Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Secte si culte
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 10.11.2009, 15:49:25
anaana71's Avatar
anaana71 anaana71 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.11.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 671
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru anaana71
Post ce raspuns sa dau?

am fost intrebata de o persoana de rit evanghelic urmatoarele:
1. de ce facem pomana pentru morti? de ce la anumite date?
2. de ce ne rugam pentru cei adormiti? la ce-i ajuta, pe cei morti rugile noastre?
3. de ce trebuie sa-i pomenim in biserica? daca ne strangem rudele si prietenii nu este suficient?
4. unde scrie in Biblie despre toate acestea? dar sa nu fie anumite trimiteri, ci sa scrie clar.

eu am raspuns in felul urmator. e posibil sa fi gresit, dar am spus ca ma documentez.
1. pomenirea este o comemorare a celor adormiti. nu stiu de ce sa fac al anumite intervale de timp.
2. eu ma rog pentru sufletul celui adormit pentru ca Dumnezeu sa aibe grija de el la Judecata de Apoi. nu stiu daca ii ajuta pe cei adormiti.
3. pomenirea in biserica este tot o comemorare iar ruga colectiva este mai puternica decat cea singulara.
4. nu stiu.

va rog sa ma ajutati sa dau un raspuns corect. ca si eu m-am intrebat daca cel ce a ajuns in iad, mai are sanse sa ajunga in rai prin rugile noastre, la Judecata de Apoi.
va multumesc.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 10.11.2009, 17:54:48
AndruscaCIM's Avatar
AndruscaCIM AndruscaCIM is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.08.2009
Locație: Germania
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.750
Implicit

Ai fost intrebata cu scopul de a intelege mai bine ritul ortodox, sau doar pentru a te pune in incurcatura?????? Astia au miscurici, nu pot discuta despre nimic altceva si abia asteapta sa inceapa razboiul.

Si eu am participat odata la o conferinta ecumenica( pe vremea aia chiar nu stiam prea multe despre ecumenism) si eu cu prietena mea ne-am imprietenit oarecum cu niste fete adventiste. Astea ne-au invitat la ele in camera, si cum vorbeam si noi ca fetele... ce crezi, deodata s-au transformat in balauri care scuipau foc prin priviri...si au inceput focul armat " Voi de ce va machiati, de ce mergeti la discoteca, la noi in Biblie asa este scris, la voi nu e asa? Noi facem asa si pe dincolo...voi ortodocsii de ce faceti aia si aia...?" si eu eram cat pe ce sa imi fac o mare cruce si sa le spun "Piei satanooooooo!!!!!!", daca mai aveam si ceva aghiazma la mine cu siguranta faceam un grill ...insa oricum ideea e ca ceva nu e regula cu ei, pastorii ii obliga sa faca prozelitism si urla ca niste animale salbatice, nestiind pe care sa apuce...asta e parerea mea!

Nu te lasa antrenata in discutii de genul, daca simti ca scopul nu e acela de a afla ceva nou si a intelege lucrurile, pentru ca nu vei scapa niciodata, si asta pentru ca mintile odihnite si trainarite de pastor toata ziua pot debita multe....

Doamne ajuta!
Reply With Quote
  #3  
Vechi 10.11.2009, 20:59:01
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit

Moartea se înscrie ca un moment necesar și plin de sens pe traiectoria vieții începute la naștere, ea făcând să treacă viața noastră pământească în faza eshatologică, acolo unde se revelează sensul deplin al existenței pământești.
Moartea este taina prin care trebuie să trecem ca să intrăm în sensul deplin al existenței, egal cu plenitudinea ei. Moartea este prăpastia sau puntea universală de trecere spre o alta existență, spre existența veșnică. Moartea face să se reveleze ființei noastre misterul ei de persoană, adâncimea existenței sale ca persoană, importanța existenței sale personale. Moartea trebuie să reprezinte un mister pe măsura misterului persoanei umane.
Moartea, fiind singura trecere de aici la Dumnezeu, arată transcendența lui Dumnezeu și a vieții noastre depline în El, ca împlinire a ei. Viața lui Dumnezeu și viața noastră deplină în El sunt despărțite de cea de aici prin moarte. Nu există o continuitate între viața noastră de aici și viața lui Dumnezeu sau viața noastră deplină în El. Moartea își capătă sensul deplin în explicația creștină, care vede moartea ca un moment în dialogul etern al omului cu Dumnezeu cel personal. Pentru creștinism moartea, deși e urmarea păcatului, a păstrat și un sens pozitiv, întrucât în ea Hristos ne trece la comuniunea deplină cu Dumnezeu, adică la o treaptă mai înaltă în comuniunea cu El și, prin aceasta, la treapta plenitudinii vieții. Moartea a apărut ca o despărțire nefirească a sufletului de trup, ca urmare a slăbirii comuniunii omului cu Dumnezeu, izvorul puterii și al vieții, deci ca urmare a păcatului; despărțirea sufletului de trup, fiind urmare a slăbirii comuniunii cu Dumnezeu, duce la o desființare a acestei legături dincolo de moarte. In Hristos, comuniunea cu Dumnezeu fiind restabilită, moartea rămâne ca despărțire a sufletului de trup și prin aceasta și creștinul trăiește împreună cu ceilalți oameni teama de durerile ei, dar în mod mai atenuat; iar la cei tari în credință, ca de exemplu martirii, ea e copleșită cu totul. Dar rămânând ca despărțire a sufletului de trup, moartea a devenit în cei uniți cu Hristos, din trecere la o definitivare în viata de necomuniune cu Dumnezeu, trecere la plenitudinea comuniunii cu El și deci la plenitudinea vieții. Aceasta, pentru că cel credincios purtând pe Hristos în sine, se întărește din puterea Lui în sufletul său, ca să treacă prin moarte la viață și ca să ridice la sfârșitul lumii trupul, pe care 1-a curățit prin faptele sale curate, la o viață luminată, transfigurată, la înviere.
Cu cât omul își face din moarte mai mult o prezentă valorizatoare în toată viața lui, cu atât o transformă mai mult în trecere spre plenitudinea vieții și își umple viața pământească mai mult de valoare. Ințeleasă ca predare lui Dumnezeu, realizată mai mult sau mai puțin deplin în momentul final, dar mereu prezentă ca intenție și ca mișcare în viață, moartea se poate socoti predare completă a omului lui Dumnezeu în momentul morții, chiar în creștinul luat de moarte pe neașteptate, căci toată viața lui trăită ca o predare tot mai deplină lui Dumnezeu include în ea intenția predării totale. Moartea și-a schimbat în Hristos nu numai rostul în ea însăși, ci și în experiența celor ce o trăiesc, descoperindu-se ca poartă spre viață. Ea a devenit nu numai poarta necesară spre viața deplină, ci și o putere a celor ce se află în Hristos, în cursul întregii vieți pământești, putere prin care dobândesc viața deplină în Hristos.
Sfârșitul fiecăruia vine atunci când e potrivit fiecăruia, fiecare, cu excepția pruncilor, lucrând cât timp i s-a dat pentru a preciza într-un fel sau altul modul viețuirii Iui, fie ca un mod care poate progresa foarte mult în bine, fie într-un mod în care nu poate progresa prea mult, fie într-un mod în care nu poate progresa decât în rău, sau care rămâne într-o definitivă stare de nedeterminare.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 10.11.2009, 21:00:57
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit

Sporirea în comuniunea cu Dumnezeu a sufletelor celor decedați în credință.
Sufletele care la judecata particulară au fost găsite capabile de comuniunea cu Dumnezeu nu sunt fixate într-o stare de contemplare imobilă și individuală a esenței divine, ci într-o comuniune de iubire cu Sfânta Treime și întreolaltă mult superioară celei de pe pământ. Ele văd fața lui Hristos și se află neizolate între ele. Ele laudă împreună slava lui Dumnezeu și slujesc împreună înaintea tronului dumnezeiesc; iar Hristos le conduce la izvoarele vieții, adică tot mai adânc în iubirea Sa din care sorb tară ca ea să sece vreodată.
Nu este o contemplare nemișcată, ci o manifestare de iubire și din partea drepților și a lui Dumnezeu cel în Treime. Această comuniune, deși e de acum statornica, vrea să fie mereu mai adâncă, ceea ce e propriu comuniunii. Ea are o statornicie fiind comuniune, dar în același timp tot ca comuniune are și o mișcare în ea spre o treaptă mai adâncă, fiind o "mișcare stabilă", sau o "stabilitate mobilă".
Un mare salt în această mișcare se va realiza după judecata din urmă. Baza acestei mișcări stabile este dăruirea tot mai mare a lui Dumnezeu prin energiile Sale necreate.
Dumnezeu nu stă pasiv în fața unei rațiuni care-L contemplă, ci i Se comunică omului prin iubire, făcând simțită inițiativa Lui în actul nesfârșit al dăruirii de Sine. Ca Persoana, sau ca Treime de Persoane unite într-o suprema iubire, Dumnezeu e o adâncime de viață și de iubire de care sufletul vrea să se împărtășească tot mai mult, iar Dumnezeu Se comunică tot mai mult, sufletul sporind nu numai în cunoaștere, ci în toată ființa sa, în unire tot mai adâncă, în asemănare tot mai mare, în îndumnezeire tot mai înaintată. Dumnezeu e cunoscut în lumină, dar nu teoretic, ci cu toata ființa ca mister. El e cunoscut în realitatea Lui insondabilă ca plin de sens și ca izvor al tuturor sensurilor, întrucât e cunoscut ca izvor inepuizabil de viață și de iubire. De aceea nu e închis în Sine, ci trăit în totalitatea Lui și totuși întreținând în suflete o sete de a-L experia tot mai mult, de a se împărtăși de El tot mai mult, rămânând veșnic indefinibil conceptual, necuprins în esența Lui, izvor abisal al infinității iubirii, puterii, vieții pe care o comunică.
Dar Dumnezeu comunicându-Se în aceste energii tot mai mult, pe măsura celor capabili să le cunoască, nu numai că nu Se epuizează pe Sine niciodată, ci ne și înalță prin aceasta la cunoașteri, la experiențe și la stări de fericire tot mai înalte. De aceea sfinții vor progresa la infinit în împărtășirea de ele în viața viitoare, sau în comuniunea cu Dumnezeu, fără să ajungă vreodată să le cuprindă în întregime și să se sature de Dumnezeire, sau să se plictisească de o monotonie în experierea ei.
Umanitatea fiecăruia se realizează în Hristos într-o solidaritate cu toți semenii. Sfinții arată umanitatea lor deplin actualizată în Hristos prin iubirea ce o arată fraților lor, care este iubirea lui Hristos însușită de ei.
Mai unită cu Hristos decât toți sfinții, și de aceea mai presus de toți sfinții și îngerii, se află Maica Domnului, ca cea care L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu zămislit și născut din ea ca om și apoi L-a purtat în brațe ca prunc și a rămas unita cu El prin afecțiunea omenească supremă pe care o trăiește o mamă față de fiul ei. Legătura ei cu Iisus este mai intimă ca legătura oricărui sfânt cu El, căci trupul Lui s-a format nemijlocit din trupul ei, ea L-a purtat în brațe, I-a privit neîncetat fața și ochii, L-a alăptat și L-a iubit cu iubirea omenească culminantă proprie unei mame, fiind identificată într-un anumit înțeles cu Fiul ei. De aceea îndrăznirea ei către El este mai mare ca a tuturor
Iconografia ortodoxă prezintă pe Iisus luându-i la Adormirea ei sufletul în brațele Lui, inversând purtarea Lui ca prunc în brațele ei. Iubirea Lui față de ea este tot atât de afectuoasă ca și iubirea ei fața de El; Pruncul ajuns în plinătatea puterilor poartă în brațele Sale pe mama Lui rămasă cu puteri mai împuținate. In persoana ei a simțit și simte Iisus la maximum iubirea omenească fată de El și în afecțiunea Lui fată de ea se include o afecțiune fată de om în general, față de mamele umane și de iubirea lor pentru fiii lor.
Orice i se cere Maicii Domnului, i se cere totuși pentru faptul că este în unirea cea mai strânsă cu Fiul ei, deci El este în ultimă analiză izvorul a tot ajutorul pe care ni-i dă ea. Numai pentru că este Maica lui Dumnezeu Mântuitorul, i se cer și ei direct anumite ajutoare, nu pentru că ea ar fi mântuitoare, sau comântuitoare, căci ea nu poate fi pusă pe același plan cu Iisus Hristos, propriul autor al mântuirii.
Prezența spirituală a sfinților în frunte cu Maica Domnului în jurul lui Hristos, reprezentat în Euharistie în starea Lui de jertfa continuă, mai înseamnă și faptul că toți trăiesc unirea lor cu Dumnezeu ca o continuă moarte tainică a lor cu Hristos, ca o predare a lor ca oameni lui Dumnezeu. E o moarte tainică a puterilor firii ca să pătimească îndumnezeirea lor prin Dumnezeu.

