Canibalismul contemporan

[eclat_de_lune]

e o afirmatie foarte grava cum ca in paris ar exista un restaurant unde s-ar servi asa ceva.
colegul tau ar face bine sa isi aminteasca sau sa taca si sa nu mai imprasie stiri nefondate. Pentru ca daca isi aminteste si vine cu dovezi care ii vor sustine afirmatiile isi face un bine siesi dar si lumii in genere. Pana atunci....sa caute sa isi aminteasca si sa cerceteze, nu sa vorbeasca nefondat, tocmai ca sa nu ne fie frica sa privim realitatea.
Lucruri oribile se intampla in multe locuri in lumea aceasta, tocmai deschisesem un topic cu genocidul din sudan si intrebam " retoric" cine este responsabil. Ignoranta ne condamna, insa nici sa nu ne punem in cap paie singuri facand acuzatii pe baza unor amintiri fara nume.

As vrea sa va aduc la cunostinta ca si mincatul trupului si bautul singelui lui Hristos e vazut din afara tot ca un tip de canibalism, desigur, figurat.

[windorin]

În prealabil postat de topcat

As vrea sa va aduc la cunostinta ca si mincatul trupului si bautul singelui lui Hristos e vazut din afara tot ca un tip de canibalism, desigur, figurat.

Rectific. Din afara este vazut ca mancatul unei simple paini si a unui simplu vin.

Iar din interior este vorba despre un trup indumnezeit ce se autoaduce jertfa spre sfintirea noastra.
Se mananca si se bea, caci El insusi ne'a spus aceasta. "Cel ce mananca si bea are in el viata vesnica."
Nu poate fi vorba de "mancarea" unui alt trup decat al lui Hristos, oricat ar fi lumea.

În prealabil postat de windorin

Rectific. Din afara este vazut ca mancatul unei simple paini si a unui simplu vin.

Iar din interior este vorba despre un trup indumnezeit ce se autoaduce jertfa spre sfintirea noastra.
Se mananca si se bea, caci El insusi ne'a spus aceasta. "Cel ce mananca si bea are in el viata vesnica."
Nu poate fi vorba de "mancarea" unui alt trup decat al lui Hristos, oricat ar fi lumea.

Desigur, orice poate fi justificat daca lasi ratiunea deoparte

[geo.nektarios]

9. Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. 10. Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă. 11. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. 12. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. 13. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. 14. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. 15. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi. 16. Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.

ACESTA ne este PASTORUL si fara EL nimic nu avem!!!

În prealabil postat de windorin

El insusi ne'a spus aceasta. "Cel ce mananca si bea are in el viata vesnica."
Nu poate fi vorba de "mancarea" unui alt trup decat al lui Hristos, oricat ar fi lumea.

Tu iei mincatul si bautul la figurativ sau chiar crezi ca il maninci si bei pe Hristos?

[emanouela]

o intrerupere de sarcina sa face pana la 12 saptamani, varsta sarcinii....la acea varsta, fetusul are in jur de 6,5 cm....ce se vede in imagini e multttttt mai mare....asa ca ganditi si voi putintel

[geo.nektarios]

Prezenta lui Dumnezeu in general inseamna insusirea Lui de a fi mai presus de spatiu si timp, dar si de a umple intreg spatiul si timpul prin energiile Sale necreate. Ea are doua acceptiuni complementare: a fi in ace*lasi loc si, in acelasi timp, a fi pretutindeni in acelasi timp. Atotprezenta iui Dumnezeu constituie conditia fundamentala a intalnirii noastre cu Dum*nezeu, ea permitand intalnirea si comunicarea lui Dumnezeu cu toti, din orice timp si loc.

Desigur, in Sfanta Liturghie nu e vorba de prezenta mai generala a lui Dumnezeu, in lucrarea Sa creatoare si pronietoare si de care nu este lip*sita nici o faptura creata, ci de insasi prezenta reala si personala a lui Hris*tos cel inviat impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, si care prin intruparea, jertfa, invierea si inaltarea Sa la cer, a inlaturat in Sine, cele trei piedici care stateau in calea noastra spre Dumnezeu: firea umana marginita, pacatul si moartea, si a realizat in Ipostasul Sau .dumnezeiesc unirea maxima intre Dumnezeu si om, superioara unirii prin relatie, dupa lucrari sau energii, proprie legaturii lui Dumnezeu cu oamenii inainte de intruparea Cuvantului, si in care Dumnezeu se mentine inca in afara umanitatii.

