Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Cărarea vieții noastre este plină de suferințe și lacrimi, de spini și pălămidă. Peste tot sunt înfipte cruci, agonie și durere. Fiecare pas este o grădină Ghetsimani, fiecare urcuș, o Golgotă, și fiecare moment, o suliță. Dacă am putea să absorbim pământul ca un burete, din el ar curge după aceea sânge și lacrimi – omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori, spune Psalmistul (Psalmul 102, 15).
Cele frumoase se adună cu durere, dar durerea, după aceea, aduce bucuria. Trandafirul scoate spini și aceștia, la sfârșit, florile. De obicei, curcubeul se înalță după ploaie, iar cerul înstelat este precedat de furtuni. Discernământul credinței și al filosofiei creștine, ajutat de inspirație, are capacitatea să pătrundă dincolo de fenomene. Prin suferință, el vede bucuria și nădejdea, ca și biruința lui Hristos, care a izvorât din durerea patimilor și a crucii.
Sursa: ”Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul, Meșteșugul mântuirii”

[cristiboss56]

Într-o sfântă rugăciune, noi credincioşii spunem cu smerenie: „Am greşit şi nevrednici ne-am făcut”. Greşim cu gândul, cu vorba, păcătuim cu fapta. Greşim unul împotriva altuia, greşim împotriva noastră, dar greşim cu osebire împotriva lui Dumnezeu.
Povara păcatelor trebuie s-o aducem la Hristos, Care a venit să cheme pe păcătoşi la pocăinţă. Să îndrăznim a ne apropia de El, căci în câmpul pocăinţei Biserica ne făgăduieşte iertarea şi îndreptarea sufletului, pe care le putem afla numai lângă picioarele Crucii pe care Hristos a murit pentru păcatele noastre.
Sfântul Apostol Petru zice: „Pocăiţi-vă, dar şi vă întoarceţi ca să se şteargă păcatele voastre, ca să vină de la faţa Domnului vremuri de uşurare” (Fapte 3, 19-20). În această privinţă, iată ce ne învaţă un Părinte al pustiei: „Precum umbra noastră pururea o avem cu noi, ori încotro mergem, aşa ni se cade nouă să avem umilinţa şi plângerea pentru păcate cu noi, ori încotro vom merge şi oriunde vom fi”.
În Noul Testament avem numeroase şi impresionante cazuri de inimi bolnave, din cauza nesocotirii orânduirii divine, peste care, în clipa copleşitoarei lor rătăciri, soarele divin îşi trimite razele sale binecuvântate şi le tămăduieşte. Cu o condiţie însă şi anume, ca cei păcătoşi să fi ajuns la conştiinţa ticăloşirii sufletului şi vieţii lor, mărturisindu-şi în duh de căinţă grava lor nesocotinţă, precum şi la hotărârea de a substitui bezna păcatului cu lumina virtuţilor, de a aşeza adevărul în locul erorii.
Filozoful şi matematicianul german Leibnitz (†1716) spunea că „dacă Dumnezeu îngăduie păcatul, este dovadă de înţelepciune, pentru că întoarcerea, convertirea fac măreţie omului”.
Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor că „nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru” (I Cor. 6, 9-11).
Arhiepiscop Irineu Bistriteanul

[cristiboss56]

