Iubirea gresit inteleasa

[carmina]

Cine-si imagineaza ca nu are de invatat nimic de pe acest forum, se inseala. Nu s-au stins inca discutiile zilelor trecute - pareri pro si contra judecarii aproapelui, revolta si cuvinte grele, uneori.

Se stie ca Dumnezeu lucreaza prin oameni si ca nimic din viata noastra nu este intamplator.
Uneori critica fratelui meu urmareste un scop constructiv:acela de a-mi arata mie insami o alta parte a mea, de care fie ca nu sunt constienta, fie ca nu-mi dau seama, aceasta fiind deseori intr-un con de umbra.

Ei, so what? Ce legatura are cu iubirea gresit inteleasa?

De fapt, este o alta forma de iubire, pe care cei mai multi dintre noi o practica in mod inconstient, ca pe un impuls, dintr-o nevoie fireasca pe care nu si-o pot explica nici ei insisi. Daca cei vizati accepta aceasta mica umilinta, s-ar parea ca vor fi scutiti ulterior de o alta forma de smerire involuntara, dar care pe langa un public ceva mai numeros, uneori poate avea si consecinte neplacute, uneori si boli grave.

Insa a vorbi liber despre smerenie si a fi smerit nu sta la indemana oricui.
Este nevoie de multe lectii de viata pe care trebuie sa ni le insusim sa putem trece mai apoi la treapta urmatoare, sa fim din ce in ce mai aproape de iubirea pe care nu o cunoastem decat din lecturate. Dar pana la iubire, mai avem mult de mers. Inainte de toate trebuie sa-L cunoastem pe Dumnezeu prin experiente concrete de viata, cum spune parintele Staniloae:

Pe Dumnezeu il cunoaste fiecare credincios in actiunea Lui providentiala prin care este condus in imprejurarile particulare ale vietii sale, uneori harazindu-i bunuri, alteori fiind privat in mod pedagogic de ele. Acest din urma mod ce conducere il numeste Sfantul Maxim conducere prin judecata. Fiecare cunoaste pe Dumnezeu prin apelul ce-l face Acesta la el, punandu-l, in diferite imprejurari, in contact cu diferiti oameni care-i solicita implinirea unor datorii, care-i pun rabdarea la grele incercari. Fiecare il cunoaste in mustrarile constiintei pentru relele savarsite; in sfarsit, il cunoaste in necazurile, in insuccesele mai trecatoare sau mai indelungate, in bolile proprii sau ale celor apropiati, ca urmari ale unor rele savarsite sau ca mijloace de desavarsire morala, de intarire spirituala, dar si in ajutorul ce-l primeste de la El in biruirea lor si a altor piedici si greutati ce-i stau in cale. E o cunoastere care ajuta la conducerea fiecarui om pe un drum propriu de desavarsire.

E o cunoastere palpitanta, apasatoare, dureroasa, bucuroasa, care trezeste in fiinta noastra responsabilitatea si incalzeste rugaciunea si care o face sa se stranga mai mult langa Dumnezeu.

In ea, fiinta noastra traieste practic bunatatea, puterea, dreptatea, intelepciunea lui Dumnezeu, grija Lui atenta fata de noi, planul special al lui Dumnezeu cu ea. In acest raport persoana umana traieste un raport de intimitate particulara cu Dumnezeu ca Persoana suprema, in aceasta cunoastere eu nu mai vad pe Dumnezeu numai ca pe Creatorul si Proniatorul a toate, sau ca Misterul care Se face vadit tuturor, umplandu-i pe toti de aceleasi bucurii mai mult sau mai putin la fel; ci il cunosc in grija Lui speciala fata de mine, in raportul Lui intim cu mine, in istoria relatiilor Lui cu mine, in planul Lui in care ma conduce in mod special pe mine spre tinta comuna, prin durerile, revendicarile si directiile particulare pe care mi le adreseaza mie in viata. Desigur, acest raport intim al lui Dumnezeu cu mine nu ma scoate din solidaritatea cu altii, din obligatiile fata de altii, fata de familie, de natie, de locul meu, de timpul meu, de lumea din timpul meu. Dar mi Se face cunoscut in apelurile ce mi le face in mod special mie, pentru a ma stimula la implinirea datoriilor mele, sau in remuscarile mele deosebite pentru neimplinirea indatoririlor mele speciale.

http://www.crestinortodox.ro/dogmati...tii-68951.html

De fapt, aceasta este forma cea mai desavarsita de iubire.

[Traditie1]

Nu sunt sigur, dar am impresia că în această preocupare exagerată pentru conceptul de iubire se ascunde de fapt mândria de a ne crede niște ființe deosebite, căci altfel nu se explică cum poate deveni mai important sentimentul nostru decât persoanele cărora li se adresează iubirea, Dumnezeu și semenii.


Prin termenul de iubire se înțeleg mai multe lucruri care nu sunt identice: bunătate, respect, devoțiune, atracție și altele. Însă există obiceiul de a le amesteca pe toate la un loc, ceea ce arată, cred, confuzia, gândirea stereotipică, faptul că nu avem deprinderea să analizăm ceea ce ni se prezintă, că nu avem obiceiul să ne formăm propria înțelegere ci gândim prin ideile altora.


Pentru mine este straniu că oamenii vorbesc atât de mult despre Dumnezeu și iubire dar puțini caută să-L cunoască cu adevărat prin rugăciune, să se aproprie de El prin cunoașterea și împlinirea voii Lui. Bunăvoința noastră față de Dumnezeu nu poate să constea decât în dorința de a ne face plăcuți Lui, așa cum bunăvoința față de oameni stă în a lucra pentru mântuirea lor, nu pentru confortul lor vremelnic sau cu atât mai puțin în a vorbi abstract despre iubire.

[carmina]

.................................................. ........

[VEGIRO]

În prealabil postat de Traditie1

Pentru mine este straniu că oamenii vorbesc atât de mult despre Dumnezeu și iubire dar puțini caută să-L cunoască cu adevărat prin rugăciune, să se aproprie de El prin cunoașterea și împlinirea voii Lui. Bunăvoința noastră față de Dumnezeu nu poate să constea decât în dorința de a ne face plăcuți Lui, așa cum bunăvoința față de oameni stă în a lucra pentru mântuirea lor, nu pentru confortul lor vremelnic sau cu atât mai puțin în a vorbi abstract despre iubire.

Traditie ti-am dat un reply simplu si nu mi-ai raspuns inca. Unde tii respectu pentru fratii tai in Hristos,doar parerea ta sa fie cea corecta altii ce posteaza nu au sens si le tot intorci ca sa fie dupa cum vrei tu tot vb de a fi placut in ochii lui Dumnezeu sa sti ca lui Dumnezeu nu ii plac cei care nu pot lua o insulta fara sa le comenteze inapoi :)

[Traditie1]

În prealabil postat de VEGIRO

Traditie ti-am dat un reply simplu si nu mi-ai raspuns inca. Unde tii respectu pentru fratii tai in Hristos,doar parerea ta sa fie cea corecta altii ce posteaza nu au sens si le tot intorci ca sa fie dupa cum vrei tu tot vb de a fi placut in ochii lui Dumnezeu sa sti ca lui Dumnezeu nu ii plac cei care nu pot lua o insulta fara sa le comenteze inapoi :)

Dacă mă întrebi lucruri personale consider că nu e o întrebare serioasă. La cealaltă întrebare pe care o puseseși răspunsesem în alte mesaje. Nu cred că e cazul să răspundem la toate mesajele ci doar atunci când avem ceva de zis.