Experiente luminoase in iubire/casatorie

[Mihailc]

În prealabil postat de costel

Nu exista secrete pentru o buna vietuire in familie. Exista in schimb iubire si lipsa de iubire. Daca in timpul zilei iti aduci macar din cand in cand aminte de cei din familie, e dovada ca ii iubesti si cu siguranta te intelegi bine cu ei. Daca iti aduci aminte de ei doar cand intri in casa, e semn ca ai asezat altceva si nu familia in inima ta. Iubiti si veti vedea ca omul este cu adevarat creat dupa chipul lui Dumnezeu. E capabil sa spuna noi, nu doar eu.

Stai un pic că nu scapi așa ușor! Admit că nu există secrete, dar există modalități diferite de a ține în viață această realitate deopotrivă puternică și fragilă care este dragostea de lung parcurs. Știu că partea cea mai importantă e un dar de la Dumnezeu, dar totuși, ținând cont de partea omului și a libertății lui în această ”ecuație” , întreb: cum poți să-ți chivernisești interioritatea ca să-ți păstrezi mereu proaspătă iubirea? (aici precizez din nou că interoghez în optica lui ”cum este” și nu ”cum ar trebui să fie”).

În prealabil postat de costel

Nu exista secrete pentru o buna vietuire in familie. Exista in schimb iubire si lipsa de iubire. Daca in timpul zilei iti aduci macar din cand in cand aminte de cei din familie, e dovada ca ii iubesti si cu siguranta te intelegi bine cu ei. Daca iti aduci aminte de ei doar cand intri in casa, e semn ca ai asezat altceva si nu familia in inima ta. Iubiti si veti vedea ca omul este cu adevarat creat dupa chipul lui Dumnezeu. E capabil sa spuna noi, nu doar eu.

DA, frate! DA, DA, DA spre Slava lui Dumnezeu!

În prealabil postat de Mihailc

Stai un pic că nu scapi așa ușor! Admit că nu există secrete, dar există modalități diferite de a ține în viață această realitate deopotrivă puternică și fragilă care este dragostea de lung parcurs. Știu că partea cea mai importantă e un dar de la Dumnezeu, dar totuși, ținând cont de partea omului și a libertății lui în această ”ecuație” , întreb: cum poți să-ți chivernisești interioritatea ca să-ți păstrezi mereu proaspătă iubirea? (aici precizez din nou că interoghez în optica lui ”cum este” și nu ”cum ar trebui să fie”).

Frate Mihail, asculta bine cuvantul unui biet nebun: Las-o dracului de chivernisire a interioritatii!!!
Lasa ecuatiile! Nu-ti mai chinui mintea aia frumoasa cu ispitele potrivirii depline... Zi merci de-o faramitura, ori dimpotriva, inhata toata pleasca!!! Pe toata!!!
Lasa-le pe mana Domnului, mai bine... lasa-te sa cazi: in Mana Lui. Cazi in icoana lui Hristos! AMIN+
Iarta-ma!!!

[Mihailc]

În prealabil postat de ioan cezar

Frate Mihail, asculta bine cuvantul unui biet nebun: Las-o dracului de chivernisire a interioritatii!!!
Lasa ecuatiile! Nu-ti mai chinui mintea aia frumoasa cu ispitele potrivirii depline... Zi merci de-o faramitura, ori dimpotriva, inhata toata pleasca!!! Pe toata!!!
Lasa-le pe mana Domnului, mai bine... lasa-te sa cazi: in Mana Lui. Cazi in icoana lui Hristos! AMIN+
Iarta-ma!!!

Ioane, prieten drag, încerc să țin discuția în câmpul realității, departe de teorii și idealisme. Pur și simplu vreau să vedem dacă se poate, și dacă se poate, de ce se poate și cam ce-ar trebui făcut să se poată și acolo unde nu s-a putut până acum. Cred că discuția de față are o miză mult mai mare decât pare la prima vedere, tocmai datorită faptului că vorbim despre fapte și despre viață, adică împărtășim experiențe. Personal, nu-mi dau seama încă dacă-o să mai apuc vreodată să trăiesc o mare iubire întru Hristos, dar sunt oameni tineri care citesc aici și primesc o gură de aer proaspăt, sau alții care sunt în impas și n-au soluție pentru ieșirea din el.
Pot să pun întrebări proaste, e adevărat, dar poate și de întrebarea proastă se va milostivi, cândva, un răspuns bun și îndeobște folositor.

În prealabil postat de Mihailc

Pot să pun întrebări proaste, e adevărat, dar poate și de întrebarea proastă se va milostivi, cândva, un răspuns bun și îndeobște folositor.

Ma iarta ca m-am repezit asa...
Si eu tot cu gandul in directia pe care o numesti, eram...:)

Un scurt efort de a reveni la ceea ce se numeste "realitate".
Cunosc doua feluri de experiente ale singuratatii: una deprimanta, provenita dintr-un clivaj launtric si obiectivata in nepotriviri relationale concrete..... alta luminoasa, ca un fel de pas inapoi pentru a sari o stacheta inalta.
O solitudine ca rod al esecului fiintial. Alta ca gest asumat, bazat pe nadejde si incredere.
In relatia de cuplu: o retragere ca gest de inchidere si negare, inclusiv fizica, din relatie. O alta ca laborator sau bucatarie a unei cine frumoase, asadar o pregatire pentru participare, cu deschidere.
Se succeda ambele ipostaze, cu ponderi variabile, ca durata, ca intensitate, ca rod.

