Harul

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de -radu-

Amin!

Simt nevoia să mulţumesc şi eu celor care au povestit mai sus câte ceva din experienţa lor, spre folosul multora. La fel, le mulţumesc şi celor care, aici sau pe alte topicuri, ne-au împărtăşit din cunoştinţele lor.
Aş avea şi eu câteva întrebări legate de cele de mai sus.
Se poate face o enumerare a manifestărilor Harului? Mă întreb în special dacă situaţiile în care apar coincidenţe sau întâmplări care par să fie răspuns la o rugăciune sunt relevante aici?
Ce relaţie este între Har şi Duhul Sfânt?

Cred ca este putin amuzanta ideea de a..."enumera" manifestarile harului... Cum ar putea omul sa le contorizeze?... Dar, daca incercam sa le delimitam dupa criteriile noastre atat de subiective, desigur, ne putem da cu parerea, ceea ce este departe de a avea un caracter oficial. Pentru ca habar nu avem noi daca "coincidenta" apare in urma unei rugaciuni (daca nu e rugaciunea noastra, asta nu inseamna ca n-ar putea fi a cuiva drag, sau a unui preot, sau a unui pustnic, etc), sau in urma interventiei Ingerului nostru Pazitor, a unui sfant ocortitor sau a unui stramos care a avut evlavie in timpul vietii, si caruia i s-a ingaduit o mica initiativa... Daca citim din "Pelerinul rus" spre exemplu, o sa descoperim acolo fel si fel de cazuri in care "coincidenta" intervine in viata unui om, pentru a schimba ceva.
In ce ma priveste, cel putin in tinerete, nu pot sa pun nimic pe seama rugaciunii, fiindca chiar daca ea mai era din cand in cand, se facea formal, numai fiindca asa mi se spusese ca trebuie. Stiu ca aveam 17 ani, eram in Bucuresti si inca nu ma adancisem in pacate. Simteam harul "acolo", dar nu-l constientizam si mi se parea ca la toata lumea trebuie sa fie la fel. Stiam lucruri nestiute de nimeni, ce urma sa se petreaca peste cateva saptamani. Nu-mi explicam nici de unde stiu si nici nu vorbeam cu nimeni despre asta, nici macar cu vreun preot fiindca nu mergeam la biserica si nu aveam un duhovnic. Si totusi, eram absolut convins ca toate se vor intampla asa cum mi s-a relevat si abia asteptam sa treaca timpul si sa ma conving de cele "vazute" doar mental. Mai tarziu, cand am inceput sa nu mai "primesc" astfel de "daruri", am sesizat diferenta, dar n-am pus-o pe seama pacatelor atunci, ci mult, mult mai tarziu!... Deci, nu de rugaciunile cuiva era vorba, fiindca nimeni nu se roaga pentru astfel de lucruri. Tot in acea perioada, un cumnat surdo-mut al meu, care era aproape inca o data decat mine, a crezut ca face o gluma; m-a luat in spate, in timp ce stateam la plaja in Parcul Tei, pe malul lacului/raului Colentina, si m-a dus in spate pana departe de mal, apoi m-a aruncat, inchipuindu-si ca tot el ma va putea salva... Dar putin a lipsit sa nu se inece si el, fiindca ma cauta intr-o cu totul alta directie... Iar eu... nu stiam sa inot. Dumnezeu a oranduit totusi ca in acel moment sa treaca un vaporas de pe celalalt mal, iar acolo sa fie un tanar care vazandu-ma strigand dupa ajutor, a sarit si m-a dus la mal, dupa care a plecat inainte ca macar sa-i pot multumi! Iar din astfel de momente, pot sa spun ca m-a scapat Dumnezeu de multe ori, desi sunt convins ca nu meritam chiar de fiecare data!
Eu cred ca "rugaciunea" vine "dupa aceea", cand constientizam cu adevarat ce s-a intamplat si cand nu mai avem suficiente cuvinte sa-I multumim lui Dumnezeu. Inainte suntem atat de naivi incat habar nu avem ce-i in jurul nostru, iar daca nu ne-ar pazi bunul Dumnezeu, am muri de sute de ori pe zi!... O clipa doar sa-si intoarca privirea de la noi si suntem pierduti!...
Harul este in noi, fie ca il acceptam, fie ca nu. Gandul acela bun, impotriva gandului rau este un semn ca nu suntem singuri. Cand insa e mai mult decat "gand" si chiar se materializeaza, (spuneam mai inainte - facem un lucru care nu-l gandim, cu totul inconstient si involuntar, sau ne atrage privirea ceva anume, ca un strigat disperat ca sa ne avertizeze sa nu facem ceva care e pe cale sa fie facut, sau pur se simplu cade reteaua, sau netul sau un semnal anume venit ca un avertisment de "niciunde") si daca nu e vorba de o inselare de la diavol, inseamna ca Dumnezeu are un anumit plan cu noi, si trebuie sa fim cu mare bagare de seama in toate cate le facem, facand mereu "ascultare" de acel gand care nu doarme niciodata! Stiu, traind in preajma unui astfel de om, poti ajunge sa-l consideri ciudat, sau... superstitios, dar de fapt nu e vorba de asa ceva, ci doar o permanenta veghere care desi ar putea lasa impresia de incordare, de fapt aduce in suflet toata linistea lumii, fiindca ne intareste convingerea ca nu suntem lasati singuri, ci suntem mereu ocrotiti atunci cand suntem pe cale sa facem un lucru rau. Totusi, alegerea este a noastra si s-ar putea ca "placerea" efemera, sau vanitatea, sau cine stie ce alte slabiciuni, sa ne puna in situatia de a ne preface ca nu auzim "glasul constiintei", pe care eu indraznesc sa-l numesc HAR!

