Intrebari esentiale - ce nu stim inca

[Eugen7]

întrebări la care ştiinţa nu are încă un răspuns...

CUM DEVINE OM UN OVUL FERTILIZAT?

Ce se întâmplă din momentul în care peretele unui ovul este penetrat de un spermatozoid până în momentul în care o nouă fiinţă umană este formată, cu toate organele sale, funcţionând într-o armonie şi interdependenţă uluitoare, reprezintă un proces de o complexitate incredibilă pe care natura îl duce la bun sfârşit aproape de fiecare dată.

Cum se întâmplă acest lucru, care este mecanismul celular care face ca, deşi se porneşte de o singură celulă, să se ajungă la multiple tipuri de celule, cu roluri diferite, deşi toate au practic aceeaşi informaţie genetică este încă un mister.

Toate celulele dintr-un organism, oricât de complex, au la origine celulele nespecifice - generale - ale embrionului. Toate aceste celule nespecifice au acelaşi set de cromozomi, ce conţin informaţiile genetice pentru "construirea" întregului organism. Dar în procesul dezvoltării embrionului anumite gene sunt activate în anumite celule, pe când în alte celule sunt activate alte gene. Cele mai multe dintre gene sunt, în fapt, inactive pentru cea mai mare parte a timpului. Genele produc proteine. Fiecare tip de celulă (diferite acum prin genele declanşatoare specifice) produc tipuri diferite de proteine. În acest fel, apare o diferenţiere a celulelor. Celulele de acelaşi tip se strâng împreună pentru a forma organele.


În ultimii ani s-au făcut cercetări asidue în determinarea mecanismului ce specializează celulele. Maniera exactă în care are loc diferenţierea celulară şi mecanismul care declanşează activarea unor anumite gene rămân, deocamdată, nedesluşite.

Odată lămurit acest proces celular, ar fi posibilă, de exemplu, la pierderea unui picior, creşterea naturală a unuia nou. Unele animale au această posibilitate pentru unele părţi ale corpului. Medicina viitorului va putea face acest lucru, probabil, pentru oricare dintre organele omului.

,,Un argument important pentru a sustine ca delfinii sunt fiinte extrem de inteligente este modul lor de a comunica. S-a constatat ca aceste animale folosesc in comunicare aproximativ 14 mii de semnale, in timp ce oamenii, in convorbirile lor zilnice, se limiteaza doar la o mie de cuvinte. Mai mult decat atat, un singur semnal al delfinilor cuprinde mult mai multe semnificatii decat un simplu cuvant. Delfinii sunt capabili sa emita o gama larga de sunete, de la fluierat, modalitatea lor principala de comunicare, la clicuri, zgomote scurte, folosite in principal pentru ecolocatie. Ecolocatia este mai bine cunoscuta sub numele de "sonarul delfinilor". Acest "instrument" le permite sa localizeze obiecte sau organisme vii aflate la sute de metri distanta, cu un remarcabil succes. Sistemul senzorial de ecolocatie al delfinilor este fascinant prin complexitate, dar ramane in continuare un mister pentru stiinta moderna. Fiecare delfin adopta o "semnatura", un sunet aparte care-l caracterizeaza doar pe el, astfel incat sa se poata recunoaste unul pe celalalt. In concluzie, putem afirma ca eficienta utilizarii codurilor nu este o caracteristica exclusiv umana.

Poate ca acesta este un mesaj pe care delfinii incearca sa ni-l transmita, prin comportamentul lor in colectivitate. Ei se ghideaza dupa o adevarata "filosofie" sociala si se dedica intregului grup. Cand unul dintre ei se simte slabit, toti ceilalti il inconjoara cu afectiune, pentru a-l apara de eventualele pericole si, daca acesta nu mai poate ajunge la suprafata cu propriile puteri, toti ceilalti il sustin, impingandu-l spre aer, pentru a putea respira. Delfinii dovedesc altruism si actioneaza cu generozitate nu numai intre ei, ci si cu oamenii. Relatari despre delfinii salvatori apar inca din antichitatea greaca. Exista sute de marturii ale oamenilor salvati de catre delfini de la inec sau de atacul rechinilor.Mai mult decat atat, delfinii au grija si de mediul ambiant, din care isi iau exact atata hrana cata au nevoie, nu distrug si nu omoara inutil alte vietuitoare.

