Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul :
Marele Grigorie s-a născut în cetatea Nazianz, către anul 328. El a trăit pe vremea împăraţilor Valens (364-378) şi Teodosie cel Mare (379-395). Părinţii săi se numeau Grigorie şi Nona, iar tatăl său a fost făcut episcop de Nazianz pentru vredniciile sale. În tinereţe a studiat la cele mai înalte şcoli ale vremii: la Cezareea Capadociei, la Cezareea Palestinei, la Alexandria şi Atena, şcoala cea mai înaltă de atunci, unde a şi fost rugat să rămână ca dascăl. A fost sfinţit episcop de Sfântul Vasile cel Mare, prietenul său, pentru cetatea Sasima. Sfântul Grigorie era un cuvântător înnăscut. Iubea viaţa duhovnicească, poezia creştină şi teologia pe înţelesul oamenilor. El a rostit vestitele cinci Cuvântări teologice în care a tălmăcit învăţătura despre Sfânta Treime. A fost o vreme şi întâistătător al Noii Rome şi a adus dovezi contra ereziilor dezbătute în timpul Sinodului al 2-lea Ecumenic. Din cauza unor neînţelegeri provocate din invidia unora, în scurtă vreme, sfântul a părăsit scaunul arhieresc al Constantinopolului şi s-a retras în singurătate, unde, până la sfârşitul vieţii, a alcătuit multe scrieri şi poeme despre viaţa spirituală, despre teologie şi poezie creştină. S-a mutat la Domnul la 25 ianuarie în anul 389. Astăzi pomenim şi pe Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului, cel care a luptat împotriva arianismului în timpul lui Valens (364-378). Venind împăratul arian la Tomis, Sfântul Bretanion l-a înfruntat, spunându-i că nu este alt crez decât cel de la Niceea şi, ieşind din biserică împreună cu poporul, l-a lăsat pe Valens singur cu alaiul său. Pentru aceasta a fost exilat, dar a fost readus pe scaunul său la insistenţele credincioşilor. La cererea Sfântului Vasile cel Mare, Sfântul Bretanion a trimis în Capadocia moaştele Sfântului Sava. În 380 a trecut în pace la Domnul.

[cristiboss56]

Fericitul Xenofont s-a născut în Constantinopol şi, ca mirean, a ajuns senator în timpul lui Iustinian cel Mare (527-565). El avea multe averi materiale, dar era şi mai bogat din punct de vedere spiritual. Soţia sa, Maria, îl urma întru toate, căutând să placă lui Dumnezeu. Şi aveau doi fii, Ioan şi Arcadie, pe care i-au crescut în dreapta credinţă şi pe care i-au trimis la Beirut, din Fenicia, pentru a studia la şcoli înalte. Pe drum spre Beirut s-a stârnit o furtună mare, care a sfărâmat corabia, încât nu se ştia dacă a mai scăpat cineva cu viaţă. Aflând despre aceasta, Xenofont şi soţia sa au plecat să-şi caute fiii pe care îi credeau morţi, şi mult s-au minunat, aflând după îndelungate căutări, că Arcadie şi Ioan erau călugări în Ierusalim. Cei doi feciori intraseră în mănăstire, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru că i-a scăpat din valurile puternice. Şi multe lacrimi de bucurie au picurat din ochii celor patru, părinţi şi fii, pentru această neaşteptată regăsire. Deci, fericindu-şi fiii, Xenofont şi Maria s-au făcut şi ei monahi, şi mergând fiecare în mănăstirea sa, atât au sporit în bunătăţile sufletului, şi ei şi fiii lor, încât Dumnezeu lucra prin ei minuni mari.

