Ce carti am mai citit....

[tot-Laurentiu]

Autor: Jean-Claude Larchet
Editura: Sophia
Titlu: Terapeutica bolilor spirituale si Terapeutica bolilor mintale


În complexul uman, nici un element nu poate acţiona fără să fie implicat celălalt element.Carnea fără suflet nu poate realiza nimic, nici sufletul fără carne, dar din diferite motive diferite: trupul are nevoie de suflet ca să trăiască şi să se mişte, în vreme ce sufletul are nevoiede trup ca să se manifeste, să se exprime şi să acţioneze asupra lumii exterioare. Căci trupul este slujitorul, organul sau instrumentul sufletului, instrument indispensabil exercitării funcţiilor lui de relaţie cu lumea şi manifestării facultăţilor lui în condiţiile existenţei pământeşti.

Iată de ce, atunci când trupul se descompune, sufletul nu se descompune o dată cu el şi rămâne nemuritor, căci el nu se găseşte la vederea altcuiva, ci poartă, ca pe o esenţă, viaţa în sine”.

Nebunia de origine somatică

Sfinţii Părinţi nu ezită să recunoască anumitor forme de nebunie o origine fiziologică, întâlnindu-se în aceasta cu concepţiile medicale cu preţ în epoca lor. Beţia psihică rezultată din absorbirea de alcool sau de droguri reprezintă dovada unei astfelde origini pentru anumite forme de delir sau de halucinaţie. Este vorba aici de substanţe toxice exterioare trupului, care, prin intermediul acestuia, au generat tulburări psihice. Dar unele deliruri pot avea drept cauze şi afecţiuni intrinsece trupului. Astfel, febra, simptom comun multor boli, constituie o sursă frecventă pentru acestea. Nemesius din Emesa atribuie anumite rătăciri ale imaginaţiei unei leziuni a ventriculelor anterioare ale creierului. La fel, Sfântul Grigorie de Nyssa admite drept cauză posibilă a delirului afecţiunea phrenes-urilor: „O, ştim, delirul nu provine numai din beţie: boala membranelor care înconjură părţile laterale ale creierului, e însoţită, după spusele medicilor, şi de o slăbire a gândirii – ei numind această boală phrenitis, de la cuvântul phrenes, care reprezintă numele dat acestor membrane”. Sfântul Grigorie de Nyssa se plasează astfel de partea celor care cred că starea proastă a meningelor produce dezechilibru mintal. Sfinţii Părinţi notează, de asemenea, că anumite forme de paralizie sunt însoţite de o distrugere a facultăţilor, mintale şi-l scot pe om din minţi. Influenţa organismului asupra dezordinilor psihice nu se limitează pentru Sfinţii Părinţi doar la cazurile enunţate anterior: „În ceea ce mă priveşte, scrie Sfântul Grigorie de Nyssa, recunosc cu uşurinţă că precumpănirea afecţiunilor fizice tulbură adesea inteligenţa şi căstările trupului slăbesc activitatea naturală a raţiunii”. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă, larândul lui: „Datorită unor mici schimbări în constituţia trupului, sufletul este tulburat în numeroasele funcţii ale sale”. Sfinţii Părinţi adoptă pentru formele de nebunie de care este vorba aici, la fel ca pentru bolile trupeşti, categoriile cele mai obişnuite ale medicinii bizantine, care sunt, în esenţa lor, cele ale tradiţiei hipocrato-galenice. Aceste afirmaţii sunt însoţite, totuşi la Sfinţii Părinţi de un anumit număr de precizări care, situându-le în cadrul antropologiei creştine, le deosebesc de tezele naturaliste şi evită erorile unei perspective deterministe, mecaniciste sau materialiste. Pe de altă parte, dacă se admite că o alterare lezională sau funcţională a anumitor organe ale trupului pot genera tulburări ale psihismului, tulburări care, în anumite cazuri, se supun categoriilor nebuniei, asta nu înseamnă că sufletul se găseşte localizat în acele organe.„Atunci când mi se spune că activitatea duhului este slăbită sau chiar dispare în întregime în anumite stări ale trupului, scrie Sfântul Grigorie de Nyssa, eu nu văd în asta o dovadă suficientă pentru a circumscrie puterea duhului unui anumit loc”. Potrivit antropologiei patristice, sufletul posedă o esenţă proprie şi nu se poate reduce la trup; nu este determinat de el. cu toate acestea, trupul îi condiţionează activitatea, este organul lui, instrumentul lui necesar. Fără el, sufletul nu se poate exprima, nici nu-şi poate realiza vreuna din posibilităţile lui de expresie. Pentru ca sufletul să se poată exprima normal în el, cu el şi prin el, este indispensabil ca trupul să fie pe de-antregul apt pentru funcţia lui instrumentală, aşa cum este în mod natural, în starea lui de sănătate, fiind hărăzit acestui scop de către Creator. Dar dacă o afecţiune atinge unul din organele trupului de care sufletul are nevoie ca să acţioneze şi să se manifeste, expresia psihică se va găsi perturbată, răsfrângând, în propriul ei fel, tulburarea organului ei mediator. Sfântul Grigorie de Nyssa explică o parte aacestei