In ultimii ani, terapia cu delfini a luat o mare amploare in incercarea de a trata diverse afectiuni, in special ale copiilor bolnavi de autism, paralizie cerebrala sau sindromul Down. In lucrarea sa intitulata "Mesajul delfinilor", Patricia St. John povesteste cum a descoperit ca delfinii si copiii autisti "comunica" intr-un mod cu totul aparte. Ea a incercat sa-i apropie si rezultatele au fost spectaculoase: copiii bolnavi ieseau treptat din izolarea lor in preajma delfinilor. Cercetatorii au analizat esantioane de sange prelevate, inainte si dupa ce pacientii au intrat in contact cu delfinii, rezultatele aratand ca, dupa inotul cu acestia, exista o modificare a nivelului de endorfine. Aceste transformari de natura fiziologica raman inca o enigma.

Recent, a aparut ideea ca delfinii ar trebui sa fie declarati "persoane non-umane", cu dreptul de a fi tratati ca "indivizi". Delfinii sunt constienti de mediul lor, au emotii, au personalitati distincte, control de sine, si ii trateaza pe ceilalti cu respect, fara a cere nimic in schimb. Recunoasterea inteligentei deosebite a delfinilor si declararea lor ca persoane este insa greu de acceptat, in conditiile in care omul isi proclama suveranitatea de fiinta rationala asupra intregii planete.

Leonardo da Vinci spunea in urma cu mai bine de cinci secole: "Daca omul vrea libertate, de ce sa tinem pasarile si animalele in custi? Intr-adevar, omul este stapanul animalelor pentru ca le depaseste in brutalitate. Noi traim din moartea altora. Suntem locuri de inmormantare pentru animale. De la o varsta frageda, am renuntat la carne, si va veni o zi cand oamenii ca mine vor vedea uciderea unui animal asa cum vad acum uciderea unui om".

La delfini exista ceva impresionant. Ei demonstreaza neincetat o vie dorinta de a comunica si empatiza cu alte creaturi ale pamantului. Acest atribut rar, un alt animal, Homo Sapiens, inca nu l-a invatat perfect."

[Eugen7]

LA CE FOLOSEŞTE CEA MAI MARE PARTE A ADN-ULUI?

O singură celulă umană conţine aproximativ 2 metri de ADN. Dar numai 2 centimetri din cei 2 metri reprezintă gene - setul de instrucţiuni necesar pentru crearea proteinelor. Restul ADN-ului a fost denumit "junk ADN", ADN inutil, pentru că s-a considerat - la descoperirea acestuia - că genele sunt suficiente pentru a explica totul în materie de mecanisme celulare.

Când s-a constatat că numărul de gene din celula umană este de aproximativ 25-30 de mii, cu puţin mai multe decât numărul de gene ale viermelui C. Elegans, s-au născut întrebări legate de sursa complexităţii omului: dacă nu numărul de gene, atunci cine este responsabil pentru superioritatea omului între vieţuitoare?

Pe de o parte, faptul că ADN-ul fără gene s-a păstrat fără mutaţii de-a lungul evoluţiei este un indiciu al importanţei acestuia. Pe de altă parte, studii recente (2006) arată că mare parte din ADN-ul care nu conţine gene, deşi foarte bine conservat la mamifere, la om a suferit modificări. Aceste observaţii duc la ipoteza că aceste modificări pot avea un rol determinant în producerea complexităţii umane şi că, în fapt, sunt responsabile pentru acel "ceva" care ne face oameni.

Cu toate progresele din genetică realizate în ultimii ani, rolul celei mai mari părţi a ADN-ului - deşi sunt avansate câteva ipoteze credibile - nu a fost încă determinat.

[Eugen7]

În prealabil postat de Scotianul

,,Un argument important pentru a sustine ca delfinii sunt fiinte extrem de inteligente este modul lor de a comunica. S-a constatat ca aceste animale folosesc in comunicare aproximativ 14 mii de semnale, in timp ce oamenii, in convorbirile lor zilnice, se limiteaza doar la o mie de cuvinte. Mai mult decat atat, un singur semnal al delfinilor cuprinde mult mai multe semnificatii decat un simplu cuvant. Delfinii sunt capabili sa emita o gama larga de sunete, de la fluierat, modalitatea lor principala de comunicare, la clicuri, zgomote scurte, folosite in principal pentru ecolocatie. Ecolocatia este mai bine cunoscuta sub numele de "sonarul delfinilor". Acest "instrument" le permite sa localizeze obiecte sau organisme vii aflate la sute de metri distanta, cu un remarcabil succes. Sistemul senzorial de ecolocatie al delfinilor este fascinant prin complexitate, dar ramane in continuare un mister pentru stiinta moderna. Fiecare delfin adopta o "semnatura", un sunet aparte care-l caracterizeaza doar pe el, astfel incat sa se poata recunoaste unul pe celalalt. In concluzie, putem afirma ca eficienta utilizarii codurilor nu este o caracteristica exclusiv umana.