[cristiboss56]

De nouă veacuri, Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte la 30 ianuarie pe Sfinţii Trei Ierarhi, adică pe Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur. În afară de sărbătoarea din data de 30 ianuarie, pe parcursul lunii ianuarie îi avem sărbătoriţi separat, în data de 1 pe Sfântul Vasile cel Mare, în data de 25 pe Sfântul Grigorie Teologul şi în data de 27 pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Biserica spune despre Sfinţii Trei Ierarhi că: Sfântul Vasile cel Mare este mâna care lucrează, Sfântul Grigorie Teologul este mintea care gândeşte, iar Sfântul Ioan Gură de Aur este gura care vorbeşte. Prin aceste trei caracterizări vedem că Biserica nu îi separă, ci îi gândeşte în comun ca trei lucrări exemplare pentru viaţa Bisericii. Sfântul Vasile cel Mare este modelul de lucrare cu timp şi fără timp în toate domeniile vieţii bisericeşti a omului care şi-a închinat scurta sa viaţă slujirii Domnului nostru Iisus Hristos. Sfântul Grigorie Teologul este modelul contemplării adevărurilor descoperite de Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi al cugetării ortodoxe în viaţa Bisericii. Sfântul Ioan Gură de Aur este de Dumnezeu cuvântătorul, care pe bună dreptate este considerat geniul predicatorial şi modelul de urmat în vorbirea despre Dumnezeu în viaţa Bisericii. Avem înaintea noastră trei faruri călăuzitoare în drumul nostru către Împărăţia lui Dumnezeu prin opera lor, prin viaţa lor închinată lui Hristos şi mai ales prin modul exemplar de a vorbi cu Dumnezeu (prin rugăciune) şi despre Dumnezeu (prin opera teologică). În viaţa Bisericii, pe Sfinţii Trei Ierarhi îi avem prezenţi zilnic, în primul rând prin Liturghie, prin tratatele lor de teologie, prin cuvântările lor şi, nu în ultimul rând, prin modelul lor de vieţuire duhovnicească şi de întrajutorare a celor aflaţi în nevoi. Sfinţii Trei Ierarhi sunt normativi în viaţa Bisericii pentru interpretarea Sfintei Scripturi, pentru învăţătura de credinţă ortodoxă şi pentru viaţa liturgică a Bisericii noastre.

[cristiboss56]

Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan (Harţi)
Fericitul Chir era din Alexandria Egiptului şi ajunsese cu darul lui Dumnezeu, după multă învăţătură, doctor iscusit, încât tămăduia bolile trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor. Pentru acestea, el nu lua plată, ci binevestea credinţa creştină. Stârnindu-se prigoană împotriva creştinilor, a fost pârât şi Sfântul Chir la dregătorul cetăţii că învaţă pe mulţi credinţa cea nouă. De aceea sfântul a plecat din Egipt în Arabia, intrând în viaţa pustnicească. În vremea aceea, s-a întâmplat să se afle la Ierusalim un dreptcredincios, anume Ioan, care, lăsând toate, chiar şi dregătoria sa, voia să devină creştin. Acesta, auzind de minunile lui Chir, l-a căutat şi, găsindu-l, a devenit ucenicul său, şi-l însoţea, şi-l ajuta pe sfântul în apostoleasca lui lucrare. Astfel, împreună cutreierau cetăţile şi satele, învăţând cuvântul lui Dumnezeu şi vindecând toată boala. Atunci, o femeie creştină, Atanasia, a fost prinsă de păgâni, împreună cu cele trei fiice ale sale, Teodota, Teoctista şi Eudoxia. Deci, Chir şi Ioan, temându-se ca nu cumva cele patru femei creştine să se lepede de Hristos, au mers la ele în temniţă şi le îmbărbătau şi le îndemnau să stea tari în faţa chinurilor, mărturisind pe Hristos. Aflând dregătorul cetăţii că cei doi Îl mărturisesc pe faţă pe Mântuitorul Iisus Hristos, i-au supus la multe şi cumplite chinuri. Şi nevrând nicidecum să aducă jertfe zeilor, dregătorul a poruncit să li se taie tuturor capetele. Şi se face pomenirea mutării lor la Domnul în fiecare an la 31 ianuarie.

