Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #471  
Vechi 24.05.2015, 01:29:54
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Noi, ortodocsii, ne iubim inainte sa ne cunoastem

Odată, când am fost la Muntele Athos, acum mulți ani, am fost entuziasmat de căldura cu care am fost primiți de călugări. Ce primitori erau! Ce înțelegători! Și i-am spus unui călugăr: “Oriunde aș intra aici, în mănăstire și schituri, pe oricine aș vedea, parcă l-am cunoscut din copilărie.” Ce mi-a răspuns călugărul? Zice: “Noi, ortodocșii, ne iubim înainte să ne cunoaștem.” Și am înțeles că este adevărat cuvântul lui. Esențial ne cunoaștem, mai ales cei care trăim cu rugăciunea. Biserica ortodoxă nu este o Biserică între altele, ci este, pur și simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om. Esența Ortodoxiei este firea omului. Și a luat în istorie nume de dreaptă slăvire, nume foarte frumos și foarte sugestiv, adică nume care trădează, dacă vreți, ceea ce au căutat Părinții cei adevărați, care n-au căutat nici slavă lumească, nici filosofie mai adevărată, ci au căutat un singur lucru: să rămână în dreapta slăvire, descoperită de Însuși Dumnezeu; au încercat să păstreze nestricată viziunea acestei firi omenești.
Căutăm ce nesaț viața adevărată, în toate direcțiile vieții noastre, prin cultură, prin călătoriile noastre duhovnicești, ba chiar și în păcat. Și în păcat omul, până la urmă, își caută menirea lui cea adevărată. Dar păcatul ne este adevăr și de aceea ceea ce Domnul nu ne-a dat ca poruncă, noi numim păcat, nu în sens moral sau etic, ci în sens ontologic, al firii. Chiar dacă noi nu înțelegem deplin poruncile, avem încredere în Dumnezeu, Care ne-a dezvăluit nouă ceea ce știe El mai bine că ne trebuie, fiindcă El ne-a făcut și El ne dezvăluie, prin cuvintele Sale, care sunt năzuințele noastre și unde găsim hrana ce o căutăm cu atâta poftă, adică viața veșnică.
Omul, prin fire, este ortodox: chinez, libian, negru din Africa, piele roșie orice ar fi el, prin firea lui este ortodox. Ortodoxia este singura realitate a omului. Este în firea omului. Această fire, puțin câte puțin, s-a conștientizat; omul și-a pierdut-o prin căderea în păcat și psalmistul îl plânge pe om ca tot omul fiind mincinos, dar cred că trebuie înțeles oarecum ca traducerea în slavonă: “tot omul este minciună.”
Omul, dacă nu și-a găsit identitatea lui, rămâne în minciună. Omul este minciună până când, în Hristos, devine adevăr ca și Hristos Care S-a numit Adevăr. Or, ca omul să-și regăsească, să zicem, identitatea, să-și revină în fire, cum se spune în limba română, a trebuit ca Dumnezeu însuși să Se întrupeze, să devină om, să trăiască mizeriile noastre, să trăiască toate defectele astea ale căderii, până și moartea, până și iadul. A făcut și un lucru pe care primul Adam nu l-a știut. Că revenind prin Înviere la viață, a putut și să Se înalțe la ceruri și să șadă de-a Dreapta Tatălui, completând calea ființei omului, dacă vreți calea “devenirii întru ființă” a omului, până la șederea de-a dreapta Tatălui.
Numai în Hristos omul își poate reveni în firea lui cea adevărată ca identitate, numai astfel își regăsește firea lui cea adevărată, așa cum a fost concepută de Dumnezeu mai înainte de veci, când S-a gândit să facă pe om în chipul și asemănarea cea dumnezeiască.
Biserica ortodoxă nu atât convinge, cât seduce, adică atrage inima și sufletul omului întreg. Cand se descopera „in duh si in adevar”, adevarul seduce, adica convinge toata firea, pana in maduva oaselor. Si aceasta este puterea Ortodoxiei, pe care am vazut-o de multe ori. Ortodoxia nu are un adevar relativ sau un adevar micsorat, deviat, cum am gasit astfel de adevaruri in toate confesiunile si religiile de care am auzit cite ceva, cu intuitii de multe ori extraordinare, ci adevarul deplin care, negresit, duce la mantuire.