concepţii recurgând la o metaforă clasică: „În realitate, considerăm întregul trup construit în felul unui instrument muzical; aşa cum, adesea, instrumentiştii sunt împiedicaţi să-şi arate talentul muzical datorită scoaterii din uz a instrumentului de care se folosesc, care s-a stricat cu timpul, s-a spart într-o cădere, sau pe care rugina sau mucegaiul l-a făcut inutilizabil, în aşa măsură încât nu mai răspunde, chiar dacă cel care-l atinge este un flautist de primă mână, aşa şi duhul, care se comunică prin întreg instrumentul său şi care atinge fiecare organ într-o manieră spirituală, potrivit naturii sale, nu-şi exercită activitatea normală decât acolo unde totul se află potrivit ordinii naturii; dar acolo unde slăbiciunea unei părţi împiedică lucrarea lui, el rămâne fără efect şi fără eficienţă. La fel, el face casă bună, de fapt, cu tot ce respectă ordinea naturii, dar rămâne străin faţă de tot ce se depărtează de ea”. El mai notează: „În orice organ al complexului uman, care are o activitate proprie în sine, puterea sufletului poate rămâne fără efect, dacă organul în chestiune nu se păstrează potrivit ordinii naturale”. Din această concepţie decurge o consecinţă de mare importanţă: în cazul în care unele tulburări psihice sunt legate de o afecţiune somatică, ele nu sunt tulburări ale sufletului însuşi, ci ale expresiei, manifestării lui. Sufletul, dincolo de aceste perturbări aparente, nu este afectat el însuşi; el rămâne neatins în esenţa lui. Ioan din Singurătate, care recurge la aceeaşi comparaţie ca şi Sfântul Grigorie de Nyssa, explică aceasta foarte clar: „Pentru ca să-ţi dai seama că natura sufletului este separată, în profunzimea intelectului lui, de membrele trupului, el este impulsionat de simţurile celui din urmă, bagă de seamă că atunci când se produce o rănire a unuia din organele interne, fie la creier, fie la inimă, nu natura sufletului este rănită, ci este afectată acţiunea pe care acesta o exercită prin acele organe. Când este stricată o coardă de vioară, sau o ţeavă de orgă, nu degetul care le atinge este afectat, ci acţiunea artistică adegetului este împiedicată să se manifeste prin corzile viorii sau ale ţevii, şi pentru că aceste componente prin care arta se face auzită au fost stricate, însăşi acţiunea mâinii asupra lor este redusă la tăcere, fără ca arta să fi dispărut din mână şi fără ca mâna să fi fost afectată în acelaşi fel, ştiinţa sufletului este păstrată prin natura lui, iar acţiunea lui se serveşte de organe. Căci dacă însăşi natura sufletului s-ar revela prin trup, ea ar putea şi să profereze un cuvânt simplu”. Distincţia operată de Sfinţii Părinţi este de cu totul altă natură decât aceea care ar putea părea aici mai la îndemână, aceea dintre duh şi suflet. Când în suflet apar tulburări, ele nu ating numai latura „psihică”, duhul rămânând neatins. Sfântul Grigorie de Nyssa arată că duhul însuşi (nous) este afectat. Deci, sufletul întreg (inclusiv duhul) este atins de tulburări,dar numai, o repetăm, în acţiunea lui prin mijlocirea trupului. Nu există posibilitatea ca această acţiune să fie distrusă sau modificată în însuşi sufletul: numai trupul este cel care îi împiedică realizarea normală şi îi deformează expresia. Tulburarea nu se sprijină în nici un fel pe o parte a sufletului sau pe anumite funcţii ale sale, ci peste forma manifestării lui, pemedierea expresiei lui. Nu se găsesc schimbate decât modul în care se revelează trupul şi înfăţişarea acestuia prin intermediul trupului. Puterile diferite ale sufletului rămân în sine neschimbate, şi ar opera şi s-ar manifesta din nou în mod normal dacă trupul ar ajunge din nou apt să exercite funcţiile care se raportează la el. Tulburările psihice care se relevează în acest caz nu sunt deci tulburări ale sufletului decât dintr-un punct exterior de vedere. Nebunia, care în anumite forme ale ei denumeşte aceste tulburări, nu este aici, la drept vorbind, o boală a sufletului, ci o boală a trupului. De aici, o serie de consecinţe importante. În primul rând, pe această concepţie se întemeiază posibilitatea şi chiar necesitatea unei terapeutici pur fiziologice. Deoarece sufletul nu este afectat în sine, ci cauza este pur somatică şi se deosebeşte de cea a altor boli nu prin natura, ci prin consecinţele ei, tratamentul trebuie să fie practicat nu de către un „medic al sufletului”, ci de un medic obişnuit. În al doilea rând, tratamentul va trebui să aibă drept unică misiune de a readuce trupul/instrument în starea lui normală, de a-i reda ordinea naturii lui, astfel încât să permită sufletului rămas intact în esenţa lui să se exprime din nou normal prin intermediul său, adică fără ca manifestarea lui să se găsească perturbată de tulburarea organului lui mediator.

