Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #33  
Vechi 28.08.2018, 01:49:01
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Să ținem minte cele două mari adevăruri aflate la temelia credinței noastre, care par a se împleti amândouă în același fir, chemat să ne conducă la tot lucrul și în toată viața noastră. În primul rând, că aparținem lui Hristos, că „ai Domnului suntem”, în al doilea rând, că suntem uniți cu El, „iar cel ce se lipește de Domnul este un duh cu El” (I Corinteni 6, 17), „că dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim” (Romani 14, 8).
Fie ca aceste cuvinte, „ai Domnului suntem”, să ne fie înscrise în inimă de-a lungul întregii noastre vieți. Să ne trezim dimineața cu convingerea că așa este. Și să nu ne clintească din ea nici arșița amiezii, nici răcoarea serii, să rămână la fel de vie și de adânc înscrisă în sufletul nostru și când vom adormi, în liniște, după o zi agitată. „Căci pentru aceasta a trăit și a murit și a înviat Hristos, ca El să stăpânească și peste morți și peste vii” (Romani 14, 9).
A fi sub o asemenea stăpânire, iată adevărata libertate! Lanțurile care ne țin legați de Supremul Stăpân sunt cele ce ne eliberează de trup și de păcate: „Iar cel ce se lipește de Domnul este un duh cu El” (Romani 6, 17), chiar aici, pe acest pământ păcătos. Aceasta nu este promisiunea unei fericiri viitoare, ci o relitate vădită. Într-o asemenea strânsă ,lipire” cu El și cea mai slabă ființă va cuteza, de bună seamă, să spună: „Pe toate le port întru Hristos, Cel ce mă întărește” (Filipeni 4, 13) și atunci „nimic nu ne va mai vătăma” (cf. Luca 10, 19). Ce pace profundă, ce liniște desăvârșită ne umple sufletul, cunoscând aceasta!

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote