|
#81
|
|||
|
|||
Boala trupeasca nu este intotdeauna legata de cea sufleteasca...
|
#82
|
||||
|
||||
Citat:
asadar pacatul parintilor cade asupra copiilor iar daca acesti nu il ispasesc cade mai departe:nepoti, stranepoti, pana la al patrulea neam. asa invata parintii bisericii.
__________________
Cred, Doamne, ajuta necredintei mele! |
#83
|
|||
|
|||
E posibil sa fie adevarat ca uneori boala trupeasca nu are treaba cu cea sufleteasca prin neglijenta parintilor sau a celor care au grija de copiii.
|
#84
|
|||
|
|||
Citat:
Biserica nu poate invata ca pacatul bunicilor poate sa afecteze pe nepoti pentru ca ar fi in contradictie cu biblia si din ce stiu eu nu este in contradictie. Eu nu stiu unde in biblie spune HRISTOS asa ceva poti sa imi arati si mie. |
#85
|
|||
|
|||
Normal ca nu, la ce intrebi asta? Orice crestin adevarat stie ca asta e o porcarie posteaza la rubrica pentru pagani .
|
#86
|
||||
|
||||
s-au purtat indelungi discutii pe forum pe tema asta.pana gasesc eu citatul iti dau linkul sa vezi si tu...
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=6938
__________________
Cred, Doamne, ajuta necredintei mele! |
#87
|
||||
|
||||
Parintii nu transmit copiilor pacatele personale, ci inclinatiile spre patimi. Ceea ce mostenim ca pacat, este doar pacatul stramosesc.
Revenind la subiectul propus - Reincarnarea - nu exsista nici o legatura intre ea si invatatura crestina. Iar daca nu se regaseste in Revelatie, ce rost are sa credem in ea. La un moment dat se spune in Scriptura: "Nu va mirati de aceasta; caci vine ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi, cei ce au facut cele bune spre invierea vietii si cei ce au facut cele rele spre invierea osandirii". Daca trupurile vor invia si vor participa la judecata, cu care din multele trupuri se va uni sufletul si de care fapte va raspunde? |
#88
|
|||
|
|||
Reincarnarea nu este erezie.
In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh!
Reincarnarea m-a preocupat de ani buni, la inceput doar o intuiam, apoi citeam articole ortodoxe si ma cuprindeau indoielile, citeam din nou, in fine, acum sunt convins de existenta ei. In primul rand, despre reincarnare nu trebuie sa te convinga nimeni, trebuie sa o simti tu, sa privesti in ochii maturi ai unui copil de doar cativa anisori si sa iti dai seama ca privesti un suflet batran. Nu prea este sanatos nici sa ii combati pe cei care resping ideea reintruparii, pur si simplu, sistemul lor de credinta este dat complet peste cap, ii scoti din echilibrul lor, le provoci suferinta [pe langa dezgust], pentru care vei plati. Daca astazi, peste 90% din ortodocsi [estimare personala] sunt ortodocsi doar cu numele care vin la Biserica doar de Paste ca sa ia Lumina, consider ca este din cauza ca Biserica nu are raspunsuri de multa vreme la framantarile, la dramele lor, la cautarile lor. Multe ar putea fi explicate prin fenomenul reintruparii, ca mortea "prematura", suferinta, contrastele evidente in egalitatea de sanse, toate "nedreptatile" si lista poate continua. Ortodocsii ferventi combat reincarnarea prin cateva idei care se regasesc in majoritatea articolelor scrise pe acest subiect: 1. lipsa amintirilor din alte vieti. 2. omul este dator sa moara o singura data. 3. evitarea judecatii de apoi 4. Sf. Ilie / Sf. Ioan Botezatorul 5. povestea hindusa cu broasca si inelul de pe lac. 6. teoria ne-pre-existentei sufletului. |
#89
|
|||
|
|||
Lipsa amintirilor din alte vieti [1]
S-a afirmat: „Dacă noi am mai trăit pe pământ, de ce nu ne amintim de acele vieți trecute? Faptul că nu ne amintim dovedește că nu am mai trăit și deci ideea reîntrupării este o simplă fantezie sau o ipoteză lipsită de fundament. Pentru ce să suferim acum, din cauza unor fapte pretinse că le-am fi săvârșit în alte vieți, dacă nu păstrăm nici o amintire de aceste acțiuni greșite ale noastre? Cum putem să stabilim o legătură între cauză și efect, între faptele, sentimentele și vorbele noastre din trecut și suferințele din prezent, când nu știm ce am făptuit, cugetat sau vorbit în altă viață? Ce învățătură putem trage, dacă nu ne amintim de ele, ca să înțelegem că suferințele, starea noastră fizică sau morală de azi sunt urmările acelei vieți? Da. Această doctrină ar deveni clară și orice minte cugetătoare o va accepta, dacă ne-am putea aminti câte ceva din viețile trecute."
