|
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#11
|
||||
|
||||
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#12
|
||||
|
||||
Pacatele parintilor le ispasesc copiii
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#13
|
|||
|
|||
Citat:
|
#14
|
|||
|
|||
Din păcate, în materialele prezentate se află câteva interpretări speculative, dintre care mă silesc, în ciuda mâhnirii dar de dragul adevărului, să semnalez câteva:
"Gena dominantă este gena normală care formează organul și-i conduce funcțiunea în condiții normale iar gena recesivă este gena defectuoasă, a cărei funcțiune nu se manifestă. Gena care crește creierul, prin care se mijlocește funcțiunea inteligenței, e o genă dominantă, iar aceea care-l împiedică, și deci produce prostia, e o genă recesivă." "După textul Scripturii toată recesivitatea apare în părinți pe urma vreunui păcat." "Trăind prezența nevăzută a lui Hristos în noi, Acesta poate să scoată afară, prin mecanismul eredității, neghina recesivă și, în vremea străduinței celui din cauză, să facă să revină mulțime de gene recesive în gene dominante." Fraților, gena nu este o noțiune axiologică, nu primește calificativul de "bună" sau "rea", cu atât mai puțin de "păcătoasă" ori "virtuoasă". Pentru a înțelege ce înseamnă de fapt o genă dominantă și mai ales ce este gena recesivă, vă rog să rezervați câteva minute studiului într-un material oferit de geneticieni. http://ro.wikipedia.org/wiki/Dominan..._genetic%C4%83 Caractere normale Èi anormale dominante Èi recesive Caractere dominante ..............................................Cara ctere recesive Nas coroiat .............................................. Nas drept Nas roman(cu proieminenÈă la mijloc) .............................................. Nas drept Nas grecesc (alungit) ..............................................Nas drept Nas normal............................................ .. Nas cartofeliform Nas lat .............................................. Nas îngust Nas lung ..............................................Nas scurt sau mijlociu Rădăcina nasului îngustă, înaltă............................................ .. Rădăcina nasului joasă Èi lată Rădăcina nasului îngustă, înaltă ..............................................Rădă cina nasului joasă Èi lată Nări dilatate .............................................. Nări înguste Ochi drepÈi........................................... ... Ochi pieziÈi Ochi mari.............................................. Ochi mici Ochi negri............................................. .Ochi căprui Ochi gri ..............................................Ochi verzi Iris de culoare închisă........................................... ...Iris de culoare albastră Iris pigmentat......................................... .....Iris albinist Gene lungi ..............................................Gene scurte Pleoape mari .............................................. Pleoape mici Păr întunecat .............................................. Păr deschis Păr creț.............................................. Păr ondulat Păr negru ..............................................Păr blond Păr castaniu ..............................................Păr roșcat Păr castaniu.......................................... ....Păr blond Păr cărunt la 25 ani..............................................Păr cărunt apărut după 25 ani Șuviță albă de păr ..............................................Păru l de aceeași culoare Chelie timpurie ..............................................Abse nța cheliei Piele închisă la culoare........................................... ...Piele deschisă la culoare Statură joasă ..............................................Stat ură înaltă Dreptaci.......................................... ....Stângaci Cataractă (opacificarea cristalin) ..............................................