Multe cupluri traiesc o singuratate in doi. Nimic mai urat, pentru gustul meu.
Am trait asta si mi-a fost de ajuns o experienta. Ceva din mine a invatat spontan ca asa ceva sa nu se mai repete.
Cum fac? Ma iau de tacalie si ma trag inlauntru, la taina. Caut sa spun in cuvinte, in mine, care imi e idolul, patima, viclenia. Caut apoi, cu dinadinsul, desi mandria urla in mine, sa numesc in cuvinte binefacerile pe care le-am primit de la sotia mea. Si dau slava lui Dumnezeu.
Cand reusesc asta, nu stiu cum se face dar o gasesc pe sotia mea imbunata si senina. Lucrez eu dar efectul apare, mi se pare, in ea!
Culmea e ca si ea mi-a zis ca face la fel...

Si sunt convins, tot mai convins, ca daca merge ceva prost intre noi, asta e din cauza ca eu nu m-am priceput sa ma bucur de darul primit.
Aici e munca mea. Uneori imi iese, prin Mila lui Dumnezeu.

[adam000]

În prealabil postat de ioan cezar

Culmea e ca si ea mi-a zis ca face la fel...

Tocmai de aceea functioneaza. Dar asta este o alegere asumata a celuilalt. O alegere. Altfel, unui orb, sau unuia care alege sa nu vrea sa vada, poti sa-i arati cele mai frumoase culori, cat timp omul se cramponeaza in orbirea asumata, isi face rau singur, precum si celuilalt si tot orb/daltonist ramane, indiferent de ce ai face tu obiectiv. Intr-o astfel de faza, numai rugaciunea pt celalalt poate ajuta, ca Domnul sa isi arate mila sa si sa-i deschida ochii celuilalt. Asta pt cine vrea sa procedeze crestineste. Altfel, cu patima, necrestineste, totul poate degenera intr-o foarte urata lupta pt putere, in care nu mai e vorba de nici cea mai vaga urma de dragoste (care presupune libertate), ci doar despre dorinta de putere (patima).

Multumeste-i Lui Dumnezeu ca ai o sotie credincioasa (in sensul de om care doreste si se straduie sa fie pe placul Lui Dumnezeu)

[Mihailc]

În prealabil postat de costel

E capabil sa spuna noi, nu doar eu.

N-am mai insistat ieri pe această nuanță a limbajului care mi se pare revelatoare pentru adevărul din inimă. Trecerea, nemijlocită de voință, adică spontană, de vorbitul despre eu și el/ea la noi pare să fie un indiciu important al depășirii individualității egoiste în direcția unității matrimoniale, a trupului unic al cuplului în care partenerii conviețuiesc precum cele două naturi în Hristos: neschimbat, neamestecat, neîmpărțit , nedespărțit. Cine reușește să se apropie de unele ca acestea, a înaintat adânc în taina cununiei, ea însăși inepuizabilă ca tot de e dumnezeiesc.

[costel]

În prealabil postat de Mihailc

întreb: cum poți să-ți chivernisești interioritatea ca să-ți păstrezi mereu proaspătă iubirea? (aici precizez din nou că interoghez în optica lui ”cum este” și nu ”cum ar trebui să fie”).

Sfatul meu e ca omul sa iubeasca. Mai mult nu stiu. Dar cunosc ca atunci cand omul iubeste el nu-si mai apartine siesi, ci celor pe care ii iubeste. Acest lucru este marturisit si de Sfantul Apostol Pavel: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine".

[windorin]

Perioadele de bucurie si liniste nu sunt greu de trecut, asa ca trebuie sa privim cu multa atentie perioadele de ispita si incercare. Astfel, daca vom vedea incercarile din familie drept iubirea lui Dumnezeu fata de noi, care nu vrea sa zacem in intunericul necunostintei de sine si sa ne credem mai buni decat suntem, le vom primi cu smerenie, din ce in ce mai usor. Din incercari ne vom folosi mai mult decat din perioadele de liniste, caci in incercari inima suspina in rugaciune, iar mintea este mai atenta. Pentru ca suntem mandri si nu iubim jertfelnic, Dumnezeu ne ajuta in cel mai bun mod cu putinta, prin cel de langa noi, care ne arata patimile.

Spovedanie frecventa, rugaciune si post, lectura din Sfanta Scriptura si din alte carti folositoare si prietenie cu oameni virtuosi.
Acestea ne vor ajuta sa iubim pe cel de langa noi intru toate, cu bucurie intru cele bune si cu mila intru cele rele.

Stai in familia ta si familia ta te va invata toate !
Acasa vei vedea patimile din tine si vei intelege greutatea despatimirii. Acasa vei invata iubirea. Acasa vei trai Filocalia.