Continuarea aici

[valer.cosma]

Ce zice-ti de "Istoria lui Dumnezeu" de Karen Armstrong,, aparuta la editura Nemira? Poate omul sa scrie o istorie a lui Dumnezeu, si sa fie obiectiv? Poate marginitul sa cuprinda nemarginitul?

[tot-Laurentiu]

O "istorie" a lui Dumnezeu nu poate fi scrisa de nimeni.
Fiindca Dumnezeu este fara de inceput si fara de sfarsit. Fiinta lui Dumnezeu este incognoscibila, neimpartasibila si inaccesibila oamenilor. La fel si ipostasurile Sfintei Treimi !

Numai oamenii indumnezeiti prin Harul necreat care izvoraste din Fiinta Sfintei Treimi, pot avea unele descoperiri de la Dumnezeu - ceea ce se chema Revelatie, voia lui Dumneazeu - dupa masura vieturirii si a credintei lor, cum a fost la Sfintele Soboare Ecumenice! Omul poate intra in comuniune cu Dumnezeu doar prin Harul necreat, cu toate acestea Dumnezeu nu poate fi exprimat in cuvinte, de aceea multi sectanti isi taie mintea in Scripturi fiindca citesc Scriptura literar, o interpreteaza dupa mintea lor si se ratacesc! Nu oricine poate talcui Scriptura!
In Sfanta Traditie si Noul Testament gasesti si o istorie a Intruparii lui Dumnezeu-Fiul,

[tot-Laurentiu]

Cuvântul scris se materializează pe hârtie, dar se transmite prin duh. De aceea, primind sau citind o carte sau o Biblie sectară vom primi duhurile lui Antihrist în sufletele noastre si astfel vom avea gânduri de necredintă, erezie si hulă în mintea noastră. Odată cu cartea eretică primim si duhurile arhiconice, care, prin citit, pătrund în mintea noastră. Mintea omului, când îsi fixează atentia asupra unui obiect, intră în interactiune cu acel obiect. Citind, de pildă, o carte, noi stabilim legătura sufletească cu autorul ei si cu cei care au citit sau citesc în acel moment acea carte. Dacă autorul cărtii este un crestin cu viată sfântă, care după mutarea sa din această viată a ajuns la fericirea cea vesnică, sufletul cititorului are parte de bucuriile cele duhovnicesti. Dacă, dimpotrivă, scriitorul este un om păcătos, iar cărtile lui descriu păcate (desfrânare, betie, homosexualitate, crime, tâlhării, necredintă, erezii), cititorul are părtăsire cu duhurile diavolesti, care l-au ajutat pe scriitor să scrie si să răspândească o astfel de carte.

