Acceptul parintilor pentru casatorie

[Ana_2014]

Buna dimineata! As dori sa stiu si parerile dvs. legate de situatia mea pentru ca nu stiu daca am procedat corect si orice parere imi poate fi de folos.
Eu si prietenul meu suntem impreuna de 1 an si jumatate si ne-am inteles tot timpul foarte bine. Parintii mei l-au acceptat la inceput si chiar au fost incantati de aceasta relatie. In urma cu cateva luni, mama a inceput sa imi reproseze ca nu este potrivit pentru mine deoarece el incearca de un an sa isi schimbe locul de munca si nu reuseste sa isi gaseasca altul mai bun.
Mama nu e de acord spunand ca eu am salariu mai mare decat el in momentul de fata si ca intr-o casnicie barbatul e cel care aduce bani in casa si as suferi din cauza asta, ca prietenul meu nu e atat de destept ca mine si ca intre noi exista multe diferente, adica eu as fi prea buna pentru el. Mamei i s-au alaturat apoi si tatal meu si sora mea, toti fiind impotriva relatiei noastre cu toate ca nu o spun direct. Ai mei sunt si bolnavi si nu vrem sa le facem rau, mama plange in fiecare zi, exista foarte multe tensiuni in familie..S-a ajuns chiar la discutia ca ai mei sa se desparta pentru ca eu nu ii ascult. Asa ca am hotarat sa punem capat relatiei, cu toate ca nu ne doream acest lucru. si acum sufar foarte mult.
Vreau sa mai spun ca eu si prietenul meu am trecut prin multe greutati si ne-am dat seama ce fel de oameni suntem amandoi, ne-am inteles mereu bine, el nu a fost impotriva familiei mele chiar daca se intamplau toate aceste lucruri urate...din contra mi-a zis sa raman apropiata de ei. Stiu de ce este capabil si ca poate sa isi gaseasca locul de munca potrivit. Noi chiar am decis sa ne casatorim, dar a trebuit sa amanam nunta din cauza parintilor mei.
Ne-am saturat de scandaluri si de atata stres care nu ne fac bine, dar decizia de a ne desparti am luat-o pentru ca ni s-a impus lucrul acesta. Si imi pare rau ca parintii meu nu au incercat sa ma inteleaga, orice le-as fi spus nu ma credeau si cu el nici macar nu au vrut sa mai vorbeasca. Poate si-ar fi dat seama ca gresesc.
Credeti ca am facut bine ca ne-am despartit? El chiar nu era persoana potrivita pentru mine, stiind totusi ca alaturi de el voi realiza multe lucruri frumoase si ca ne motivam reciproc pentru a face ce este bine in viata?
Va multumesc pentru orice raspuns.

[Florinvs]

Aici pot sa va zic (ca sa nu vorbesc din auzite) cum as proceda eu intr-o situatie similara:

1. Sunt cazuri intradevar cand parintii au motive intemeiate sa se impotriveasca unei relatii: de exemplul daca barbatul a fost implicat in infractiuni deoasebit de grave (crime, violuri, proxenetism, talharii, etc) sau daca a facut puscarie, sau daca e violent, betiv, neserios, etc!
Insa din ce ati spus nu este cazul de asa ceva!

2. Daca dumneavoastra il iubiti cu adevarat pe respectivul barbat, dar si el va iubeste (si a demonstrat acest lucru prin fapte concrete), atunci -indiferent ce zic parintii (neavand motive intemeiate si rezonabile)- normal mi se pare sa ramaneti impreuna!

Aici pot sa va spun cum as proceda daca m-as confrunta cu o situatie similara: deoarece in momente de acest gen (mai tensionate), barbatul trebuie sa-si pastreze "sangele rece" pentru a actiona cu luciditate si hotarare, as proceda astfel: intai stabilim o pozitie comuna intre 4 ochi, iar apoi mergem impreuna la parinti, le explicam cu calm situatia, dar si fermitate, explicandu-le ca ne iubim si ca vrem sa fim impreuna.
Daca, cu toate acestea, si fara a putea aduce un argument rezonabil, parintii se opun in continuuare relatiei, atunci- cu toata parerea de rau- normal mi se pare sa ramaneti impreuna si sa-i lasati un timp pe parinti sa se mai calmeze, sa analizeze la rece situatia si sa ajunga la concluzii rezonabile.

