Harul

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de -radu-

Amin!

Simt nevoia să mulţumesc şi eu celor care au povestit mai sus câte ceva din experienţa lor, spre folosul multora. La fel, le mulţumesc şi celor care, aici sau pe alte topicuri, ne-au împărtăşit din cunoştinţele lor.
Aş avea şi eu câteva întrebări legate de cele de mai sus.
Se poate face o enumerare a manifestărilor Harului? Mă întreb în special dacă situaţiile în care apar coincidenţe sau întâmplări care par să fie răspuns la o rugăciune sunt relevante aici?
Ce relaţie este între Har şi Duhul Sfânt?

Cred ca este putin amuzanta ideea de a..."enumera" manifestarile harului... Cum ar putea omul sa le contorizeze?... Dar, daca incercam sa le delimitam dupa criteriile noastre atat de subiective, desigur, ne putem da cu parerea, ceea ce este departe de a avea un caracter oficial. Pentru ca habar nu avem noi daca "coincidenta" apare in urma unei rugaciuni (daca nu e rugaciunea noastra, asta nu inseamna ca n-ar putea fi a cuiva drag, sau a unui preot, sau a unui pustnic, etc), sau in urma interventiei Ingerului nostru Pazitor, a unui sfant ocortitor sau a unui stramos care a avut evlavie in timpul vietii, si caruia i s-a ingaduit o mica initiativa... Daca citim din "Pelerinul rus" spre exemplu, o sa descoperim acolo fel si fel de cazuri in care "coincidenta" intervine in viata unui om, pentru a schimba ceva.
In ce ma priveste, cel putin in tinerete, nu pot sa pun nimic pe seama rugaciunii, fiindca chiar daca ea mai era din cand in cand, se facea formal, numai fiindca asa mi se spusese ca trebuie. Stiu ca aveam 17 ani, eram in Bucuresti si inca nu ma adancisem in pacate. Simteam harul "acolo", dar nu-l constientizam si mi se parea ca la toata lumea trebuie sa fie la fel. Stiam lucruri nestiute de nimeni, ce urma sa se petreaca peste cateva saptamani. Nu-mi explicam nici de unde stiu si nici nu vorbeam cu nimeni despre asta, nici macar cu vreun preot fiindca nu mergeam la biserica si nu aveam un duhovnic. Si totusi, eram absolut convins ca toate se vor intampla asa cum mi s-a relevat si abia asteptam sa treaca timpul si sa ma conving de cele "vazute" doar mental. Mai tarziu, cand am inceput sa nu mai "primesc" astfel de "daruri", am sesizat diferenta, dar n-am pus-o pe seama pacatelor atunci, ci mult, mult mai tarziu!... Deci, nu de rugaciunile cuiva era vorba, fiindca nimeni nu se roaga pentru astfel de lucruri. Tot in acea perioada, un cumnat surdo-mut al meu, care era aproape inca o data decat mine, a crezut ca face o gluma; m-a luat in spate, in timp ce stateam la plaja in Parcul Tei, pe malul lacului/raului Colentina, si m-a dus in spate pana departe de mal, apoi m-a aruncat, inchipuindu-si ca tot el ma va putea salva... Dar putin a lipsit sa nu se inece si el, fiindca ma cauta intr-o cu totul alta directie... Iar eu... nu stiam sa inot. Dumnezeu a oranduit totusi ca in acel moment sa treaca un vaporas de pe celalalt mal, iar acolo sa fie un tanar care vazandu-ma strigand dupa ajutor, a sarit si m-a dus la mal, dupa care a plecat inainte ca macar sa-i pot multumi! Iar din astfel de momente, pot sa spun ca m-a scapat Dumnezeu de multe ori, desi sunt convins ca nu meritam chiar de fiecare data!
Eu cred ca "rugaciunea" vine "dupa aceea", cand constientizam cu adevarat ce s-a intamplat si cand nu mai avem suficiente cuvinte sa-I multumim lui Dumnezeu. Inainte suntem atat de naivi incat habar nu avem ce-i in jurul nostru, iar daca nu ne-ar pazi bunul Dumnezeu, am muri de sute de ori pe zi!... O clipa doar sa-si intoarca privirea de la noi si suntem pierduti!...
Harul este in noi, fie ca il acceptam, fie ca nu. Gandul acela bun, impotriva gandului rau este un semn ca nu suntem singuri. Cand insa e mai mult decat "gand" si chiar se materializeaza, (spuneam mai inainte - facem un lucru care nu-l gandim, cu totul inconstient si involuntar, sau ne atrage privirea ceva anume, ca un strigat disperat ca sa ne avertizeze sa nu facem ceva care e pe cale sa fie facut, sau pur se simplu cade reteaua, sau netul sau un semnal anume venit ca un avertisment de "niciunde") si daca nu e vorba de o inselare de la diavol, inseamna ca Dumnezeu are un anumit plan cu noi, si trebuie sa fim cu mare bagare de seama in toate cate le facem, facand mereu "ascultare" de acel gand care nu doarme niciodata! Stiu, traind in preajma unui astfel de om, poti ajunge sa-l consideri ciudat, sau... superstitios, dar de fapt nu e vorba de asa ceva, ci doar o permanenta veghere care desi ar putea lasa impresia de incordare, de fapt aduce in suflet toata linistea lumii, fiindca ne intareste convingerea ca nu suntem lasati singuri, ci suntem mereu ocrotiti atunci cand suntem pe cale sa facem un lucru rau. Totusi, alegerea este a noastra si s-ar putea ca "placerea" efemera, sau vanitatea, sau cine stie ce alte slabiciuni, sa ne puna in situatia de a ne preface ca nu auzim "glasul constiintei", pe care eu indraznesc sa-l numesc HAR!