Despre Penticostali, Baptisti, Adventisti

[danyel]

Spre sfarsitul secolului 19 America era deja plictisita de numeroasele si sporadicele “treziri religioase”. Multi predicatori ambulanti se compromisesera prin tertipurile la care apelau pentru a incalzi multimile. Masele voiau ceva nou iar acest nou nu a intarziat sa vina sub lozinca “Dumnezeu face o lucrare noua”.

Una dintre miscările de "trezire religioasa" din Statele Unite a fost si asa-numita "Ploaie Tarzie" (Latter Rain) condusă de A.J. Tomlinson, initial un simplu distribuitor de carti al American Bible Society. Existau de altfel mai multi predicatori care predicau reînnoirea trairii religioase prin “umplerea cu Duhul Sfant”. Suportul pentru această propovaduire consta în relatarea privind pogorarea Duhului Sfant la Cincizecime, descrisa în capitolul 2 din Faptele Apostolilor. Acesti predicatori afirmau că acea pogorâre, însotită de "vorbirea în alte limbi", este posibilă si în zilele noastre, pentru fiecare credincios în parte. Astfel, în SUA si în Tara Galilor au aparut adunări de rugaciune în care credinciosi ferventi îsi marturiseau păcatele înaintea Domnului si Îl implorau cu lacrimi "sa-i boteze cu Duhul Sfant". Pe langa Tomlinson, un alt promotor al noilor idei a fost Charles Parham. Predicatorii creau prin predicile lor o conditionare psihologica si o înfierbantare a sângelui care în cele din urma degenera în “glosolalie” (vorbire necontrolata într-o stare de semi-transa). Aparitia acestui fenomen destul de neobisnuit a constituit în 1896 scânteia pentru demararea noii miscari penticostale. Glosolalia a fost identificata cu pogorârea Sfântului Duh de la Cincizecime si s-a afirmat ca evenimentul descris în Biblie poate avea loc oricând daca credinciosul se roaga fierbinte lui Dumnezeu. Dobândirea unei astfel de “umpleri cu Duhul Sfânt” a devenit tinta celor care doreau mai mult. Cei care credeau în "umplerea cu Duhul Sfânt" s-au separat de adunările din care făceau parte si astfel s-a conturat noua Miscare Penticostală. În 1903 Tomlinson îsi dă seama că poate face mai mult decât să vândă cărti si înfiintează "Biserica lui Dumnezeu".

Stilul neconformist al adunarilor penticostale (de la pentecost = cincizecime, în greaca) a asigurat raspândirea miscarii si a atras atentia si în afara Statelor Unite. Un loc unde penticostalismul a prins repede rădăcini în Europa, în mijlocul unui popor plictisit de un luteranism arid, a fost Norvegia. Aici noile idei au fost preluate de diversi predicatori ad-hoc, punandu-se bazele mai multor secte de sorginte penticostală (vezi articolul despre "Prietenii lui Smith", sectă cunoscută în Romania ca "Partasia").

Conform "traditiei" neoprotestante privitor la dezbinare, "Biserica lui Dumnezeu" a lui Tomlinson nu a rezistat prea mult, prima scindare având loc în 1917, astfel apărând "Adunarile lui Dumnezeu". Ulterior aceste două ramuri s-au divizat si ele, dând nastere unor grupări independente. Principalele grupări penticostale sunt asociate acum în Conferinta Mondiala Penticostala.

În Romania penticostalismul a venit direct din America, în perioada interbelica, prin câtiva romani câstigati de ideile acestea, propagate în SUA chiar printr-o revistă de limba română, Vestitorul Evangheliei, redactată de un oarecare Paul Budeanu, originar din judetul Arad. Acesta a tradus în româneste mărturisirea de credintă a penticostalilor, numită Declaratia fundamentului adevărat al Bisericii lui Dumnezeu. Primul sef al sectei în Romania a fost Ion Bododea, din Brailita, care a editat revistele Glasul adevărului si Stiinta Sfintilor, precum si cartea de cantari ale sectei, Harfa Bisericilor lui Dumnezeu.

