Teologia eretica a lui N. Matsoukas si Teilhard de Chardin

[bogdan81]

N. Matsoukas este un teolog grec ale carui idei seamana izbitor cu cele ale lui Teilhard de Chardin, iezuitul condamnat de Vatican pentru ereziile sale.
N. Matsoukas spune in Dogmatica sa ca umanitatea a fost creata de Dumnezeu ca "depunere seminala" anterioara existentei omului istoric, incurajand astfel o viziune evolutionista conform careia omul nu este altceva decat un produs natural al lumii, independent de actiunea creatoare directa a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, in aceasta viziune, "a fi om" este ceva independent de harul lui Dumnezeu, este o samanta sadita in lumea animala care pana la urma duce la aparitia omului istoric. Lumea animala contine deci, virtual, prin aceasta depunere seminala, umanitatea. Omul nu mai este intemeiat ca om prin vointa si iubirea directa, expresa a lui Dumnezeu, ci prin cauze secunde lasate de Creator in maimutele antropoide, anterior aparitiei omului real.
Conceptia eretica a lui Matsoukas a fost combatuta si de biologii romani Oana si Alexandru Iftime:
"Umanitatea apare ca „depunere seminală” (termen nedefinit) „plantată” de divinitate în creaţie, anterior omului istoric. N. A. Matsoukas enunţă, totodată, „datoria” îmbinării elementelor revelate cu teoriile ştiinţifice: În ceea ce priveşte tema cum a avut loc actul creaţiei, Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie al Nyssei prezintă opinii remarcabile, care după analogie prezintă asemănări cu poziţiile contemporane ale teoriei evolutioniste.
În cunoscutele faze ale creaţiei, diferitele specii nu au fost create de la început cu forma lor de astăzi, ci au provenit din depunerile seminale pe care lucrarea creatoare a lui Dumnezeu [nota de subsol 146] le-a depus în pământ.
Prin urmare, la acest punct Sfântul Vasile cel Mare introduce teoriile ştiinţifice ale epocii lui şi le altoieşte funcţional cu relatările Genezei.
Consecvent liniei sale că acel cum al creaţiei se lărgeşte prin cercetare şi nu aparţine cunoaşterii harismatice a inspiraţiei, completează într-un mod foarte interesant informaţiile pe care le ia din Sfânta Scriptură. Această îmbinare are datoria să fie făcută de către orice teologie contemporană şi să nu se grăbească să condamne teoriile oamenilor de ştiinţă. "(N. A. Matsoukas, Teologie dogmatică şi simbolică, vol. II, Expunerea credinţei ortodoxe, trad. N. Deciu, Ed. Bizantină, 2006, p. 127-128).
Teologia dogmatica si simbolica. Volumul II - Expunerea credintei ortodoxe - Nikolaos Matsoukas

Teoria lui Matsoukas, seamana cu cea a lui Teilhard de Chardin, teologul, biologul si antropologul care a vazut in evolutie ratiunea creatoare a lui Dumnezeu. In aceasta conceptie omul este doar un produs al lumii naturale, prin ratiuni seminale secunde. Nu mai exista cadere in pacat, nu mai exista cadere, nu mai exista nici o drama a omului cazut care sa duca la Intruparea Fiului lui Dumnezeu pentru mantuirea lumii. Intruparea insasi isi pierde sensul. Hristos este vazut mai mult ca un hristos cosmic, Teilhard facand abstractie de actul istoric al Intruparii si de umanitatea Cuvantului. Istoria insasi duce, prin propriul ei motor interior, evolutia, la in-hristificarea si la in-dumnezeirea omului.
Mantuirea adusa de inomenirea Fiului. de jertfa si invierea Sa, devine astfel inutila.

[bogdan81]

Aici este articolul de Oana Iftime in care se vorbeste mai pe larg de greselile lui Matsoukas.
https://sites.google.com/site/oiftim...iintific.antie

Iar aici despre Teilhard de Chardin
http://ro.scribd.com/doc/44217178/Ad...ncluzii#scribd

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de bogdan81

despre Teilhard de Chardin

Fara indoiala, Teilhard de Chardin a fost cel mai celebru eretic din secolul al XX-lea, care a cunoscut nu putini. De fapt, rezultatul teologiei lui Chardin nu e o simpla erezie, ci o noua religie, din familia teismului. Dumnezeul lui de Chardin este "Dumnezeul filosofilor" si nu Dumnezeul cel Viu al lui Abraham, Isaac-Israel si Iacob. De Chardin ne arata unde se ajunge cand unii cauta sa impace cuvantul lui Dumnezeu cu cuvantul lumii, facand nu ca lumea sa urce la cota cuvantului lui Dumnezeu, ci coborandu-l pe acela la cota lumii.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de bogdan81

În cunoscutele faze ale creaţiei, diferitele specii nu au fost create de la început cu forma lor de astăzi, ci au provenit din depunerile seminale pe care lucrarea creatoare a lui Dumnezeu [nota de subsol 146] le-a depus în pământ.