[cezar_ioan]

Moshule, eu cred ca Radu nu s-a gandit la o "contorizare", in sensul al buruienos al termenului...:) Mai degraba, asa consider, ar fi o dorinta de a vedea harul si in alte ipostaze decat cele care pot avea o oarecare infatisare-aparenta un pic extravaganta. Extraordinarul si neobisnuitul imi par susceptibile de a fi lipsite tocmai de ...har.
Chiar ma gandeam astazi ca, daca nu era asociatia mnezica foarte rapida si intensa provocata de metafora cu pasarea din textul lui Costel, eu nu as fi pomenit experienta aceea personala ci m-as fi raportat la alte lucruri, cu mult mai firesti. Si in care tind mai degraba sa vad lucrarea harului decat in experientele mai mult sau mai putin neobisnuite, fie ele si legate de rugaciune (sau poate chiar mai ales in cazul rugaciunii). Ba, chiar, e posibil ca inselarea sa isi faca pasul tocmai in cadrul unor experiente mai neobisnuite... Ca-i multa mandrie si necunoastere (de fapt necunoasterea chiar asta este: mandrie, iar cunoasterea e smerenie-simplitate, nimic altceva mai intai).
Ca urmare, eu cred ca propunerea lui Radu merita calificativul de frumoasa, intrucat trimite la experiente omenesti ale credinciosilor care nu au nimic extraordinar si suprafiresc, dar care sunt dovezi limpezi ale harului lui Dumnezeu.
Ma gandesc la un fel de lista, chiar: bunavointa, rabdarea, gandul de pace, emotia linistita si calma si delicata (opusul exaltarii si raptusului), bucuria la auzul unei melodii evlavioase si bine reusita ca interpretare, la auzul cuvantului duhovnicesc, la apropierea de icoana, statornicia in rugaciune, in toata fapta buna, privirea cu ingaduinta a slabiciunilor omenesti (nu cu dragoste, dar nici cu uriciune), ajutorarea aproapelui, tacerea cuvenita, regretul unor fapte, vorbe, ganduri etc. Toate acestea si inca multe altele de zi cu zi pot fi, mai degraba decat alte intamplari, manifestari ale impreuna-lucrarii dintre Dragostea lui Dumnezeu pentru om si dragostea omului pentru Dumnezeu. Adica lucrari ale harului.
O viata simpla si cuviincioasa, o viata cu gandul in Hristos, lucrind dupa puteri Poruncile (Fericirile si celelalte), nu este oare o viata unde lucreaza harul? Purtarea cu recunostinta a bolii, cu demnitate macar, precum si asezarea smerita in necazuri si felurite ispite, nu sunt oare rosturi ale harului in omul credincios?
Anumite ganduri bune, limpezi, sanatoase precum si anumite dispozitii si stari sufletesti in care adie Pacea: nu sunt oare roade ale lucrarii harului? iertarea, moderatia-cumpatarea, negraba, chibzuinta etc., nu sunt oare lucrari ale harului in om?
Cred ca in situatii de viata dintre cele mai obisnuite gasim mai degraba multe manifestari ale harului sau, mai bine spus, avem nadejde sa descoperim...)
In ce ma priveste, despre aceste simple "bucurii ale credintei" as vrea mai departe sa povestesc pe viitor, daca voi gasi ceva demn de a fi pomenit.
Pana atunci, toate cele bune!
Domnul fie cu noi!