Ca puncte doctrinare principale, penticostalii sustin teoria Sola Scriptura (“numai Scriptura”) asemenea tuturor (neo)protestantilor, botezul adultilor, învatatura despre rapirea Bisericii si botezul cu Duhul Sfant dovedit prin “vorbirea în limbi”.

Unele secte penticostale sustin două trepte ale experientei harului: nasterea din nou si botezul cu Duhul Sfânt, iar altele mai adaugă una, cea a sfintirii.

Ca notă individuală, penticostalii practică "ungerea cu untdelemn" pentru vindecarea de boli si au o pasiune pentru minuni si vindecări miraculoase, acestea fiind atribuite Duhului Sfant. Uleiul cu care se face ungerea de către pastor sau de către proorocul înzestrat cu "darul vindecării" este ulei alimentar obisnuit - Muntenia, Floriol, etc.

In adunarile penticostale pot fi întalniti "prooroci" care "proorocesc în alte limbi". De obicei aceste "vorbiri" sunt "talmacite" de un alt membru al adunarii, considerat "înaintat pe cale" si văzut ca posedând anumite daruri ale Duhului Sfant. Un lucru interesant îl constituie diferenta ca volum de cuvinte între "vorbirea în limbi" a proorocului (scurtă, de obicei) si tălmăcirea care se constituie deseori într-o mică predică. Celor care întreabă despre aceasta li se răspunde că tălmaciul nu traduce cuvant cu cuvânt "proorocia", ci îi traduce "duhul". În general, "proorocii" sunt vazuti ca având diverse daruri de la Duhul Sfant, acestea fiind, pe lângă "darul proorociei", si "darul vindecarii" sau "darul deosebirii duhurilor". În Romania, un domeniu de "utilitate" a proorocilor din adunările penticostale este proorocirea "de la Dumnezeu" a legăturilor matrimoniale (dacă e bine ca sora X să se mărite cu fratele Y) sau răspunsul, tot "de la Dumnezeu", dacă e recomandată sau nu emigrarea în Statele Unite! Multi penticostali se căsătoresc pur si simplu pe baza prorociilor făcute în adunare, desi cei doi tineri nici nu se cunosc bine si nici nu au viziuni comune de viata.

Falsitatea acestei "vorbiri în limbi " este evidenta din frecventele neconcordante dintre prorociile pe aceeasi tema. O persoană mai putin credula a făcut un test: a înregistrat pe bandă o prorocie si a mers cu înregistrarea la alti doi prooroci penticostali, cerându-le acestora să tălmăcească mesajul. Fiecare a produs o cu totul altă interpretare, ambele diferite de cea initiala. Alteori, daca proorocul care nu apartine de adunarea în cauză aduce atingere prin proorocia lui politicii interne a acelei adunari, pastorul adunării declară fara echivoc că vorbirea a fost nu de la Dumnezeu, ci de la satana. De asemenea, unii se folosesc de aura de prooroci pentru a-si rezolva diferendele personale cu alti membri din adunare. Asemenea fenomene sunt sesizate si de unii dintre membri, însa în loc să vada în aceasta dovada înselatoriei, ei decid doar sa se mute la o altă adunare.

Penticostalii trebuie să plateasca sectei zece la suta din veniturile lor lunare. Aceasta se face în scopul obtinerii binecuvantarii lui Dumnezeu peste toate posesiunile lor, dar si ca un gest de multumire pentru tot ce au. Salariile pastorilor sunt fixate de comitetele congregatiilor locale, pe baza veniturilor si cheltuielilor.

Marea majoritate a bisericilor penticostale din Romania fac parte din ramura “Biserica lui Dumnezeu” (Church of God). După Revolutia din 1989, în urma unor conflicte de culise, un anume pastor Ioan Ceută a fost exclus din cultul penticostal si s-a afiliat impreuna cu adunarea sa gruparii "Adunările lui Dumnezeu" (Assemblies of God), deschizând astfel acestora drumul în Romania.

