Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

„Oamenii promit lucruri pe care nu le vor înfăptui niciodată. Și ei știu asta, dar se mint mult prea frumos. Fac legăminte, încheie contracte, dar dragostea și încrederea au dispărut. Cuvântul nu mai e cuvânt. E golit de duh și are nevoie de ștampilă. Amândoi aveau privirea în jos și nu mai îndrăzneau să se caute. El purta în spate o rană, ea mai multe. Și frica îi paraliza. Când alegem o cale, celelalte dispar în noaptea întunecată a sufletului…
-Și te voi săruta pentru fiecare zi în care nu am putut să o fac. Lasă lumea să creadă că ești slab iar apoi fă-le o surpriză.
-Și dintr-o dată știu, cu cea mai mare claritate și certitudine, că a fi cu tine merită orice sacrificiu din lume.
-Ce faci toată ziua?
-Te iubesc.
– Te voi mai vedea?
– Când te vei privi în oglindă…
…Vine un moment în viață când se trage linie și se plătește un preț: pentru muncă, pentru iubire, pentru neiertări, pentru răutăți, pentru gândurile toxice, pentru… Călătoria vieții poate începe cu adevărat în orice clipă. Într-o secundă viața se schimbă. Și nu întotdeauna ce dăm mai departe putem păstra pentru noi… ”
( Hrisostom Filipescu )

[cristiboss56]

Nu plânge, fiule, în curând Domnul va veni şi le va îndrepta pe toate!
De ce se închid norii când câmpiile sunt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie? Din pricina răutăţii oamenilor, firea s-a turburat şi şi-a lepădat rânduiala.
Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă? Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere!
Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară? Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea.
Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă înfrângeri din pricina neînţelegerii din lăuntru şi din pricina vrajbei, şi mănâncă pâinea amărită de lacrimi şi urâciune? Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei dinlăuntru.
Ştii tu oare, fiule, de ce maica nu îşi poate îndestula fiii? Pentru că, alăptându-i, nu le cântă cântecul dragostei, ci cântecul urii faţă de vecini.
Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii s-au urâţit şi au pierdut frumuseţea străbunilor? Din pricină că au lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din suflet, dăruieşte frumuseţe feţei şi au pus pomezi pământeşti.
Ştii tu oare, fiule, de ce s-au înmulţit bolile şi înfricoşatele molime? Pentru că oamenii au început să creadă că sănătatea este furată de la natură şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila, cu îndoită silă trebuie apărat.
Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii se luptă pentru pământ şi nu se ruşinează de asemănarea lor cu cârtiţele? Pentru că pământul le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte în inimă. Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult îi slăbeşte în lupta pentru ceruri.
Nu plânge, fiule, în curând Domnul va veni şi le va îndrepta pe toate!
Sfântul Nicolae Velimirovici

[cristiboss56]