In aparență argumentul este puternic, dar în realitate - foarte slab, pentru că nu se cunosc tainele divine. Mai întâi să ne lămurim asupra memoriei noastre actuale. Până la dovedirea existenței noastre din alte timpuri, să vedem cât de bine memorăm faptele, ideile și vorbele noastre, chiar în viața prezentă. Căutând în trecutul nostru, încercând să ne amintim de anii copilăriei constatăm că nu mai știm ce-am făcut, ce idei am avut, ce sentimente am încercat. Răsar unele fapte, întrezărim unele împrejurări ca prin ceață, ne amintim unele vorbe sau idei. Dar atât! Constatăm că nu suntem în stare să reînviem întru totul anii dulci ai copilăriei. Amănuntele au dispărut, nu ne-au rămas decât crâmpeie din faptele și evenimentele înregistrate mai puternic în ființa noastră. Acum nu mai avem decât un rezumat al anilor trecuți. Dar nu ne amintim nici faptele, vorbele și ideile noastre din anul trecut. Aș îndrăzni să afirm că nu ne putem reface mental nici sentimentele și faptele petrecute ieri-alaltăieri. Rog pe cititor să încerce să-și amintească gândurile, vorbele și tot ce a făcut ieri, și se va convinge de cele afirmate mai sus. în aceste condiții, cum avem pretenția să ne amintim acțiunile noastre, starea socială, suferințele și nedreptățile îndurate sau produse în alte vieți? Azi știm să citim, să învățăm dintr-o carte, dar oare mai știm noi cum am pășit de la literă la literă, cum am înnodat literele'și cuvintele ca să exprimăm o cugetare? Constatăm doar că urmărim ideile exprimate într-o carte, înțelegem esența cuprinsă în ea, rezultat al primilor ani de școală. Detaliile prin care am trecut pentru a ne însuși cititul și scrisul s-au uitat, amănuntele faptelor noastre din copilărie s-au șters din mintea noastră. Ne-au rămas însă anumite capacități, un învățământ general, restul scufundându-se în întuneric. Când eram mici, ne-am băgat degetele în apa fiartă și ne-am opărit. Anul, luna, ziua, nu ni le mai amintim, dar avem în memorie rezumatul, învățătura: nu e bine să bagi mâna în apă fiartă că te opărești și doare. De aici esența acelei lecții: să fii prudent. Toată conduita noastră actuală, întreaga noastră înțelepciune este suma concluziilor, rezumatul; invățămintelor din existențele noastre trecute.Când eram mici, de frică sau de rușine, spuneam minciuni. După dovedirea minciunii, ne rușinam și eram pedepsiți pentru fapta noastră. Mai târziu, către maturitate, am uitat amănuntele acestor cazuri, dar am rămas cu însușirea de a spune adevărul. Acest caracter splendid l-am dobândit ca rezultat al mai multor greșeli din copilărie, urmate de pedepse. Astfel am ajuns la starea morala! De a fi loiali în spusele noastre. La fel am creat și celelalte calități ale noastre. Cum, prin ce greutăți, și suferințe am trecut, care este prețul lor - nu mai știm. Ceea ce știm e că avem o concepție de viată, anumite tendințe și facultăți. Creatorul le-a aranjat astfel ca, din toate învățămintele, observațiile și durerile noastre sa extragem numai esența lor. Bietul nostru sistem cerebral nici n-ar fi în stare să rețină din copilărie până la moartea sa toate amănuntele existenței noastre. Oare cum am mai putea scrie o scrisoare dacă în momentul când ne-am apuca de scris, ar năvăli în mintea noastră dacă în momentul când ne-am apuca de scris, ar năvăli în mintea noastră toate fazele prin care am trecut pentru învățarea scrisului? |
#90
|
|||
|
|||
Lipsa amintirilor din alte vieti [2]