Citind cu binecuvântarea preotului Sfânta Scriptură si scrierile Sfintilor Părinti, vom avea părtăsire harică cu Dumnezeu si cu Sfintii Săi. Iar înăltându-ne prin citit la gândurile si sentimentele sfinte ale sfintilor, ne vom sfinti. In acelasi timp, sfintii care au scris cartea se roagă în Cer, la Dumnezeu, pentru noi si prin harul lui Dumnezeu ne binecuvântează.

Este dăunător să citim literatură scrisă de oameni păcătosi, pentru că ne putem molipsi de păcatele lor. De fapt, o carte se alege si se cumpără după poftele sufletesti. De exemplu, omul desfrânat va fi atras de literatură, muzică si filme desfrânate. Duhul desfrânării actionează de la producător la distribuitor, la vânzător si apoi la cumpărător (cititor). Astfel, dacă cititorul care caută să cumpere o carte se uită în vitrină, iar vânzătorul îi arată sufleteste duhurile necurate pe care le au cărtile. Când dorinta păcătoasă sau sfântă a omului se acordează cu duhul pe care îl transmite vânzătorul, atunci cumpărătorul va dori să cumpere cartea, care va fi însotită de duhurile ei. Tot astfel se petrec lucrurile la alegerea unei cărti eretice, atee, a unei casete eretice, atee, sau a unei videocasete.

Pentru că omul păcătos vrea să pătrundă în tainele lui Dumnezeu, independent de vointa lui Dumnezeu, adică să devină un dumnezeu (un învătat), dar fără de Dumnezeu, el va fi inspirat si condus de diavol. Tainele dumnezeiesti se descoperă omului pe măsura cresterii lui duhovnicesti, a smereniei, a dobândirii darului Duhului Sfânt. Cu cât omul, prin credintă si fapte bune, se uneste cu Hristos prin Duhul Sfânt, el cunoaste tainele lui Dumnezeu, dobândeste putere si har, pe care le foloseste numai pentru fapte bune, potrivit cu vointa lui Dumnezeu.

Or, demonii, pentru că au apartinut în trecut diferitelor ordine ale ierarhiei îngeresti, sunt initiati, într-o măsură sau alta, în tainele existentei. Prin acestea ei încearcă să-i supună pe oameni, atrăgându-le atentia si interesul pentru ei, prin dezvăluirea unor taine "ale cunoasterii" si înzestrându-si discipolii cu capacităti supranaturale. Omul, posedând aceste cunostinte magice, tainice, ajunge în stare să influenteze oamenii si stihiile naturii, devenind însă astfel un rob al duhurilor necurate, care l-au înzestrat cu această putere. Fortele demonice, în virtutea îndepărtării lor de Dumnezeu, nu pot crea nimic, ci numai distrug. Tocmai de aceea, discipolii diavolilor aduc pe pământ elementul distructiv, pricinuind rău oamenilor care îi înconjoară, ducând la distrugerea lumii materiale. Acest lucru ni-l mărturiseste si Scriptura (Facerea 6,5-7).

http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor2.htm
http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor1.htm

[tot-Laurentiu]

[img][/img]
Cugetări ale Sfântului Simeon de Dajbabe (1854-1941)

PUIUL ŞI APA
Puiul îşi înalţă capul numai atunci când bea apă, pe când creştinul cel bun îşi înalţă gândurile spre Dumnezeu în toată vremea.

ALERGAREA DUPĂ FLUTURI
Întocmai precum copiii aleargă veseli pe câmp după fluturi, tot astfel cei nepricepuţi aleargă după slava lumii.

AUR ŞI MĂTASE
Femeilor le place să lucreze cu aur şi cu mătase, în vreme ce dracii îi preferă pe cei drepţi şi sfinţi.