[Demetrius]

În prealabil postat de -radu-

Ce relaţie este între Har şi Duhul Sfânt?

Mult mai apropiată decât între tine și radu; în fond e unul și același lucru.

Nu este același lucru. Demetrius. Între har și Duhul Sfânt este aceeași relație ca între radu și manifestările, vorbele, faptele lui. Duhul Sfânt este persoană a Sfintei Treimi, și când spunem că cineva s-a umplut de Duhul Sfânt, trebuie să înțelegem că s-a umplut de harul Duhului Sfânt, nu de persoana Sa.

[-radu-]

Vă mulţumesc pentru răspunsuri!

Mosh-Neagu: într-adevăr "enumerare" nu e un cuvânt potrivit când vorbim de lucruri atât de delicate. Însă simţeam nevoia unui plus de claritate, ca să nu numesc Har ceva ce nu este. Însă claritatea e mai săracă în înţelesuri aşa că mă declar mulţumit şi cu o poveste, cu o imagine...precum cea cu pasărea. :)

Cezar Ioan: e frumoasă şi lista ta. Să ne dea Dumnezeu la toţi bucuriile "simple" de care spuneai.

Demetrius: de la Sf. Serafim de Sarov şi Sf Siluan am rămas cu ideea (poate greşită) că experienţa Duhului Sfânt este ceva rezervat doar marilor asceţi şi poate de aici dificultatea mea de a apropia cele două noţiuni.

Mă iertaţi, eu sunt începător, n-am apucat să citesc o carte serioasă de teologie şi de aceea întrebările mele sunt confuze.

[Demetrius]

În prealabil postat de -radu-

Demetrius: de la Sf. Serafim de Sarov şi Sf Siluan am rămas cu ideea (poate greşită) că experienţa Duhului Sfânt este ceva rezervat doar marilor asceţi şi poate de aici dificultatea mea de a apropia cele două noţiuni.

Mă iertaţi, eu sunt începător, n-am apucat să citesc o carte serioasă de teologie şi de aceea întrebările mele sunt confuze.

E drept că și eu am citit serios Biblia; și eu te rog să mă ierți.

Cele ”două noțiuni”(cum le numești tu) sunt două nivele ale aceluiaș Har(acțiune) al Duhului Sfânt.
Marilor asceți le este rezervată(poate) experiența plenară a Duhului Sfânt, Care acționează foarte personalizat cu fiecare om în parte, după puterile lui; asceza însăși este o lucrare prin harul Duhului Sfânt, la fel ca milostenia, sau rugăciunea, sau jertfa(în multele sale forme).

Nu e cazul să complicăm lucrurile, Dumnezeu e așa de simplu! De aceea e Atotputernic.
Însuși termenul de har exprimă(în DEX: http://dexonline.ro/definitie/har ) o acțiune de grație, de ajutor spiritual, un dar; cuvântul har nu se poate rupe de Duhul Sfânt pentru că nu are alt înțeles.

[leonte]

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu este același lucru. Demetrius. Între har și Duhul Sfânt este aceeași relație ca între radu și manifestările, vorbele, faptele lui. Duhul Sfânt este persoană a Sfintei Treimi, și când spunem că cineva s-a umplut de Duhul Sfânt, trebuie să înțelegem că s-a umplut de harul Duhului Sfânt, nu de persoana Sa.

