sunt repetate până la a deveni clișee.

Am argumentat anterior de ce consider că în acest caz ascultarea ar fi fost de dorit. Nu susțin că în toate cazurile părinții sunt buni sfătuitori. Fallen, însă, spunea că părinții ar fi învățat-o de bine (căsătorie, nu concubinaj), însă ea a fost cea care nu a ascultat. Da, asta e problema, că începând cu adolescența vrem să experimentăm pe propria noastră piele, nefiind convinși de sfaturile părinților, poate pentru că uneori nici ei nu cred în ele sau pentru că nu sunt bine argumentate. Le numim prejudecăți (iar uneori chiar asta și sunt), însă nu avem încă discernământ pentru a putea singuri să înțelegem ce este și ce nu este păcat și, mai ales, de ce păcatul ne va face să eșuăm.
Privind retrospectiv eu, unul, consider că era mai bine dacă respectam principiile pe care le-am enunțat și îi respect pe cei care au făcut-o.

[anita]

În prealabil postat de Corinusha

Mamele degeaba vor si incearca saisi invete fetele chestiile astea, dac fetele nu vor sa invete. Nu e intotdeaun vin printilor. Credeti ca mama nu m-a invatat toate astea? Ba da, dar nu am rut eu a le invt cu adevart. La fel e valabil ca pentru toata lumea. Ajungi la varsta la care oricum ar fi, iei deciziile singu, mai pe fata sa mai pe ascuns, deoarece esti capabil sagandesti singur. Nu intotdeauna relatia se sfarseste, cand tinrii isi incep viata sexuala inainte de casatorie au traiesc in concubinaj o vreme. La multi ea ajunge la casatorie. Eu personal n-am vrut din capul locului sa ajung sa ma casatoresc virgina, si nu pt ca "asa era trendul". Nu, pur si simplunu am vrut sa astept pana la 23 de ani. Ca m-am casatorit tot cu primul si ultimul barbat din viata mea, asta-i alta poveste; dar nu regretam nii daca relatia se sfarsea, pentru ca am sintit ca el omul potrivit. Nare decat sa ma judece lumea; nu imi pasa. Eu sunt impacata cu mine, si nu regret.
Dar oricum, nu incurajez pe nimeni sa-si inceapa viata sexuala inainte e casatorie; sfatuiesc ca, inainte sa o faca, indiferent ca e inainte sau dupa casatorie, sa se ganeasca bine daca el e omul potrivit pentru asta, pentru o familie etc.

Corinusa ,daca mama isi creste copilul cu dragoste si e prietena cu copilul ei ,sunt sanse mai mici ca el sa devina neascultator ,din contra ii va spune toate problemele lui.
Daca mama isi invata copilul una dar ea crede altceva ,normal ca acel copil nu va asculta.
Sunt mame care pierd mult timp din zi la televizor ,la cafea ,cu tigara.Intre ea si copil se creaza o prapastie.

[anita]

În prealabil postat de N.Priceputu

Am argumentat anterior de ce consider că în acest caz ascultarea ar fi fost de dorit. Nu susțin că în toate cazurile părinții sunt buni sfătuitori. Fallen, însă, spunea că părinții ar fi învățat-o de bine (căsătorie, nu concubinaj), însă ea a fost cea care nu a ascultat. Da, asta e problema, că începând cu adolescența vrem să experimentăm pe propria noastră piele, nefiind convinși de sfaturile părinților, poate pentru că uneori nici ei nu cred în ele sau pentru că nu sunt bine argumentate. Le numim prejudecăți (iar uneori chiar asta și sunt), însă nu avem încă discernământ pentru a putea singuri să înțelegem ce este și ce nu este păcat și, mai ales, de ce păcatul ne va face să eșuăm.
Privind retrospectiv eu, unul, consider că era mai bine dacă respectam principiile pe care le-am enunțat și îi respect pe cei care au făcut-o.

Tocmai asta am spus ,ca educatia trebuie sa inceapa devreme pt ca in timp sa dea roade.
Eu am dat fiicei mele pana acum doua exemple de tinere din familii prietene parasite de iubitii lor.A vazut si ea ca nu e vreo fericire sa te lase pt alta ,sau sa se descotoroseasca de tine.De ce sa experimentezi pe propria piele si apoi sa suferi ?