În normă Auz normal............................................ ..Surditate Prezența migrenei ..............................................Abse nța migrenei Absența sindrom Parkinson ..............................................Prez ența sindrom Parkinson Dezvoltare normală .............................................. maladia Gay Sach (idioție amaurotică degenerescentă cerebro - vasculară) Absență fenilcetonurie.................................... ..........Prezență fenilcetonurie Dacă ar fi să valorizăm (cum se face în materialul comentat) datele genetice oferite de acest tabel, ar reieși așa: - migrena, cataracta, încărunțirea prematură și șuvița albă de păr sunt ... bune, virtuoase etc. Că doar sunt date de genele dominante! Iar absența migrenei și părul bogat sunt rele, deoarece sunt date de genele recesive! Ei bine, rezerv pentru final constatarea că ochii albaștri au culoarea dată de genele recesive. Apăi, oameni buni, Părintele Arsenie Boca, Părintele Sofronie, Părintele Iosif Isihastul și, dintre sfinții deja canonizați Sfântul Serafim de Sarov - au avut gene rele, păcătoase, tocmai pentru ochi?... Last edited by Ioan_Cezar; 25.08.2014 at 02:10:49. |
#15
|
||||
|
||||
Citat:
Citat:
Citat:
Omul din punct de vedere duhovnicesc este privit în întregul său: trup și suflet. Pentru ca un om să sporească duhovnicește în bune condiții, are nevoie de o deplină sănătate atât a sufletului cât și a trupului. Sufletul nu se poate sfinți în afară de trup, fiindcă trupul este templu al Duhului Sfânt. Moaștele sfinților sunt o dovadă clară a faptului că trupul participă la viața duhovnicească. Sf. Apostol Pavel spune în epistola sa către Tesaloniceni: "Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească pe voi desăvârșit, și întreg duhul vostru, și sufletul, și trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos" (1 Tesaloniceni 5:23) Termeni de specialitate ca ADN, ARN șamd. n-au prea mare relevanță, fiindcă nu depășesc cadrul limitat în care sunt ultilizați. Ar fi putut exista oricare alte denumiri in locul lor. Adam nu a terminat să numească tot ceea ce Dumnezeu a lăsat în creație și de aceea această sarcină a rămas pentru omul zilelor noastre, care este de-a dreptul robit patimilor și mult mai îndepărtat de Dumnezeu prin păcatele sale, spre deosebire de Adam. Astfel de oameni nu sunt în stare să numească inspirat cele lăsate de Dumnezeu și nici să facă știință inspirați de Dumnezeu, deși, ei se laudă că unul este mai deștept decât altul, dar sunt incapabili să rezolve o sumedenie de probleme arzătoare ale umanității! ÎPS Hierotheos Vlachos spune că marii Părinți ai Bisericii au avut o experiență personală a lui Dumnezeu, au ajuns la îndumnezeire, dar au avut și daruri intelectuale însemnate, fiind înzestrați cu "capacitate intelectuală" și cunoscând, de asemenea, cultura epocii lor. Astfel, au fost capabili să exprime această experiență... Last edited by tot-Laurentiu; 25.08.2014 at 03:25:52. |
#16
|
|||
|
|||
Laurențiu, frate, nu te mâhni dacă îți spun că văd bine râvna ta bună. Nu te laud, ci constat pentru că e lesne de constatat. Așadar, îmi e greu să intervin critic ici și colo, pe unde cred cu tărie că ar fi nevoie de o observație critică (constructivă). Îmi e greu întrucât îmi pare că inima ta arde pentru adevăr, pentru Hristos. Sau, cel puțin, așa se vede din unghiul meu.