Poate ca acesta este un mesaj pe care delfinii incearca sa ni-l transmita, prin comportamentul lor in colectivitate. Ei se ghideaza dupa o adevarata "filosofie" sociala si se dedica intregului grup. Cand unul dintre ei se simte slabit, toti ceilalti il inconjoara cu afectiune, pentru a-l apara de eventualele pericole si, daca acesta nu mai poate ajunge la suprafata cu propriile puteri, toti ceilalti il sustin, impingandu-l spre aer, pentru a putea respira. Delfinii dovedesc altruism si actioneaza cu generozitate nu numai intre ei, ci si cu oamenii. Relatari despre delfinii salvatori apar inca din antichitatea greaca. Exista sute de marturii ale oamenilor salvati de catre delfini de la inec sau de atacul rechinilor.Mai mult decat atat, delfinii au grija si de mediul ambiant, din care isi iau exact atata hrana cata au nevoie, nu distrug si nu omoara inutil alte vietuitoare.

In ultimii ani, terapia cu delfini a luat o mare amploare in incercarea de a trata diverse afectiuni, in special ale copiilor bolnavi de autism, paralizie cerebrala sau sindromul Down. In lucrarea sa intitulata "Mesajul delfinilor", Patricia St. John povesteste cum a descoperit ca delfinii si copiii autisti "comunica" intr-un mod cu totul aparte. Ea a incercat sa-i apropie si rezultatele au fost spectaculoase: copiii bolnavi ieseau treptat din izolarea lor in preajma delfinilor. Cercetatorii au analizat esantioane de sange prelevate, inainte si dupa ce pacientii au intrat in contact cu delfinii, rezultatele aratand ca, dupa inotul cu acestia, exista o modificare a nivelului de endorfine. Aceste transformari de natura fiziologica raman inca o enigma.

Recent, a aparut ideea ca delfinii ar trebui sa fie declarati "persoane non-umane", cu dreptul de a fi tratati ca "indivizi". Delfinii sunt constienti de mediul lor, au emotii, au personalitati distincte, control de sine, si ii trateaza pe ceilalti cu respect, fara a cere nimic in schimb. Recunoasterea inteligentei deosebite a delfinilor si declararea lor ca persoane este insa greu de acceptat, in conditiile in care omul isi proclama suveranitatea de fiinta rationala asupra intregii planete.

Leonardo da Vinci spunea in urma cu mai bine de cinci secole: "Daca omul vrea libertate, de ce sa tinem pasarile si animalele in custi? Intr-adevar, omul este stapanul animalelor pentru ca le depaseste in brutalitate. Noi traim din moartea altora. Suntem locuri de inmormantare pentru animale. De la o varsta frageda, am renuntat la carne, si va veni o zi cand oamenii ca mine vor vedea uciderea unui animal asa cum vad acum uciderea unui om".

La delfini exista ceva impresionant. Ei demonstreaza neincetat o vie dorinta de a comunica si empatiza cu alte creaturi ale pamantului. Acest atribut rar, un alt animal, Homo Sapiens, inca nu l-a invatat perfect."

multumim. foarte frumos.

"Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. " Psalmul 103,25

Salut Eugen.Ma bucur daca acel post a continut ceva interesant.Mai am unul.Va doresc o zi buna in continuare.

Motto: ,,Du-te, leneşule, la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte!"(Pildele lui Solomon 6:6),,Patru sunt animalele cele mai mici de pe pământ şi care sunt cele mai înţelepte: Furnicile, neam fără putere, care îşi agonisesc vara hrana lor"(Pildele lui Solomon 30:24-25)

,,Patru specii de furnici - cele mai multe, originare din America de Sud, iar restul, din Africa si India - alcatuiesc deja un veritabil imperiu întins pe multe mii de kilometri, singurele zone deocamdata neocupate fiind cele reci. Supercoloniile, cum le numesc specialistii, au o organizare sociala extrem de sofisticata si, pe de alta parte, organismul le permite sa reziste la cele mai grele conditii de viata. La concurenta cu alte nevertebrate, ele se dovedesc invincibile: paianjeni, scarabei, melci, fluturi dispar din calea lor. Indirect, grav afectate sunt si alte specii, precum anumite pasari insectivore, habitaturile unor specii de testoase, ale aligatorului de Mississippi, sopârle etc. Foarte interesant este ca între cuiburile diferite ale supercoloniilor nu exista agresivitate.