Odata inlaturate aceste bariere si distante intre Dumnezeu si oameni, dupa inaltarea Sa la cer, Iisus Hristos cel inviat devine mai prezent acum decat atunci cand era pe pamant, fiind acum prezent pretutindeni, dar nu vizavi de noi, ci chiar in noi insine, prin energiile Duhului Sfant in Biserica. De aceea, prezenta si lucrarea Sa acum in noi este o prezenta si lucrare personala, pnevmatica, eclesiala si liturgic-sacramentala.

Intrucat in Sfanta Liturghie savarsita in Biserica are loc Taina prefa*cerii painii si vinului in insusi [COLOR=windowtext]Trupul si Sangele lui Hristos [/COLOR]Cel intrupat, rastiginit si inviat si prin aceasta insasi prezenta Sa reala, substantiala, perso*nala, permanenta, in Dumnezeiasca Liturghie se petrece insasi Taina intal*nirii si unirii noastre cu Hristos. Iisus Hristos insusi, in Persoana, vine la intalnirea cu noi, iar noi il intalnim si simtim ca un Tu ce ne cheama si solicita la comuniune si care ni se daruieste prin intreaga ambianta bisericii, prin Sfintele icoane, prin Cuvantul Sau si rugaciunile preotului si in final, prin impartasirea cu insusi Trupul si Sangele Sau. Iar credinciosii raspund chemarii Sale la comuniune prin insasi participarea lor activa la aducerea ofrandei sau jertfei euharistice prin preotul savarsitor, ca jertfa de lauda, de multumire si cerere, pentru toate darurile stiute si nestiute, aratate si ne*aratate, cate ni s-au facut si ni se fac in continuare.

Ca loc al intalnirii noastre cu Hristos, intreaga Sfanta Liturghie, de la inceput si pana la sfarsit, de la proscomidie si pana la impartasirea credincio*silor cu Trupul si Sangele Domnului, ca si prin intreaga ambianta in care se desfasoara ea in Biserica, este o epifanie sau aratare treptata a prezentei personale, duhovnicesti, a lui Hristos, in care se disting mai multe moduri ale prezentei si lucrarii lui Hristos ca tot atatea cai de intalnire si comu*niune, toate conducand in final, pe credinciosi spre impartasirea si comuniu*nea deplina euharistic-sacramentala cu El.

In primul rand, locasul bisericesc insusi, ca adunare a credinciosilor si loc al adunarii, unde se savarseste Sfanta Liturghie si se petrece intalnirea noastra cu Hristos este"spatiul sfintit de prezenta lui Dumnezeu insusi, prin coborarea Lui in el", este"cerul pe pamant sau centrul liturgic al crea*tiei"; locul central unde se savarseste si de unde se raspandeste peste intreaga creatia lucrarea mantuitoare a lui Hristos ca si locul prezentei si lucrarii lui Dumnezeu in Treime. Dupa Sfantul Simeon al Tesalonicului sfintirea bisericii inseamna salasluirea lui Dumnezeu Cel in Treime in ea si, de aceea, credinciosul are constiinta prezentei si lucrarii lui Dumnezeu in ea, a faptu*lui ca numai aici, in slujbele savarsite in ea de preot, il poate intalni sacra*mental pe Hristos Cel inviat, plin de dumnezeire.

