|
#21
|
|||
|
|||
Fiul Omului - Khalil Gibran
Într-una din zile mergeam,
eu și Isus, doar noi, pe-un câmp nesfârșit; înfometați amândoi, am ajuns la un măr. De crengi atârnau doar două mere. El a scuturat pomul, și cele două mere au căzut. El le-a cules: și unul mie mi-a dat. Pe celălalt în mână-l ținea. Îmi-era foame și-am mâncat mărul. Apoi am privit la el și văzui că-l mai avea în mână. Mi l-a dat rostind: „Mănâncă-l și pe acesta” Am luat mărul și l-am mâncat fără reținere întrucât mi-era foame. Pe când plecam i-am privit chipul. Oare cum aș putea să-ți descriu tot ce-am văzut atunci? O noapte de torțe arzând în spațiu, un vis dincolo de limitele noastre, o oră-n plină zi, toți păstorii-n pace, fericiți de turmele ce pasc; un ceas al serii ce pogoară, și pretutindeni liniște, și-acel aer de-ntoarcere acasă; și-n fine somnul, și visul. Toate acestea le-am văzut pe chipul lui. Mi-a dăruit cele două mere. Și-i era foame, și eu știam, îi era la fel de foame ca și mie. Acum însă știu că-n dăruirea merelor el s-a hrănit. Mâncase alte fructe, el s-a hrănit dintr-un altfel de pom.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#22
|
|||
|
|||
Cântecul îndrăgostitului - Khalil Gibran
Sunt ochii îndrăgostitului
Vinul sufletului și hrana inimii. Sunt un trandafir. Inima mi se deschide la răsărit, Iar fecioara mă sărută Și mă așează la pieptul ei. Sunt casa adevăratei bogății, Obârșia plăcerii Și începutul păcii și liniștii. Sunt zâmbetul cald pe buzele frumoase. Când tânărul ajunge la mine, uită de osteneală Și întrega-i viață se transformă În realitatea viselor plăcute. Sunt exaltarea poetului, Revelația artistului Și inspirația muzicianului. Sunt altarul sfânt din inima unui copil, Adorat de buna sa mamă. Mă înfățișez inimii care plânge, Fug cât mai departe de poruncă, Iar plinătatea mea urmează dorința inimii; Ea fuge de vorbele goale ale vocii; I-am apărut lui Adam prin Eva, Și exilul i-a fost soarta; Totuși, m-am arătat lui Solomon Iar el a tras înțelepciune din prezența mea. I-am zâmbit Elenei și ea a distrus Tarwada; Totuși, am încoronat-o pe Cleopatra Și pacea a domnit peste Valea Nilului. Sunt precum vremea – construiesc azi Și distrug mâine; Sunt ca un zeu care creează și nimicește; Sunt mai dulce decât suspinul unei violete; Sunt mai puternic decât urletul unei furtuni. Darurile nu mă ispitesc; Despărțirea nu mă descurajează; Sărăcia nu mă urmărește; Gelozia nu-mi tulbură conștiința; Nebunia nu-mi șterge prezența. O, voi ce căutați, eu sunt Adevărul, Adevărul pe care îl căutați; Sunt adevărul vostru în căutare și primire, Iar manifestarea mea va depinde de voi.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#23
|
|||
|
|||
Despre durere - Khalil Gibran
„Prin durere se sparge cochilia care vă acoperă judecata.
Precum sâmburele fructului trebuie să se crape, ca astfel miezul de taină să se poată dărui Soarelui: așa trebuie să vă cunoașteți durerea. Și numai așa veți izbuti să vă păstrați inima în înflorirea miracolului zilnic al vieții: Numai așa durerea nu vă va părea mai puțin miraculoasă decât bucuria: Iar voi veți accepta vârstele inimii, precum totdeauna ați acceptat anotimpurile trecând peste câmpiile voastre. Și veți veghea cu seninătate de a lungul tristeții iernilor voastre. O mare parte din durere voi înșivă ați ales-o, Ea este doctoria amară cu ajutorul căreia neștiutul vraci din fiecare tămăduiește Eul bolnav, Mărturisiți-vă, așadar, acestuia și sorbiți-i leacul în tăcere și liniște, Fiindcă mâna-i, cu toate că grea și dură, este condusă de mâna binevoitoare a celui Nevăzut. Iar cupa pe care v-o oferă, chiar dacă vă arde buzele, a fost modelată din lutul pe care Olarul l-a muiat cu propriile sfinte lacrimi.”
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) Last edited by Mihailc; 22.11.2011 at 18:45:17. |
#24
|
|||
|
|||
Plângerea lui Amustafa - Kahlil Gibran
Și Almustafa privi tăcut spre dealuri și către nemărginirea cerului, iar în tăcerea sa era o frământare.