În prealabil postat de anita

Aveti dreptate ,mamele trebuie sa isi invete fetele sa nu se lanseze intr-o aventura cu un barbat pentru ca din start ei nu au de gand sa le de sotii de vreme ce le invita in pat fara cununie.
Cine iubeste o femeie se gandeste sa o ia de sotie ,nu sa se distreze.
Aceste invataminte trebuie spuse fetelor de cand sunt foarte tinere ,de la 14-15 ani ca in timp ele sa vada ,pe masura ce cresc , dezavantajele unei relatii in afara casatoriei.
Trauma sufleteasca este unul din aceste dezavantaje pentru ca multe din relatii se termina inainte de a se finaliza prin o casatorie.
Copiii care vin in familii unde a existat convietuire inainte de cununie poarta pacatul parintilor ,pot avea probleme de sanatate,etc.
Ca sa nu mai vorbim ca in zilele nostre sunt foarte multe familii unde nu se mai nasc copii.

Și nu doar fetele, ci și băieții trebuie orientați către dragoste responsabilă, către familie, ca să nu ajungă să se însoare doar din motive sexuale.

[ioana5760]

În prealabil postat de fallen

Daca, dorindu-va familie si copii, ati rezistat totusi 39 de ani singura, fara sa cadeti in depresie pana acum, inseamna ca sunteti foaaarte puternica !!! Eu stiu ca de pe la 20 de ani deja am inceput sa-mi doresc familie, aveam prieten si-mi doream sa-mi devina sot, si am suferit foarte mult pt ca nu a facut-o, pana la urma. Si nici urmatorul prieten nu a vrut sa-mi devina sot, si am mai suferit cativa ani... Si cand l-am intalnit pe actualul am crezut ca, in sfarsit...dar nici el nu mi-e sot cu adevarat :) dupa cum zice lumea pe aici :). Insa mi-ar fi foarte greu, daca nu imposibil, sa ma intorc la stadiul dinainte de a fi cu el, cel de "fata mare" la mama acasa... In plus, poate ca am si eu vreo meteahna, daca nu multiple, de nu ma vrea niciunul de sotie adevarata si mama la copiii lui, nu? Femeile care la varsta mea n-au sot, de obicei sunt puternice si independente, la fel si majoritatea celor care se despart, divorteaza, chiar (mai ales) cele care raman mame singure, am tot respectul. Insa sa fii trimisa dupa 7 ani pachet la mama acasa, ca o marfa expirata, mi se pare de toata jena :). Si sora mea s-a despartit dupa > 20 ani de casnicie, dar n-a venit la mama acasa cu coada intre picioare :). Si ea chiar a fost cununata, de la 22 de ani, dupa doar cateva luni de relatie, nimeni nu si-ar fi imaginat..(rog prietenii de pe fb sa nu comenteze aspectul acolo).

Nu ma simt ca sunt puternica, trebuie sa merg asa inainte ca nu am de ales. Am trecut si eu prin perioade proaste, mai ales de sarbatori si revelion.
Cel pe care l-am considerat potential sot a fost ceva de genul “sa mai stam asa, ce rost are sa ne grabim, este timp pt casatorie si copii, suntem tineri” si uite asa anii au trecut, s-a ales praful, a plecat la alta. Am suferit si eu mult, credeam ca lumea s-a sfarsit cu acest barbat, dar pt mine chiar s-a sfarsit la acea vreme. Dupa asta m-am intersectat cu persoane care nu prea isi mai doresc casatorie sau cel mult isi doresc la nivel de idee. APOI m-am desteptat si eu si am zis ca nu merita sa iubesc atat, sa sufar, am inceput sa fiu mai rezervata si sa le iau toate asa cum vin. Asa rezist.

M-am gandit ca poate e bine la manastire, dar nu-s totusi de asa ceva, nu am acea chemare care trebuie sa pot fi acolo pt totdeauna.

In general sunt cam singuratica, serviciul imi ocupa tot timpul, ziua trece repede, stau cu parintii si ma antrenez in discutii, ma ocup cu trebuile casnice, merg la biserica duminica, citesc, poate mai ies cu vreo prietena, ; nu mai am prietene, s-au departat relatiile pt ca ele deja ies in cuplu si in grupuri de familisti, au alte preocupari. Eu chiar prefer sa stau cu parintii, nu-mi pasa ce poate zic vecinii ca sunt fata batrana, dar imi place cu ei pt ca nu-s singura, ii ajut cu treburi in casa si cu probl de sanatate. Acum deocamdata ma intalnesc cu acest prieten, imi place de el ca om, educatie si cum gandeste.

Mai auzeam <sfaturi> de genul “tu ca femeie sa ai copii tai”, “fa-ti tu copii tai si lasa-l pe el sa plece unde vrea” . Situatie catastrofala, mi se pare mai rea ca singuratatea. Macar sunt doar eu pe cont propriu, nu mai chinui si un copil pe langa mine.