Varsta Pamantului

https://archive.org/stream/serafim-r...tului_djvu.txt

Scripturile si Părinţii privesc întotdeauna lucrurile asa cum se văd de pe pământ. Nu te poţi plasa într-un loc ipotetic, în vreo altă galaxie, ca să te uiţi înapoi spre pământ. Acesta e un mod cu totul abstract de a privi lucrurile, fiindcă noi nu ne aflam acolo, ci aici.
Nouă ni s-a spus ceea ce avem nevoie să ştim spre a ne mântui sufletele, nespunându-ni-se nici măcar un singur lucm despre aceşti alţi sori, planete etc. Dacă ne-ar fi fost de folos să le ştim, Dumnezeu ni le-ar fi spus.
(Serafim Rose)

[AlinB]

În prealabil postat de ovidiu b.

Şi cărei ipoteze ai da întâietate?

Cred ca poti dormi la fel de bine fara a da nici uneia.

Adica: Evanghelia versus varsta pamantului.
Sa fim seriosi.

Asta daca ai ajuns totusi cat de cat la o maturitate a credintei si ea are temeiuri solide in sufletul tau.
Altfel, orice problema ridicola devine o problema existentiala.

Frate Cezar, mă bucur că ai amintit de părintele Serafim Rose. :)

"Nimeni nu ar îndrăzni să spună că Sfinţii Părinţi, şi creştinii ortodocşi, în general, sunt "împotriva ştiinţei", adică potrivnici cunoaşterii ştiinţifice, în măsura în care ea este, cu adevărat, cunoaştere a naturii. Întrucât Dumnezeu este atât autorul descoperirii dumnezeieşti cât şi al naturii, nu poate exista vreun conflict între teologie şi ştiinţă, atâta vreme cât fiecare din ele este autentică şi rămâne în domeniul care îi aparţine în mod firesc. Mai mult, acei Sfinţi Părinţi care au scris tâlcuiri la Cartea Facerii nu au şovăit a se folosi de cunoaşterea ştiinţifică a naturii din vremea lor, în măsura în care se potrivea subiectului."

(Din "Cartea Facerii, Crearea Lumii şi Omul începuturilor", Cuv. Seraphim Rose, pag. 179-180)

Ştiinţa – formă de cunoaştere inferioară

Creştinul ortodox nu este "împotriva ştiinţei"; dar el aşteaptă de la ştiinţă numai acea cunoaştere pe care ea este capabilă să o dea prin natura ei – nu teologie, nu o filosofie de viaţă. Însă, în vremurile noastre de confuzie intelectuală, când "ştiinţa" a dobândit un asemenea prestigiu în gândirea obişnuită încât a ajuns sinonimă cu cunoaşterea însăşi, prea adeseori se întâmplă ca oamenii de ştiinţă să aibă pretenţia de a preda ceea ce nu au învăţat defel prin mijloacele ştiinţei; asemenea savanţi vorbesc, de fapt, ca teologi.

Ştiinţa modernă se socoteşte a fi "cunoaşterea" prin excelenţă şi, în faţa prestigiului ei, credincioşii ortodocşi şovăie, scuzându-se adeseori pentru că ei cred ceea ce pare a fi "neştiinţific", mulţumindu-se cu pietismul sau "simţămintele religioase", singurul loc unde comunitatea ştiinţifică oficială îngăduie astăzi credinţa.

Dar adevăratul creştinism ortodox este cu totul altfel. Nu este legat de nici un curent al gândirii modeme; este o cunoaştere superioară ştiinţei şi nu are, în nici un caz, nevoie să-şi ceară scuze de la o formă de cunoaştere inferioară.

Ştim că Dumnezeu a făcut lumea cu măsură şi cu număr şi cu greutate (înţelepciunea lui Solomon 11, 20); dar Dumnezeu nu a dezvăluit omului amănuntele zidirii sale orânduite, iar cei ce scrutează "tainele firii" descoperă doar o nespus de mică parte din tainele care vin din nesfârşita înţelepciune a lui Dumnezeu. Ştiinţa modernă a dovedit că omul căzut nu e în stare să folosească bine cunoaşterea pe care a dobândit-o.

Dar ştiinţa modernă nu este numai cunoaştere. Ea s-a despărţit de descoperirea dumnezeiască şi astfel s-a pus singură la dispoziţia teoriilor şi filosofiilor eretice, necreştine şi anticreştine. Adeseori, ele intră în conflict cu descoperirea dumnezeiască, fiindcă pătrund pe tărâmul deschis numai teologiei.

La fel este şi cu învăţătura despre întâiul om. Dumnezeu nu a descoperit multe amănunte despre starea dintâi a zidirii Sale, dar ele sunt suficiente spre a judeca speculaţiile filosofico-religioase ale evoluţioniştilor. Învăţătura ortodoxă despre creaţie nu a fost cunoscută în Apus; doctrina romano-catolică este cu totul diferită.

(Din "Cartea Facerii, Crearea Lumii şi Omul începuturilor", Cuv. Seraphim Rose, pag. 183-184)

Sunt cu totul de acord si sunt bucuros ca ai ales acest pasaj lamuritor, luminos din Serafim Rose.
Da, asa cred ca merita sa gandim chestiunea.
Foarte multumesc, Ovidiu!....:)

Ca sa nu par, insa, cine nu sunt (adica un credincios "feroce", ortodoxist/fanatic etc.), as dori sa imi reiau un gand mai vechi prilejuit de multe ciondaneli forumistice. Astfel, vreau sa imi lamuresc, sper ca inca mai clar, pozitia.