De asemenea, Sfintele Icoane sunt o alta conditie esentiala fara de care nu se poate savarsi Sfanta Liturghie. Asa cum nu se poate savarsi Sfanta Liturghie fara lacasul bisericesc, fara sfanta masa sau sfantul antimis, tot asa nu se poate savarsi Sfanta Liturghie, fara cel putin icoana [COLOR=windowtext]Mantuitorului Iisus Hristos[/COLOR] si a Maicii Domnului si a chipului inmormantarii Domnului ztigravit pe Sfantul Antimis. Prin functia lor epifanica si liturgica, dupa sfin*tirea lor, icoanele devin un loc al prezentei harice personale a Sfintilor re*prezentati, pentru ca ele nu numai ne sugereaza, ci si ne fac prezent pe Dumnezeu si diferitele lucrari sau persoane sfinte din iconomia mantuirii si care sunt tot atatea mijloace de intalnire cu Hristos Mantuitorul. De aceea,"in [COLOR=windowtext]cadrul Sfintei Liturghii[/COLOR], intalnirea tainica cu persoanele reprezentate in icoane, este ca un fel de pregatire spre intalnirea mai deplina cu Hristos, in taina Euharistiei". Prin prezenta harica a celor reprezentati, icoanele per*mit credinciosilor comuniunea spirituala, mistica in rugaciune, cu Persoana iui Hristos si a sfintilor, ele savarsesc o intalnire cu El prin rugaciunea ina*intea icoanei Sale. Aceasta intalnire cu Hristos prin intermediul icoanei Sale, e adevarat, nu suplineste comuniunea euharistica, dar este totusi com*plementara acesteia si necesara, atat inainte cat si dupa impartasire, pentru ca icoanele ne vizualizeaza iconic o prezenta ipostatica si ne fac sa ne ra*portam la prototipurile lor, atat ca prezenta iconica, cat si ca ideale si mo*dele de urmat.

Prezenta euharistica, nefiind din randul celor vazute, este o prezenta mistica, fara chip. Caci ceea ce se vede, painea si vinul, dupa prefacere, de*vin pur si simplu identice cu Trupul inviat, ceresc al lui Hristos, fara sa se opereze, insa, ceva si in planul vazut. De aceea"Euharistia nu poate servi nicidecum ca icoana, deoarece este numai"Cina Domnului", care trebuie consumata si nu contemplata". Din acest motiv, icoana isi pastreaza un rol liturgic si epifanic permanent si care nu e suprimat de prezenta euharistica a lui Hristos.

Teologi mai noi, ca Odo Casei, B. Langenmayer, Pavel Florensky, D. Staniloae, s.a. au aratat ca in Sfanta Liturghie Hristos este prezent real, de la inceputul proscomidiei, desigur in moduri diferite si anume: a) in Cuvintele Sfintei Scripturi citite de preot sau de citet in biserica; b) in cuvantul de propovaduire al preotului; c) in rugaciunile rostite de preot, in cantarile credinciosilor, in dialogul dintre ei si preot; d) in jertfa euharistica; la a-cestea se mai adauga prezenta lui Hristos e) in slujba celorlalte Sfinte Taine; f) in ierurgii si alte slujbe bisericesti (laude), in rugaciunile si binecuvanta*rile preotului; g) in citirile credinciosilor din Sfanta Scriptura in afara de biserica; in rugaciunile lor, in citirea altor carti de invatatura si evlavie or*todoxa; h) in convorbirile credinciosilor despre Dumnezeu, ca si din fap*tele bune savarsite din credinta.

Toate acestea sunt mijloace sau cai prin care Hristos ni se face pre*zent in diferite moduri si care luate in sine nu sunt exclusive, ci absolut necesare si complementare, caci se presupun unele pe altele si sunt alterna*tive. Ele privesc fiecare un aspect sau altul al dinamicii sau procesului intal*nirii noastre personale cu Hristos si presupun credinta in prezenta in Duh al lui Hristos cel inviat, fiindca asa cum spune Sf. Ap. Pavel:"noi nu stim de acum pe nimeni dupa trup, chiar daca am cunoscut pe Hristos dupa trup, acum nu-L mai cunoastem" (II Cor. 5, 16) dupa trup, ci numai in Duhul Sfant.

Evident, intre aceste moduri de prezenta personala se detaseaza indeo*sebi: Cuvantul lui Dumnezeu catre noi, rugaciunea care se naste din acesta, impartasirea euharistic-sacramentala si implinirea poruncilor sau virtutilor care sunt tot atatea moduri de prezenta a lui Hristos si impartasire duhov*niceasca cu El.