Aha. Deci suntem plante.

[DragosP]

Unii nici n-au răsărit.

[stefan florin]

În prealabil postat de DragosP

Unii nici n-au răsărit.

sau poate a rasarit cine trebuia...

[delia31]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Aha. Deci suntem plante.

:)
Nici macar plantele nu au fost facute cum zice Matsoukas, adica prin depunere seminala.
Ori ideea asta exista si pe vremea sfintilor talcuitori ai Facerii, ori Sfântul Vasile cel Mare si Sf. Grigore de Nyssa ii contracareaza avant la lettre pe Matsoukas si pe evolutionisti.
Ori, poate Matsoukas nu i-a citit niciodata pe acesti graitori de Dumnezeu, ori i-a citit dar vrea sa desfiinteze ceea ce a grait Duhul Sfant prin ei.

Iata ce zice foarte ontopic Sf. Vasile cel Mare, in "Omilii la Hexaimeron": „Pământul a scos la iveală ceea ce se afla în el nu pentru că Dumnezeu a spus: Să scoată, ci pentru că Dumnezeu, Care i-a dat porunca,
i-a dăruit pământului şi puterea de a scoate din sine. Nici când pământul a auzit: Să răsară iarbă verde şi pom roditor, pământul nu a scos iarba verde pe care o avea ascunsă în el, nici nu a scos la suprafaţă finicul sau stejarul sau chiparosul, care stăteau ascunşi undeva jos în sânul pământului. Nu ! Ci Cuvântul dumnezeiesc zideşte cele ce se fac. Să răsară pământul. Nu să răsară ceea ce fusese pus în el mai dinainte, ci să dobândească ceea ce nu are, adică puterea de a lucra, putere dăruită de Dumnezeu pământului prin poruncă.”

Iar Sfântul Grigore de Nyssa, in "Dialog despre Suflet si inviere" rezolva definitiv dilema cine a fost mai intai, oul sau gaina, reamintind ce zice Scriptura, ca la inceput Dumnezeu a facut direct plantele si din ele s-au ivit apoi semintele, nu invers, asa cum ar vrea sustinatorii evolutionismului.

Conform Scripturii, mai intai au fost plantele si ele au dat apoi seminte, nu invers, oricat de ilogic li s-ar parea unora.
In Facere 1, 12 citim „Pământul a odrăslit verdeaţă: iarbă purtătoare de sămânţă după felul şi asemănarea ei, şi pom roditor care după felu-i să dea rod cu sămânţă'n sine pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine”.

Iar Sf. Grigore de Nyssa zice: „Căci citim în Scriptură, la începutul facerii lumii, că pământul a odrăslit mai întâi felurite ierburi, apoi din fiecare plantă a crescut sămânţa; după ce aceasta a căzut în pământ, din ea a crescut iarăşi acelaşi soi de plantă cum a fost la început. Şi zice slăvitul Apostol că acelaşi lucru se petrece şi la înviere. (...) Căci la început spicul n-a răsărit din sămânţă, ci sămânţa a crescut din spic; iar după aceea spicul a răsărit din sămânţă." (Sf. Grigore de Nyssa).

Cu atat mai putin, ivirea omului dintr-o presupusa depunere seminala anterioara nu are cum sa fie in acelasi Duh cu Duhul sfintilor.

[bogdan81]