- "CUVINTELE BUZELOR LOR SUNT CA UNTDELEMNUL, DAR ÎN INIMA LOR SUNT SĂGEȚI".(Psalmii).
- "În calea aceasta în care am umblat ascuns-au cursă Mie".(Psalmii).
- Metodele murdare de astăzi de a strica liniștea societății umane, cum ar fi manipularea, dezinformarea, inducerea în eroare, inducerea unor stări false, sunt lucruri demonice, contrare învățăturii creștine a Sfintei Evanghelii.
- De exemplu, dacă vrei să induci omului panică îi vorbești de război, dacă vrei să-i induci omului teroare îi vorbești de sfârșitul lumii, dacă vrei să-i induci omului dilemă și nesiguranță, îi vorbești de dezastrul economic.
- Și vorba unei bătrâne pe care am spovedit-o acum recent, o bătrână cu 400 ron pensie, discutam împreună de cele de zi cu zi:
- Bunicuță, cum te descurci, mai poți, ai ce-ți trebuie?
- Slavă lui Dumnezeu, o palmă de pământ am, am 80 de ani, dar eu mă aplec și îmi pun ce-mi trebuie în gradină, am 400 ron pensie, e adevărat că nu îmi ajung, dar sunt buni și ăștia.
- Însă, Slavă Domnului că nu-i razboi, Slavă Domnului că nu-i foamete, Slavă Domnului că nu trec avioane să bombardeze, că nu ard casele, că nu te împușcă nimeni, că nu sunt bombe, că nu este tifos, nici foamete.
- Ea prinse-se toate perioadele grele din vremea războiului și mi-a spus;
- Acuma nu-i greu, noi ne-am învățat așa să ne plângem și se supără Dumnezeu de glasul nemulțumitorului.
- Vedeți, sfatul unei bătrâne simple:
- Se supără Dumnezeu când tu ai de toate și tot tu cârtești și vrei și mai mult, Dumnezeu se mânie,Doamne ferește, că alții nu au nici cât avem noi.
- Aceasta este mentalitatea omului mulțumitor față de pronie și care se mulțumește cu mai puțin și cu smerenie.
- Trecând peste arma dezinformării, manipulării și mizeria umană de astăzi, v-am amintit că din multa neatenție, societatea uneori o poate lua în jos în degingoladă, în mizerie, numai că noi suntem obligați să avem grijă că această derapare, să nu cuprindă și trupul și sufletul.
- Spune Mântuitorul în sfânta Evanghelie:
- "Să nu vă temeți de cei ce ucid trupul"...
Și o să ne întrebăm, cum adică ucid trupul?
- Să nu trăim cu impresia că neavând pe cineva cu o mitralieră și nu ne mitraliază, noi nu avem război, fals!
- În primul rând războiul poate fi sociologic, ca oamenii să se urască și să se dușmănească.
Avem razboi economic, avem haos total ca lumea să fie neliniștită, să trăiască tot timpul cu teama lipsurilor.
- Ce auzim astăzi în jurul nostru?
A picat afacerea, am dat faliment, am închis, am băgat în insolvență, am rămas fără serviciu, fără casă, și toate nebuniile lumii actuale.
- Avem războiul sufletesc, mai periculos și distructiv, vedeți atacul acesta al modernității, al ideologiilor moderne, al nesimțirii, al imoralității, al tupeului, al lipsei bunului simț, al proastei educații, al necredinței toate vin ca o avalanșă peste omul modern, care deja este slabănogit de patimi și pofte, bolnav trupește și sufletește.
https://www.youtube....fNjUaDUkMtTfFVY

[cristiboss56]

Tot ce facem să facem cu rugăciune şi blagoslovenieca să se pogoare harul Sfântului Duh peste noi. „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, zice Domnul. Astăzi s-au înmulţit ispitele pentru călugăr, pentru că ispititorul a căpătat putere şi îndrăzneală. Răutatea în om nu este atât din noi, cât de la ispititorul care continuu ne pândeşte ca să ne clatine poziţia.
Nimeni nu vrea să ştie că cel mai mare lucru este să te cunoşti cu adevărat pe sine, cine eşti cu adevărat. Asta este cea mai mare virtute. Nicăieri Ortodoxia nu ne obligă să vedem greşelile altuia, ci să ne vedem pe noi şi să ne smerim şi să ne considerăm mai răi ca toţi. Fără dragoste nicio nevoinţă nu are valoare. Dragoste, pace şi acoperământul ascultării.
Dumnezeu este iubire, dar iubire cu măsură, cu hotar. Hotărârile Sfintelor Sinoade spuneau: „Părutu-S-a Duhului Sfânt şi nouă” şi erau convinşi că hotărârile lor erau de la Dumnezeu. Şi nu s-a făcut nici unul din cele şapte mari Soboare Ecumenice fără mari minuni. Şi noi acum lepădăm hotărârile Sfintelor Soboare în numele dragostei.
(Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 297)

[cristiboss56]

