Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Zice gheronda Iustin Popovici în stilul său caracteristic: „Viața creștinului constituie o luptă continuă, o luptă a hristosificării, a theanthropizării. În ce constă aceasta? În faptul de a fi Hristos înlăuntrul tău nu numai ca adevăr viu și dreptate vie și iubire vie, nu numai în faptul de a trăi înlăuntrul tău adevărurile Lui și să crească și să se înmulțească, ci în faptul de a fi El Însuși înlăuntrul tău cu deplinătatea ipostasului Lui teandric, în faptul de a fi chipul Lui mai presus de tot ceea ce ai și de a fi El înlăuntrul a ceea ce ești. Și cum ia formă forma lui Hristos înlăuntrul nostru? Prin Sfintele Taine și prin sfintele virtuți”. Așa este. Aceasta este singura Cale: Formarea lui Hristos înlăuntrul nostru. Altminteri, ne vom chinui noi înșine și îi vom chinui și pe cei din jurul nostru.
Suntem creștini în măsura în care aparținem lui Hristos . Suntem astfel o singură familie în Hristos. Suntem frați egali între noi. Este cu neputință să aparțină cineva lui Hristos și să trăiască fără frații Lui și să nu trăiască împreună cu toți sfinții și să nu gândească precum toți aceia. Creștinii care trăiesc după Evanghelie se hristosifică, devin mădulare vii ale trupului bisericesc. Biserica este trupul lui Hristos cel viu. Biserica nu este un organism omenesc, o organizație lumească sau adunare religioasă, ci o comuniune a persoanelor în Hristos, legate între ele prin sfânta dragoste, astfel încât să formeze un singur trup, un singur suflet și o singură inimă.
Una, sfântă Biserică ortodoxă a lui Hristos este spațiul descoperirii tainelor lui Dumnezeu, locul unde locuiește pliroma, deplinătatea dumnezeirii și unde îl umple de har pe omul luptător. Este laboratorul făcător de minuni care preface, replăsmuiește, înnoiește și renaște pe cei răi în buni, pe păcătoși în drepți și pe nelegiuiți în cuvioși.
Harul lui Hristos îl înzestrează pe om cu har, îl sfințește, îl mântuiește și îl izbăvește. Fiecare membru al Bisericii trăiește prin harul lui Hristos . Faptul de a fi cineva mădular al Bisericii înseamnă să trăiască neîncetat harul Sfintelor Taine și al dumnezeieștilor virtuți. Hristosificarea este scopul vieții fiecărui credincios înlăuntrul Bisericii. Și aceasta constituie o necesitate profundă a sufletului nostru.
( Moise Aghioritul , Pathoktonia [Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011)

[cristiboss56]

Cea mai mare virtute în viaţa de obşte: a nu te birui de tulburare. Cine se biruie de tulburare, pierde. Pe cât vorbeşti de bine, blagosloveşti pe cineva, pe atât te luminezi; pe cât mă tulbur, pe-atâta mă întunec...
A venit cineva şi m-o întrebat: „Câţi ani ai?”. I-am spus că am trecut de 70 de ani. El mi-a zis că „Eşti un om mort între cei vii”. Mi-a arătat să-mi dau interesul să n-am treabă cu cei vii, ci să am treabă numai cu cei morţi. Aceştia morţi mă pot ajuta; aceştia vii zic că nu mori acum, mori mai încolo... Cei morţi zic: „Ce sunt eu, vei fi şi tu”. Dacă el este mort, într-o zi am să fiu şi eu mort; adică cu trupul, nu cu sufletul.
Când vine tulburarea, şi-mi vine în gând să ocărăsc pe fratele meu, eu să-i spun gândului: „Am să-i spun, dar nu acum, nu azi. Am să-i spun mâine”.
Când am pace, trebuie să mă smeresc mult... şi rugăciune ; iar când văd că vine duhul deznădejdii, îi spun aşa: „Hristos a venit în lume pentru cei păcătoşi” .
( Părintele Proclu Nicău , Lupta pentru smerenie şi pocăinţă, Editura Agaton, Braşov, 2010, p. 53)

[cristiboss56]

Foarte mult ajută, când te-ai pune la rugăciune, să nu ai nimic cu nimeni. Şi a trece cu vederea neajunsurile altora. Adică, neajunsurile care nu vatămă pe alţii. Ştii? Dacă cineva m-a ocărât, ştii, cam de acestea. Dacă m-a ocărât cineva, nu trebuie să mă răzbun. Să mă rog pentru el, ca Bunul Dumnezeu să-l mântuiască, să-l ierte, aşa. Dar, ca să-ţi spun aşa, pentru rugăciunea asta a inimii , mult e recomandată de Sfinţii Părinţi. Se poate păstra într-un loc de linişte. Şi mai este şi altfel.
Dacă acolo, între mulţi, Duhul Sfânt te ajută să ai o linişte ... că liniştea este în mai multe trepte. Este linişte care e din afară. Şi dacă eu am o linişte din afară şi o folosesc, atunci Duhul Sfânt
începe a se sălăşlui în inima noastră şi vom simţi a doua linişte, lăuntrică. Şi liniştea asta lăuntrică – te vei simţi în unele dăţi, cam aşa – ca şi cum ai fi ca printre copaci. Cam cum mergi printr-o pădure şi mergi printre copaci. Şi n-ai treabă, nica, cu copacii aceia. Altu-i mai strâmb, altu-i-ntr-un fel, altu-i în alt fel, nu dai atenţie.
(Pr. Răzvan Andrei Ionescu, Părintele Proclu, așa cum l-am cunoscut, Editura Doxologia şi Editura Apostolia, Iaşi, 2017, p. 33)