Zice Domnul că nu este o poruncă mai mare decât aceasta de a iubi pe Dumnezeu, și pe aproapele. Păstrarea dragostei, însă, trece prin multe greutăți, care ne oțelesc duhovnicește. Ne oțelesc într-un fel foarte curios, paradoxal. Ajungem nu să ne simțim puternici, ci, atunci când suntem slabi, cum spune Sfântul Apostol Pavel, atunci suntem puternici. Suntem puternici pentru că atunci ne smerim și atunci înțelegem pe aproapele și se poate naște în sufletul nostru duioșie față de aproapele. Căci iubirea în Domnul este duioasă. Și atunci, în smerenia și duioșia de care vorbeam, poate lucra nu înverșunarea omului, ci asceza noastră; atunci lucrează în om harul lui Dumnezeu.
Duhul Ortodoxiei nu este afișare, nu este nici prozelitism; duhul Ortodoxiei este exprimat în Liturghie și revin la ideea aceasta: atenție la cuvântul liturgic, la cuvântul de rugăciune. Deci, duhul Ortodoxiei este exprimat în Liturghie. Amintiți-vă cuvântul: “Gustați și vedeți că bun este Domnul!” Și noi, păcătoșii, încercăm, smeriți, să gustăm și să vedem că bun este Domnul în locul în acre ne-a pus, lângă “râurile” acelea ale Babilonului apusean, și gustăm și vedem și bem.
Neamul nostru se cheamă Hristos. Sau, dacă vreți, neamul nostru se cheamă Israel, adică poporul lui Dumnezeu. Noi suntem Israelul cel nou, Israel în duh. Căci iar revenim la tema Duhului și a adevărului. Patria noastră nu este România sau Rusia sau Anglia, este Ierusalimul cel de sus; paria noastră este cea care vine, nu cea unde ne-am născut. Ne-am născut într-un “cuib” ca și păsările, și trăim în el până ce ne vor crește aripile, până ce vom zbura și noi, ca să ne luăm zborul veșnic. Iarăși zic, nu disprețuim neamul. Pentru mine, mai ales, a mă naște român a însemnat mai cu seamă a primi Botezul Ortodox și pentru asta am fost, mai mult decât pentru toate, recunoscător lui Dumnezeu.
ieromonah Rafail Noica
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #472  
Vechi 25.05.2015, 21:29:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Unii dintre Sfinții Părinți, în scrierile lor ascetice, osebesc între două chipuri ale vieții duhovnicești, cea lucrătoare și cea contemplativă, numind pe prima dintre ele calea păzirii poruncilor. Starețul Siluan gândea puțin altfel: și el împărțea viața în lucrătoare și contemplativă, dar și pe una și pe alta deopotrivă le socotea ca pază a proruncilor. Temeiul de început al nevoinței liniștirii minții îl vedea în cuvintele celei dintâi porunci: Să iubești pe Dumnezeu din toată inima, din toată gândirea, din tot sufletul. El scrie:
<<Cel ce a cunoscut dragostea lui Dumnezeu va zice: Nu am păzit poruncile. Măcar că mă rog zi și noapte, și toată bună-săvârșirea încerc a făptui, ci porunca pentru dragostea lui Dumnezeu nu am plinit. Doar în rare clipe ajung la porunca lui Dumnezeu, dară sufletul ar dori în toată vremea să petreacă în ea. Când în minte se adaugă gânduri stăine, atunci mintea cugetă și pe Dumnezeu, și acel lucru; cu alte cuvinte, porunca: Să iubești din toată mintea și din toată inima – nu este deplin împlinită; dar când mintea deplin este în Dumnezeu, și nu sunt și alte gânduri, atunci se împlinește cea dintâi poruncă>>.
În experiența nevoinței rugăciunii curate mintea, despuindu-se de tot chipul și conceptul, se învrednicește, după adâncă pocăință și mult plâns, de adevărata vedere a lui Dumnezeu.
Liniștirea minții [Isihasmul] totdeauna a întâlnit mulți potrivnici, mai cu seamă în Apus; aceștia, neavând experiența cuvenită, în înțelegerea lor abstractă a acestui chip al rugăciunii credeau că este vorba de căutarea unui procedeu mecanic care să ducă la contemplarea Dumnezeiască. Dar, firește, nu este așa.