Traducere și adaptare: Tamara Hotnog
Sursa:
Parlons D'Orthodoxie
Trebuie, ne învaţă Stareţul Serghie, să veghem la a fi mereu în alertă, într-o stare de mişcare – ceea ce Sfântul Pavel numeşte râvnă. Trebuie să excludem orice pasivitate, să nu ne lăsăm în voia curentului, ci să ne luăm viaţa în mâini. Să nu ne lăsăm conduşi de senzaţiile noastre, de imaginaţia noastră, de impresiile noastre, ci să fim în toate şi permanent stăpâni pe noi înşine.
Acesta este adevărul pe care Sfinţii Părinţi îl numesc cumpătare, în sensul lui cel mai general. Am primit pentru aceasta puterea harică din Sfintele Taine. Să fii în pace cu Dumnezeu şi cu aproapele îi par a fi Stareţului un prealabil indispensabil oricărei lucrări duhovniceşti (îndeosebi rugăciunii şi împărtăşirii cu Sfintele Taine). Dacă lucrurile nu stau astfel, se impune un demers de pocăinţă şi de reîmpăcare.
Mânia şi toate formele de agresivitate nu sunt admisibile decât într-un caz, anume în războiul cu ispitele, cu păcatele, cu patimile şi cu vrăjmaşii nevăzuţi, demonii. Şi atunci sunt nu doar legitime, ci necesare: „Este neapărată trebuinţă să avem faţă de demoni împotrivire şi chiar furie”. Această furie nu este o furie obişnuită, pătimaşă, ci o furie duhovnicească, o mânie sfântă, care este cu totul compatibilă cu pacea lăuntrică.
Adevărata pace nu este liniştea lăuntrică, lipsa tulburării mentale, ci o stare duhovnicească ce rezultă dintr-un dar dumnezeiesc.
Căci nu pacea lumii (care este instabilă şi puţin sigură), ci pacea de Sus o cerem în rugăciunile liturgice. Această pace trebuie să o iubim şi să o căutăm cu orice preţ, căci ea este o mare comoară duhovnicească.
(Extrase din cartea lui Jean-Claude Larchet, „Stareţul Serghie”)

[cristiboss56]

Nu este uşor a-I urma dintr’o dată lui Hristos. Mai întâi urmează-i pe oamenii buni din satul tău. Aceasta să-ţi fie cea dintâi treaptă.
Apoi urmează-i pe oamenii sfinţi din neamul tău. Aceasta să-ţi fie a doua treaptă.
Apoi urmează-i pe cei mai mari sfinţi ai Bisericii. Aceasta să-ţi fie a treia treaptă.
În cele din urmă, urmează-I lui Hristos. Aceasta este vârful unde nu se poate ajunge dintr-o singură săritură, făcută tocmai de jos.
Trudeşte neîncetat asupra sufletului tău ca şi cum ai face-o asupra ţarinii tale celei mai roditoare – care, tocmai pentru că este cea mai rodnică, e şi cel mai uşor acoperită de buruiană.
Toate strădaniile tale, cele din afară şi cele din lăuntru, să fie închinate sufletului – căci numai pe el îl poţi izbăvi de potopul morţii. Însă nu te aştepta să-ţi albeşti sufletul fără o lucrare trudnică şi îndelungată, căci aşa se albesc sufletele oamenilor, după amărunţita şi lămurita cercare a Bisericii.
De bună seamă, toată osteneala ta ar putea rămâne zadarnică fără harul dătător de viaţă al lui Dumnezeu. Harul este pentru curăţirea sufletului ceea ce este apa pentru spălarea pânzei.
Spălătoreasa se osteneşte cu mâinile, cu maiul, cu pietre şi săpun, dar de fapt apa albeşte. Aşa este şi cu tine; ale tale sunt postul, rugăciunea, privegherea, cugetarea, pocăinţa şi faptele bune, însă harul este apa lui Dumnezeu care spală, curăţă şi albeşte.
De aceea Îl roagă Prorocul pe Dumnezeu: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, dupre mare mila Ta… Spăla-mă-vei, şi mai vârtos decât zăpada mă voiu albi.” (Ps. 50)
Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei

[cristiboss56]

Lacrimile din vremea rugăciunii
Lacrimile din vremea rugăciunii sunt semnele milei lui Dumnezeu, de care s-a învrednicit sufletul pentru pocăinţa lui; şi mai arată că primit a fost sufletul şi a început să intre în câmpia curăţeniei prin lacrimi. Că dacă gândurile nu se vor ridica din cele pieritoare şi nu se vor lepăda de la sine nădejdea în lume, şi dacă nu se vor apuca să dispreţuiască lumea, şi nu vor începe să-şi pregătească merinde bune pentru iertarea lor, şi dacă nu se vor porni în suflet gândurile la oricare (sfinţi) care sunt acolo (în cer) ochii nu pot vărsa lacrimi.
Pentru că lacrimile (curg) din gândurile cele necontenit curate, din concentrare, din gândurile multe şi dese, care în toată vremea răsar, şi din amintirea unui oarecare lucru subtil, care vine în minte, şi mâhneşte inima prin amintirea lui. Acestea înmulţesc şi sporesc şi mai mult lacrimile.
Sfântul Isaac Sirul