Rugăciunile Bisericii pentru cei răposați și starea sufletelor din iad.
Conștiința Bisericii socotește că există o gradație atât de continuă de la treptele cele mai înalte ale drepților până la cele mai de jos și de aici la cei păcătoși, încât unii din cei declarați la judecata particulară drepți, dar în măsură mai redusă, și aflați în rai, nu sunt prea radical deosebiți de cei ce au în ei petele păcatelor în grade mai mici și au fost lăsați în iad, deși Biserica ține la despărțirea între rai și iad. Aceasta face posibil ca cei ce se află în iad, dar nu prea radical deosebiți de cei de pe treptele cele mai de jos din rai, să treacă în rai până la judecata din urmă, prin rugăciunile sfinților și ale celor de pe pământ.
Există însă totuși un fund al iadului, în care se află cei de tot păcătoși, precum există înălțimile raiului, unde se află sfinții. Cei din rai, chiar din locurile inferioare, vor rămâne în rai și după judecata din urmă, dar până atunci pot progresa la trepte tot mai înalte prin rugăciunile celor de pe pământ și ale lor pentru aceștia și pentru intrarea tot mai activă a lor în comuniune cu Hristos; iar cei de pe treptele cele mai înalte vor progresa și ei în slavă prin rugăciunile lor pentru cei de pe pământ și prin intrarea tot mai adâncă a lor în comuniunea cu Hristos, și a tot mai multora, în fericita comuniune cu Hristos și cu ei.
Cei aflați în iad, dar nu lipsiți total de credința în Hristos, pot fi mutați și ei în raiul comuniunii cu Hristos până la judecata din urmă, sau pot fi ridicați de la chinuri mai grele la unele mai ușoare, prin rugăciunile celor de pe pământ și ale sfinților, cerute de cei de pe pământ, dar poate săvârșite și din proprie inițiativă. Prin rugăciunile celor de pe pământ însoțite de așezarea miridelor pentru cei decedați în jurul Agnețutui devenit trupul lui Hristos, cei aflați în nefericirea necomuniunii cu Hristos poate Sunt ajutați de comuniunea ce le-o oferă Hristos prin jertfa Sa și de comuniunea oferită de cei ce se roagă pentru ei, să accepte această comuniune, sau să fie înmuiați de ea, dacă nu s-au dus din viață cu totul ostili ei, sau morți pentru ea.
Biserica acordă o foarte mare importanță spovedaniei înainte de moarte, care înseamnă de fapt începutul real al restabilirii comuniunii cu Hristos și cu semenii prin persoana preotului, anulând în parte prin această faptă a lor influența periculoasă pe care au exercitat-o asupra altora prin pilda și îndemnul la înstrăinarea de Hristos și prin sfâșierea umanității altora și a lor proprie.
Când o persoană se roagă pentru alta, se află în exercițiul unei răspunderi pentru aceea și, ca urmare, de la ea ajunge la persoana respectivă un flux de iubire care o deschide pentru comuniune. Și dacă rugăciunea este intensă și stăruitoare, nu se poate să nu înmoaie învârtoșarea acelei persoane.
Relațiile prin rugăciune sunt cele mai iubitoare relații; și, în mod paradoxal, ele se pot realiza cel mai ușor, Duhul Sfânt aducându-Și ajutorul Lui la săvârșirea rugăciunii. Dacă ne rugăm și noi ca Dumnezeu să pomenească pe cei adormiți, aceasta nu înseamnă că noi avem inițiativa în pomenirea acelora, ci că Dumnezeu consideră necesar și răspunsul nostru și răspunsul celor decedați, înviorat de răspunsul nostru, la preocuparea Lui de ei, pentru ca această preocupare a Lui să devină cât mai eficientă și să-i facă vii cu adevărat. Numai așa pomenirea lui Dumnezeu, pe care o cerem pentru aceia, îi ține pe aceia vii în veci, pentru că numai așa se menține dialogul adevărat între El și ei, răspunzând și aceia odată cu noi sau în urma răspunsului nostru, la preocuparea lui Dumnezeu de ei.
Cel mai mare ajutor le vine însă celor adormiți de la pomenirea lor în legătură cu jertfa lui Hristos la Sfânta Liturghie.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 10.11.2009, 21:09:05
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit

Odată depus trupul creștinului în mormânt, încep slujbele de pomenire pentru sufletul său. Cele mai cunoscute ierurgii referitoare la pomenirea celor adormiți se fac la 3, 9 și 40 de zile, la 3, 6, 9 și 12 luni și apoi în fiecare an. Uneori, la acestea s-au adăugat diferite inovații, abuzuri sau exagerări, care „denotă o grijă exagerată a celor vii de a se asigura că cei plecați dintre ei au ajuns în rai, grijă care denaturează adesea într-o forțare a rânduielilor bisericești. Preoții confruntați cu aceste doleanțe ale credincioșilor trebuie să explice cu mult tact care este rânduiala Bisericii Ortodoxe și să nu introducă inovații liturgice, doar pentru a da satisfacție unui grup de credincioși", ne-a spus, în interviul care urmează, pr. lect. dr. Radu Petre Mureșan, de la Facultatea de Teologie din București.
După slujba de înmormântare a creștinilor, se fac pomeniri individuale ale acestora în ziua a treia, a noua și a patruzecea. Ce semnificație au aceste ierurgii?
În primul, rând sunt legate de numerele simbolice care ne amintesc de Sfânta Treime, de cetele îngerești sau de evenimente din viața Mântuitorului. La acest simbolism teologic se poate adăuga o altă interpretare care ține de trupul celui răposat, de descompunerea trupului după înhumare. Se face pomenirea mortului din ziua a treia după moarte pentru că fața începe să se desfigureze, în ziua a noua pentru că trupul începe să se strice, afară de inimă, la 40 de zile pentru că atunci se descompune și inima. Astfel, procesul descompunerii fizice urmează procesul invers zămislirii și formării trupului omenesc în pântecele mamei. Pomenirile care se fac în afara acestor soroace, respectiv la 3, 6, 9, 12 luni, reflectă tradiția Bisericii, așa cum s-a păstrat ea în scrierile Sfinților Părinți. Aceste soroace de pomenire individuală au și o interpretare care ține de o tradiție sau de o credință populară, respectiv trecerea sufletului prin vămile văzduhului.
Conform acestei credințe, sufletul stă trei zile lângă trup, iar apoi se înalță la cer. La 9 zile se înfățișează înaintea lui Dumnezeu, după ce a vizitat raiul, iar la 40 de zile are loc judecata particulară, după ce a vizitat și iadul. Biserica trebuie să accentueze faptul că feluritele stări ce trebuie să le străbată sufletul după despărțirea sa de trup nu corespund unui oarecare număr de zile pe pământ. A treia, a noua, a patruzecea zi nu sunt decât pe pământ, căci dincolo de mormânt „împărțirea (împărăția) timpului" nu există. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție vorbesc de un timp fără sfârșit în lumea viitoare. În unele părți (de ex., zona Prahovei) se face parastas la fiecare trei sâmbete după moarte, timp de 6 luni, lucru acceptat de preoți ca „obiceiul locului", dar costisitor și împovărător pentru familie.
Această grijă a credincioșilor ca sufletele celor plecați să fie pomenite cât mai des, a făcut ca Biserica să înmulțească oficial numărul zilelor când se face pomenire de obște pentru cei adormiți. Un exemplu este pomenirea morților în toate sâmbetele din Postul Mare, așa cum este indicat și în calendar. Or, pomenirea morților trebuie să se facă doar în sâmbăta a doua, a treia și a patra din Postul Mare, celelalte sâmbete din Post fiind închinate altor evenimente sau persoane sfinte: Sfântul Mucenic Teodor Tiron (Sâmbăta lui Toader), în sâmbăta a cincea este Denia Acatistului Bunei Vestiri (Sâmbăta Acatistului), sâmbăta a șasea - pomenirea Sfântului și Dreptului Lazăr.
De unde apar aceste abuzuri și axagerări?