Oamenii de stiinta explica fenomentul printr-o posibila "purificare genetica", centrata pe modificari ale moleculelor de recunoastere olfactiva, asfel ca furnicile din colonii apropiate sa nu se lupte între ele. Finalitatea "interdictiei" ne pune pe gânduri: mai putine lupte înseamna mai multe furnici-lucratoare si o competitivitate sporita, în folosul speciei. Iar nu o data, cel ce pierde este omul însusi.

Marile extinctii ale speciilor animale, de la sfârsitul cretacicului, era glaciara, perioadele de încalzire puternica a globului - toate au fost parcurse cu bine de furnici, astfel ca vechimea lor, dovedita de numeroase fosile descoperite în locuri diferite de pe Pamânt, este estimata la circa 120 milioane de ani.Actualmente, numarul lor aproximativ se ridica la un miliard de miliarde de furnici repartizate în 12.000 de specii. Ele pot rezista la temperaturi de câteva grade sub 0s C, pâna la extreme opuse, de 55-60s C.

De altfel, în timp, în corpul unei furnici lucratoare s-a perfectionat o veritabila uzina chimica. Programele fabricate aici ajuta la schimbul mesajelor de recunoastere cu congenerii, la mobilizarea soldatilor, când colonia este amenintata, la unirea fortelor, în fata unei surse de hrana.Nici creierul, desi minuscul, nu reprezinta o masa neglijabila. Daca ne referim doar la rolul sau în orientarea spatiala, trebuie mentionata utilizarea "luminii polarizate" a Soarelui (furnica de desert) sau recunoasterea formelor vizuale (speciile din Amazonia).

Omul are toate motivele sa le invidieze pe furnici, daca nu pentru calitatile lor fizice, pentru organizarea sociala aproape perfecta, a imperiului lor. Unele specii folosesc pamânt si propria saliva, pentru construirea furnicarului, altele tes adaposturi din frunze, folosinde-se de o secretie larvara asemanatoare matasii. În unele colonii, o specializare aparte seamana bine cu soldatii-kamikaze. În orice moment, anumiti indivizi sunt gata sa... explodeze, raspândind asfel substantele toxice acumulate în corp, pentru a-i descuraja pe pradatori. La alte specii, s-au format asa-numitele "bomboane vii" - lucratori care acumuleaza secretiile zaharoase în abdomen, pentru a-si hrani congenerii în perioadele de foamete.

Furnicarul este o metropola în miniatura. Din el nu lipsesc camera regala, depozitul de grâne si cel cu prada constituita din alte insecte, camera oualor, a larvelor si a nimfelor, apoi cea a puilor, încaperea pentru iernat, solariul, acoperisul si, desigur, o retea de coridoare legate de intrarile în "oras". Impresionanta si vitala este legatura dintre colonie si regina. Daca într-un furnicar exista o singura suverana, o data cu zborul nuptial al acesteia, comunitatea se destrama. În cazul supercoloniilor, drama este însa exclusa, întrucât acolo exista mai multe regine. Este înca un exemplu clar de organizare perfecta, capabila sa asigure supravietuirea speciei si extinderea "stapânirii" ei asupra unei planete in miniatura.

Furnicile se deplasează în interiorul coloniei mult mai eficient decât oamenii în mediul urban, astfel că aceste creaturi nu au fost văzute niciodată stând la coadă pentru a se deplasa, susţin oamenii de ştiinţă.

Creierul unei furnici conţine aproximativ 250.000 de celule, cel mai mare număr, din lumea insectelor, susţine specialistul în inteligenţă colectivă, dr Dirk Helbing. Potrivit cercetătorului german, problema blocajelor din trafic, des întâlnită în marile oraşe din lume ar putea fi rezolvată, doar prin studierea comportamentului furnicilor. Talentul furnicilor pentru decongestionarea traficului aglomerat a fost dovedit prin intermediul unui experiment.

Echipa de cercetători a realizat o ''autostradă'' specială pentru furnici, cu două rute de diferite dimensiuni, între cuib şi o porţie mare de sirop dulce. În mod surprinzător, ruta cea mai strâmtă s-a aglomerat aproape imediat. Oamenii de ştiinţă au observat însă că furnicile care se întorceau către cuib pe ruta aglomerată, le ghidau imediat pe cele care abia atunci plecau, către cea de-a doua cale, mult mai liberă. De cealalată parte, furnicile care nu avuseseră probleme ''în trafic'' nu le-au redirecţionat pe cele care abia atunci plecau din cuib. Întrucât furnicile care veneau de pe drumul aglomerat le-au redirecţionat permanent pe cele care abia plecau, către ruta liberă, nu s-au produs deloc blocaje. ''Un principiu similar ar putea fi utilizat dacă maşinile ar comunica una cu alta'', a precizat Dr Helbing, de la Universitatea Tehnologică din Dresda, Germania.