Neoranduiala noastra, durerea Maicii Domnului

"Un monah aghiorit a povestit urmatoarea vedenie:
Ieromonahul Macarie din Manastirea Vatoped a fost un nevoitor duhovnicesc harismatic. In toata viata sa a pus in lucrare acest cuvant al Parintilor: " Monah inseamna o neincetata sila a firii".
Prezenta sa si viata lui monahala plina de traire duhovniceasca au fost de mare insemnatate pentru Manastirea Vatoped in acele momente grele, cand in Sfantul Munte scazuse foarte mult numarul monahilor. Intr-o vreme pentru a evita smintelile care se petreceau in manastire, parintele Macarie a hotarat sa plece.
Dar , Maica Domnului care veghea asupra vietii din manastire si asupra celei a parintelui Macarie, a randuit altfel.
Voia ei cea sfanta era sa ramana in manastirea de metanie ca sa-i slujeasca prin viata lui cea sfanta si prin discernamantul sau. Maica Domnului avea nevoie de el, pentru ca avea sa ajute mult manastirea.
La 1 ianuarie, dupa privegherea de noapte, parintele Macarie s-a intors la chilia sa ca sa-si continue acolo canonul.
Dupa ce a aprins focul in soba, a inceput sa-si faca canonul. Nu se stie cum in chilia sa a aparut un fotoliu cu rotile pe care parintele Macarie l-a asezat langa soba. In timp ce-si facea canonul, la un moment dat a vazut o "priveliste neobisnuita": o Femeie statea in acel fotoliu.
Arata mahnita si istovita din pricina neoranduielilor si a smintelilor care se petreceau in manastire. Si aceasta pentru ca monahii umblau ca niste neintelepti, iar nu " ca niste intelepti, rascumparand vremea". Parintele Macarie a ramas uimit cand a vazut-o pe acea Femeie si se intreba in sinea sa :" Cum o fi aparut aceasta femeie in chilia mea?
Ce cauta o femeie intr-o manastire din Sfantul Munte?
Dupa un timp cand privirile lor s-au intalnit, acea Femeie l-a intrebat:
-De ce vrei sa pleci din manastire? Unde vrei sa mergi? Nu vezi ca sunt bolnava si am nevoie de tine? Ramai aici !
Aceasta le-a spus Maica Domnului si a disparut.
Atunci parintele Macarie a cazut in genunchi si a sarutat locul unde au stat picioarele Maicii Domnului, rugand-o totodata sa-l ierte pentru hotararea lui nechibzuita.
Cunoascand voia dumnezeiasca a Maicii Domnului pentru el, a rostit cuvintele pe care candva le-a spus ea Arhanghelului Gavriil :" Iata robul tau, Stapana ! Faca-se mie dupa cuvantul tau !"
Nota :
Minune preluata din cartea " Ptaericul Maicii Domnului"

[cristiboss56]

Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde !

" Am pastrat amintirea unei vizite memorabile. Un monah ce traia ca pustnic a venit odata sa ma viziteze. Trebuia sa aiba pe atunci saptezeci de ani; vietuia intr-un loc pustiu, pe drumul care leaga manastirea de schit, intr-o prapastie, aproape de un izvor
in plin codru. Fata sa era brazdata toata, palida si de o culoare cenisie si prafoasa; barba si parul carunt ii erau neingrijite; ochii de un albastru cenusiu ii erau adanc afundati in orbite.
Am avut cu el o lunga discutie, si iata ce mi-a povestit despre sine : " De multi ani sufletul meu sufera cand ma gandesc la noi, monahii. Ne-am lepadat, ne-am lasat parintii si patria, si tot ce face viata obisnuita a oamenilor; am fagaduit inaintea lui Dumnezeu, a ingerilor si a oamenilor, sa vietuim dupa legea lui Hristos; ne-am lepadat de voia noastra proprie si ducem, de fapt o viata de mucenic, dar totusi nu inaintam in bine. Oare multi dintre noi se vor mantui ? Eu cel dintai voi merge spre pierzanie. Ii vad si pe altii fiind robi patimilor.
Si cand intalnesc oameni din lume, vad ca vietuiesc intr-o adanca nestiinta, in nepasare si fara cainta. Si asa, incetul cu incetul, pe nesimtite am inceput sa ma rog pentru lume. Am plans mult la gandul ca noi , monahii, care am parasit lumea, nu ne vom mantui, ce se va petrece atunci cu lumea ? Intristarea mea sporea si am inceput sa vars lacrimi de deznadejde.
Si iata ca anul trecut, cand ma aflam in aceasta deznadejde, plin de lacrimi, si eram cu fata la pamant, Domnul mi S-a aratat si m-a intrebat :
- " De ce plangi asa ? " Eu am tacut, fara sa-mi ridic capul ca sa-L vad pe Hristos.
-" Nu stii ca Eu voi judeca lumea ? " Eu taceam mai departe, fara sa-mi schimb pozitia. Atunci Domnul a zis :
-" Ma voi milostivi de orice om care L-a chemat pe Dumnezeu macar o singura data in viata lui. " Un gand mi-a strabatut atunci mintea :" Atunci la ce bun sa ne mai chinuim asa in fiecare zi ?
Iar Domnul a raspuns miscarii gandului meu asa :
- " Cei ce patimesc din pricina poruncii Mele vor fi vor fi prietenii Mei in Imparatia cerurilor; de ceilalati Ma voi milosti numai." Si la aceste cuvinte Domnul S-a departat. "

Nota: Fragment preluat din cartea " Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde " Amintire povestita de Parintele Sofronie Saharov.

