|
#151
|
|||
|
|||
Citat:
|
#152
|
|||
|
|||
Observ o eroare de interpretare la dumneavoastră.
Vă agățați de sintagma și de ideea că ar pretinde catolicii că "Petru a fost mai mare". Nu pretinde nimeni că Petru a fost mai mare, mai bun, mai deștept sau mai frumos decât ceilalți apostoli, la fel cum nu pretindem, de exemplu, că episcopul nostru este "mai mare" decât noi. Episcopul s-ar putea să fie mai mare păcătos decât mine. Ceea ce este "mai mare" este funcția pe care o are episcopul meu, în cadrul Bisericii. Pentru că, ne convine nu ne convine, Biserica a fost lăsată de către Mântuitor ca o instituție organizată, cu o anumită ierarhie. Ierarhia este în primul rând valorică, iar din acest punct de vedere treburile stau clar: Mai mare, mai sfânt, mai bun este Dumnezeu, iar noi ăștialalți, fie că ne cheamă Petru sau Gicu, suntem niște viermi în comparație cu El, și merităm să ne mânce talpa iadului pentru păcatele noastre. Toți ne-am lepădat, măcar o dată în viață, de Regele Universului. Dar mai există și ierarhia funcțională: pe unul l-a pus Dumnezeu în Biserică să fie preot, și i-a dat Duh Sfânt să prefacă pâinea în Trupul Lui și să mijlocească iertarea păcatelor; pe altul, chiar dacă e un păcătos, l-a pus să păstorească dieceza sau eparhia. Despre omul Gică pot spune că e păcătos, că l-am văzut ieri beat la birt cum juca șeptică; dar pe episcopul Gică, chiar dacă e unul și același, trebuie să-l respect, că a fost rânduit prin punerea mâinilor și are grad mai mare și Duh Sfânt, oricât ar fi omul de bețiv. E mai mare ca mine în Biserică. În exact același mod, Simon, mare păcătos - o spune chiar el, și i-o spune și Mântuitorul, este rânduit de Cristos într-un grad - de episcop, și într-o funcție - pontif -în Biserică, iar la urmașii lui trebuie recunoscut și respectat în primul rând gradul și funcția. Dacă, uneori, se mai învrednicesc și de sfințenie, nu putem decât să-i mulțumim lui Dumnezeu. Mulțumim lui Dumnezeu, cu osebire, dacă avem preoți sfinți, dar în primul rând mulțumim pentru că avem preoți. |
#153
|
|||
|
|||
la ce fel de bine va referiti?
puteti da exemplu de o comunitate de oameni care exista fara o structura conducatoare? aceasta afirmatie contine implicit o afirmatie falsa: ca Papa ar fi eretic
__________________
catolica |
#154
|
|||
|
|||
Citat:
Citat:
|
#155
|
|||
|
|||
Citat:
|
#156
|
||||
|
||||
Conform Scripturilor, HRISTOS „este Capul Bisericii" (Efeseni 5:23) nu papa!
