cuvinte de folos

[Marimira]

Cum sa ne purtam cu aproapele nostru?

- Să socotim pe aproapele nostru mai bun decât noi, să-i cerem sfat în loc să-i dăm noi, iar lipsurile lui să i le completăm cu dragostrea noastră. Faceți aceasta și vă mântuiți!

Părintele Paisie Olaru

[costel]

"Rabdarea este casa rugaciunii, iar smerenia este materia cu care se hraneste ea" (Avva Ilie Ecdicul).

[cristiboss56]

În prealabil postat de Marimira

Cum sa ne purtam cu aproapele nostru?

- Să socotim pe aproapele nostru mai bun decât noi, să-i cerem sfat în loc să-i dăm noi, iar lipsurile lui să i le completăm cu dragostrea noastră. Faceți aceasta și vă mântuiți!

Părintele Paisie Olaru

" Nu cauta sa auzi de la prieteni pe cele placute , ci pe cele adevarate ! ( Sfantul Fotie )

[MariS_]

Intr-un targ indepartat dintr-o tara indepartata s-a auzit vorba ca trebuia sa soseasca un trimis al imparatului. Numai ca in ziua respectiva sosisera doi calatori straini: unul prost imbracat dar care zambea tot timpul si altul imbracat de gala insa mereu era incruntat. Cel ponosit dadea binete la toata lumea si zambea catre toti, cel incruntat ii tot masura cu un metru ce-l purta la cingatoare si rezultatul nu-l multumea defel. Oamenii s-au gandit sa-l gazduiasca pe trimisul imparatului, dar cum nu stiau care din cei doi este cel autentic, caci uitai sa va spun ca ambii pretindeau ca el e trimisul imparatului, au zis ca unii sa-l gazduiasca pe zambaret iar altii pe cel incruntat. Cei mai sarmani au ales sa-l gazduiasca pe cel ponosit ca, se gandeau ei, pe cel incruntat nu aveau cum sa-l multumeasca cu saracia lor. In schimb cei instariti, notabilitatile targului si invatatii, l-au ales pe cel incruntat, spunandu-si ca un imparat nu trimite un zanatec sau un nebun ca trimis al sau. Calatorii cei ciudati au stat trei luni in acel targ, schimband gazda in fiecare zi, dupa care si-au vazut de drum spunand ca mai trebuie sa mearga si in alte targuri si au plecat. Dupa plecarea lor un lucru ciudat s-a intamplat. Cei care l-au gazduit pe ponosit au inceput sa se asemene acestuia si sa zambeasca tot timpul, sa-si dea binete si sa se ajute unul pe altul. In schimb cei care l-au gazduit pe cel ferchezuit si incruntat se tot masurau cand se intalneau incruntandu-se tot mai tare unii la altii, caci nici un rezultat nu le era pe plac. Acuma, nu stiu sa va spun morala, ca am uitat-o, si nu stiu nici care dintre cei doi era trimisul imparatului.
Poate reusiti sa descalciti dvs povestea. Daca nu, uitati-o.

[Marimira]

Hristos a inviat!

Am descoperit acest articol pe site-ul ecrestin, deci nu-mi apartine, dar mi s-a parut interesant si am dorit sa-l cititi si voi dragi frati si surori de pe forum. Dzeu sa ne lumineze pe toti ca sa mergem pe calea cea buna!


Dreptate, Ură şi Dragoste

Aşa cum Platon spunea în „Republica”, „drept este să dai fiecăruia ce i se cuvine.” Dreptatea este caracterizată întotdeauna de echitabilitate, de echilibru, de neutralitate. Conform Dreptaţii suntem rezultatul propriilor noastre acţiuni: „Ceea ce seamană omul acela va şi secera”. Justeţea nu este niciodată injustă. Ea nu va da niciodată nimănui ceea ce nu merită. Avem de-a face cu un aforism, cu o lege universală menită să menţină ordinea în univers şi să producă în om acţiuni juste pentru că, aşa cum spunea Isus, „cu ce măsură veţi judeca, cu aceea veţi fi judecaţi” sau binecunoscuta zicere populară: „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea”. Dreptatea nu e părtinitoare, ea dă fiecăruia exact ceea ce merită, exact ceea ce i se cuvine. Ea nu poate fi bună sau rea, pozitivă sau negativă, e pur şi simplu neutră, temelia indestructibilă pe care există binele şi răul, dragostea şi ura. Un sistem guvernat de dreptate ar fi in echilibru perfect, totuşi această perfecţiune l-ar dezumaniza, ar face din el o simplă înlănţuire de cauze şi efecte, drept pentru care, este de preferat ca pe lângă dreptate să mai existe şi alte principii care să strice sau să redea echilibrul sistemului.