Creatorul tuturor ființelor, corpurilor cerești și al universurilor, a vrut ca noi, la fiecare coborâre pe pământ, să înscriem pe o pagină albă, o nouă viață, având impresia că acum ne-am născut pentru prima oară. Din copilărie până la moarte, în mod inconștient, vedem, auzim, adunăm observații și cunoștințe, analizăm diferitele directive morale, ne comportăm mai bine sau mai rău, mai moral' sau mai șchiopătând, mai intelectual sau mai credincios, după capitalul spiritual adunat în viețile trecute. Nu e bine să ne cunoaștem viețile precedente. Dacă în viața trecută - deși cu un nivel intelectual ridicat, deși cu o situație socială mai de seamă - într-un moment de mare iritare, ne-am ucis prietenul ori soția, în viața următoare, cunoscând această faptă, am fi chinuiți de gândul crimei. Fapta rea va reveni mereu în conștiință și vom fi neliniștiți în existența actuală, astfel că progresul
spiritual ar fi zădărnicit, sau cel puțin redus. Nu e bine să ne cunoaștem viețile precedente, pentru că se poate ca iubitul nostru copilaș să fie unul din cei care în altă viață, fiind tutorele nostru, ne-a torturat, ne-a mâncat averea, lăsată de părinți, și ne-a lăsat pe drumuri. Cu ce dragoste am mai privi acest copil, ce iubire am mai avea față de cel ce ne-a nenorocit și brutalizat altădată? Așa neștiind, ne considerăm copilul ca fiind carne din carnea noastră și în virtutea legii divine, a iubirii, îl adorăm cu frenezie, dorindu-i fericirea desăvârșită în viața sa terestră. De ce să fim stăpâniți de greșelile noastre din trecut? De ce să ne tortureze remușcările unor fapte ticăloase din alte vremuri? De ce să fim mânați și mai departe de aceleași idei, prejudecăți de rasă ori religie? După cum nu e bine să ne cunoaștem trecutul, tot așa nu e bine să știm nici viitorul nostru. Cine știe prin ce cotituri ale destinului suntem siliți să trecem, să ne facem educația amarnică, pentru a urca pe scara evoluției! Cine știe prin ce nenorociri trebuie să mai trecem, pentru dezvoltarea spiritualității noastre, și atunci, cunoscând dinainte torturile morale, suferințele fizice ce ne așteaptă în viitor, oare cu ce elan vom mâna viața înainte, oare. vom mai munci cu dragoste și avânt ca să agonisim, să ne creștem copiii, să fim morali și activi? Necunoscând măreția și infinitele planuri ale Divinității nu înțelegem binefacerile uitării cu care ne-a înzestrat bunul Părinte ceresc. Deoarece nu ne amintim, negăm principiul reîntrupărilor noastre, al tuturor ființelor, al tuturor corpurilor cerești, planete și sori. Uitarea este o fericire, o binecuvântare pentru om. Dacă nu ar fi uitarea, viața noastră ar fi un iad aici pe pământ. Din fragedă copilărie și până la coșciug, atâtea lacrimi, dureri și griji ne urmăresc, încât dacă uitarea n-ar așterne vălul ei binefăcător, pentru a ne arunca în vârtejul vieții de toate zilele, existența noastră pe pământ nu ar mai fi posibilă. Să mulțumim bunului Creator pentru tot ce a făcut și stabilit. El le-a întocmit pe toate cu desăvârșita înțelepciune, pe care în stadiul ajuns nu suntem încă în stare să le apreciem și înțelegem. Extrase din cartea lui Scarlat Demetrescu, Din tainele vietii si ale universului [cauta pe Scribd] |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Reincarnare | FlorinS | Generalitati | 48 | 04.01.2014 16:51:07 |
scrie undeva in biblie de reincarnare? | annajanette | Generalitati | 144 | 27.12.2013 20:00:51 |
Credeti ca... | kreed123 | Generalitati | 27 | 14.05.2011 17:50:21 |
Voi ce credeti????? | Templier Knight | Generalitati | 30 | 29.12.2010 17:31:52 |
Reîncarnare! | AdeLlA | Stiri, actualitati, anunturi | 11 | 09.11.2008 12:55:05 |
|