[cristiboss56]

1.Sfântul Trifon s-a născut în cetatea Lampsac, din ţinutul Frigiei (Asia Mică), şi a trăit pe vremea împăraţilor Gordian al III-lea (238-244), Filip Arabul (244-248) şi Deciu (249-251).
A cunoscut încă din copilărie credinţa creştină şi, fiind sărac, păştea gâştele spre a-şi duce traiul. Pentru smerenia şi curăţia lui a primit darul vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor. De aceea a fost chemat la Roma, de împăratul Gordian, spre a vindeca pe fiica acestuia, cuprinsă de duh necurat.
Deci, izgonind demonul, Sfântul Trifon a adus pe mulţi la Hristos, apoi s-a întors în satul său. Iar când Deciu a ajuns împărat, a pornit prigoană împotriva creştinilor şi a fost prins şi Sfântul Trifon. Fiind dus la Niceea, a fost aruncat în temniţă la porunca dregătorului Acvilin, mai-marele Bitiniei.
Deci, fiind chemat să jertfească zeilor, el a mărturisit numele lui Hristos şi a fost chinuit în multe feluri: a fost tras pe roată, a fost purtat desculţ prin cetate, pe vreme de iarnă, prin zăpadă, până i-au degerat picioarele; a fost legat de cai, i s-au bătut cuie în picioare şi a fost ars pe coaste cu făclii şi trupul i-a fost sfâşiat cu gheare de fier. Şi, îndurând toate acestea, Sfântul nu înceta a grăi, îndemnând pe ceilalţi creştini să nu se depărteze de la Hristos, socotindu-se fericit că a suferit pentru El.
Rămânând neschimbat în hotărârea sa, a fost osândit la tăierea capului dar, nemaiapucând împlinirea poruncii, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu în ziua de 1 februarie, în anul 250.
Sfântul Trifon este cunoscut ca ocrotitor al grădinarilor şi alungător al insectelor dăunătoare, fiind numărat şi între Sfinţii doctori fără de arginţi. Există tradiţia ca în ziua pomenirii sale să se săvârşească în biserici sau la casele credincioşilor Aghiasma mică, însoţită de rugăciunile din Molitfelnic atribuite Sfântului Trifon, destinate alungării dăunătorilor din vii, grădini şi ţarine.
Capul Sfântului se află la Mănăstirea Xenofont din Muntele Athos, iar părţi din moaştele sale se găsesc şi la Bucureşti, la Paraclisul Palatului Patriarhal, la parohiile Cărămidarii de Jos şi Sfântul Vasile, la biserica Sfântul Sava din Iaşi, precum şi la alte locaşuri din ţara noastră.
2. Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas – Sfânta Muceniță Perpetua era originară din Cartagena. În momentul arestării, provocată de edictul împăratului, Perpetua era catehumenă, ca și tinerii Saturninus, Secundulus, sclavul Revocatus, Saturus și Felicitas, slujitoarea muceniței Perpetua. Cei șase creștini au fost întemnițați în Cartagina, în condiții foarte grele. Situația le-a fost ușurată, ca urmare a intervenției cu bani pe lângă conducerea închisorii, de către diaconii Tertius și Pomponius.
Tinerei Perpetua i s-a părut închisoarea „un palat”, când a fost lăsată să-și alăpteze copilul. Însă dragostea și credința puternică în Iisus Hristos au fost mai presus decât dragostea de mamă, de părinți, care tot încercau să o înduplece să renunțe la creștinism și să scape de chinul carcerei. Nu a trecut mult, și cei șase creștini au fost duși în forul din Cartagina, la judecată. Aici, i-a așteptat procuratorul Hilarianus, cel care le-a dat pedeapsa capitală, din cauza refuzului categoric exprimat de prizonieri, de a renunța la credința creștină.
Astfel, ziua de naștere a cezarului (Geta, fiul împăratului Septimiu Sever), care corespunde datei de 7 martie anul 203, avea să pecetluiască viața celor șase, curmată în arenă, de fiarele sălbatice. În tot acest timp, Felicitas aștepta dintr-un moment într-altul să devină mamă. La fel ca și stăpâna sa, aceasta era nebună după Hristos. Ea se ruga lui Dumnezeu să i se nască cât mai curând pruncul, pentru a fi alături de prietenii ei de martiriu (justiția romană interzicea ca o femeie însărcinată să fie executată).
Rugăciunile i-au fost ascultate. Copilul s-a născut la opt luni, cu două zile înainte de tortura finală. Felicitas a suferit mult în timpul nașterii fetiței sale, pe care a lăsat-o în grija unei surori creștine. A doua zi, cele două femei și cei trei tineri au fost duși în amfiteatrul din Cartagina, care a devenit neîncăpător. Cele două femei au fost rănite grav în arenă de animalele sălbatice, iar în aceeași zi ele au primit cununa muceniciei prin sabie.