[danyel]

Baptistii



Istoric

Când primii protestanti – Luther, Calvin sau Zwingli – au început să-si propovăduiască ideile de reformare a bisericii romano-catolice, nici unul dintre ei nu se gândea că ei însisi vor deveni obiect de reformă în actiunile unor neo-reformati (neoprotestanti).

Luteranii, primii protestanti, au început să se organizeze în comunităti separate de bisericile romano-catolice, afirmând cu tărie ideile puse în circulatie de Luther. Au fost eliminate orice înfătisari religioase (statui, icoane, cruci, etc.). Slujbele au început sa fie conduse de predicatori fără studii religioase, căci scolile teologice erau exclusiv catolice. Din acest motiv nu exista o unitate a învătăturilor protestante, fiecare predicator predicând potrivit cu imaginatia lui, denumita ad-hoc “descoperire de la Dumnezeu”. Astfel se face că relativ în aceeasi perioadă întâlnim miscări protestante cu învătături diferite.

Duhul reformator initiat de Luther si ai săi nu a putut fi limitat însă numai la ideile acestora. În timp ce primii reformatori păstrau încă anumite elemente traditionale ale Bisericii, în scurt timp a apărut un nou val de predicatori care le contestau si pe acestea – botezul copiilor, simbolurile religioase, persoana Maicii Domnului. Au început sa fie predicate libertatea individuală generală si cea privind interpretarea Scripturilor, eliminarea preotimii, restrângerea averilor bisericesti si a atributiilor clericilor, diminuarea dărilor către biserică.

Spre deosebire de alte miscări religioase, pentru miscarea baptistă este dificil să identificăm un întemeietor unic. De-a lungul timpului, baptistii au vehiculat trei teorii prin care au încercat formularea unei istorii oficiale: teoria succesiunii neîntrerupte, teoria înrudirii anabaptiste si teoria derivării din separatistii englezi.

1. Succesiunea neîntreruptă. Una din cele mai populare teorii istorice este aceea că comunitătile de baptisti au existat în toata istoria Bisericii, de la botezul lui Iisus în Iordan de către Ioan Botezătorul si până astăzi. Desi nu au folosit numele de baptisti, membrii acestor grupări ar fi fost identice cu bisericile baptiste de astăzi. Aceasta teorie are un defect fatal: nu poate fi atestata cu date istorice, rămânând doar la nivel de speculatie. Desi ereziile montanistilor, novatienilor, donatistilor, paulicienilor, valdenzilor, albigenzilor (catharilor), lolarzilor si husitilor contin o întreaga serie de doctrine si practici similare cu cele ale baptistilor de mai târziu, celelalte credinte si practici nu pot fi încadrate în specificul baptist. Sustinută la sfârsitul sec. 19 si începutul sec. 20, teoria succesiunii neîntrerupte a fost abandonată ulterior, când s-a considerat că mai mult dăunează imaginii baptistilor.

2. Înrudirea anabaptistă. O a doua teorie sustine că baptistii se trag, direct sau indirect, din anabaptisti (aripa radicală a Reformei din sec. 16). Din gruparea anabaptista au făcut parte fratii elvetieni, huteritii si menonitii (adeptii lui Menno Simons). Teoria are o anumită sustinere în dovezile istorice. Desi n-au preluat în întregime ereziile anabaptiste, baptistii sec. 17 au continuat să promoveze botezul adultilor, preotia universală si separarea bisericii de stat.

3. Separatistii din Anglia. Cea mai răspândita teorie este că baptistii se trag din separatistii englezi exilati în Olanda. Acesti puritani separatisti ajunseseră la convingerea că biserica anglicana este coruptă si că este mai bine sa se separe de viata bisericii oficiale patronata de rege. În felul acesta, miscarea baptista a fost definita la început prin dorinta de separare a celor care interpretează într-o manieră literală si exclusivistă Noul Testament.

