50 de ani de la infiintarea actualului judet Vaslui

[Florinvs]

Deoarece anul acesta se implinesc 50 de ani de la infiintarea actualului judet Vaslui, in actuala configuratie, in urma reformei administrativ-teritoriale din februarie 1968, prin care se renunta la organizarea administrativ-teritoriala dupa model sovietic cu regiuni si raioane (adoptata in 1950) si se revine la organizarea administrativ-teritoriala cu traditionalele judete, citez cateva date si articole din presa, care arata cum s-a dezvoltat- cu bune si rele, cu plusuri si minusuri, acest judet in perioada 1968- 1989.

-Din ziarul "Vremea Noua' de Vaslui, din 17 februarie 2018:

CURAJ…. În plină revoltă a Bârladului, Ion Iliescu a înfiintat judetul Vaslui, pe 17 februarie 1968!

SĂ NE REAMINTIM… Pe 16 februarie 1968, printr-o lege emisă de regimul comunist, se desfiinta regiunea Iasi. A doua zi, pe 17 februarie, deci fix în urmă cu 50 de ani, apărea judetul Vaslui, cu capitala în orasul Vaslui. Conform prof. Milută Moga, cel care a trăit în detaliu istoria acelor ani, sefii municipiului Bârlad, oras care avea o populatie de trei ori mai numeroasă decât cea a Vasluiului, s-au scandalizat si au fost la un pas de o revoltă muncitorească, la care urmau să participe muncitori de la Fabrica de Rulmenti din oras. Securitatea a aflat de planurile rulmentistilor si a înăbusit revolta, iar în aceeasi zi, pe 17 februarie 1968, Ion Iliescu, care ulterior avea să devină presedintele României, punea piatra de temelie a noilor institutii de conducere judetene. Profesorul Milută Moga vine cu detalii legate de acele evenimente, la care au avut acces foarte putine persoane din judet.

“Zbuciumatul an 1968 avea să debuteze cu o veste care a produs multă vâlvă în toată România si multe frisoane printre unele categorii socio-profesionale. Conducătorul absolut al României de atunci, Nicolae Ceausescu, vrând să-si cosmetizeze si mai mult imaginea, a hotărât că este necesară reorganizarea administrativ-teritorială a tării. Adică, să se revină la rânduielile de dinainte de 1948, când tara era împărtită în judete, orase si comune. De mentionat faptul că, vechea organizare administrativ-teritorială a tării, fondată încă de la 1864, a fost desfiintată după actul samavolnic de la 30 decembrie 1947, când, prin fortă, regele Mihai a trebuit să abdice, desfiintându-se regatul si proclamându-se, surogatul de sorginte comunistă, Republica, după modelul sovietic. Asadar, noul proiect de tară, ce urma să fie aplicat, s-a concretizat prin legea nr. 2 din 16 februarie 1968, adoptată de Marea Adunare Natională. În consecintă, s-a trecut la concretizarea legii care prevedea că teritoriul Republicii Socialiste România (denumirea statului român de la acea vreme) este organizat în unităti administrativ-teritoriale: judetul, orasul si comuna. Orasele cu număr mai mare de locuitori si cu o însemnătate deosebită în viata economică, socială, politică si cultural-stiintifică pot fi organizate ca municipii. Orasele în care-si aveau sediul organele de conducere ale judetului sunt orase resedintă. Acelasi criteriu se aplica si la nivelul comunelor. Trebuie să precizăm că, dincolo de considerentele de ordin istoric si al traditiilor românesti, noile măsuri îsi propuneau să rezolve si mult spinoasa problemă a Regiunii Autonome Maghiare, cu resedinta la Târgu Mures si în urma căreia comunitatea maghiară nu mai beneficia de găselnita impusă de rusi. Este cunoscut faptul că, imediat după război si în urma tratatului de pace de la Paris, s-a consfintit faptul că se anula Dictatul de la Viena din 1940, prin care, nordul Ardealului era încorporat la Ungaria. Cum spiritele la Budapesta erau tare inflamate si ele se refulau si în asa-zisele teritorii secuiesti, rusii, pentru a nu avea bătăi de cap, ca regim de ocupatie, au impus românilor un alt act samavolnic. Adică, să accepte aparitia unui tinut autonom, un adevărat ghimpe în trupul României. Iată de ce, noua formulă administrativ-teritorială rezolva dintr-un foc si problema complicată lăsată mostenire de rusi prin regimul obedient condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej”, spune prof. Moga.

Trofin si Enache au sprijinit capitala la Vaslui

“De altfel, imaginea lui Dej nu era pe placul noului cerber de la Bucuresti, care voia să urce rapid pe scara afirmării spre a fi adulat. Acest lucru va prinde bine si în cazul noului perimetru teritorial al actualului judet Vaslui. Noul lider national voia să treacă în totală umbră imaginea predecesorului său, inclusiv localitatea unde se născuse, Bârlad, si care, între 1948-1956 fusese chiar resedinta regiunii cu acelasi nume. Aceasta vine să justifice de ce nu a fost nominalizat Bârladul drept capitală de judet. Bineînteles că se adaugă contributia si sustinerea altor doi lideri mai tineri, Virgil Trofin, originar din Lipovăt si Petru Enache, ce îsi avea obârsia prin preajma Negrestiului. Urmare a legii nr. 2, din 16 februarie 1968, teritoriul administrativ al regiunii Iasi se desfiinta, urmând să apară judetele Iasi si Vaslui. Noul judet Vaslui era format din teritoriile apartinând următoarelor unităti administrative: orasul de subordonare Bârlad, precum si fostele raioane Bârlad, Vaslui, Husi si Negresti, dar si un număr de 118 comune si 511 sate. Comunicatul cu privire la noua reorganizare administrativă a tării, întărit de legea nr. 2 din 16 februarie 1968, prin care Vasluiul devenea resedintă de judet, n-a fost primit cu satisfactie, în special de bârlădeni. Având în vedere faptul că Bârladul fusese, până atunci, oras de subordonare regională, că populatia era de trei ori mai mare decât a Vasluiului, că dispunea de o structură economică incomparabilă, precum si că avea edificii culturale, de sănătate si altele erau tot atâtea atuuri că resedinta trebuie să fie aici. Drept urmare, în Bârlad s-a creat o atmosferă încărcată prin vociferări, insulte si chiar pregătirea unei răzmerite, în care vioara întâi urma să fie colectivul de la fabrica de Rulmenti. Urmare acestor lucruri, la Bârlad s-au perindat cohorte de militieni securisti si activisti de partid veniti de la centru. În cele din urmă lucrurile revin în matcă si în ziua de 17 februarie, exact acum 50 de ani, la Vaslui a avut loc ceremonia de constituire a noilor organe de partid si de stat, respectiv comitetul judetean de partid si Consiliul Judetean Provizoriu. Lucrările au fost conduse de Ion Iliescu, membru supleant al Comitetului Politic al CC al PCR, prim secretar al CC al UTC si ministru pentru problemele tineretului. S-au ales: Comitetul Judetean PCR, Biroul Judetean si s-a constituit Consiliul Judetean Provizoriu. Ca prim secretar, dar si presedinte al noului Consiliu Judetean avea să fie ales Ion Savin. Ca vicepresedinte a fost ales Ion Zlate. Din acel moment, noile organisme se puteau apuca de treabă, sub directa îndrumare a trimisilor de la Bucuresti. Un punct sensibil avea să îl constituie recrutarea cadrelor pentru noile structuri organizatorice”, sustine profesorul.