Dumnezeu, absolut liber fiind, nu poate fi supus nici unei lucrări mecanice, și în nici un caz vreunei constrângeri. Liniștirea minții este însoțită de o mare lepădare de sine și este o mare nevoință dintre cele mai grele. Libera dorință a omului de a-și asuma această mare suferință pentru o mai bună pază a poruncilor lui Dumnezeu atrage dumnezeiescul har, dacă nevoința se săvârșește în duhul smereniei.
Omul mândru, orice mijlocire ar folosi, nu ajunge la adevărata părtășie cu Dumnezeu. Mintea, prin singură dorința omului, nu se împreunează cu inima adâncă, dar și dacă pătrunde cumva în inimă, se va vedea acolo numai pe sine, propria-i zidită frumusețe – măreață, căci zidită după chipul lui Dumnezeu; dar pe Dumnezeul adevărat nu-l va vedea.
Iată de ce Fericitul Siluan, luptându-se pentru a se smeri, aleargă la acea armă de foc pe care i-o dăduse Domnul:
<<Ține-ți mintea în iad, și nu deznădăjdui>>.
Acest om, neșlefuit din punct de vedere intelectual, <<simpluț>> și <<incult>>, adevărat s-a învrednicit de curata contemplare Dumnezeiască a minții, drept care cu adevărat și pe bună dreptate spunea: <<Dacă te rogi curat, ești de-Dumnezeu-cuvântător>>. Și iarăși: <<Credincioșii sunt mulți pe pământ, dar din aceia care să cunoască pe Dumnezeu, foarte puțini>>.
Prin cunoaștere el înțelegea nu speculații gnostice theologice, ci experiența viei părtășii, experiența împărtășirii Dumnezeieștii Lumini.
Cunoașterea este – împreună-ființare.


“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #473  
Vechi 27.05.2015, 23:00:23
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Fericitul Augustin scrie undeva că meditațiile îl preocupau, și se încurca în discuții. Vedeți, aici discuta „omul cel vechi” cu „cel nou”, cu omul cel în Hristos. Discuta. Mie nu-mi place să discut cu omul cel vechi. Adică, mă trage pe la spate de rasă, dar îndată întind mâinile către Hristos și astfel îl disprețuiesc prin dumnezeiescul har, nu mă gândesc la el. Precum pruncul deschide mâinile și se aruncă în brațele mamei sale, așa fac și eu. Este o taină, nu știu dacă ați înțeles subțirimea ei.
Când vă străduiți să fugiți, în lipsa harului, de omul cel vechi, îl trăiți. Prin har, însă, nu vă mai preocupă. Există în adânc. Toate rămân înlăuntrul nostru, și cele urâte; nu se pierd. Prin har, însă, se prefac, se preschimbă. Nu spune rugăciunea Ceasului al nouălea „ca lepădând pe omul cel vechi, întru cel nou să ne îmbrăcăm și Ție să viețuim, Stăpânului nostru”?
Hristos voiește să ne unim cu El și așteaptă afară de ușa sufletului nostru. De noi atârnă să primim harul dumnezeiesc. Numai dumnezeiescul har poate să ne schimbe. Noi, singuri, nu putem nimic. Harul ne va da totul. Noi să ne străduim să împuținăm egoismul și iubirea de sine. Să fim smeriți. Să ne dăruim lui Hristos și toate cele împotrivitoare, trupești și sufletești, vor pleca.
Părintele Porfirie
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #474  
Vechi 27.05.2015, 23:01:52
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În Sfântul Munte, la chilia mea, ușa are o clanță veche. Trebuie apăsată bine ca să se deschidă ușa, și atunci face un zgomot foarte puternic. De fiecare dată când venea cineva, făcea „craaaac!”. Se auzea zgomotul la o sută de metri. Nu puteau deschide fără să facă gălăgie. Deși era ușor, și le arătam, și încercau și ei, iarăși făceau zgomot.
Aceste lucruri par simple, dar au legătură cu întreaga noastră viață. Cu cât vă apropiați de Dumnezeu, cu atât sunteți mai atenți, fără să urmăriți asta, în toate lucrurile, dar și în cele duhovnicești. Fiind atenți la sufletul vostru, deveniți prin harul dumnezeiesc mai înțelepți.