John Smith si Thomas Helwys, doi separatisti englezi din miscarea puritanilor, au format prima biserică baptistă în Amsterdam, Olanda, în 1609. Smith s-a unit ulterior cu menonitii, iar Helwys s-a întors în Anglia. Aici, în 1611 sau 1612, el a format împreună cu o mână de oameni prima biserică baptistă din Anglia, la Spitalfields, lângă Londra. Crescând ca număr, baptistii englezi s-au separat în Baptisti Generali si Baptisti Particulari. Primii credeau că urmările jertfei lui Hristos se aplică întregii omeniri. Ceilalti, asemenea calvinilor, considerau că acestea se aplică numai celor alesi (conform teoriei predestinării). Cele două ramuri s-au unit în secolul 19, când abordările teologice se schimbaseră iar nevoia de membri le-a făcut să se apropie. Pornind din Anglia, numărul baptistilor a ajuns la peste un milion în Europa.

America a fost locul unde miscarea baptistă a cunoscut cea mai mare dezvoltare. Roger Williams, un englez din secta puritanilor, a înfiintat prima biserică baptistă în orasul Providence, statul Rhode Island, în 1639. Cam în aceeasi perioadă, doctorul John Clarke a înfiintat o adunare baptistă în Newport, statul Rhode Island. Deseori persecutati pentru credinta lor, baptistii au crescut încet ca număr, dar cresterea s-a accelerat în secolul 18 în mare parte datorită miscării de trezire religioasă cunoscută sub numele de Marea Trezire. Tot în secolul 18, baptistii au sustinut idealurile Revolutiei Americane, devenind astfel mai populari. Asemenea celorlalte secte neoprotestante, baptismul american, născut din dezbinare si purtând în el germenele dezbinării, s-a divizat si există astăzi peste zece feluri de baptisti: Baptistii Vechi, Baptistii Vointei Libere, Baptistii Sâmbătari, Baptistii celor Sase Principii, Baptistii Unitarieni, Baptistii Cufundători, etc. Numele fiecărei ramuri baptiste ilustrează principiul generator al sectei, acela al alipirii la un anume aspect al credintei si al absolutizării acestuia în dauna celorlalte. De remarcat că până în 1975, bisericile baptiste americane numiseră aproximativ 50 de femei în functii oficiale (pastori, predicatori, etc.).

În România, baptismul a pătruns la sfârsitul secolului 19, venind din Germania, prin Ungaria, si a început să se răspândească printre românii din Ardeal, mai ales în Arad si Bihor. După făurirea României Mari, a pătruns si în celelalte provincii românesti.

În ce cred si în ce nu cred baptistii?

Ca puncte principale de doctrină, baptistii absolutizează Biblia ca fiind singura autoritate în materie de credintă. Desi sustin că fiecare persoană poate să o citească si să o interpreteze individual, baptistii au trebuit si ei să decidă, în mod arbitrar, în privinta unor aspecte insuficient de lămurite în Sfânta Scriptură.

Baptistii învată botezul adultilor ca mărturie publică a credintei. Ei consideră că o persoană, desi născută într-o familie crestină, nu este crestină până când nu face o declaratie publică în fata comunitătii privind "acceptarea lui Iisus Hristos ca Domn si Mântuitor personal". Termenul "personal" are o ratiune foarte precisă, fiind urmărită ideea că mântuirea omului este ceva exclusiv între om si Dumnezeu, fără interventia vreunei alte persoane.

O parte dintre baptisti au adoptat la sfârsitul secolului 19 credinta că Biserica va fi luată la ceruri înainte de a doua venire a Mântuitorului.

Asemenea tuturor (neo)protestantilor, baptistii nu cred în Tainele Bisericii. Pentru ei, împărtăsirea cu Trupul si Sângele Domnului (numită la ei "Cina Domnului") nu este altceva decât un simbol. Pâinea simbolizează Trupul, iar vinul simbolizează Sângele. Sunt împotriva icoanelor, crucii, moastelor, cinstirii Maicii Domnului si a Sfintilor. Nu recunosc posturile Bisericii. Nu au rugăciuni si pomeniri pentru cei morti. Nu folosesc obiecte si simboluri liturgice.

