Iadul este...veșnic?

[Ghemot]

Buna ziua!
Am și eu o întrebare/nelămurire cu privire la doctrina ortodoxă despre iad; sau mai bine zis despre veșnicia lui, adică dacă doctrina Bisericii Ortodoxe despre iad îl poate încadra pe acesta într-un timp sau o perioada cronologică.
Din ceea ce știu eu, atât iadul cât și raiul sunt prezentate(de doctrina Bisericii Ortodoxe) ca timpuri veșnice, sau ca perioade care depășesc ceea ce noi numim timp.
Am formulat această întrebare pornind de la un text, dintr-o carte a unui teolog creștin (din câte știu a fost ortodox - http://www.crestinortodox.ro/parinti...mov-87805.html) Paul Evdokimov, care, în cartea sa „Femeia și mântuirea lumii” (Editura Christiana, București, 2004, pagina 150) face o afirmație despre subiectul mai sus amintit, care pe mine personal m-a pus în nelămurire (neconformitate cu învățătura Bisericii Ortodoxe).
Textul este următorul: „Concepția obișnuită despre suferințele veșnice nu este decât o părere școlărească, o teologie simplistă (de natură penitențială), care neglijează profunzimea textelor ca Evanghelia de la Ioan 3,17 și 12,47. Ne putem închipui că, alături de veșnicia Împărăției lui Dumnezeu, El o pregătește pe aceea a iadului, ceea ce într-un anume sens ar fi un eșec al planului divin, o biruință, chiar parțială, a răului? Or, Sfântul Apostol Pavel (1Cor.15,55), pare a afirma contrariul. Dacă Sfântul Augustin reproba un anume fel de „milă”, aceasta era ca o împotrivire la libertinism și la sentimentalism; dar, pe de altă parte, argumentul pedagogic al fricii nu mai acțio-nează(textul original) astăzi, ci riscă să apropie creștinismul de Islam. Cutremurarea dinaintea lucrurilor sfinte salvează lumea de sărbezeala ei, dar iubirea desăvârșită alungă frica (1 In.4,18).”
Este clar, sau cel puțin așa am înțeles eu (îmi cer iertare dacă greșesc), că aceasta este o atitudine care contravine doctrinei ortodoxe cu privire la veșnicia iadului.
Cer smerit și respectuos opiniile celor mai în măsură cu privire la acestă chestiune.
Mulțumesc anticipat!

[AlinB]

Dpdv ortodox apocatastaza este o erezie.

[cezar_ioan]

Dacă îi zice "focul veşnic", presupun că e doar niţel trecător. Nu mult, ci doar un pic.
Am auzit de la un savant, că în plasmă timpul trece altfel... La limită, se opreşte, se pulverizează, dispare - ars de foc. Astfel, focul rămas fără timp ... devine veşnic.

[Mihailc]

În prealabil postat de AlinB

Dpdv ortodox apocatastaza este o erezie.

Dpdv ortodox, apocatastaza în versiunea criptognostică atribuită lui Origen este eretică.
Însă Biserica nu respinge termenul în sine, pe care-l inserează corect într-o ţesătură semantică perfect validă dogmatic. Există foarte multe exemple în acest sens, unul din acestea fiind celebrele "Răspunsuri către Talasie" ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, traduse de către părintele Stăniloae şi publicate în volumul III al Filocaliei româneşti:

„ Trei restaurări ( apocatastaze ) cunoaşte Biserica. Una e a fiecăruia în parte, potrivit cu raţiunea virtuţii : prin aceasta se restaurează cel ce a împlinit în sine raţiunea virtuţii. A doua e aceea a firii întregi la înviere : este restaurarea întru nestricăciune şi nemurire. Iar a treia, de care şi vorbeşte mai mult în cuvintele sale Grigorie al Nyssei, este restaurarea puterilor sufleteşti căzute prin păcat în starea în care au fost zidite.”

O insuficientă informare asupra contextului în care s-a desfăşurat Sinodul de la Constantinopol din 553 ar lăsa se înţeleagă că Părinţii sinodului respectiv ar fi apărat atunci în primul rând veşnicia iadului, a chinurilor nesfârşite, ca nişte neînduraţi "apologeţi ai gheenei" (cum a caracterizat părintele Gorges Florovski postura greşită în care i-a perceput, ignorant, o mare parte a posterităţii). În realitate, ei au apărat nişte realităţi-cheie ale creştinismului apostolic, şi anume deplina libertatea a persoanei în alegerea comuniunii cu Domnul, iubirea ca liant sine qua non al acestei comuniuni, devenirea/creşterea spirituală ca înaintare concretă, existenţială, în aprofundarea relaţiei cu Dumnezeu, şi, nu în ultimul rând, demnitatea trupului în forma restaurată/eshatologică a făpturii omului.
Concluziile Sinodului de la Constantinopol loveşte şi astăzi puternic în numeroşii susţinători ai teoriei platonismului popular de tipul "mântuirii sufletului" printre altele, prin dispreţuirea trupului şi "combaterea" lui de pe poziţii pseudoascetice.