Iacov și Ioan au venit odată la Iisus, cerându-I ca unul dintre ei să stea la dreapta Sa și celălalt la stânga Sa în Împărăție. (În regatele răsăritene, cei doi miniștri principali ai statului, având rangul al doilea în autoritate după cel al regelui, dețin aceste poziții.) Dacă pretenția Bisericii Romano-catolice este adevărată, atunci Iisus ar fi explicat că i-a dat locul de la dreapta Sa lui Petru și că nu intenționează să creeze vreo poziție la stânga Sa! Dar, dimpotrivă, iată răspunsul lui Isus: „Știm că prinții națiunilor le stăpânesc, și cei mari stăpânesc peste ele, dar nu așa să fie între voi" (Marcu 10:35-43). Cu siguranță că aceasta pledează împotriva ideii că unul dintre ei era menit să fie un papă care să conducă peste toți ceilalți în biserică în calitate de Episcop al episcopilor! Apoi, Iisus i-a învățat noțiunea de egalitate, avertizându-i pe discipoli împotriva folosirii titlurilor religioase măgulitoare, precum „părinte" (cuvântul „papă" înseamnă părinte), „Rabbi" sau “învățătorule". „Căci Unul singur este învățătorul vostru, Hristos", a spus El, „și voi toți sunteți frați" (Matei 23:4-10). Dar romano-catolicii sunt învățați că lui Petru i s-a dat o poziție într-atât de superioară, încât întreaga Biserică a fost zidită pe el! Versetul folosit pentru a sprijini această pretenție este Matei 16 „Și Eu îți spun, că tu ești Petru, și pe această Stâncă îmi voi zidi Biserica; și porțile iadului n-o vor putea învinge". Totuși, dacă luăm acest verset în contextul său, putem vedea că Biserica n-a fost zidită pe Petru, ci pe HRISTOS. În versetele dinainte, Iisus i-a întrebat pe discipoli cine spuneau oamenii că este El. Unii spuneau că El era Ioan Botezătorul, unii Ilie; alții credeau că era Ieremia sau unul dintre profeți. Atunci Iisus i-a întrebat: „Dar voi cine ziceți că sunt Eu?" La aceasta, Petru a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu". Atunci Iisus a spus: „Tu ești Petru (petros, o bucată desprinsă dintr-o stâncă; „lithos" este piatră), și pe această Stâncă (petra, o masă de stâncă, marea stâncă de temelie a adevărului pe care Petru o exprimase chiar înainte) îmi voi zidi Biserica". Adevărata temelie pe care a fost zidită Biserica era Hristos Însuși, nu Petru. De fapt este Biserica lui Hristos, nu a lui Petru! Petru însuși a declarat că Iisus Hristos era stânca de la temelie (1 Petru 2:4-8). El a vorbit despre Hristos ca despre „piatra lepădată de voi, zidarii... În nici un altul nu este mântuire" (Faptele Apostolilor 4:11,12). Biserica a fost zidită pe Hristos. El este adevărata temelie, și nu este altă temelie: „Căci nu se poate pune nici o altă temelie în afară de cea care este pusă, adică IISUS HRISTOS" (1 Corinteni 3:11). Când Iisus a vorbit despre faptul că își zidește Biserica pe o stâncă, discipolii n-au înțeles prin aceasta că El îl înălța pe Petru să fie papa lor, căci după două capitole ei L-au întrebat pe Iisus cine era CEL MAI MARE (Matei 18:1). Dacă Iisus i-ar fi învățat că Biserica va fi zidită pe Petru, discipolii ar fi știut în mod automat cine era cel mai mare dintre ei! De fapt, de abia pe timpul lui Calixtus, care era episcop al Romei între 218 și 223, s-a întâmplat ca Matei 16:18 să fie folosit într-o încercare de a dovedi că Biserica a fost zidită pe Petru și că episcopul Romei era succesorul lui. După toată probabilitățile, chiar în primele zile ale bisericii, Petru a avut într-adevăr cea mai de seamă lucrare printre apostoli. Petru a fost cel care și-a ținut prima predică după revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii, și 3.000 de oameni au fost aduși la Domnul. Mai târziu, Petru a fost primul care a dus Evanghelia la păgâni. Ori de câte ori găsim o listă a celor doisprezece apostoli în Biblie, numele lui Petru este totdeauna menționat primul (Matei 10:2; Marcu 3:16; Luca 6:14; Faptele Apostolilor 1:13). Dar nimic din acestea - chiar printr-o forțare a imaginației - n-ar indica faptul că