[Florinvs]

Regiunea desfiintată Iasi a tratat cu spatele noua capitală de judet

Cum judetul Iasi si-a oprit, în general, oameni ce-si aveau domiciliul în Iasi s-a ajuns la situatia ca celelalte cadre din fosta regiune Iasi să fie “vărsate” la Vaslui. “Astfel că, în acele zile de sfârsit de iarnă si început de primăvară, Vasluiul va fi asaltat de un număr mare de pretendenti la noile functii ce se creau. Au venit, astfel, la Vaslui oameni din Iasi, Pascani, Hârlău, dar si din Bârlad, Husi si Negresti. Din păcate, localnicii au fost cam lăsati pe dinafară sau vor avea parte de posturi de la periferia statelor de functiune, desi multi dintre acestia erau cu mult mai capabili decât cei veniti de aiurea. O problemă deosebită a constituit-o asigurarea sediilor pentru noile institutii judetene, deoarece Vasluiul, la acea vreme, era deficitar la acest capitol. Acest lucru a determinat desfiintarea a două scoli de traditie, scoala de cooperatie mutată la Husi si scoala agricolă pur si simplu desfiintată. Un alt impediment era cel legat de asigurarea locuintelor pentru noii veniti, mai ales că Vasluiul nu avea niciun hotel cât de cât apt pentru a găzdui musafiri. Asa se face că unele institutii judetene vor fi găzduite de Bârlad si de Husi. O mare problemă o constituia asigurarea navetei din orasele adiacente, dar chiar si transportul de călători din resedinta de judet, întrucât Vasluiul nu avea la acea vreme o unitate cât de cât capabilă să asigure transportul urban. Toate avatarurile rezultate din devenirea Vasluiului drept capitala de judet s-au rasfrânt, în special, asupra localnicilor. Adăugăm si faptul că Vasluiul nu avea retea de apă potabilă si nici o retea de încălzire centrală, ceea ce sporea dificultatea locuirii în acest oras”, sustine profesorul vasluian.

Din 25 februarie 1968, rapidul Iasi-Bucuresti opreste si la Vaslui

“Imediat după constituirea noilor organisme judetene de partid si de stat se va trece la constituirea institutiilor judetene pe domenii de activitate. O pată de culoare avea să fie dată de anuntul că, începând cu ziua de 25 februarie 1968, trenul rapid care circula pe ruta Iasi-Bucuresti si retur, urma să oprească si în statia Vaslui. În acest sens vom insera si o glumă care a făcut vogă în acele momente. Într-una din zile trenul a oprit în gara Vaslui, si cum în el se aflau si cetăteni rusi, unii dintre ei venind de la Sofia spre Moscova, unul dintre ei avea să întrebe din usa unui vagon: “Cacaia halta?”, la care câtiva vasluieni au început să huiduie si să spună cu ciudă: “Bă, si tu esti din Bârlad?”. Se făcea referire la disputa dintre Vaslui si Bârlad privind capitala de judet. Ne vom opri în continuare la câteva lucruri de analiză privind situatia reală din februarie 1968. În conformitate cu prevederile legii nr. 2 din 16 februarie 1968, judetul Vaslui avea în componentă: un municipiu, două orase si 118 comune. În urma reorganizării se propuneau următoarele: un municipiu, si acela era Bârladul, care avea peste 41 mii locuitori, unităti economice de nivel republican, alte unităti de interes local, dar si dotări în domeniul învătământului, sănătătii, culturii, sportului etc. În ordine, urma orasul Husi, cu peste 21 mii locuitori, dar si cu unele dotări economico-culturale destul de bine înfiripate. Urma Vasluiul care avea la acea oră în jur de 14 mii de locuitori, la care se adăugau aproape 6 mii de locuitori din satele învecinate: Bahnari, Mora Grecilor, Viisoara, Brodoc, Rediu. Cât priveste Negrestiul, el figura la acea vreme drept sediu de comună. În urma propunerilor comisiei de aplicare a legii nr. 2/1968 configuratia judetului Vaslui avea să fie următoarea: municipiul Bârlad, orasele Husi si Vaslui si, ca noutate, trecerea comunei Negresti în rândul oraselor, desi la acea vreme Negrestiul avea 4.408 locuitori, dar la care se alipeau satele Căzănesti si altele, Glodeni, Parpanita, Poiana si Valea Mare. Judetul Vaslui urma să aibă si 71 de comune si 456 de sate, din cele 118 comune afluite din fostele raioane. În acelasi timp se desfiintau sau se comasau 51 de sate. Totodată, unele comune sau localităti îsi schimbau numele”, remarcă Moga.