[danyel]

Prietenii lui Smhith (Partasia)

Istoria

Johan Oscar Smith (1871-1943), întemeietorul acestei grupări religioase, era initial membru al Bisericii Metodiste din Norvegia. Pe vremea când era angajat al marinei militare norvegiene, într-o noapte a anului 1889, pe când se afla de cart pe vas, a primit o "descoperire" de la Dumnezeu în privinta trăirii crestine. La scurt timp după aceea el a început să-si propovăduiască ideile în mici adunări protestante.

În 1905, lui i se alătură fratele său, Aksel Smith (1880-1919) si, timp de aproape zece ani, începând din 1906, cei doi colaborează cu miscarea penticostală din Norvegia. Nu după mult timp se despart de penticostali, grupul fratilor Smith începând să fie cunoscut sub numele de Smiths Venner, care înseamnă Prietenii lui Smith.

În 1908, Johan Oscar Smith îl întâlneste pe Elias Aslaksen (1888-1976), amândoi fiind colegi în marina norvegiană. Micul grup religios începe să se dezvolte, în special în anii războiului. Cei trei - Johan Oscar Smith, Askel Smith si Elias Aslaksen sunt principalii lideri, fiind totodată cei care pun bazele primei congregatii.

Se poate vorbi de trei perioade în istoria acestei grupări, după cum urmează:

Prima perioadă (1900-1943, lider: J.O. Smith). Există numai câteva grupuri mici în Norvegia si Danemarca.

A doua perioadă (1943-1976, lider: Elias Aslaksen). Apar grupuri si în Olanda, Germania, Elvetia, Anglia, Australia, Canada si SUA.

A treia perioadă (1976-1996, lider: Sigurd Bratlie). În 1992 a avut loc în fel de "trezire" în cadrul sectei. Aceasta a implicat, pe lângă sporirea fervoarei religioase, si aparitia unor comportamente îndoielnice. Totodată, trezirea a dat nastere si unor lupte pentru putere care în cele din urmă au condus la ruperea sectei în două. Aproximativ 400 de membri au plecat, încercând să-si organizeze adunări proprii, dar fără prea mare succes. După moartea lui Bratlie, conducătorul sectei principale a devenit Kåre Smith, nepot al lui J. O. Smith.

În prezent, există câteva mii de membri în Norvegia si Olanda, câteva sute în Germania, Elvetia, Danemarca si America de Nord, precum si grupuri mici în Anglia si Australia (în majoritate emigranti din Europa).

După căderea comunismului în Europa de est, secta a pătruns si în noile democratii de aici, inclusiv în România, prin intermediul unor familii de maghiari. În România secta poartă numele de Părtăsia.

Conducerea sectei s-a aflat întotdeauna în mâna norvegienilor, acestia fiind si principalii vorbitori la conferintele organizate anual. Modelul adunărilor din Norvegia trebuie respectat în toate adunările lor din alte tări.

Cresterea numerică se datorează aproape exclusiv copiilor, existând nu putine familii cu peste 10 copii. Numărul convertitilor este foarte mic. Ca segment social, marea majoritate a membrilor apartin claselor de jos si de mijloc.

Astăzi gruparea reuneste mai multe dintre trăsăturile caracteristice sectelor religioase. Asemenea altor secte, ei nu le vorbesc noilor membri deschis despre învătăturile lor, decât după ce acestia s-au înrolat definitiv în gruparea lor.

Învătătura

Părtăsia nu are o mărturisire de credintă scrisă. Conform declaratiilor membrilor, Biblia este mărturisirea lor de credintă. În consecintă, este destul de dificil de identificat în ce cred si în ce nu cred. Aspectele de mai jos se bazează pe discutii personale avute de un fost membru cu Sigurd Bratlie, fost conducător al sectei, ale cărui învătături sunt considerate infailibile de către membrii grupării.

(1) Hristos NU a fost Dumnezeu cât timp s-a aflat pe pământ.

În cartea sa Mireasa si curva, Bratlie afirmă că Iisus a reusit să devină Dumnezeu prin lupta Sa cu păcatul. Potrivit lui Bratlie, Iisus a fost un simplu om, nu si Dumnezeu. Întrebat cum de a acceptat Iisus închinare (conform Evangheliilor), dacă era doar un om, Bratlie si-a manifestat surprinderea că există asemenea afirmatii în Scriptură, dar a continuat să-si mentină opiniile.