Delia, si aici merita amintita o observatie foarte buna a ta,pe un alt topic, nu mai stiu care dar ideea era urmatoarea. Era controversa urmatoare : daca murim fiindca pacatuim sau daca pacatuim fiindca murim. Prima varianta, pe care ai sustinut-o si tu, respectiv aceea ca moartea este urmarea pacatului, este cea autentic crestina, sustinuta de apostolul Pavel si de traditia crestina. A doua varianta, sustinuta de unii teologi greci precum Matsoukas sau Nisiotis, dar si de Teilhard, si prezentata culmea, ca ortodoxa, este in fapt o novatie si este calchiata pe conceptia evolutionista.
Fiindca asa cum ai explicat si tu acolo, numai daca moartea este urmarea pacatului, numai atunci Crucea si Invierea au un sens. Cum vede insa Teilhard si teologia mai noua crucea ?
Pentru acesti teologi evolutionisti, crucea nu este altceva decat "durerile facerii" inerente evolutiei fapturii in drumul sau catre asa-numitul punct omega, de care vorbeste Teilhard.
In conceptia lor, Dumnezeu a creat de la inceput o lume a mortii si a suferintei inerente evolutiei, dar faptura se maturizeaza prin ele, iar aceasta maturizare plina de suferinta este de fapt crucea care duce catre punctul omega. Inutil sa mai spunem ca in aceasta interpretare crucea este total despartita de pacat. Mantuitorul nu mai moare ca sa ne rascumpere din robia pacatului care aduce moartea, ci moare fiindca isi asuma traiectul evolutiv al fapturii care presupune suferinta. Este o conceptie atat de eretica si de plina de uraciune incat ti se face parul maciuca.
Si asa cum am precizat deja, aceasta conceptie este prezentata de acesti teologi greci, Matsoukas, Zizioulas, Nisiotis, ca fiind adevarata conceptie crestina in opozitie, vezi doamne, cu catolicismul scolastic. Nimic mai fals. Conceptia parintilor bisericii este total straina de aceasta teologie evolutionista, pe care parintele Serafim Rose o califica cu dreptate ca anti-hristica si precursoare a anti-hristului.

[delia31]

În prealabil postat de bogdan81

Delia, si aici merita amintita o observatie foarte buna a ta,pe un alt topic, nu mai stiu care dar ideea era urmatoarea. Era controversa urmatoare : daca murim fiindca pacatuim sau daca pacatuim fiindca murim. Prima varianta, pe care ai sustinut-o si tu, respectiv aceea ca moartea este urmarea pacatului, este cea autentic crestina, sustinuta de apostolul Pavel si de traditia crestina. A doua varianta, sustinuta de unii teologi greci precum Matsoukas sau Nisiotis, dar si de Teilhard, si prezentata culmea, ca ortodoxa, este in fapt o novatie si este calchiata pe conceptia evolutionista.
Fiindca asa cum ai explicat si tu acolo, numai daca moartea este urmarea pacatului, numai atunci Crucea si Invierea au un sens. Cum vede insa Teilhard si teologia mai noua crucea ?
Pentru acesti teologi evolutionisti, crucea nu este altceva decat "durerile facerii" inerente evolutiei fapturii in drumul sau catre asa-numitul punct omega, de care vorbeste Teilhard.
In conceptia lor, Dumnezeu a creat de la inceput o lume a mortii si a suferintei inerente evolutiei, dar faptura se maturizeaza prin ele, iar aceasta maturizare plina de suferinta este de fapt crucea care duce catre punctul omega. Inutil sa mai spunem ca in aceasta interpretare crucea este total despartita de pacat. Mantuitorul nu mai moare ca sa ne rascumpere din robia pacatului care aduce moartea, ci moare fiindca isi asuma traiectul evolutiv al fapturii care presupune suferinta. Este o conceptie atat de eretica si de plina de uraciune incat ti se face parul maciuca.
Si asa cum am precizat deja, aceasta conceptie este prezentata de acesti teologi greci, Matsoukas, Zizioulas, Nisiotis, ca fiind adevarata conceptie crestina in opozitie, vezi doamne, cu catolicismul scolastic. Nimic mai fals. Conceptia parintilor bisericii este total straina de aceasta teologie evolutionista, pe care parintele Serafim Rose o califica cu dreptate ca anti-hristica si precursoare a anti-hristului.

Mersi de sinteza, Bogdan. Nu pot comenta punctual ideile celor mentionati de tine fiindca nu stiu in amanunt ce sustin acesti „noi teologi”. Nu am citit decat articole si fragmente de-ale unora sau despre unii din ei. Si chiar de-as fi la curent...sunt multe ramificatii.

Am intalnit in schimb, destui laici cu conceptii asemanatoare, dar macar pe ei nu-i ia nimeni in serios ca si formatori de opinie. Acestia au macar circumstante atenuante ca n-au studiat sistematic teologie de pot accepta pe nemestecate astfel de opinii care se bat cap in cap cu dogma Bisericii.

Si in loc sa vada care e sursa incongruentelor, mai bine arunca la cos tot ce tine de invatatura revelata, pe motiv ca e invechita, prafuita si not-updated.

Nu stiu exact cum o fi ajuns Matsoukas la concluziile pe care le zici, dar ele duc intr-adevar la niste consecinte pe cat de bizare, pe atat de eretice.

In conceptia unora, lumea intreaga e stricacioasa si muritoare, nu din cauza pacatului ancestral, ci fiindca Dumnezeu ar fi creat moartea, ceea ce e o super aberatie.