[cristiboss56]

Nu ești creștin dacă nu iubești. Dacă iubești haotic, emoțional și negândit, nu se cheamă iubire. Dacă tot ești invitat să-ți spui părerea, caută să oferi o certitudine, sau să taci. La vot îţi exprimi o opțiune. Mare lucru, ai zice, dar sfinții părinți ai Bisericii au scris pagini nemuritoare despre ce înseamnă darul de a-ți putea exprima o opțiune, pentru bine sau rău, pentru Dumnezeu sau diavol.
Opțiunea unui creștin e clară: vot împotriva răului, de orice fel, și în favoarea binelui. Când găsim amestecuri, ținem minte de la
Solomon că ”puțin rău nimicește mult bine” (Eccl. 9: 18), așa că nu facem compromisuri. Deloc. Adică nu votăm oameni în care binele se împletește cu răul, care nu mărturisesc clar din ce sunt făcuți și ce vor să facă, și cu cine.
Mai spun sfinții să căutăm cunoștința lucrurilor, apoi discernământul, sau dreapta socoteală. Cunoștința vine din cercetare și practică. Practică în respingerea răului și urmarea binelui. Nu se vede această practică în felul în care ne alegem conducătorii. Nu se vede că acei oameni care se roagă neîncetat (1 Tes. 5: 17) și se desăvârșesc în virtute (Mat. 5: 48; 2 Pt. 1: 4-6) ar avea aceleași pretenții în privința conducătorilor lor ca atunci când îşi aleg mentorii duhovnicești. Că ar fi conștienți că ”puțin rău nimicește mult bine” (Eccl. 9: 18).
Dumnezeu, de la Facere până la Apocalipsă, lucrează pentru şi împreună cu noi. S-a și întrupat, făcându-se unul dintre noi. Lumea și-a continuat parcursul încercând să facă abstracție de acest lucru. A reușit pentru 300 de ani, după care a luat Biserica drept reper moral și valoric.
Ortodoxia a rămas în armonie cu statul, cu lumea științifică, precum și cu națiunile. A chemat mereu la regândirea capitalismului și socialismului, la o viață umană cât mai frumoasă și înaltă. A adăugat valoare lumii, omului, naturii, precum și o viziune care să le ofere un scop.
Oferă opțiuni și ne cheamă încontinuu să o votăm, să optăm pentru ea, pentru Biserică, pentru Dumnezeu, fără să părăsim lumea, ci să-i oferim ceea ce are ea nevoie mai mult. Așa cum românii din străinătate aduc plus valoare acelor țări, uman și economic, deși sunt cu inima acasă, la fel și creștinii, deși privesc spre cer și-L poartă în suflet pe Hristos, muncesc cu sârg pentru înfrumusețarea lumii acesteia.
Cu cât vor fi mai mulți creștini trăitori, din sânul lor vor ieși mai mulți eroi ai neamului. Eroi ai luptei de zi cu zi și ai celei din 4 în 4 ani. Cei care pot aduce neamului din izvorul fericirii și bunăstării ım̂părăției lui Dumnezeu, fără să ne îndatoreze pentru câteva generații.
Pr. George Ovidiu Chirița

[cristiboss56]

Dumnezeu a îngenuncheat înaintea omului!
Arhim Efrem Filotheitul
„S-a smerit pe Sine”…
Dumnezeul nostru, așa cum este nesfârșit și necuprins în măreția Sa, tot la fel de nesfârșit și necuprins este și în smerenia Sa. S-a smerit pe Sine până la sfârșit și a luat Trup omenesc. „Cuvântul Trup S-a făcut și S-a sălășluit întru noi”, scrie Evanghelistul Ioan , și a devenit om desăvârșit, ca să ne izbăvească de păcat. Pentru un om de lut, pentru un neascultător și un trădător, care a devenit vas al patimilor și al demonilor, S-a pogorât întreaga Sfântă Treime și Fiul S-a spânzurat pe Cruce.
Ne-a cercetat ca să ne facă prieteni și fii ai lui Dumnezeu prin renaștere, în vreme ce păcatul ne făcuse străini și vrăjmași ai Săi. S-a apropiat de noi, ne-a însoțit, ne-a cunoscut într-un oarecare fel omenesc cine suntem, ne-a compătimit ca pe niște oameni omorâți de păcat, răniți cu răni urâte, pline de duhoare. Nu S-a scârbit de noi, ci S-a încins cu ștergarul, a îngenuncheat și ne-a spălat picioarele. Dumnezeu a îngenuncheat înaintea omului! Creatorul înaintea creaturii! Cel fără patimă înaintea celui pătimaș! Cel Curat înaintea celui întinat! A spălat picioarele trădătorului Său! Nu S-a scârbit de el, deși știa că avea să-L trădeze. Nu putea să-l oprească? Desigur, căci ce este cu neputință la Dumnezeu? Și totuși îl lasă liber, după voința și alegerea sa. Și îndură toată această nedreptate. Nesfârșită este dragostea Lui, smerenia și răbdarea Lui. Și toate acestea, ca să ne arate calea ce duce la Dumnezeu, și anume smerenia.
Fragment din cartea Arta mântuirii, ce va apărea la Editura Evanghelismos.