[cristiboss56]

Intâmpinarea Domnului (Harţi)
La 40 de zile de la mântuitoarea Naştere a Domnului Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă cinsteşte aducerea Dumnezeiescului Prunc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta Sa Maică şi de către Dreptul Iosif. La 40 de zile de la Naşterea Domnului, Dreptul Simeon, mişcat fiind de Duhul Sfânt, a venit şi el la templu, unde i s-a împlinit înainte de moarte dorinţa de a-L vedea cu ochii săi pe Mesia. Iar în Pruncul Cel adus la templu el a văzut mântuirea pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, prin Hristos, Cel plin de lumina harului, mai presus decât toată puterea Legii vechi. Bucuros de descoperirea Duhului Sfânt, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea Pruncului Iisus şi, luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, a cântat minunata sa cântare de preamărire: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32). Pentru bătrânul Simeon, Hristos-Domnul este Lumina tuturor popoarelor, slava vechiului Israel, dar mai ales a noului Israel, poporul creştinilor. Astăzi, prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc în templu, Legea veche a slovei cu Legea nouă a Duhului Sfânt. Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de ea, dar ne cheamă totodată să primim Legea cea nouă a harului.

[cristiboss56]

Dreptul Simeon era din Ierusalim ca şi Prorociţa Ana, şi împreună cu alţi oameni aşteptau venirea lui Mesia, trăind în jurul templului şi sub îndrumarea Duhului Sfânt. Că, fiind drept şi credincios, sufletul lui Simeon ajunsese sălaş al Duhului Sfânt. Izvor de lumină pentru mintea lui, Duhul Sfânt era şi un izvor de bune îndemnuri pentru faptele lui. Deci, prin Duhul Domnului i s-a descoperit Dreptului Simeon că nu va muri până ce nu va vedea pe Mântuitorul Cel mult aşteptat şi tot prin Duhul Sfânt a fost îndemnat să ia în braţele sale pe Pruncul Iisus, atunci când a fost adus la Templul din Ierusalim. Cântarea Dreptului Simeon „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne” arată că marea sa aşteptare s-a împlinit şi că poate muri în pace. Îl vedea pe Pruncul Iisus strălucind ca marea Lumină care va smulge popoarele lumii din bezna marelui întuneric al păcatelor şi al necunoaşterii adevăratului Dumnezeu. În lume, Iisus va fi pentru unii pricină de cădere, pentru alţii pricină de ridicare şi prin El se vor da pe faţă gândurile ascunse ale multor inimi. De asemenea, Sfânta Prorociţă Ana, prin postul şi rugăciunea ei de zi şi de noapte, prin statornicia ei în viaţa curată, s-a învrednicit şi ea să-L vadă pe Mesia ca Prunc, prorocind cu laude şi mulţumiri despre El, zicând către cei care erau atunci în Templu: Acest Prunc este Domnul, Cel ce a întărit cerul şi pământul. Acesta este

[cristiboss56]

Sfânta Muceniţă Agata (†251) era din cetatea Siciliei ce se chema Panorm (Palermo). Fiind ea fecioară, de neam ales şi plină de averi pământeşti, era strălucită şi cu frumuseţea trupului, iar dragostea pentru Hristos era podoaba sufletului ei. În acea vreme, împăratul Deciu a dat poruncă să fie prigoniţi şi ucişi toţi creştinii. Cvintilian, conducătorul Siciliei, auzind că Agata este creştină, cuprins fiind de gânduri necurate, a poruncit să fie adusă la judecata lui, în cetatea Catania. Iar ea, pe drum, între ostaşi, nu înceta a-L ruga pe Dumnezeu să o întărească ca să-şi mărturisească fără temere credinţa sa. Ajungând acolo, Sfânta Agata a fost dusă în casa unei femei necredincioase, Afrodisia, pentru ca aceasta s-o întoarcă de la Hristos spre dragostea lumească. Însă fericita Agata, ţinându-se tare în credinţă, dorea să moară mai bine de mucenicească moarte decât să se lepede de Hristos. Drept aceea, a fost adusă înaintea lui Cvintilian şi înaintea tuturor fericita Agata a mărturisit cu mult curaj pe Iisus Hristos Domnul. Atunci, Cvintilian a poruncit să i se taie sânii, dar noaptea Dumnezeu a vindecat-o în temniţă. Acolo fiind, i s-a arătat Sfintei Agata Sfântul Apostol Petru. Deci, au scos-o iarăşi la judecată şi, rămânând statornică în credinţă, au târât-o pe cioburi ascuţite şi au ars-o cu cărbuni aprinşi. După acestea, aruncată fiind în temniţă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