Evanghelia Duminicii Infricosatei Judecati: "Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine.

Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut.

Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa minanc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit? El insa le va raspunde zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica."

Mai multe despre acest subiect ne spune
Sfantul Nicolae Velimirovici: http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ati-87590.html

DESPRE VESNICIA CHINURILOR IADULUI



,,INVATACELUL: Am auzit pe unii crestini spunand ca iadul nu poate fi vesnic, caci aceasta vesnicie ar contrazice bunatatea lud Dumnezeu.
PREOTUL: Noi stim cu buna intemeiere, din marturiile Sfintei Scripturi, ca muncile iadului pentru pacatosi vor fi vesnice. Iata ce zice Sfanta Evanghelie in aceasta privinta: "Atunci (la Judecata de apoi) va zice (Imparatul) si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui" (Matei, 25, 41). Apoi, in continuare, aratand rezultatul Judecatii de apoi, zice: "Si vor merge acestia (pacatosii) la osanda vesnica, iar dreptii, la viata vesnica" (Matei, 25, 46). De asemenea, Mantuitorul, voind sa defineasca vesnicia chinurilor iadului, le-a numit "...gheena, focul cel nestins, unde viermele nu moare si focul nu se stinge" (Marcu, 9, 43-48). Si in alt loc Mantuitorul, referindu-Se tot la vesnicia chinurilor iadului, a zis: "Iar daca mana ta sau piciorul tau te sminteste, taie-l si arunca-l de la tine, caci este mai bine pentru tine sa intri in viata ciung si schiop, decat, avand amandoua mainile si amandoua picioarele, sa fii aruncat in focul cel vesnic" (Matei, 18, 8). Marele prooroc Isaia, adeverind realitatea vesniciei focurilor iadului, a spus urmatoarele: "Si cand vor iesi, vor vedea trupurile moarte ale celor ce s-au razvratit impotriva Mea, caci viermele lor nu va muri si focul lor nu se va stinge. Si ei vor fi pentru toata faptura priveliste de groaza" (Isaia, 66, 24). Iar Daniel proorocul zice, aratand acelasi lucru: "Si multi dintre cei ce dorm in tarana pamantului se vor scula, unii la viata vesnica, iar altii spre ocara si osanda vesnica" (Dan., 12, 2). Cuvantul "multi" inseamna aici "toti", fiind vorba de "multi" in inteles de multime a mortilor care vor invia.

INVATACELUL: Unii spun ca nu se poate ca chinurile iadului sa fie vesnice, de vreme ce citim in Sfanta Scriptura: "Vrajmasul cel din urma oare va fi nimicit este moartea" (I Cor., 15, 26). De aici ar rezulta ca moartea - adica iadul - nu va fi. Deci, ceea ce se numeste iad sau moartea cea vesnica nu va fi altceva decat o distrugere sau o nimicire a celor pacatosi, spre a nu fi in veci (Apoc., 20, 9). Iadul propriu-zis nu ar fi altceva decat ebraicul "seol" (groapa de mormant) sau grecescul "hades" (infern, adica loc subteran, locuinta celor morti). Iar expresia "foc" sau "chin" vesnic nu ar insemna ceva fara sfarsit, ci numai o moarte, o aruncare in pamant. Caci omul nu are suflet nemuritor si de aceea moartea insemneaza numai intoarcerea in pamant.


PREOTUL: Daca ar fi dupa aceasta intelegere, atunci nici Judecata de apoi nu ar trebui sa mai fie, nemaiavand nici un rost. Noi insa stim, atat din dumnezeiasca Scriptura, cat si de la sfintii parinti si dascali ai Bisericii lui Hristos, ca Judecata cea de apoi urmeaza a se face, mai ales pentru patru lucruri:

1) ca sa arate dreptatea lui Dumnezeu; 2) ca sa arate nedreptatile oamenilor; 3) ca sa fie rasplatite faptele cele bune ale celor drepti; 4) ca sa fie pedepsite cu chinuri vesnice pacatele celor rai (Rom., 2, 5; II Petru, 3, 7; Iov, 34, 11 , Ps. 61, 11; 95, 13; Pilde, 24, 12; Ecl., 11, 9; 12, 14; Ier., 17, 10; Matei, 16, 27; 13, 43; 25, 46; Isaia, 13, 11 s.a.).