Creștinul nu trebuie să fie molâu, nu trebuie să doarmă. Oriunde ar merge, trebuie să zboare, și cu rugăciunea și cu imaginația. Și, într-adevăr, creștinul care Îl iubește pe Dumnezeu poate să zboare cu imaginația sa. Să zboare în stele, în taină, în veșnicie, la Dumnezeu. Să fie „astronaut”. Să se roage și să simtă că devine și el Dumnezeu după har. Să devină puf și să zboare cu cugetul său. Acest cuget nu este o fantezie pură. Când spunem „zboară”, nu este vorba de fantezie, este realitate, nu născocire.
Creștinul nu trăiește „în nori”, cum se spune de obicei. El surprinde realitatea și o trăiește. Cele pe care le citește în Evanghelie și la Părinți le îmbrățișează, le trăiește, intră în amănunte, le adâncește, face din ele viață. Devine un fin primitor al vestirilor de la Dumnezeu.
Părintele Porfirie
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #475  
Vechi 27.05.2015, 23:10:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Dacă încerc să cunosc un om în întregime, simt că înnebunesc. Parcă totuși trebuie păstrată o oarecare distanță între oameni și trebuie acceptat fiecare așa cum este. Cum să porți neputința împreună cu el, să suferi împreună cu el?
€“ Păi, sigur că înnebunești dacă vrei să-l cunoști în întregime. De exemplu, dacă am fi pe malul mării și am dori să băgăm marea în poșetă, n-am înnebuni? Am înnebuni! Nu putem cunoaște pe nimeni în întregime, nici pe noi, nici pe cel din fața noastră, pentru că omul este o mare taină. Și tocmai asta îl face întreg. Omul din fața mea nu mai e întreg, e ciopârțit, devine pentru mine o caricatură când cred că-l cunosc: „A... știu eu ce-i poate capul, știu eu...”. Nu știm nimic! Știm ce a făcut ieri sau ce a făcut alaltăieri sau ce poate să facă într-o situație anume. Dar nu-l cunosc.
Și a-l accepta în întregime înseamnă să-l acceptăm cu ceea ce nu cunoaștem. Și nu numai cu ce nu cunoaștem pentru că nu e manifestat, ci cu ce va fi. Gândiți-vă că Mântuitorul îi spune Sfântului Petru: „Piei înapoia mea, satano!”. După ce-i spusese că îi dă cheile Împărăției. Și te întrebi: €žCe, Dumnezeu nu știa ce-o să zică Sfântul la cinci minute după ce a zis că va întemeia Biserica pe mărturisirea lui? Și că de la Tatăl este ceea ce a zis?€. Ba știa. Și, cu adevărat, Mântuitorul a întemeiat Biserica pe mărturia Sfântului Petru, acel Sfânt Petru care a fost apostolul Lui, care L-a propovăduit în toată lumea. Și nu acel Petru care s-a speriat că va suferi Învățătorul lui și i-a zis: €žSă nu-ți fie tšie una ca asta€.
Așa să facem și noi cu neputințele aproapelui. Să nu ne fie frică să-i spunem un cuvânt sever sau să-l certăm. Gândiți-vă ce cuvânt aspru i-a spus Mântuitorul Apostolului Lui: €žPiei înapoia Mea, satano!€. Asta nu înseamnă să ne drăcuim acum toată ziua. Dar să nu ne fie teamă de ceea ce facem în vâltoarea iubirii noastre sau a neputint›elor noastre în relat›iile dintre noi. Suntem în mare păcat în fat›a lui Dumnezeu dacă credem că asta e tot, dacă nu-l vedem pe om întreg, adică cum îl vom vedea la Înviere. Deodată să te opres™ti să vezi: cum o să fie el, cum o să fie ea în ziua Învierii. s˜i totul se schimbă atunci, chiar dacă acum nu vrea să audă de Înviere.
Monahia Siluana Vlad
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 27.05.2015 at 23:14:27.
Reply With Quote
  #476  
Vechi 29.05.2015, 23:03:41
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Memoria este o putere, o înzestrare a sufletului de la naștere, deci, pentru ce sufletul ar fi lipsit de ea dincolo de mormânt? Aducerea aminte de viața pământească poate aduce sufletului odihnă sau îl poate arunca pradă judecății conștiinței sale. Dacă admitem absența memoriei dincolo de mormânt, cum ar putea sufletul să învețe a se cunoaște și a se judeca? Iată două lucrări fără de care nu ne-am putea reprezenta viața viitoare cu răsplată sau cu pedeapsă pentru viața pământească.