(2) Hristos a avut păcat în trupul Său.

În cartea lor, Hristos arătat în trup, se afirmă că, în zilele vietii Lui pe pământ, Hristos a avut păcat în trup, în sensul că a avut porniri păcătoase cărora a trebuit să le facă fată (să si le stăpânească). Potrivit învătăturii sectei, numai prin biruinta asupra acestor porniri a putut Iisus să acceadă la statutul de Dumnezeu.

(3) Hristos a avut păcate inconstiente cât timp s-a aflat pe pământ.

Aceasta este o urmare a învătăturii de mai sus. Întrebat asupra acestui subiect, Bratlie a reiterat această idee a lui.

Potrivit învătăturilor sectei, omul nu este vinovat de păcatele inconstiente, dar, odată "aduse la lumină", el trebuie să le învingă pe acestea.

Asemenea altor secte, lumea este împărtită în două categorii: "alesii" (membrii sectei) si "păcătosii" sau "lumea". Acestia din urmă "nu au lumină" si vor ajunge în iad. Membrii vor avea parte de un viitor fericit în calitate de Mireasă a lui Hristos, iar la sfârsitul veacurilor vor avea un rol unic - acela de judecător al popoarelor!

În cadrul grupării nu sunt permise opinii diferite, nici măcar în probleme de importantă secundară.

Cu toate acestea, interpretarea lui Elias Aslaksen la Romani 8:3, prezentată în cartea sa Hristos arătat în trup (prima editie engleză, 1973, capitolul 8) este diametral opusă interpretării lui Bratlie, redată în Mireasa si curva (editia americană, 1977, pag. 90, ultimul paragraf). Când un membru a dezvăluit această nepotrivire în fata adunării, ei pur si simplu au rescris acel fragment din cartea lui Aslaksen (acesta murise demult) si au produs o nouă versiune în limba engleză, în 1989, pentru a fi în acord cu ideile lui Bratlie. Totusi, versiunea în norvegiană din 1989 a rămas neschimbată. Cel care a efectuat "corectura" a declarat că a făcut aceasta la instructiunile lui Bratlie! Modificarea scrierilor liderilor anteriori, pentru a le potrivi cu noile învătături, este o practică comună printre secte, ea întâlnindu-se de exemplu si la secta mormonilor.

În toate predicile lor accentul se pune pe biruinta asupra păcatelor personale. Această idee sau intentie nobilă îi atrage pe cei naivi, în rândul membrilor fiind multe persoane sincere. Cu toate acestea, multe persoane si treburile interne ale grupării suferă de pe urma intereselor de grup si a jocurilor de culise. Intrigile nu sunt un lucru rar în cadrul Părtăsiei, ocazional având loc schimbări de conducere la nivel local, schimbări în care unii membri mai tineri îi dau la o parte pe bătrânii incapabili să tină pasul cu duhul vremii.

Din punct de vedere psihologic, Părtăsia este un cult distructiv întrucât creează o dependentă fată de organizatie. Majoritatea membrilor îsi restrâng domeniul social si afectiv-emotional la cadrul sectei, unii chiar declarând că nu pot concepe viata în afara Părtăsiei. Există mai multe cazuri de tineri care au fost sedusi cu învătătura despre sfintenie să se alăture acestei grupări, cu consecinte dezastruoase asupra educatiei lor si a relatiilor cu familia. De asemenea, au existat cazuri în care conditionarea psihologică a degenerat în depresie care, în final, a condus la sinucidere.

Astăzi Prietenii lui Smith pretind că au biruit păcatul, dar cele mai mari păcate, ale neprihănirii de sine si al atitudinii fariseice fată de altii, sunt prezente din plin printre ei.