Motiv foarte serios pentru ca noi, oamenii, sa ne revizuim drastic optica asupra comportamentului nostru si asupra viitorului lumii."

[Rodica50]

În prealabil postat de Scotianul

Salut Eugen.Ma bucur daca acel post a continut ceva interesant.Mai am unul.Va doresc o zi buna in continuare.

Motto: ,,Du-te, leneşule, la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte!"(Pildele lui Solomon 6:6),,Patru sunt animalele cele mai mici de pe pământ şi care sunt cele mai înţelepte: Furnicile, neam fără putere, care îşi agonisesc vara hrana lor"(Pildele lui Solomon 30:24-25)

,,Patru specii de furnici - cele mai multe, originare din America de Sud, iar restul, din Africa si India - alcatuiesc deja un veritabil imperiu întins pe multe mii de kilometri, singurele zone deocamdata neocupate fiind cele reci. Supercoloniile, cum le numesc specialistii, au o organizare sociala extrem de sofisticata si, pe de alta parte, organismul le permite sa reziste la cele mai grele conditii de viata. La concurenta cu alte nevertebrate, ele se dovedesc invincibile: paianjeni, scarabei, melci, fluturi dispar din calea lor. Indirect, grav afectate sunt si alte specii, precum anumite pasari insectivore, habitaturile unor specii de testoase, ale aligatorului de Mississippi, sopârle etc. Foarte interesant este ca între cuiburile diferite ale supercoloniilor nu exista agresivitate.

Oamenii de stiinta explica fenomentul printr-o posibila "purificare genetica", centrata pe modificari ale moleculelor de recunoastere olfactiva, asfel ca furnicile din colonii apropiate sa nu se lupte între ele. Finalitatea "interdictiei" ne pune pe gânduri: mai putine lupte înseamna mai multe furnici-lucratoare si o competitivitate sporita, în folosul speciei. Iar nu o data, cel ce pierde este omul însusi.

Marile extinctii ale speciilor animale, de la sfârsitul cretacicului, era glaciara, perioadele de încalzire puternica a globului - toate au fost parcurse cu bine de furnici, astfel ca vechimea lor, dovedita de numeroase fosile descoperite în locuri diferite de pe Pamânt, este estimata la circa 120 milioane de ani.Actualmente, numarul lor aproximativ se ridica la un miliard de miliarde de furnici repartizate în 12.000 de specii. Ele pot rezista la temperaturi de câteva grade sub 0s C, pâna la extreme opuse, de 55-60s C.

De altfel, în timp, în corpul unei furnici lucratoare s-a perfectionat o veritabila uzina chimica. Programele fabricate aici ajuta la schimbul mesajelor de recunoastere cu congenerii, la mobilizarea soldatilor, când colonia este amenintata, la unirea fortelor, în fata unei surse de hrana.Nici creierul, desi minuscul, nu reprezinta o masa neglijabila. Daca ne referim doar la rolul sau în orientarea spatiala, trebuie mentionata utilizarea "luminii polarizate" a Soarelui (furnica de desert) sau recunoasterea formelor vizuale (speciile din Amazonia).

Omul are toate motivele sa le invidieze pe furnici, daca nu pentru calitatile lor fizice, pentru organizarea sociala aproape perfecta, a imperiului lor. Unele specii folosesc pamânt si propria saliva, pentru construirea furnicarului, altele tes adaposturi din frunze, folosinde-se de o secretie larvara asemanatoare matasii. În unele colonii, o specializare aparte seamana bine cu soldatii-kamikaze. În orice moment, anumiti indivizi sunt gata sa... explodeze, raspândind asfel substantele toxice acumulate în corp, pentru a-i descuraja pe pradatori. La alte specii, s-au format asa-numitele "bomboane vii" - lucratori care acumuleaza secretiile zaharoase în abdomen, pentru a-si hrani congenerii în perioadele de foamete.

Furnicarul este o metropola în miniatura. Din el nu lipsesc camera regala, depozitul de grâne si cel cu prada constituita din alte insecte, camera oualor, a larvelor si a nimfelor, apoi cea a puilor, încaperea pentru iernat, solariul, acoperisul si, desigur, o retea de coridoare legate de intrarile în "oras". Impresionanta si vitala este legatura dintre colonie si regina. Daca într-un furnicar exista o singura suverana, o data cu zborul nuptial al acesteia, comunitatea se destrama. În cazul supercoloniilor, drama este însa exclusa, întrucât acolo exista mai multe regine. Este înca un exemplu clar de organizare perfecta, capabila sa asigure supravietuirea speciei si extinderea "stapânirii" ei asupra unei planete in miniatura.