Ansamblul “Ciprian Porumbescu” de la Suceava a sustinut un spectacol în noua capitală de judet

“A început reorganizarea noilor structuri administrative si constituirea organelor administrative provizorii. La Bârlad, cu rang de municipiu conducător, urma să activeze Gheorghe Puni, cunoscut ca vechi militant de partid; la Husi urma să activeze un alt vechi militant al partidului, Ion Croitoru; la Vaslui a fost adus de la Bârlad în fruntea consiliului orăsenesc Ion Iftimie; la Negresti noul edil avea să fie Vladimir Corduneanu. În acest tumult al reorganizărilor vom insera si două momente plăcute din Vasluiul acelor ani. Astfel, la cinematograful orasului Vaslui urma să aibă loc Spectacolul de Estradă al Ansamblului de Cântece si Dansuri ”Ciprian Porumbescu”, din Suceava, cu titlul sugestiv “Alo! La telefon Suceava”. Spectatorilor vasluieni li se propuneau melodii ale unor vestiti compozitori români si străini, printre care Ion Vasilescu si grecul Mikis Teodorakis. Un al doilea moment este legat de concertul din 25 martie 1968 de la sala aceluiasi cinematograf, sustinut de cântăreata italiană Maria Gatty si formatia instrumentală “Cei 4 Luigii”. Iată ce avea să declare solista italiană: “Mi-a plăcut foarte mult orasul dumneavoastră si sunt profund emotionată de primirea caldă ce mi s-a făcut, de ospitalitatea locuitorilor orasului. Am avut încă o dată prilejul de a mă convinge de proverbiala ospitalitate românească. Voi veni cu mare plăcere, din nou, aici, la dumneavoastră la Vaslui”. Revenind la noile organisme de partid si de stat care s-au constituit în primăvara anului 1968, va trebui să remarcăm că Vasluiul va avea parte de un conducător din altă parte. De altfel, acest lucru a fost o constantă în lunga istorie a orasului Vaslui, mai ales după 1944. Iată că s-au scurs 50 de ani cu bune si rele din istoria judetului Vaslui, rezultat în urma fuzionării celor patru raioane (Vaslui, Bârlad, Husi si Negresti), dar si pe locul fostelor judete Tutova, Fălciu si Vaslui. Între timp, la 22 decembrie 1989, regimul condus de Nicolae Ceausescu a fost înlăturat. Se spera că întronarea democratiei adevărate va crea un cadru propice revitalizării Vasluiului si ridicarea lui pe culmile ce le cunoscuse în epoca medievală si unde Stefan cel Mare îsi ridicase o a doua capitală, prin curtile domnesti si prin strălucirea bisericii ”Sfântul Ioan”, în memoria celor căzuti în marea bătălie la 10 ianuarie 1475″, afirmă Moga.

E trist: astăzi, Vasluiul este printre cele mai sărace judete din tară

“Astăzi, constatăm cu mâhnire că acele prefaceri ce s-au realizat în 1968, dar mai ales evenimentele din decembrie 1989, nu vor aduce mult dorita ascensiune. Vasluiul si truditorii lui se numără printre cele mai sărace entităti în plan national. Stimati diriguitori ai Vasluiului, aveti ocazia să contraziceti spusele mele, iar la finele acestui an, Vasluiul să se poată număra printre acele unităti administrativ-teritoriale care să cunoască bucuria progresului. Ar fi o răsplată pentru toti truditorii acestui tinut”, sustine profesorul Milută Moga.

[Florinvs]

Si cateva articole de presa despre cei care au condus judetul Vaslui in perioada 1968- 1989, prim-secretarii Gheorghe Tanase, Ion Fratila si Ioan Pavel (ultimul originar din Timisoara).

-Despre Gheorghe Tanase, un articol din ziarul "Obiectivul de Vaslui" , din 20 octombrie 2014, articol intitulat "Adevaruri despre Gheorghe Tanase":

Ziaristul George Stoian, deşi oltean, a trăit pe meleagurile noastre din 1967 până în 1982. A avut şansa să fie aproape de fostul prim-secretar Gheorghe Tănase, ctitorul Vasluiului, pe când era metodist de specialitate al Casei creaţiei populare şi, apoi, ziarist la „Vremea nouă”; din anul 1982 au lucrat împreună la Slobozia, până în urmă cu o lună, când Tănase a decedat.
Tot binele pe care Gheorghe Tănase i l-a făcut lui George Stoian, şi la Vaslui şi la Slobozia, s-a întors în aceeaşi măsură la el. George Stoian a avut un rol important în viaţa lui Gheorghe Tănase în special după revoluţia din ’89, devenind astfel cel mai valoros martor, atât al vieţii pe care fostul prim-secretar a avut-o în perioada comunistă, cât şi în ultimii săi ani.
Solicitat de ziarul nostru, George Stoian a acceptat să ne spună adevărul despre omul Gheorghe Tănase. Adevăruri care merită şi trebuie să fie cunoscute de noi, cei care l-am preţuit şi cărora ne-a lăsat atâtea ctitorii şi amintiri.

– Când l-aţi cunoscut pe Gheorghe Tănase? Care a fost începutul prieteniei dumneavoastră?

– Eram ziarist aici, la Vaslui, iar prietenia noastră s-a înfiripat datorită faptului că eram implicat în activităţi culturale, care nu numai că-i plăceau şi erau pe sufletul lui, dar chiar erau necesare. Organizam tot felul de manifestări spirituale, inclusiv Festivalul umorului, precum şi mari spectacole. Eram regizorul spectacolelor festive dedicate lui Ceauşescu sau al celor de la 23 August, aşa că, încetul cu încetul, domnul Tănase m-a agreat şi ne-am apropiat.

– Cum aţi ajuns de acasă, din Oltenia, la Vaslui?

– Soţia mea era studentă la filologie în Iaşi, iar eu am vrut să fiu mai aproape de ea. Era în 1967, am crezut că vin pentru puţină vreme în aceste locuri, adică până termină soţia facultatea, dar m-am îndrăgostit de Vaslui. Aşa am ajuns să lucrez la Casa Raională de Cultură, care funcţiona unde este astăzi Tribunalul Vaslui, iar director era, să îşi amintească vasluienii, profesorul Mihai Angheluţă, apoi, cum am mai zis, la Casa creaţiei populare, iar ulterior, în presa locală. M-am remarcat repede nu numai în rândul colegilor, ci şi la partid. Aşa a aflat de mine şi Gheorghe Tănase, care era un iubitor de cultură şi un mare sprijinitor al acesteia. A început să mă solicite să merg la Bucureşti, să aduc teatre, concerte cu Tudor Gheorghe, cu Dumitru Fărcaş, marele taragotist al Clujului, cu muzica populară moldovenească etc. Uneori, chiar el îmi spunea ce piesă vrea să vadă, vorbeam cu conducerea teatrelor şi programam spectacole la care Tănase era tot timpul prezent.