BARCA
Leagă-ţi barca mai temeinic când e înnorat sau plouă şi roagă-te mai cu râvnă când eşti în necaz şi năpădit de gânduri, astfel ca apa să nu-ţi ducă barca şi deznădejdea să nu te copleşească.

CALUL ÎNŞEUAT
Întocmai precum ţiganul îşi laudă calul ca să-l poată înşeua, tot astfel diavolul îl laudă pe om ca să-l poată înşela.

CORBUL
Întocmai precum în august un corb flămând va mânca fie şi o smochină, tot astfel un biet om va spune o minciună într-o împrejurare nedorită. Corbilor li se cuvine să mănânce carne, iar oamenilor, să spună adevărul.

INCENDIUL
Pentru a stinge incendiile sunt echipe de pompieri, în timp ce pentru a linişti patimile sunt posturi aspre.

LĂMÂIA
Precum nu este lămâie fără mireasmă, tot astfel nu este milostenie care să treacă nerăsplătită. Lămâia trebuie mai întâi să se coacă, iar răsplata trebuie să-şi aştepte vremea.

LAPTELE FIERBÂND
Întocmai precum laptele spumegă şi se ridică atunci când fierbe, tot astfel se înalţă cel plin de mândrie atunci când se laudă pe sine. Întocmai precum laptele poate da pe dinafară, tot astfel poate cel plin de mândrie să sărăcească.

PÂNZA DE PĂIANJEN
În faţa unui stup, păianjenul îşi întinde adesea pânza, în vreme ce în faţa faptelor bune, satana întotdeauna pune ispite.

PAPUCII STRÂMŢI
Pantofii strâmţi la drum provoacă răni, iar gândurile necurate în mintea omului duc la păcat.

Sfântul Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Mărcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53.

Fabrica de ganduri bune

[gabriela8]

Despre rugaciune- Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013

Despre bolile tainice ale sufletului
http://www.librariasophia.ro/carti-D....-so-8307.html

În zilele noastre, foarte mulţi oameni care au cunoscut adâncurile întunecoase ale necredinţei, dar din mila lui Dumnezeu au fost scoşi din acest iad şi chemaţi la lumină, se nasc la o nouă viaţă, cu totul diferită de aceea pe care au trăit‑o până acum. Se poate însă întâmpla ca omul să nu-şi simtă bolile duhovniceşti, şi dacă nu-şi obişnuieşte privirea să fie atentă la neputinţa sufletului nu se va lipi de el pocăinţa lăuntrică. Fără aceasta, viaţa duhovnicească nu va avea un reper, şi el se va abate pe un drum greşit. Este important ca de la bun început viaţa duhovnicească a credinciosului să ia o orientare corectă, iar pentru aceasta e necesar să-i vorbim despre viclenia patimilor lăuntrice, să-i deschidem ochii asupra acelei lumi lăuntrice întunecate cu care el urmează să se lupte şi care deseori se ascunde sub masca virtuţii şi a dreptăţii.
Scopul acestei cărţi a arhimandritului Lazăr Abaşidze, sihastru din Munţii Georgiei, este ca sprijinindu-se pe îndruŹmările Sfinţilor Părinţi din vechime şi ale Părinţilor timpurilor din urmă să-i deştepte, să-i pună în gardă, să-i protejeze pe creştinii începători arătându-le unele curse tainice ale bolilor sufleteşti ascunse, profunzimea căderii noastre şi viclenia duhurilor rele, încât să poată observa şi evita şi singuri „virtuţile” exterioare sub care pot fi ascunse mişcări tainice ale sufletului bolnav.

[tot-Laurentiu]

Autor: ÎPS Hierotheos Vlachos
Titlu: Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa
Editura: Sophia

Sfinţii Părinţi învaţă că închipuirea este o energie firească a sufletului, ajunsă astfel după cădere, adică putând să fie stăpânită de imagini şi false idei care pricinuiesc probleme grave organismului psihosomatic al omului. De aceea Părinţii spun că, atunci când omul se curăţeşte şi ajunge la vederea lui Dumnezeu, a scăpat de închipuire, adică energia închipuirii este nelucrătoare, lipsită de orice chipuri. E ca un televizor care poate proiecta imagini, dar nu funcţionează. Acesta este înţelesul învăţăturii Bisericii după care Hristos a luat asupra Sa chiar şi această putere sufletească; însă, spre deosebire de ceea ce se întâmplă cu toţi oamenii după cădere, ea nu era lucrătoare în El. Inchipuirea este un fenomen de după cădere. Este urmarea căderii omului. Nici îngerii nu au închipuire. Numai oamenii şi diavolii au închipuire.