Furnicile se deplasează în interiorul coloniei mult mai eficient decât oamenii în mediul urban, astfel că aceste creaturi nu au fost văzute niciodată stând la coadă pentru a se deplasa, susţin oamenii de ştiinţă.

Creierul unei furnici conţine aproximativ 250.000 de celule, cel mai mare număr, din lumea insectelor, susţine specialistul în inteligenţă colectivă, dr Dirk Helbing. Potrivit cercetătorului german, problema blocajelor din trafic, des întâlnită în marile oraşe din lume ar putea fi rezolvată, doar prin studierea comportamentului furnicilor. Talentul furnicilor pentru decongestionarea traficului aglomerat a fost dovedit prin intermediul unui experiment.

Echipa de cercetători a realizat o ''autostradă'' specială pentru furnici, cu două rute de diferite dimensiuni, între cuib şi o porţie mare de sirop dulce. În mod surprinzător, ruta cea mai strâmtă s-a aglomerat aproape imediat. Oamenii de ştiinţă au observat însă că furnicile care se întorceau către cuib pe ruta aglomerată, le ghidau imediat pe cele care abia atunci plecau, către cea de-a doua cale, mult mai liberă. De cealalată parte, furnicile care nu avuseseră probleme ''în trafic'' nu le-au redirecţionat pe cele care abia atunci plecau din cuib. Întrucât furnicile care veneau de pe drumul aglomerat le-au redirecţionat permanent pe cele care abia plecau, către ruta liberă, nu s-au produs deloc blocaje. ''Un principiu similar ar putea fi utilizat dacă maşinile ar comunica una cu alta'', a precizat Dr Helbing, de la Universitatea Tehnologică din Dresda, Germania.

Motiv foarte serios pentru ca noi, oamenii, sa ne revizuim drastic optica asupra comportamentului nostru si asupra viitorului lumii."

Motiv foarte serios pentru ca noi, oamenii, sa ne revizuim drastic optica asupra comportamentului nostru si asupra viitorului lumii."- Asa este!

[codana]

În prealabil postat de Eugen7

întrebări la care ştiinţa nu are încă un răspuns...

CUM DEVINE OM UN OVUL FERTILIZAT?

Ce se întâmplă din momentul în care peretele unui ovul este penetrat de un spermatozoid până în momentul în care o nouă fiinţă umană este formată, cu toate organele sale, funcţionând într-o armonie şi interdependenţă uluitoare, reprezintă un proces de o complexitate incredibilă pe care natura îl duce la bun sfârşit aproape de fiecare dată.

Cum se întâmplă acest lucru, care este mecanismul celular care face ca, deşi se porneşte de o singură celulă, să se ajungă la multiple tipuri de celule, cu roluri diferite, deşi toate au practic aceeaşi informaţie genetică este încă un mister.

Toate celulele dintr-un organism, oricât de complex, au la origine celulele nespecifice - generale - ale embrionului. Toate aceste celule nespecifice au acelaşi set de cromozomi, ce conţin informaţiile genetice pentru "construirea" întregului organism. Dar în procesul dezvoltării embrionului anumite gene sunt activate în anumite celule, pe când în alte celule sunt activate alte gene. Cele mai multe dintre gene sunt, în fapt, inactive pentru cea mai mare parte a timpului. Genele produc proteine. Fiecare tip de celulă (diferite acum prin genele declanşatoare specifice) produc tipuri diferite de proteine. În acest fel, apare o diferenţiere a celulelor. Celulele de acelaşi tip se strâng împreună pentru a forma organele.


În ultimii ani s-au făcut cercetări asidue în determinarea mecanismului ce specializează celulele. Maniera exactă în care are loc diferenţierea celulară şi mecanismul care declanşează activarea unor anumite gene rămân, deocamdată, nedesluşite.

Odată lămurit acest proces celular, ar fi posibilă, de exemplu, la pierderea unui picior, creşterea naturală a unuia nou. Unele animale au această posibilitate pentru unele părţi ale corpului. Medicina viitorului va putea face acest lucru, probabil, pentru oricare dintre organele omului.

io nu pot sa-ti raspund ca nu stiu,daaar,asteapta un chic, ca stiinta mai evolueaza un pic si vei avea raspunsul servit

[Eugen7]

În prealabil postat de codana

io nu pot sa-ti raspund ca nu stiu,daaar,asteapta un chic, ca stiinta mai evolueaza un pic si vei avea raspunsul servit

nu este imposibil bineinteles ca stiinta sa ofere un raspuns... dar nici nu este sigur ca va gasi unul, asa cum stiinta nu poate spune nimic nici despre cum a aparut prima celula vie si nici depsre ce a declansat (care este cauza) Big-bang ul...