Argumentul ca dumneavoastra castigati mai mult nu mi se pare unul rezonabil! Intr-o relatie adevarata, bazata pe sentimente autentice, pe iubire, respect si buna intelegere, nu are relevanta cine castiga mai mult sau mai putin, atata timp cat ambii parteneri muncesc cinstit si presteaza o munca utila societatii, oricare ar fi ea (de la tractorist la doctor).

[Florinvs]

In cazuri de acest gen, conteaza si cat de hotarat si ferm actioneza barbatul! Daca se "sperie" si renunta sau "capituleaza" nu-i bun!
Consider ca atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva mergi vorba aia pana in panzele albe si faci tot ce e omeneste fizic posibil ca sa fii cu persoana iubita (bineinteles, cu conditia sa vezi si mai ales sa simti ca si persoana respectiva isi doreste accelasi lucru si are o pozitie comuna fata de oricine altcineva)!

[Mihailc]

În prealabil postat de Ana_2014

Buna dimineata! As dori sa stiu si parerile dvs. legate de situatia mea pentru ca nu stiu daca am procedat corect si orice parere imi poate fi de folos.
Eu si prietenul meu suntem impreuna de 1 an si jumatate si ne-am inteles tot timpul foarte bine. Parintii mei l-au acceptat la inceput si chiar au fost incantati de aceasta relatie. In urma cu cateva luni, mama a inceput sa imi reproseze ca nu este potrivit pentru mine deoarece el incearca de un an sa isi schimbe locul de munca si nu reuseste sa isi gaseasca altul mai bun.
Mama nu e de acord spunand ca eu am salariu mai mare decat el in momentul de fata si ca intr-o casnicie barbatul e cel care aduce bani in casa si as suferi din cauza asta, ca prietenul meu nu e atat de destept ca mine si ca intre noi exista multe diferente, adica eu as fi prea buna pentru el. Mamei i s-au alaturat apoi si tatal meu si sora mea, toti fiind impotriva relatiei noastre cu toate ca nu o spun direct. Ai mei sunt si bolnavi si nu vrem sa le facem rau, mama plange in fiecare zi, exista foarte multe tensiuni in familie..S-a ajuns chiar la discutia ca ai mei sa se desparta pentru ca eu nu ii ascult. Asa ca am hotarat sa punem capat relatiei, cu toate ca nu ne doream acest lucru. si acum sufar foarte mult.
Vreau sa mai spun ca eu si prietenul meu am trecut prin multe greutati si ne-am dat seama ce fel de oameni suntem amandoi, ne-am inteles mereu bine, el nu a fost impotriva familiei mele chiar daca se intamplau toate aceste lucruri urate...din contra mi-a zis sa raman apropiata de ei. Stiu de ce este capabil si ca poate sa isi gaseasca locul de munca potrivit. Noi chiar am decis sa ne casatorim, dar a trebuit sa amanam nunta din cauza parintilor mei.
Ne-am saturat de scandaluri si de atata stres care nu ne fac bine, dar decizia de a ne desparti am luat-o pentru ca ni s-a impus lucrul acesta. Si imi pare rau ca parintii meu nu au incercat sa ma inteleaga, orice le-as fi spus nu ma credeau si cu el nici macar nu au vrut sa mai vorbeasca. Poate si-ar fi dat seama ca gresesc.
Credeti ca am facut bine ca ne-am despartit? El chiar nu era persoana potrivita pentru mine, stiind totusi ca alaturi de el voi realiza multe lucruri frumoase si ca ne motivam reciproc pentru a face ce este bine in viata?
Va multumesc pentru orice raspuns.

Ana_2014, recuperează-ţi bărbatul şi încercaţi să vă construiţi o viaţă împreună, dacă acest lucru mai e posibil, fiindcă s-ar putea să renunţi la şansa vieţii tale , de dragul "ochiului dracului" prin care familia ta vede exclusiv relaţia voastră. Şi dacă v-aţi înţeles aşa de bine precum spui, o ruptură definitivă cu prietenul tău te va marca într-un mod pe care acum doar îl preguşti sub forma suferinţei tinere, încă neînrădăcinată în toată fiinţa ta. Nu-ţi face singură mai mult rău decât ţi-au făcut alţii, nimeni nu-ţi va acorda diplomă de eroină pentru o asemenea eroare!