– Ce artişti preferaţi avea?

– Iubea toţi actorii şi foarte mulţi cantăreţi, artişti adevăraţ, pe care, deseori, după spectacol, îi invita la el acasă ori locuri mai interesante, pentru a sta de vorbă, pentru a servi masa împreună. Trebuie să remarc aici marea sa prietenie cu regretatul Valentin Silvestru, care devenise aproape ca un membru al familiei. Asta a făcut ca Gheorghe Tănase să sprijine consistent Festivalul Umorului şi a facă să se înfiinţeze la Vaslui celebrul „Cenaclu al umoriştilor”, care foarte des prilejuia publicului vasluian întâlniri cu cei mai importanţi scriitori de umor şi artişti ai genului. El este şi ctitorul marilor statui cu care acum ne mândrim. Nostim este faptul că, atunci când se jucau la Vaslui diverse spectacole şi participa Gheorghe Tanase, erau mulţi activişti care, deşi nu erau mari amatori de teatru, veneau acolo ca să-i vadă „tovarăşu’ prim” şi se prefăceau că le place şi lor teatrul. Pe vremea aceea era o activitate culturală excepţională la Vaslui. Venea lumea la teatru, nu exista să mai găseşti bilete cu două zile înainte de eveniment. Lui Gheorghe Tănase îi placea plăcea mult când organizam sărbătoarea Pluguşorului în faţa Comitetului Judeţean de Partid. Îi aduceam urători cu obiceiuri de iarnă. Îi plăceau atât de mult pentru că era un om foarte sensibil. Iubea arta, iubea tot ce era de suflet. Uneori, venea chiar şi la repetiţii. Nu se exprima în termeni de profesionist, dar simţea unde ceva era fals şi spunea: “Nu merge!”

– Cum aţi putea să-l caracterizaţi?

– Era un om foarte serios, aspru, uneori chiar dur, dar numai în faţa răului. Sancţiona absolut totul, nu ierta niciodată nimic, dar avea grijă să nu nenorocească oamenii. Îi sancţiona mai mult cu vorbe, ridica tonul la ei sau le adresa replici dure în faţa altor oameni, dar nu le făcea rău. El nu băga oameni în puşcărie. Ba chiar au fost mulţi scăpaţi de puşcărie de doamna Tănase. O căutau mereu mame care se plângeau: “Mi-au rămas copiii pe drumuri”, îi spuneau ele. “Hai, du-te, fii fără grijă”, le încuraja doamna Tănase şi îi scotea aşa, parcă îi trăgea de păr, pe toţi. Eu am făcut multe revelioane împreună cu domnul şi doamna Tănase. Eram invitat întotdeauna la revelion pentru că eram un fel de conducător al revelionului, majordomul, dirijam programul orchestrei, spuneam ce să cânte. Le aduceam pe Ştefania Rareş, pe Mioara Velicu, pentru că Tănase iubea mult muzica moldovenească. Îl preţuia mult şi pe Adrian Păunescu. De câte ori venea la Vaslui, mergeam la pivniţele Huşului sau la subsolul Casei de Cultură Huşi. Acolo se făceau degustări absolut profesioniste de vin. Erau multe personalităţi acolo, era şi inginerul Neamţu, care ne-a prezentat odată vreo douăzeci de feluri de vinuri. A vorbit şi despre Busuioaca de Bohotin (lumea trebuie să ştie că Busuioaca de Bohotin e un vin care, în stare originală, nu se găseşte pe toate drumurile pentru că din Busuioaca de Bohotin adevărată mai mult de trei-patru sute de litri pe an nu se fac. Oficial, se vinde în toată ţara, dar n-are nimic de-a face cu Busuioaca de Bohotin adevărată): “Acesta este un vin unicat în România, este adus de mine din părţile Cotnarului, unde nu se mai cultivă. Îl am pe o suprafaţă mică pentru că această vie nu poate subzista decât într-un anumit pământ, care are anumite caracteristici în compoziţia sa şi se face numai pe suprafeţe care au un unghi de 18-20 de grade expunere spre soare. Dacă într-o anumită perioadă din vară via are destul soare şi condiţiile necesare, strugurii se fac, dacă nu, nu”. Inginerul Neamţu a adăugat la sfârşit: “Din vinul ăsta consumă tovarăşa Elena Ceauşescu. Noi îi trimitem de sărbători, iar ea îl iubeşte. Anul ăsta am făcut doar trei sute de litri”. Păunescu l-a tras deoparte şi i-a cerut două sute de litri. Neamţu i-a dat, însă nu chiar atât de mult cât i-a cerut pentru că ar fi rămas fără pic de Busuioacă. Atunci, Păunescu a plecat şi cu 40 de cămăşi de la Fabrica de Confecţii Vaslui, de la directorul Boris Ciocoiu. Era iubit Păunescu de toată lumea, iar Gheorghe Tănase îl susţinea.

“N-am timp să mor, tovarăşu’ Stoian”

– Pe doamna Maria Tănase aţi cunoscut-o?

– Sigur, era o femeie cu un suflet atât de bun şi atât de blândă. Toţi vasluienii trebuie să ştie că era o femeie absolut admirabilă, civilizată şi omenoasă. A făcut foarte mult bine aici, nu pentru că ar fi avut motive speciale, ci pentru că aşa era sufletul ei. Înfiinţase un club care se numea Femina, unde chema deseori artişti. A lucrat foarte mult cu Stela Popescu, pe care o îndrăgea. Chema artişti, oameni de ştiinţă şi profesori, pentru a se întâlni cu femeile care făceau parte din club. Eu am colaborat îndeaproape cu ea pentru că, în exclusivitate, eu făceam partea artistică. Fiecare întâlnire importantă a clubului Femina se încheia cu momente artistice de excepţie, în care neapărat trebuiau să fie două-trei capete de afiş, doi-trei artişti importanţi. Doamna Tănase, care se îndrăgostise de modul în care îi prezentam pe artişti şi de discuţiile pe care purtam cu ei, îmi cerea să-i descos: “Doamnele i-au văzut pe artiştii ăştia la televizor, dar vor să ştie ceva din viaţa lor”. Pe atunci nu era construită Casa de Cultură. Spectacolele aveau loc unde este acum Poliţia Judeţeană, la etajul 1, în sala mare de festivităţi, sau la fostul cinematograf “I.C. Frimu”.