Georges Leamitre marele om de stiinta si preot catolic este autorul Teoriei Big-bang-ului astazi acceptata in unanimitate de comunitatea stiintifica. Acum oamenii de stiinta cauta sa afle "cazua" Big-bang-ului... intrucat pentru creationisti ea este in afara univerului (implicit a spatiului si a timpului)... adica Dumnezeu.

Toate aceste lucruri nu micsoreaza ncidecum Taina lui Dumnezeu... dimpotriva noi crestinii ortodocsi ne minuam de creatia lui Dumnezeu la fiecare noua descoperie stiintifica (adevarata) ceea ce ne face sa ne minunam incomparabil mai mult de CEL CE A FACUT TOATE si sa il Adoram si mai mult... pe unicul Dumnezeu (Tatal, Fiul Si Sfantul Duh)!

"Cel ce a sădit urechea, oare, nu aude? Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveşte? " Psalmul 93,9

[Eugen7]

În prealabil postat de Scotianul

Salut Eugen.Ma bucur daca acel post a continut ceva interesant.Mai am unul.Va doresc o zi buna in continuare.

Motto: ,,Du-te, leneşule, la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte!"(Pildele lui Solomon 6:6),,Patru sunt animalele cele mai mici de pe pământ şi care sunt cele mai înţelepte: Furnicile, neam fără putere, care îşi agonisesc vara hrana lor"(Pildele lui Solomon 30:24-25)

,,Patru specii de furnici - cele mai multe, originare din America de Sud, iar restul, din Africa si India - alcatuiesc deja un veritabil imperiu întins pe multe mii de kilometri, singurele zone deocamdata neocupate fiind cele reci. Supercoloniile, cum le numesc specialistii, au o organizare sociala extrem de sofisticata si, pe de alta parte, organismul le permite sa reziste la cele mai grele conditii de viata. La concurenta cu alte nevertebrate, ele se dovedesc invincibile: paianjeni, scarabei, melci, fluturi dispar din calea lor. Indirect, grav afectate sunt si alte specii, precum anumite pasari insectivore, habitaturile unor specii de testoase, ale aligatorului de Mississippi, sopârle etc. Foarte interesant este ca între cuiburile diferite ale supercoloniilor nu exista agresivitate.

Oamenii de stiinta explica fenomentul printr-o posibila "purificare genetica", centrata pe modificari ale moleculelor de recunoastere olfactiva, asfel ca furnicile din colonii apropiate sa nu se lupte între ele. Finalitatea "interdictiei" ne pune pe gânduri: mai putine lupte înseamna mai multe furnici-lucratoare si o competitivitate sporita, în folosul speciei. Iar nu o data, cel ce pierde este omul însusi.

Marile extinctii ale speciilor animale, de la sfârsitul cretacicului, era glaciara, perioadele de încalzire puternica a globului - toate au fost parcurse cu bine de furnici, astfel ca vechimea lor, dovedita de numeroase fosile descoperite în locuri diferite de pe Pamânt, este estimata la circa 120 milioane de ani.Actualmente, numarul lor aproximativ se ridica la un miliard de miliarde de furnici repartizate în 12.000 de specii. Ele pot rezista la temperaturi de câteva grade sub 0s C, pâna la extreme opuse, de 55-60s C.

De altfel, în timp, în corpul unei furnici lucratoare s-a perfectionat o veritabila uzina chimica. Programele fabricate aici ajuta la schimbul mesajelor de recunoastere cu congenerii, la mobilizarea soldatilor, când colonia este amenintata, la unirea fortelor, în fata unei surse de hrana.Nici creierul, desi minuscul, nu reprezinta o masa neglijabila. Daca ne referim doar la rolul sau în orientarea spatiala, trebuie mentionata utilizarea "luminii polarizate" a Soarelui (furnica de desert) sau recunoasterea formelor vizuale (speciile din Amazonia).

Omul are toate motivele sa le invidieze pe furnici, daca nu pentru calitatile lor fizice, pentru organizarea sociala aproape perfecta, a imperiului lor. Unele specii folosesc pamânt si propria saliva, pentru construirea furnicarului, altele tes adaposturi din frunze, folosinde-se de o secretie larvara asemanatoare matasii. În unele colonii, o specializare aparte seamana bine cu soldatii-kamikaze. În orice moment, anumiti indivizi sunt gata sa... explodeze, raspândind asfel substantele toxice acumulate în corp, pentru a-i descuraja pe pradatori. La alte specii, s-au format asa-numitele "bomboane vii" - lucratori care acumuleaza secretiile zaharoase în abdomen, pentru a-si hrani congenerii în perioadele de foamete.