[cristiboss56]

DIALOGURI DUHOVNICESTI

Simplitatea odihneşte
Să dobândeşti simplitate în relaţia ta cu ceilalţi, ca să nu te zăpăcească gândurile şi să te încurci. Când exprimi cu simplitate ceea ce simţi, şi tu te eliberezi şi pe ceilalţi îi ajuţi.
– Gheronda, cred că simplitatea înseamnă să se poarte cineva aşa cum simte lăuntric. Aşa este?
– Depinde de locul în care trăieşte. Pentru ca omul să se poarte cu simplitate, trebuie să găsească un mediu potrivit. În lume, mai ales în cea de astăzi, trebuie să fii atent cum te porţi. Însă într-o mănăstire sau într-o familie nu ai justificare să nu te porţi cu simplitate. Este foarte obositor atunci când nu există simplitate şi încredere! În acest caz, ca să-i spui o vorbă celuilalt, ai nevoie de prolog, de epilog, de explicaţii… În felul acesta viaţa devine o corvoadă, o adevărată mucenicie. Pe când, acolo unde există simplitate, îi spui celuilalt “aşează-te acum” şi el se aşează, “acum nu este nevoie de tine, pleacă!” şi pleacă, fără să te temi că te poate răstălmăci. Simplitatea odihneşte, în timp ce lipsa simplităţii oboseşte.
– Gheronda, ce înseamnă: “Dobândeşte libertate în petrecerea împreună cu ceilalţi, ca să te slobozeşti de tulburare”?
– Să dobândeşti simplitate în relaţia ta cu ceilalţi, ca să nu te zăpăcească gândurile şi să te încurci. Când exprimi cu simplitate ceea ce simţi, şi tu te eliberezi şi pe ceilalţi îi ajuţi.
Cuviosul Paisie Aghioritul

[cristiboss56]

Daca Dumnezeu mi-ar oferi inca o bucata de viata …
Dacă pentru o clipă, Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiață de cârpă și mi-ar oferi o bucată de viață, fără îndoială că n-aș spune tot ceea ce gândesc, dar m-aș gândi la tot ceea ce spun. Aș aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce ele înseamnă cu-adevărat. Aș dormi puțin, n-aș mai visa deloc, căci prin fiecare minut când închidem ochii pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge când ceilalți se opresc, m-aș trezi când alții adorm. Aș asculta când alții vorbesc și aș savura o înghețată bună de ciocolată. Și aș trăi “îndrăgostit de dragoste”. Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucățică de viată, m-as îmbrăca simplu, as cădea în genunchi în fata soarelui, lăsându-mi goale corpul și sufletul. Doamne, dacă as avea o inimă, mi-as scrie ura pe gheață și aș aștepta primele raze de soare. Cu un vis al lui Van Gogh aș picta pe stele un poem de Benedetti și i-aș oferi Lunii un cântec de Serrat. Aș stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simți durerea spinilor și sărutul roșu al petalelor.
Dumnezeule, dacă aș avea o bucată de viată… n-aș lăsa să treacă nici o singură zi fără să le spun celor pe care-i iubesc cât de mult îi iubesc. Aș convinge fiecare bărbat și fiecare femeie că ei sunt cei la care țin cu adevărat și as trăi îndrăgostit de iubire. Aș demonstra oamenilor cât se înșeală crezând că încetează să se îndrăgostească atunci când îmbătrânesc, fără să știe că încep să îmbătrânească atunci când încetează să se îndrăgostească! I-aș da aripi unui copil, dar l-as lăsa să învețe singur să zboare. Iar pe cei bătrâni i-aș învăța că moartea nu vine o data cu vârsta, ci o data cu uitarea.
În fond, și eu am învățat de la oameni atâtea lucruri… Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să știe că adevărata fericire constă în felul în care urci înălțimile. Am învățat că atunci când nou-născutul strânge pentru prima dată, în pumnul lui mic, degetul tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna. Am învățat că un om n-are dreptul să-l privească pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice. Sunt o mulțime de alte lucruri pe care as putea sa le învăț de la oameni , dar, realmente, multe nu îmi mai vor servi la nimic cu adevărat, pentru că, atunci când ma vor pune la păstrare în acea cutie, vai, eu voi fi murit deja.
Gabriel Garcia Marquez