Daca omul nu este decat "pamant", fara suflet, muritor, cum se face totusi ca unii vor invia? Si cum se face ca Mantuitorul ne invata sa pretuim sufletul mai mult decat trupul si, de asemenea, sa nu cautam spre cele ale trupului, ci spre cele ale sufletului, ca unele care sunt - ca si sufletul - netrecatoare? Ti-am dat explicatii mai pe larg la capitolul despre cinstirea sfintilor. Mantuitorul ne invata ca sufletul nostru este mai scump decat toata lumea (Matei, 16, 26; Marcu, 8, 36) si ca este nemuritor (Matei, 22, 31; Marcu, 9, 4 s.a.). Mantuitorul Hristos ne spune ca iadul este un loc de chin vesnic (Matei, 18, 8; Marcu, 9, 45; Luca, 16, 23-28; Apoc., 14, 10-11; 20, 10). Dumnezeiasca Scriptura ne arata ca in iad sufera trupul si sufletul chinuri vesnice (Deut., 21, 21; Marcu, 9, 43; Rom., 2, 9) si ca va exista o osanda vesnica (Matei, 5, 22; 25, 46; Marcu, 3, 29; II Tes., 1, 9, Apoc., 14, 11; 20, 10; Isaia, 66, 24; 10, 26-27 s.a.).


INVATACELUL: Mai este o parere, foarte veche, ca Dumnezeu este atotbun, ca iubirea Lui este nemarginita fata de oameni si de aceea este cu neputinta sa pedepseasca pe oameni cu chinuri vesnice. El le este tuturor Tata, si ce fel de Tata ar fi, daca si-ar pedepsi fiii neascultatori cu pedepse vesnice? Oare un tata nu este intotdeauna iertator fata de fiii lui ? Cu atat mai mult Dumnezeu, Tatal nostru, va fi iertator fata de noi.

PREOTUL: Intr-adevar, Dumnezeu este iertator si indelung rabdator fata de cei ce gresesc asupra noastra numai in viata aceasta, fiindca numai acum este timpul nostru de indreptare, iar dobandirea iertarii din partea Lui depinde de pocainta noastra, in viata de dincolo insa, noi nu ne mai putem pocai (Ioan, 9, 4), deoarece acolo Dumnezeu nu ne mai judeca dupa atotputernicia si iubirea Sa, ci dupa dreptatea Sa, rasplatind fiecaruia dupa faptele sale (Int. Sir., 16, 16; Matei, 25, 35; 10, 41 s.a.). Daca Dumnezeu ar fi iertat toate pacatele oamenilor fara dreptate, atunci ce rost ar mai fi avut ca El sa ne infricoseze necontenit cu grozavia chinurilor celor vesnice, daca ele nu ar exista? Cum ar fi cu putinta, oare, ca Dumnezeu sa ne minta pe noi, in loc de a ne spune adevarat ?


INVATACELUL: Totusi, cum se poate ca, pentru niste pacate savarsite in viata trecatoare, de aici, sa primeasca cineva pedeapsa netrecatoare? Aceasta pedeapsa trebuie sa fie, si sub raportul durabilitatii, in proportie cu pacatul; un pacat trecator nu poate fi pedepsit cu o pedeapsa eterna, caci aceasta ar constitui o judecata nedreapta din partea lui Dumnezeu, Care se numeste drept si atotbun.

PREOTUL: In cazul acesta, nici fericirea dreptilor nu ar trebui sa fie vesnica, fiindca aceeasi proportie exista intre aceasta fericire si faptele de vrednicie pe care ea le rasplateste. Sau poate ai vrea ca rasplata si fericirea dreptilor sa tina o vesnicie, iar munca si osanda celor rai sa fie vremelnice? Dumnezeu da fericire vesnica pentru faptele cele bune facute de cei drepti vremelnic, pe acest pamant, dar fiind Dumnezeu drept, pedepseste tot vesnic pe cei pacatosi ce au pacatuit vremelnic. Pentru ce? Pentru ca urmarile pacatului neispasit in viata de aici, prin pocainta corespunzatoare, raman vesnic nesterse inaintea lui Dumnezeu; pentru ca si fata lui Dumnezeu - pe care o defaimam noi facand pacate cu voie libera - nu are sfarsit intru slava, putere, dreptate si intru toata desavarsirea insusirilor Sale. De aceea chinul pentru pacate nu are sfarsit.

Nu ai vazut sau nu ai auzit atat ea cazuri intamplate chiar in viata de aici, cand cineva, pentru pacatele facute intr-o clipa sau intr-un minut, primeste osanda pe ani indelungati sau chiar pe viata, pana la moarte? Caci nu durata de timp in care s-a savarsit greseala este hotaratoare in stabilirea pedepsei, ci gravitatea ei si intentia. Unul, cu o arma automata, secera sute de oameni intr-un minut, dar daca a facut atat ea ucideri nedrepte in acest timp, pentru fapta sa nu va fi pedepsit numai un minut. Trebuie stiut ca cel ce moare in pacate grele moare indepartat de Dumnezeu, iar in viata de dincolo nu se mai poate indrepta (Ioan, 9, 4); acolo pacatele lui raman vesnice si de aceea si chinul lui urmeaza sa fie vesnic.