– Puteţi localiza unde locuia Gheorghe Tănase în Vaslui?

– În casa aceea mare, prima, cum se merge în vale, după magazinele de lângă Hotelul Racova, mi se pare că i se spunea „Casa Albă”. Acolo mă duceam când mă chema doamna Tănase ca să facem programul următoarelor manifestări, să concepem invitaţii sau unele materiale. De multe ori, venea domnul Tănase la masă şi mă găsea acolo, cu doamna de vorbă. “Iar plănuiţi ceva? Iar vă gândiţi la un spectacol”, ne întreba.

– Aţi fost în intimitatea familiei Tănase. Pe Nicu Tănase, fiul lui Gheorghe şi al Mariei Tănase, îl vedeaţi des?

[Florinvs]

– Da, a crescut sub ochii mei. Nicuşor a fost un copil înfiat, nu era copilul lor. Nu era foarte bun la învăţătură, dar era foarte cocoloşit de cadrele didactice. L-am avut în nişte spectacole alături de colegii lui de la Liceul ŤMihail Kogălniceanuť. Făceam repetiţie cu ei într-o sală de clasă şi, o dată, când le-am dat o pauză, am spus mai mult în glumă: Băieţi, dacă vreţi să aprindeţi o ţigară, puteţi s-o faceţi. Fumaţi, că eu nu vă spun nimic! Băieţii au început să fumeze, dar a intrat deodată în clasă directoarea liceului sau diriginta lor, nu ştiu ce era, doamna Alexandru. “Ce se întâmplă aici? E şcoală sau balamuc? De ce fumaţi? Tovarăşe Stoian, îi lăsaţi să fumeze?”, a început ea să ţipe. Era tare agitată, dar când şi-a aruncat ochii şi l-a văzut şi pe Nicuşor cu ţigara în gură, s-a potolit şi a spus: “A, lăsaţi băieţii să fumeze!” A fost un episod simpatic. Doamna Maria Tănase îl iubea foarte mult pe Nicuşor. Ea, care era o mamă atât de bună pentru toată lumea din oraş şi din judeţ, vă imaginaţi cum era cu unicul său fiu… Avea o voce atât de blândă, era atât de minunată femeia asta! Păi, la înmormântarea ei, la Bucureşti, cred că a mers jumătate din Vaslui! Au mers autobuze, maşini una după alta. A fost enorm de multă lume din Vaslui, atât de mult o iubeau oamenii.

– De ce a murit atât de tânără?

– S-a îmbolnăvit, îmi amintesc că a avut probleme la cap. Atunci când a început să se simtă rău, s-a retras, a plecat din Vaslui. Stătea la Bucureşti.

– Aţi apucat să vă luaţi rămas bun de la ea?

– Nu. A dispărut deodată. Eu o simţeam slăbită, simţeam că îi este rău, dar ea nu recunoştea. Dacă s-ar fi îngrijit mai mult când a simţit că este bolnavă, cred că n-ar fi avut atât de repede probleme cu sănătatea şi cu viaţa ei. Ea spunea întotdeauna că are treabă: “N-am timp să mor, tovarăşu’ Stoian. Mi-e rău, dar avem treabă. Uitaţi, o familie din satul Curseşti e vai de capul ei, au copii dezbrăcaţi. Să-i ajutăm!”. Dădea telefon la Fabrica de Tricotaje de la Feteşti, apoi la Fabrica de Confecţii de aici şi vorbea cu directorii: “Tovarăşe director, poate puteţi să-i ajutaţi pe oamenii ăştia”. Aşa le spunea, nu se ducea să ia abuziv ceva.

ŤSă-l trimiteţi pe Stoian la mine, la Ialomiţa!”

– Ce a fost pentru Vaslui Gheorghe Tănase?

– A fost edificatorul acestui oraş. Eu, când am venit în Vaslui, acest oraş nu exista! Era pur şi simplu o comună. Sunt fotografii şi pe internet. De exemplu, strada Hagi Chiriac era renumită pentru halul în care arăta. Erau acolo numai prăvălii, era locuită numai de evrei şi, pentru că evreii urmau să plece, scoseseră la vânzare tot felul de fleacuri de prin casă, chiar şi oala de noapte găurită! Era un peisaj îngrozitor. Oraşul nu arăta bine, în schimb se găsea de mâncare, lumea trăia bine. Apoi, încet-încet, Vasluiul a început să îşi schimbe înfăţişarea, s-a ridicat sub ochii lui Tănase, care era interesat mult de oraş, dar nu scăpa din vedere nici judeţul. Şi, din judeţ, îl interesa ce mai mult agricultura. Mai târziu, peste tot pe unde a umblat, s-a ocupat de agricultura judeţului respectiv. Cunoştea domeniul ăsta mai mult decât un inginer agronom. Ştia toate fazele de lucru în câmp, ştia totul despre îngrijirea animalelor. Se obişnuise ca în toate plenarele pe care le ţinea să analizeze toată activitatea din agricultură sau din industrie, fără rapoarte scrise sau materiale. Se învăţase şi le făcea cu filme. Ne trimitea pe mine şi pe un băiat de la Casa Pionierilor, de la cineclub, să filmăm în grajduri, în CAP-uri, să stăm de vorbă cu oameni. Făceam filme despre realităţile pe care le găseam. Gheorghe Tănase ne cerea să găsim părţile criticabile: “Eu vreau să-mi arătaţi ce este rău, ca să îndreptăm”. Ajunsesem ca, atunci când intram într-un CAP, să se sperie oamenii de noi, că ştiau ce urmează. Noi filmam, îi duceam filmul, apoi el convoca oamenii. Venea toată lumea şi el spunea: “Daţi drumul la film”. Nu citea nimic, niciun material, niciun raport, nicio informare. Dădeam drumul la film. Filmele erau toate de treizeci de minute, adică erau nişte reportaje destul de lungi. Când se termina filmul şi începea plenara, nimeni nu mai putea să spună ”Tovarăşe prim’, nu e adevărat, se exagerează, nu e aşa”, că se văzuse pe ecran. Tănase prinsese gustul pentru lucrul cu filmele. Am devenit foarte apropiaţi. După ce a plecat din Vaslui, a fost la Comitetul Central, apoi a ajuns la Ialomiţa, unde ne-am întâlnit.