[geo.nektarios]

Cat timp Sfanta Liturghie se savarsea in"ziua Domnului","imparta*sirea duminicala" a tuturor credinciosilor nu constituia o problema. Dar inmultindu-se numarul credinciosilor, s-au inmultit prin aceasta si prileju*rile de pacat, certuri si dezbinari, motiv pentru care Sf. Ap. Pavel le atra*ge atentia"sa se cerceteze fiecare pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din potir, caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, acela mananca si bea siesi osanda" (I Cor. 11, 27-29). Prin aceasta, chiar de la inceput, im*partasirea"cu vrednicie" si"cercetarea de sine", devine motivul esential pentru care nu toti credinciosii se pot impartasi la aceeasi Sfanta Liturghie.

Pe langa aceasta, inmultindu-se, cu timpul, numarul zilelor liturgice (afara de duminici, miercurea, vinerea, sambata si sarbatori), s-au inmultit im*plicit si prilejurile de impartasire care, potrivit dispozitiilor canonice de a-tunci, era obligatorie. in asemenea conditii, evident, credinciosii nu mai pu*teau sa realizeze, in intervale atat de scurte, dispozitiile spirituale cerute apropierii de Sfintele si Preacuratele lui Hristos Taine (post, marturisirea pa*catelor, implinirea canonului s.a.) fara a se face vinovati de Trupul si San*gele Domnului. Aceasta"a produs in chip firesc o rezistenta pioasa, prin ab*tinerea de la impartasirea regulata". Asa incat, la circa o suta de ani de la libertatea acordata crestinismului, majoritatea credinciosilor nu se mai im*partaseau decat in posturile mari, desi in Constantinopol Sfanta Liturghie se savarsea zilnic. Sf. Ioan Gura de Aur ne informeaza ca unii se imparta*seau de mai multe ori, alti de mai putine ori, cei mai multi, insa, o singura data pe an sau de doua ori pe an, iar monahii din pustie si la doi ani.

Par Alex. Schmemann e de parere, insa, ca sub influenta monahismului rasaritean s-a produs, de timpuriu, o"schimbare" asupra modului de intele*gere si traire a Euharistiei, nu in ce priveste locul si insemnatatea sa cen*trala in viata spirituala, ci in sensul ca odata cu introducerea Liturghiei zil*nice in manastiri, impartasirea euharistica a fost rupta de ritmul liturgic co*munitar al Bisericii si subordonata ritului vietii ascetice individuale. in acest sens e mentionat cazul Avei Marcu din Egipt despre care"se spune ca si-a pe*trecut 30 de ani fara sa paraseasca vreodata chilia lui si ca un preot venea de obicei la el si savarsea pentru el Sfanta Jertfa". Dupa Par. Schmemann"aceasta ar fi fost imposibil in pietatea liturgica a Bisericii primare". Impor*tanta nu mai avea acum impartasirea deasa sau rara, ci impartasirea frec*venta sau nefrecventa, primirea Euharistiei fiind guvernata acum de alt ritm decat cel liturgic si anume de ritmul privat al fiecaruia, de starea spirituala a celui care primeste impartasirea, de decizia duhovnicului si disciplina ma*nastirii. Aceasta"schimbare" care s-a produs in evlavia liturgica, a dus la separarea Euharistiei (in mintea credinciosilor) de semnificatia ei ecleziolo-gica si eshatologica.
Credem, insa, ca, fara sa piarda o clipa din vedere semnificatiile mul*tiple ale Sfintei Euharistii, marii Parinti duhovnicesti au inteles bine atat necesitatea savarsirii zilnice a Sfintei Liturghii ca jertfa de lauda, multumire si cerere adusa lui Dumnezeu in Treime, cat si necesitatea pregatirii serioase pentru primirea, cu vrednicie si constiinta curata, a Sfintelor si Preacurate*lor Taine."Nici obisnuinta, nici soroacele - zice Sf. Ioan Gura de Aur, au*torul Sfintei Liturghii - sa te indemne sa te apropii, ci curatia si nevinova*tia sufletului... Timpul potrivit de impartasire sa fie pentru voi constiinta cu*rata". Pe langa unele aprecieri juste, Par. Schmemann separa, insa, prea transant Euharistia de ansamblul Sfintei Liturghii si de viata duhovniceasca, minimalizand celelalte moduri de prezenta si lucrarea a lui Hristos in Sfanta Liturghie. In acelasi timp, vorbeste foarte putin de necesitatea unei prega*tiri speciale pentru impartasirea si aproape de loc despre constientizarea aces*teia si necesitatea pastrarii cu sfintenie a darului primit si a unei vieti dei-lorme conforme acestuia.