De aceea dau diavolii la iveală atâtea imagini şi urmăresc stârnirea imaginaţiei. Putem deci să susţinem că aşa-numitele probleme psihologice sunt toate rezultatul bănuielilor, gândurilor (logismoi) care sunt puse în lucrare în atmosfera prielnică a închipuirii. Cu cât omul este mai bolnav duhovniceşte, cu atât este mai copleşit de mulţimea imaginilor aduse de închipuire. Sănătatea duhovnicească cere anularea închipuirii cât mai mult cu putinţă. Intr-adevăr, când mintea este liberă şi luminată, încetează toată lucrarea închipuirii. De aceea, Sfinţii Părinţi învaţă că teologhisirea nu are legătură cu închipuirea.

Când omul, cu harul lui Dumnezeu, dar şi cu împreună-lucrarea sa, este izbăvit de toate imaginile şi formele zămislite de închipuire, devine teologhisitor şi dinlăuntrul inimii sale ţâşneşte adevărata teologie ortodoxă...

Întunecarea minţii pune în lucrare închipuirea şi, în lumea ei înşelătoare, omul poate crea feluriţi idoli ai lui Dumnezeu. Cu cât omul este mai bolnav psihic, cu atât imaginaţia sa este mai aţâţată. Cum ne dăm seama că o persoană suferă de anomalii psihologice şi se îndreaptă în mod sigur către schizofrenie ? Starea sa este dezvăluită de iluziile, dezamăgirile şi toate imaginile sale fantastice. Disfuncţia psihologică este în primul rând o boală duhovnicească, ce duce la moartea minţii. Pot spune că, atunci când văd că unul din fiii mei duhovniceşti este stăpânit de bănuieli, închipuiri şi alte gânduri, îmi dau seama îndată că mintea sa este bolnavă şi că are nevoie de ajutor. În anumite cazuri speciale, le-am dezvăluit primejdia de a rămâne izolaţi într-o lume iluzorie, năpădită de închipuiri. Cei trezvitori duhovniceşte nu ajung în acea stare. Dimpotrivă, oamenii care nu privegheză şi nu se străduiesc să se tămăduiască, pot sfârşi într-o stare înspăimântătoare, atât sufletească, cât şi trupească. Şi daţi-mi voie să spun că [u]femeile sunt predispuse mult mai mult acestei primejdii.

Continuarea aici

Din categoria Cuvinte Duhovnicesti vol. 5 "Patimi si Virtuti" Cuviosul Paisie Aghioritul

Este o carte accesibila si usor de citit. Parintele Paisie descrie atat de simplu patimile (cat si virtutile) incat e fff usor sa iti regasesti slabiciunile dar si rezolvarea lor.
Asa cum frumos spune insusi Batranul, dezradacinarea patimii se face doar prin cultivarea virtutii in locul ei. Dar pentru aceasta trebui intai sa fim sinceri cu noi insine sa intelegem pe ce "treapta" ne aflam.

(daca a mai recomandat cineva cartea imi cer scuze. recunosc ca nu am citit toate postarile)

[sophia]

Recomand o carte frumoasa:
"Pustnicul si ucenicul sau" de Ion Agarbiceanu

Este o povestire ortodoxa cu multe invataturi. Seamana ca stil cu Sadoveanu.
Un pustnic a gasit candva un tanar in prag de moarte pe munte. L-a luat si l-a ingrijit trupeste si sufleteste. A ramas tanarul vreo doi ani la pestera pustnicului si a dorit sa devina pustnic definitiv. Invatase multe in credinta, cum sa-si invinga anumite patimi, muncea, postea, se ruga, il asculta mereu pe pustnic.
Tanarul provenea insa dintr-o familie de vaza, bogata.
Mai multe...cititi voi in carte.