– Cum de v-aţi întâlnit tocmai acolo?

– După ce a plecat Gheorghe Tănase din Vaslui, eu am mai rămas până în 1982, când am fost dat afară de la ŤVremea Nouăť. Era în plină zi, eram toţi în redacţie, când a fost chemat la secretarul cu propaganda, pe atunci tovarăşul Ţolescu, colegul meu de redacţie, Tiberiu Brăescu, un ziarist foarte bun. Când a venit peste vreun sfert de oră, noi l-am întrebat ce s-a întâmplat. “M-a dat afară!”, ne-a spus el. Cum adică te-a dat afară? ”Mi-a reproşat că n-am origine muncitorească!” Şi nu ţi-a oferit altceva? “Nu, mi-a a spus să plec de la ziar”. N-a terminat el de vorbit, că l-a chemat pe alt coleg de-al nostru, tot ziarist foarte bun, Vasile Iancu. A venit şi el peste un sfert de oră şi a spus: “M-a dat afară!” Din acel moment, stăteam toţi înnebuniţi şi aşteptam să vedem care va mai fi chemat. Al treilea a fost chemat… George Stoian. Am fost sigur că, atunci când voi ajunge acolo, la tovarăşul Ţolescu. mă va pune pe liber. “Tovarăşe Stoian, cred că o să ne despărţim”, mi-a spus. Nu mai era cine să mă apere, nu mai era Tănase. “Hai să mai recapitulăm, ce-a fost tatăl dumitale?” Tatăl meu a avut studii superioare de drept şi a fost notar în oraşul Corabia. “Nu te supăra, noi avem nevoie în presă de oameni în care să avem încredere, cu dosare bune. Zilele astea să pleci, caută-ţi altceva de muncă”, mi-a spus. Am plecat şi am stat pe liber câteva luni. Tiberiu Brăescu a plecat la Bucureşti, unde a făcut carieră în presa centrală, Vasile Iancu a plecat la Iaşi, unde a făcut şi el carieră (până la pensie, a fost corespondent la “România Liberă” şi a scris mai multe cărţi).

– Iar George Stoian?

– George Stoian a plecat, chemat de Tănase, la Ialomiţa, unde era prim-secretar. El s-a dus în ’82 acolo, la 25 ianuarie, chiar de ziua lui. Cei de acolo aflaseră că-i ziua lui de naştere şi i-au umplut biroul cu flori. Când Tănase a intrat prima dată în birou, în prima zi, a găsit mulţimea de flori.

– Cine v-a povestit?

– Chiar Tănase, în august ’82. El nu ştia de situaţia mea, dar a dat telefon aici, la Vaslui, la partid şi a spus: ŤSă-l trimiteţi pe Stoian la mine, la Ialomiţa!”. Ăştia de la partid m-au căutat, m-au găsit şi mi-au spus: “Vezi că te caută tovarăşul Tănase, du-te la Slobozia!”. Am urcat în maşină şi am plecat. Nu ştiam de ce mă cheamă. “Ia ascultă, vrei să laşi Vasluiul şi să vii aici? Vreau să faci la Ialomiţa tot ceea ce făceai pentru partid la Vaslui, când eram eu acolo!”. Am acceptat pentru că soţia era de acolo, din Călăraşi, la 40 de kilometri de Slobozia. Când i-am spus da, el a chemat imediat secretarul cu propaganda şi i-a spus: “Uite, el se numeşte Stoian, este ziarist de meserie, o să lucreze aici la noi, unde o să facă toate spectacolele şi activităţile culturale ale Comitetului Judeţean de Partid. Vrea să lucreze tot la ziar. Ai loc la ziar pentru el?” ”Nu am niciun loc liber!” “Dai unul afară şi îl aduci pe el! Te interesezi să aibă locuinţă, dar în trei zile! Dacă trec mai mult de trei zile, e scandal! În trei zile să aibă locuinţă, iar soţia să aibă post, este educatoare!”, a spus Tănase. Aşa se lucra atunci.

“Să văd cel mai frumos 23 August făcut de tine!”

– Aşa aţi ajuns să lucraţi la ce ziar?

[Florinvs]

– La “Tribuna Ialomiţei”. Am avut casă în două zile, nu în trei, într-un bloc care nici nu fusese dat oficial în folosinţă. Eu am fost primul care s-a mutat acolo. Nu aveam telefon, dar secretarul acela l-a chemat pe directorul Poştei judeţene şi i-a spus: “În apartamentul cutare, de la adresa cutare, trebuie să fie telefon”. “N-am cum, că nu e dat în folosinţă!” “Te-am întrebat eu? Iei de la alte blocuri, Treaba ta, te interesează!” Soţia a fost încadrată la cel mai mare cămin din oraşul Slobozia, unde a şi devenit directoare, iar eu m-am dus de la 1 august la treabă. “Să văd cel mai frumos 23 August făcut de tine!”, mi-a spus Tănase. Am realizat un spectacol extraordinar şi i-am convins pe toţi care vorbeau şi se întrebau: “Ce e cu ăsta? De ce l-a adus Tănase? E cârtiţa lui, ce ştie să facă?” Eu mi-am dat seama că sunt toţi ochii aţintiţi către mine şi m-am străduit să fac un spectacol absolut senzaţional. Eu sunt cel care a introdus în arta scenică un sistem de a face să apară şi să dispară un cor pe scenă în două secunde. Când m-am dus la Iaşi la un concurs de la Iaşi, un regizor de acolo a întrebat: “Cine a făcut asta?” Eu, i-am spus. “Dumneata nu eşti sănătos, cum de ţi-a trecut prin cap una ca asta?” La mine apărea în două secunde un cor de optzeci de oameni pe scenă şi, după ce cânta, dispărea.

– Cum de reuşeaţi?

– E problema mea asta.

– Vreţi să păstraţi secretul?

– Da, e secretul meu. Introdusese atunci Tănase o chestie absolut senzaţională. Făceam spectacole pentru muncitorii din agricultură, spectacole pentru muncitorii din industrie, spectacole pentru iubitorii de artă. Am avut un spectacol pentru oamenii din industrie cu 4.200 de artişti. În sală erau 450 de oameni, iar eu aveam pe scenă 4.200 de artişti. Atunci am crezut că înnebunesc, credeam că n-am să pot să duc la bun sfârşit spectacolul. Dar a fost o frumuseţe!