Biserica Ortodoxa n-a pus si nu pune nimanui nici o opreliste la Sfanta impartasanie, afara de constiinta curata si nici nu impune anumite termene obligatorii, chiar daca a cautat sa stabileasca o anumita regula (in cele patru posturi sau macar odata pe an, la 40 sau 30 de zile pentru cei imbunatatiti) aceste date nefiind de fapt o programare, ci doar niste praguri sau limite minimale, pentru ca nimeni sa nu ramana mult timp departe de Domnul. Impartasirea deasa este, deci, posibila, ingaduita si de dorit, dar nu oricum, ci numai dupa randuiala canonica si cu vrednicie."Problema nu e, prin urmare, in legatura cu timpul, ci cu vrednicia", care e verificata de preotul duhovnic in Taina Spovedaniei. Cu constiinta curata credinciosul se poate apropia mai des, fara ea niciodata. Dar daca impartasirea mai deasa este posibila si ingaduita, Biserica ortodoxa n-a impus, insa, niciodata imparta*sirea obligatorie a tuturor participantilor la Sfanta Liturghie, indiferent de starea lor sufleteasca, dimpotriva, ea a impus o riguroasa disciplina peniten-tiala prealabila, dupa gravitatea pacatelor savarsite.

Avand in vedere, insa, ca adevarata"metanoia" a sufletului se petrece in Taina Spovedaniei,"traditia a impus spovedania deasa si impartasirea mai rara."Deasa spovedanie - zice Cuviosul Paisie Velicicovski - este teme*lia vietii duhovnicesti". Pentru ca indreptarea pe calea mantuirii incepe prin deasa spovedanie, se continua prin post, si rugaciune cu lacrimi, parasi*rea pacatelor, milostenie, impacarea cu Hristos si smerenie multa. Numai dupa toate acestea credinciosul se poate impartasi mai des.

Impartasirea zilnica, una din formele"desei impartasiri", n-a gasit, deci, conditii propice de incetatenire in spiritualitatea ortodoxa si nici n-a facut obiectul vreunei dispozitii oficiale a Bisericii Ortodoxe, nici in sens pozitiv, nici in sens negativ, desi prilejuri si discutii in acest sens, n-au lipsit. Pro*blema a aparut si la unii Sfinti Parinti, dar in mod cu totul deosebit, in a doua jumatate a sec. al XVIII-lea si inceputul sec. al XIX-lea, la monahii atoniti si a fost reluata mai nou prin anii '70.

Intre protagonistii impartasirii dese se numarau calugarii de la Schitu*rile Sfantul Vasile, Sfanta Ana si Kavsokalivia, condusi de catre Neofit Kav-sokalivitul (1713-1784); Atanasie de la Paros (1721 - 1813), Macarie ai Co*rintului (1731-1805) si Sf. Nicodim Aghioritul (1748-1809).55 Disputele pro-contra au ajuns atat de aprinse in Muntele Athos, incat pentru linisti*rea spiritelor a fost nevoie, de mai multe ori, de interventia energica a Patriarhiei ecumenice.