Întâmpin însă o problemă: nu pot să stau nepăsător când văd cum se strecoară anumite idei - hai să le spun - curioase. În special când se speculează în domenii caracterizate, prin însăși natura lor, de efortul constant către precizie și exactitate (cum e cazul științelor exacte). Noi vorbim în viața duhovnicească despre acrivie. Nu facem concesii, de pildă, învățăturii de credință întrucât cunoaștem sau avem încredere în cei ce cunosc că orice alterare a învățăturii de credință aduce cu timpul și căderi în trăirea duhovnicească, în rugăciune etc. Similar, nici în sfera cunoștințelor științifice nu e permis să faci interpretări speculative, să fantazezi fără acoperire, doar pentru că ți-ar plăcea să întărești o idee sau alta... Făcînd astfel nu ajungi decât în mrejele neadevărului, al înșelării. Cât despre raportul dintre sănătatea trupească și propensiunea duhovnicească, eu unul sunt foarte rezervat. Nu de puține ori întâlnim oameni morți sufletește (inutil să negăm evidența, întrucât cel dedat beției simțurilor, de exemplu, nu e altcumva decât mort duhovnicește sau rablagit rău, sărmanul) dar sănătoși tun, cel puțin după cum arată și după rapoartele medicale din ultimii ani. Și invers, nu puțini oameni sporiți duhovnicește au avut ani buni sau chiar toată viața un organism șubred, fiind chinuiți de multe boli grele. Uite câteva exemple la repezeală: Apostolul Pavel, care își deplângea și totodată lăuda "ghimpele" dat lui de Hristos; Sfântul Ioan Gură de Aur, chinuit de un ulcer cumplit; mai aproape de noi Părinții aghioriți, drag fiindu-mi să-i amintesc mereu pe Părintele Sofronie (mult suferind), Gheron Iosif, Părintele Paisie etc. Oameniii aceștia au suferit mulți ani de boli diverse, iar la urmă au traversat experiența cumplită a cancerului. Sunt atâtea mărturii despre toate acestea, inclusiv de la medicii care i-au îngrijit. Deci lucrurile nu sunt chiar așa, cum să spun, mecanicist legate, liniar, simplist... Îmi pare uneori că, dimpotrivă, tocmai în corpuri șubrede se leagă mai bine și prinde putere duhul rugăciunii, duhul sfințeniei...Ceea ce nu însemană deloc că pledez, Doamne ferește, pentru boală ori suferință. Ci mai degrabă că eu cred într-o relativă autonomie a vieții duhovnicești față de sănătatea fizică. Adică sănătatea fizică nu este o condiție obligatorie pentru sporirea duhovnicească. Iar aceasta din urmă nu e tributară genelor, ci aprinderii de către Duhul Sfânt a dragostei de Dumnezeu în om, aprindere căreia omul îi răspunde prin cuget curat și inimă nerisipită, prin credincioșie, în ciuda stării de boală ori sănătate determinată, deseori, genetic. Nu în genetică să căutăm taina genealogiei credinței, nu în genetica genelor și cromozomilor. Ci în Genetica Duhovnicească, aceea fără cromozomi și gene sau care, mai bine spus, are ca material genetic pilda înaintașilor, viața lor cuvioasă, admirabilă. Așa cred, să mă ierți de opinie. Last edited by Ioan_Cezar; 25.08.2014 at 03:44:37. |
#17
|
|||
|
|||
Am avut simțământul, nu știu de ce, în timp ce citeam materialele oferite pe topic, că Părinții și teologii noștri apelează, să zic așa, la un mic truc binecuvântat.
Anume, cunoscînd bine cât de mult ținem noi oamenii, în mod firesc, la copiii noștri (că nu e om să nu-și iubească pruncii), au folosit acaeastă înclinație a noastră firească pentru a ne trezi și pe noi, însă în plan duhovnicesc. Pentru că, de fapt, care-i mesajul? Doar că s-a găsit o explicație pentru bolile ori vulnerabilitățile copiilor? Mă tem că acest mesaj e unul secundar. Accentul este pus, cred, pe calitatea vieții noastre de credință. A vieții noastre duhovnicești, lăuntrică și cu manifestări în relațiile cu aproapele. Toate aceste semnale de alarmă care arată spre copii au darul să trezească în noi (pe ocolite, prin folosirea chiar a înclinației noastre firești și chiar în ciuda ei) prospețimea râvnei duhovnicești. Pentru că noi, lumeștii, ne jenăm să părem cuiva râvnitori, în schimb avem permisiunea lumească să ne dăm de ceasul morții pentru copii... Nu-i așa? Ai văzut vreunul să jelească, să sufere câinește pentru că nu îi merge rugăciunea? Se plâng mulți de treburi ca acestea? Dar ia să poposim într-un taifas oarecare, ori poate chiar în tinda bisericii, și să vezi câte drame de familie, câte ofuri și oftaturi auzim, mai