De la credincioși, dar uneori chiar și de la slujitorii Biserici. În unele părți, există obiceiul ca pomelnicele care sunt primite la altar să fie citite cu voce tare, fie pe loc, fie înaintea de ieșirea cu Cinstitele Daruri, fie chiar în timpul pomenirilor de la ieșirea cu Cinstitele Daruri, pentru „încredințarea" celor care le-au dat. Conform rânduielilor de cult, pomenirile cu voce tare în timpul Sfintei Liturghii se fac numai la ectenia cererilor de după citirea Sfintei Evanghelii și numai pentru ctitorii și binefăcătorii răposați ai sfântului lăcaș. Conform rânduielilor liturgice, singurul loc de pomenire este la Proscomidie, în taină, atunci când se scot miridele pentru cei vii și cei morți, precum și la rugăciunea dipticelor, de după sfințirea Darurilor, pentru cei care au adus mai târziu pomelnicele la sfântul altar. Cât privește ectenia întreită pentru cei adormiți, ea nu se rostește la fiecare Sfântă Liturghie, ci numai atunci când se fac pomeniri de morți sau parastase. Citirea pomelnicelor, timp de 30-40 de minute, pentru ca fiecare să-și audă numele nu este de folos nici celor care sunt în Biserică, nici sufletelor celor adormiți. Este o pauză nejustificată în desfășurarea Sfintei Liturghii, în timpul căreia credincioșii se plictisesc și își găsesc preocupări neconforme cu momentul și locul în care se află: se agită, vorbesc, ies din biserică etc. Reglementarea acestei probleme ține, în primul rând, de disciplina liturgică și, nu în ultimul rând, de respectul datorat Sfintei Liturghii. Preotul trebuie să explice credincioșilor că toate pomelnicele încredințate sunt pomenite în taină în altar, în timpul Proscomidiei.
Și așa-numitele „sărindare" pentru cei adormiți sunt greșit înțelese uneori...
Sărindar - înseamnă un grup de 40, și se întemeiază pe credința că în a 40-a zi după moarte sufletul se înfățișează în fața lui Dumnezeu. La evrei, exista obiceiul să se țină doliu 40 de zile pentru cel mort. Tradiția creștină vine de la Sfântul Simeon al Tesalonicului, care îndemnă să se facă pomenire la 40 de Sfinte Liturghii în șir după moartea cuiva. La sfârșitul celor 40 de Liturghii, se săvârșește o Sfântă Liturghie cu parastas și se citesc toate pomelnicele, lucru care în popor se numește „dezlegarea sărindarelor". Astăzi, sărindarul este pus în legătură cu primele șase săptămâni din Postul Mare (sau Postul Nașterii Domnului), de joi din prima săptămână și până în Joia Mare, când se dezleagă sau încetează rugăciunea de 40 de zile. Mulți credincioși nu cunosc semnificația cuvântului sărindar și, luând în considerare partea a doua a cuvântului, consideră că este vorba de un dar, de obicei în bani, făcut Bisericii pentru cei morți, dar și pentru cei vii.
Alte practici populare, care tind să-și facă loc în Biserică, în cultul celor adormiți, se referă la pomenirea celor morți nepregătiți, fără Spovedanie și Împărtășanie. În unele zone, există practica de a aduce preotului un cocoș alb în Vinerea Mare sau în Noaptea Învierii. În unele cazuri, se introduc chiar în altarul bisericii, obicei care nu are nici o justificare teologică, liturgică sau practică. Alt obicei este aducerea prescurilor la Biserică, într-un anumit număr și ritual, uitând că nu numărul de colaci sau de prescuri este important, ci prezența pâinii și a colivei care închipuie trupul celui răposat. În sfârșit, în unele locuri se practică împărtășirea unei persoane pentru alta, care a murit neîmpărtășită. Această practică este o inovație liturgică pe care nu o întâlnim în nici o carte bisericească. Primirea Sfintei Împărtășanii este un act personal și, ca orice Sfântă Taină, ea se dă numai celui prezent.
Alți creștini, obișnuiesc să vină la Sfânta Împărtășanie cu mai multe lumânări în mână, pentru ca și cei adormiți „să aibă lumină". În Transilvania există practica „luminațiilor", când se face o pomenire de obște în cimitir și toată noaptea ard lumânări în cimitire. În Țara Românească există obiceiul ca, în noaptea de Înviere, creștinii să ducă „lumină" și celor adormiți, după care merg acasă și se odihnesc. Bisericile aproape că se golesc la slujba de Înviere, pentru a se umple din nou, spre dimineață, când vin de la cimitir, lipsindu-se de Sfânta Liturghie din noaptea de Paști. Preotul trebuie să explice rolul lumânărilor în cadrul cultului morților: ele simbolizează atât pe Mântuitorul Iisus Hristos, Lumina lumii, cât și candela faptelor bune ale celui adormit. Una dintre rugăciunile slujbei Înmormântării spune: „Ci întru lumina feței Tale, Hristoase, și întru îndulcirea frumuseții Tale, pe cel ce l-ai ales odihnește-l, ca un iubitor de oameni".
Reply With Quote
  #6  
Vechi 10.11.2009, 21:21:31
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.712
Implicit