Mie imi este clar raportul dintre teologie si stiintele lumesti. Inclusiv dintre teologie si psihologie. Spun ca imi este clar in sensul ca nu am dubii in privinta catorva criterii de evaluare. Am zis adeseori, de pilda, ca in raport cu teologia, psihologia ar trebui sa se tina la rolul ei de slujitoare, cel mult. De folos mi-a fost aici, dincolo de reflectiile si descoperirile personale, precizarea parintelui Rafail Noica - acesta afirma ca psihologii sunt ingaduiti de Dumnezeu prin pogoramant, pe masura starii noastre in care am ajuns in ultimul veac... Excelenta remarca, zic eu. O pastrez ca reper valid si foarte important.

Mai spun si azi ca o stiinta care se vadeste scormonitoare, iscoditoare fata de Tainele Dumnezeirii este luciferica. In rest, stiinta poate si trebuie sa cerceteze orice. Toata creatia este camp al investigatiei stiintifice, avind cel putin doua finalitati centrale: a potoli oarecat (si a spori!) setea de cunoastere, fireasca, a omului; a ajuta la rezolvarea multor probleme si la imbunatatirea/infrumusetarea vietii (intre anumite limite, dar asta e alta discutie). Pe langa acestea doua, eu as adauga inca un rost: contemplarea ratiunilor dumnezeiesti din lucruri, din natura, din om. A intui ceva, cat de putin, din maretia lui Dumnezeu pe calea efortului de cunoastere stiintifica a Creatiei este adeseori o mare delectare si un prilej de cutremuratoare uimiri. Si-un excelent imbold spre pocainta.

Pe de alta parte imi displac mult nu numai scientistii care isi baga nasul in treburi duhovnicesti (practicind un reductionism pueril, de-a dreptul), dar si teologii sau credinciosii obisnuiti care dispretuiesc stiinta si pe oamenii de stiinta. Aroganta celor din urma imi este inca mai neplacuta (date fiind asteptarile mai mari) decat infantilismul primilor.
Consider o dovada de prostie crasa sa arunci etichete globale, de extrema generalitate, spunind ca oamenii de stiinta sunt nu stiu cum sau de-a dreptul ca stiinta este nu stiu cum. Jenant... Cu totul jenant si ma rusinez de prostia oamenilor care fac astfel de afirmatii la fel cum ma rusinez de propriile mele idiotenii pe care le comit deseori.

Discutiile despre raportul dintre cunoasterea asazis stiintifica si cunoasterea teologica ar trebui, cred, sa se poarte in cu totul alti termeni. Chestiunea e foarte complexa, solicitanta, importanta. Avem la Serafim Rose un astfel de exemplu, dupa cum intalnim la multi oameni ai Bisericii cugetari vrednice de lauda legat de aceasta problema.
Sa nu uitam cati oameni de stiinta de prima clasa au fost si sunt crestini!
Sa ne amintim si cati dintre teologi si chiar sfinti au fost si mai sunt oameni de stiinta, la propriu. Medici, istorici, arhitecti etc.

As incheia cu precizarea ca, daca aruncam o privire in salile de curs ale facultatilor de teologie ortodoxa, nu zarim altceva decat, in primul rand, o intensa activitate stiintifica. Pur si simplu!
De la stiintele conexe cu domeniul istoriei, la disciplinele stiintei filologice, trecind si prin vecinatatile sociologiei, pedagogiei si psihologiei si ajungind la stiintele slujitoare ale artei bisericesti (muzica, pictura) - toata lumea face ori incearca sa faca stiinta. Pe care, cred eu, o pune in slujba cunoasterii teologice. Sau ar trebui s-o faca.


In concluzie, ramane surprinzator si dezamagitor ca, in lipsa evidenta a unei preocupari intelectuale elementare pentru intelegerea conditiei crestinului cugetator, multi credinciosi se pun pe critici si injurii la adresa semenilor lor scientisti si la adresa stiintei. Sa nu le fie lor pacat de-al prostiei si invidiei, rog eu pe Bunul Dumnezeu!

În prealabil postat de ovidiu b.

Ştiinţa – formă de cunoaştere inferioară

Creştinul ortodox nu este "împotriva ştiinţei"; dar el aşteaptă de la ştiinţă numai acea cunoaştere pe care ea este capabilă să o dea prin natura ei – nu teologie, nu o filosofie de viaţă. Însă, în vremurile noastre de confuzie intelectuală, când "ştiinţa" a dobândit un asemenea prestigiu în gândirea obişnuită încât a ajuns sinonimă cu cunoaşterea însăşi, prea adeseori se întâmplă ca oamenii de ştiinţă să aibă pretenţia de a preda ceea ce nu au învăţat defel prin mijloacele ştiinţei; asemenea savanţi vorbesc, de fapt, ca teologi.

Deci daca "stiinta" descopera ca o piatra este mai veche de 7500 de ani, intra in domeniul filozofiilor de viata?

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Deci daca "stiinta" descopera ca o piatra este mai veche de 7500 de ani, intra in domeniul filozofiilor de viata?

Excelenta intrebare, prietene.

[AlinB]

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Deci daca "stiinta" descopera ca o piatra este mai veche de 7500 de ani, intra in domeniul filozofiilor de viata?

Adevarul este ca de fapt "emite ipoteza ca e mai veche de 7500 ani" pe baza unor experimente si asumtii filosofice.

[Alin.D.Zaharia]

Trist când văd lumea că, consideră Biblia ca și manual de știință.