Unii sustin ca si daca omul n-ar fi pacatuit, tot ar fi urmat la un moment dat sa moara. Din ce cauza insa apare moartea in afara pacatului ? Mysterium... Teorii care intr-adevar neaga omul edenic, vietuirea in har si favorizeaza idei ca evolutionismul, migratia sufletelor si alte new-age-isme care fac inutila Intruparea, Crucea si Invierea. Si in fond Il fac inutil pe Insusi Intrupatul, Rastignitul si Inviatul.

Fiindca daca sustinatorii acestor conceptii admit ca Hristos e unul din Treime, intrebarea ar fi la ce foloseste lumii faptul ca si-a luat firea umana? Ca doar nu S-a intrupat pt. El Insusi, asa de plictiseala.

La ce foloseste lumii kenoza lui Dumnezeu si plonjonul Lui in lumea materiala?
Cum poate evolutia si ajungerea la acel punct omega sa iasa de pe orizontala istoriei si sa urce pe verticala transcendentei?

S-a shimbat ontologic cu ceva firea/specia umana si detinatorii ei ca urmare a Intruparii?
Ca daca nu, inseamna ca Intruparea a fost un moft metafizic al lui Dumnezeu fara consecinte radical ontologice asupra omului si lumii.
Iar Rastignirea, un circ fara bani, inutil, inept si sinistru. Invierea...o isprava care-L priveste strict pe El, fara reverberatii asupra umanitatii cazute, adevaratul mort care are nevoie de ea.

Invierea, daca nu o neaga, o considera inutila lumii si utila doar Lui Insusi, ca sa iasa din rolul de mort, si sa se intoarca de unde a venit, asa, ca un ultim act demonstrativ demn de un Deus ex machina din teatrul antic, patetic, aparut abracadabrant in scena dupa ce piesa s-a terminat si spectatorii au plecat.

Evident, inutila si Ecclesia, ca organism divino-uman al lui Hristos din coasta caruia izvorasc tainele datatoare de viata harica.

Este cumva acest soma-pnevmatikon, acest trup multi-ipostatic, tainic si transcendent al lui Hristos care e Ecclesia si care e in curs de alcatuire aici si acum, este cumva acesta punctul omega de care vorbesc evolutionistii teisti?

Sau e omul individual, de sine statator, evoluat si rafinat intelectual, mai bine zis updatat, care n-are nevoie de nimic din tainele Bisericii, fiindca e capabil sa ia singur legatura cu Dumnezeu si sa-si procure pe cont propriu vietuirea dincolo de mormant? Asta daca nu cumva consumerismul nu i-a anihilat de tot nelinistile metafizice legate de viata de dincolo.

La anti-religia asta se ajunge daca se neaga ideea de moarte ca urmare a pacatului ancestral si mai ales daca se neaga ideea de Inviere ca tamaduire ontologica a firii umane suferinde de boala numita thanatos si apoi inaltarea ei deasupra istoriei.

Daca la asta se ajunge, apoi, da, e o suma anti-hristica de erezii, de ti se face parul maciuca.
Scuze, daca am deviat.

[Demetrius]

În prealabil postat de delia31

...In conceptia unora, lumea intreaga e stricacioasa si muritoare, nu din cauza pacatului ancestral, ci fiindca Dumnezeu ar fi creat moartea, ceea ce e o super aberatie...

Transformarea pe care a creat-o Dumnezeu este moarte; un bob de grau moare ca sa rasara spicul.
Lumea intreaga este stricacioasa si muritoare tocmai pentru a se schimba in ceva mai bun, nimic material nu e vesnic.

În prealabil postat de delia31

...Unii sustin ca si daca omul n-ar fi pacatuit, tot ar fi urmat la un moment dat sa moara. Din ce cauza insa apare moartea in afara pacatului ?...

Tot ar fi urmat la un moment dat sa moara numai daca este in trup fiindca trupul este material si trebuie sa se schimbe, sa se innoiasca, sa se "mantuiasca". Moartea nu apare decat in ce priveste trupul si deci moarte nu este in afara de pacat, adica in afara de trup, caci trupul este stricacios si muritor.
In afara de trup omul nu poate infaptui absolut nimic, asadar nu poate nici pacatui.
Adam a pacatuit in trup si a cazut din desavarsirea harazita lui, pe care, la incercarea Evei, trupul sau, n-a confirmat-o; deci Adam n-a rezistat tentatiei trupului sau, ca orice om.




P.S. Am selectat doar un fragment din postul tau ca sa raspund rapid.