De aceea, însoțitorii vieții noastre de pe pământ nu se vor putea șterge din memorie. Parabola bogatului și a lui Lazăr, precum și rațiunea noastră ne arată că repausații își amintesc de cei vii, căci bogatul în iad își amintește, cu toate suferințele sale, de cei cinci frați ai săi rămași pe pământ. Prin urmare, repausații își aduc aminte de noi, care rămânem încă pentru un timp oarecare în această lume.
Părintele Mitrofan
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #477  
Vechi 29.05.2015, 23:05:56
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Moșii de vară și dorul de cei dragi - arhim. Mihail Daniliuc

Dintotdeauna moartea a provocat mâhnire și multă durere. Oricât ne-am strădui s-o evităm, rămâne o realitate cu care ne întâlnim adesea, până când noi înșine ne vom afla în ghearele ei. Când cineva drag trece „dincolo”, conducându-l către locașul de vremelnică așteptare a Dreptului Judecător, adeseori ne întrebăm: de ce moarte? Cum ar fi arătat existența fără ea? Ce facem cu dorul de cei lăsați acolo, departe de casă? Cum să ne împăcăm cu acest simțământ, atât de greu de purtat în taina sufletului? De ce Dumnezeu, Iubirea Însăși, ne împovărează cu o așa sarcină? În dor, îndeosebi noi, românii, trăim sentimentul unei legături intense cu cei apropiați plecați departe de noi ori în lumea cealaltă. Din inimă nu reușim să ni-i scoatem. Dorul, după cum afirma părintele Dumitru Stăniloae, reprezintă simțirea acută a absenței celor dragi din orizontul nostru, un gol pe care alții nu vor izbuti să-l umple nicicând. Tot marele teolog spunea că dorul aduce și păstrează în cel stăpânit de el chipul celui dorit, dar și o durere, deoarece chipul nu ține cu adevărat locul celui absent. Dorul e „trimis” de acela. Prin dor vine ceva de la el sau se îndreaptă ceva din ființa celui ce dorește către cel dorit.
Am convingerea că ați trăit cu toții acest inefabil sentiment. Deși moartea ne-a despărțit de cei dragi, la soroacele rânduite de Biserică spre pomenirea de obște a celor adormiți simțim că ne aflăm în comuniune cu ei, că dorul se ostoiește, despărțirea devine suportabilă, durerea se alină, lacrimile capătă sens, tristețea se înăbușă de o dulce „revedere”.
Astfel de stări încercăm și în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, numită în popor Moșii de vară. Dar de ce tocmai acum popasul de rugăciune și aducere-aminte? Îi pomenim pe repausați cu nădejdea că Duhul Sfânt le va mângâia starea, așteptarea Dreptului Judecător, cu necurmata speranță că și ei se vor împărtăși de iubirea și lucrarea Duhului Sfânt, căci El strânge neamurile în unitatea credinței, adunând diversitatea la unitate, inaugurând veșnicia. Cincizecimea deschide vistieria vieții noi, eterne, dovedind că Duhul Sfânt are rolul de a conferi darurile mântuirii și de a ne ajuta la însușirea lor în mod real și activ. Prin Duhul Sfânt Hristos ne rămâne mereu alături. Așadar, pomenindu-i, credem cu tărie că Domnul Se va afla și lângă dânșii până la sfârșitul veacului. În lipsa comuniunii cu ei, bucuria Rusaliilor nu ar fi deplină, căci Duhul Sfânt este Cel Care-L unește pe Hristos cu oamenii și pe oameni cu Hristos. Tot Duhul Sfânt ne aduce negrăita bucurie a reîntâlnirii, pe calea rugăciunii, cu cei plecați în veșnicie.
Doar astfel înțelegem acribia străbunilor în a păstra nezdruncinată pomenirea răposaților, cu precădere la îndătinatele soroace statornicite de Biserică. Se cunosc bine frumoasele tradiții ce însoțesc dumnezeieștile liturghii și dezlegările parastaselor la Moșii de vară. Evlavioșii noștri strămoși au împământenit ca în această zi să se ofere de pomană bucate ori fructe de sezon așezate în străchini de lut, împodobite cu flori, mentă ori busuioc.