ales privind necazurile copiilor... Așa suntem majoritatea, noi cei cu copii și griji de familie. Din păcate, deși suntem dispuși să ne dăm viața oricînd pentru copiii noștri, pentru viața noastră duhovnicească nici măcar la o rărire a frecventării unei deprinderi păcătoase nu suntem dispuși să recurgem, deseori. La mine, cel puțin, acesta a fost impactul. Trezește-te, nerodule, că viața ta e în mare neregulă!... Am sesizat, mai ales din scrisorile cuvioșilor pentru oamenii din lume, că Părinții luptă din greu pentru ca noi să ieșim din sfera, mult mai mare decât bănuim, a grijilor noastre lumești. Ei îi zic duhovnicește, noi o tot răstălmăcim lumește... Ei ne trag către Cer, noi îi dăm cu grijile noastre pământești... Și ne mai plângem ba că nu avem rugăciune, ba că suntem mânioși ori posaci etc. Ca urmare, cred că orice sfat al unui Părinte legat de viața noastră de zi cu zi e bine să fie mereu gândit ca pe un mesaj cu miză duhovnicească, fie ea și implicită. Ne place să ne pese de alții, facem pe eroii pentru copii, pentru soț ori soție, dar să mai facem o metanie ori să sporim privegherea ne e mereu parcă o povară... Deci aceste articole despre transmiterea genetică a păcatului mie îmi par un deget care arată, dinspre Hristos, în primul rând spre duhul nostru căzut, cu intenția de a-l reanima, și abia apoi spre diverse explicații genetice secundare. Înțeleg că Părinții vor, cu orice prilej și cu orice mijloc, să ne facă mai responsabili pentru viața noastră duhovnicească. Dacă noi nu voim de bunăvoie, ei apelează, în disperare de cauză ca să spun așa, la pasiunile noastre firești. Doar, doar, o mai pica vreo lacrimă curată din ochiul cuiva... Că mare e negura patimilor care înlănțuiesc sufletul robit al omului! Toate cele bune, Doamne ajută! Last edited by Ioan_Cezar; 25.08.2014 at 04:26:27. |
#18
|
||||
|
||||
Citat:
Citat:
O să revin și cu alte completări pe subiectul topicului când o să am mai mult timp. Last edited by tot-Laurentiu; 25.08.2014 at 12:44:56. |
#19
|
|||
|
|||
Foarte bine, spor la lucru! Avem cu toții nevoie de unele lămuriri, de orice lămurire care ne ajută prin impactul ei să devenim mai responsabili în planul vieții de credință. Orice duce la o sporire în viața duhului nostru, în sensul pocăinței, e binevenit.
Doar să ai grijă să nu mai aduci perle cum că genele recesive sunt rele iar genele dominante sunt bune. Nu de alta, dar chiar dacă eu sau alt forumist care deținem cunoștințele de genetică ale unui bacalaureat cinstit ne vom abține (cu greu!) să intervenim, faptul că vei aburi mintea ta și a altora cu bazaconii nu va aduce nimănui nici un folos. Doamne ajută! P.S. Și te rog să îți reamintești că în căutarea adevărului argumentul autorității e cel mai prost. Iar dacă totuși insiști, ia măcar aminte că o autoritate duhovnicească nu e decât arareori o autoritate în științele profane. Știința Duhului e diferită de știința oamenilor, ca urmare oamenii duhovnicești nu sunt repere în cadrul argumentării științifice ci doar în cadrul dezbaterii duhovnicești. Dar dacă un om e totuși savant în vreo știință a lumii, atunci când vine între confrați pentru o dezbatere științifică el respectă cadrul conceptual al confraților și nu îl stâlcește după ureche. Că Duhul desăvârșește omul, nu îl tâmpește. Last edited by Ioan_Cezar; 26.08.2014 at 13:27:42. |
#20
|
||||
|
||||
Pocăința părinților
În orașul Surgur trăia o femeie tânără, pe nume Natalia, care avea 31 de ani. Natalia era căsătorită de 8 ani, dar nu avea copii. Colega ei de serviciu, Nadejda Grigorievna, a sfătuit-o să citească o carte despre Fericita Matrona din Moscova și să solicite mijlocirea acestei rugătoare la Dumnezeu. Natalia a citit cartea în trei ore. În sufletul ei a început atunci lucrarea nevăzută. Sub impresiile lăsate de cele citite, Natalia a lăsat cartea deoparte și a adormit.