[cristiboss56]

Despre buna rânduială a postului – Cuvânt al Sf. Grigorie Palama
Placuta este ochilor nostri privelistea marii linistite, rasfrangand pe intinderea ei netulburata lumina scaparatoare a razelor soarelui in plina stralucire.
Dar si mai desfatator este sa privesti si sa graiesti despre Biserica cea strans unita dupa vointa lui Dumnezeu, izbavita de tulburari si luminata, in chip tainic, de lumina cea dumnezeiasca, desfacandu-si aripile catre stralucirea de dincolo si intinzandu-si in sus mainile, ochii, simtirea, precum si intreaga ei cugetare
. Dupa ce harul Duhului Sfantmi-a harazit astazi aceasta vedere placuta si a ingaduit ca voi toti sa petreceti impreuna noaptea si ziua in templul lui Dumnezeu, nelipsindu-va voua ravna venirii voastre la El, haideti acum sa ajutam, dand putere pomului tainic, rasadit la cumpana apelor Duhului Sfant, si ca si voi prin rugaciunile voastre de dimineata, tot asa si noi, in masura in care ne ingaduie timpul, sa adaugam invataturii de dimineata pe cea de seara, aratand mai lamurit iscusintele prin care vrajmasul mantuirii noastre face ca nu numai postul, dar si rugaciunea noastra sa ramana in tot chipul fara de nici un folos.

Dar noi, fratilor, in vremea postului si a rugaciunii, sa scoatem din sufletul nostru – rogu-va – ceea ce avem impotriva cuiva, fie ca in adevar si pe drept avem, fie ca doar socotim ca avem, si sa fim cu totii oameni evlaviosi, sa gandim mai mult unii despre altii sub indemnul dragostei si al faptelor ce lor bune, graindu-ne de bine, cumpanind in noi in sine si cugetand la cele bune inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, pentru ca sa postim noi cu postul cel aducator de laude si fara de prihana. Iar cererile noastre catre Dumnezeu, cele din vremea postului, sa fie bine primite, si sa-L numim pe El “Tata dupa har, in chip cuvenit, invrednicindu-ne astfel a-l grai cu indrazneala: “Tata, iarta-ne noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”.

[cristiboss56]