Petru a fost papa sau Episcopul universal al episcopilor! Cu toate că Petru în mod vădit a avut chiar de la început poziția cea mai de frunte dintre apostoli, mai târziu se pare că Pavel a avut lucrarea cea mai remarcabilă. Ca scriitor al Noului Testament, Pavel a scris 100 de capitole cu 2.325 de versete, în timp ce Petru a scris doar 8 capitole cu 166 de versete. Pavel a vorbit despre Petru, Iacov și Ioan ca despre stâlpi în biserică (Galateni 2:9). Cu toate acestea, a putut să spună: „...Cu nimic nu sunt mai prejos ca acești "superapostoli" (2 Corinteni 12:11). Dar dacă Petru a fost Supremul Pontif, papa, atunci cu siguranță că Pavel ar fi fost oarecum mai prejos decât ei! Într-o împrejurare, Pavel chiar l-a mustrat pe Petru „pentru că era vrednic de mustrare" (Galateni 2:11). Ciudate cuvinte, dacă Petru ar fi fost privit ca un papă „infailibil"! Pavel a fost numit „apostolul neamurilor (sau păgânilor)" (Romani 11:13), în timp ce lucrarea lui Petru a fost în principal printre evrei (Galateni 2:7-9). Chiar și numai acest fapt ar părea suficient ca să arate că Petru n-a fost episcop al Romei, căci Roma era un oraș al națiunilor (cf. Faptele Apostolilor 18:2). Toate acestea sunt într-adevăr foarte semnificative atunci când ne gândim că întregul cadru al romano-catolicismului se bazează pe pretenția că Petru a fost primul episcop al Romei! Nu există nici o dovadă, vorbind din punct de vedere biblic, că Petru ar fi ajuns vreodată în apropierea Romei! Citim despre călătoriile lui la Antiohia, Samaria, Iope, Cezareea și alte locuri, dar nu Roma! Aceasta este o omisiune ciudată, mai ales că Roma era considerat cel mai important oraș din lume! The Catholic Encyclopedia (articolul: „Petru") indică faptul că deja în secolul 3 a apărut legenda că Petru ar fi fost episcop al Romei timp de 25 de ani - această perioadă fiind cuprinsă (după cum credea Ieronymus) între anii 42 d.Hr. și 67 d.Hr. Dar acest punct de vedere nu este lipsit de probleme deosebite. Prin anul 44, Petru făcea parte din Sinodul de la Ierusalim (Faptele Apostolilor 15). Prin 53, Pavel i s-a alăturat în Antiohia (Galateni 2:11). Prin 58, Pavel și-a scris scrisoarea către creștinii din Roma, în care a trimis salutări la douăzeci și șapte de persoane, fără să-l menționeze vreodată pe Petru! Închipuiți-vă un misionar care scrie unei biserici, salutând 27 de membri cu numele, dar fără să-l amintească pe pastor! |
#157
|
||||
|
||||
Domnule Mihnea, intr-o postare anterioara, pe un alt topic (Bazele mincinoase ale papismului), ati facut remarca ca Babilonul din epistola lui Petru ar fi Roma, ca in Biblie, in special Noul Testament, Babilonul simbolizeaza Roma.OK. Atunci in versetul acesta:
"Și a strigat cu glas puternic și a zis: A căzut! A căzut Babilonul cel mare și a ajuns locaș demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, și închisoare tuturor păsărilor spurcate și urâte. Pentru că din vinul aprinderii desfrânării ei au băut toate neamurile și împărații pământului s-au desfrânat cu ea și neguțătorii lumii din mulțimea desfătărilor ei s-au îmbogățit" (Apocalipsa 18:2-3) Babilonul mai simbolizeaza Roma sau NU? Mai este valabila afirmatia ta sau NU? Sau Babilonul=Roma DOAR atunci cand ne convine noua?! |
#158
|
||||
|
||||
Citat:
exact asa procedeaza si martorii lui iehova. |
#159
|
|||
|
|||
Citat:
|
#160
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Sfantul Apostol Andrei | cristiboss56 | Diverse Sarbatori | 19 | 29.11.2016 20:22:53 |
pe ce baza afirma catolicii ca Petru a fost primul papa? | ludovic | Secte si culte | 52 | 05.10.2011 11:31:55 |
Crucea Sf. Apostol Petru vs. crucea satanica | camy_d | Sfintii Apostoli Petru si Pavel | 19 | 14.04.2011 04:23:25 |
Intrebare: Sfantul Petru era un apostol al Domnului Hristos? | 52ZIZO | Despre Sfanta Scriptura | 7 | 25.08.2010 23:57:21 |
Sfantul Petru a fost episcop al Romei? | delia95 | Intrebari utilizatori | 0 | 26.03.2010 13:03:28 |
|