Citat:
În prealabil postat de anaana71 Vezi mesajul
am fost intrebata de o persoana de rit evanghelic urmatoarele:
1. de ce facem pomana pentru morti? de ce la anumite date?
2. de ce ne rugam pentru cei adormiti? la ce-i ajuta, pe cei morti rugile noastre?
3. de ce trebuie sa-i pomenim in biserica? daca ne strangem rudele si prietenii nu este suficient?
4. unde scrie in Biblie despre toate acestea? dar sa nu fie anumite trimiteri, ci sa scrie clar.

eu am raspuns in felul urmator. e posibil sa fi gresit, dar am spus ca ma documentez.
1. pomenirea este o comemorare a celor adormiti. nu stiu de ce sa fac al anumite intervale de timp.
2. eu ma rog pentru sufletul celui adormit pentru ca Dumnezeu sa aibe grija de el la Judecata de Apoi. nu stiu daca ii ajuta pe cei adormiti.
3. pomenirea in biserica este tot o comemorare iar ruga colectiva este mai puternica decat cea singulara.
4. nu stiu.

va rog sa ma ajutati sa dau un raspuns corect. ca si eu m-am intrebat daca cel ce a ajuns in iad, mai are sanse sa ajunga in rai prin rugile noastre, la Judecata de Apoi.
va multumesc.
Simplu! Nu le dai niciun raspuns, te feresti de asemenea oameni! parintele Cleopa ne spunea sa nu vb cu sectantii decat daca socotim ca ii putem indrepta (si chiar si atunci sa vorbim numai de 2 ori cu ei!) Lasa-i in pace, tu cu Dumnezeul tau, ei cu ratacirile lor! Daca te-ai prins in discutie cu ei, nu mai scapi, atat sunt de insistenti si de ... prozeliti! Poti citi in Pelerinul roman cum i-a combatut par. Cleopa pe sectanti. Uite ceva pe youtube despre Par. Cleopa si sectanti: http://www.youtube.com/watch?v=bMGsuG2I2e4
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 11.11.2009, 11:40:20
windorin's Avatar
windorin windorin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.10.2006
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.403
Implicit

1. de ce facem pomana pentru morti? de ce la anumite date?

Pentru ca nu sunt morti, ci adormiti. Ei au ajuns la viata vesnica, asteptand hotararea Judecatii de Apoi.
Pentru ca acela date s'au impamantenit in popor, bazandu'se pe numere specific crestine. 3, 9, 12, 40.
Din punct de vedere material, trupul celui adormit comporta anumite schimbari la aceste intervale de timp.
Deci nu au fost alese la nimereala.

2. de ce ne rugam pentru cei adormiti? la ce-i ajuta, pe cei morti rugile noastre?

Pentru ca nu stim exact starea lor de dupa moarte. Atunci cand un prieten mijloceste pentru tine un lucru, tu poti primi acel lucru si datorita mijlocirii acelui prieten. Tot asa este si acum. Copiii isi pomenesc parintii, iar parintii pot primi mila si iertare pentru pacatele savarsite. Ei primesc mila pentru dragostea, rugaciunea si vrednicia copiilor lor. Pentru faptul ca, desi nu au avut viata sfanta, au crescut copii rugatori pentru lume.

Sunt ajutati tocmai pentru ca nu exista o separare radicala intre cei vii si cei morti. Singura diferenta este ca cei vii inca mai pot lucra la mantuire, pe cand cei adormiti doar asteapta. Rugaciunile pentru cei adormiti sunt foarte vechi, inca dintru inceput.

3. de ce trebuie sa-i pomenim in biserica? daca ne strangem rudele si prietenii nu este suficient?

Preotul are un har mare, acela al Tainei Hirotoniei, pe care nici un mirean nu il are.
Sincer, doar un inconstient ar refuza rugaciunile unuia "mai cu putere" decat el.

4. unde scrie in Biblie despre toate acestea? dar sa nu fie anumite trimiteri, ci sa scrie clar.

Nu am gasit inca nici eu.
Dar am certitudinea ca exista, iar intreaga invatatura de credinta ortodoxa se articuleaza pe aceasta.
__________________
"Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii." (Ioan 13,35)
"Va spun ca pentru orice cuvant desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua judecatii." (Matei 12,36)

Reply With Quote
  #8  
Vechi 11.11.2009, 12:31:18
Fani71 Fani71 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.04.2009
Locație: Bruxelles
Religia: Ortodox
Mesaje: 4.711
Implicit precizare

Evanghelic nu inseamna sectant, ci crestin protetant. In Germania 'biserica evanghelica' sunt cea mai raspandita forma de protestantism, o unire intre reformati si luterani.
Evanghelist este alta ramura a protestantisului, care ia Biblia foarte ad literam.
Dar tot nu este o secta.
Cu sectantii este greu sau imposibil de discutat, insa cu protestantii, mai ales cei care intreaba, este foarte posibil!
__________________
"Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși." (Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii)
Reply With Quote
  #9  
Vechi 11.11.2009, 12:47:25
GeorgeS GeorgeS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.10.2009
Locație: Slobozia
Religia: Ortodox
Mesaje: 132
Implicit

Despre pomenirea mortilor cititi aici:http://www.crestinortodox.ro/viata-d...ntru-cei-morti
Va mai recomand si "Liturgica speciala" a Par. Ene Braniste . Gasiti acolo tot ce va intereseaza despre Randuielile in legatura cu sfarsitul omului si cu grija pentru cei raposati.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 11.11.2009, 12:54:30
tricesimusseptimus tricesimusseptimus is offline
Banned
 
Data înregistrării: 15.10.2009
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 608
Implicit

Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
1. de ce facem pomana pentru morti? de ce la anumite date?