Dacă dreptatea este neutră prin definiţie, celelalte legi morale care guvernează universul, formează perechi contrarii. În planul moralităţii, însă, contrariile nu sunt complementare, ci dihotomice sau antagonice. Restul contrariilor sunt complementare. Perechile noapte-zi, deal-vale, înalt-adânc, masculin-feminin, rece-cald, întuneric-lumină şi altele de genul acesta, sunt contrarii complementare pentru că împreună formează o unitate. Între ele există atracţie. Putem folosi aceste contrarii complementare în sens simbolic sau metaforic dacă atribuim, de pildă, binelui simbolul lumină şi răului simbolul întuneric, dar în acest sens conotaţia lor iniţială se pierde, la fel şi raportul de complementaritate. O dată intraţi în zona moralităţii nu mai exită relaţii de complementaritate, ci doar relaţii antagonice, cu toate acestea dualismul se păstrează, lumea are în continuare un caracter dual.

Şi dacă am vorbit de zona neutră, care se chemă Dreptate, ne vom referi în continuare la extrema negativă şi extrema pozitivă.
Ce anume perturbă echilibrul dreptaţii? E vorba de un principiu negativ şi în acelaşi timp de unul pozitiv, care ne scot „un pic” din „monotonia” unei dreptăţi mereu previzibile. Aceste principii, în esenţă, sunt unul şi acelaşi, pentru că se opun Deptăţii, dar direcţiile de opoziţie reprezintă tocmai acele contrarii antagonice de care vorbeam mai înainte: Binele şi Răul, Dragostea şi Ura. Vom alege drept sisteme de referinţă, Dagostea şi Ura, pentru ca ele sunt modele ce cuprind toate categoriile bune şi rele existente. Asta pentru că socotim că Dragostea e binele suprem iar Ura e răul suprem.

Cum acţionează ura în raport cu dreptatea? Ca şi Dragostea, ura dă tuturor ceea ce nu li se cuvine. Fie că e vorba de ura de intenţie sau ura de reacţie, Ura se aseamănă cu Dragostea prin faptul că dă tuturor ceea ce nu li se cuvine. Ura răsplăteşte întotdeauna binele prin rău, ea face răul dintr-o motivaţie distructivă, nu pentru că persoana respectivă ar merita sau i s-ar cuveni un asemenea rău. Un exemplu elocvent este crima lui Cain. Ura acestuia acţionată motivat şi distructiv, concretizată prin moarte, nu este o consecinţă justă a comportamentului lui Abel. Cain îşi ucide fratele şi provoacă un dezechilibru pentru că fapta sa nu poate fi catalogată drept un act de dreptate. Acţionând manipulaţi de ură distrugem principiul echitabilităţii: „ochi pentru ochi dinte pentru dinte”. Ura dă fiecăruia ceea ce nu i se cuvine, ea vine să întrerupă ordinea stabilită prin Dreptate şi să instaureze haosul. Şi dacă ura, care perturbă şi perverteşte echilibrul dreptăţii, există, Dragostea este în acest caz mai mult decât necesară şi compensatorie.

Mai mult decât relevante, în acest sens, sunt cuvintele lui Isus: „Aţi auzit că s-a zis: Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. (...) Dar eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc”. Elocvenţa acestui exemplu constă tocmai în faptul că pune faţa în faţă două principii (dragostea şi dreptatea), cel al echilibrului sau al echitabilităţii şi cel care produce un „dezechilibru pozitiv” sau care vine să compenseze ura.
Dragostea este mereu o acţiune în exterior, o faptă, întotdeauna altruistă. Actul suprem de dragoste îl găsim tot pe paginile Scripturii: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." Dragostea adevărată dă celuilalt ceea ce el nu merită, ea nu este o consecinţă a unui antecedent comportamental. Dacă oferim dragoste numai celor ce merită dragostea noastră, Dragostea nu devine decât un instrument sau o expresie a Dreptăţii. Dragostea în cel mai înalt grad suna aşa: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi prigonesc.
Indiferent care este haina pe care o îmbracă Dragostea (afectivitate, milă, prietenie, sau o simplă acţiune raţională, justă şi dezinvoltă), ea are două caracteristici majore: acţionează tot timpul în exterior împlinind nevoile altora şi nu reprezintă un feedback, un răspuns natural (iubiţi pe cei ce vă iubesc) la acţiunea celui ce primeşte dragoste. Dacă dragostea ar fi o simplă consecinţă a unei acţiuni drepte atunci noi n-am fi primit niciodată Dragostea lui Dumnezeu.

Drept este să dai fiecaruia ceea ce i se cuvine, Ura înseamna să dai fiecaruia ceea ce nu i se cuvine, în sens distructiv, iar Drogostea înseamna sa dai fiecaruia ce nu i se cuvine, în sens constructiv, să împlineşti cele mai profunde nevoi ale aproapelui, chiar dacă nu le conştientizează încă.
Şi mai presus de toate: "Dragostea nu e cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul."

[Cautatorul_isihiei]

Hristos a inviat!

Am ales sa postez pentru prima data aici, in aceasta sectiune, pocainta fiind primul pas pe calea mantuirii, de la intuneric la lumina, de la mamona la Domnul Iisus Hristos. Am vazut astfel ca un "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" rostit impreuna cu recunoastearea greselilor si cu dorinta interioara de a te indrepta si a merge pe calea adevarului, a Vietii, a maririi drepte fata de Creator, a dulcei Ortodoxii a facut minuni in viata mea. Am vazut astfel ca rostind un "Fie Doamne Voia Ta caci Tu stii mai bine ca mine ce este spre binele meu sa mi se intample" linisteste sufletul si il umple de lumina intelegerii faptului ca Dumnezeu le randuieste toate bine. In schimb daca dau frau liber voii proprii lucrurile ies prost desi imi par a fi bune. De aceea spun "Fie Doamne Voia Ta precum am nadajduit intru Tine".