[cristiboss56]

In cântările sale harice, de Dumnezeu insuflate, Sfânta Biserică În numeşte pe Duhul Sfânt „Mângâietor”, „Mângâietor” Îl numeşte şi pe Fiul lui Dumnezeu; Mângâietor este şi Tatăl, Care în chip de nepătruns cu mintea Îl naşte pe Fiul şi în chip de nepătruns cu mintea Îl purcede pe Duhul Sfânt. Mângâietor este Duhul, Mângâietor este Fiul, Mângâietor este Tatăl. Dacă razele sunt lumină şi foc, şi soarele din care vin ele este lumină şi foc.
Treime Sfântă, Dumnezeule, slavă Ţie! Slavă Ţie, Dumnezeule, Care ne-ai dăruit fiinţare, Care ne-ai dăruit mântuire, Care ne-ai dăruit nouă, celor din întunericul şi din umbra morţii, cunoaşterea adevărului şi mângâierea ce vine din suflarea asupra noastră a Duhului Tău Sfânt, Care împreună-lucrează cu Sfântul Tău Adevăr, Care este Cuvântul Tău! Cei ce au cunoscut şi au primit Sfântul Adevăr au intrat sub înrâurirea, sub călăuzirea Sfântului Duh, sunt partea Domnului. În capul tuturor cunoştinţelor şi impresiilor care nu au drept cap Adevărul se află satana. Şi urmează satanei îngerii lui; aceştia sunt partea lui; sorţul lor este împreună cu el. Ţărână să mănânce în toate zilele vieţii lor şi pe pântecele lor să se târască (v. Fac. 3, 14); această hotărâre s-a pogorât asupra lor de la Judecătorul tuturor – Dumnezeu. Partea lor este înţelegerea trupească; îmbrăcămintea lor este învechirea lui Adam.
Sfântul Adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu spune: „prin multe necazuri se cuvine nouă a intra în Împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 14, 23). Necazurile sunt cu precădere partea vremurilor noastre, căreia nu i-a fost lăsată nici nevoinţa muceniciei, nici nevoinţa călugăriei. Partea noastră, a creştinilor vremurilor din urmă, este partea unor necazuri ce par neînsemnate, nimicnice. Cumpăna este la Dumnezeu! Înaintea Lui, în cumpăna Lui, orice necaz este nimicnic, orice necaz este de mică însemnătate, oricât de mare ar fi el, pentru că adumbrirea puterii şi harului Său poate preface în cea mai mare desfătare cel mai mare necaz. Astfel, şi un necaz mic are înaintea Lui însemnătate deplină, cu nimic mai prejos decât cea a unui necaz mare. Totul depinde de harul Său – iar El primeşte de la om cu milostivire orice necaz pe care omul îl întâmpină mulţumindu-I, supunându-I-se, slavoslovindu-L.
( Sfântul Ignatie Briancianinov , De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu , Editura Sophia, 2012, pp. 71-72)

[cristiboss56]

PRIETENIA SINCERA ESTE O OAZA DE LUMINA DARUITA DE DUMNEZEU!
"Când eşti în gândurile cuiva, nu eşti niciodată un gând oarecare...nu esti singur. Orice fir de prietenie sincera este o lumina catre Dumnezeu. Fiecare primeste ce daruieste. (Sfantul Ioan Gura de Aur)

[cristiboss56]

Doamne! Tu toate le ştii. Fă cu mine precum voieşti!
Arhimandritul Ioan Krestiankin,

"Rugaţi-vă mai des cu rugăciuni scurte: „Doamne, binecuvântează!”, „Doamne, ajută!”, învăţându-vă să le faceţi pe toate în viaţă cu binecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Ba să primiţi în inimă şi această rugăciune: „Doamne! Tu toate le ştii. Fă cu mine precum voieşti. Amin!”.

Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie asupra dumneavoastră! Urarea mea este să vă ţineţi tare de nepreţuitul mărgăritar al credinţei pe care vi l-a dăruit Dumnezeu."

[cristiboss56]

Apără-te cu semnul crucii atunci când te apucă frica + + +

Cine a dobândit minte curajoasă şi şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, acela nu se teme de nimic, acela îl are pe Dumnezeu ca pe un ajutor puternic şi o nădejde mare. Căci cine poate să ne facă vreun rău, dacă Dumnezeu nu lasă?

Orice gând ori îl întăreşte pe om, ori îl slăbeşte, pentru că în el se zămisleşte fapta bună ori rea. Iar prin deprindere, orice lucru bun sau rău se leagă de om. Omului i se pare că lucrul cu care s-a deprins îi aparţine lui. Dar tu să fii curajos şi să se întărească inima ta şi apără-te cu semnul crucii atunci, când te apucă frica.