A visat că se află într-un spital, în fața unei camere, unde era scris cu litere mari "Avorturi". Acolo tot timpul intrau și ieșeau femei. Doi bărbați au încercat să o conducă și pe Natalia. "Mi se părea că sunt însărcinată, povestea Natalia, am început să țip și să plâng, deoarece nu voiam să avortez. Voiam să nasc." Femeia s-a trezit din cauza propriului țipăt, iar perna îi era udă de lacrimi. Dimineața i-a povestit colegei sale cele visate. Aceea i-a spus că nu poate explica exact ce înseamnă visul, dar presupune că nu este întâmplător. Visul era asemănător cu o descoperire trimisă de Sus, la rugăciunile Fericitei Matrona. "Poate că, a explicat ea, ți s-a arătat că avorturile puteau fi făcute de altcineva din familia ta și de aceea Domnul nu îți dă prunci." Natalia a întrebat dacă e posibil ca acest lucru să se întâmple din cauza mamei sale, iar Nadejda i-a răspuns că nu este exclus și că aceea ar trebui să meargă la biserică și să se pocăiască. După ce s-a întors de la serviciu, Natalia a sunat-o pe mama ei și i-a relatat problema: "Mamă, nu am copii pentru că tu ai făcut avorturi. Mergi la biserică și te pocăiește!" Mama a răspuns că acest lucru nu este adevărat și că nu va merge la biserică, fiindcă nu are de ce să se pocăiască. În dimineața următoare Natalia a mers la lucru încruntată și i-a spus colegei despre convorbirea cu mama ei. Nadejda a liniștit-o, sfătuind-o să nu se supere și să o roage pe Fericita Matrona pentru ajutor în înțelepțirea mamei. Timpul trecea... Natalia citea acatistul și o ruga pe maica Matrona cu cuvinte proprii. La un moment dat a sunat-o mama ei și i-a spus că a mers la Biserică și că s-a pocăit în fața Domnului Iisus Hristos. Curând după aceea, Natalia a rămas însărcinată, iar pe 15 iunie 2000 a născut un fiu... Într-adevăr pocăința părinților poate vindeca bolile și ușura soarta copiilor. Nu trebuie însă să cerem cuiva să se pocăiască pentru greșeli și să-și recunoască vinovăția. Pocăința nu vine cu sila. De aceea, este bine să-i ajutăm pe vârstnici să-și recunoască greșelile. Acest lucru trebuie făcut însă cu mult tact, fără amenințări sau șantajări. Conform avertismentului evanghelic: "Nu judecați ca să nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura" (Matei 7, 1-2). Reproșându-i aproapelui vreun păcat, riscăm să cădem în același păcat și atunci ni se va potrivi zicala "Cel care trage în trecutul său cu arma va fi ochit de viitor cu tunul.". Și atunci nu noi, ci copiii noștri ne vor cere socoteală. Oare nu de aceea Apostolul Pavel spune: Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos (Gal. 6, 2)? La rândul lor, părinții nu trebuie să dispere și să se chinuiască din cauza vieții nepăsătoare sau a bolilor incurabile a propriilor copii ajunși la maturitate. Mângâind în scrisoare o mamă, îndurerată de necredința fiului ei, Sf. Ambrozie de la Optina spunea; "Sunteți conștientă că aveți o mare parte din vină, fiindcă nu ați reușit să educați copilul așa cum trebuie. Învinovățirea de sine este folositoare, dar recunoscând propria vină trebuie să ne smerim și să ne pocăim, nu să ne indignăm sau să disperăm. Nu trebuie nici să vă chinuiți cu gândul că sunteți singura vinovată de situația actuală a fiului. Acest lucru nu este adevărat. Orice om are darul libertății și trebuie să răspundă pentru faptele sale în fața lui Dumnezeu." Pe lângă aceasta, nu orice boală este produsă de păcatele neamului. Apostolul Ioan Teologul relatează că Hristos, ieșind dintr-o biserică de la Ierusalim, a văzut un om orb din naștere. Și ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învățătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca se arate în el lucrările lui Dumnezeu (Ioan 9, 1-3). Providența dumnezeiască a folosit această boală pentru a atinge un scop bun: Și a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi (Ioan 9, 39). Prin minunea vindecării sale, omul orb din naștere a dat slavă lui Dumnezeu. L-a cunoscut pe Fiul Întrupat și a dorit să-I urmeze. Oamenii îi învinovățesc greșit pe părinți lor pentru toate nenorocirile care li se întâmplă, mărturisesc mincinos, chiar dacă nu sunt conștienți de aceasta și mută vina "de pe capul bolnav pe cel sănătos ". A venit odată la Părintele Paisie Aghioritul un tânăr bolnav psihic care spunea că vina pentru boala sa este a părinților și că are o "sensibilitate moștenită". "Despre ce fel de moștenire îmi vorbești? l-a întrebat ascetul athonit. Ai nevoie în primul rând de odihna, să-ți termini studiile, să mergi la armată, după care să te angajezi." Nenorocitul a ascultat sfatul bătrânului și și-a descoperit calea. Astfel se găsesc oamenii pe ei înșiși, era convins părintele Paisie. (Enigmele eredității / Konstantin V. Zorin) Last edited by tot-Laurentiu; 26.08.2014 at 19:59:50. |
|