Apoi el spuse: "Prieteni și tovarăși de drum, vai de poporul cel cu multe credințe și fără de religie. Vai de poporul care poartă haine din pânză ce nu-i de el țesută, manâncă pâine din grâu nesecerat de el și bea un vin ce nu a curs din teascul său. Vai de poporul în ochii căruia tiranul e erou, iară cuceritorul e sclipitor și milostiv. Vai de poporul ce se visează a fi de neclintit și totusi cade pradă slăbiciunii la trezie. Vai de poporul ce nu-și ridică glasul decât atunci când merge în alai de-ngropăciune, nu strigă decât atunci când e-n ruină și nu se-mpotrivește decât atunci când are sabia deasupra capului. Vai de poporul cârmuit de un viclean, ce are-un șarlatan drept filozof, iar arta sa e-aceea a cârpelii și a înșelăciunii. Vai de poporul ce își întâmpină noul conducător cu surle și trâmbițe și îl alungă cu fluierături doar pentru a-l intâmpina pe altul cu surle și trâmbițe. Vai de poporul ai cărui ințelepți sunt niște bătrâni fără vlagă și ai cărui voinici sunt încă în fașă. Vai de poporul dezbinat, în care fiecare fracțiune e o altă națiune.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#25
|
|||
|
|||
..
Care sunt acele poezii, despre care spui?, le poti posta aici si numi si cartea , volumul din care fac parte..?
|
#26
|
|||
|
|||
Despre case - Khalil Gibran
„Durați-vă din visuri un refugiu undeva, în deșert, înainte de a vă înălța o casă între zidurile cetății.
Fiindcă, așa cum în amurg vă înturnați la vetrele voastre, tot astfel revine călătorul în voi, cel care-i mereu îndepărtat și singur. Casa este corpul vostru mai mare, Ea crește în miezul zilei și doarme în tăcerea nopții și nu-i lipsită de vise. Oare casa voastră nu visează, iar în vis nu părăsește ea cetatea pentru un crâng sau pentru o colină? O, dacă aș putea să adun în căușul palmei mele casele voastre și, ca semănătorul, să le împrăștii în păduri și prin livezi! Faceți ca văile să fie străzile voastre, iar înverzitele cărări, ulicioarele, spre a vă căuta unul pe altul printre viile rodind, aromele pământului adunându-le în veșmintele voastre. Dar nu a sosit, încă, timpul acestora! În teama lor, străbunii v-au strâns prea aproape unul de altul, iar această teamă va mai dura încă un timp. Atâta timp cât zidurile cetății vor separa vetrele de ogoarele voastre. Ci, spuneți-mi, oameni din Orphales, ce păstrați în aceste case? Și ce ascundeți îndărătul ușilor închise? Aveți pacea, tihnitul impuls care să vă dezvăluie însăși puterea voastră? Aveți amintiri, acele bolți strălucitoare, care se arcuiesc peste vârfurile amețitoare ale spiritului? Aveți frumusețea, care întoarce inima lucrurilor din lemn și din piatră, către muntele sfânt? Spuneți-mi, aveți în casele voastre toate acestea? Sau nu aveți decât bunul trai, lăcomia bunului trai, acea dorință ascunsă, care vă intră în casă, de parcă ar fi fost poftită, rămânâdu-vă oaspete iar apoi stăpân definitiv? Da, lăcomia vă subjugă, cu furca și cu biciul, preschimbând în niște biete păpuși chiar și cele mai nobile dorințe ale voastre. Fiindcă, deși mâinile-i sunt de mătase, inima sa e de fier. Ea vă leagănă până vă adoarme, numai pentru a se așeza alături pe pernă, spre a-și râde apoi de demnitatea cărnii. Ea își bate joc de simțurile voastre și le culcă în vată ca pe niște vase fragile. Într-adevăr, lăcomia bunului trai ucide pasiunile sufletului și însoțește, apoi, rânjind, convoiul lor funerar. Dar voi, copii ai spațiului, voi, cei cu somnul neliniștit, voi nu veți fi nici prinșii, nici îmblânziții, Casa voastră nu va fi ancoră, ci catarg, Ea nu va fi nici vălul sclipitor care acoperă rana, ci pleoapa care proteguie ochiul. Voi nu vă veți strânge aripile înainte să puteți trece prin porți, nici nu veți pleca fruntea spre a nu vă lovi de grinzile caselor, nici nu vă veți opri respirația de teamă să nu se crape, prăbușindu-se. Nu, nu veți locui în morminte făurite de către morți pentru cei vii. Chiar înălțate cu măreție și splendoare, casele voastre nu vor ști să vă cuprindă tainele, nici să vă adăpostească dorințele, Fiindcă, gândiți-vă, ceea ce este de necuprins în voi, locuiește în castelul cerului, a cărui ușă e ceața dimineții, ale cărui ferești sunt cântecele și tăcerile nopții.”
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#27
|
|||
|
|||
Despre daruri - Khalil Gibran
„Nu dați decât puțin, când dați din ce-i al vostru.