[AlinB]

Tu mai locuiesti cu ai tai?
Voi doi, daca va casatoriti, aveti cum sa locuiti impreuna, resursele materiale pentru a va plati chiria si restul, sau depindeti tot de parintii unuia dintre voi?
Cati ani aveti (tu si prietenul?).

[Ana_2014]

Va multumesc pentru raspunsuri.
Nu mai stam cu parintii nostri. Am ramas amandoi in orasul unde am terminat facultatea.
Parintii mei sunt la 200 km distanta, ai lui la 100 km.
Si eu, si prietenul meu stam in chirie, iar fiecare dintre noi isi plateste chiria din salariul sau si celelalte cheltuieli. Diferenta dintre noi (care o deranjeaza pe mama) este ca eu am posibilitatea sa pun si bani deoparte in fiecare luna, pe cand prietenul meu nu face acest lucru din cauza salariului mai mic.
Eu am 25, el urmeaza sa implineasca 27 de ani.

[AlinB]

Pai atunci, nici sa nu mai stai pe ganduri.

Copiii trebuie sa asculte de parinti, si femeia de barbat, asa zice Biserica.

Dar asta cand parintii si barbatul sunt crestini in adevaratul sens al cuvantului, nu cand judeca superficial si materialist.

Suna-ti barbatul acum, reluati legatura, stabiliti data casatoriei, etc.

Apropo, puteti face nunta mai tarziu daca vreti nunta mare, cu rude, etc.
Desi nu e obligatoriu, asa ceva, mai ales ca parintii tai vor ridica obiectii, deci o masa intre prieteni e mai mult decat de ajuns.

Sa nu uiti sa revii cu poze de la nunta, bebelusi, etc. :)

[Florinvs]

Aici total de acrod cu colegul AlinB!

Dumnezeu V-a dat o sansa sa cunoasteti pe cineva pe care sa iubiti si sa va iubeasca! Restul- modul cum actionati si ce faceti mai departe- depinde de dumneavoastra -este si o vorba Dumnezeu iti da, dar nu-ti pune si in traista!

Dragă Ana,

Din păcate unii părinţi intervin în mod deplasat în viaţa copiilor deja maturi şi pe picioarele lor. Dar fiecare din noi e responsabil pentru deciziile/ alegerile sale.
Nu văd cine şi cum ţi-a impus/ v-a impus să vă despărţiţi...
Sufletul tău ar trebui să-ţi spună ce trebuie să faci.

Ştii că un copil se spovedeşte, deci e responsabil de păcatele sale, în faţa lui Dumnezeu, de la 7 ani??

Oricum, la vârsta ta, eşti responsabilă de ceea ce faci din orice punct de vedere ai privi lucrurile.

Domnul să te lumineze!

[Lucian008]

Eu nu am sa iti spun ce sa faci. Nici eu, nici altcineva de pe forum, nici macar cei care te cunosc nu stiu tot si nu pot lua o decizie in locul tau.
Nu lasa pe alitii sa ia o decizie in locul tau. Daca cineva iti da un sfat sau iti spune sa faci ceva incearca sa te gandesti de ce iti spune asta. Daca nu intelegi intreba-l. Poate a inteles ceva ce tu nu ai inteles. Uneori detaliile fac diferenta.
Dar dupa ce ai analizat tot hotaraste ce vrei sa faci si faci. Si daca cuiva nu ii convine (intotdeaua vor fi oameni care vor avea o alta parere) fii ferma si spune-le ca este viata ta si tu hotarasti. Asuma-ti reponsabilitate si actioneaza.
Nu este vorba doar despre situatia asta dar uneori vei gresi. Toti gresim. Asuma-ti greseala, daca poti repar-o si mergi mai departe. Nimeni nu va trai viata in locul tau.
Tu stii ce trebuie sa faci si doar tu.

Ps: Bani nu or sa conteze niciodata. Ce o sa conteze ca om (nu este neaparat un sfat ce tine de cele duhovnicesti) este ca el/ea sa stie ce vrea sa faca cu viata lui, nu sa astepte mereu sa pice din cer.