Într-un text din secolul al XIX-lea al Sfântului Serafim de Sarov, lăsat mărturie de ucenicul său Nikolai Motovilov, ni se transmite învățătura despre ce trebuie cu adevărat să căutăm în viață, învățătură ce rămâne actuală, fără nevoia vreunei adaptări cu vremurile. Scopul vieții creștine este dintotdeauna câștigarea Duhului Sfânt.
Motovilov a scris despre cea mai importantă întâlnire a sa cu sfântul în anul 1831, la sfârșit de noiembrie. Multe sfaturi a primit de la duhovnicul său, dar parcă nici unul nu s-a asemănat cu învățămintele pe care le-a primit și le-a simțit chiar pe propria piele, într-o poiană din vecinătatea chiliei pe care părintele Serafim o avea în pădurea Sarovului - câștigarea Sfântului Duh. De aceea, a și fost povățuit să lase mărturie scrisă despre experiența avută împreună pentru a fi de mult folos și altora ca noi.
Pentru câștigarea Sfântului Duh este necesar să ne îndreptăm atenția spre tot ceea ce facem. Faptele noastre să fie bune și în primul rând să fie făcute în numele lui Hristos. Pentru a înțelege ce înseamnă cu adevărat fapte bune, Sfântul Serafim tâlcuiește pilda celor zece fecioare (Matei 25, 1 - 13). Fecioarele înțelepte, care aveau untdelemn în candelele lor și care le-au îndemnat pe cele nebune, care nu aveau untdelemn, să meargă în târg și să cumpere. „Târgul este viața noastră. Ușa cămării de nuntă este moartea. Fecioarele înțelepte și nebune sunt sufletele creștinilor. Untdelemnul nu simbolizează faptele bune, ci harul Sfântului Duh primit înlăuntrul ființei noastre prin mijlocirea faptelor bune și prin a cărui lucrare ființa noastră se transformă (...) din întunecată în luminoasă.”
Scopul vieții noastre nu se rezumă doar la îndeplinirea unor acțiuni creștinești cum ar fi postul, rugăciunea, întrajutorarea și alte nevoințe doar pentru că așa se cuvine să le facem. Ele sunt niște mijloace necesare pentru a atinge finalitatea esențială. Doar în felul acesta
„Împărăția cerurilor este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Sfântul Serafim aseamănă Împărăția cerurilor cu harul Sfântului Duh.
Dintre toate faptele bune, rugăciunea ne este numită ca fiind cea mai importantă, pentru că o avem la dispoziția noastră, spune Sfântul Serafim. Oricine, oriunde și oricând poate să se roage, dar să facă aceasta din toată inima.
Harul Duhului Sfânt aduce cu sine în inima omului cele mai mari daruri posibile. Nu este puțin lucru a avea Împărăția cerurilor în inimă. În textul său, Motovilov redă dialogul avut cu părintele său chiar în acele momente de grație, când amândoi erau în prezența Duhului Sfânt. El explică simțirile pe care le-a experimentat. O lumină albă și strălucitoare ca zăpada îi cuprinsese pe amândoi. Fața Sfântului Serafim strălucea ca soarele. Sufletul lui Motovilov era copleșit de pace, de dulceață neștiută de el până atunci, de bucurie extraordinară, de mireasmă neasemănată, de căldură puternică, deși ei se aflau în pădure iarna.
Harul Duhului Sfânt ne arată lucrurile așa cum sunt ele de fapt, iar această înfățișare este accesibilă doar celor care caută adevărul cu toată inima lor. Îndelunga căutare a lui Motovilov a fost făcută din toată inima, altfel, el nu s-ar fi bucurat de așa mângâiere.
Există, bineînțeles, niște condiții care să permită experiența trăirii harului Duhului Sfânt, pe care Sfântul Serafim le amintește: sufletul smerit, iar trupul curățit, rugăciunea peste care în starea de grație se așterne tăcerea, strădania pentru faptele bune făcute în numele lui Hristos, iubirea din toată inima față de Tatăl ceresc ai cărui fii să ne considerăm, credința din tot sufletul, iubirea față de aproapele. „Domnul este aproape de cei ce-L cheamă” , ne încredințează sfântul, fie călugări, fie mireni.
Cu deosebită înțelepciune, în textul lui Motovilov se amintește și de bucuria, recunoștința pe care să o avem față de obținerea bunurilor pământești. Avem nevoie și de ele pentru a călători mai ușor spre patria cerească. Însă nivelul dobândirii lor este limitat de evlavie unită cu mulțumire. Nevoile, necazurile și lipsurile fac parte inevitabil din viața pământească. Doar purtându-ne sarcinile unii altora și iubindu-ne unii pe alții, așa cum ne-a învățat Hristos, putem să ne facem drumul spre cer mai ușor.
Sfântul Serafim de Sarov ne spune că toți creștinii au posibilitatea trăirii harului Duhului Sfânt asemenea celei descrise de Motovilov. El o aseamănă cu adevărate întâlniri cu Dumnezeu de care s-au bucurat Adam și Eva, Cain, Noe, Avraam, Moise, Simeon, Ioachim și Ana, unii sfinți și filosofi din rândurile păgânilor, Maica Domnului, Sfinții Apostoli. Creștinii sărbătoresc Pogorârea Duhului Sfânt de Rusalii, iar toți îl primim prin Taina Botezului și a Mirungerii. Prin viața neîngrijită și păcătoasă ne lipsim de el puțin câte puțin. Însă avem șansa de a-l reprimi prin Taina Spovedaniei și a Euharistiei.