– Ştim că Maria Tănase murise. Gheorghe Tănase era recăsătorit?

– Da, se recăsătorise cu Florica, o doamnă care i-a fost alături permanent şi care, cu un deosebit devotament, l-a îngrijit în anii din urmă, când Gheorghe Tănase căpătase o sănătate mai şubredă. Până să ajungă la Slobozia, trecuse pe la Comitetul Central, unde lucrase direct cu Elena Ceauşescu.

– V-a spus vreodată ceva despre acea perioadă?

– Vorbea puţin despre ce a făcut la Comitetul Central, despre cum era munca lui cu Elena Ceauşescu. Când eu îl întrebam, îmi spunea că mai bine să nu mai vorbim. Din asta am înţeles că avea o amintire atât de urâtă de acolo, încât nu mai voia să o readucă în memorie

[Florinvs]

A fost Gheorghe Tănase cel mai bogat om? Adevărata lui avere au constituit-o dragostea şi preţuirea oamenilor în mijlocul cărora a trăit. Chiar dacă a ajuns să fie victima timpului nemilos, a rezistat demn schimbărilor.

Veţi vedea, foştii săi colaboratori de la Slobozia, judeţul Ialomiţa, unde a fost prim-secretar din 1982, nu l-au ocolit, iar cea de-a doua soţie, Florica Tănase, i-a oferit sprijinul şi iubirea ei până în ultima clipă.

N-au trecut patruzeci de zile de la plecarea lui dintre noi, aşa că putem crede că sufletul lui Gheorghe Tănase s-a întors pentru o vreme şi pe la Vaslui. Până pe 2 noiembrie, putem să-i aprindem o lumânare şi să-i dăruim un gând bun, pe care să-l culeagă şi să-l ducă în lumea de dincolo.

Continuăm să ne amintim de Gheorghe Tănase, alături de ziaristul George Stoian.

– Spuneaţi că ialomiţenii l-au iubit mult pe Gheorghe Tănase.

– L-au iubit foarte mult şi aveau şi de ce. Poate, după Sibiu, unde se dusese Nicu Ceauşescu prim-secretar, Ialomiţa era singurul judeţ în care oamenii nu sufereau de foame, atunci, înainte de decembrie ’89. Noi, ialomiţenii, am fost daţi şi la Europa Liberă. Am auzit eu cu urechile mele cum s-a spus atunci: “Moare România de foame, româniii au bani şi n-au ce să cumpere cu ei, numai în judeţul Ialomiţa oamenii o duc bine”. Chiar asta a fost expresia: Ťcă numai în Ialomiţa oamenii o duc bineť. Făcuse Tănase astfel ca un renumit restaurant de acolo, Privighetoarea, să fie aprovizionat cu de toate pentru ca şi oamenii din ţară să poată veni să cumpere alimente. Veneau de peste tot şi cumpărau câte două-trei roţi de caşcaval, cinci-şase batoane de salam, cafea, bere. Se găseau de toate în Ialomiţa.

– Înseamnă că şi dumneavoastră aţi dus-o bine.

– Mai mult decât bine. La noi nu s-a simţit niciodată greul. Nu ne lipsea nimic. Tănase era foarte ataşat de agricultură şi a plecat din Ialomiţa cu părere de rău pentru că voia să ducă judeţul pe locul I la producţia de lapte. Încet-încet, a început să surclaseze judeţe care erau pe primele locuri. Mai rămăsese Suceava, dar nu a mai reuşit să întreacă şi acest judeţ pentru că a trebuit să plece. L-a schimbat Ceauşescu. Am să povestesc însă ceva legat de ideea Bărăganului ars de soare şi lipsit de fântâni. Gheorghe Tănase a dat dispoziţie ca pe toate şoselele, pe toate arterele, să se facă fântâni. S-au ridicat minunile acelea de fântâni cu cumpănă, pe care le ştiam numai din poveşti, din desenele vechi. A umplut cu fântâni tot judeţul. Erau toate funcţionale. El cutreiera toate drumurile, oprea maşina şi se ducea să verifice dacă era apă, dacă apa era bună de băut. Construind fântânile, Tănase a făcut o bucurie mare oamenilor. El se preocupa şi de industrie, de absolut tot şi nu putea fi păcălit pentru că se pricepea la toate. Era mai bun decât un inginer agronom sau zootehnist. Ştia totul. Şi, am mai spus, avea un comportament prin care nu făcea rău oamenilor, voia doar să-i sperie, să-i aducă în situaţia de a face treabă. Îmi aduc aminte cum făcea el şedinţele. Spunea: “Mâine dimineaţă avem comandament pentru agricultură la ora 5”. Şi, vă daţi seama, erau unii care locuiau la marginea judeţului şi erau anunţaţi doar cu o seară înainte. La ora patru şi jumătate, Tănase intra în sală şi nu mai avea nimeni voie să intre după el. Dădea dovadă de o punctualitate exagerată. Odată, mă aflam şi eu la o astfel de şedinţă, în calitate de ziarist. Era pe atunci un IAS, Ograda, care era ca un adevărat oraş. Erau acolo, pe teritoriul acelui IAS uriaş, locuinţe, grădiniţe, cantine, o carmangerie, fabrici de lapte. Director era un inginer deosebit, că nu putea oricine să aibă asemenea realizări. La acea şedinţă, Tănase l-a făcut praf pe directorul ăsta: “Să-mi spui dacă poţi să mai munceşti, dacă mai poţi să fii director acolo. Să vii imediat în birou la mine!”, i-a spus el şi a plecat în birou supărat. Directorul l-a urmat înnebunit. “Închide uşa!”, i-a strigat, apoi i-a spus relaxat, zâmbindu-i: “Ţi-a plăcut ce ţi-am făcut?”. Tănase îl simpatiza pe director, avea încredere în el, dar a vrut să-i sperie pe ceilalţi. L-a sacrificat într-un fel în ochii celorlalţi, care ştiau cu toţii că acela era un director extraordinar de bun. “Dacă ăstuia, care e atât de bun, îi face aşa, pe noi ne omoară”, gândeau ei. Ăsta era stilul de lucru al lui Gheorghe Tănase.

ŤEu sunt de acord, dar unde să stau? N-am casă, n-am nimic“

– A plecat Gheorghe Tănase din Ialomiţa la Bucureşti, apoi a ajuns prim-secretar la Bacău. Aţi mai ţinut legătura cu el?