Pentru ca nu sunt morti, ci adormiti.
Sunt adormiți, însă sunt morți. De aceea pomana pentru cei morți e... de pomană.

Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
Ei au ajuns la viata vesnica, asteptand hotararea Judecatii de Apoi.
Dacă au ajuns deja la viața veșnică, Judecata de Apoi însăși e... de pomană. Ce rost ar mai avea, din moment ce au primit deja cele făgăduite? Aici e înșelăciunea diavolului.


Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
Pentru ca acela date s'au impamantenit in popor, bazandu'se pe numere specific crestine. 3, 9, 12, 40.
Amuzant argument :) Pomană în funcție de numere prime sau divizibile cu alt număr...


Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
Din punct de vedere material, trupul celui adormit comporta anumite schimbari la aceste intervale de timp.
Pentru unul care crede în viața sufletului după moarte, ce sens are acest lucru?


Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
2. de ce ne rugam pentru cei adormiti? la ce-i ajuta, pe cei morti rugile noastre?

Pentru ca nu stim exact starea lor de dupa moarte.
Aici aveți dreptate. Singura rațiune a rugăciunii pentru morți este neștiința:
"29. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciți neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." (Matei 22)

Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
Atunci cand un prieten mijloceste pentru tine un lucru, tu poti primi acel lucru si datorita mijlocirii acelui prieten. Tot asa este si acum.
Fals. Mijlocirea în rugăciune se face de cei vii pentru cei vii. Nu se face de către cei vii pentru cei morți, sau invers.


Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
Copiii isi pomenesc parintii, iar parintii pot primi mila si iertare pentru pacatele savarsite. Ei primesc mila pentru dragostea, rugaciunea si vrednicia copiilor lor.
Scriptura ne învață că fiecare va fi răsplătit sau pedepsit pentru faptele sale, nu ale altora. Oricine crede altfel, se lasă dus în eroare de diavol.


Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
Pentru faptul ca, desi nu au avut viata sfanta, au crescut copii rugatori pentru lume.
Odată ce s-a închis harul, ori cineva a murit, dacă a avut o viață nesfântă va avea parte de foc la vremea judecății de apoi. A doua șansă după moarte = învățătura diavolului

Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
Sunt ajutati tocmai pentru ca nu exista o separare radicala intre cei vii si cei morti. Singura diferenta este ca cei vii inca mai pot lucra la mantuire, pe cand cei adormiti doar asteapta.
Singura diferență este că cei vii mai pot lucra la mântuirea lor proprie.

Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
Rugaciunile pentru cei adormiti sunt foarte vechi, inca dintru inceput.
Și aici aveți dreptate, păgânismul e foarte vechi, e încă dintru început:

8. "Cine săvârșește păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuiește. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului." (1 Ioan 3)

Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
3. de ce trebuie sa-i pomenim in biserica? daca ne strangem rudele si prietenii nu este suficient?

Preotul are un har mare, acela al Tainei Hirotoniei, pe care nici un mirean nu il are.
Sincer, doar un inconstient ar refuza rugaciunile unuia "mai cu putere" decat el.
În fața morții, toți suntem fără putere: mireni ori hirotoniți. Doar Dumnezeu are puterea de a învia sau a duce în Cer pe cineva. Însă El este un Drept Judecător, și nu va schimba încadrarea juridică a cuiva pe baza pomenilor ori banilor.

Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
4. unde scrie in Biblie despre toate acestea? dar sa nu fie anumite trimiteri, ci sa scrie clar.

Nu am gasit inca nici eu.
Aici ați rostit cel mai trist adevăr.


Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
Dar am certitudinea ca exista
Îmi place optimismul dvs., însă trebuie să vă dezamăgesc: nu veți întâlni în Scripturi așa ceva!

Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
iar intreaga invatatura de credinta ortodoxa se articuleaza pe aceasta.
Din nefericire, aveți dreptate. Eu aș fi însă ceva mai îngăduitor: Nu întreaga învățătură de credință ortodoxă se articulează pe lipsa argumentului biblic ori pe necunoașterea Scripturii, ci doar acele învățături preluate din păgânism (cum e și cazul pomenilor și rugăciunilor pentru morți).
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Un raspuns va rog ! cristian98 Botezul 10 08.01.2013 02:11:14
un răspuns..! myself00 Generalitati 5 16.03.2012 18:17:29
raspuns verona Generalitati 2 23.10.2006 20:44:56
raspuns pompi Vrajitoria 1 06.07.2006 16:20:47