[cristiboss56]

Savanții au alcătuit un tabel special al factorilor de stres, aranjându-i potrivit gradului lor de influență asupra omului – și în acest tabel încheierea unei căsătorii e apreciată cu o cifră care întrece de câteva ori nivelul stresului trăit în cazul unui divorţ. Uimitor: stresul provocat de întemeierea unei familii este chiar mai mare decât cel din cazul unei tragedii cum este divorţul!
Aşadar, stresul nu e legat întotdeauna de o trăire negativă: el poate fi provocat de schimbări ale condiţiilor de viață care cer o mare încordare a forţelor noastre psihice şi fizice. Atunci când oamenii îşi întemeiază o familie, ei trec prin câteva stresuri simultan. Gândiţi-vă: soţii trebuie să-şi pună la punct relaţia , iar asta înseamnă să-şi schimbe anumite obiceiuri, anumite concepţii despre viaţă, modul de comportament (uneori foarte radical). Când se căsătoreşte, omul se alege şi cu o mulţime de rude noi, cu care, de asemenea, trebuie să înveţe să interacţioneze. Odată cu căsătoria vine foarte frecvent şi schimbarea domiciliului unuia dintre soţi sau chiar al amândurora. În continuare, cel mai frecvent urmează un foarte mare stres: naşterea primului copil, la care se adaugă multe, multe altele.
Adică primii ani de căsnicie cer de la soţi o încordare foarte mare . Perioada de început a clădirii familiei seamănă, într-adevăr, cu un şantier: unele lucruri sunt demolate, altele reclădite, oamenii se adaptează unul la celălalt,
învaţă să conlucreze spre binele familiei . Şi în această agitaţie, construind „casa” fericirii familiale şi rezolvând o mulţime de probleme, principalul este pentru soţi să-şi păstreze sentimentele unul faţă de celălalt, să-şi păstreze dragostea, să nu încerce să rezolve totul deodată , să se gândească la ceea ce este mai important, fiindcă tocmai dragostea, ataşamentul reciproc al tinerilor căsătoriţi le dă sentimentul de fericire, şi această bucurie îi ajută să depăşească toate greutăţile şi stresul primilor ani de căsnicie.
( Pr. Pavel Gumerov , Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 34-35)

[cristiboss56]

"Sa nu temi niciodata ca o iubesti prea mult pe Maica Domnului. Nu o vei putea iubi niciodata mai mult decat Fiul ei."
Sfantul Maximilian Kolbe

"Numai cea Preacurata are din partea Domnului promisiunea victoriei asupra Satanei. Ea cauta sufletele ce se vor dedica intru totul ei, ce vor deveni in mainile sale puternice instrumente pentru infrangerea Satanei si instaurarii regatului lui Dumnezeu."
Sfantul Maximilian Kolbe

"Devotamentul catre tine, O Maica a Domnului, este un mijloc al mantuirii pe care Dumnezeu o daruieste tuturor acelora pe care doreste sa-i salveze."
Sfantul Ioan Damaschin

"Vai pacatosule, nu te lasa descurajat, ci indreapta-te catre Maria in toate cele ce-ti sunt de trebuinta. Cheam-o in ajutorul tau, caci in asa fel este porunca divina, ca ea sa dea ajutor in orice fel de trebuinta."
Sfantul Vasile cel Mare

"Daca te simti vreodata suparat in decursul zilei - cheam-o in ajutor pe Maica Domnului - spune doar o simpla rugaciune: "Maria, Maica lui Iisus, te rog fie-mi si mie mama acum." Trebuie sa recunosc ca aceasta rugaciune nu a dat niciodata gres in cazul meu."
Sfanta Maria Tereza

"Maria, daruieste-mi Inima ta: atat de pura, de imaculata; Inima ta este atat de plina de dragoste si umilinta incat voi putea fi in stare sa il primesc pe Iisus ca Paine a Vietii si sa-L iubesc la fel cum l-ai iubit, si sa-L slujesc sub infatisarea suferinda a celui sarac."
Sfanta Maica Tereza

"Nu exista nimeni, O Preasfanta Maica a Domnului, care sa il poata cunoaste pe Dumnezeu altfel decat prin tine; nimeni care sa fie salvat ori mantuit altfel decat prin tine; nimeni care sa fie pus la adapost de pericole altfel decat prin tine, O Maica Fecioara; nimeni nu afla mila decat prin tine, Tu Cea Plina cu Tot Harul."
Sfantul Germanus, Patriarh al Constantinopolului

"Intrucat lumea nu merita sa il primeasca pe Fiul lui Dumnezeu direct din mainile Tatalui, El i-a daruit Fiul Sau Mariei pentru ca lumea sa-l primeasca de la ea."
Sfantul Augustin