[cristiboss56]

Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, o mică rugăciune…
Ea caută la frate, gata mereu să-i sară în ajutor. Fii blând şi bun cu toţi, ne îndeamnă Părintele Serghie, că toţi sunt în nevoi, bolnavi cu toţii. Nu-i nimeni sănătos la suflet. Deşi ne pare că le merge bine, de stai să cugeţi ce i-a fost hărăzit omului să fie şi ce-a ajuns, nu poţi decât să plângi de mila lor şi-a ta. Pe lângă asta, sunt ne*cazurile vieţii: citeşte numai ziarul şi-ai să vezi cum omenirea se zbate în chin şi suferinţă. N-au, oare, toţi aceşti oameni nefericiţi nevoie de mila şi bunătatea ta?
Fiecare om pe care Domnul ţi l-a scos în cale să simtă că ţi-e drag, că-i vrei binele şi ai dorinţa vie de a-l ajuta. Să simtă, adică, toţi iubirea ta.
Şi cum să nu-i iubeşti pe toţi, când sunt cu toţii de mare preţ în ochii lui Dumnezeu! Când fiecare, cum spune Dostoievski, mărunt şi neînsemnat cum e, are o soartă măreaţă şi zguduitoare, vrednic de luat în seamă şi de plâns. Că pentru toţi, până la unul, S-a întrupat şi S-a jertfit Hristos. Părintele Serghie spune sus şi tare că niciodată nu-i preţuim pe oameni aşa cum se cuvine şi de aceea pe cei ce par că sunt mai de necinste, pe aceia cu mai multă cinste să-i întâmpinăm (cf. 1 Cor. 12, 23).
Să-ţi pese de fiecare om, ajută-l, doreşte-i mântuirea. Cu gingăşie însă să-l ajuţi. Nu-i ţine predici, că nu-i sunt de folos nici lui, nici ţie. Nici sfat nu da, de nu ţi s-a cerut. De faci vreun bine, fă-l cu duh smerit. Să-ţi fie pildă adânca smerenie cu care Sfântul Serafim de Sarov îi în*tâmpina pe cei ce veneau la el, mic ori mare. (…)
Mai înainte de a le vorbi oamenilor de Dumnezeu, roagă-L pe Duhul Sfânt să te lumineze cum şi ce să spui. Şi întotdeauna, cu rugăciune pentru cel de lângă tine, caută şi află cuvântul potrivit.
Că rugăciunea unelteşte iubirea de oameni, o ţine vie, o sporeşte şi o arată. Rugăciunea îţi deschide ochii, ca să-l vezi pe cel de lângă tine şi să-i cunoşti nevoia. Din milă, vine ruga, iar din rugă, mila.
Îndoit folos ai pururea din rugăciunea pentru frate; pe tine te blagosloveşte cu sporul de iubire, pe celălalt cu mângâierea celor cerute pentru el. Şi nu-i mai mare dar ca darul rugăciunii. Dă-l mai întâi celui ce-i ştii nevoia şi necazul. Dar ţine minte că nu e om să n-aibă trebuinţă de rugăciunea şi de iubirea ta.
Iar nevoia pe care o are fiecare ţi-o arată ru*găciunea. Ea îţi şopteşte şi de-i bine să-i vorbeşti şi cum, ori de-i mai bine să păstrezi tăcerea şi să stai deoparte.
Extras din ”Ține candela inimii aprinsă (Învățătura Părintelui Serghie)”- Jean-Claude Larchet, Editura Sophia