[Ana_Oara]

Baptistii, penticostalii sau crestinii dupa Evanghelie (ca sa iau numai aceste trei denom. crestine dintre sutele existente) au ceva vestigii din invatatura apostolica, nu prea mult.
Ii putem numi crestini, chiar daca sunt in afara Bisericii unice a lui Hristos, daca (cel putin) afirma credinta intr-un Dumnezeu Intreit. Cu toate ca si aici se poate dezbate; imaginea lor despre Dumnezeul Bisericii este deformata si contine elemente straine invataturii apostolice.

Vis a vis de radacinile istorice ale np, pe care acestia le cauta cu disperare (si din dorinta de legitimizare), retin cea legata de "sussesiunea neintrerupta" (aduce a succesiune apostolica), cu toate ca un lider np de renume din Romania, Iosif Ton, s-a apucat intr-una din cartile publicate de el (si raspindite printre np) sa afirme ca np se trag din anume grupari "crestine" precum cele ale valdenzilor, albigenzilor, montanistilor sau novatienilor, fara sa citeasca despre invatatura promovata de aceste culte; ceva ce nici cu gindul nu gindesti.

Am auzit si ideea dupa care baptistii isi trag numele si obirsia din ...Ioan Botezatorul! :)

NP cauta radacini istorice fara sa recunoasca adevarul istoric obiectiv. Lideri religiosi precum Luther, Calvin sau cei din miscarea anabaptista sau puritana au facut moarte de om sau teroare intru sustinerea invataturii lor. Luther a mers pina acolo incit sa sustina ca Apocalipsa lui Ioan sau Epistolele ap.Iacov sau Iuda nu sunt Scriptura.
Cu toate astea, np sustin cu credinciosie teoriile celor de mai sus vis a vis de Botez, mintuire sau nastere din nou, precum si cele trei "Sola" (fide, gratia si Scriptura).

Ana O.

[legionar]

Toate sectele acestea eretice care au aparut ca ciupercile dupa ploaie si au luat cu asalt patria noastra sfanta nu este decat un scop murdar de deznationalizare si de sfaramare a unitatii noastre spirituale.
Convertirea unui ortodox la secte pot sa spun ca este o tragedie.

[Abell]

În prealabil postat de Ana_Oara

Baptistii, penticostalii sau crestinii dupa Evanghelie (ca sa iau numai aceste trei denom. crestine dintre sutele existente) au ceva vestigii din invatatura apostolica, nu prea mult.
Ii putem numi crestini, chiar daca sunt in afara Bisericii unice a lui Hristos, daca (cel putin) afirma credinta intr-un Dumnezeu Intreit. Cu toate ca si aici se poate dezbate; imaginea lor despre Dumnezeul Bisericii este deformata si contine elemente straine invataturii apostolice.

Vis a vis de radacinile istorice ale np, pe care acestia le cauta cu disperare (si din dorinta de legitimizare), retin cea legata de "sussesiunea neintrerupta" (aduce a succesiune apostolica), cu toate ca un lider np de renume din Romania, Iosif Ton, s-a apucat intr-una din cartile publicate de el (si raspindite printre np) sa afirme ca np se trag din anume grupari "crestine" precum cele ale valdenzilor, albigenzilor, montanistilor sau novatienilor, fara sa citeasca despre invatatura promovata de aceste culte; ceva ce nici cu gindul nu gindesti.

Am auzit si ideea dupa care baptistii isi trag numele si obirsia din ...Ioan Botezatorul! :)

NP cauta radacini istorice fara sa recunoasca adevarul istoric obiectiv. Lideri religiosi precum Luther, Calvin sau cei din miscarea anabaptista sau puritana au facut moarte de om sau teroare intru sustinerea invataturii lor. Luther a mers pina acolo incit sa sustina ca Apocalipsa lui Ioan sau Epistolele ap.Iacov sau Iuda nu sunt Scriptura.
Cu toate astea, np sustin cu credinciosie teoriile celor de mai sus vis a vis de Botez, mintuire sau nastere din nou, precum si cele trei "Sola" (fide, gratia si Scriptura).

Ana O.

Iarasi o intelegere tipic omului ranit,care cauta argumente pentru propriile actiuni

Ana_Oara: Am auzit si ideea dupa care baptistii isi trag numele si obirsia din ...Ioan Botezatorul

Se poate asa ceva, fara o continuitate, avand in vedere ca baptistii se numara printre cultele de data mai recenta, fiind neoprotestantì ?