Locul unde vei intra însemnează-l cu semnul crucii; fă-ţi cruce şi atunci când intri în orice locaş gol şi, pronunţând rugăciunea şi spunând „Amin!”, intră cu îndrăzneală. Dacă demonii văd că noi suntem tari în Dumnezeu, tot atunci sunt ruşinaţi şi mai mult nu ne mai tulbură.

Să ţinem minte că suntem în pronia Domnului. Dumnezeu a spus: „Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului şi nimic nu vă va vătăma” (Luca, 10,19).

Să ţinem minte că fără voia lui Dumnezeu „nici păr din capul vostru nu va pieri”.

(Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamţ)

[cristiboss56]

ASTAZI NE LIPSESTE MILA

“Mila este una din virtutile cele mai adanci pe care se bazeaza crestinismul nostru. Nu se poate creste duhovniceste fara mila."

"Mila, asta este esenta iubirii de aproapele, de frate, de sora, de tata, de prieten, de vecin, de strain. Calugaria fara mila, nu se poate. Omul fara dragoste, fara apropiere fata de suferinta, nu poate merge la judecata lui Dumnezeu. Fara aceasta apropiere si simtire, nu putem trai in manastire, dar nici in societate."

"Ceea ce lipseste astazi la noi nu este altceva decat sentimentul durerii pentru aproapele tau. Omul nu traieste izolat, omul nu traieste singur, el traieste mereu in planul celuilalt, in momentul in care am pierdut porunca aceasta a iubirii si a raportului dintre noi, nu mai suntem crestini, suntem altceva. E o stare care nu ne caracterizeaza pe noi, romanii. Romanul, din firea lui, este milostiv, este drept, este corect, este plin de dragoste, de bunatate, incat toata istoria noastra e plina de eroi si martiri care s-au afirmat prin dragostea ce-au avut-o fata de familie, fata de copii, fata de mama, de tata, de sat, de oras, de tara, de tot. Mila este latura cea mai frumoasa a dragostei, mila este dragoste activa si nu contemplativa. Mila, asta este esenta iubirii de aproapele, de frate, de sora, de mama, de tata, de prieten, de vecin, de strain”.

Parintele Justin Parvu

[cristiboss56]

"Vino în Biserica lui Hristos! Ca să înveţi ce este inocenţa şi puritatea, ce este blândeţea şi ce este iubirea. Vei afla care este rostul tău în lume, care este sensul existenţei noastre. Spre stupoarea ta, vei afla că viaţă noastră nu sfârşeşte în moarte, ci în înviere; că existenţa noastră este spre Hristos şi că lumea nu este doar un moment gol, în care să stăpânească neantul. Vei avea o nădejde şi nădejdea te va face tare. Vei avea o credinţă şi credinţa te va mântui. Vei avea o dragoste şi dragostea te va face bun." Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

[cristiboss56]

Există în lume atâta suferință și atâtea rele, și atâta necunoaștere a lui Dumnezeu, care ‒ după cum spun Sfinții Părinți ‒ este cel mai mare păcat. Pentru aceasta ești dator să te rogi și să plângi. Atunci când creștinii „dorm”, preotul trebuie să-și pună mintea de strajă, adică să vegheze și să se roage lui Dumnezeu, pentru poporul Său. Ca preot, ai și mai mare îndatorire de a te ruga pentru ceilalți, deoarece tu ești acela căruia i-a încredințat Dumnezeu pe poporul său.
Câți oameni se risipesc! Câți sunt în pragul sinuciderii! Câți sunt pe punctul de a comite crime îngrozitoare! Câți sunt deznădăjduiți în nevoi! Trebuie să rostim Rugăciunea lui Iisus , pentru toți acești oameni. „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-i pe robii Tăi” sau „pe robul Tău” ‒ pomenindu-i numele, dacă te rogi doar pentru cineva anume. După aceea ar trebui să continuăm fără să menționăm numele. Dumnezeu știe pentru cine ne rugăm. Nu trebuie să ne gândim nici la problemele care-i frământă. Spunem doar „miluiește pe robul Tău” .
Părintele Ieroschimonah Paisie Olaru îi învăța pe ucenici să zică: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”, ca Domnul să ne izbăvească de egoism. Dar rugăciunea pentru ceilalți este un efort necesar și pentru alt motiv. Când ne rugăm pentru altcineva, imediat primim lămuriri de la Dumnezeu despre ceea ce persoana respectivă are în special nevoie și putem lucra efectiv pentru mântuirea lui. Inima devine foarte sensibilă și nespus de ageră în recunoașterea diavolului și, în același timp, își trage multă putere din rugăciune, pentru a alunga pe cel rău din ea. Astfel devine un receptor al Duhului Sfânt.
(Extras din Ierodiacon Cleopa Paraschiv, Arhimandrit Mina Dobzeu , Rugăciunea lui Iisus , Editura Agaton, Colectia „Rugul aprins”, Făgăraș, 2002)