Furnicarul este o metropola în miniatura. Din el nu lipsesc camera regala, depozitul de grâne si cel cu prada constituita din alte insecte, camera oualor, a larvelor si a nimfelor, apoi cea a puilor, încaperea pentru iernat, solariul, acoperisul si, desigur, o retea de coridoare legate de intrarile în "oras". Impresionanta si vitala este legatura dintre colonie si regina. Daca într-un furnicar exista o singura suverana, o data cu zborul nuptial al acesteia, comunitatea se destrama. În cazul supercoloniilor, drama este însa exclusa, întrucât acolo exista mai multe regine. Este înca un exemplu clar de organizare perfecta, capabila sa asigure supravietuirea speciei si extinderea "stapânirii" ei asupra unei planete in miniatura.

Furnicile se deplasează în interiorul coloniei mult mai eficient decât oamenii în mediul urban, astfel că aceste creaturi nu au fost văzute niciodată stând la coadă pentru a se deplasa, susţin oamenii de ştiinţă.

Creierul unei furnici conţine aproximativ 250.000 de celule, cel mai mare număr, din lumea insectelor, susţine specialistul în inteligenţă colectivă, dr Dirk Helbing. Potrivit cercetătorului german, problema blocajelor din trafic, des întâlnită în marile oraşe din lume ar putea fi rezolvată, doar prin studierea comportamentului furnicilor. Talentul furnicilor pentru decongestionarea traficului aglomerat a fost dovedit prin intermediul unui experiment.

Echipa de cercetători a realizat o ''autostradă'' specială pentru furnici, cu două rute de diferite dimensiuni, între cuib şi o porţie mare de sirop dulce. În mod surprinzător, ruta cea mai strâmtă s-a aglomerat aproape imediat. Oamenii de ştiinţă au observat însă că furnicile care se întorceau către cuib pe ruta aglomerată, le ghidau imediat pe cele care abia atunci plecau, către cea de-a doua cale, mult mai liberă. De cealalată parte, furnicile care nu avuseseră probleme ''în trafic'' nu le-au redirecţionat pe cele care abia atunci plecau din cuib. Întrucât furnicile care veneau de pe drumul aglomerat le-au redirecţionat permanent pe cele care abia plecau, către ruta liberă, nu s-au produs deloc blocaje. ''Un principiu similar ar putea fi utilizat dacă maşinile ar comunica una cu alta'', a precizat Dr Helbing, de la Universitatea Tehnologică din Dresda, Germania.

Motiv foarte serios pentru ca noi, oamenii, sa ne revizuim drastic optica asupra comportamentului nostru si asupra viitorului lumii."

Multumesc. Ambele postari sunt foarte interesante caci ma ineamna (si cred ca nu sunt singurul) sa strig din adancul inimii precum psalmistul:
"Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. " Psalmul 103,25"

[codana]

În prealabil postat de Eugen7

nu este imposibil bineinteles ca stiinta sa ofere un raspuns... dar nici nu este sigur ca va gasi unul, asa cum stiinta nu poate spune nimic nici despre cum a aparut prima celula vie si nici depsre ce a declansat (care este cauza) Big-bang ul...

Georges Leamitre marele om de stiinta si preot catolic este autorul Teoriei Big-bang-ului astazi acceptata in unanimitate de comunitatea stiintifica. Acum oamenii de stiinta cauta sa afle "cazua" Big-bang-ului... intrucat pentru creationisti ea este in afara univerului (implicit a spatiului si a timpului)... adica Dumnezeu.

Toate aceste lucruri nu micsoreaza ncidecum Taina lui Dumnezeu... dimpotriva noi crestinii ortodocsi ne minuam de creatia lui Dumnezeu la fiecare noua descoperie stiintifica (adevarata) ceea ce ne face sa ne minunam incomparabil mai mult de CEL CE A FACUT TOATE si sa il Adoram si mai mult... pe unicul Dumnezeu (Tatal, Fiul Si Sfantul Duh)!

"Cel ce a sădit urechea, oare, nu aude? Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveşte? " Psalmul 93,9

eugen,cert ptr. mine este:dumnezeu exista,este alfa si omega, inceputul si sfarsitul.
dumnezeu este stiinta absoluta,restul sunt descoperirile sale ptr. oameni.
cu d-zeu suntem totul,fara,nu existam