Astfel, in 1772, patriarhul ecumenic Teodosie scrif calugarilor din Athos:"in ceea ce priveste apropierea mai deasa sau mai rara de impartasi*rea cu Preacuratele Taine, spun ca nu s-a hotarat un timp anume, dar este neaparat necesara pregatirea prin pocainta si marturisire". Apoi - in urma publicarii anonim, in 1777 la Venetia, a cartii"Despre deasa impartasire" a-ceasta fiind scrisa de fapt de Neofit Kavsokalivitul la Brasov in 1772 si tiparita anonim in 1777 in traducere neogreaca, iar in 1783, aparand iarasi anonim sub titlul:"Carte foarte folositoare de suflet despre deasa imparta*sire cu Preacuratele lui Hristos Taine" fiind de fapt o prelucrare a celei din*tai de catre Sf. Nicodim Aghioritul -, spiritele incingandu-se si mai mult,. Sinodul patriarhal prin tomosul din 1785, fara o cercetare mai atenta a lucrurilor, o dezaproba si interzice lectura ei. In 1785, patriarhul ecumenic Gavriil, sesizat de conducerea Athosului, intervine prin un nou"tomos", m care declara ca"impartasirea mai deasa este de folos numai daca s-ar face cu vrednicie; dar pentru a fi cu vrednicie este necesara neaparat curatia neapa*rata a inimii noastre. Caci timpul de impartasire, zice marele Parinte Sfan*tul Ioan Gura de Aur, nu-l hotaraste sarbatoarea sau praznicul, ci constiitna curata si viata tara vina .

Intrucat disputele pe tema aceasta intre monahii atoniti mai continuau, in 1807 patriarhul ecumenic Grigorie, printr-un"tomos" sinodal"transaza definitiv cearta in sensul libertatii"de a se impartasi fie mai des, fie la 40 de zile, dar insista iarasi ca"impartasirea cu Preacuratele Taine se cuvine sa se faca intotdeauna prin cercetarea fiecarui credincios si care nu se poate face de el insusi, ci de preotii duhovnici, imputerniciti de arhierei cu gramate bi*sericesti". Iar fata de cei care continuau sa sustina impartasirea numai la 40 de zile, acelasi patriarh, prin"tomosul" din august 1819, spune:"cei evlaviosi sunt datori sa se apropie si sa se impartaseasca la fiecare Liturghie, pen*tru aceasta sunt invitati de preot:"cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati". Dar din pricina alunecarii si neputintei omului de a se impartasi in fiecare zi, Biserica a hotarat ca fiecare sa se apropie de Sfanta impartasanie atunci cand, marturisindu-se duhovnicului sau, este gasit vred*nic de dumnezeiasca impartasanie si primeste dezlegare pentru aceasta de la duhovnic. Pentru dumnezeiasca impartasanie nu exista nici un termen fix de zile, deci, nici nu trebuie sa se spuna ca trebuie sa treaca mai intai 40 de: zile ca sa se impartaseasca, deoarece acest lucru este neoprit si neimpiedicat; asa ca celui care vrea si ia invoire de la duhovnicul sau, ca unul care este gasit fara vina, ii este ingaduit sa se impartaseasca si saptamanal. Cu privire la aceasta nu exista nici o hotarare si nici un canon apostolic". Se interzice orice discutie si cearta privitoare la aceasta chestiune, iar cine continua sa po*lemizeze si sa se opuna celor hotarate, va fi supus pedepsei si oprobiului Bi*sericii.

[geo.nektarios]

Nu exista, deci, termene fixe, obligatorii pentru impartasire. Desi se spune ca cei evlaviosi"sunt datori" sa se impartaseasca la fiecare Liturghie, se recunoaste, insa, neputinta omului de a se impartasi in fiecare zi si se ac*cepta ca, celui care este curat si are invoire de la duhovnicul sau ii este ingaduit sa se impartaseasca"saptamanal", dar numai dupa randuiala canonica si cu vrednicie.

Odata cu inviorarea vietii monahale in Muntele Athos prin anii '60-'70, mai recent calugarii Schitului Sfanta Ana repun din nou chestiunea imparta*sirii dese, dar primesc prompt riposta conducerii Marei Lavre, de care apar*tineau. Au apelat si la Sfanta Koinotita, organul suprem in Muntele Athos, care in ianuarie 1970 hotaraste constituirea unei Comisii speciale, formata din monahii Teoclit de la Manastirea Dionisiu si Eftimie de la Manastirea Ka-rakalii, care sa cerceteze diferendul. Comisia aceasta intocmeste un Raport de 14 pagini, in care sunt sanctionate toate exagerarile si abaterile de la tra*ditia ortodoxa a celor de la Schitul Sfantul Ana. Pe baza acestui Raport, Sfanta Koinotita trimite o circulara in 3 martie 1970 in care sunt respinse invatatu*rile gresite si prozelitismul monahilor de la Schitul amintit. Dar acestia nu renunta.