INVATACELUL: Mai sunt si alte marturii in Sfanta Scriptura despre vesnicia chinurilor iadului ?

PREOTUL: Sunt destule. Daca vrei sa le cunosti, citeste in Sfanta Scriptura la aceste locuri: Matei, 18, 8; 23, 33; 25, 41-46; Marcu, 9, 44; 3, 29; Luca, 3, 17; II Tes., 1,9; Evrei, 10, 27; Apoc., 14, 11, 20, 10; Isaia, 33, 14; 66, 24; Dan., 12, 2 s.a"
Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/carti-o...lui-79928.html

[windorin]

În prealabil postat de Ghemot

Este clar, sau cel puțin așa am înțeles eu (îmi cer iertare dacă greșesc), că aceasta este o atitudine care contravine doctrinei ortodoxe cu privire la veșnicia iadului.

Paul Evdochimov, indiferent de maretia lui, poate gresi. [/b]Nici un om nu este infailibil, nici chiar sfintii.
Unii dintre cei mai mari teologi ai lumii (ex: Fericitul Augustin) au ajuns sa creada gresit despre cate o anumita dogma.
Cauza unora: mandria, care ii urmareste pe cei cu multa stiinta.

Scrierile lui Paul Evdochimov m'au folosit mult. Mai ales cele privind familia si "monahismul interiorizat".
Trebuie vazuta toata invatatura lui Paul Evdochimov despre iad, pentru a intelege ce a vrut sa spuna cu acele randuri.

Sfantul Apostol Pavel spune (Galateni 1, 8-9):
"Dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema!
Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit - să fie anatema!"

Iadul este vesnic. Ne'o spune Iisus Hristos. Ne'o spun toti sfintii.

[Demetrius]

În prealabil postat de Mihailc

...
Concluziile Sinodului de la Constantinopol loveşte şi astăzi puternic în numeroşii susţinători ai teoriei platonismului popular de tipul "mântuirii sufletului" printre altele, prin dispreţuirea trupului şi "combaterea" lui de pe poziţii pseudoascetice.

Dar prin combaterea trupului de pe poziții ascetice(fără ghilimele și pseudo), cum foarte bine sugerează postul sau înfrânarea, exact asta urmărește: mântuirea sufletului(fără ghilimele, după cum se vede).

11. Iubiţilor, vă îndemn ca pe nişte străini ce sunteţi şi călători aici pe pământ, să vă feriţi de poftele cele trupeşti care se războiesc împotriva sufletului.(1Petru2,11)

Nu-mi vine a crede că Sinodul n-a luat în discuție aceste versete; sau poate că ghilimele și pseudo nu vin de la Constantinopol.

[Mihailc]

În prealabil postat de Demetrius

Dar prin combaterea trupului de pe poziții ascetice(fără ghilimele și pseudo), cum foarte bine sugerează postul sau înfrânarea, exact asta urmărește: mântuirea sufletului(fără ghilimele, după cum se vede).

11. Iubiţilor, vă îndemn ca pe nişte străini ce sunteţi şi călători aici pe pământ, să vă feriţi de poftele cele trupeşti care se războiesc împotriva sufletului.(1Petru2,11)

Nu-mi vine a crede că Sinodul n-a luat în discuție aceste versete; sau poate că ghilimele și pseudo nu vin de la Constantinopol.

Postul şi înfrânarea nu vizează doar trupul şi nu urmăreşte nicidecum combaterea lui cu dispreţ platonic. Biserica a respins dintotdeauna extrema aceasta hiperspiritualistă, exacerbată în vechime mai ales de mediile gnostice şi neoplatonice înfiltrate în creştinism.
Adevărata asceză urmăreşte refacerea unităţii persoanei umane şi depăşirea dihotomiei suflet-trup. În Crez n-ai să găseşti nicăieri "aştept mântuirea sufletului", ci "aştept învierea morţilor" (în orginal - "anastasis tou sarkos" adică "învierea trupului/ cărnii").
Sigur că trupul are pofte, numite în literatura ascetică şi "patimi", însă nici sufletul nu e scutit de ele. Ba mai mult, regina patimilor este considerată mândria care poate îmbolnăvi, o spun Părinţii Bisericii, chiar şi persoana care a biruit, iniţial, poftele trupului.

[Demetrius]

În prealabil postat de Mihailc

... În Crez n-ai să găseşti nicăieri "aştept mântuirea sufletului", ci "aştept învierea morţilor" (în orginal - "anastasis tou sarkos" adică "învierea trupului/ cărnii")...

Oare? De ce nu continui? ”Viața veacului ce va să fie”(viața veșnică) oare ce-o fi dacă nu mântuirea sufletului?

”...Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin!”