– Nu.

– Când v-aţi reîntâlnit?

– Cred că la vreo trei ani după revoluţie. Dar mai întâi ar fi câteva lucruri de spus despre ce s-a întâmplat la revoluţie în Bacău, unde a fost o revoluţie mai puţin de catifea decât a fost la voi, în Vaslui. Gheorghe Tănase nu a avut de suferit atunci, în ’89, pentru că se comportase bine şi la Bacău, dar regula era: cine a fost de la partid şi ne-a condus trebuia să plece, aşa că el a plecat imediat. L-a adăpostit fosta lui secretară de la cabinet. Când Tănase şi-a dat seama că nu mai poate sta la ea, a vorbit cu şeful de la silvic, tot prin intermediul secretarei. Directorul de la silvic a venit şi le-a propus domnului şi domnei Tănase să stea într-o cabană în pădure. I-a dus chiar el acolo, fără să spună nimănui unde îi duce. Ei au stat acolo douăsprezece zile, până când au venit revoluţionarii, care aflaseră între timp unde se aflau. “Domnule Tănase, nu avem nimic cu dumneavoastră, aţi fost om cumsecade, dar trebuie să plecaţi. Mâine, noi vă punem la dispoziţie un camion în care să vă încărcaţi toate lucrurile pe care le aveţi acasă. Până la ieşirea din judeţ, veţi fi escortat de poliţie”, i-au spus ei. Este interesant că ăia nu l-au întrebat unde să plece. Nu l-au întrebat: “Măi omule, tu ai undeva unde să te poţi duce?”.

– Realitatea era că Gheorghe Tănase nu prea avea unde să meargă, nu?

– Da, el atunci locuia la casa partidului din Bacău. Întreaga viaţă a stat doar în casele oferite de partid, în toate judeţele în care a fost prim-secretar. Binele care s-a întâmplat a fost că doamna Tănase, care era de la Livada, la opt kilometri de Râmnicu Sărat, încă avea acolo rude şi exista şi o casă în care nu locuia nimeni. Au telefonat rudelor să o pregătească. A doua zi, a venit maşina, i-a luat de acolo, de la cabană, şi i-a dus acasă, în Bacău, să îşi ia lucrurile. Surpriza a fost că, atunci când au ajuns, au văzut că revoluţionarii le spărseseră casa şi luaseră tot ce se putea lua: hainele de blană ale doamnei, televizor, aparatură, tot ceea ce aveau. Aproape că n-au mai avut ce să pună în maşină. Expresia lui Tănase când mi-a povestit a fost: “Ne-au luat tot”. Ce era să mai facă? Era atmosfera aceea de la revoluţie, totul era tulbure, nu mai era prieten nimeni cu nimeni, toată lumea parcă era duşman la duşman, aşa că el nu a putut să ridice glasul, să cheme poliţia şi să spună: “Mi s-a spart casa”. A trebuit să tacă. A plecat acolo, în comuna aceea.

– Cum aţi aflat unde se află?

– Am aflat târziu, peste vreo trei ani, când cineva mi-a spus: “Vezi că domnul Tănase este la Amara, în staţiune, are probleme cu reumatismul”. Am rămas şocat când am auzit. Imediat am urcat în maşină şi m-am dus la Amara. Am întrebat de el, dar mi s-a spus că e la tratament. L-am aşteptat să iasă de la proceduri. A venit spre mine, cu un prosop în cap. Nu s-a mirat atunci când m-a văzut pentru că, de fapt, el trimisese după mine. Am stat în seara aceea acolo, am ieşit la o bere, am stat de vorbă, mai mult despre boala lui. Mi-a povestit că avea probleme grave la un picior. Mi-a spus că locuieşte în satul ăla, Livada. Râzând, a adăugat: “Să vii pe la mine, să vezi ce ţuică fac, am cazan de ţuică, să vezi ce vin am, că am vie în curte şi pomi”. Vă promit că vin, i-am spus, mai ales că eu mergeam de două ori pe an după vin în Odobeşti şi treceam pe lângă livada lui. A doua zi însă, m-am întors la el. L-am luat şi ne-am dus împreună la Ilie Alexandru, un mare om de afaceri de la noi, care avea o societate Hermes şi care îşi construise pe domeniul lui renumitul Dallas. Era foarte bogat. Domnul Tănase îi făcuse acestui om de afaceri un mare bine pe vremea când fusese prim-secretar. Ilie Alexandru conducea boxul şi furase nişte bani de la nişte boxeri. Trebuia să intre în puşcărie, dar Tănase, care iubea sportul, l-a salvat. Acum s-a întors roata. I-am dat un telefon lui Ilie Alexandru. “Vezi că domnul Tănase e pe aici, vreau să vin cu el!”, i-am spus. “Veniţi”, s-a bucurat el. Ne-a primit într-un salon absolut fantastic, ornat cu flori, cu draperii, cu vreo cinci-şase ospătari pe lângă noi. Ce-am putut să vedem pe masă! Apoi, la plecare, i-a umplut portbagajul domnului Tănase. După întâmplarea asta, nu după foarte mult timp, m-am dus la Odobeşti şi am trecut şi pe la el. Casa era foarte îngrijită, şi curtea la fel. Mi-a plăcut totul foarte mult. El părea fericit sau cel puţin încerca să pară fericit, dar când l-am întrebat ce face acolo, n-a ştiut ce să răspundă. “E un preot aici, vizavi, e singurul cu care pot să mai stau de vorbă”, mi-a spus. După două-trei luni, am trecut iar pe acolo. De cum am ajuns, mi-a spus: “Mi-au spart casa!” Îl furaseră a doua oară. Era foarte necăjit şi dezamăgit de toate. M-a impresionat profund. Când l-am întrebat: domnu’ Tănase, dar dumneavoastră, unde faceţi baie? ”În lighean”, a răspuns. Din secunda în care am auzit răspunsul, mi-am spus: trebuie să fac ceva! L-am întrebat: sunteţi de acord să lăsaţi totul aici şi să veniţi la Slobozia? Sigur că a spus da. ŤEu sunt de acord, dar unde să stau? N-am casă, n-am nimic. N-am bani să-mi cumpăr casă, unde să stau?” Ne înteresează pe noi asta. Am să văd ce pot face, i-am spus.