Am gândit îndelung la emoționanta rânduială. Îmi amintesc, din copilărie, cum mama ori bunica umpleau ulcioare cu lapte ori castronele cu sarmale, apoi le împărțeau megieșilor, după întoarcerea de la biserică, unde, la sfârșitul dumnezeieștii liturghii, se ieșea în cimitir, pentru ca preotul să tămâieze și să stropească cu vin mormintele primenite, pline de flori. Bunica se dovedea mai tipicară. Nu gusta nici ea, dar nici nouă nu ne dădea, din bucatele pregătite, până ce nu împărțea de pomană. Bucuria noastră creștea când sfioasele bătrâne de prin jur veneau să ne aducă din ofrandele lor, puse în castroane din care aburii neastâmpărați ne pofteau la festinul mult așteptat. Lumânările arzând, alături de florile legate împrejurul vaselor cu mâncare, sporeau taina. Acum abia înțeleg că bucuria venea din împlinirea dorului celor ce ofereau darurile, căci rugăciunea săvârșită pentru cei adormiți reîmprospăta în suflete chipul prezenței persoanelor pomenite, arătând că iubirea adevărată n-o curmă nici moartea, că dragostea față de cei plecați nu se sfârșește vreodată. De aceea, după o ancestrală rânduială, se atașa vaselor de lut câte un colăcel rotund, frumos rumenit de dogoarea cărămizilor încinse.
De ce oare înțelepții noștri bătrâni au ales să includă în ritualul Moșilor de vară străchinile confecționate din pământ? Nu cumva are legătură cu vechea zicală a vârstnicilor care aveau conștiința că, după ce vor păși „dincolo”, se vor face „oale și ulcele”? Credeau, așadar, că moartea nu înseamnă o dispariție în van, nici o trecere în neființă, cum greșit se exprimă unii astăzi. Păstrau neclintita convingere că sufletul se întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat, iar trupul, în pământul din care a fost luat, după cum glăsuiesc rugăciunile din slujba pogribaniei. Ce profund adevăr!
Se observă lesne o similitudine între etapele vieții umane și cele ale plămădirii unui vas de către olar. Nașterea poate fi asociată cu pregătirea și dospirea argilei. Creșterea, educarea și pregătirea pentru viață a puiului de om corespund cu modelarea obiectelor din lut. Etapele uscării și arderii acestora se aseamănă cu educarea și maturizarea insului. Virtuțile, frumusețea și așezarea duhovnicească a ființei ne trimit cu gândul la procesul de ornare a vaselor trecute prin fierbințeala cuptoarelor. Sfârșitul, desigur, se petrece cam în același chip cu spargerea ori deteriorarea vasului.
Revenind la dorul de cei dragi plecați în veșnicie, ostoit prin rugăciunea de pomenire a lor, se pare că unii se mistuie cu acest sentiment. Am auzit o bătrână ce-și pierduse fiul în război zicând: „Mă voi duce în mormânt cu dorul de el”. Emoționant! Din veșnicie va face parte și dorul!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #478  
Vechi 30.05.2015, 21:39:03
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Cuvântătorii de Dumnezeu profet›i au prevestit, chiar cu primejdia viet›ii lor, întoarcerea neamurilor la adevăratul Dumnezeu, neamuri care vor constitui €žun popor nou€ în Ierusalimul cel înnoit, Cetatea lui Dumnezeu.€žFi-va în zilele cele de pe urmă că muntele Domnului va fi la vedere s™i casa lui Dumnezeu pe înălt›imile munt›ilor s™i se va înălt›a mai presus de coline s™i vor veni la el toate neamurile€. Atunci se vor aduna toate popoarele în jurul împăratului Dumnezeu. Sionul va fi numit €žmam〝 s™i vor cânta într-un glas cântare nouă Mântuitorului Dumnezeu.
Strigătele profetice s™i as™teptarea venirii lui Mesia vor reînnoi epoca mesianică în Ierusalimul cel nou.
As™teptarea aceasta este legată de viziunea restaurării neamului, în special, după robia babiloniană. Aveau nădejdea că epoca mesianică va fi mai degrabă o restaurare social-politică a nenorocitului Israel, sau o oarecare schimbare a lumii la un alt nivel de existent›ă, mai duhovnicesc. Evreii s™i cres™tinii continuă s™i acum să aibă o înt›elegere intramundană despre Mesia, as™teptându-L pe El ca pe izbăvitorul tuturor problemelor acestei lumi. Această confuzie a as™teptărilor s™i nădejdilor ebraice a avut drept rezultat s™i moartea pe cruce a Domnului.