Numai dând din voi înșivă, dați cu adevărat. Pentru că, spuneți-mi, ce-s averile voastre decât niște lucruri pe care le păstrați cu strășnicie, crezând că mâine veți avea nevoie de ele? Iar mâine, ce-i va aduce ziua de mâine câinelui prevăzător foarte, ascunzând oasele în nisipul mișcător, în timp ce-i urmează pe pelerini către orașul sfânt? Și ce este frica de sărăcie, dacă nu sărăcia însăși? Iar groaza de sete, în preajma fântânilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsă? Sunt unii care dau puțin din belșugul pe care îl au și aceasta pentru a li se recunoaște dărnicia, însă acea dorință ascunsă umilește darul făcut. Sunt, apoi, alții care, puțin având, dau totul. Aceștia cred în viață și în mărinimia vieții, iar sacul lor niciodată nu-i gol. Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este răsplata cea mare. Dar sunt și din cei ce dau cu durere și doar durerea rămâne botezul acestora. În sfârșit, sunt cei ce dau fără a simți nici durere, nici bucurie, necunoscându-și virtuțile. Ei sunt asemenea mirtului din vale, care își răspândește parfumul în spațiu. Prin mâinile unor asemenea făpturi vorbește Dumnezeu și dindărătul ochilor acestora El surâde Pământului. E bine să dai când ți se cere, dar și mai bine fără să ți se ceară, din înțelegere. Iar pentru cei dornici să dea, a-i căuta pe necăjiți este o bucurie mai mare decât darul însuși. Fiindcă, se află, oare, vreun lucru pe care să ți-l refuzi? O, desigur, tot ceea ce îți aparține va fi dăruit într-o zi, Deci, dă acum, în anotimpul dărniciei tale, iar nu în cel al moștenitorilor tăi. Deseori spuneți: „Am să dau, dar numai acelora care merită.” Pomii din livezile voastre nu spun, însă, astfel și nici turmele din imașuri. Ele dau ca să poată trăi, fiindcă a păstra înseamnă a pieri. Desigur, cel care-și merită zilele și nopțile, merită totul și din partea voastră. Iar cel care a meritat să bea din oceanul vieții, are tot dreptul să-și umple cupa și din micul vostru pârâu. Există oare merit mai mare decât acel ce stă în curajul și încrederea de a primi milostenie? Și cine vă credeți voi, pentru ca oamenii să-și sfâșâie pieptul și să lepede orgoliul, ca să le puteți vedea meritele și mândria terfelită? Luați aminte, ca mai întâi voi să meritați a fi dăruitorul și instrumentul dărniciei, Pentru că, înt-adevăr, viața e cea care dă viață, în timp ce voi, care vă socotiți binefăcători, nu sunteți decât martorii acesteia. Iar voi care primiți – și cu toții primiți! – nu vă luați povara vreunei recunoștințe spre a nu vă pune de bunăvoie un jug vouă și celor ce dăruie. Înălțați-vă, mai degrabă cu cel care dă, primindu-i darurile ca pe niște aripi, Fiindcă, a ține prea mult seama de datoriile voastre, înseamnă a vă îndoi de generozitatea dăruitorului, care are pământul mărinimos drept mamă și a cărui tată însuși Creatorul este.”
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#28
|
|||
|
|||
Schimbul- Khalil Gibran
Odată, la o răscruce de drumuri, un poet sărac s-a întâlnit cu un prost bogat și au început să vorbească. Și tot ce și-au spus nu a scos la iveală decât nemulțumirea lor.
Apoi a trecut pe acolo Îngerul drumului, care și-a pus mâna pe umerii celor doi bărbați. Și s-a întâmplat o minune: cei doi bărbați au făcut schimb de avere. Apoi au plecat. Dar ciudat, poetul s-a uitat și nu a găsit nimic în mână decât nisip uscat care se scurgea; iar prostul a închis ochii și nu a simțit decât un nor mișcător prin inimă.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#29
|
|||
|
|||
Eu stiam ca Khalil Gibran a fost crestin.
Imi place mult textul lui despre Casatorie din cartea profetul. Nu il am acum la indemana dar cand o sa-l am o sa-l postez aici.
__________________
"Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși." (Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii) |
#30
|
|||
|
|||
Da, a fost creștin de rit maronit. Mă bucur că-ți place. Cuvântarea despre căsătorie o găsești în postarea nr. 19.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
despre iubire | Dobra Daniela | Generalitati | 34 | 27.04.2012 10:42:01 |
Despre iubire si recunostinta | planoristul | Generalitati | 41 | 23.01.2012 12:12:20 |
Despre iubire | loboandrei | Generalitati | 20 | 03.11.2011 18:42:32 |
Despre iubire cu iubire | dobrin7m | Nunta | 27 | 18.10.2011 14:22:52 |
Sa vorbim despre iubire | monica73 | Generalitati | 59 | 24.02.2010 12:21:20 |
|