[cristiboss56]

Sfântul Ierarh Vucol (†100) a trăit pe vremea Sfinţilor Apostoli şi a fost hirotonit episcop de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, care l-a aşezat în marea cetate a Smirnei. Aici, Sfântul Vucol a păstorit cu înţelepciune şi cu dragoste turma credincioşilor vreme îndelungată, aducând pe mulţi la cunoaşterea adevărului şi botezându-i în numele Preasfintei Treimi. Mai înainte de moartea sa, Sfântul Ierarh Vucol a lăsat ca episcop în locul lui pe fericitul Policarp. Şi aşa s-a mutat la cereştile locaşuri, în ziua de 6 februarie. În această zi pomenim şi pe Sfântul Ierarh Fotie (†897). Acesta a fost hirotonit episcop în sfânta zi a Naşterii Domnului, în anul 857, şi a păstorit cu înţelepciune turma cea cuvântătoare a lui Hristos. Sfântul Fotie a scris multe cărţi deosebit de însemnate pentru viaţa Bisericii, cărţi cu caracter învăţătoresc, juridic şi literar. Amintim: Mistagogia Duhului Sfânt şi Amfilohia, lucrare de 324 de teme, în care sfântul expune diferite probleme despre Sfânta Scriptură, teologie şi filosofie. Sfântul Fotie a fost un mare luminător al Bisericii, punând început şi încreştinării popoarelor slave în credinţa ortodoxă a Răsăritului. Tot astăzi facem pomenirea Sfântului Cuvios Varsanufie cel Mare, care s-a născut în Egipt şi a îmbrăţişat viaţa monahală de tânăr. S-a învrednicit de darul vestirii celor viitoare şi tămăduia adesea neputinţele sufleteşti şi trupeşti ale ucenicilor săi. Dintre toate darurile sale pe care i le împărtăşea Duhul Sfânt, cel mai mare era acela al dreptei socotinţe şi al învăţăturii duhovniceşti, aceste daruri rămânând lucrătoare până în zilele noastre pentru toţi cei care citesc cu evlavie cartea Scrisorilor lui de călăuzire spirituală. S-a mutat în pace la Domnul pe la anul 540.

[cristiboss56]

Sfântul Partenie a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare, şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Neînvăţând carte la vreme, Partenie ducea viaţa unui om de rând. Se îndeletnicea însă cu toată lucrarea faptelor bune. Fiind pescar, se ostenea pe vreme bună şi pe vreme rea, ca să poată fi de folos şi să ajute, făcând daruri, căci socotea mai de preţ binele şi mulţumirea semenilor săi decât binele şi mulţumirea sa. Sfântul Partenie se făcuse vestit în tot ţinutul acela pentru evlavia şi bunătatea sa cele ascunse, pe care le luase în dar de la Dumnezeu. Aflându-l fericitul Filip, Episcopul Melitopolei, a poruncit unor dascăli de seamă să-l înveţe citirea Sfintelor Scripturi, apoi l-a hirotonit preot în cetate. Deci, făcându-se chip şi pildă tuturor cu binefacerile sale, şi învrednicindu-se de darul facerii de minuni, Partenie a fost sfinţit Episcop al Lampsacului, de către Ahile, Mitropolitul Cizicului. Şi aşa, păstorind cu înţelepciune şi cu dăruire Biserica lui Hristos, sporind numărul dreptcredincioşilor şi pe mulţi păgâni aducându-i la dreapta credinţă, la adânci bătrâneţi şi încununat de fapte bune, Sfântul Ierarh Partenie s-a mutat în pace la Domnul.