Mesia însă, El Însus™i Împărat, Noul David, Acelas™i, împărăt›ia cea as™teptată, a venit s™i a întemeiat împărăt›ia Lui, Biserica, înnoită prin venirea Duhului Sfânt, în ziua Cincizecimii. Limbile de foc „peste fiecare dintre apostoli” au restabilit unitatea neamului omenesc, care a fost amestecată la zidirea Turnului Babel, s™i astfel a fost înnoită în Duhul Sfânt - o unime de cuget, o armonie, o nouă realitate eshatologică. Atunci €žs-a născut Biserica, noul Israel al lui Dumnezeu, neam ales, preot›ie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu”, adică popor afierosit lui Dumnezeu.
Însă evenimentul Cincizecimii nu este delimitat temporal, ci este o experient›ă eshatologică a credinciosului care trăies™te zilnic în Biserică viat›a lui Hristos. Vorbind astfel despre Biserică ne referim ca la un fapt eshatologic, ca la o Cincizecime permanentă.
(Arhimandrit Emilianos Simonopteritul, Despre viat›ă. Cuvânt despre nădejde, Indiktos, Athena, 2005)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 30.05.2015 at 21:44:39.
Reply With Quote
  #479  
Vechi 07.06.2015, 21:52:40
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Mai bine să fii bănuit de prostie, fiindcă nu știi să te împotrivești cu vorba, decât să fii socotit înțelept pentru neobrăzarea ta. Fii sărac, cu smerenie, și nu bogat din obrăznicie. Mustră pe cei ce te învață învățături împotriva dogmelor, prin tăria virtuților tale, nu prin puterea de convingere a vorbelor tale. Și cu buzele blânde și bine astupă gura și fă să tacă nerușinarea celor neascultători. Mustră cu bunătatea petrecerii tale pe cei fără astâmpăr, și ține-ți (astupă-ți) urechile ca să nu mustri pe cei nerușinați cu simțurile.
Socotește-te străin în toate zilele vieții tale, oriunde ai intra, ca să poți scăpa de păgubirea care se face prin îndrăzneală; întotdeauna crede că nu știi nimic, ca să nu fii defăimat, bănuind oamenii că vrei să dai socoteală de alții. Petreci pururea binecuvântând din gură, și nicidecum nu vei fi ocărât fiindcă din ocară, ocară se și naște, și binecuvântarea din binecuvântare, în tot lucrul socotește-te lipsit de învățătură și toată viața înțelept te vei afla. Să nu dai nimănui vreun lucru, pe care nu-l ai, ca să nu te rușinezi, în sufletul tău, și din asemănarea cu viața ta să nu iasă minciuna la iveală. Iar dacă trebuie să spui cuiva ceva, vorbește-i ca și cum ai avea să înveți ceva de la el, fără obrăznicie, fără stăpânire. Și ia-o înainte, și arătându-i că ești mai prejos decât el, ca să arăți celor ce te ascultă rânduiala smereniei și să-i biruiești pe ei, și ei să asculte cuvintele tale și să pornească înspre înfăptuirea lor, și ca cinste să ai în ochii lor.
Sfântul Isaac Sirul
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #480  
Vechi 08.06.2015, 23:27:59
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Ah, ce fericire va urma pentru omul cel duhovnicesc! Mântuitorul îl primește blând, cu brațele deschise și cu cuvintele: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria Domnului tău” (Matei 25, 21). „Știu faptele tale, dragostea ta, credința ta, slujba ta, răbdarea ta, că ai suferit pentru Numele Meu și n-ai obosit” (Apocalipsa 2, 2-3). Iată ce spune Domnul, „Intră acum în bucuria Mea!”
Domnul grăiește îngerilor: „Îngeri, îmbrăcați pe cel biruitor în haină albă!... El va umbla împreună cu Mine îmbrăcat în alb; nu voi șterge numele lui din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui” (Apocalipsa 3, 4-5).
Ferice de tine, omule dragă! Tu vezi acum ceea ce ochii noștri n-au văzut și urechile noastre n-au auzit. Tu ai acum o bucurie și o fericire deplină și veșnică! Fie ca pilda vieții tale să-i poată atrage și pe alții în cărările Domnului, spre viața și fericirea cea veșnică.
Părintele Iosif Trifa
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare