Omule,ești muritor

[sergiu8]

Spun Sfintii Parinti ca adevarata intelepciune este sa constientizezi ca vei muri si vei ajunge in fata lui Dumnezeu, a Creatorului tau. Fara a dispera,fara a deznadajdui, nu pentru a dobandi teama sau frica patologica, fiind incredintat cert de bunatatea, milostivirea si iubirea infinita a Domnului. Examenul este cel al constiintei noastre.Gandul la moarte ar trebui sa ne faca sa nu mai greșim,sa nu mai pacatuim,sa fim mai buni.

Ma gandesc câte emotii aveam la facultate pentru examene la care invatam, ma pregateam intens. Dar pentru cel mai mare, cel mai important si singurul care va conta cu adevărat m-am pregatit vreodata cum se cuvine? De cel care atarna soarta mea vesnica: viata,fericire vesnica sau moarte,tristete si chin vesnic. Nu de frica, ci din iubire,respect fata de Cel care mi-a dat viata.
Când voi ajunge in fata lui Dumnezeu si ma va privi în ochi ce voi simti? Las capul in jos. Rusine si parere de rau, caci ma uit la viata mea si nu sunt plin decat de păcate,greșeli,imperfecțiuni,alegeri greșite si neascultare de El și poruncile Lui.

Am dus viata pacatoasa, extrem de pacatoasa.Domnul m-a iertat cu o bunatate de nedescris,infinita,dar eu desi am hotarat de atatea și atatea ori sa imi indrept viata, sa nu mai păcătuiesc,sa nu mai greșesc deloc,sa nu mai fac nici o alegere gresita, sa devin mai bun, sa ma cunosc mai bine si sa ma perfectionez in toate,sa ma slefuiesc, nu am reușit niciodata.
Niciodata nu am reusit sa pun inceput bun vietii cu adevarat.

Daca pentru placeri trecatoare si reusite profesionale m-am straduit cu atata ravna și ambiție,pentru a scapa de starea de pacatosenie nu m-am straduit deloc cum ar fi trebuit. Mereu bârfesc,parasc,rautati,judecati si asa mai departe.

Noi oamenii chiar nu suntem raționali,logici deloc si mă uit la mine cand spun asta.Daca am fi cu adevarat nu am păcătui,ne-am lupta pe viata și pe moarte cu orice fel de cadere în greseala.

Vreau sa nu mai gresesc si totusi o fac mereu.
Si imi spun: Omule,ești muritor,ai uitat?
Pana la urma moartea este singura certitudine din viata ta,alta nu ai.

Dacă nu de teama,atunci de ce nici macar din iubire de Dumnezeu si de aproapele nu te opresti din rautati?

Oare de ce nu suntem ființe cu adevarat raționale?

[Demetrius]

În prealabil postat de sergiu8

Spun Sfintii Parinti ca adevarata intelepciune este sa constientizezi ca vei muri si vei ajunge in fata lui Dumnezeu, a Creatorului tau. Fara a dispera,fara a deznadajdui, nu pentru a dobandi teama sau frica patologica, fiind incredintat cert de bunatatea, milostivirea si iubirea infinita a Domnului. Examenul este cel al constiintei noastre.Gandul la moarte ar trebui sa ne faca sa nu mai greșim,sa nu mai pacatuim,sa fim mai buni.

Ma gandesc câte emotii aveam la facultate pentru examene la care invatam, ma pregateam intens. Dar pentru cel mai mare, cel mai important si singurul care va conta cu adevărat m-am pregatit vreodata cum se cuvine? De cel care atarna soarta mea vesnica: viata,fericire vesnica sau moarte,tristete si chin vesnic. Nu de frica, ci din iubire,respect fata de Cel care mi-a dat viata.
Când voi ajunge in fata lui Dumnezeu si ma va privi în ochi ce voi simti? Las capul in jos. Rusine si parere de rau, caci ma uit la viata mea si nu sunt plin decat de păcate,greșeli,imperfecțiuni,alegeri greșite si neascultare de El și poruncile Lui.

Am dus viata pacatoasa, extrem de pacatoasa.Domnul m-a iertat cu o bunatate de nedescris,infinita,dar eu desi am hotarat de atatea și atatea ori sa imi indrept viata, sa nu mai păcătuiesc,sa nu mai greșesc deloc,sa nu mai fac nici o alegere gresita, sa devin mai bun, sa ma cunosc mai bine si sa ma perfectionez in toate,sa ma slefuiesc, nu am reușit niciodata.
Niciodata nu am reusit sa pun inceput bun vietii cu adevarat.

Daca pentru placeri trecatoare si reusite profesionale m-am straduit cu atata ravna și ambiție,pentru a scapa de starea de pacatosenie nu m-am straduit deloc cum ar fi trebuit. Mereu bârfesc,parasc,rautati,judecati si asa mai departe.

Noi oamenii chiar nu suntem raționali,logici deloc si mă uit la mine cand spun asta.Daca am fi cu adevarat nu am păcătui,ne-am lupta pe viata și pe moarte cu orice fel de cadere în greseala.

Vreau sa nu mai gresesc si totusi o fac mereu.
Si imi spun: Omule,ești muritor,ai uitat?
Pana la urma moartea este singura certitudine din viata ta,alta nu ai.

Dacă nu de teama,atunci de ce nici macar din iubire de Dumnezeu si de aproapele nu te opresti din rautati?

Oare de ce nu suntem ființe cu adevarat raționale?

Foarte frumos postul tau!
Ma regasesc in el; de unde ma cunosti?

[sergiu8]

Mulțumesc!
Sa ne dea Domnul mântuire prin mila și bunătatea sa!

Ca din fapte....nici macar smerita smerenie nu o pot dobândi,deși mi-o doresc, daca fapte bune nu am.