[danyel]

Biserica crestină după Evanghelie



Reforma a născut în părtile de est ale Germaniei si în Elvetia diferite miscări religioase, cum ar fi miscarea pietistă sau miscarea Fratilor Moravieni. Din acestea s-a format ulterior gruparea asa-numitilor “crestini dupa Evanghelie”, ei având pretentia că viata lor este în totală armonie cu Sfânta Evanghelie. Acesti neoprotestanti (diferenta între protestanti si neoprotestanti consta în faptul ca primii practica botezul pruncilor, pe când cei din urma boteaza numai adulti) au urmat o cale destul de similara cu cea a baptistilor, cu diferenta ca la un moment dat în istoria lor au ajuns la concluzia ca botezul este complet inutil, acesta fiind o practica a evreilor crestinati. La aceste doctrine se adauga credinta în “rapirea celor credinciosi” (a se vedea articolele despre “rapire” la sectiunea de apologetica ortodoxa).

În România secta a apărut la sfârsitul secolului 19, mai întâi în părtile Sibiului (Cisnădie), apoi în Bucuresti si Iasi. Dezvoltarea sectei este legată de numele lui Grigorie Constantinescu, fiu de ofiter trimis în Elvetia pentru specializare în profesia sa si întors după patru ani ca pastor evanghelist. În timpul primului război mondial, cât timp este mobilizat, Constantinescu organizează la Iasi o casă de rugăciuni, care devine centrul sectei.

Publicatiile sectei se numesc Buna Vestire si Viată si lumină. Învătătura lor este expusă în brosurile Memoriu sau scurtă expunere a punctelor de doctrină a Comunitătilor Crestine si Memoriu sau scurtă expunere a doctrinei Crestinilor după Evanghelie.

În România există două feluri de crestini după Evanghelie. Pe lângă organizatia de sorginte occidentală prezentată mai sus, a doua ramură a aparut în perioada interbelica, prin “lucrarea” unui preot ortodox cazut in erezie, Tudor Popescu. Acesta, patruns de spiritul reformator al neoprotestantilor, a purces la “reformarea” Bisericii Ortodoxe. Învataturile lui au placut celor care erau ortodocsi numai cu numele si care aveau diverse nemultumiri la adresa Bisericii. Dupa ce au fost caterisiti, Tudor Popescu si ai lui au format “Biserica Evanghelica Româna”, care s-a afiliat ulterior crestinilor dupa Evanghelie. Una din învataturile ortodoxe scapate de reformarea lui Tudor Popescu a fost botezul pruncilor. Desi acesti crestini dupa Evanghelie locali sunt afiliati cu cei de origine străină, cele două ramuri au neîntelegeri pe tema practicarii botezului, cei "de import" neacceptând nici un botez.

La câtiva ani de la Lovitura de Stat din decembrie 1989, cele două ramuri s-au separat, fiecare fiind astăzi o structură de sine stătătoare.

[06dec]

Pe cât de mult ne irită aceste secte si erezii rupte din Dreapta si apostoleasca noastra Biserica,trebuie sa ne punem întrebarea:De ce au fost îngaduite de Domnul?Cel putin un scop au,desigur,si,personal,vad ca sunt ingaduite inspre smerenia noastra.Si anume sa ni se arate cat de slabi suntem,in sensul sa dam pilde prin fapte.Caci,daca am fi dat noi pilde prin fapte,noi acestia care ne-am incapatanat sa ramanem in Dreapta Biserica,sigur acele secte si erezii se pierdeau cu timpul.Iacata-ne,acestia suntem noi:Liturghie-tindem catre zero,iubire de sine-plin,avorturi-cu milioanele,mandrie-plin,si lista impotriva Lui Dumnezeu ar putea continua...Multumesc,Doamne ajuta.

[krabu]

Nu sunt rupte de la noi! Ci sunt rupte din ruptura ce s`a rupt acum 1000 de ani.