In sprijinul ideilor lor, monahul Theodoret de la acelasi schit, editeaza lucrarea lui Neofit Kavsokalivitul"Despre deasa impartasire", Atena, 1972, 231 p., pe baza manuscrisului original, redactat de Neofit la Brasov in 1772 si pastrat la Academia Romana, si publica in acelasi an lucrarea:"Impartasirea euharistica in Sfantul Munte", Atena, 1972, 278 p., ca"o stralucita apologie - zice el - in controversa din Sfantul Munte despre apropierea canonica a credinciosilor de dumnezeiasca impartasanie, in lumina Sfintelor Canoane si a intregii Sfinte Traditii" (p. 1). In partea intai vorbeste despre cauzele apa*ritiei miscarii athonite pentru deasa impartasire in sec. al XVIII-lea si incer*carile mai noi de reinviorare a ei, precum si despre conflictul spiritual actual in Muntele Athos (p. 1;-80). Iar partea a doua (p. 81-259) e consacrata in intregime respingerii punct cu punct al Raportului Comisiei Koinotitei, pre*cum si"Scrisorii deschise" a monahului Teoclit Dionisiatul, adresata celor de la Schitul Sfantul Ana. in afara meritului stiintific incontestabil al editarii pentru prima oara a lucrarii lui Neofit Kavsokalivitul"Despre deasa imparta*sire" pe baza manuscrisului original, redactat la Brasov, in 1772, cealalta lucrare a monahului Theodoret consacrata special"impartasirii euharistice in Muntele Athos", este mai mult o lucrare polemica, partizana, care nu aduce nimic nou si nu aprofundeaza tema integral in spirit obiectiv, din punct de vedere dogmatic, liturgic si duhovnicesc.

Recent a aparut in traducere romaneasca lucrarea:"Carte folositoare de suflet despre impartasirea cu Preacuratele lui Hristos Taine", sub numele lui Neofit Kavsokalivitul si Nicodim Aghioritul - de fapt a acestuia din urma - in traducerea Ierom. Petroniu Tanase, in Editura Orthodoxos Kypseli, Tesalonic, 1992, 119 p., prefatata de P.S. Episcop Serafim Fagarasanul cu un cuvant despre"Deasa sau rara impartasanie?" Editia aceasta este binevenita si umple un gol de mult simtit la noi, dar care din pacate ea nu este o tra*ducere integrala, lipsind de asemenea o prezentare critica a ei din punct de vedere istoric, dogmatic, liturgic si spiritual-mistic.

Asa cum am spus, desi tributara celeia a lui Neofit, lucrarea Sf. Nicodim Aghioritul din 1783, e totusi distincta de aceasta, fiind mai ampla, mai bogata si sistematica si purtand pecetea operelor lui si ambele au meritul de a fi contribuit la renasterea si inviorarea vietii spirituale in Rasa*ritul Ortodox si de a fi sensibilizat Biserica asupra importantei participarii si impartasirii credinciosilor la Sfanta Liturghie.

Desi Sf. Nicodim Aghioritul militeaza staruitor pentru impartasania cat mai deasa a tuturor credinciosilor prezenti la Sfanta Liturghie, totusi, si dupa el, aceasta nu se poate face oricum, ci numai dupa o pregatire serioasa prin post, rugaciune, marturisirea pacatelor si cu invoirea duhovnicului.

Pe langa o serie de dispozitii canonice si marturii din Sf. Scriptura si Sf. Parinti ai Bisericii, fara o fundamentare mai larga, principalele argumente invocate de Nicodim Aghioritul in sprijinul"impartasirii dese" sunt: a) Porunca expresa a Mantuitorului:"Luati mancati","Beti dintru acesta toti","Aceasta s-o faceti intru pomenirea Mea" (Le. 22, 19); b) Scopul final al Sfintei Liturghii este impartasirea credinciosilor, si c) Dumnezeiasca impar*tasanie este hrana duhovniceasca de care avem nevoie permanent pentru viata sufletului, asa cum avem nevoie de hrana pentru intretinerea trupu*lui. Greseste, insa, atunci cand spune ca "zadarnic se savarseste Liturghia in fiecare zi daca nu va impartasiti", pentru ca asa cum am vazut, exista mai multe moduri de impartasire de Hristos in Sf. Liturghie, de care ne fo*losim si zidim.