Nu cred ca voi pricepe vreodata de ce nu reusesc sa ma abtin de la a interveni pe un subiect atat de sensibil si plin de sfintenie, de care eu sunt atat de strain in comparatie cu cele ce s-au scris deja. Dar, sub tirania mandriei din mine, in fata careia vointa bunului simt se arata neputincioasa, iata-ma si aici, dand indicatii pline de aroganta! Deci te rog sa ma ierti, pentru cele rele ale mele, dar simteam ca ar fi nevoie sa facem o precizare :

Ev. Ioan cap 17.
11. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.
21. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una,
22. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:
23. Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime,
24. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii.
25. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.
26. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu întru ei.

Asadar, exista ca omul sa fie plin de Harul, despre care ai spus, dar exista si acele minuni prin care un om se sfinteste pe sine pana devine un hristofor, adica purtator de Hristos, in care vointa omului nu mai are nimic omenesc, vremelnic. Peste astfel de om, Duhul Sfant se pogoara cu deplina Sa persoana, intr-o maniera straina intelegerii noastre omenesti, intrucat noi nu putem pricepe Omniprezenta Sfintei Treimi.

In felul acesta am priceput eu Cuvintele de mai sus.

[zaharia_2009]

Poate ca din dragoste de vreun adevar si de aproapele era f. potrivit si bine venit sa se defineasca /explice notiunile de "Duh Sfint" , de " har" si de "dar", pe intelesul omului simplu .
Intuitia nu tine locul cunostiintei dar se deosebeste de intelegere .
Daca termenii nu sunt clari , dupa ce ne trece bucuria efemera , incep intrebarile care nu lasa liniste !



NB : -Cred ca cel mai bine pt. explicarea termenilor specifici teologiei este nu sa consultam DEX-ul ci dictionarele de profil. Sau cum este acest caz , sa consultam insasi dogmatica ortodoxa .
-Era un frate ... Mihailt (sau ceva asemanator ) care avea 2 trasaturi definitorii : umbla cu Dogmatica sfintului Ioan Damaschin sub brat citind din ea si cu parerea ca toata lumea este inselata de draci .
Eu cred ca acesta ar putea sa ne lumineze (daca este ceva de luminat !) ! Poate ne aude si ne salveaza .

@ leonte: Adevărat spui că mare îndrăzneală este a vorbi despre tainele Dumnezeirii, străini fiind noi de ele, și departe cu înțelegerea, prin urmare. De aceea nu fac decât să dau mai departe ceea ce am primit/înțeles de la cei mai înaintați și mai cunoscători în acestea. Și cred că Dumnezeu este întreit în persoane, și că nicio persoană nu se poate comunica în ființa sa cuiva.

E adevărat că Hristos vorbește de a fi una în versetele pe care le-ai dat. Dar aceasta nu implică anularea vreuneia dintre persoane – a Sa sau a Tatălui, sau a omului –, nici contopirea, ci o unire tainică, în care cei ce se unesc rămân în același timp distincți. Așa cum mărturisim „Treimea cea deoființă și nedespărțită”. Sau cum mărturiseau Părinții la sinoadele unde s-a făcut vorbire despre Hristos Dumnezeu-Omul, în două naturi unite fără a se confunda sau schimba, neîmpărțit și nedespărțit.

Despre o astfel de unire cred că este vorba, posibilă între orice persoane pe care le unește iubirea.

Dar când vorbim de împărtășirea Duhului Sfânt, avem în vedere și persoana Sa, cu lucrările Sale specifice (deși toate se fac în unitate: „cu voia Tatălui, cu lucrarea Fiului și cu (de)săvârșirea Duhului Sfânt), însă manifestate ca har al Duhului Sfânt, nu printr-o atingere directă, nemijlocită, a uneia dintre persoanele Sfintei Treimi, căci este cu neputință, Dumnezeu fiind intangibil în ființa Sa.

Însă încă o dată îmi cer iertare pentru îndrăzneala de a vorbi despre taine pe care mintea mea nu le pricepe, și pe care cred că le-ai cercetat și pătruns mai mult decât mine.

[ioanna]

În prealabil postat de Demetrius

Harul=Duhul Sfânt

Harul e puterea spirituala a Duhul Sfant lucrator imprimata in cel pentru care lucreaza, dandu-i capacitatea de a conlucra cu El. Prin har suntem pusi in relatie cu Dumnezeu.