Si un cuvant de folos pe aceasta tema:

"Nu-l lasam pe Dumnezeu sa fie gazda care sa ne conduca, si de aceea suferim. Trebuie sa ne lasam in mainile Lui, viitorul nostru sa-l predam in mainile Proniei, ale voii dumnezeiesti, si Dumnezeu se va ingriji de noi."
Cuv. Paisie Aghioritul

[MariS_]

În prealabil postat de Cautatorul_isihiei

Hristos a inviat!

Am ales sa postez pentru prima data aici, in aceasta sectiune, pocainta fiind primul pas pe calea mantuirii, de la intuneric la lumina, de la mamona la Domnul Iisus Hristos. Am vazut astfel ca un "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" rostit impreuna cu recunoastearea greselilor si cu dorinta interioara de a te indrepta si a merge pe calea adevarului, a Vietii, a maririi drepte fata de Creator, a dulcei Ortodoxii a facut minuni in viata mea. Am vazut astfel ca rostind un "Fie Doamne Voia Ta caci Tu stii mai bine ca mine ce este spre binele meu sa mi se intample" linisteste sufletul si il umple de lumina intelegerii faptului ca Dumnezeu le randuieste toate bine. In schimb daca dau frau liber voii proprii lucrurile ies prost desi imi par a fi bune. De aceea spun "Fie Doamne Voia Ta precum am nadajduit intru Tine".

Si un cuvant de folos pe aceasta tema:

"Nu-l lasam pe Dumnezeu sa fie gazda care sa ne conduca, si de aceea suferim. Trebuie sa ne lasam in mainile Lui, viitorul nostru sa-l predam in mainile Proniei, ale voii dumnezeiesti, si Dumnezeu se va ingriji de noi."
Cuv. Paisie Aghioritul

Adevarat a inviat! Si bine ai venit printre noi. Frumos nick-name ai, domnule cautator de isihie! Nu stiu daca ai s-o gasesti aici, pe forum, dar iti doresc din toata inima s-o gasesti cat mai curand.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Cautatorul_isihiei]

@MariS: Multumesc pentru primirea calduroasa. Mi-am ales acest nick-name pentru ca imi place foarte mult linistea in care e prezenta mila lui Dumnezeu, adica isihia. Nu stiu ce m-as face fara ajutorul lui, sigur doar gafe si neghiobii, lucruri ce le fac cand ma mandresc si uit ca toate le-am primit si "nu am nimic fara sa fi primit" in dar de la Dumnezeu ca un Tata bun care nu imi rasplateste mie dupa faptele mele ca atunci nu ar fi bine pentru mine, ci dupa iubirea si mila lui fata de mine cel pacatos.
Aceasta liniste o gasesc mai ales in natura, care spre deosebire de mine "face ascultare" fata de Ziditor pastrand Legile Lui dar am gasit si aici pe acest forum cuvinte datatoare de pace postate de catre voi mai ales din cuvintele Sfintilor, pentru care va multumesc.


Adaug si un cuvant de folos:

"Cu cat traieste cineva mai lumeste, cu atat mai multa neliniste castiga. Numai langa Hristos se poate odihni cineva, pentru ca omul este creat pentru Dumnezeu, acolo este firescul lui, adica sa se afle cu Dumnezeu."
Cuv. Paisie Aghioritul

[blackswan]

În prealabil postat de MariS_

Adevarat a inviat! Si bine ai venit printre noi. Frumos nick-name ai, domnule cautator de isihie! Nu stiu daca ai s-o gasesti aici, pe forum, dar iti doresc din toata inima s-o gasesti cat mai curand.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Așa este, n-o s-o găsești aici mai mult decât în alte locuri. Bine că isihia ține mai mult de interiorul nostru și de Harul lui Dumnezeu, nu de factorii externi.

Bine ai venit, căutătorule de isihie!

[glykys]

Un cuvant frumos din Antonel, care imi aduce aminte de bunica mea:

Nu poate fi cineva adevarat crestin, daca nu e si prigonit, caci soarta copiilor lui Dumnezeu aici pe pamant este sa sufere iubind. Suferinta pentru acum si slava pentru vesnicie. In drumul Crucii, care e ingust si plin de spini, iubirea e lumina, smerenia e ghidul, iar toate celelalte vin in urma acestora. Puterea sufletului crestin vine din dorinta de cruce si fuga de placere, caci sfanta lui podoaba este durerea. El bine stiind ca numai prin durerea Crucii se ajunge la Inviere si numai cel ce calca pe spinii suferintelor va ajunge la trandafirii Edenului. Fiule, iubirea adevarata, sfanta, se arata prin jertfa. Acestea sunt chemari la Dumnezeu, iar rasplata jertfirii este plata cea vesnica.