S-a spus ca, luptand impotriva extremei impartasirii de doua-trei ori pe an, el cade in extrema opusa a impartasirii in fiecare zi"daca acesta e cu putinta"; incercand sa vindece aceasta extrema - zice Sotiriu N. Schionas, editorul cartii -, el scoate argumente nu atat in sprijinul impartasirii zilnice, ci pentru respingerea prejudecatii impotriva impartasirii de doua-trei ori pe an si ca sfintele canoane nu ameninta nicidecum cu afurisirea pe cei ce nu se impartasesc.

Desi lucrarea aceasta a Sf. Nicodim, ca de altfel si a lui Neofit, nu este cu totul straina de unele influente catolice, ca si"Cartea folositoare de su*flet. Sfatuire catre duhovnic", iar impartasirea euharistica o prezinta si el aproape ca o entitate de sine, ca un mijloc de sfintire si oarecum izolat de aspectul ei de jartfa si de ansamblul comunitar al Sfintei Liturghii, totusi, el are meritul de a o fi plasat corect in cadrul spiritualitatii ortodoxe in alte scrieri ale lui. Lucrand concomitent la editarea"Filocaliei" (1782) si a altor scrieri duhovnicesti, Sf. Nicodim Aghioritul si-a dat seama, foarte repede, ca unirea sau impartasirea sacramentala, cu cuget curat, cu Preacuratele lui Hristos Taine, trebuie sa fie unita cu impartasirea duhovniceasca (prin ascul*tarea Cuvantului lui Dumnezeu ,implinirea poruncilor, rugaciunea mintii si smerenie multa) singurul mod prin care constientizam, actualizam, traim si simtim etic-ascetic-mistic, prezenta euharistica a lui Hristos in noi, devenind nu numai obiectiv-sacramental, ci si constient si actual, etic si ascetic, dum*nezei prin har si virtute, cu totul lumina, bucurie si dragoste in Duhul Sfant.

Dupa Sf. Nicodim Aghioritul,"aceasta sfanta Taina", respectiv Hristos prezent in Euharistie,"poate lucra in doua feluri: ea poate fi primita tainic -sacramental, ori de cate ori poate cineva, daca nu-i oprit de duhovnic, cu pregatirea cuvenita, cu zdrobire de inima, cu spovedanie, implinirea canonului si postire dupa putere, si ea poate fi primita duhovniceste si mintal, in fiecare ceas si in fiecare minut. De aceea s-o primesti deseori in al doilea fel si cand poti in primul fel". Aici, Sf. Nicodim Aghioritul face o preci*zare extrem de importanta in intelegerea corecta a"impartasirii dese" in spiritul autentic al spiritualitatii filocalice, punand accentul pe experienta sau trairea duhovniceasca permanenta a prezentei euharistice a lui Hristos si nu*mai"cand se poate" pe impartasirea tainica - sacramentala, iii tormuieaza ex*plicit imperativul:"De la impartasirea tainica-sacramentala sa treci la impar*tasirea duhovniceasca". Caci,"desi prin impartasire nu putem primi pe Domnul decat odata pe zi, totusi duhovniceste si mintal II putem primi in orice ora si in orice minut, prin savarsirea tuturor virtutilor si poruncilor, in*deosebi a dumnezeiestilor rugaciuni, mai ales a rugaciunii mintii. Caci, Dom*nul se afla ascuns in virtuti si in sfintele porunci si cine face o virtute si implineste o porunca primeste in sufletul sau pe Dumnezeu Cel ascuns in ele". Iar aceasta impartasire sau unire duhovniceasca cu Hristos nu are capat, fiind o crestere nesfarsita in cunoasterea sau simtirea prezentei harice a lui FIristos, crestere care nu poate fi oprita"decat de lene ori de alta gresala a noastra".